Cum a coordonat NKVD-ul sovietic prin directive secrete destructurarea țărilor ocupate în Europa de Est. Promovarea incompetenților, birocratizarea, salariile mici pentru intelectuali, fabricile de diplome, corupția, ineficiența produc efecte până ân zilele noastre

Stalin și Lavrenti Beria, au elaborat Directivele NKVD pentru Europa de Est.

Distrugerea societății din țările ocupate a urmat modelul aplicat în URSS și a fost atât de temeinică, încăt foarte multe dintre „măsurile” implementate acum 70 de ani se regăsesc și acum în caracteristicile acestor state, constată https://colectionaruldeistorie.ro/manual-cum-se-destructureaza-un-stat.

Simpla lectură a celor 45 de puncte reprezintă un șoc în sine. Documentul s-a găsit mai întâi în Polonia, apoi în Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Bulgaria – în mod oarecum ciudat, nu și în arhivele Securității din România, deși prevederile lui s-au aplicat, fără îndoială, și aici. Este datat 2 iunie 1947, are ștampila “strict secret”, a fost emis la Moscova de NKVD și reprezintă instrucțiunile după care s-au destructurat sistematic societățile țărilor ocupate în Europa de Est.

În primul rând, descoperim că absolut nimic din neajunsurile actuale ale societăților ex-comuniste, atât de asemănătoare între ele, nu a fost întâmplător.

Dezorganizarea societății, blocarea economiei, compromiterea tuturor reperelor morale și a valorilor tradiționale au fost programate și prevăzute meticulos.

De la promovarea incompetenților în funcții cheie până la perturbarea orarului pentru transportul în comun,

de la compromiterea oamenilor de valoare care refuză să devină agenți ai serviciilor secrete până la salariile de mizerie pentru funcționari,

de la eliminarea profesorilor buni până la subminarea micilor întreprinzători,

de la ruinarea țăranilor până la birocratizarea excesivă,

de la campaniile de denigrare a Bisericii până la lichidarea politicienilor din opoziție,

de la falsificarea istoriei până la înscenarea unor procese pentru delicte de drept comun liderilor incomozi,

de la ineficientizarea activității până la criza artificială în aprovizionarea cu alimente – totul a fost programat meticulos, scris și executat în baza unui manual.

Fiecare directivă are scopul ei, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Toate împreună urmăresc un singur scop: îngreunarea vieții oamenilor și preluarea controlului total asupra lor.

Textul este realmente un tratat cutremurător despre cum se subjugă o țară și un popor prin nimicirea nucleului de valori morale și umane care-l reprezință și îi dau consistență. Citindu-l, ne dăm seama că bunicii și străbunicii noștri n-au avut, de fapt, nicio șansă sub această pânză de păianjen aruncată peste ei.

Așa cum puteți vedea mai jos, directiva NKVD abordează toate domeniile importante. Fiecare rând, fiecare cuvânt are sensul și scopul lui.

Administrația, armata, educația, justiția, sănătatea, producția din fabrici, comerțul, agricultura, activitatea politică, sindicatele, transporturile, sistemul de canalizare, rezervele de apă ale orașelor – toate sunt piesele unui puzzle gigantic. Nicăieri nu se regăsește preocuparea spre a organiza viața astfel încât să le fie mai bine oamenilor. Din contră, unicul scop este acela de a îngreuna traiul populației, de a-l face mai nesigur, mai frustrant, mai ușor de controlat.

În administrație, criteriile de promovare erau apartenența la serviciile secrete, incompetența, lipsa de inițiativă – pentru ca instituțiile să devină ineficiente și să intre sub controlul ocult al Securității.

Funcționarii, medicii, judecătorii erau prost plătiți pentru a fi demotivați, coruptibili și dependenți de autorități.

La facultate erau favorizați inculții și impostorii vânători de diplome, și nu cei cu adevărat interesați să învețe – se realiza astfel distrugerea ierarhiei firești a valorilor, scăderea nivelului de competență al elitelor și bulversarea întregii societăți.

S-a urmărit eliminarea sistematică a tuturor reperelor valorice și morale: profesorii buni au fost eliminați din școli și înlocuiți cu cadre slab pregătite; oamenii de valoare compromiși; cei cu potențialul de a deveni lideri reperați și eliminați din timp, înainte să devină populari; organizațiile necontrolate de serviciile secrete – acuzate de extremism etc.

Activitatea în fabrici și uzine era deliberat ineficientă, iar orice îmbunătățire a producției era blocată. Invențiile menite să reducă volumul de muncă și consumul de materii prime nu erau puse în practică. Se avea grijă ca discuțiile și ședințele să fie întotdeauna inutile și să nu ajungă la nicio concluzie concretă.

Traiul de zi cu zi al oamenilor trebuia să fie cât mai nesigur și se ajungea la indicații de finețe care afectau psihicul întregii populații: se creau deliberat sincope în aprovizionarea cu alimente, iar transporturile nu trebuiau să fie punctuale. Poporul trăia astfel cu grija zilei de mâine. Un om obișnuit nu știa niciodată dacă mâine apucă o bucată de pâine, când vine autobuzul sau când ajunge cu trenul la destinație.

La punctul 24 al Directivelor se prevedea explicit ca transporturile să fie perturbate și nepunctuale. Oamenii nu știau niciodată când vine următorul tramvai și dacă vor avea loc în el. Scene precum cea de sus erau obișnuite în România comunistă. Punctul 24 al directivei s-a aplicat cu strictețe, în regimul comunist, de la emiterea ordinului și până la căderea regimului

Exemplele pot continua multă vreme.

Relativ la acest document, istoricul Marius Oprea scria într-un editorial apărut pe mediafax.ro, în 23 iunie 2020: „Destinate liderilor comuniști și elaborate de Lavrenti Beria, șeful poliției secrete sovietice și cel mai cunoscut călău comunist, al cărui nume e strâns legat de sovietizarea țărilor intrate în sfera de influență a Moscovei după cel de-Al Doilea Război Mondial, Directivele amintite au dus într-un ritm accelerat în aceste țări la distrugerea elitelor tradiționale, la dizolvarea valorilor naționale și destructurarea vieții economice, în final la instalarea regimului comunist al lui Stalin“.

România și Ungaria sunt singurele țări din Estul Europei unde aceste Directive emise de NKVD n-au fost încă scoase din arhivele serviciilor secrete comuniste

Citiți mai jos Directivele găsite prima oară în arhivele lui Boleslaw Bierut, agent NKVD și președinte al Poloniei după ocuparea țării de către Uniunea Sovietică. Actul poartă mențiunea “strict secret”, indicativul K-AA/CC113, indicatia NK/003/47, data 2 iunie 1947 și a fost redactat la Moscova de Lavrenti Beria, șeful NKVD (precursorul KGB).

Ulterior, actul a fost găsit și în arhivele altor servicii secrete din fostul lagăr comunist. Nu și în România, unde Securitatea a ars după Revoluție camioane de documente secrete la Berevoiești, iar lupta pentru desecretizarea tuturor arhivelor se mai dă încă și astăzi.

Documentul a fost reprodus de Liviu Vălenaș în volumul “Cartea neagră a României 1940-1948”, Editura Vestala, 2006, pag. 467-472, dar poate fi găsit și în „Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste” – Comunicări prezentate la Simpozionul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură„, Editia a II-a, Sectiunea a II-a, Pitesti, 4-6 octombrie 2002, Fundația Culturală Memoria, filiala Argeș, Pitești, 2003; pag. 18-29.

„Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactați de noi ca informatori. Întâlnirea cu acești oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informațiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speță cu predarea lor ofițerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldații noștri și populația civilă să nu se producă legături de niciun fel. Este inadmisibil ca ofițerii noștri să viziteze autohtoni la locuințele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldați să stabilească relații cu femei din rândul băștinașelor. Nu se admite stabilirea de relații între soldații noștri şi populația civilă, respectiv soldații autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetățenilor care întrețin legături neinițiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiștii, cu Organizația Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă și alte asociații. În acest scop, trebuie folosite elementele opoziției militare.

4. La acțiunile militare vor lua parte acei soldați care au stat pe teritoriul ţării noastre (n.r. – Uniunea Sovietică) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (n.r. – Armata poloneză care lupta de partea Uniunii Sovietice). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizațiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducători de organizații locale în sus, în poziții de conducere se vor repartiza oameni desemnați de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează și se urmărește ca funcționarii aleși ca deputați la congrese să nu-și poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în față. Deputații nu pot convoca în niciun caz ședințe între intreprinderi. Dacă nu există altă soluție și o asemenea ședință trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepțiilor și avansarea revendicărilor. Inițiativele particulare trebuie eliminate cu desăvârșire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi și doar cei vizați de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate și din industria minelor) să aibă retribuții mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera Sănătăţii, Justiției, Culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere (n.r. – documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: „mai puțin cadrele de conducere alese pe baza loialității față de regimul socialist“).

10. În toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără știrea organelor administrative locale.

11. Se va urmări cu strictețe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea și sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească „comerț“. Trebuie neapărat menționat faptul că e vorba de „schimburi de mărfuri“.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietății asupra pământului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosință, dar niciodată pe aceea de proprietate a deținătorului.

13. Politica față de mica gospodărie țărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistență mai mare din partea țăranilor, trebuie redusă împărțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a țării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

Activitatea în agricultură trebuia dirijată în așa fel încât oamenii să nu-și poată lucra eficient pământul și să fie împinși să și-l dea la Cooperativele Agricole de Producție (CAP-uri). Autoritățile erau instruite să nu le elibereze oamenilor acte de proprietate

14. Trebuie făcut totul ca hotărârile și ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii și instituții, însă niciuna dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepție cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nicio influență asupra activității din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotărârilor și atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nicio problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii și împrumuturi, programe culturale și distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere și decizii ale conduceriipolitice.

18. Trebuie organizat ca să fie avansați numai acei conducători care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinați și care nu le analizează depășind cadrul activității lor.

19. În legătură cu activitatea băștinașilor care sunt purtători ai unor funcții de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea condiții, ca aceștia să fie compromiși în fața angajaților, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul inițial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredința poziții de răspundere în locuri unde deja sunt plasați oarmenii serviciului special.

21. În cazul fiecărei acțiuni armate și cu ocazia tragerilor, cantitatea muniției va fi controlată permanent și cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ținut sub observație fiecare institut de cercetare și laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenție inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată și sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenție trebuie înregistrată cu consecvență la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiții care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicațiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenții care ar asigura cresterea producției de produse finite și, în paralel cu aceasta, scăderea producției și a extragerii de materii prime, sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenție a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valută Vest, pe motiv că e prea costisitoare în țară.Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea și descrierea invenției nu se publică. Toate datele și documentele privitoare la valoarea și descrierea amănunțită a invenției vor intra în posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puțin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

25. În uzine trebuie inițiate diferite ședinte și conferințe profesionale, trebuie notate propunerile, observațiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuțiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producție, respectiv cele care critică trecutul și problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuție.

17. Luările de poziție ale conducerilor băștinașe pot avea coloratura națională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea națională.

28. Trebuie acordată o mare atenție ca nu cumva în orașe să existe rețele de apă nelegate la rețeaua principală în cartierele în curs de reconstrucție sau nou construite. Canalizările vechi neracordate și fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucția obiectivelor industriale și construcția celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orașele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuințe spații excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioadă mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Intreprinderile proprietate personală, micii meseriași și micii industriași să primească doar astfel de materii prime și utilaje inferioare care să împiedice producția de calitate. Prețul acestor mărfuri să fie mai mare decât prețul produselor similare ale intreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activității organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului și nici funcționarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avută o mare grijă de toate proiectele de fabricație în industria minieră, respectiv în intreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieței interne.

Criza de alimente și perturbarea transporturilor, astfel încât oamenii să nu aibă siguranța zilei de mâine, au fost instrumente foarte puternice pentru a supune populația. Directivele NKVD le-au prevăzut explicit. Regimul comunist le-a aplicat, cu o mică pauză în anii ’60-’70, pe toată perioada existenței sale

34. Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observație tipografiile bisericești, arhivele, conținutul predicilor, cântecelor, al educației religioase, dar și cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate.Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru.

Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greaca veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. În școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie inițiată organizarea unor acțiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băștinașilor împotriva cotropitorilor (exclusiv rușii, îndeosebi nemții) și care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariția unor opere despre acei băștinași care înainte de revoluție și în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial au trăit la noi (n.r. – în Uniunea Sovietică) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

38. Dacă se constituie o organizație care ar sprijini alianța cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activității economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naționalismului și șovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparțin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea națiunii și culturii noastre și îndoiala față de înțelesul contractelor încheiate cu noi.În munca de propagandă trebuie implicați și băștinașii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizații.

39. Se va da o atenție deosebită construcției și reconstrucției drumurilor, podurilor, a căilor și rețelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, în cazul în care este nevoie pe o intervenție armată, locul rezistenței sau al concentrării forțelor reacționare să fie accesibil din toate părțile.

Directiva NKVD prevedea ca toți politicienii din opoziție să fie închiși. Pentru aceasta, se recomanda evitarea proceselor politice și inventarea unor acuzații care să vizeze diverse fapte, inclusiv infracțiuni de drept comun. Iuliu Maniu a fost condamnat, în România, pentru trădare.

40. Trebuie ca reprezentanții opoziției politice să fie închiși. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanți care se bucură de stima populației băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromiși prin campanie de denigrare. Înainte ca ei să se întipărească în conștiința maselor, trebuie lichidați prin așa-numite „întâmplări neprevăzute” sau închiși sub acuzația de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ținute sub acuzația de „înaltă trădare”.

41. Trebuie împiedicată cu orice preț reabilitarea celor condamnați în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiția ca acel caz să fie considerat o greșeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar grațiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecății greșite nu vor fi convocați.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiți de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulțumirea angajaților. În cazuri drastice se recheamă din funcție, fiind numiți în poziții similare sau superioare. La sfârșit, trebuie puși în funcții de conducere și ținuți în evidență drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoștința publicului procesele acelor persoane cu poziție de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acțiune ce atrage atenția maselor populare.

44. Se va căuta ca aceia care lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați.

45. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă“.

Comunismul s-a instalat în România prin imense fraude și prin minciună. VIDEO

La fel ca în Rusia şi în alte ţări, comunismul a început în România printr-o imensă minciună. Imediat după război, comuniştii promiteau egalitate şi o viaţă mai bună pentru muncitori şi ţărani.

Se afişau sub nume precum Frontul Plugarilor, Blocul Popular Democratic şi mai târziu, Partidul Muncitoresc Român. În fapt, urmăreau să obţină controlul absolut.

Condus de Gheorghe Gheorghiu Dej, desemnat de Stalin pentru că era etnic român, deci mai uşor de lansat în piaţa politică, Partidul Comunist Român avea în frunte o serie întreagă de agenţi sovietici, în frunte cu Ana Pauker. Organizaţia de tineret era condusă de Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu, scrie https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/comunismul-a-inceput-in-romania-printr-o-mare-minciuna-model-impus-de-urss

PCR | Structură militarizată condusă de agenți URSS

În toamna lui 1944, partidul comunist era un partid de buzunar, de circa 1000 de membri. Dar ca şi puciştii lui Lenin, PCR se comporta ca o formaţiune paramilitară de elită. Acţiona disciplinat, se folosea inteligent de propagandă şi de slăbiciunea partidelor tradiţionale, afectate de dictatura lui Carol al II-lea, de regimul fascist al legionarilor, apoi de autoritarismul generalului Ion Antonescu.

Pauker, Luca, Bodnăraș, Roman erau agenți URSS

Imediat după semnarea armistiţiului la Moscova, liderii comunişti au presat guvernele regale Sănătescu, apoi Rădescu, să iasă din scenă. O făceau prin infiltrarea sindicatelor şi a unui potop de false acuzaţii de fascism. Manifestaţiile şi contra-manifestaţile turbulente se ţineau lanţ:

1944-1947 | Uzine inflitrate de activiști comuniști

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: Partidul Comunist a avut cea mai bună organizare din toate timpurile, pentru ei era simplu să spună 200 de muncitori din ziua de cutare, sunt aduşi cu atâtea camioane, li se face loc pe strada cutare.

Oamenii aceştia care se şi cunoşteau între ei, producţia presupune o disciplină, ceea ce e mai mult decât ce se poate obţine pe baza simplei aderenţe, a afectelor. Practic era o structură aproape militarizată.

Şi oamenii aceştia apăreau, apăreau cu lanţuri. Sigur că erau printre ei şi cei care erau pregătiţi.

Viitorul șef al MapN, dezertor cooptat de Moscova

Să nu uităm, Emil Bodnăraş care era primul în ierarhia românească a Serviciului Special de Informaţii avea o foarte bună pregătire de ofiţer, la care se adăuga pregătirea în materie de informaţii în perioada în care se aflase în Uniunea Sovietică. Erau apoi Pantiuşa, Nikonov erau câteva zeci care fuseseră arestaţi anterior pe teritoriul României şi eliberaţi. Lor li se adăugau şi emisarii sovietici şi aceştia asigurau o foarte bună coordonare.

6 martie 1945 | PCR, creștere exponențială

Sub ocupaţia a sute de mii de ostaşi sovietici, românii începeau să înţeleagă că noul regim avea să fie de lungă durată. Oportunismului obişnuit i se adăugau cele mai negre temeri. La instalarea primului guvern pro-sovietic, la 6 martie 1945, PCR număra peste 30.000 de membri.

Petru Groza | Ardelean bonom, vechi om al Moscovei

Regele Mihai a acceptat să îl numească premier pe avocatul din Orăştie, Petru Groza, la capătul unor presiuni teribile, inclusiv patrularea cu tancurile pe Calea Victoriei. Politician interbelic, vorbitor de germană, Groza se afla în fruntea Frontului Plugarilor, dar se comporta ca un burghez bonom şi manierat. Puţini ştiau că prin cabinetul său de avocatură, Moscova stipendia de mulţi ani partidul comunist, interzis din cauza misiunii sale de a dezmembra România.

Cabinetul Groza preia Transilvania de la ruși

De altfel, guvernul Groza şi-a făcut intrarea în istorie prin două măsuri salutate de majoritatea românilor.

În martie 1945, administraţia sovietică s-a retras din Transilvania de Nord şi a revenit administraţia românească, ceea ce însemna că teritoriul nu va rămâne la Ungaria, iar la 23 martie, a fost adoptată o nouă reformă agrară prin care toate terenurile de peste 50 de hectare erau împărţite ţăranilor săraci pentru o plată de numai 10%.

Reforma agrară din 1945, o capcană pentru țărani

Ca să nu dea impresia că atacă în stil sovietic instituţiile tradiţionale ale ţării, au fost exceptate de la expropiere bunurile Bisericilor, ale Coroanei, ale fundaţiilor spitaliceşti, ale Academiei şi ale Casei Şcolilor, de asemenea proprietăţile colective ale ţăranilor, ogoare, păşuni sau păduri. Propagandistic, se putea pretinde că la putere a venit un regim care are grijă de cei mulţi. Nu se spunea că urmează colectivizarea şi că toţi îşi vor pierde pământurile.

Promisiuni exorbitante muncitorilor

Aceste decizii erau dublate de nenumărate altele, impregnate de populism. Cele mai multe se adresau muncitorilor cărora activiştii de partid infiltraţi în sindicate le spuneau că vor fi stăpânii uzinelor şi că vor trăi regeşte. Ilegalistul Constantin Doncea, cu antrenament politic la Atelierele CFR Griviţa, apoi în războiul civil din Spania şi la Moscova, devenit viceprimar în Capitală, a stârnit admiraţia multor naivi cerând serviciile de lux ale Athenee Palace pentru foştii săi camarazi:

Chelnerii de la Athene Palace servesc la Grivița

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: Fostul ilegalist Constantin Doncea, a avut o viaţă extraordinar de aventuroasă, luptător în Spania, pe urmă a trecut la Moscova, adjunct de primar în Bucureşti, iar după aceea primar. El fiind foarte legat de aceşti muncitori de la Griviţa, în calitatea lui de ajutor de primar, a comandat chelnerii la Athenee Palace cu meniul, cu veselă, cu feţe de mese, să servească prânzul celor de la Griviţa.

Şi într-adevăr, chelnerii de la Athenee Palace în ţinuta respectivă, s-au prezentat la atelierele Griviţa, au transportat vesela, muncitorii plăteau, dar banii lor nu acopereau nici 5% din cheltuielile de la Athenee Palace şi cine ar fi îndrăznit să se opună. TC 38.25 Peste câteva zile, cei de la Malaxa au vrut şi ei. Or, unde găseai atâţia chelneri şi putea să facă faţă Athenee Palace ca să hrănească toţi muncitorii din capitală? Dar vă daţi seama ce însemna pt. stima de sine a unui muncitor?

1946 | Șeful PCR, Dej, lasă românii pradă foametei

În acest timp ce ministrul Economiei, Gheorghe Gheorghiu Dej, în vârstă de 44 de ani, trimitea Uniunii Sovietice aşa-numitul ajutor frăţesc, lăsând românii pradă foametei din decembrie 1946 – august 1947, cu 12.000 de morţi lunar.

1946 | Ceaușescu participa la falsificarea votului

Tânărul său protejat de nici 30 de ani, Nicolae Ceauşescu era activist agitator în judeţul Constanţa, apoi în judeţul Olt, chiar în timpul uriaşei fraude electorale din 19 noiembrie 1949. Se pare că s-a făcut vinovat de înjunghierea unui alegător indignat de încălcarea legii chiar într-o secţie de votare din Slatina, dar condamnat la 3 ani a fost şoferul său.

1946 | Partidul comunist fura majoritatea voturilor

Rezultatul alegerilor pe ţară, a fost realmente inversat în favoarea formaţiunilor pro-sovietice, care au obţinut oficial 78% din sufragii. Nicolae Ceauşescu îşi va reînnoi mandatul astfel obţinut inclusiv la Congresul a XIV-lea din 1989.Ceaușescu | Minciună, furt, crimă, dictatură

Lavinia Betea, istoric, comunism românesc: N-a existat, se poate spune, nici un proces semnificativ din ceea ce înseamnă marea schimbare din România, de distrugere, de deconstrucţie a unei lumi şi de înlocuire a acestei construcţii cu o alta, la care Ceauşescu să nu fi fost prezent. Şi în felul lui de a fi, atât de dur, atât de încrezător în rolul lui pe acest pământ, în mesianism, el a fost convins că rostul lui pe această lume este de a o schimba. Dar nu o schimbare cu duhul blândeţii. Pentru că schimbările acestea cum erau înţelese în lumea comunistă presupuneau sânge, presupuneau moarte, pentru victoria comunismului este posibil orice, viaţa nu are valoare. De fapt aceasta este credinţa care a alimentat continuu această lume a comunismului. Pentru că credeau ei, spuneau ei, liderii aceştia că răsplata va fi atât de mare încât merită orice sacrificiu.

1948 | Statul preia fabrici, bănci, transport

După instaurarea Republicii Populare, la 11 iunie 1948, comuniştii au trecut în proprietatea statului toate fabricile şi uzinele din metalurgie, energie, construcţii, petro-chimie, industria uşoară şi alimentară, reţelele de transport de toate felurile. Zeci de mii de familii au pierdut averi muncite în generaţii. Tergiversarea sau diminuarea naţionalizării erau pedepsite cu zece ani de muncă silnică, amenzi şi confiscarea totală a averii. Transferul de proprietate se făcea în prezenţa activiştilor de partid şi sub stricta supraveghere a Securităţii.

1949 | Declanșarea colectivizării, încheiată în 1962

Peste un an, în martie 1949, a fost declanşată colectivizarea. Ţăranilor li se cerea să renunţe la pământul lor şi să se înscrie în CAP-uri altfel erau înfometaţi de impunerea unor cote uriaşe. Nenumăraţi opuneau rezistenţă astfel că în câţiva ani, 80.000 de ţărani se aflau oficial în închisori, pedepsele fiind de regulă de 15 ani de temniţă. Dar sute de oameni au căzut victimele execuţiilor sumare, iar mii erau închişi fără să existe vreun proces. Nicolae Ceauşescu, adjunct al ministrului agriculturii, a luat parte direct la represiune.

Ceaușescu ia parte direct la reprimarea țăranilor

În Vrancea, la Vadu Roşca, se afla la faţa locului când, în decembrie 1957, armata a tras în ţaranii răsculaţi, fapt soldat cu 9 morţi, 48 de răniţi, apoi cu zeci de arestări.

Gheorghe Gheorghiu Dej şi-a certat protejatul pentru imprudenţa de a aprinde un focar de rezistenţă, după care l-a desemnat şef al Direcţiei Politice a Armatei şi adjunct al ministrului apărării, NKVD-istul Emil Bodnăraş. De aici, viitorul dictator a ajuns la un stagiu de pregătire la Moscova, iar la întoarcere a fost promovat general maior.

Urmăriți VIDEO:

https://www.digi24.ro/embed/special/campanii-digi24/comunismul-a-inceput-in-romania-printr-o-mare-minciuna-model-impus-de-urss-1148023?video=0&width=570&height=320

Jefuirea și dezorganizarea țării după ”eliberarea”țării de către sovietici (II)

 

 

 

 

 

Continuare a părții a I-a a articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/22/jefuirea-si-dezorganizarea-tarii-dupa-eliberareatarii-de-catre-sovietici/

 

 

”Eliberarea” a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării (II)

Modul cum se comportau trupele sovietice pe teritoriul României depăşea orice înţelegere, iar cuvintele de jaf, pradă, barbarie calificau actele săvârşite de ele pe oriunde treceau. Oamenii erau răpiţi în vagoanele de vite ce se îndreptau spre Rusia.

Ostaşii care depuseseră armele conform Mesajului Regal („Nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetarea războiului cu Naţiunile Unite… Ele ne-au asigurat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne”) erau duşi cu forţa în lagărele de exterminare sovietice. Pe urmele lor erau trimişi germanii şi basarabenii din România.

Iuliu Maniu, adresându-se autorităţilor sovietice în legătură cu această problemă, a scris :
„Potrivit condiţiunilor armistiţiului, soldaţii români care au depus armele după 24 august, ora 4 a.m.,
nu sînt consideraţi prizonieri de război. Aceste trupe urmau însă să fie predate guvernului român şi în acest sens au fost realizate o serie de înţelegeri între autorităţile române şi delegaţia sovietică, în Comisia de armistiţiu. Cu toate acestea, când generalul român care fusese însărcinat cu primirea acestor trupe (potrivit acordului convenit) s-a dus în zonă, a fost informat că 20.000 din aceşti soldaţi fuseseră transportaţi dincolo de Prut.

Ulterior delegaţia sovietică a declarat că aceste trupe, întrucât nu mai sînt în România, nu mai pot face obiectul predării… Nepredarea acestor trupe a creat emoţie în întreaga ţară, iar transportarea lor în teritoriul sovietic a provocat o adâncă tristeţe familiilor acestora”.

O situaţie dureroasă există şi în legătură cu Basarabia şi Bucovina de Nord, cu acei fraţi care au avut atât de mult de suferit din cauza Rusiei şi continuau să poarte jugul asupririi, deşi Aliaţii se angajaseră în război pentru a restabili statele în hotarele lor şi a garanta fiecărui popor dreptul de a-şi alege forma de guvernământ dorită. Refuzul comunistului Lucreţiu Pătraşcanu de a accepta discutarea acestei probleme „de stat” era în vederile stăpânului de la Kremlin, care, în anul 1943, declarase că nu mai discută statutul Basarabiei decât atunci când Statele Unite vor consimţi să discute statutul Californiei.

Cum la aceasta n-ar fi putut nici să se gândească Roosevelt, sovieticii au mers şi mai departe, decretând repatrierea oricărei persoane care a părăsit teritoriul rus după anul 1917.
În acest timp (1944), mii de persoane străine locurilor îşi făceau apariţia. Veneau de aiurea; numai Stalin le ştia urma.

Aceştia complotau împotriva ţării pe al cărui teritoriu se instalaseră ca la ei acasă; îşi organizau o administraţie proprie.
Oficialităţile locale şi legale erau arestate şi izgonite. Se urmărea crearea unei stări de anarhie în ţara Moldovei.
Se vorbea de constituirea unei aşa-zise republici a Bacăului. Dacă aici, în sud, se petreceau astfel de fapte anarhice, cu cât mergeai spre nord aveai impresia că te găseşti într-o „gubernie” ale cărei treburi erau dirijate de Moscova.
Cei nou veniţi şi aliaţii lor fără de căpătâi erau înarmaţi cu armament confiscat de la nemţi.
Erau instruiţi, după care cutreierau Moldova, terorizând populaţia.
Sub pretextul rechiziţiei au fost luate de la populaţie: tractoare, trăsuri, care, boi, distrugându-se astfel şi inventarul agricol.
Ruşii urmăreau să dizolve armata română, care încerca să instaureze ordinea în spatele frontului, şi să o înlocuiască cu una după modelul sovietic.

Cu toate eforturile guvernului român de a obţine trupe pentru asigurarea liniştii, i-au fost lăsate doar trei divizii cu câte trei mii de oameni fiecare. Era o parodie de armată, în acest timp, circa optzeci de mii de dezertori sovietici cutreierau ţara, constituind un element turbulent care îngrozea populaţia.

Dinu Brătianu a declarat în Consiliul de Miniştri : „La Ştefăneşti, lângă mine, au fost împuşcaţi trei ruşi fiindcă se duceau să violeze fete”.

Iuliu Maniu a făcut cunoscut lui Vişinski următoarele, referitor la situaţia din Moldova : ” Deşi au trecut două luni de la semnarea armistiţiului şi deşi armistiţiul prevede ca administraţia românească să fie reinstalată în întreg teritoriul românesc , cu excepţia unei zone de 50-100 km în spatele frontului, în Moldova autorităţile române au putut doar parţial să o facă.

Există cazuri când funcţionarii trimişi în Moldova fie că au fost obligaţi să se întoarcă înainte de a ajunge la destinaţie, fie că au fost împiedicaţi de autorităţile militare sovietice să-şi intre în atribuţii, în acelaşi timp s-au primit informaţii că în diferite regiuni din această provincie au fost operate unele deportări”.
Jaful şi abuzurile se instalaseră peste tot.

Cine se opunea era tratat drept fascist. Delaţiunea începuse să se extindă. Răzbunările erau la ordinea zilei. „Eliberatorii sovietici” încărcau şi cărau tot ce găseau. Totul li se cuvenea, totul era al lor!

Pentru a se face faţă cerinţelor nesăţioasei Rusii, s-a trecut la construirea unei căi ferate cu ecartament lărgit, pe liniile principale, între Ungheni-Buhăieşti şi Ungheni-Adjud, corespunzător ecartamentului liniilor ferate ruseşti.
Astfel, pe lângă bunurile noastre, începuseră să se scurgă, zi şi noapte, bunurile unei jumătăţi de Europă „eliberată”. Toate căile ferate erau ticsite.

Liniile secundare din Moldova erau paralizate. Garnituri de 50-60 de vagoane, închise sau platforme, se scurgeau prin Ghimeş-Palanca, înghesuindu-se pe Valea Trotuşului, ocupând liniile de garare din staţii. Trenurile erau însoţite de câte un vagon de clasă cu 8-10 ruşi înarmaţi, care asigurau transportul prăzii.

Uneori, din cauza aglomeraţiei, staţionarea prin gări dura câteva zile. Atunci „eliberatorii” se năpusteau prin casele oamenilor, pe care le goleau de băutură, de mâncare şi de tot ce credeau că le este folositor.
Oamenii păgubiţi de pe traseu, de la Asău, Comăneşti, Dărmăneşti, Tîrgu Ocna, au început să reacţioneze. Aşa a luat fiinţă o primă formă de rezistentă şi de ripostă împotriva celui ce se dovedea a fi invadator. Se organizau câte 3-4 persoane şi doar îi auzeai: „Hai să-i pedepsim pe rusnaci”.

La jaful făcut de ruşi se răspundea cu atac înarmat. Tinerii, mai ales, înarmaţi cu câte o daltă solidă şi un ciocan greu în servietă şi cu un pistol în buzunar, se strecurau în vagoane şi-n mersul trenului distrugeau tot ce se putea: aparate de precizie, ceasuri de control, glisiere, lanţuri de transmisie, într-un cuvânt scoteau din uz multe lucruri prădate din Europa și pornite pe drumul Rusiei.

Trenurile erau încărcate cu de toate, lucruri vechi şi lucruri noi, luate de peste tot sub titlul de despăgubire de război: lighene, paturi, pălării, utilaje, roţi de bicicletă, cerneluri, suluri de hârtie, truse cu scule, veselă, covoare, scaune de tot felul, maşini de cusut, lustre, stofe, acordeoane, costume, rochii, lenjerie, fierăstraie, nasturi, frânghii, oboaie, coteţe cu găini, gâşte, porci, colivii cu canari, piane, tobe, pantofi, tablouri, maşini de tuns, toate aruncate de-a valma.

Au fost cazuri când oamenii decişi să riposteze au dat peste ruşi beţi. I-au dezarmat şi i-au bătut bine, drept pedeapsă pentru furturile săvârşite prin sate. Pe un rus, de exemplu, care se mai ţinea pe picioare, l-au obligat să ducă în spate butoiaşul de ţuică la locul de unde îl furase.
Şi în acest fel, lumea îşi procura arme şi grenade, pregătindu-se să se apere împotriva acestor creaturi sălbatice. Timp de doi ani, ruşii au furat tot ce le-a picat în mână.
România a ajuns de nerecunoscut. Neliniştea domnea peste tot, foametea-şi arăta colţii în Moldova.

Tifosul, semnul cruntei mizerii, începuse să apară, iar „patrioţii” înarmaţi îşi făceau de cap sub oblăduirea „Comisiei Aliate de Control” care reprezenta de fapt numai Rusia.

Ceilalţi „doi”, reprezentanţii Angliei şi S.U.A., căutau sa nu-i supere pe noii democraţi ai Europei. Asistau la fărădelegile săvârşite în numele coaliţiei antihitleriste şi îşi spuneau părerea numai verbal, în scris o făceau către Washington şi Londra.
În această situaţie, Iuliu Maniu l-a întrebat pe Burton Barry, reprezentantul S.U.A, dacă America şi Anglia doreau ca România să devină o parte a Uniunii Sovietice, adăugind totodată că, dacă se intenţiona abandonarea ei, aveau obligaţia s-o spună.
Burton Barry, în raportul înaintat, spunea:

„Departamentul ştie foarte bine că Maniu s-a distins ca un curajos campion al acţiunilor şi sentimentelor pro- aliate din România, chiar şi în zilele sumbre ale dictaturii. El are un număr de adepţi politici în ţară şi eu cred că respectul pe care-l au toţi românii pentru el umbreşte pe acela avut de oricare alt român.
Pentru ceea ce a fost el şi pentru ceea ce este, pare important ca el să fie ferit să alunece spre a împărtăşi convingerea generală că dizolvarea statului român este în curs în prezent. Având în vedere cele de mai sus, sunt de părere că orice mesaj de care Maniu ar putea lua cunoştinţă ar fi oportun”. Reprezentantul Angliei, viceamiralul Stevenson, relata că şi Regele se temea că poate fi dus în Rusia în orice moment.

Regina mamă i-a făcut remarca plină de demnitate:

„Ceea ce ţi se poate întâmpla cel mai rău este să fii pus la zid şi împuşcat, şi dacă aceasta se va întâmpla, îţi vei fi făcut, cel puţin, datoria faţă de ţară şi nimeni în lume nu poate face mai mult.”

Poporului român însă i-a rămas ultimul cuvânt. Fiii lui se vor bate, pe viaţă şi pe moarte, cu ce vor avea: cu furci şi coase, cu grenade şi pistoale. Se vor bate pe străzi, pe uliţe, până şi în creierul munţilor.
Au murit cu arma în mână sau executaţi la zidul onoarei, dar n-au acceptat colaborarea cu duşmanii neamului.

 

 

Sursa: Cicerone Ionițoiu, Rezistența armată anticomunistă din Munții României, Editura ”Gândirea românească” , p. 5-8