CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primele sonete româneşti

     Cuvântul sonet, din perspectivă etimologică, povine din provensalul „sonet” (cântecel) care are la bază forma verbală latinească „sonare” (a suna, a cânta).

     Sonetul este o poezie cu formă fixă compusă din 14 versuri dispuse în două catrene şi două terţete (forma italiană şi, prin extensie, „continentală”), respectiv dintr-o strofă mare de 12 versuri (conţinând trei catrene nedelimitate prin pauze interstrofice) şi un distih final (forma englezească, „insulară”).

     Paternitatea sonetului nu este cunoscută cu certitudine. Specia a apărut în sânul Şcolii siciliene la curtea împăratului Federico II, iar majoritatea istoricilor literari o atribuie lui Giacomo da Lentini, în jurul anului 1200.

     Sonetul acestuia era format din 14 versuri alcătuite din endecasilabi, iar textul era dispus în pagina manuscrisă pe şapte rânduri a câte două versuri succesive pe rând, cu finalele (cuvintele-rimă) fiecărui vers marcate grafic (cu cerneală de altă culoare).

Cu trecerea timpului apar mai multe variante pentru că repartiţia strofică diferă nu numai potrivit unei arii lingvistice ci şi datorită unei epoci sau voinţei unui anumit poet (sonetele inversate ale lui Verlaine).

     Apar astfel sonetele cu adaosul unui vers „coda” sau chiar a unui grup de versuri (în stilul comic-realist din literatura italiană aceste sonete extinse se numeau „sonetessa”) sau sonetele care situau terţetele la începutul textului. Această tăietură asimetrică este principala cauză de „iregularitate materială” în unitate, dată de sonet.

     Structura nu reprezintă singura constrângere a acestei specii a genului liric, prozodia fiind şi ea o condiţie a „formei fixe”.

      În ciuda existenţei variantelor, sonetul rămâne „forma cea mai experimentată şi stereotipă din versificaţia europeană” aşa cum precizează Guglielmo Gorni.  

Potrivit lui Jean Jafré, forţa algoritmului constrângerilor oferă autorilor „un suport prealabil, predominant, dar vid şi interpretabil, un parcurs trasat dinainte, jalonat de repere : punctele de articulare ale unei construcţii logice eventuale şi au locurile respective marcate dinainte…” 

 

Imagini pentru gh asachi photos

 

 

În literatura română primul poet care scrie sonete, la începutul sec. al XIX-lea, este Gheoeghe Asachi, renumit pentru interesul său arătat culturii şi literaturii italiene.

     Opera sa stă în întregime sub spectrul lui Petrarca, iar sonetele scrise, la Roma, în limba acestuia sunt lipsite de valoare literară fiind doar „banale petrarchizări” aşa cum le numeşte G. Călinescu.

Acelaşi critic afirmă „În versiunea română, chiar cu stângăcii, ele aduc însă, pentru acea vreme un parfum inedit, alterat puţin de lungimea versului. Când endecasilabul e păstrat, dăm de sisteme muzicale limpide şi abstracte, pe care numai rafinamentul le percepe.” 

Cătră planeta mea

                                  Gh. Asachi

Cât ti-s dator, o, stea mult graţioasă,
Că-n primăvara a vieţei mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi si rele
Şi m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Şi când viaţa-mi îndulcesc prin ele,
Despreţuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieţei nemurire
Mă-ndeamnă raza-ţi care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la ţărmul fatal vasul purcede,
Ş-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

   

Imagini pentru sonete romanesti sec XIX photos

 

 

Sonetul, una din creațiile literare de formă fixă din poezia lumii (catren, distih, gazel, glossa, pantum, ritornela, sextina, terțina, triolet) a apărut tipărit, în literatura română, în primele două publicații periodice de limbă națională din principatele Țara Românească și Moldova, în luna iunie 1829.

Este vorba de periodicele: „Curierul româ­nesc” (8/20 aprilie 182919 aprilie/1 Mai 1848, seria I; 29 noiembrie /11 decembrie – 13/25 decembrie 1859, seria a II-a), editat în Bucu­rești de Ion Heliade Rădulescu, și „Albina românească” (l/l3 iunie 1829 – 24 noiembrie/6 decembrie 1858), editată în Iași de Gheorghe Asachi.

Cu timpul, acestor publicații periodice le-au urmat altele douăzeci, în Iași, iar douăzeci și șapte, în București, precum și în unele loca­lități urbane din provincie: Galați (2), Brăila (3), Craiova (2), Bu­zău (l), până la mijlocul secolului al XIX-lea, numărul lor ridicându-se la peste șaptezeci de titluri, cele mai multe în limba națională, iar câteva și în alte limbi: franceză (3), germană (2), greacă (4), italiană (l), maghiară (2).

Și în celelalte provincii istorice românești (Transilvania, Buco­vina, Basarabia) au apărut publicații periodice, în orașele: Cernăuți (2), Sibiu (3), Brașov (6), Blaj (3), precum și în capitalele europene Budapesta (3), Paris (l).

Doar două dintre toate aceste periodice de început de secol au fost cu specific literar – „Curierul de ambe sexe” (București, 1836-1847) și „Dacia literară” (Iași, 1840), celelalte fiind eteroclite (politice – administrative – religioase – juridice etc.), cu suplimente lite­rare separat (4) ori incluse în corpusul periodicului.

De menționat faptul că, după apariția primelor două sonete, în anul 1829, de abia la zece ani și mai bine sonetul a fost să fie pre­zent în mod frecvent, atât în presă, cât și în volume.

Reproducem trei dintre sonetele care nu au fost în atenția vreunui antologator de poezie specială și încă pusă în circulație:

 

Palladiul moldovenilor  

pentru zioa aniversală a inagorației Academiei Mihăilene

serbată în 3 mai 1838

 

Sonnet

(autor anonim)

Dacă Troia’n a ei ziduri Palladiul ar fi păstrat
Care Joe din Olimpu au trimes spre a ei ferire,

A lui Priamos domnie în putere și’nflorire
Teafără’ntre mii primejdii pe temeiuri ar fi stat. 

Nu a zeilor urgie, nici Ahil înfiorat,
Nici a Grecilor mii vase, ce vărsa foc și peire,

Nu Ulis prea înțăleptul, cu ghibacea uneltire,
Ilion ș’a sale temple în țărân’ar fi surpat.

 Un asemene nalt scopos nației mântuitor,
Reglementul ca Palladiu pe Academia au urzit.
Ca să fie de virtute și științe viu izvor.

 Că Moldovei buna pronie Ferice au menit:
Se cânt zelul și credința vor păstra acest odor,
E scutirea a doi luceferi de la Nord și Răsărit.

(„Alăuta românească”, Iassi, 15, iulie 1838)

(NOTĂ. Palladium însemna, la Elini, o statuă a zânei Pallas, adecă a Înțălepciunei, pre care ar fi trimes-o din cer Zăul Joe și despre care, așăzată apoi la Troea în un templu, au prezis oracolul cum că ceta­tea Troea va fi nebiruită pe cât va păstra acel palladiu. Anticii și acii de astiz însemează prin acest cuvânt oarecare obiecturi cărora imperiile seau politicile sânt datoare cu alor trai și fericire.)

 

Sonet

de Al. Pelimon

Lumină zâmbitoare ca steaoa luminoasă
Ce face vălul nopții să piară’ntunecat,

Din ceruri, în Zeire, în Tot armonioasă,
Și’n legea fericirei credința a fondat!

 Coboară-te ș’acilea pe raza-ți scânteioasă,
S’aprinzi aceste inimi ce’ntr’una s-au legat;

Unirea și dreptatea, trufia glorioasă,
Precum străbunii noștri în Roma au purtat!

 Și dreapta legiuire, cu crucea înarmată,
În secoli să se ție ca’n marmura săpată,

La culmea strălucirei în sacrul monument.

 Supt acvilă o carte românilor le scrie:
„Credința și iubirea, deviza noastră fie”

Când trăsnetul s’arată!… cu dreptul reglement!…

(„Universul”, București, I, 13, 1 oct. 1845)

Sonet

(autor anonim)

D-ei C. L.

 Și tu ești femeie! ești pază senină,
O stelă, o umbră, o floare-un suspin,

Capriț al naturei, ființă divină,
Buchet de frumuseță, calis de venin.

Ești balsam ce’n pripă durerea alină,
Ești tresnet ce sfarmă al omului sin,

Ești idol și lumea de tine e plină,
Mister ești în totul, plăcere și chin!

 Când inima’ți ferbe de ură, mânie,
Sau când ea se bate de-un straniu amor,

Al meu suflet sigur nimică nu știe.

 Dar vai! gelosia, femeie mă face
Să’ți zic că ești: demon ș’aș vra ca să mor!

Dar sara când vine ești înger de pace!

(17 sentem. 1848)

(„Bucovina”, Cernăuți, 8, 1 aprilie 1849)

 

În pofida tuturor vicisitudinilor naturale/sociale/politice, care s-au abătut peste românii din Principate și din afara lor, ceea ce i-a unit a fost iubirea de neam și limbă, iar poeziile acestea sunt, desigur, o dovadă pentru perioada la care am făcut referință: prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 

 

 

Mirea Coloşenco

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

Sursa:

 http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3585

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/21/o-istorie-a-zilei-de-21-august-video-4/

 

 

21/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Albina românească – primul ziar în limba română din Moldova

  Albina Românească este primul ziar în limba română tiparit in Moldova.

A  fost o gazetă politico-literară, care  a aparut  la Iași  bisăptămânal (1 iunie 1829 – 3 ianuarie 1835) si din  3 ianuarie 1837  pana la 2 ianuarie 1850, al carei proprietar și redactor era Gh. Asachi. A publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”.

La apariţia “Albinei Româneşti”se menţiona: “nu se află azi în lumea politica neam carele, între alte  ale sale folositoare instituţii, să nu aibă în limba naţiei (s.n.) un jurnal periodic”.

 Alături de Curierul Românesc,  redactat  la Bucuresti de I. Heliade Rădulescu și de Gazeta de Transilvania a lui G. Barițiu de la Brașov (aparuta mai tarziu, la 12 martie 1838), a pus  bazele presei periodice românești.

„Curierul românesc” a  început  să apară în București la 8 aprilie 1829, și „Albina românească”, în Iași la 1 iunie același an si publicau  mai ales știri politice din țară și din afară, iar mai târziu au început  să dea și  articole istorice,informații literare, nuvele, poezii, astfel că  au ajuns să strângă în jurul lor toată mișcarea literară din țară.

Albina Romaneasca

„Albina Românească. Gazetă politico-literară. Parte I. De la 1 iunie păn la 31 dechemvrie 1829.

Este Albinei doru și lege
Din flori miere a culege.

Proprietate privileghiată și dregere a lui A.G. Asachi, giudicătoriu al Departamentul Pricinilori Străine, referendaru învățăturilor naționale a Moldovei și mădulariu Academiei de Roma. Tipărit și publicat în Eși.

Albina Romaneasca, 1829

No. 1
Eșii 1 iunie 1829

Albina Românească
Gazetă politico-literară

Înainte cuvântare

Epoha în carea trăim poartă semne însușite și vrednice de mirare! Dorul învățăturilor nu numai că înfrățește pe lăcuitorii unei țeri întru câștigarea acestei moralnice avuții, prin carea o nație se face puternică și fericită, ci încă și oameni ne asemănați cu relighia, cu limba și cu legile sânt însuflați tot de aceieși simțire lăudată de a pofti bunul altuia gradul deplinirei moralnice al învățăturei și al măestriei.

În zilele de acum ori care înbunătățire și aflare  a vre unei nație trece în posesia tuturor spre folosul omenirei.

De asemene cugetări povățuiță să vădu în Evropa mulți învățați, carii supt umbrirea Guvernului, și cu agiutoriul celor avuți, unii lucrează în patria lor pentru sporiul bunelor învățături, alții fără a se teme de ostinele și primejdii, petrec luciul mării, călătorescu țări necunoscute înpărtășind pretutindenea razile moralului, ale politicirei și ale științelor.

Prin asemine mijloace în Eghipet, în India, în America, carele odinioară era întunecate de negura bărbăriei, vedem astăz pre acii sălbatici lăcuitori dumesticiți politicindu-să, învățindu-se și supuindu-se dreptelor legi.

Oare putemu noi privi la aceaste bune urmate înaintea ochilor nostru, fără a ni întrista că numai nația noastră în cea mai mare parte este pilsită de acesti înbunătățiri și înapoietă de cât toate neamurile Evropei, și decât multe altele ce lăcuescu pre cele lalte părți ale pământului?

Cine nu sâmte în țara noastră lipsa așezământurilor prin acărora lucrare, precum sântem politicește se ne putemu face și moralicește mădulări folositoare ale familiei Evropiene, acăria raze de învățătură de atâtea veacuri se refrângu pre orizonul nostru?

În aseminea înapoiere deacă astăzi ne povățuimu de mai nalte cugetări, deacă voim a urma în lucrarea noastră paradigmei aducătoare statului de folosuri, și de nume strălucit, și carea revarsă îndestulare asupra fiește căruie, să cuvine cu îndoite pasuri și sirguințe a ni porni spre câștigare în parte a celor întârziete.

Precum măestriile îndeplinescu lipsa vârtutei omului, aseminea și noi spre a pute spori în scoposul nostru trebuie a ni folosi de uneltile, ce spre aceasta s-au cunoscutu și se mărturisescu a fi cele mai nemerite. Dorința celor ce

Albina Romaneasca, 1829 (2)

demult poftescu înființarea unui mijloc înlesnitoriu prin carele să poată nația noastră cunoaște înbunătățirile și înaintirile mintei omenești, precum și cursul întâmplărilor Lumei de carele tot omul atârnă, astăzi să plinește prin publicația a cestei Gazete, ce supt prea puternică Paveza a Împărăției Rossiei s-au privilighiat, și prin agiutoriul evghenistilor compatrioți s-au înființat.

Numile bine voitorilor prenumeranți păstrate în filele aceste vor fi cunoscute în Evropa și în toată Lumea politicită și trăitoare în Istoria Nației, iară nepoții nostri, carii deplin vor gusta rodul acestei bunătăți, vor binecuvânta lăudatul lor nume.

Albina Românească astăzi întâiu vede lumina zilei și tinerelile sale aripi le cearcă în ostinitoarea sa călătorie, mii și mii de flori cu felurite văpsele și mirezme înpodobescu câmpul, pre carele ea va să zboare, înse numai aceale flori îi vor fi plăcute care aduc mană și vindecare, de însași ei blândă fire povățuită se va feri de cele ce supt amăgitoare frumusețe ascund farmăc și venin în sinul lor.

Asemine și Redacția Gazetei nu se va abate de la aceale ce privesc cătră înbunătățirea inemei și a minței, dogmile Sfintei noastre Relighiei orthodoxe, sevas cătră Ocârmuirea și Legile Țării o vor povățui întru a sa lucrare, înștiințeri adevărate, pre cât vor agiunge la cunoștința sa, și învățături folositoare vor cuprinde filile sale.

Fiind înse că tot lucrul la începutul său nu poate ave deplinătatea care se câștigă numai prin o îndelungată praxis, drept aceasta și bine voitoriul cetitoriu va îngădui la neagiunsurile ce poate întimpina în această Gazetă, și spre a ei cunoștință înțeleptele îndreptări atât ale celor din lăuntrul Șărei, cât și acelor streini, ce prin chipurile cuviincioase le vor împărtăși redacției.”

Albina Romaneasca, 1832

„Eșii, No 46, 12 iunie 1832

Albina Românească
Gazetă administrativă și politică literară

Înștiințare din partea Redacții

Trii ani au trecut de când Albina Românească au văzut lumina vieții. Urată de Nația cu al căria nume s-au întitulat, ia străbate o cale gre și plină de împiedecări, dar neobosită urmează menitei sale soarte și plecări, prin osteneala îmbunătățile sale, a pute adăogi folosul și plăcerea patrioților, cărora s-au hărăzit, nerămăindu-i alt doru decât a fi, după cuviință prețuit a ei zilos, și îngăduite ale sale neagiunsuri.

Cu închierea lunii acestia apropiindu-se terminul de nou Abonament pe viitoarea lunie, doritorii a primi această Gazetă, vor bine voi a înoi a lor prenumeranție, acii din Eși trimițind la Redacție câte 2 galbeni și 6 lei, prețul gazetei și a portului pe acasă, iar acii de pe la ținuturi, dând acești bani la dumnealor sameșii.

Dumnealor prenumeranții din provințiile îmvecinate vor îndestula aceasta cu trimiterea banilor franco (strahovoi) prin mijlocirea cantorii postei. Neîmplinirii acestei condiții numai se va împuta neprimirea gazetilor.”

 Primul cotidian romanesc purta numele  “România”, si  isi  face aparitia  la data de  1 ianuarie 1838. Acest ziar, despre care N. Iorga scria că “face onoare epocii în care a apărut”, a fost eitat  din convingerea că “o astfel de gazetă a ajuns a fi o trebuinţă” si ca “omul este curios din natura sa, voieşte să cunoască întâmplările lumii; …doreşte să cunoască orice aflare şi născocire”; ”dar omul este şi nerăbdător”; ”numai o gazetă cotidiană, care să ese în toate zilele, poate să mulţumească curiozitatea şi nerăbdarea”.

Primul ziar de limba romana in Basarabia tarista a vazut lumina tiparului  mult mai tarziu, la 24 mai 1906 si  a aparut pana in martie 1907 la Chişinău,  cu concursul  lui  C. Stere. Se numea „Basarabia”.

 În fruntea redacţiei s-a aflat Em. Gavriliţă. Printre colaboratorii activi ai acestei publicatii s-au numarat  P. Halippa, I. Pelivan, I, Inculeţ, A. Nour, A. Mateevici, N. Popovschi ş.a. Pentru prima dată, în această perioadă, pe paginile gazetei a fost lansată ideea reinstaurării autonomiei Basarabiei de la 1818.

Surse: www.dacoromanica.ro;  tiparituriromanesti.wordpress.com; Wikipedia ro.; moldova650.asm.md, ralukghiata.wordpress.com.

01/11/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: