CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O înfrângere dureroasă pentru neomarxiști

În ciuda presiunilor fără precedent ale mai marilor Uniunii Europene, care au șantajat clasa politică din Italia, iată că neomarxiștii au fost zdrobiți. „Extremista” Georgia Meloni (foto), șefa partidului Fratelli d’Italia, adică „Frații Italiei”, câștigă în fruntea unei coaliții alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, scrie jurnalistul Sorin Roșca Stănescu în http://www.corectnews.com.

Va fi primul premier femeie din istoria Italiei. Suveraniștii sunt pe cai mari.

În urmă cu câteva zile, Ursula von der Leyen, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, a intervenit brutal în procesul electoral al unui stat membru, încercând să influențeze prin amenințări rezultatul votului, în favoarea neomarxiștilor.

Șefa Comisiei Europene i-a amenințat pe italieni că, dacă nu vor alege ce trebuie și cum trebuie, adică cu hotărâre și fără ezitări pe neomarxiști, acest stat va putea împărtăși soarta Ungariei și Poloniei.

Ce fel de soartă? Guvernele Ungariei și Poloniei promovează politici de tip suveranist și, în consecință, sunt permanent cu sabia lui Damocles deasupra capului.

Adică amenințați de neomarxiștii care domină Comisia Europeană, dacă nu cu excomunicarea, în orice caz cu blocarea fondurilor de redresare și reziliență. Iar asta se întâmplă doar fiindcă liderii politici din cele două state apără și promovează suveranitatea națională.

Nu că ar pleca la război împotriva statelor care, în limbajul de lemn bruxellez, se manifestă „corect politic”.

Ci deoarece susțin familia tradițională, îngustează terenul de manifestare LGBT, mai ales în ceea ce privește educația copiilor, se opun căsătoriei unor persoane de același sex și adopției de copii de către familiile homosexuale. Promovează politici în favoarea interesului național.

Într-un trecut nu prea îndepărtat, oamenii politici de acest fel și partidele de acest fel erau caracterizate ca fiind animate de sentimente patriotice. Suveranismul nu este altceva decât o extensie deloc negativă a naționalismului sănătos. A patriotismului viguros.

De mai mulți ani, retorica s-a schimbat radical la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivelul unor state non-europene, pe măsură ce globalismul, susținut în mod programatic de partidele neomarxiste, a avansat.

Și s-a ajuns astfel la demonizarea unor patrioți și la punerea la zid a unor regimuri care promovează politici naționale.

În acest context, a fost amenințat într-un mod de o brutalitate încă nemaîntâlnită statul italian, de către cel mai înalt responsabil al Uniunii Europene. Efectul a fost diametral opus.

Din această perspectivă, se poate spune că, în mod inconștient, Ursula von der Leyen (foto) a acționat ca un agent electoral al suveraniștilor din Italia.

Dreapta suveranistă a câștigat, conform ultimelor date exit-poll, între 41 și 45 la sută, un scor spectaculos, în timp ce Stânga, susținută de neomarxiștii europeni, nu a obținut decât între 25 și 29 la sută din voturi.

Vom mai avea deci un guvern suveranist. Și, desigur, efectul se va resimți în plan internațional. Nu este deloc exclus ca, pe creasta acestui val, partidele suveraniste din România să obțină la rândul lor un scor atât de bun, încât să poată veni la guvernare într-o alianță.

De altfel George Simion, care în acest moment conduce detașat zona suveranistă, nu a ezitat să salute victoria Dreptei din Italia și să-și reafirme convingerea că AUR va veni la guvernare.

Desigur – nu a spus-o el, o spun eu – împreună cu alte partide suveraniste, dacă acestea vor trece ștacheta celor 5% și vor putea intra în Parlament.

Publicitate

27/09/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Partidul Alianța pentru Unitatea Românilor va participa la alegerile anticipate din Republica Moldova din luna iulie

George Simion: ”Voi dona 90% din salariul meu către o cauză civică, către  cazuri speciale, lună de lună” : Europa FM

Copreşedintele AUR, George Simion (foto sus), cunoscut militant pentru unirea Basarabiei cu România, a anunţat în data de 5 mai, că formațiunea pe care o conduce a fost înregistrată săptămâna trecută în registrul partidelor politice din Moldova și va participa la alegerile parlamentare din 11 iulie de la Chişinău, relatează Agerpres.

„Suntem cu aceeaşi siglă şi cu aceeaşi denumire începând de săptămâna trecută, înregistraţi oficial în registrul partidelor politice de la Chişinău. Este pentru prima oară în istoria celor două state când un partid există pe ambele maluri ale Prutului şi vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unionişti în ambele parlamente, de aceea candidăm”, a precizat Simion într-o conferinţă de presă. El a adăugat că apelul AUR pentru alegerile din Republica Moldova este acela de a crea o „forţă românească şi o singură listă naţională”, care să intre în Parlamentul de la Chişinău.

AUR strică apele la Chișinău – Faptic este deja în Parlament cu voturile luate pe 6 decembrie de la moldoveni


Alianța pentru Unirea Românilor vine la Chișinău direct din poziția de partid parlamentar. Tânăra formațiune politică a obținut un scor incredibil și neașteptat la București când pe 6 decembrie 2020 a reușit să strângă peste jumătate de milion de voturi, scrie analistul politic Alexandru Săraru într-o analiză publicată în https://www.timpul.md.

Acest lucru a plasat această formațiune politică cu 11% din mandatele încredințate de alegători, între primele patru partide parlamentare Cele 44 de mandate obținute de AUR la momentul de față, fac orice partid din Republica Moldova să fie invidios.

În prezent, AUR are cel mai mare ascendent de pe scena politică din România, fiind singurul partid politic care crește în intenția de vot, având potrivit sondajelor peste 20% din intențiile de vot. Ca urmare a acestui lucru Alianța pentru Unirea Românilor depășește PNL și USR, fiind al doilea partid politic parlamentar după PSD.

Apoi conducerea politică actuală din Republica Moldova nu s-a înțeles pe împărțirea țării și a făcut un act pe care cel mai probabil îl vor regreta toate partidele politice parlamentare. PSD și PSRM vor fi principalii pierzători iar alte formațiuni politic vor dispărea în totalitate.

Alegerile anticipate au reprezentat oportunitatea așteptată de AUR și care s-a văzut cu o nouă situația de care poate beneficia. Alianța pentru Unirea Românilor este condusă de copreședintele George Simion, cunoscut activist civic și promotor al Unirii Basarabiei cu România.

Oportunitatea ivită nu a lăsat loc de gândit prea mult. George Simion, Claudiu Târziu și Vlad Bilețchi au anunțat oficial la București intrarea în cursa electorală. Interesant este că George Simion este cel mai tânăr președinte de partid din România în timp ce Vlad Bilețchi, la doar 26 de ani, a devenit cel mai tânăr președinte de partid din Republica Moldova. Practic vorbim de oameni noi, lideri autentici de pe cele două maluri de Prut.

Alianța pentru Unirea Românilor-AUR, a trecut oficial PRUTUL și va participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Partidul a îndeplinit condițiile juridice necesare și este pentru prima dată după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza când moldovenii au șansa să facă istorie și să aleagă același partid politic pe cele două maluri de Prut.

AUR însă a mers la sigur deoarece are deja voturile necesare pentru a putea accede în parlamentul de la Chișinău. În cadrul alegerilor parlamentare din București și care s-au desfășurat recent, în data de 6 decembrie 2020, AUR a obținut aproape 600.000 de voturi. Acest lucru a permit intrarea în parlament cu un scor considerabil, respectiv 11% din mandatele de parlamentar.

60.000 din voturile date pentru Alianța pentru Unirea Românilor au venit din partea românilor basarabeni

Dar partidul AUR a avut o puternică susținere din partea românilor născuți în Republica Moldova și care locuiesc în România și în restului spațiului Uniunii Europene. Practic aproape 60.000 din voturile date pentru Alianța pentru Unirea Românilor au venit din partea românilor basarabeni și care au o dublă cetățenie.

Aceeași români au votat în diaspora și în România candidatul Maia Sandu la alegerile prezidențiale, dar pe același tip de vot antisistem. Însă de această dată nu vorbim de un vot de tip finală, în care doar unul poate câștiga. Alegerile parlamentare permit intrarea în parlament a oricărui partid politic care va reuși să obțină peste 5% din voturile total exprimate. Ori la votul de prezidențiale AUR nu exista, așa că acesta s-a dus către un alt candidat cumva pretins a fi pe aceeași filieră politică. De această dată însă alegătorii AUR din România și diaspora pot să facă un vot istoric și cu siguranță că așa va fi.

Participarea AUR la alegeri pornește deja dincolo de pragul electoral. Românii din Republica Moldova au acum șansa să voteze cu toții un partid venit din România, cu oameni tineri și noi, cu propuneri care vor impresiona.

Precedentul istoric cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza este puternic fixat în mentalul colectiv. Dubla alegere a partidului AUR pe cele două maluri de Prut ar duce la un eveniment istoric de o valoare apropiată cu cele care au dus la Marea Unirea de la 1 decembrie 1918.

De această dată este în mâna românilor din Republica Moldova să facă istorie, să dovedescă încă o dată că acest lucru este posibil.

Specialiștii consideră că Alianța pentru Unirea Românilor va depăși 10% din voturile ce se vor exprima pe 11 iulie. Ei mizează pe o creștere normală regăsită la partidele noi și care în perioada electorală reușesc să acumuleze cel mai mult.

Mulți moldoveni vor preferea AUR deoarece forțele pretins globalist pro-europene în realitate au liste formate din foști ai altor partide, personaje care nu sunt deloc noi și credibile. De asemenea o bună parte vor prefera să își dea votul pe un partid nou cu oameni noi, tineri care au studiat în afară, profesioniști care locuiesc în Republica Moldova.

Votul pentru AUR va fi de această dată votul antistem, votul împotriva partidelor vinovate pentru plecarea de acasă a peste 1,5 milioane de moldoveni.
Mulți moldoveni de asemenea vor dori un echilibru. Forțele pretins pro-europene sunt deja intrate în parlament, au președintele republicii, este nevoie de un echilibru. Tocmai de aceea votul va fi diferit și se vor direcționa către AUR, văzut ca un partid ce poate asigura un echilibru și care nu va trăda datorită legăturii puternice cu Bucureștiul, o legătură asumată.

Așa se face că la momentul de față AUR devine un element salvator pentru direcția occidentală. Un viiitor guvern care să nu fie dominat de socialist nu va putea fi votat decât dacă parlamentarii AUR își vor exprima votul. Nici PAS și nici PSRM nu au puterea necesară să obțină de unele singure peste 50% din mandate, asta înseamnă vor fi obligate să facă alianțe. Ori alianța va face din Alianța pentru Unirea Românilor un jucător politic important.

08/05/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , | Un comentariu

Republica Moldova – Poligon Experimental. VIDEO

George Simion, copreședintele AUR: în ultimii 30 de ani au creat un stat  antiromânesc - 60m.ro

Mișcarea naționalistă generată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și liderul acesteia George Simion au ajuns și în presa din Polonia. Simion a dat un interviu televiziunii poloneze wPolske în care a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova.

În viziunea sa, fuziunea celor două state este posibilă doar prin voință, democrație și plecarea președintelui Rusiei de la Kremlin.

Invitat la emisiunea conservatoristă din Polonia, „Întrebări aprinse”, moderată de jurnalistul Jakub Maciejewski, liderul AUR a explicat cum polonezii și românii au avut o istorie similară în timpul războaielor mondiale, atunci când „din cauza lui Stalin și Hitler, Polonia a suferit mult, la fel și România”, scrie publicația de la Chișinău https://www.timpul.md/articol/george-simion-unirea-romaniei-cu-moldova-este-posibila-doar-daca-preedintele-rusiei-pleaca-din-funcie.

Conservatorismul din Polonia, inspirație pentru liderul AUR

Întrebat de ce a ales tocmai Varșovia ca primă destinație în străinătate de când partidul AUR a fost înființat acum un an, ocupând totodată funcții în Parlamentul României de câteva săptămâni, George Simion a explicat că modelul politic polonez crede în valori asemănătoare cu cele ale partidului său. Majoritatea care guvernează, în prezent, Polonia este un exemplu de urmat, drept pentru care liderul AUR își dorește să pună, pas cu pas, bazele unor relații bune pentru a colabora.

„Din punctul de vedere polonez, este important să știe că românii le sunt aliați și, în mod special, partidul AUR”, a spus George Simion la emisiune.

„Oamenii care vor să trăiască împreună, vor ajunge în cele din urmă să se unească”
Întrebat dacă „toată lumea” își dorește unirea dintre Moldova și România, mai ales că locuitorii din Transnistria, o regiune separatistă din Republica Moldova, s-ar putea să nu fie deloc de acord cu ideea, liderul AUR a precizat:

„Bineînțeles că este posibilă. Mulți oameni au spus că este imposibil ca noi să accedem în Parlament și am obținut aproape 10% din voturi, în condițiile în care partidul nostru are numai un an de existență. Dacă oamenii din Republica Moldova și cei din România vor dori acest lucru, noi îl vom înfăptui. Ar trebui să le spunem tuturor că cele două părți ale Germaniei s-au unit, de Vest și de Est, și că același lucru ar trebui să se întâmple și cu cele două state naționale în care românii sunt majoritari acum: la București și la Chișinău. (…) Cred cu tărie și încredere în democrație și în voința populară. Oamenii care vor să trăiască împreună, vor ajunge în cele din urmă să se unească”, a precizat George Simion.

Visul unirii Moldovei cu România, posibil după ce Vladimir Putin va pleca de la Kremlin

Moderatorul emisiunii i-a propus invitatului său să se gândească cum ar putea deveni Republica Moldova și România unul și același stat în Uniunea Europeană, chiar dacă este vorba despre un scenariu fictiv. Liderul AUR nu a ezitat și a explicat imediat că unirea celor două state va fi posibilă după ce președintele Rusiei Vladimir Putin „va dispărea” de la Kremlin.

„Nu-mi place foarte mult politica lui Putin în această regiune și în lume, nu-mi place faptul că Alexei Navalnîi este în acest moment lipsit de drepturile sale și vom lupta pentru democrație și pentru libertatea de expresie și pentru libertate, în general”, a mai declarat liderul AUR. 

03/02/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: