CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Experimentul de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de distrugere psihică și de lichidare prin tortură a rezistenței morale a deținuților politici anticomuniști, din toate țările comuniste

FOTO. Imagine din filmul „Între chin și amin”, de Toma Enache

6 Decembrie 1949. Debutul Experimentului de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de brainwashing în masă din toate țările comuniste

Începută ca o aplicare a prevederilor Directivei NKVD pentru țările ocupate de soviete, respectiv continuarea stoarcerii de informații și după finalizarea anchetelor și condamnarea prizonierilor politici, operațiunea a mers lmai departe la penitenciarul Pitești, urmărind în mod evident distrugerea personalității umane și transformarea indivizilor în instrumente docile ale noului regim totalitar.

În perioada anilor 1949-1952, la penitenciarul din Pitești, asupra deținuților politici s-au desfășurat – sub coordonarea autorităților comuniste și sub titulatura de “reeducare” – acțiuni în cadrul cărora au fost utilizate metode de tortură fizică și psihică neîntreruptă, întinse pe perioade îndelungate și diabolic elaborate, scrie https://ortodoxinfo.ro/6-decembrie-1949-debutul-experimentului-de-la-pitesti-cea-mai-cumplita-operatiune-de-brainwashing-in-masa-din-toate-tarile-comuniste.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, reeducarea prin tortură de la Pitești a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute.

Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la prizonierii politici condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Spre deosebire de celelalte țări comuniste, doar în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând până la anularea completă a personalității deținuților.

François Furet, membru al Academiei Franceze, a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Din cei peste 1000 de studenți implicați ca victime, cea mai mare parte au fost tineri studenți membri ai Mișcării Legionare și organizației Frățiile de Cruce, restul fiind membri ai partidelor istorice, în special Partidul Național Țărănesc, dar și fără apartenență politică.

Ei fuseseră arestați și condamnați pentru implicare activă în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare.

Metode dintre cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate tinerilor deținuți, cu scopul de a-i face să se maltrateze și să se umilească reciproc. Victimele fiind transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de camarazii lor apropiați.

Câteva exemple din larga gamă de torturi psihice aplicate la Pitești sunt concludente pentru oricine. Cei care refuzau să facă “autodemascarea” (să dea informațiile cerute de torționari) sau bănuiți numai că ar mai putea ascunde informații despre participanții la rezistența anticomunistă, erau băgați cu capul în tineta cu dejecții, bătuți până la desfigurare, înfometați, obligați să stea într-o poziție incomodă fixă câte 17 ore pe zi, fiind bătuți cu bâta la cea mai mică mișcare. Erau forțați să bea urina, să-și mănânce fecalele, să bea apă foarte sărată și apoi să înseteze timp îndelungat.

Deținuții erau forțați să scuipe în gură pe șeful organizației anticomuniste din care făceau parte. Umilirea publică se continua cu batjocorirea, în fața celorlalți deținuți, a tot ceea ce iubeau sau respectau mai mult, precum mama, soția, convingerile religioase sau politice.

Deținuții erau obligați să simuleze săvârșirea sfintelor taine cu urină și fecale, cu care apoi îi împărtășeau pe ceilalți camarazi, precum și să participe, în Săptămâna Patimilor, de Paști sau de Crăciun, la organizarea unor orgii în cadrul cărora erau blasfemiate simbolurile creștine legate de Nașterea, Patimile sau Învierea lui Hristos.

După ce deținutul își făcea „demascarea”, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe alții să se lepede „de putregaiul burghez”, să-și însușească ideologia comunistă. Torturați neîncetat și nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, ca urmare a supravegherii continue, deținuții cedau, mai devreme sau mai târziu, transformându-se în niște roboți spălați pe creier, anafectivi, devenind ei înșiși călăi. Cel mai mic semn de solidaritate sau compasiune față de cei chinuiți îi făcea din nou ținta torturilor. Trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alții, experimentau o permanentă alienare psihică, fără posibilitate de revenire.

Este interesant faptul că autoritățile represive comuniste au încercat transplantarea experimentului și în alte închisori și lagăre (Gherla, Ocnele Mari, Târgul Ocna, Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), prin transferarea deținuților reeducați și punerea în scenă a acelorași metode de tortură și despersonalizare, toate sfârșindu-se cu eșecuri.

Nici măcar în Uniunea Sovietică nu a existat ceva similar experimentului de la Pitești, singurul stat comunist unde se pare că ar fi existat încercări similare de reeducare – mai îndelungate, dar nu atât de intense precum la noi – fiind China din perioada lui Mao Tse-Dung.

Conform uneia dintre victime, profesorul Radu Ciuceanu, Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul evreului Vintilă Weiss, fost ofițer în Ministerul de Interne, devenit indezirabil și ajuns în temnițele comuniste, unde a cunoscut pe pielea sa ororile practicate împotriva deținuților. Eliberat și ajuns în lumea liberă, el s-a ținut de cuvânt, devoalând cele aflate despre experimentul reeducării de la Pitești.

În aceste condiții, regimul comunist, prin organul său represiv, Securitatea, a încercat să mușamalizeze acest macabru experiment, lansând o diversiune pe cât de aberantă, pe atât de penibilă. S-a înscenat o farsă judiciară, conform căreia conducerea Mișcării Legionare refugiată în Occident, în frunte cu Horia Sima, ar fi transmis în România ordinul ca legionarii deținuți în închisorile comuniste să se tortureze între ei până la distrugere, pentru a compromite astfel regimul communist de la București.

În cadrul anchetei preliminare rocesului, victimele au fost torturate până când au semnat declarațiile dinainte concepute de securiști. Însă la proces, o parte dintre ei, printre care viitorul preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, au expus în instanță adevărul, arătând că au făcut declarațiile respective sub tortură.

În ciuda dezvăluirii adevărului, au fost condamnați la moarte 22 de deținuți politici, în frunte cu Eugen Țurcanu, care în urma torturilor de la Pitești deveniseră torționari și fuseseră folosiți de Securitate pentru administrarea reeducării.

16 dintre ei au fost executați, iar restul au fost exterminați lent, fiind practic zidiți de vii într-un spațiu anume amenajat dintr-o hrubă a Fortului 13 Jilava. Cadrele Securității însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate și ele, primind sentințe foarte ușoare și fiind repede puse în libertate.

Numeroși cercetători au încercat, fără rezultat, să găsească o explicație rațională faptului că, dintre toate țările ocupate de soviete în care a fost aplicate prevederile directivei NKVD NK/003/47 (ne referim în special la practica continuării stoarcerii de informații și după condamnarea deținuților, așadar după încheierea oficială a anchetei), doar în România a fost posibilă împingerea acestor practici până la tratamentele dezumanizante aplicate în timpul ororilor de la Pitești. Cercetările efectuate în arhivele Securității, după anul 2010, de una din victimele reeducării de la Pitești, dr. ing. Constantin Iulian, au relevat un adevăr cutremurător.

Dintr-un număr de 45 de ofițeri încadrați în Direcţia a V-a – Cercetări Penale, care în anii 1949-1951, în timpul reeducării de la Pitești, a coordonat acțiunile de stoarcere a informațiilor de la deținuții deja condamnați, 31 (aproape 70%) erau evrei şi doar 8 români, restul de 6 fiind de alte naţionalităţi.

Însuși șeful Direcției a V-a Cercetări Penale, Mihai Dulgheru (născut Mișu Dulberger), era evreu și a emigrat și el în Israel, iar el era în legătură directă de subordonare cu șeful adjunct al Securității, Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), evreu. Chiar și ministrul de interne, Teohari Georgescu (născut Burah Tescovici), avea aceeași origine etnică.

În perioada torturilor de la Pitești, legătura cu conducerea penitenciarului era ținută de șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, la rândul său evreu, și el emigrat mai târziu în Israel, acesta fiind secondat în activitate de mr. Moise Senater şi cpt. Avram Solomon, ambii evrei.

Directorul închisorii Pitești în acea perioadă a fost ofițerul Ion Marina, care după unele surse ar fi avut origini evreiești.

Cum majoritatea covârșitoare a tinerilor deținuți la Pitești proveneau din rândurile Mișcării Legionare, răzbunarea sadică exercitată abuziv asupra unor vechi adversari deveniți prizonieri și aflați la discreția torționarilor, poate constitui o explicație asupra căreia cercetătorii ar trebui să se aplece onest.

07/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O revistă a presei europene. Cum profită de criză politicienii pentru a controla societatea

 

 

 


George orwell, autorul romanului distopic «1984».



Foto: George Orwell, autorul romanului «1984»

 

Cum politicienii profită de criză pentru a controla societatea și cum supraviețuiește cuplul pe timp de epidemie. Revista presei europene

« Vreau să fiu izolat(ă) cu tine » este declarația de dragoste a anului 2020.

 

Weekendul a trecut pe fundalul accelerării macabrului bilanț. În acest context, cum avertizează mai multe voci, printre care israelianul Yuval Noah Harari, într-un eseu publicat de Financial Times (FT), la Londra, mai peste tot politicienii profită de criză pentru a prelua controlul asupra societății.

“Benjamin Netanyahu a permis recent Agenției de Securitate a Israelului”, scrie Yuval Noah Harari, “să folosească o tehnologie de supraveghere a populației rezervată până acum combaterii terorismului. Când subcomitetul parlamentar responsabil cu asta a refuzat să accepte măsura, Netanyahu a împins-o în legislație printr-o “ordonanță de urgență” (“emergency decree”).”

Evident, ministrul justiției în Israel a amânat procesul de corupție în care e inculpat Netanyahu.

La fel, aliatul lui Netanyahu, maghiarul Viktor Orban, se folosește de coronavirus, cum e acuzat chiar de către Human Rights Watch, pentru a stârni și mai multă xenofobie în Ungaria, după ce în ultima vreme el și guvernul său naționalist s-au străduit să lege epidemia de imigrație. 

Potrivit unor noi legi adoptate vineri, “Orban va putea continua să anunțe măsuri de combatere a virusului prin decret, până când guvernul va decide că nu mai e necesar,” observă Bloomberg News. “

La fel estimează și în Belgia cotidianul flamand De StandaardCovid-19 este de acum o șansă pentru big brother.

Yuval Harari avertizează în FT că dacă nu suntem atenți, această paralizie generală în fața răspândirii supravegherii electronice și biometrice, ca în China sau în romanul distopic al lui George Orwell «1984», va deveni generală, “chiar și în țări occidentale care o refuzau până acum”. Desigur, a lucra de acasă nu face decât să faciliteze munca celor care te supraveghează.

Deocamdată, cum a anunțat-o ieri Frankfurter Allgemeine Zeitung, Facebook a decis să șteargă orice postare despre care Organizația Mondială a Sănătății spune că conține informații false.

Anglia: sfârșitul culturii de pub și tavernă

Europa sanitară e departe de a se armoniza. Belgia a închis chiar si frontiera cu Olanda, inclusiv în Flandra nederlandofonă, deoarece autoritățile olandeze continuă să aplice teoria britanică a imunității de grup, contestată de toate celelalte țări europene.

Trebuie precizat că acordurile Schengen permit țărilor membre închiderea frontierelor pentru 10 zile, în caz de “forță majoră”. Astfel, sute de olandezi au încercat să meargă în weekend la casele lor de vacanță din Belgia, dar au fost respinși la frontieră.

Premierul olandez Mark Rutte ar fi dorit ca frontiera cu Belgia să rămână deschisă.

În schimb, în Marea Britanie Boris Johnson a dat înapoi.

În Anglia, acolo unde un Johnson faimos a spus: „Nimic din ce a făurit omul nu produce atâta fericire ca o tavernă de calitate” (Samuel Johnson, citat de Boswell în Life of Dr. Johnson: „There is nothing which has yet been contrived by man, by which so much happiness is produced as by a good tavern or inn.”), în această Anglie cu modernismul ambiguu, un alt Johnson, Boris Johnson a decretat în cele din urmă închiderea restaurantelor și cafenelelor.

Cum o revelează însă Libération, la Paris, Johnson a luat vineri această decizie abruptă după un ultimatum telefonic al lui Emmanuel Macron, care îl avertizase vineri dimineața că dacă nu face asta, Franța va impune interdicția totală a primirii cetățenilor britanici pe teritoriul său.

Asta a pus capăt acelei politici britanice de «benign neglect» («blândă nepăsare» care înspăimânta pe tată lumea pe continent, mulți fiind șocați de declarații precum cea a propriului tată al lui Boris Johnson, Stanley, care spusese la televiziune: «evident că o să merg la pub dacă o să am chef».

Iată însă că aflăm acum că tătânele lui Boris, Stanley Johnson, va cere cetățenia francezăThe Times,la Londra, precizează că Stanley Johnson, care are 79 de ani, poate cere cetățenia deoarece mama lui, Irene, se născuse în Franța.

În schimb, guvernul lui Johnson refuză să prelungească Brexitul și cum negocierile sunt împotmolite din pricina epidemiei (chiar negociatorul european, francezul Michel Barnier, a fost testat pozitiv), se profilează din ce în ce mai mult spectrul unui Brexit brutal, fără un acord cu UE, dacă nu se ajunge la o înțelegere înainte de sfârșitul anului.

În Germania, Angela Merkel a interzis reuniunile de mai mult de două persoane. Dar ea însăși a intrat în carantină după ce s-a întâlnit cu un doctor care are virusul.

La Londra, ministrul de externe Dominic Raab a fost numit designated survivor” și ar prelua puterea în cazul în care Boris Johnson și alți miniștri s-ar îmbolnăvi.

La fel, în Spania marele cântăreț de operă Plácido Domingo a descoperit că este infectat, iar premierul Pedro Sánchez a cerut Europei echivalentul unui nou plan Marshall pentru a combate epidemia.

Și mai aflăm, din cotidianul belgian Le Soir, care citează Gazette du Niagara și deadline.com, că producătorul de la Hollywood Harvey Weinstein, cel recent condamnat și aflat la originea mișcării #MeToo, are la rândul său coronavirus și se află acum izolat într-o celulă din New York.

Ucraina primește 10 milioane de kituri din China

Presa ucraineană îl citează pe Volodimir Zelenski, care a anunțat că țara va primi din China 10 milioane de kituri de testare pentru a putea lupta împotriva epidemiei.

Zelenski a spus că Pekinul a mai oferit și 10 aparate de respirație artificială, precum și un milion de măști.

În schimb, Belgia, care a primit 5 milioane de măști din China, a descoperit cu dezamăgire că măștilechinezești sunt generice și nu corespund nevoilor din spitale.

Tot în legătură cu măștile, o dispută diplomatică între Praga și Roma s-a mai domolit, potrivit to Hospodářské noviny, după ce Cehia a decis să trimită Italiei 110.000 de măști cehești pentru a compensa confiscarea de vameșii cehi a unui transport medical din China.

Materialul medical chinez a fost confiscat în Cehia, cum a explicat vice-ministrul ceh de externe Aleš Chmelař, sub pretextul combaterii contrabandei. Asta nu a făcut nimic pentru a ameliora imaginea Cehiei în Italia.

Necazuri domestice și orori cotidiene

“Un test de maturitate (Reifetest) pentru societate” este titlul care ocupă întreaga pagină 1 din cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung. Cotidianul atrage atenția asupra unor gesturi domestice la care nu suntem atenți, dar care se pot dovedi periculoase.

Astfel, dacă într-adevăr se pare, în lumina cercetărilor de până acum, că animalele par imune la virus și că deci teoretic nu putem lua boala de la drăguțul câine de apartament, nu același lucru se poate spune despre zgarda lui, care poate fi un autentic cuib de viruși.

Pe același ton, De Morgen în Belgia scrie că anul acesta nu vor fi vârfuri de asparagus (asperges) din pricina absenței mâinii de lucru, muncitorii fiind cu toții sezonieri străini.

“Infernul sunt ceilalți”

În sfârșit, sub titlul: « Să o sărut? Nici în vis! »Le Monde analizează cu umor amar, în numărul său de weekend, ce înseamnă pentru cuplurile care trăiesc împreună încercarea izolării în același apartament.

Cușca nu e întotdeauna aurită, constată Le Monde« Nous sommes en guerre », a scandat Emmanuel Macron la TV în alocuțiunea lui din 16 martie. Pentru multe cupluri, izolarea este însă un adevărat război de tranșee. Mai ales pentru cuplurile nou închegate, care n-au trăit niciodată vreme îndelungată între patru pereți.

Sigur, la început e plăcut împreună: «să gătești, să asculți muzică, să bei un vin bun, să visezi la viitor împreună cu celălalt».

Vin însă rapid strategiile de ținere la distanță a celuilalt, ca în piesa lui Sartre “Cu ușile închise”.

Acolo, personajele sunt pedepsite să împartă aceeași cameră. În versiunea inițială, erau într-un adăpost antiaerian, sub un bombardament.

În versiunea finală a piesei ei sunt morți, dar tot se urăsc, nesuportându-se în același spațiu. De fapt ei sunt în iad și asta e pedeapsa lor, să stea împreună.

De aici vine replica monstruoasă pentru cei obligați să împartă același spațiu: “Infernul sunt ceilalți.” (L’enfer, c’est les autres.).

Cum o spune în Le Monde o persoană intervievată (probabil prin Skype): – «Vreau să fiu izolat(ă) cu tine» este declarația de dragoste a anului 2020.

(«Je veux être confiné(e) avec toi, c’est la déclaration d’amour 2020 ! »)

https://romania.europalibera.org/a/cum-politicienii-profit%C4%83-de-criz%C4%83-pentru-a-controla-societatea-%C8%99i-cum-supravie%C8%9Buie%C8%99te-cuplul-pe-timp-de-epidemie-revista-presei-europene/30502932.html

 

 

 

 

P:S: Cum era de așteptat, maneliștii noștri s-au mobilizat și au scos  primul cântec dedicat coronavirusului…

 

 

 

23/03/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Teoria dictaturii” și noua formă de dictatură cu care se confruntă astăzi omenirea

 

 

 

Imagini pentru théorie de la dictature michel onfray"

 

 

Michel Onfray s-a născut în 1959, în Argentan, într-o familie de țărani. Licențiat în filozofie, între 1983 și 2002 a predat într-o școală tehnică din Caen și apoi la o universitate populară  unde a predat o filozofie foarte îndepărtată de cea academică, despre care  crede că e deficitară  în privința reflecțiilor autentice.

Autor al numeroaselor publicații, în centrul reflecției sale este nevoia de a integra filosofia, psihanaliza, sociologia și știința și de a promova hedonismul, rolul simțurilor și ateismul. Tratatul său de ateologie, lansat în Franța în 2005, a ajuns rapid la 200.000 de exemplare.

Observând apariția unui nou tip de fundamentalism religios, atât în ​​Occident, cât și în Răsărit, Onfay crede în urgența de a susține un nou tip de  ateu, mai deschis din punct de vedere militant.

După ce a publicat ”Teoria corpului iubirii”, a urmat lucrarea ”Pentru o erotică solară” (2006), în care Onfray se concentra pe etica erotică, contrapunând tradiția creștină a vinovăției cărnii, cu cea epicureică și cinică a libertății amoroase.

 

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane.

Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

 

Michel Onfray: ”Adevărata problemă o reprezintă cretinizarea progresivă a poporului”

Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, autorul vine cu prețioase precizări:

 

 

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

 

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă.

Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu.

Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului.

Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există de asemenea puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată.

Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni.

Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative.

Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul.

Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației …

Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”.

Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor.

Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarist și anarhistul de care sunteți pot fi atât de conservatori?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme.

Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens.

Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

 

 

 

                                                                                   

A consemnat Simon BRUNFAUT – „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry

 

09/11/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: