CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ÎNCEPUTURILE COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA

 

6 martie 1945 – instaurarea guvernului Petru Groza și începutul comunismului în România

La 6 martie 1945 se instalase la putere guvernul comunist al lui Petru Groza. Două zile mai târziu, Winston Churchill, prim-ministrul britanic, i se adresează, printr-o telegramă „personală şi strict secretă”, preşedintelui american Franklin D. Roosevelt.

Churchill prevedea „epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti”.

Răspunsul lui Roosevelt: „eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu ruşii”. Şi aşa a fost.

Cei care au cutezat să se împotrivească regimului comunist au fost ucişi sau, în cel mai ”bun” caz, „reeducaţi” în lagărele staliniste sau deportaţi la mii de kilometri de România.

Bineînţeles, nici Churchill, nici Roosevelt nu au făcut nimic în această privinţă, scrie publicația online Anonimus . De România nu i-a mai păsat nimănui.

Ne întrebăm dacă merită aceşti doi indivizi adulaţia de care se bucură în manualele de istorie sau în rândul anumitor redacţii, în timp ce adevăraţii eroi români nu se bucură de aceeaşi atenţie sau, mai grav, sunt puşi într-o lumină proastă.

Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Petru Groza (1884-1958): avocat, deputat (1919-1927), ministru în guvernele conduse de mareşalul Averescu (1920-1921, 1926-1927).

În 1933 a înfiinţat Frontul Plugarilor (organizaţie ţărănească radicală). A fost vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944-februarie 1945), prim-ministru (1945-1952), preşedinte al Prezidiului MAN (1952-1958).

Corneliu Coposu despre Petru Groza: Era un om simpatic, aproape neserios în toate manifestările lui. Îl cunoșteam de foarte multă vreme, am fost în casa lui de nenumărate ori; aș putea spune că în conversațiile lui și în viață era șarmant, dar nu avea linie de conduită; era capabil de orice compromis și marșa pe abilitatea lui de a face manevre, destul de iscusite, ca să-și păcălească interlocutorii.

Nu se putea avea încredere în ce spunea. Era departe de a avea vederi comuniste; convingerile lui însă erau fluide, și cum a beneficiat și de încrederea rușilor (…) Groza era un om abil care-și supraaprecia abilitatea, considerându-se înarmat cu o șmecherie care să înfrângă toate rezistențele și să depășească vigilența și atenția interlocutorilor” (Din Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Fundaţia Academia Civică, 2014).

Rolul Partidului Comunist Român în sovietizarea Românie (23 august 1944 – 6 martie 1945)

Pornind de la ideea marelui cărturar al neamului românesc, Nicolae Iorga, aceea că fiecare din noi trebuie să fie un mărturisitor de adevăr istoric, dar respectând şi concepţia lui Tacitus de a scrie istoria „sine ira et studio”, am pornit la elaborarea acestui material.

Doresc să precizez de la început faptul că întreaga activitate a Partidului Comunist Român a fost comandată de la Moscova şi a fost sincronizată cu situaţia politică internaţională. Comuniştii români au primit sprijin masiv rusesc, concretizat prin prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul ţării noastre ca armată de ocupaţie, în timp ce opoziţia democrată nu a beneficiat de sprijinul material al Angliei sau al Statelor Unite.

Etapele cuceriri puterii politice de către comunişti au fost următoarele:

  1. intrarea comuniştilor în alianţa cu alte partide de stânga, în guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu;
  2. b) atragerea sprijinului populaţiei prin promiterea înfăptuirii unor reforme (democraţie populară, reformă agrară, etc);
  3. c) slăbirea coeziunii opoziţiei democratice prin racolarea în partid, sau în alte organizaţii politice patronate de acesta, a unor dezidenţe ale partidelor istorice sau a altor oameni politici.
  4. d) debarcarea „tovarăşilor de drum”sau absorbirea lor în partid; În contextul politic al vremii, opoziţia a comis unele greşeli de care au profitat comuniştii.

Acestea sunt:

  1. publicarea, de către ţărănişti, la 16 octombrie 1944, a programului partidului1 (ce viza naţionalizarea Băncii Naţionale a României şi a altor intreprinderi), va contribui la crearea de suspiciuni ale liberalilor faţă de ţărănişti şi la slăbirea coeziunii opoziţiei;
  2. neînţelegerile interne şi scindarea Partidului Naţional Liberal au condus la subminarea autorităţii acestui partid şi la apropierea lui Gheorghe Tătărăscu de comunişti şi de aliaţii lor.

În iunie 1944, Partidul Comunist Român număra 1150 de membrii, dintre care 90% erau străini, din rândul minorităţilor (evrei, unguri, bulgari). În plus, la acea dată, majoritatea conducătorilor comunişti erau închişi în lagăre sau închisori, iar mai mult de jumătate din numărul membrilor de partid erau agenţi ai Siguranţei.

Comuniştii crează pe 20 iunie 1944 Blocul Naţional Democrat, din care făceau parte: Pardidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal. Principalul obiectiv politic al blocului era scoaterea ţării din războiul dus împotriva Naţiunilor Unite.

Era o mişcare tactică, dictată de foarte slaba audienţă a comuniştilor în rândul maselor populare şi de dorinţa de a-şi asocia în lupta antihitleristă partide cu mare autoritate politică şi morală. Era foarte clar că un astfel de partid nu va lua niciodată singur puterea, astfel că la Moscova se iau măsuri din timp pentru reorganizarea sa. Ştefan Foriş, secretar general al partidului este demis pe 4 aprilie 1944 şi înlocuit cu o troică formată din Constantin Pârvulescu, Iosif Rangheţ şi Emil Bodnăraş.

La Conferinţa Partidului Comunist Român din octombrie 1944, conducerea este preluată de Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu (ultimii trei formând „grupul moscoviţilor”).

Emil Bodnăraş a fost ofiţer în armata română. El a dezertat în 1934, fugind în Uniunea Sovietică. Aici a activat în cadrul Comitetului. În 1944, revine în România odată cu Armata Roşie. Rolul său a fost foarte important, luând legătura cu conducătorii întemniţaţi ai partidului, reorganizându-l şi stabilind contacte cu şefii partidelor democratice.

Mareşalul Ion Antonescu (foto) şi principalii săi colaboratori sunt arestaţi pe 23 august.

Regele Mihai citeşte la radio «Proclamaţia către ţară», în care se decreta încetarea războiului împotriva Uniunii Sovietice şi începerea ofensivei armatei române împotriva Germaniei hitleriste.

În aceeaşi zi, regele încredinţează formarea noului guvern generalului Constantin Sănătescu.

Acesta formează un cabinet alcătuit din tehnicieni şi militari, în care intră ca miniştrii fără portofoliu Iuliu Maniu (Partidul Naţional Ţărănesc), Constantin I. C. Brătianu (Partidul Naţional Liberal), Constantin TiteI Petrescu (Partidul Social Democrat) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (Partidul Comunist Român).

Acesta din urmă asigura interimatul şi la Ministerul Justiţiei. Prima măsură luată de Pătrăşcanu a fost aceea de a elibera din lagăre şi puşcării pe comuniştii ce „fuseră închişi de mareşalul Antonescu”.

La Moscova se semnează, pe 12 septembrie 1944, Convenţia de armistiţiu. Aceasta impune României plata de despăgubiri de război către Uniunea Sovietică în valoare de 300 miI. dolari. Din acest moment, amestecul sovietic în treburile interne ale României se intensifică şi se realizează prin:

a) presiune economică continuă exercitată de sovietici (inflaţie, jafuri, rechiziţii);

b) politică duplicitară a comuniştilor români, care colaborau în guvern cu partidele democratice, dar luptau pentru distrugerea regimului politic burghezo-democratic;

c ) încurajarea ruşilor în acţiunile lor de către Anglia (ce semnase la 9 octombrie la Moscova „acordul de procentaje”) şi de Statele Unite (ce promovau „politica americană fără politică”).

La 12 octombrie 1944 se creează Frontul Naţional Democrat format din: Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotică şi Confederaţia Generală a Muncii. Astfel, comuniştii au urmărit crearea unei organizaţii politice care să le netezească drumul spre acapararea puterii politice. În urma unor divergenţe cu membrii cabinetului, generalul Sănătescu îşi dă demisia. Tot el este însărcinat de rege cu formarea unui alt guvern.

Sănătescu, în urma consultării cu unii oameni politici, formează un nou cabinet la 4 noiembrie 1944. Acum este restabilită Constituţia din 1923 şi este deschisă şi mai mult calea comuniştilor spre guvernare. Sănătescu îl numeşte pe Petru Groza viceprim-ministru, pe Gheorghe Gheorghiu Dej ministru al Comunicaţiilor şi pe Teohari Georgescu sub secretar de stat al Ministerului de Interne.

Din acest moment, agitaţiile comuniste încep să ia amploare. Acum începe o puternică propagandă în răndul muncitorilor, În special. Se creează „comitetele muncitoreşti”, ce vizau subordonarea sindicatelor principalelor intreprinderi. La sate sunt organizate „comitete săteşti” ce urmăreau acapararea puterii în zonele rurale.

Teohari Georgescu iniţiază o amplă campanie de infiltrare în poliţie şi jandarmerie a multor comunişti din echipele de şoc conduse de Emil Bodnăraş, precum şi a consilierilor sovietici aparţinând N.K.V.D.

Comuniştii reuşesc să-i impună primului ministru Sănătescu adoptarea, la 24 noiembrie, a unei legi privind epurarea aparatului administrativ al statului.

Sub masca demiterii „fasciştilor, criminalilor şi vinovaţilor de dezastrul ţării” (formule des folosite de propaganda comunistă) se urmărea, de fapt, înlăturarea elementelor democratice şi acapararea de către comunişti a unor funcţii de decizie. Acum partidul iniţiază o amplă şi abilă campanie de propagandă în rândul muncitorilor şi ţăranilor săraci.

Prin promisiuni demagogice, comuniştii au reuşit să atragă în partid numeroşi membri. Ana Pauker a stabilit contracte cu reprezentanţii legionarilor şi revizioniştilor unguri din Transilvania, mulţi dintre aceştia devenind membri de partid, Aşa se explică creşterea spectaculosă a numărului membrilor de partid de la 1150 in iunie 1944 la 35000 în martie 1945.

Echipe de şoc comuniste atacă la sfârştul lunii noiembrie numeroase sedii ale primăriilor şi prefecturilor din ţară (Constanţa, Craiova, Turnu Măgurele). Atacurile au fost cu greu respinse de un guvern incapabil de a stăpâni dezordine le comuniste. Generalul Sănătescu îşi dă pe 2 decembrie demisia, acceptată de rege. Mihai I îl însărcinează în aceeaşi zi cu formarea guvernului pe generalul Nicolae Rădescu.

Situaţia din ţară era critică, Moldova şi Ardealul de Nord erau ocupate şi administrate de Armata Roşie, iar comuniştii români duceau ample acţiuni de dezorganizare a administraţiei româneşti şi de preluare de către ei a unor posturi importante în administraţia centrală şi locală. Trebuia adus deci la guvernare un om energic, care să fie capabil să păstreze ordinea în ţară. Generalul Rădescu avea reputaţia unui om intransigent şi energic, dar ataşat idealuri lor democratice.

Considerat de rege „omul momentului”, generalul Rădescu reuşeşte să formeze pe 6 decembrie un guvern din generali şi tehnicieni. El gira şi postul de ministru de interne, sub secretar de stat rămânând Teohari Georgescu, la insistenţele corn uniştilor. În ianuarie 1945 Gheorghe Gheorghiu Dej face o vizită la Moscova, aici stabilindu-se obiectivele tactice ce vizau cucerirea puterii de către comunişti.

Stalin le promitea acestora că venirea lor la putere ar conduce la cedarea Transilvaniei către România, fapt ce trebuia să treacă în ochii opiniei publice din ţară ca fiind rezultatul eforturilor comuniştilor români şi o dovadă materială a patriotismului lor. Conform indicaţiilor primite, comuniştii organizează pe 27 ianuarie 1945 un miting de protest în Piaţa Palatului Regal.

Primul ministru e calificat drept „reacţionar”, se cere demisia sa şi formarea unui guvern al Frontului Naţional Democrat. Guvernul Rădescu ordonă trupelor Ministerului de Interne să împrăştie pe manifestanţi, iar seara îl anunţă pe rege că el va menţine ordinea existentă cu orice preţ. Atitudinea primului ministru îi nemulţumeşte profund pe comunişti, care dezlănţuie o furibundă campanie de discreditare a primului ministru.

În perioada 4-11 februarie 1945, la Yalta, americanii şi englezii con sfinţi seră ca Europa de Est să devină sferă de influenţă sovietică.

Frontul Naţional Democrat convoacă cetăţenii capitalei să participe pe 24 februarie la un miting organizat de partidul Comunist din România împotriva guvernului. Participanţii ocupau partea de sud a Pieţei Palatului Regal (azi Piaţa Revoluţiei), cuprinsă între clădirile Bibliotecii Centrale Universitare, Ministerul de Interne, Palatului Regal şi Calea Victorei. Primul ministru se afla la Ministerul de Interne şi a ordonat trupelor să nu tragă în mulţime, ordinul fiind respectat întocmai.

Dinspre clădirile Ilfov, Wilson şi Boteanu se trag rafale scurte de arme automate în mulţime. În urma împuşcăturilor, mor doi oameni, iar şaisprezece sunt răniţi. Ulterior s-a stabilit de către Parchetul General că în cele trei clădiri, în acel moment, s-au aflat agitatori comunişti, membrii ai echipelor de şoc, care au tras în manifestanţi cu arme ruseşti.

Liderii comunişti, profitând de panica ce s-a produs în urma împuşcăturilor, în acuză de la tibună pe primul ministru că a dat ordin trupelor guvernamentale să tragă în mulţime, iar Ana Pauker îl acuză pe generalul Rădescu că ar fi „fascist”.

Primul ministru remite presei un «Mesaj catre ţară» ce urma să fie plubicat, urmând să apară în ziarele de a doua zi. Comuniştii însă ocupaseră tipografiile principalelor ziare şi au refuzat publicarea mesajului. În aceste condiţii, primul ministru se adresează naţiunii prin radio.

El asigură populaţia că va păstra ordinea, iar pe Ana Pauker şi pe Teohari Georgescu îi numeşte „hiene” şi „străini fără ţară şi fără Dumnezeu”. Teohari Georgescu este demis. El sprijinise o aprigă campanie de persecutare a partidelor politice democrate, manifestată prin arestări ilegale, bătaia şi intimidarea acestor partide, ocuparea şi devastarea redacţilor ziarelor Dreptatea şi Viitorul etc.

La Bucureşti vine pe 27 februarie Andrei Ianuarevici Vîşinski, vice-Comisar al Poporului pentru Afaceri Externe al Uniuni Sovietice. În contextul hotărâri lor Conferinţei de la Yalta, el îi cere regelui pe un ton imperativ (răstindu-se şi bătând cu pumnul în masă) să-l demită pe generalul Rădescu şi să-l numească în fruntea guvernului pe Petre Groza, care „se bucura de încrederea Moscovei”.

La remarca regelui că la Conferinţa de la Yalta se specifica, în «Declaraţia asupra Europei», numirea unui guvern reprezentativ, Vîşinski îi răspunde arogant regelui: „Yalta sunt eu”. Palatul Regal este înconjurat de un batalion de tancuri sovietice, astfel că regele este obligat să-l demită pe generalul Rădescu pe 2 martie. Este însărcinat cu formarea unui nou guvern prinţul Barbu Ştirbey, dar acesta eşuează în misiunea sa.

În acest context, regele încredinţează formarea noului guvern lui Petru Groza. După consultări cu membrii Frontului Naţional Democrat, acesta anunţă, pe 6 martie 1945, lista noului guvern.

Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri era numit Gheorghe Tătărăscu, ce era şi Ministru de Externe, însă posturile cheie erau deţinute de comunişti.

Numirea noului guvern este întâmpinată cu mare bucurie de comunişti, care organizează în ţară numeroase marşuri şi mitinguri În favoarea acestuia.

Data de 6 martie 1945 marchează o importantă victorie a comuniştilor în acţiunea lor de preluare a puterii politice în România. Aceasta se va realiza pe deplin la 30 decembrie 1947, moment ce coincide cu sfârşitul regimului democrat din România.

În încheiere, se observă cu claritate faptul că Partidul Comunist Român nu ar fi luat niciodată puterea în România dacă nu ar fi fost sprijinit activ de către Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi de Armata Roşie.

Chiar şi în aceste condiţii, el nu a putut prelua imediat şi total puterea. Situaţia internaţională (terminarea războiului, negocieri pentru semnarea tratatelor de pace etc.) şi cu atât mai puţin condiţiile interne nu permiteau trecerea totală a puterii în mâinile comuniştilor pe 6 martie 1945.

De aici apare şi necesitatea creării, de către Partidul Comunist, a unor coaliţii şi fronturi politice de luptă împotriva partidelor democratice.

Ideal ar fi dacă din această tristă lecţie pe care ne-a dat-o nouă, românilor, istoria contemporană, factorii de decizie şi generaţiile viitoare vor putea trage concluzii şi vor acţiona pentru a nu se mai permite niciodată repetarea unei aşa de triste experienţe istorice.

Daniel Diaconescu, Universitatea «Valahia» Târgovişte

13/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Din culisele dictaturii comuniste: Ștefan Andrei fostul ministru de externe al României ”socialiste” vorbește despre Ion Iliescu, Tismăneanu, despre amantele lui Gogu Radulescu și despre rețelele KGB din PCR. VIDEO

 

 

Stefan Andrei Cuvantul Libertatii

 

 

 

INTERVIU cu Stefan Andrei: Iliescu in pat cu Elena Ceausescu si Tismaneanu in patul lui Iliescu.

Retelele KGB din PCR “uncovered”: “Ciungul” Tismenitki, găgăuzul Celac, Brucan și evreii lui Calmanovici și Gogu Radulescu cu amantele lui, Valeria Seciu si Ana Blandiana; http://roncea.ro/ interviu-cu-stefan-andrei-iliescu- retelele-kgb-din-pcr-uncovered-ciungul-tismenitki-gagauzul-celac-brucan-si-evreii-lui-calman/ 

Stefan Andrei avea o memorie prodigioasa. Si-aducea aminte si ce culoare aveau ciorapii lui Fidel Castro la ultima lor intalnire.

Descria palatul lui Saddam Hussein in cele mai mici amanunte, care-ti creau o imagine de tip filmografic a intrunirii, foarte folositoare unui jurnalist, mai ales cand apoi are ocazia sa reveda detaliile cu ochii lui.

Ma suna aproape de fiecare data dupa cate un editorial de politica externa in ZIUA, ca sa ma felicite sau sa ma critice sau sa mă corecteze pe ici pe colo, oferindu-mi acele informatii atât de valoroase pentru cautatorii de adevăr: cele din interior. Citea foarte mult.

Practic stia si solicita, atunci cand nu le primea sau cumpara personal, toate aparitiile memorialistice sau de politica internationala si securitate de pe piata, si uneori ma suna sa ma roage daca pot sa-i aduc vreo carte de acest tip aparuta in SUA sau Europa occidentala si inca netradusa la noi.

Era la curent cu “tot ce misca” in domeniul lui. Am inregistrat cu el, video, impreuna cu reputatul cercetator al comunismului Vladimir Alexe, zeci de ore despre adevarata istorie a diplomatiei romanesti sub vremurile dominatiei sovietice.

Sunt ore de istorie pura, intesate cu informatii necunoscute publicului si presarate cu detalii picante despre viata unor lideri ai lumii sau ai unor pigmei de pe la noi.

Cum ar fi cei expusi mai jos, din cloaca kominternista, in cele doua interviuri aparute in ZIUA si pe care le reproduc aici, azi, cand batranul diplomat – nu “Machiaveli”, nici eu nu sunt de acord cu aceasta porecla, ci mai curand Richelieu, avand in vedere si inclinatia sa catre arte – se duce in mormant, o data cu tot bagajul sau impresionant de cunostinte, un univers diplomatic ramas nedescoperit inca lumii, momentan maculat si distorsionat de zgura unor mizerabili neo-kominternisti, ca Tismaneanu si ai lui, profitorii tuturor regimurilor.

Plecat literalmente de la coada vacii, de pe plaiurile oltenesti ale Podarilor unde pastea turma satului, Stefan Andrei a crescut si s-a ridicat intr-un sistem, asa cum a fost el, doar datorita inteligentei sale si a devotamentului pe care l-a avut pentru Romania. Spre deosebire de tovarășii veniți pe tancurile sovietice, care au scos in cizme din casele lor proprietarii romani, pentru a se instala ca o pegra nomenclaturista in ceea ce a devenit Cartierul Rosu.

Istoria acestei perioade trebuie oferita lumii asa cum a fost. Stefan Andrei o prezenta, “naked”, cum ar spune americanii si dupa cum puteti citi mai jos.

A fost inmormantat in curtea Bisericii din satul Snagov, ca un fiu crestin-ortodox al comunitatii locale, inconjurat doar de familie, Violeta Andrei si fiul Calin, prieteni si fosti subalterni.

Nu s-a remarcat nici un oficial din cei care-l sunau pentru diverse pile sau intrari in lumea araba, in cea persana sau in cea occidentala sau il felicitau la diverse ocazii, de la Melescanu pana la Cioroianu sau Basescu (notabila prezenta generalului Iulian Vlad, dupa cum ne-au transmis participantii).

Probabil nu si-au dorit sa se afiseze la o ceremonie, chiar funerara, a unui ex-demnitar al unui regim “ilegitim si ilegal”, de care au profitat insa din plin si actualul presedinte condamnator si scribuletul lui bolsevic si necrofag si autoplagiator (Tismaneanu si-a republicat articolul despre Stefan Andrei, cu mici schimbari, in cinci publicatii, la date diferite). Dumnezeu sa-l ierte!

 

Jimmy Carter - Ceausescu - Stefan Andrei - SUA - 13 04 1978

 

 

 

 

Stefan Andrei s-a născut la 29 martie 1931, in satul Livezeni, comuna Podari, judetul Dolj. A absolvit liceul din Craiova, dupa care a intrat la Facultatea de Constructii Hidrotehnice, urmand si Institutul de Constructii Bucuresti.

In facultate a lucrat ca redactor la sectia internationala a ziarului “Scanteia tineretului”.

S-a inscris in Partidul Comunist in 1957. Remarcat de Nicolae Ceausescu, incepand cu 1960 a ocupat functia de sef al Relatiilor Externe al UTM. In 1965 a devenit adjunctul bunicii lui Bogdan Olteanu, Gizela Wass, care era sefa Sectiei Externe la PCR, apoi prim adjunct si in 1972 a devenit secretar al CC cu problemele internationale.

A fost numit in postul de ministru de Externe in 1978, ca succesor al lui George Macovescu, unde a ramas pana in 1985. Detronat de Elena Ceausescu, avea sa fie numit presedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activitatii Economice si Sociale, functie pe care a ocupat-o pana in 1987, cand a fost promovat in postul de viceprim-ministru al Guvernului.

A detinut acest post pana in 1989. Pentru ca a facut parte din fostul regim comunist al lui Ceausescu, Stefan Andrei a fost arestat in 1990 la ordinule lui Iliescu si Brucan. A stat in inchisoare timp de doi ani si cinci luni, in ciuda faptului ca Parchetul nu a putut sustine niciodata acuzatia initiala a Frontului Salvarii Nationale condus de Ion Iliescu: “genocid” – uciderea a 60.000 de romani la “revolutie” – si subminarea economiei nationale. Din 1989 pana astazi au fost ucisi peste 20 de milioane de prunci nenascuti iar economia nationala practic nu mai exista. Vinovati sunt si azi la putere sau in spatele ei.

Fostul ministru de Externe al Romaniei socialiste, Stefan Andrei, detronat in 1985 de Elena Ceausescu, ne-a acordat un amplu interviu despre culisele diplomatiei romanesti. Considerat unul dintre cei mai straluciti ministri de Externe din istoria recenta a lumii, Stefan Andrei ne-a revelat amanunte si dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, incepand cu ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice.

De la mijlocirea pacii de la Camp David la rolul Romaniei in solutionarea conflictului din Vietnam, de la intalnirile cu Fidel Castro la cele cu Saddam Hussein si de la Richard Nixon pana la Mihail Gorbaciov, Stefan Andrei rememoreaza perioada care a consacrat diplomatia romaneasca pe plan international si ne face dezvaluiri inedite despre ultimile zile ale regimului Ceausescu si agentura KGB-GRU in Romania.

Printre aceste amintiri s-au strecurat si picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viata lui Ion Iliescu in sanul Partidului si chiar al Elenei Ceausescu. UPDATE: Titlul de mai sus al postarii este legat de o afirmatie a lui Stefan Andrei, dupa ce i-am spus ca vom titra articolul “Iliescu, in pat cu Elena”. “Si Tismaneanu in pat cu Iliescu”, a zis Andrei. “Pai cum asa? Excelenta, se poate…”, am zis noi, cu o vaga nuanta de deontologie in glas. “Pai cat a stat la Neptun ca sa-i scrie cartea unde a dormit?! Nu in patul lui Iliescu?”. No comment.

 

 

Interviu Stefan Andrei ZIUA Victor Roncea - Vladimir Alexe foto Elena Ceausescu-Iliescu-Tismaneanu

 

Tismaneanu-“Ciungul” si Celac erau agenti sovietici, NKVD-isti. Brucan si alti tineri evrei faceau parte din Reteaua lui Camanovici. O stiu direct de la Ceausescu.

Ce insemna Romania in august 1968?

Atunci a demonstrat Romania ca are propria sa identitate si vointa in blocul rasaritean. A fost un moment mare in istoria Romaniei. Gestul lui Ceausescu – de fapt al politicii noastre – de aparare a Cehoslovaciei si condamnare a invaziei sovietice avea sa ne coste insa. Rusii l-au urmarit pana l-au omorat, culmea, ridicandu-l din aceeasi piata unde-l ovationasera sincer sute de mii de romani in august 1968.

Dupa aceea a urmat o perioada cu totul speciala a diplomatiei romanesti… De desprindere de URSS. A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,”Ciungul”, cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren… Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956.

Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii ’60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici [Emil], cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu.

Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul ’68, la vizita acestuia la Bucuresti: “tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi”. Si-atunci Hrusciov i-a zis: “Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem…”

Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi… Al­tul, la fel: tatal lui Celac [Sergiu], primul mi­nistru de Externe pus de Iliescu chiar in ’89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz.

Are si o sora, Mariana [Celac], pe care o intindeau colegii mei de la “Scanteia Tineretului” pe sus, deasupra Cofetariei “Albina”, unde aveam sediu atunci… El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Ca­linescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei (vedeti si video pe aceasta tema, mai jos).

Reteaua lui Gogu Radulescu

Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa…

Ce se intampla… Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era “moda” atunci. Suntem in perioada ilegalista.

PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice…

Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul “Sora”. Pe asta a apucat-o iunie ’40 – ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est – in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion.

Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica.

Când a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi.

Valeria Seciu si Ana Blandiana erau amantele membrului CPEx al CC al PCR

 

 

Ana Blandiana amanta lui Gogu Radulescu

 

Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu.

Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu’, galagiosu’ de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu.

Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU.

Chiar inainte de momentul decembrie ’89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a “iertat” de puscarie Iliescu… Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica “genocid” – ca am omorat 60.000 de oameni…

Dar Iliescu cum a ajuns la varful puterii?

Iliescu? Asta a fost un pui de lele! El si-a ucis parintii, domnule! Familia Ceausescu a fost ca si familia lui! Hai sa va spun povestea lui… Cum v-am zis inainte, prin anii’ 60, incepuse marea schimbare.

In acest timp, presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) era unu’, Ion Iliescu.

Cum a ajuns el acolo?

Voi trebuie sa stiti adevarul, ca tanara generatie: relatiile dintre Ion Iliescu si familia Ceausescu au fost niste relatii extraordinare. Adica, pe cand era el baietan, Elena Ceausescu mergea la inchisoare la Targu Jiu de mână cu Iliescu.

Ea mergea la frate-sau si el se intalnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu impreuna; el cu mama lui adoptiva, ca prima l-a părăsit, si cu Elena Ceausescu.

Schimbau trenul la Filiași. Si, spunea, Elena: “Dormeam toti intr-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat in pantaloni scurti”.

Era in ’43, avea vreo 13 ani. Va dati seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taica-sau, Alexandru Iliescu, si el, si ea, Ceaușeștii.

Chiar se spune ca unchiul lui Iliescu, Eftimie, si el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceausescu.

Obraznicia lui “Ionel”. Iliescu si-a ucis parinții adoptivi

Scandalul cu “Ionel” a inceput cand am plecat in China. Eram in avion si se povestea cum tocmai prinsesem doi colonei de la Oradea ca erau agenti ai sovieticilor, se aflau in legatura cu un ofiter GRU, care avea acoperirea de consul.

Amandoi facusera studiile in Uniunea Sovietică.

Si Elena Ceausescu zice: “Ti-am zis eu, Nicule, ca mai toti astia care au facut studiile in URSS au fost racolati de rusi!”. La care Iliescu s-a inrosit tot si-a zis:

“Dar cei care invata la Londra, despre care Marx a spus ca este citadela capitalului financiar mondial, astia nu pot fi racolati?”. Se referea la Valentin. Atunci, Elena s-a enervat si i-a zis: “Esti un obraznic! Noi te-am facut ce esti acum si acum profiti ca te stim de mic?!”.

Cand ajungem la Beijing, nebunia revolutiei culturale… Primire magistrală, lume puhoi. Ceausescu facea cu mâna, Maurer se sprijinea în baston. Si, in spatele lui, mai facea unul cu mana: Ion Iliescu, cu ochelarii de soare pe nas. “Ma, da’ nu ti-e rusine?” – i-a zis Ceausescu după – “Tu n-ai simtul masurii? Eu reprezint statul român, da’ tu, ce reprezinți?”

După care, cand am venit de la Hanoi, Iliescu iar a început sa-si dea cu părerea despre politica Partidului în teritoriu.

Atunci Ceausescu l-a pus la punct. Zice: “Mai Iliescule, ti-ai facut studiile la Moscova dupa care te-am trimis la Praga. De-acolo te-am adus la CC. Dar acum vad ca tu nu-ți cunosti țara.

Cum poti sa fii atunci secretar cu propaganda? O sa te trimit in tară, mă!” Si asa a ajuns ce a ajuns, ca după aceea sa se razbune pe propriii lui parinti adoptivi… Cum zicea, cand a luat puterea: “Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului stiintific si ale comunismului!”…

Elena Ceausescu si Ion Iliescu in 1976 - Moldova

Elena Ceausescu a ars mortii de la Timisoara

Fostul ministru de Externe al Romaniei socialiste, Stefan Andrei, revine cu noi declaratii bomba privind ultimele zile ale regimului Ceausescu

Excelenta, ce a cautat Ceausescu la Teheran in decembrie 1989, cand deja, aici, fusese declansata operatiunea de debarcare a sa, atat la Iasi, cat si la Timisoara?

Vizita a fost stabilita dupa conferinta statelor nealiniate, de la Belgrad. Fusese fixata pentru 18 decembrie. Eu consider si acum ca Nicolae Ceausescu a savarsit una dintre cele mai grave si daunatoare greseli ale vietii sale politice cand, in dimineata zilei de luni, 18 decembrie 1989, s-a urcat in avion pentru a pleca timp de trei zile in vizita oficiala in Iran. Inainte de a pleca, pe 17 seara, Ceausescu m-a chemat la el sa se sfatuiasca cu mine.

M-a intrebat: “Crezi ca pot sa aman vizita in Iran?”. “Sigur ca da”, i-am zis. Am amanat-o si pe cea cu Brejnev, in ’77, cand a fost greva minerilor din Valea Jiului. Fac o paranteza: am sunat atunci la Moscova sa anunt ca nu putem veni si, desi nici nu incepuse bine revolta minerilor, cei de la Kremlin imi zic: “Da! Da! Aveti probleme in Valea Jiului cu minerii, nu?!”. Stiau deja! Inchid paranteza.

Se vedea pe Ceausescu cum se framanta. Dimineata, pe 18, a dat telefon la Timisoara, lui Ion Coman si primului secretar. I-a intrebat care e situatia ca sa stie daca sa amane sau nu vizita in Iran. Coman l-a asigurat ca nu-i nevoie: “Nu, tovarase Ceau­sescu! Am aplicat indicatiile dumneavostra si totul e bine”.

Ca ar fi fost o mana de derbedei, de golani si ca s-a facut ordine. “Puteti pleca linistit in Iran”, i-au spus.

“Tovarase Ceausescu, 40 de morti au fost deja incinerati”

Dimineata, la orele 7.00, comandantul Securitatii din Timisoara, Tinu, ii dadea generalului Macri, care era responsabil acolo din partea Securitatii, lista: sunt 42 de morti, 250-300 de raniti. Lista ajunge la Vlad si la Postelnicu. Afla si ministrul Apararii. Ceausescu ii cheama acasa si-i intreaba: “Care-i situatia? Ca aman vizita.” Ei i-au zis ca-i liniste acum. Nici unul nu i-a spus ca sunt 42 de morti. Nici Coman, nici Balan, nici ceilalti. Atunci Ceausescu a plecat in Iran si a lasat-o la comanda pe Elena Ceausescu.

Se inapoiaza pe 20 decembrie, seara. Ion Dinca si Tudor Postelnicu sunt chemati imediat de Nicolae Ceausescu la biroul sau de la CC, unde se gasea deja Elena Ceausescu. Ceausescu cere sa i se faca legatura telefonica la Timisoara cu Dascalescu, care era acolo impreuna cu Emil Bobu. Si-l intreaba: “Care este situatia?” Dascalescu ii spune: “Sunt 58 de morti!”. “Pai cum, mai, 58 de morti? Ca mie tovarasii imi spun aici ca sunt 11 morti.” Ceauseasca a intervenit, comentand ca Dascalescu nu trebuie sa se ia dupa zvonuri, ci sa se bazeze pe informatii, de la “forurile com­petente”.

Auzind ceva acolo, Dascalescu a replicat: “Tovarase Ceausescu, 40 de morti au fost deja incinerati”. “Cum incinerati?” a intrebat Nicolae Ceausescu privind spre Tudor Postelnicu. Asta zice: “Tovarase Secretar General, erau vagabonzi, persoane neidentificate, s-a primit ordin – si a aratat cu barbia spre Elena Ceausescu – sa fie incinerate”. Si-atunci el si-a dat seama ca la plecarea in Iran a fost mintit si de cei de la Timisoara, si de cei trei ministri de-aici. Ca ei aveau 43 de morti – care au ajuns 58 – si 300 de raniti si el statea la Teheran. Cand putea sa amane vizita in Iran, nu era nici o problema, nici o pierdere economica.

Ceausescu, mintit via Bucuresti-Teheran

Deci Elena Ceausescu si-a mintit sotul?

Va dati seama? Da! E clar ca Ceauseasca l-a mintit si in timpul convorbirilor lor telefonice pe cand era la Teheran. Ea a fost implicata direct si in hotararea de incinerare. Atunci, la CC, cand a aflat adevarul, Ceausescu s-a limitat sa spuna: “Bine, ne vedem mai tarziu, sa vedem ce avem de facut”. A fost o greseala fundamentala a lui Ceausescu, de a o lasa pe sotia sa la carma tarii!

Si mai ales in circumstantele date. N-am aflat si nici nu m-am interesat ce colaboratori si sfatuitori a avut Elena Ceausescu in zilele in care Ceausescu se afla la Teheran. Ar fi interesant de stiut, pentru a cunoaste gandirea si indicatiile sale din acea perioada si ce indicatii primea de la sotul ei de la Teheran. Oricum, ce se stie este ca se intrerupsesera orice alte legaturi dintre tara si Nicolae Ceausescu, cu exceptia dialogului dintre cei doi soti.

Fostul ministru de Externe Ion Stoian care se gasea atunci la Teheran mi-a spus ca ministrul secretar de stat al MAE, domnul Duma, a primit ordin sa nu-i trimita nici o telegrama ministrului sau. Nu stiu nici daca Nicolae Ceausescu primea la Teheran rapoarte de la Securitate ori de la Ministerul Apararii Nationale.

Sa ne intoarcem putin la ziua de 17 decembrie. Sedinta CPEx.

A fost o sedinta cu adevarat memorabila. Am scris deja episodul in memoriile mele. A fost asa: Ceausescu a vrut sa-i demita pe Vlad, Milea si Postelnicu deoarece nu-i respectasera indicatiile date de el in cursul noptii de 16 spre 17 decembrie, in legatura cu tulburarile de la Timisoara. Gogu Radulescu si Constantin Dascalescu s-au ridicat si-au spus ca nu ar trebui luata masura aceasta. Ceausescu, nervos – dar cam juca teatru – a spus, trantind foile pe masa: “Atunci alegeti-va alt secretar general”.

Cu exceptia lui Niculescu-Mizil si a lui Gheor­ghe Pana, eu si inca o persoana ne-am ridicat de pe scaun si nu ne-am deplasat spre Ceausescu, intrand in joc si rugandu-l sa ramana secretar general. Era o smecherie de-a lui. Ignorand sau nesocotind structura de atunci a Cepex, unii ziaristi ori istorici scriu ca atunci partidul ar fi putut scapa de Ceausescu, aproband indemnul lui de a fi ales un alt secretar general. Este o ipoteza falsa, contrara realitatii. Modalitatea de alegere a lui nu-ti permitea acest lucru.

Ceausescu construise minutios un sistem al dracului, betonat, de alegere a secretarului general, de la organizatiile de baza pana la Congres, care, practic, facea imposibila schimbarea lui, fara voia lui. Ceausescu, asa cum stiam toti cei care il cunosteam mai bine, nu concepea decat o varianta unica: sa moara cu puterea in brate. Stiam si se vedea pe el ca Ceausescu nu dormise in noaptea precedenta si nici la pranz in ziua sedintei.

Devenise nervos, morocanos, nereceptiv chiar, si, daca nu dormea, devenea dur si brutal cu colaboratorii, insuportabil. In timpul sedintei, Elena dadea roata cu ochii sticlosi urmarind cu atentie comportamentul fiecarui membru Cepex. Atunci a desem­nat-o pe Elena Ceausescu, impreuna cu Manea Manescu, vicepresedinte al Consiliului de Stat, sa coordoneze activitatea din tara:

“Ei vor fi cei care vor organiza sedinte atunci cand va fi cazul si vor convoca Biroul Permanent al CPEx.”

De ce nu si de celalalt vicepresedinte al Consiliului de Stat, Gogu Radu­lescu? Pentru multi dintre noi, era clar de ce: cunosteam simpatiile si pozitile prosovietice ale lui Gogu Radulescu.

Oamenii rusilor au preluat puterea

Si ajungem la ziua de 21 decembrie. Din informatiile noastre “marea manifestare” din 21 a fost organizata de un membru al CPEx care nu a fost judecat si nu a facut inchisoare impreuna cu dvs, ceilalti membri ai Comitetului Politic. Este vorba de Barbu Petrescu, primarul de atunci al Capitalei, care a disparut ulterior. Care a fost rolul lui?

Barbu Petrescu era un idiot. I-am spus-o si lui si Ceausescu, dar cu alta ocazie. Elena era legata de el, prin frate. Nu stiu ce s-a intamplat cu el.

Cuvantul de ordine al generalului Militaru, omul GRU, al rusilor, a fost – dupa ce a preluat puterea cu Iliescu – sa decapitam conducerea partidului si a statului. Sa fie arestati cu totii, inclusiv conducerea Securitatii.

Aveau nevoie de controlul total. Si a inceput alt măcel. În nebunia de atunci, nu stiu ce s-a intamplat. Eu m-am trezit in inchisoare.

Stiti cui trebuie sa-i multumesc pentru asta.

Este interesant si concludent ca Dascalescu si Gogu Radulescu ca si Ion Ursu, din dispozitia nu stiu cui, au fost scosi din procesul CPEx si n-au fost condamnati..

Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE

 

 

15/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stalin – „Cel Mai Mare Om De Ştiinţă Al Epocii Noastre”

 

 

 

În data de 5 martie comuniștii și nu numai ei, aniversează 59 de ani de la moartea lui Stalin (sângerosul dictator al URSS).

 În cele ce urmează, blogul https://mariusmioc.wordpress.com/ stalin-cel-mai-mare-om-de-stiinta-al-epocii-noastre reproduce un articol apărut în  ziarul PCR „Scînteia” din 9 martie 1953:

”I. V. Stalin – corifeu al ştiinţei

de acad. prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R.

A încetat să bată inima generoasă şi caldă, a încetat să cugete mintea genială a scumpului nostru tovarăş Stalin, gigant al gîndirii biruitoare, gigant al erudiţiei, conducătorul şi învăţătorul oamenilor muncii din lumea întreagă, eliberatorul, susţinătorul şi prietenul cel mai bun al poporului nostru.

Omenirea a suferit o pierdere ireparabilă prin stingerea din viaţă a tovarăşului Stalin. Alături de Lenin, Stalin a înfăptuit Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi a făurit primul stat socialist din lume, eliberînd zeci de popoare de sub robia capitalistă. Sub conducerea lui Stalin s-a înfăptuit în URSS construirea socialismului şi a început construirea comunismului. Condusă de Stalin, Armata Sovietică a zdrobit hidra fascistă şi a eliberat omenirea de sub pericolul hitlerismului.

Omenirea progresistă a pierdut în tovarăşul Stalin pe cel mai mare om de ştiinţă al epocii noastre. În tovarăşul Stalin, discipol, tovarăş de luptă şi continuator al marelui Lenin, s-au îmbinat în mod armonios şi desăvîrşit geniul politic revoluţionar şi geniala gîndire ştiinţifică, clarvăzătoare şi atotcuprinzătoare.

Genialele lucrări ale tovarăşului Stalin au avut şi au o uriaşă însemnătate pentru progresul omenirii. Opera stalinistă este o călăuză sigură de nepreţuit popoarelor sovietice în drum spre comunism, popoarelor din ţările de democraţie populară, care făuresc socialismul, proletariatului din lumea capitalistă în lupta sa de eliberare din robia exploatării imperialiste, omenirii întregi în lupta ei măreaţă pentru pace.

Gloriosul Partid Comunist al Uniunii Sovietice a dobîndit victorii de importanţă istorică mondială, partidele comuniste şi muncitoreşti din lume obţin succese în lupta lor pentru pace şi socialism, pentrucă activitatea lor are un caracter profund ştiinţific, se bazează pe legile ştiinţifice, obiective, ale dezvoltării societăţii, pe măreaţa învăţătură a marxism-leninismului dezvoltată şi îmbogăţită de tovarăşul Stalin, corifeu al ştiinţei.

Lucrările tovarăşului Stalin „Anarhism sau socialism?”, „Materialismul dialectic şi materialismul istoric”, „Marxismul şi problemele lingvisticii”, „Problemele economice ale socialismului în URSS” şi celelalte constituie contribuţii de o excepţională valoare şi însemnătate pentru dezvoltarea ştiinţei materialiste înaintate, atît a ştiinţelor sociale cît şi a ştiinţelor naturii.

Prin lucrările sale clasice, tovarăşul Stalin a îmbogăţit cu noi teze ţi cu descoperiri de o însemnătate teoretică şi practică uriaşă tezaurul ideologiei clasei muncitoare; în economia politică, în filosofie, în aplicarea marxismului la diferite ramuri ale ştiinţelor naturii şi societăţii, pretutindeni, în toate domeniile, ideile staliniste au împins cu mult înainte cercetarea ştiinţifică, au înarmat pe oamenii de ştiinţă cu concluzii geniale deschizătoare de largi orizonturi.

Tovarăşul Stalin ne-a învăţat că „în opoziţie cu idealismul care tăgăduieşte posibilitatea cunoaşterii lumii şi a legilor ei, care nu crede în autenticitatea cunoştiinţelor noastre, care nu recunoaşte adevărul obiectiv şi socoteşte că lumea este plină de „lucruri în sine” ce nu pot fi niciodată cunoscute de ştiinţă, materialismul filosofic marxist porneşte dela punctul de vedere că lumea şi legile ei pot fi pe deplin cunoscute, că cunoştiinţele noastre despre legile naturii, verificate de experienţă, de practică, sînt cunoştiinţe autentice, care au însemnătatea unor adevăruri obiective, că nu există în lume lucruri care nu pot fi cunoscute, ci există numai lucruri care nu sînt încă cunoscute, care vor fi descoperite şi cunoscute prin mijloacele ştiinţei şi ale practicii”.

Formulînd cu o limpezime de cristal şi dezvoltînd concepţia marxistă despre natură şi societate – materialismul dialectic şi istoric – tovarpşul Stalin a pus la îndemîna cercetării ştiinţifice, a cunoaşterii realităţii obiective în orice domeniu, singurul ei fundament filosofic trainic. În lucrarea sa de o imensă însemnătate teoretică şi practică, o adevărată culme a gîndirii filosofice, – „Marxismul şi problemele lingvisticii” tovarăşul Stalin a soluţionar în mod genial, pe baza marxism leninismului, principalele probleme ale lingvisticii, deschizînd o etapă nouă în ştiinţa limbii şi dînd un neîntrecut exemplu de aplicare creatoare a marxismului în domeniul unei ştiinţe speciale.

Totodată în această lucrare tovarăşul Stalin a îmbogăţit cu noi teze deosebit de importante tezaurul materialismului dialectic, a dezvoltat în mod genial învăţătura marxistă despre baza şi suprastructura societăţii, elaborînd o teorie unitară şi complectă despre suprastructură, despre uriaşul ei rol activ în societate. Tovarăşul Stalin a indicat cu precizie rolul şi locul ştiinţei în societate, căile ei de dezvoltare, a demonstrat că adevărata ştiinţă trebuie în mod necesar să fie strîns legată de practică, să fie folosită în interesul societăţii, pentru transformarea revoluţionară a acesteia şi a naturii, pentru pace şi fericirea omului.

În ultima sa lucrare – „Problemele economice ale socialismului în URSS” tovarăşul Stalin a îmbogăţit cu noi teze geniale teoria economică a comunismului ştiinţific. Această lucrare reprezintă o culme a economiei politice marxiste.

Opera tovarăşului Stalin întăreşte convingerea omului de ştiinţă în valoarea obiectivă a ştiinţei, în perspectivele ei nelimitate, în forţa ei creatoare şi transformatoare. Elaborată în spiritul materialismului militant, opera stalinistă este o puternică armă în mîna oamenilor de ştiinţă înaintaţi în lupta lor împotriva a tot felul de concepţii şi teorii retrograde, antiştiinţifice, care degradează, pervertesc şi frînează ştiinţa.

În lucrarea sa „Problemele economice ale socialismului în URSS”, demascînd şi combătînd concepţiile subiectiviste, idealiste în ştiinţă, tovarăşul Stalin afirmă din nou, fundamentează complect şi multilateral teza marxistă despre caracterul obiectiv al legilor ştiinţei şi despre posibilitatea cunoaşterii şi folosirii conştiente a acestor legi în interesul societăţii.

Lovind în teoriile idealist-subiectiviste, în cei care neagă caracterul obiectiv al legilor ştiinţei sau propăvăduiesc neputinţa în faţa legilor naturii şi societăţii şi transformă legile obiective în fetişuri, tovarpşul Stalin afirmă cu putere măreţia omului – omul epocii socialismului – capacitatea lui de a fi stăpînul soartei sale şi al naturii înconjurătoare, prin ştiinţă, prin cunoaşterea legilor ştiinţifice şi folosirea lor în interesul societăţii.

Întreaga operă stalinistă este un puternic îndemn, o înflăcărată chemare la învăţătură, la cucerirea cetăţii ştiinţei. Iată de ce lucrările lui Stalin, alături de cele ale lui Marx, Engels, Lenin, constituie izvoare nesecate din care îşi trage puterea în permanenţă ştiinţa înaintată în dezvoltarea ei. Lucrările tovarăşului Stalin sînt studiate cu un imens interes, cu nesaţ, de oamenii muncii din ţara noastră, de milioane şi milioane de oameni de pe întregul glob pămîntesc.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, Statul Sovietic, sub îndrumarea personală a tovarăşului Stalin, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii şi societăţii, au creat condiţiile necesare pentru dezvoltarea ştiinţei, tehnicii culturii sovietice, într-un ritm şi la un nivel care nu a existat şi nu poate exista în nici o ţară capitalistă din lume. Descoperirea metodelor de producere a energiei atomice este una din cele mai importante realizări ale ştiinţei sovietice. Descoperirile astronomilor, geologilor, fizicienilor, chimiştilor sovietici sînt de cea mai mare însemnătate. Întîietattea biologiei şi fiziologiei sovietice, ridicate la o neatinsă înălţime de Miciurin, Pavlov şi alţii, constituie un fapt indiscutabil în ştiinţa mondială.

Îndrumată şi dezvoltată în spiritul învăţăturii staliniste, ştiinţa sovietică este folosită în scopuri paşnice, pentru a spori puterea de acţiune a omului asupra forţelor naturii, pentru a asigura creşterea forţelor de producţie în vederea ridicării nivelului material şi cultural al poporului. Succesele ştiinţei sovietice sînt strîns legate de practica construirii comunismului, de electrificarea ţării, de automatizarea proceselor de producţie, de creşterea neîncetată a tehnicii.

Complicate probleme tehnice – imposibil de rezolvat în condiţiile capitalismului contemporan – sînt rezolvate cu succes în URSS. Proporţia şi ritmul grandioaselor hidrocentrale – construcţii staliniste ale comunismului – eclipsează tot ce a fost creat vreodată în ţările capitaliste.

Fundamental deosebită este situaţia ştiinţei în ţările capitaliste. Acolo ştiinţa, tehnica, cultura în general, sînt sortite stagnării, putrezirii.

Pentru capitalismul contemporan ştiinţa nu are valoare decît în măsura în care îl ajută la creşterea profitului maximal, la pregătirile de război – în măsura în care oamenii de ştiinţă se supun servil, se vînd militarismului imperialist, şefilor militari ai monopoliştilor. Folosirea de către imperialiştii americani a armei bacteriologice împotriva poporului coreean – unul din capitolele cele mai sinistre ale istoriei omenirii – dovedeşte că ştiinţa, cultura descompusă, putrezită din ţările capitaliste sînt duşmani primejdioşi ai omenirii progresiste.

Învăţătura tovarăşului Stalin a avut şi are o uriaşă influenţă asupra dezvoltării ştiinţei şi culturii din patria noastră. După instaurarea regimului democrat-popular activitatea ştiinţifică şi populară din ţara noastră a trecut printr-un adevărat proces de reînoire, a căpătat o nouă orientare – orientare materialist-dialectică.

Urmînd învăţăturile tovarăşului Stalin şi folosind experienţa PCUS, Partidul Muncitoresc Român, guvernul RPR au creat condiţii materiale fără precedent la noi, pentru dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi culturii, au ajutat pe oamenii de ştiinţă şi de cultură să-şi însuşească marxism-leninismul, să pună cercetările lor pe temelia trainică a concepţiei materialist-dialectice.

Activitatea ştiinţifică din ţara noastră contribuie la creşterea şi perfecţionarea neîncetată a producţiei pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale şi culturale a celor ce muncesc. Un rol hotărîtor în progresele mari făcute de industria noastră socialistă – îndeosebi de industria producătoare de maşini – de tehnica şi ştiinţa noastră, îl are ajutorul frăţesc al Uniunii Sovietice. Oamenii de ştiinţă din RPR vor rămîne veşnic recunoscători tovarăşului Stalin şi nu vor uita niciodată înţeleptele îndrumări pe care le-a dat ştiinţei progresiste.

Comoara învăţăturii staliniste va sta întotdeauna ca o temelie de nezdruncinat a activităţii Academiei RPR.

Construcţia socialismului pune în faţa oamenilor noştri de ştiinţă sarcini grandioase: electrificarea ţării, construirea de hidro şi termocentrale, cosntruirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, a noi uzine şi fabrici, reconstrucţia oraşelor, construirea metroului din Bucureşti, ridicarea regiunilor odinioară înapoiate, transformarea socialistă a agriculturii etc. Niciodată n-au fost şi n-au putut fi puse în faţa poporului nostru în decursul istoriei sale milenare probleme de o asemenea amploare. Niciodată ştiinţa şi tehnica nu au avut de rezolvat probleme atît de complexe ca azi!

În aceste zile de adîncă durere pentru întreaga omenire muncitoare, oamenii de ştiinţă din ţara noastră, alături de întregul popor muncitor, îşi înzecesc hotărîrea de a-şi îndeplini sarcinile, de a-şi însuşi şi pune în practică atotbiruitoarea învăţătură a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, minunata experienţă a ştiinţei sovietice, pentru cosntruirea socialismului în patria noastră, de a-şi spori vigilenţa şi combativitatea în lupta împotriva duşmanilor progresului ştiinţei, împotriva ideilor şi influenţelor idealiste, cosmopolite, subiectiviste în ştiinţă – arme ideologice ale imperialismului american.

Strîns uniţi în jurul partidului nostru în frunte cu tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, noi păşim hotărîţi înainte sub steagul de neînvins a lui Lenin-Stalin.

Învăţătura stalinistă va continua să ne lumineze calea pentrucă Stalin trăieşte, Stalin e mai viu decît toţi viii, alături de Lenin, călăuzind cu geniul său nemuritor noroadele pe drumul eliberării, al progresului, al păcii şi socialismului.”

30/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: