CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1999 – DECIZIA CURAJOASĂ A PREȘEDINTELUI EMIL CONSTANTINESCU DE A INTERZICE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN IUGOSLAVIA SURVOLUL AVIOANELOR RUSEȘTI CĂTRE SERBIA

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, la vremea respectivă președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

 România a ales cartea câștigătoare

Emil Constantinescu povestește cum în 1999 a anulat survolul avioanelor militare rusești către Serbia. România a ales SUA.

Fostul președinte Emil Constantinescu, în una din rarele apariții publice, a vorbit despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care a împlinit 25 de ani și care a schimbat destinul țării noastre, atât în ceea ce privește securitatea, cât și rolul geopolitic pe Flancul Estic al NATO.

Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, a reprezentat o piatră de hotar în consolidarea securității naționale și a favorizat admiterea în NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Consecințele sale s-au manifestat nu numai în plan geopolitic, dar și economic, social și cultural, așa cum reamintește ISACCL.

Despre cele petrecute atunci, și mai ales ulterior, prin criza de proporții din 1999 care a culminat cu intervenția NATO ca urmare a operațiunilor militare ale Serbiei împotriva populației din Kosovo și a crizei umanitare uriașe declanșate de regimul ultranaționalist de la Belgrad, condus la vremea respectivă de Slobodan Miloșevici.

Președintele Emil Constantinescu a discutat despre toate aceste evenimente care au jucat un rol esențial în istoria României, în cadrul unei emisiuni la Televiziunea Română.

Încă din 1992 existau două opțiuni „de care eram conștient”, își începe discursul fostul președinte Emil Constantinescu.

„Prima era consolidarea a ceea ce se realizase din interiorul fostului lagăr socialist. Pentru că prăbușirea URSS și sfârșitul Războiului Rece se datorează glasnost și perestroikăi care au dărâmat regimul comunist, apoi statele din Europa Centrală și de Est s-au eliberat (…) În această situație ori se consolida ceea ce se realizase fără niciun merit de către Occident, prin revoluțiile pașnice din Europa Centrală și de Est – pașnice, cu excepția celei sângeroase din România -.

A doua variantă era încercarea unei alte generații sau acelor din planul doi, serviciile secrete și Armata rusă care avea un mare sentiment de frustrare, să revină. Acest lucru s-a realizat doi ani mai târziu când Parlamentul din Belarus a votat unirea cu Rusia, Parlamentul sârb a votat și el iar în Ucraina a picat la câteva voturi.

Pe tabla de șah, așa cum o vedea Brzezinski (n.r. – Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate la Casa Albă), România era cea care ori „lega” Rusia, Belarusul și Ucraina de Serbia, ori „intra” și asigura flancul estic alături de Polonia și Turcia cu care SUA aveau parteneriate strategice. Deci ori eram pe flancul care apără și azi Europa de o revenire a forței armate în fața forței dreptului, ori intram în celălalt joc”, rememorează președintele Emil Constantinescu.


Emil Constantinescu: Trebuia să fiu suspendat și supus unui referendum de demitere, dar Ion Iliescu nu a invocat Tratatul

Fostul președinte a adăugat că „datele” nu indicau parteneriatul cu SUA, în contextul unui Tratat important pe care România l-a încălcat și pentru care el ar fi putut fi suspendat și supus unui referendum de demitere.

„Aveam toate „datele” să intrăm în varianta a doua deoarece aveam un tratat aprobat și ratificat în Parlament de alianță cu Serbia, prin care am fi trebuit să avem acordul Serbiei și Rusiei să intrăm în NATO, sau dacă, așa cum se preconiza, teritoriul României avea să fie folosit cu drept de survol. În litera Tratatului acest lucru nu putea fi aprobat. Aceasta era situația în 1997. Eu nu am respectat acest Tratat. În mod normal trebuia să fiu suspendat de către Parlament și supus referendumului”, a explicat Emil Constantinescu, vorbind despre criza din 1999.

El a adăugat, având în vedere importanța drumului european ales de România, că nici opoziția nu a făcut apel la acest Tratat, fiind un consens general cu privire la calea de urmat și a amintit de politica de reconciliere pe care a promovat-o.

„De această dată datorită politicii de reconciliere națională pe care am promovat-o în cei patru ani, președintele Iliescu care semnase acest Tratat nu l-a invocat. Nu știu câți din cei care ne ascultă sau care au scris despre această perioadă știu aceste lucruri”, a mai adăugat Constantinescu care a afirmat că în 1997 România nu era sub nicio formă pregătită să adere la NATO, fiind departe de a îndeplini criteriile. 


Emil Constantinescu își amintește cum a anulat survolul deasupra României a avioanelor militare rusești care se îndreptau spre Serbia

Președintele Emil Constantinescu a mai precizat că Parteneriatul Strategic și garanțiile de securitate oferite de SUA au stat la baza deciziei de a interzice survolul României avioanelor militare rusești, încărcate cu armament și trupe militare.

Acest lucru a stat la baza deciziei mele de a anula survolul avioanelor rusești care trasportau armament pe aeroportul din Priștina, ocupat de cei de la baza rusă din Serbia. Prin această decizie m-am bazat că România avea un parteneriat cu SUA și dădusem drept de survol SUA, a conchis fostul președinte Emil Constantinescu, care a amintit că ulterior Boris Elțîn, fostul președinte al Federației Ruse, a ordonat ca avioanele militare ruse să se întoarcă.

Declarațiile au fost făcute de președintele Emil Constantinescu în cadrul emisiunii Radar Geopolitic de la TVR, preluate de https://www.defenseromania.ro.

18/07/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN NOD GEOPOLITIC REDUTABIL NUMIT UCRAINA


Vladimir Putin Volodimir Zelenski

Foto: Volodimir Zelenski,președintele Ucrainei și țarul de la Kremlin, Vladimir Putin

În nord-estul României (şi al Basarabiei româneşti), în Ucraina se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave, care merită să fie urmărite îndeaproape.

Volodimir Zelenski, actorul de stand-up comedy care joacă în prezent rolul real de preşedinte al Ucrainei, a anunţat cu toată seriozitatea că a dejucat o lovitură de stat care era pregătita pentru 1-2 decembrie, lovitură de stat în care ar fi fost implicaţi miliardarul Rinat Ahmetov, fostul patron al antrenorului Mircea Lucescu şi al clubului Şahtior Doneţk, Rusia şi, bineînţeles, Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat orice amestec al Rusiei într-o asemenea aventură, scrie Petru Romoșan într-un articol apărut în https://ioncoja.ro/ucraina-un-nod-geopolitic-redutabil.

„Serviciile secrete ucrainene dispun de informaţii şi chiar de înregistrări audio în care reprezentanţi ai Ucrainei discută cu reprezentanţi ai Rusiei despre participarea lui Rinat Ahmetov la o lovitură de stat în Ucraina şi că va fi nevoie de un miliard de dolari pentru aceasta”, a declarat Zelenski, citat de EFE şi de agenţiile de presă ucrainene LB.ua şi Ukrainska Pravda.

În convorbirile interceptate de către serviciile speciale se afirmă că societatea ucraineană ar fi pregătită pentru o nouă „revoluţie”, iar „Rinat Ahmetov ar fi dispus să se implice în problema schimbării preşedintelui în exerciţiu”, a declarat Zelenski, adăugând că el consideră că miliardarul ar fi fost „atras” în această „aventură” de către persoane din anturajul său.

Cred că este o operaţiune în care el (Ahmetov) este atras. Este de fapt atras într-un război împotriva statului ucrainean. Din păcate, aceasta ar putea fi marea lui greşeală. Pentru că nu poţi lupta împotriva poporului tău şi a preşedintelui ales de poporul Ucrainei”, a afirmat Volodimir Zelenski, fără să excludă o diversiune în atragerea lui Ahmetov, (15 miliarde de dolari, după Forbes – cărbune, siderurgie, fotbal etc.) în presupusa lovitură de stat.

Ucraina e azi un stat eşuat (un stat care produce instabilitate în regiune), în dezarticulare accelerată. Criza de autoritate, războiul civil din estul Ucrainei, criza economică, trupele „nazi”, multiplele interese externe, americane şi europene, creează un cocteil exploziv. Ucraina se apropie de implozie chiar în lipsa unui război fatal cu Rusia.

De altfel, Rusia are tot interesul să nu se implice direct în butoiul cu pulbere ucrainean.

Ucraina este un stat confecţionat artificial, succesor al unei părţi din Uniunea Sovietică, născut în 1991 prin semnăturile preşedinţilor „revoluţionari” de atunci ai Rusiei (Boris Elţin), Ucrainei şi Belarusului.

Probabil că mai mult de jumătate din teritoriu nu-i aparţinea Ucrainei în 1922, ci a fost luat prin rapt de fosta Uniune Sovietică după război de la Polonia, România, Cehoslovacia şi Ungaria.

În plus, după 1991, mari regiuni rusofone sau rusofile au rămas în componenţa Ucrainei, creată politico-administrativ de Stalin şi apoi de Hruşciov.

Ucraina a devenit treptat, mai ales după 2014, un teren de joc războinic între SUA, NATO şi Rusia la frontierele Rusiei, la câteva sute de kilometri de Moscova. Situaţie intolerabilă pentru Rusia şi doar aparent avantajoasă pentru SUA şi NATO.

SUA şi aliaţii săi occidentali nu pot digera faptul că Rusia înseamnă un teritoriu atât de vast, cu cele mai mari resurse naturale de pe glob. Deşi Uniunea Sovietică a dispărut în 1991, Rusia continuă să fie cel mai întins imperiu între graniţele sale. Un imperiu care, inevitabil, se loveşte de interesele SUA, hegemon în declin.

SUA e apărată natural de două oceane şi e foarte departe, dar Europa Occidentală e mult mai expusă colosalei armate ruseşti. Lucru pe care se şi bazează hegemonul american în încercarea de a-şi păstra Europa aproape, în ograda sa, sub protectorat militar şi economic.

Istoria Ucrainei e una cu adevărat tragică. Statul ucrainean „independent” nu a existat, fantomatic, decât din 1917 până în 1922, când a fost integrat Uniunii Sovietice.

În 1932-1933, Stalin a provocat o mare foamete (Holodomor) în Ucraina. Au fost 5 milioane de morţi. A venit apoi războiul, în care o parte dintre ucraineni au luptat alături de Hitler, iar o altă parte alături de Stalin. Pierderile de populaţie ale Ucrainei din timpul celui de-al doilea război mondial au fost estimate între 5 şi 8 milioane, dintre care o jumătate de milion de evrei ucişi de germani cu ajutorul unor colaboratori locali.

După război, la fel ca în România (rezistenţa din munţi împotriva comunismului), ucrainenii foşti aliaţi ai nemţilor au dus un război de gherilă până în 1950.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de-a lungul întregului secol XX s-au constituit în Canada şi în SUA două mari comunităţi ucrainene care intervin inevitabil în politica Washingtonului şi a NATO.

În 2016 trăiau în Canada 1 359 655 de ucraineni, cei mai mulţi născuţi în Canada. E al treilea cel mai mare grup etnic ucrainean după cele din Ucraina şi Rusia. Există şi un dialect canadian-ucrainean. Primul val de imigraţie a fost cel din 1891-1914. Al doilea val datează din 1923-1931. Al treilea, cel de după război, a venit între 1945 şi 1952. Există şi un al patrulea val, după căderea comunismului (începând cu 1991).

Ucrainenii americani au fost recenzaţi în 2019 : erau 1 009 874. Principalele valuri de imigraţie sunt cam aceleaşi cu cele canadiene. Ivan Bohdan este primul ucrainean ajuns în America în 1607. Cel mai mare val de ucraineni instalaţi în SUA a fost cel de la începutul anilor ’90, evrei şi protestanţi mai ales.

Nu e nevoie neapărat de un mare război în Ucraina şi la Marea Neagră pentru ca Ucraina să se destrame. Până la urmă, într-un fel sau altul, regiunile estice rusofone, Donbasul şi litoralul sudic, cu Mariupolul şi, probabil, Odesa, se vor întoarce la Rusia (Malorossiya, „Mica Rusie” din timpul imperiului).

De-a lungul ultimilor 300 de ani, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au pierdut teritorii.

Dimpotrivă, şi-au tot adăugat. Aşa a fost transformată şi Basarabia în gubernie la 1812. Numai în regiunea Odesa trăiesc şi astăzi peste 120 000 de români. Rusia va fi foarte interesată să le facă părtaşe la reîmpărţirea Ucrainei pe Polonia (partea vestică a Ucrainei), România (cu regiunile româneşti încă locuite de români) şi, probabil, pe Ungaria şi Slovacia. Atunci se va putea întoarce la România şi Basarabia, vechi pământ românesc. Ucraina s-a opus chiar mai vehement decât Rusia la reunificarea Basarabiei cu România.

Ofensiva SUA şi NATO din Ucraina şi din Marea Neagră s-ar putea, în final, să folosească României şi Poloniei, cei mai importanţi aliaţi din estul Europei.

După datele oficiale, în Ucraina ar trăi 409 608 români (declaraţi moldoveni şi români). După alte statistici, neoficiale, în Ucraina s-ar afla peste 600 000 de români care încă vorbesc limba noastră. Ucraina deţine arbitrar : nordul Bucovinei istorice, patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Şerpilor.

Cele mai mari comunităţi de români sunt în regiunile Cernăuţi (în oraşul Cernăuţi şi-a făcut studiile Mihai Eminescu cu Aron Pumnul), Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul istoric).

Românii nu au de ce să iubească Rusia. Teritoriile pierdute după cel de-al doilea război mondial şi care azi se află în componenţa Ucrainei, la fel ca Basarabia, ne-au fost răpite de Stalin, de sovietici. La fel ca tezaurul, pe care, dacă ar fi avut onoare, l-ar fi restituit deja integral.

Aceste obstacole – tezaurul, Basarabia, teritoriile româneşti integrate în Ucraina postsovietică – le pun azi mari probleme eventualilor simpatizanţi români ai Rusiei, creştini ortodocşi sau nu.

Până azi, la capitolul România, marea diplomaţie rusă nu şi-a dat măsura. În ceea ce priveşte Basarabia, Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi diplomaţia rusă ar avea de câştigat dacă l-ar reciti pe Aleksandr Soljeniţin, altfel maestrul lor pe drept multstimat.

Iată publicată de adev.ro/r2ypux, o hartă cu principalele poziţii deţinute de trupele ruse şi cu concentrările de echipamente, aşa cum a fost ea trimisă recent la OSCE de către serviciile de informaţii ucrainiene:

Ce ţară este gata să-şi trimită tinerii să moară pentru Ucraina?

Iar generalul ucrainean Leonid Kolopatiuk, şeful departamentului de cooperare internă şi verificare din cadrul armatei ucrainiene spunea că armata „gri” existentă în zona Donbas este mai mare decât unele armate europene şi că, la nevoie, „pot executa operaţiuni ofensive limitate pe teritoriul Ucrainei, fără mobilizare prealabilă sau minimă pregătire anterioară”.

Pe fond, întrebarea esenţială priveşte formele pe care le pot lua un eventual viitor conflict în şi pentru Ucraina:

1. O serie de experţi mizează că ceea ce am putea vedea pe viitor, în cazul în care conflictul s-ar intensifica peste nivelul actual, ar fi o folosire extensivă a forţelor existente în cele două republici independentiste, un război civil de mare intensitate şi care să vizeze controlul diverselor regiuni de importanţă strategică.

Caz în care, la nivel formal, Rusia va declara că este în afara conflictului şi aşa doreşte să rămână, cu excepţia situaţiei în care, de partea forţelor guvernamentale, răspunzând unei chemări urgente de ajutor, nu vor începe să sosească elemente ale unor forţe militare străine susţinute de acţiuni ale forţelor aviaţiei militare străine pentru susţinerea trupelor de la Kiev. Raiduri aviatice care să plece de pe baze din Ucraina sau de pe aeroporturi din ţări învecinate, atât pentru bombardiere, cât şi avioane de vânătoare sau atac la sol.

A doua variantă ar fi o mobilizare oficială a trupelor ruseşti care să declanşeze ofensiva împotriva trupelor ucrainiene, fie la cererea aliaţilor din provinciile separatiste, fie ca răspuns la eventuale acţiuni considerate ca punând în primejdie trupele şi securitatea la graniţa de sud-vest a Rusiei. (Citiți mai mult accesând: adev.ro/r2ypux).

06/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Generalul Alexandru Grumaz , președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate: ”Pe flancul estic există numai două state importante care vor deveni lideri regionali: România și Polonia”. VIDEO

„Noi ne aflăm într-o încercuire psihologică a Rusiei. Turcia nu este interesată de Marea Neagră, decât de resursele de gaz. Ungaria construiește centrale nucleare cu banii de la Moscova, Bulgaria joacă la două capete: pe de o parte vrea trupe americane, de partea cealaltă vrea conducte de gaze din Rusia.

Nu mai vorbesc de Rusia efectiv, Moldova, Ucraina care este într-o stare greu de descris din punct de vedere geopolitic. Cu jumătate de țară ocupată de forțe contrare regimului de la Kiev… Belarusul în degringoladă…

Aici, pe flancul estic există numai două state care sunt importante: România și Polonia. 

Care vor deveni lideri regionali, fiecare pe bucata sa de interes geopolitic”, a spus generalul în rezervă Alexandru Grumaz , președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate, fost șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale, analist de politică externă, care a vorbit în cadrul unui interviu DC News (https://www.dcnews.ro/romania-si-polonia–lideri-regionali–generalul-grumaz–e-fiecare-pe-bucata-sa-de-interes), despre presiunea pusă de Rusia asupra României prin țările din vecinătate.

26/10/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: