CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O revistă a presei europene. Cum profită de criză politicienii pentru a controla societatea

 

 

 


George orwell, autorul romanului distopic «1984».



Foto: George Orwell, autorul romanului «1984»

 

Cum politicienii profită de criză pentru a controla societatea și cum supraviețuiește cuplul pe timp de epidemie. Revista presei europene

« Vreau să fiu izolat(ă) cu tine » este declarația de dragoste a anului 2020.

 

Weekendul a trecut pe fundalul accelerării macabrului bilanț. În acest context, cum avertizează mai multe voci, printre care israelianul Yuval Noah Harari, într-un eseu publicat de Financial Times (FT), la Londra, mai peste tot politicienii profită de criză pentru a prelua controlul asupra societății.

“Benjamin Netanyahu a permis recent Agenției de Securitate a Israelului”, scrie Yuval Noah Harari, “să folosească o tehnologie de supraveghere a populației rezervată până acum combaterii terorismului. Când subcomitetul parlamentar responsabil cu asta a refuzat să accepte măsura, Netanyahu a împins-o în legislație printr-o “ordonanță de urgență” (“emergency decree”).”

Evident, ministrul justiției în Israel a amânat procesul de corupție în care e inculpat Netanyahu.

La fel, aliatul lui Netanyahu, maghiarul Viktor Orban, se folosește de coronavirus, cum e acuzat chiar de către Human Rights Watch, pentru a stârni și mai multă xenofobie în Ungaria, după ce în ultima vreme el și guvernul său naționalist s-au străduit să lege epidemia de imigrație. 

Potrivit unor noi legi adoptate vineri, “Orban va putea continua să anunțe măsuri de combatere a virusului prin decret, până când guvernul va decide că nu mai e necesar,” observă Bloomberg News. “

La fel estimează și în Belgia cotidianul flamand De StandaardCovid-19 este de acum o șansă pentru big brother.

Yuval Harari avertizează în FT că dacă nu suntem atenți, această paralizie generală în fața răspândirii supravegherii electronice și biometrice, ca în China sau în romanul distopic al lui George Orwell «1984», va deveni generală, “chiar și în țări occidentale care o refuzau până acum”. Desigur, a lucra de acasă nu face decât să faciliteze munca celor care te supraveghează.

Deocamdată, cum a anunțat-o ieri Frankfurter Allgemeine Zeitung, Facebook a decis să șteargă orice postare despre care Organizația Mondială a Sănătății spune că conține informații false.

Anglia: sfârșitul culturii de pub și tavernă

Europa sanitară e departe de a se armoniza. Belgia a închis chiar si frontiera cu Olanda, inclusiv în Flandra nederlandofonă, deoarece autoritățile olandeze continuă să aplice teoria britanică a imunității de grup, contestată de toate celelalte țări europene.

Trebuie precizat că acordurile Schengen permit țărilor membre închiderea frontierelor pentru 10 zile, în caz de “forță majoră”. Astfel, sute de olandezi au încercat să meargă în weekend la casele lor de vacanță din Belgia, dar au fost respinși la frontieră.

Premierul olandez Mark Rutte ar fi dorit ca frontiera cu Belgia să rămână deschisă.

În schimb, în Marea Britanie Boris Johnson a dat înapoi.

În Anglia, acolo unde un Johnson faimos a spus: „Nimic din ce a făurit omul nu produce atâta fericire ca o tavernă de calitate” (Samuel Johnson, citat de Boswell în Life of Dr. Johnson: „There is nothing which has yet been contrived by man, by which so much happiness is produced as by a good tavern or inn.”), în această Anglie cu modernismul ambiguu, un alt Johnson, Boris Johnson a decretat în cele din urmă închiderea restaurantelor și cafenelelor.

Cum o revelează însă Libération, la Paris, Johnson a luat vineri această decizie abruptă după un ultimatum telefonic al lui Emmanuel Macron, care îl avertizase vineri dimineața că dacă nu face asta, Franța va impune interdicția totală a primirii cetățenilor britanici pe teritoriul său.

Asta a pus capăt acelei politici britanice de «benign neglect» («blândă nepăsare» care înspăimânta pe tată lumea pe continent, mulți fiind șocați de declarații precum cea a propriului tată al lui Boris Johnson, Stanley, care spusese la televiziune: «evident că o să merg la pub dacă o să am chef».

Iată însă că aflăm acum că tătânele lui Boris, Stanley Johnson, va cere cetățenia francezăThe Times,la Londra, precizează că Stanley Johnson, care are 79 de ani, poate cere cetățenia deoarece mama lui, Irene, se născuse în Franța.

În schimb, guvernul lui Johnson refuză să prelungească Brexitul și cum negocierile sunt împotmolite din pricina epidemiei (chiar negociatorul european, francezul Michel Barnier, a fost testat pozitiv), se profilează din ce în ce mai mult spectrul unui Brexit brutal, fără un acord cu UE, dacă nu se ajunge la o înțelegere înainte de sfârșitul anului.

În Germania, Angela Merkel a interzis reuniunile de mai mult de două persoane. Dar ea însăși a intrat în carantină după ce s-a întâlnit cu un doctor care are virusul.

La Londra, ministrul de externe Dominic Raab a fost numit designated survivor” și ar prelua puterea în cazul în care Boris Johnson și alți miniștri s-ar îmbolnăvi.

La fel, în Spania marele cântăreț de operă Plácido Domingo a descoperit că este infectat, iar premierul Pedro Sánchez a cerut Europei echivalentul unui nou plan Marshall pentru a combate epidemia.

Și mai aflăm, din cotidianul belgian Le Soir, care citează Gazette du Niagara și deadline.com, că producătorul de la Hollywood Harvey Weinstein, cel recent condamnat și aflat la originea mișcării #MeToo, are la rândul său coronavirus și se află acum izolat într-o celulă din New York.

Ucraina primește 10 milioane de kituri din China

Presa ucraineană îl citează pe Volodimir Zelenski, care a anunțat că țara va primi din China 10 milioane de kituri de testare pentru a putea lupta împotriva epidemiei.

Zelenski a spus că Pekinul a mai oferit și 10 aparate de respirație artificială, precum și un milion de măști.

În schimb, Belgia, care a primit 5 milioane de măști din China, a descoperit cu dezamăgire că măștilechinezești sunt generice și nu corespund nevoilor din spitale.

Tot în legătură cu măștile, o dispută diplomatică între Praga și Roma s-a mai domolit, potrivit to Hospodářské noviny, după ce Cehia a decis să trimită Italiei 110.000 de măști cehești pentru a compensa confiscarea de vameșii cehi a unui transport medical din China.

Materialul medical chinez a fost confiscat în Cehia, cum a explicat vice-ministrul ceh de externe Aleš Chmelař, sub pretextul combaterii contrabandei. Asta nu a făcut nimic pentru a ameliora imaginea Cehiei în Italia.

Necazuri domestice și orori cotidiene

“Un test de maturitate (Reifetest) pentru societate” este titlul care ocupă întreaga pagină 1 din cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung. Cotidianul atrage atenția asupra unor gesturi domestice la care nu suntem atenți, dar care se pot dovedi periculoase.

Astfel, dacă într-adevăr se pare, în lumina cercetărilor de până acum, că animalele par imune la virus și că deci teoretic nu putem lua boala de la drăguțul câine de apartament, nu același lucru se poate spune despre zgarda lui, care poate fi un autentic cuib de viruși.

Pe același ton, De Morgen în Belgia scrie că anul acesta nu vor fi vârfuri de asparagus (asperges) din pricina absenței mâinii de lucru, muncitorii fiind cu toții sezonieri străini.

“Infernul sunt ceilalți”

În sfârșit, sub titlul: « Să o sărut? Nici în vis! »Le Monde analizează cu umor amar, în numărul său de weekend, ce înseamnă pentru cuplurile care trăiesc împreună încercarea izolării în același apartament.

Cușca nu e întotdeauna aurită, constată Le Monde« Nous sommes en guerre », a scandat Emmanuel Macron la TV în alocuțiunea lui din 16 martie. Pentru multe cupluri, izolarea este însă un adevărat război de tranșee. Mai ales pentru cuplurile nou închegate, care n-au trăit niciodată vreme îndelungată între patru pereți.

Sigur, la început e plăcut împreună: «să gătești, să asculți muzică, să bei un vin bun, să visezi la viitor împreună cu celălalt».

Vin însă rapid strategiile de ținere la distanță a celuilalt, ca în piesa lui Sartre “Cu ușile închise”.

Acolo, personajele sunt pedepsite să împartă aceeași cameră. În versiunea inițială, erau într-un adăpost antiaerian, sub un bombardament.

În versiunea finală a piesei ei sunt morți, dar tot se urăsc, nesuportându-se în același spațiu. De fapt ei sunt în iad și asta e pedeapsa lor, să stea împreună.

De aici vine replica monstruoasă pentru cei obligați să împartă același spațiu: “Infernul sunt ceilalți.” (L’enfer, c’est les autres.).

Cum o spune în Le Monde o persoană intervievată (probabil prin Skype): – «Vreau să fiu izolat(ă) cu tine» este declarația de dragoste a anului 2020.

(«Je veux être confiné(e) avec toi, c’est la déclaration d’amour 2020 ! »)

https://romania.europalibera.org/a/cum-politicienii-profit%C4%83-de-criz%C4%83-pentru-a-controla-societatea-%C8%99i-cum-supravie%C8%9Buie%C8%99te-cuplul-pe-timp-de-epidemie-revista-presei-europene/30502932.html

 

 

 

 

P:S: Cum era de așteptat, maneliștii noștri s-au mobilizat și au scos  primul cântec dedicat coronavirusului…

 

 

 

23/03/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Teoria dictaturii” și noua formă de dictatură cu care se confruntă astăzi omenirea

 

 

 

Imagini pentru théorie de la dictature michel onfray"

 

 

Michel Onfray s-a născut în 1959, în Argentan, într-o familie de țărani. Licențiat în filozofie, între 1983 și 2002 a predat într-o școală tehnică din Caen și apoi la o universitate populară  unde a predat o filozofie foarte îndepărtată de cea academică, despre care  crede că e deficitară  în privința reflecțiilor autentice.

Autor al numeroaselor publicații, în centrul reflecției sale este nevoia de a integra filosofia, psihanaliza, sociologia și știința și de a promova hedonismul, rolul simțurilor și ateismul. Tratatul său de ateologie, lansat în Franța în 2005, a ajuns rapid la 200.000 de exemplare.

Observând apariția unui nou tip de fundamentalism religios, atât în ​​Occident, cât și în Răsărit, Onfay crede în urgența de a susține un nou tip de  ateu, mai deschis din punct de vedere militant.

După ce a publicat ”Teoria corpului iubirii”, a urmat lucrarea ”Pentru o erotică solară” (2006), în care Onfray se concentra pe etica erotică, contrapunând tradiția creștină a vinovăției cărnii, cu cea epicureică și cinică a libertății amoroase.

 

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane.

Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

 

Michel Onfray: ”Adevărata problemă o reprezintă cretinizarea progresivă a poporului”

Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, autorul vine cu prețioase precizări:

 

 

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

 

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă.

Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu.

Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului.

Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există de asemenea puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată.

Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni.

Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative.

Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul.

Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației …

Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”.

Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor.

Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarist și anarhistul de care sunteți pot fi atât de conservatori?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme.

Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens.

Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

 

 

 

                                                                                   

A consemnat Simon BRUNFAUT – „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry

 

09/11/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Laboratorul Pitești, clinica Tavistock și marele experiment

Clinica Tavistock, laboratorul Pitești și marele experiment

Dumneata îți închipui că există ceva numit natură umană, care, ultragiată de ceea ce facem, se va întoarce împotriva noastră. Dar noi creăm natura umană. Omul este maleabil la nesfârșit”. (George Orwell, “1984”)

Institutul Tavistock

Orice acțiune de manipulare globală este gestionată din interiorul unei instituții: Institutul Tavistock de Relații Umane, al cărui sediu se află la Londra, 30 Tabernacle Street. * Institutul s-a desprins în 1946 din Clinica Tavistock, fondată în 1920 de doctorul britanic Crichton-Miller.

Institutul Tavistock controlează nenumărate filiale, situate la Institutul de Cercetări Stanford, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Institutul Hudson, Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown (unde se formează personalul Departamentului de Stat), US Air Force Intelligence şi RAND Corporation. Unii critici ai Tavistock susțin chiar că organizații precum Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley sau Clubul de la Roma execută instrucţiunile primite de la institut.

Tavistock studiază comportamentul individual și colectiv, urmărind să controleze și să conducă acțiunile și gândirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare șI spălarea creierului.

În 1921, după încheierea Primului Război Mondial, Clinica Tavistock a început să cerceteze posibilitățile oferite de controlul minții. Obiectul său de studiu era “nevroza de război” de care sufereau militarii britanici întorși de pe front, “un punct de ruptură” a echilibrului psihologic, cauzat de stresul intens suferit în conflict și de teroarea pe care le-o stârneau bombardamentele.

Ulterior, metoda știițifică descoperită la clinică a fost aplicată în domeniul general al comportării umane de către institut, care a început să evalueze reacțiile individuale și collective ale persoanelor supuse la diferiți stimuli, pe baza descoperilor lui Freud.

Antecedentele soldaților au servit cercetării cauzelor și condițiilor care îl fac pe un individ să-și piardă controlul mental și contactul cu realitatea anterioară, lăsându-l fără apărare în fața unui stimul nou.

Țelul era distrugerea apărării psihice a individului și, de aceea, cercetătorii s-au străduit  să afle variabilele care trebuie aplicate fiecărui caz în parte.

Cercetătorii au încercat să afle cheia deintegrării ori descompunerii sociale, în vederea modificării percepțiilor individuale și alterării credințelor sau valorilor anterioare.

Oamenii de știință de la Tavistock au descoperit, astfel, că un individ care își pierde rădăcinile este mai ușor de gestionat și, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial și principiile religioase, sexuale și de orice sorginte, inculcate în copilărie. *

Un ecou al acestor experimente poate fi regăsit în cele trei filme din seria The Bourne (Identity, Supremacy și Ultimatum).

Fenomenul Pitești

Ceea ce n-a ajuns însă – și încă – la cunoștința tuturor este că în Arhipeleagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Pitești„. (Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitești”).

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societății era pe cale de a se înfăptui: intelectualii, diplomații, preoții, militarii, magistrații, polițiștii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-moșieresc” erau în închisori, țăranii cei mai gospodari erau deportați în coloniile de muncă forțată.

Tuturor împreună și fiecăruia în parte li se aplica eticheta de „dușman al poporului”.

Mai rămăseseră tinerii, o forță socială imprevizibilă și care trebuia sa fie anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitești, denumit de Securitate „reeducare”.

Ideea reeducării îi este atribuită pedagogului sovietic Makarenko, specialist în delincvenţa juvenilă, care susţinea că deţinuţii tineri pot fi reeducaţi de către cei mai vechi, trecuţi şi ei prin această experienţă.

Una dintre metodele cele mai utilizate era plasarea în aceeaşi încăpere atât a bandiţilor reeducaţi cât şi a reeducaţilor. Aceştia din urmă erau infiltraţi printre ceilalţi, ascunzându-şi ideile, căutând să-şi facă prieteni şi să asculte destăinuiri.

După ce se creau suficiente legături şi îşi dezvăluiau suficiente secrete, reeducaţii se întorceau împotriva noilor lor prieteni, pedepsindu-i pentru gândurile lor.

Urma, apoi tratamentul. Timp de săptămâni, uneori chiar luni, deţinuţii erau schingiuţi în cele mai cumplite moduri.

Ce li se cerea celor bătuți pentru a înceta supliciul: să renege tot ce crezuseră până atunci (politică, religia, mamă…). Să se declare convinși de superioritatea comunismului și reeducați în spiritul său.

Să spună tot ceea ce reușiseră să ascundă la anchetele Securității și să denunțe pe cei ce eventual scăpaseră de arest.

Să povestească orice element incriminator pe care l-au aflat în discuțiile cu prietenii. În sfârșit, și esențial: să se declare disponibili pentru reeducarea altor prizonieri. **

 

Ce este fenomenul Pitesti ?

  1. Sensul restrins

Expresia „fenomenul Pitesti” apare intr-o carte a lui Virgil Ierunca dedicata relatarii si analizei experimentului de „reeducare” la care puterea comunista a expus detinutii politici . Cartea se bazeaza pe marturiile unor supravietuitori, marturii cuprinse si in alte lucrari similare.

Intre anii 1950- 1952, responsabilii sistemului de lagare in care fusesera incarcerati toti romanii capabili de rezistenta fata de instaurarea comunismului, au pus la punct o operatiune de „reeducare”.

Inceputul s-a facut in penitenciarul de la Pitesti, in care fusesera masati opozantii studenti …

 Scenariul era urmatorul:

 In aceeasi celula erau plasati (ca din intimplare) doua categorii de prizonieri: „reeducatii” si „banditii nereeducati”.

„Reeducatii” (din motive ce vor transpare imediat) erau infiltrati printre ceilalti, ascunzindu-si ideile, cautind prietenii si destainuiri. Un timp in celula domnea concordia anticomunista.

Apoi, dupa ce se creau suficente legaturi si se dezvaluiau suficente ginduri tainice, BRUSC, se declansa represiunea. La un semnal, reeducatii, scotind bitele de prin ungherele in care le fusesera pregatite, se repezeau asupra nereeducatilor si incepeau sa-i macelareasca.  Efecul de groaza era sporit (de partea victimelor) de perplexitate.

Incapabili sa inteleaga cine-i ataca si de ce, sa perceapa sensul a ceea ce se intimpla, dezarmati material si psihic „banditii” se prabuseau sub loviturile date cu o stupefianta ferocitate, de cei ce fusesera pina in acel moment cei mai buni prieteni.

Dupa ce prima rezistenta fizica si morala era astfel depasita prin efect de surpriza, urma „tratamentul” . Timp de zile, saptamini, luni la nevoie, schingiuirea victimelor din celula continua.

Nu pot fi  descrise aceste chinuri . Inventivitatea tortionara  a  intrecut orice …”record”. Cel ce refuza „convertirea” era batut necontenit, pus sa-si manince fecalele, …etc. Multi relateaza ca partea cea mai greu de suportat era sa asiste la schingiuirea colegilor. Batai colective, batai individuale. Fara pauza, fara speranta, fara sfirsit.

Ce li se cerea celor batuti pentru a inceta supliciul: Sa renege tot ce crezusera pina atunci (politica, religia, mama…). Sa se declare convinsi de superioritatea comunismului si reeducati in spiritul sau. Sa spuna tot ceea ce reusisera sa ascunda la anchetele securitatii si sa denunte pe cei ce eventual scapasera de arest.

Sa povesteasca orice element incriminator pe care l-au aflat in discutiile cu prietenii. In sfisit, si esential:

SA SE DECLARE DISPONIBILI PENTRU REEDUCAREA ALTOR PRIZONIERI.

In fata acestei adevarate lepadari de sine, oamenii au pus in joc intreaga lor capacitate de rezistenta. Aici era tocmai cheia experimentului: demonstrarea fragilitatii omului, a faptului ca forta are rezerve pentru a infringe rezistenta.

Daca in stare de luciditate oamenii refuzau, ei trebuiau adusi la punctul „de topire”,  la care fluidizata, fiinta devine maleabila. De aceea, bataile au fost administrate fara rezerve, pina la capatul fizic al rezistentei.

Unii au murit. Unul a reusit sa se sinucida (in general aceasta scapare nu era posibila). In rest insa, in marea lor majoritate, subiectii au fost trecuti dincolo de omenesc.

Si au sfirsit prin a consemna (ma feresc de a spune accepta), placizi, anulati, desprinderea de constiinta.

Au fost desigur incercari de a „trisa” din partea unor falsi convertiti. Ele se manifestau prin incercarea de a-si lovi victimele-prieteni cu mila sau de a-i preveni de pericol in faza de spionaj initial. Depistati, au fost macelariti cu cu o cruzime inca (?) sporita.

Astfel, dupa ce noul lot de „reeducati” era forjat intr-o celula, el era folosit pentru propagarea in alte celule a experimentului. In citiva ani inchisoarea de la Pitesti era „reeducata” si incepusera „exporturile” catre alte inchisori politice.

Lesne de inteles ca victimele-tortionari produse de acest sistem au enorme reticente in a descrie ce li s-a intimplat. Tocmai aici e „eficacitatea” metodei de represiune „brevetata” la Pitesti.

Nu voi vorbi aici despre modul in care experimentul a fost amorsat (echipa lui Turcanu ) si nici cum a incetat in forma sa extrema.

Nici despre farsa judiciara pe care comunistii au inscenat-o cu acest prilej. (a se vedea lucrarile aparute).

Ci ma voi concentra asupra continuarii lui in forma atenuata, dar generalizata la scara intregii Romanii.

 

 

 

 

 

Image result for fenomenul pitesti photos

 

 

 

 

  1. Sensul larg

Asadar „baza principiala” a experimentului de reeducare e urmatoarea: SA OBLIGI  VICTIMA, PRIN PRESIUNI CARE SA-I DEPASEASCA POSIBILITATEA DE REZISENTA, SA DEVINA PARTASA LA REPRIMAREA ALTORA.

Intelegind potentialul acestui procedeu, comunistii, (dupa modelul deja testat de Stalin) l-au aplicat pentru anihilarea capacitatii de rezistenta a poporului roman. Desigur formele au fost mai putin brutale ca la Pitesti, mai subtile, rafinamentul a inlocuit forta bruta, atunci cind a fost posibil. In general e vorba de inlocuirea reprimarii cu amenintarea, (perspectiva ei), a durerii cu frica de durere. In fond acelasi determinism. 

  Procesul a fost amorsat in forta, sub obladuirea trupelor sovietice de ocupatie. Dupa un timp efectele terorii au inceput sa se propage in lant, incit nu a mai fost nevoie de ocupatie militara.

Pentru cazurile rebele de impotrivire reteaua represiva intervenea nemilos si … didactic (incit sa taie cheful de aventuri ). In ultima faza (azi) investitia in degradare isi arata roadele, de maniera a permite represiunii o retragere in espectativa.

Cei ce explica situatia din Romania printr-un „fenomen tip Pitesti”, se refera la acest mecanism de propagare fortata a vinovatiei, care rezolva simultan mai multe probleme pentru dictatura:

– slabeste capacitatea de rezistenta a prizonierilor

–  creeaza premise solide pentru colaborationism

– creeaza o confuzie protectoare

– diminueaza riscul de pedeapsa in cazul prabusirii regimului

Aceasta dimensiune (intoxicantia morala) a dictaturii comuniste din Romania este definitorie. In general, o dictatura urmareste exploatarea prizonierilor ei.

Forta e folosita pentru a-i mentine in captivitate. Asadar nu dimensiunea de lagar de munca si exterminare e originala la comunism. Si nici aceea de mafie statala. Ci aceea de „clinica” de alienare in masa, de intoxicare spirituala.

Comunistii au inteles un lucru simplu: e mai usor sa domini o masa care nu se mai revolta decit sa o mentii la respect in mod continuu.  Decit sa domini zilnic, prin forta, in lupta cu setea de libertate a captivilor, e mult mai avantajos sa ii zdrobesti pina la deformare, sa ii modifici in interior, sa ii programezi favorabil.  De unde preocuparea pentru … creerea omului nou.

Activitatile directe de propaganda nu sint decit virful aisbergului. Chiar daca eficacitatea unui bombardament ideologic continuu nu trebuie subestimata, nu cred ca aceasta a fost principala pirghie de intoxicare. Reeducarea prin partasie fortata are un rol inca insuficent analizat.

Precizez ca voi selecta dintre mecanismele de atragere in cirdasie vinovata doar pe cele in care victima a fost supusa unei presiuni. Cazurile de complicitate liber asumata (si ele cu un rol esential) nu fac obiectul acestei analize. 

Trebuie insa sa observam ca linia de demarcatie intre aceste doua tipuri de colaborationism e fragila. In general, dupa ce cineva a facut rabat de la constiinta, sub presiune, e disponibil pentru compromisuri ulterioare, aparent liber consimtite !:

Sa revedem citeva ipostaze curente :

– Judecator dind sentinte in spiritul faradelegii legalizate, sau in litera ei sau chiar ca urmare a unor indicatii Tovarasesti. Dind ani grei de temnita celor ce lupta pentru libertate…

– Avocat terorizat al apararii ce … isi condamna clientii (proscrisi de partid) in plin proces …

– Jurist acceptind rolul de legitimator al abuzului si liberului arbitru… Scriind tratate de drept al muncii … in  lagar!

–  Procuror instrument al terorizarii legalizate…

–  Politist intorcind capul de la infractiunile celor alesi si acceptind sa insceneze infractiuni imaginare…

– Cetatean strins cu usa pentru a se lansa in patriotica ocupatie de delatiune. Si acceptind pentru a putea iesi in strainatate. Si acceptind pentru a evita o condamnare Si acceptind pentru a-si imbunatati standardul mizerabil de viata. Si acceptind de frica de a nu fi considerat dusmanos…

– Chemare in concentrare a unui rezervist, undeva departe pentru citeva luni, ca raspuns al unei atitudini negative a acestuia la locul de munca (raportata de director sau secretar sau delator, judecata de activist, rezolvata de comisariat …)

–  Economist avizind aberatii catastrofice pentru a nu apare refractar… Acceptind preponderenta „orientarilor”…

–  Medic salutind infometarea ca „alimentatie rationala” si multumind partidului pentru „conditiile din spitale”; intorcind ochii de la incubatorul in care copii prematur nascuti au murit prin intreruperea curentului; participind la haituirea femeii ce a avortat din disperare…

– Psihiatri participind neputinciosi la innebunirea anumitor pacienti…

– Functionar pe care nu-l priveste injustitia regulamentului pentru a carui aplicare isi ia salarul; ducind la indeplinire lucruri care ii ranesc consttiinta…

– Primar, sau activist,fecior al satului, exprimindu-si entuziasmul fata de ideea sistematizarii, ce urmeaza sa inmorminteze casele si ocupantii lor…

– Taran  predind „de buna voie ” pamintul parintilor sai; tacind cuminte toamna, cind ramine fara nimic, semnind „contracte” de vinzare de animale catre stat la preturi sub cheltuielile de crestere…

– Taranca legindu-si vaca de pom si lasind-o sa moara de foame, pentru a scapa de povara cresterii ei si de interdictia de a o taia …

– Specialist tehnic doritor de implinire profesionala si acceptind inscrierea in partid pentru a nu-si taia sansele.

– Sedinta (de partid sau „a oamenirilor muncii”) in care cel valoros dar neslugarnic e infierat de colectiv; coleg revoltat de nedreptate, tacind pentru a nu-si periclita propria pozitie.

– Vizita unui activist in productie soldata cu aberante indicatii; tehnician inghitindu-si protestul sub un umilitor „Sa traiti!” sau o dureroasa tacere…

– Cercetatori gudurindu-se dupa fonduri la un partid a carui doctrina e primatul valoric al inculturii…

– Preot slujind pentru sanatatea partitului si conducatorilor sai iubiti de frica sa nu vada biserica definitiv inchisa…

– Duhovnic raportind spovedanii la securitate…

– Paroh incuviintind darimarea lacasilor de cult, sau reprimarea populatiei…

–  Militar de cariera tinut din scurt si umilit de ofiterii securisti…; multumind pentru reorientarea specialitatii sale catre … muncile cimpului…

– Profesor explicind copiilor valorile si realizarile comunismului, rastalmacind istoria, respectind cenzuri usturatoare in spatiul culturii romanesti, predind de la „cartoful sovietic, cel mai mare din lume”, pina la „viciile imperialismului romanesc”…

– Profesor (universitar) de stiinte iesit „in campanie” de recoltare, ingitindu-si revolta in fata staulelor in care ii sint cazati elevii (studentii) de valoare si a „intrecerilor in recoltat”

– Parinte trimitindu-si copii pe cimp in ploaie sau ninsoare sa „recolteze”, sau pe stadion sa faca porumbei de recunostinta din  corpurile lor fragede -din frica de repercursiunile unui refuz…

 – Parinte ascunzindu-le copiilor adevarul si lasindu-i in voia propagandei de partid, de frica urmarilor unei eventuale indiscretii produse de candoare…

– Parinte invatindu-si copilul minciuna, lasitatea, siretenia si egoismul din dorinta de a-i da osansa de supravietuire…

– Studenti jucind jocul ambiguu al „haiului” in cadrul sedintelor ASC…

– Elevi aflati intr-o prelungita cura de supunere; tunsi si mustruluiti in maniera prepenitenciara …; invatind realismul „libertatii ca necesitate inteleasa”…

– Pionieri si soimi ai patriei intr-o continuu ritual de proslavire a partidului…

– Actor recitind cu ochii aproape in lacrimi poezii de slava „conducatorilor iubiti” pentru a nu pierde accesul la o scena de prestigiu…

– Poet filtrindu-si inspiratia de maniera a preveni reactia cenzurii…

– Autor de piese de teatru conforme orientarilor ultimei plenare…

– Scriitor acceptind introducerea unor fraze ce ii repugna si eliminarea celor pe care le iubeste, pentru a face sa „se strecoare” unele adevaruri…

–  Violonist cintind in suba intr-un concert omagiu…

– Telespectator buimacit in fata unui program rezumat la 2 ore de „formare a omului nou” dar exprimindu-si scirba in surdina  de frica vecinului…

– Comitet a unui concurs oarecare primind indicatia privind modul in care urmeaza sa premieze…

– Om din public aplaudind lucruri care il calca pe nervi de frica de a nu fi reperat in lipsa lui de entuziasm si luat la intrebari…

– Lucrator obosit chemat duminica sa-si manifeste recunostinta si entuziasmul in cadrul unor ritualuri diverse de supunere (mitinguri, sedinte, munca patriotica, primiri )…

– Locatar degerat ramas fara gaz in mijlocul iernii, inghitindu-si ura si frigul cu intelepciune resemnata; acceptind chiar cresterea intretinerii pentru un fals consum…

– Prieten tacind in timp ce Celalalt, intrat in dizgratia partidului e bestelit sau pedepsit; evitindu-l apoi din pudoare si prudenta…

– Frate delimitindu-se de „ruda fugita in strainatate”, infierind-o pentru a mai diminua minia  partidului…

– Cumparator invatind siretlicurile afacerilor „pe din dosul tejghelei”, invatind sa-si asigure hrana in defavoarea celorlalti hamesiti…

– Miri falsi acceptind sa joace nunta traditionala cu ocazia vizitelor de lucru…

– Credinciosi ascunzindu-si credinta si facind parada de ateism …

– Victime ale diverselor abuzuri, tacind de frica reinceperii represiunii…

– Ginditor cautind teoretizari care sa-i permita sa-si neglijeze conditia de prizonier…

etc …

Cele de mai sus nu isi propun un dicurs deduciv ci inductiv. In plus precizez ca orice generalizare e de evitat, ca putem revedea si un lung sir de manifestari de demnitate si rezistenta.

Am incercat doar sa improspatez memoria celor ce nu vad de ce fenomenul Pitesti ar fi semnificativ si nu inteleg situatia de azi din Romania. Am incercat sa explic de ce unii ca mine apara cu atita …incrincenare ideea necesitatii unei clarificari purificatoare …

  1. Sensul general. Actualitatea

Mecanismul „reeducarii” aplicat in Romania este de interes inca si mai larg decit cel national. El pune in discutie:

– cauzele si fiziologia  degenerarii  unei societatii in fenomene de tip Pitesti

– capacitatea naturala de rezistenta a omului si a societatii la un astfel de atac

– modalitatile de prevenire a unor monstruozitati similare si de ajutorare a societatilor care ii cad victima.

 Raspunsul „la altii nu s-ar putea asa ceva” e ridicol . Nicaieri nu s-a putut …pina s-a putut. Boala cade peste insul sanatos . A sustine ca noi romanii avem ceva predestinat (vicios) pentru astfel de evolutii inseamna a comite cu usurinta o impietate.

Nu exista argumente pentru o astfel de auto-flagelare nationala ! Privind evolutiile din Europa de Est putem remarca marile analogii. Cauze similare, efecte asemanatoare.

Cu prea multa dezinvoltura incearca majoritatea politologilor occidentali sa eludeze acest subiect. (motivele conteaza mai putin). Problema de principiu e esentiala: ce garantii avem ca societatea in care traim nu poate cade victima la astfel de cangrene ?

Istoria atesta amenitarea.  Ma refer la mecanisme clare de aparare, nu la declaratii de buna intentie.

In aceata ordine de idei, experienta juridica istorica arata importanta disuadarii recidivei prin pedepsirea exemplara a vinovatilor. Nu razbunarea e mobilul pedepsei, ci apararea societatii de viitoarele atacuri.

Ori, solutia spre care pare a se indeparta criza comunista e departe de acest caracter preventiv. Solutia compromisului dintre victime si calai, poate fi impusa de raportul real de forte dar e inacceptabil sa fie sustinuta si teoretic. O astfel de teorie iresponsabila e in fapt o invitatie la recidiva !

Intr-adevar care e morala actuala a „intimplarii comuniste”, a celei romanesti in particular : ca daca represiunea e suficent de nemiloasa si de sireata incit sa forteze propagarea complicitatii, sansele de reusita sint crescute, iar riscurile sint anulate, CHIAR IN CAZUL INTRERUPERII ATACULUI !

Reprimati fara rezerve impunind intoxicarea victimelor si aveti succesul si spatele asigurat ! Un astfel de mesaj intunecos e pe cale de a fi lansat istoriei din Romania si alte creuzete experimentale…

Dovada trainiciei cangrenei este reactia populatiei din Europa de Est, dupa scoaterea de sub presiune, modul in care ea a votat ! O majoritate dereglata poate transforma mecanismul democratiei intr-o capcana pentru o minoritate supravietuitoare !

Si nu uitati ca acesta populatie nu e chiar lasata de capul ei (dezintoxicarea ar fi desigur mai rapida). Ca exista un complex instrumentar  de manipulare.

E unul dintre motivele pentru care contestatarii din Romania (printre care ma numar) isi striga disperarea, isi cauta febril o solutie, alta decit resemnarea in fata faptului implinit.

Nu retorica se afla la baza obsedantului „Jos comunismul !” ci dorinta fierbinte de a evada dintr-un determinism aparent implacabil.  In fata acestei disperari, poate neputincioase, poate isterice, s-ar putea  reactiona cu mai multa compasiune, daca nu solidaritate…

Cum se explica impacienta anticomunistilor „turbati”? De ce nu inteleg ei  realitatea si nu se incadreaza in modelul refacerii lente, normalizarii echilibrate, compromisului intru progres lin ?

Pentru ca din punctul lor de vedere, ce se intimpla azi e IREMEDIABIL   

E sensul insistentei din 1990 pe indemnul „Acum !”

Intr-adevar, daca asteptam inca citiva ani, declansarea unui proces al comunismului va fi caduca.

Batranii chinuiti care si-au trecut adevarul prin zidul gros al 45 de ani de oprimare, VOR MURI fara a fi avut dreptul sa depuna marturie, recuperindu-si sensul rezistentei. Calaii vor pieri si ei in sacunele lor patronale, lasindu-si odraslelor (altfel  nevinovate) averile obtinute ca pret al crimei lor.

Care va fi atunci morala indelungatei faradelegi: ca o crima suficent de viguroasa e rentabila, PINA LA CAPAT !

Astfel, pentru noi, disperatii, ultima parte a piesei prin care se face dovada eficacitatii rautatii SE JOACA AZI ! Demonstratia a carei concluzie ne desfiinteaza sperantele intr-o dreptate imanenta, se inchide sub ochii nostri.

Am observat ca pentru credinciosi, acest epilog e mai usor de depasit (ei de altfel nu il vad decit ca pe o incercare). Pentru cei care (ca mine) nu au sprijinul unei credinte ci isi intemeiaza fragilul echilibru pe o anume racordare la misterul lumii, morala experimentului Pitesti are efecte devastatoare.

Ea ne lasa fara aparare in fata  NONSENSULUI  !

Ioan Rosca, publicat pe scr in vara anului 1994

 

Noi, toți ceilalți

Prima victimă a războiului este adevărul“ (Rudyard Kipling)

Când guvernanții au înțeles că puteau manipula psihologic masele prin procedee subtile de control social, în lumea cunoscută a început o metamorfoză iremediabilă ce duce până în prezent, dar care își va atinge punctul culminant undeva, în viitor.

Metodele moderne de omogenizare civică au fost elaborate după succesul deja experimentat de propaganda de război și ulterior progreselor științifice ale școlii lui Sigmund Freud.

Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisă și radioul, dar mai ales televiziunea și lumea telerealității pe care aceasta a creat-o.

Manipularea la care sunt supuși cetățenii acum ne trimite iremediabil la o întâlnire cu cartea 1984, a scriitorului și publicistului George Orwell.

 

* https://franckmelen.wordpress.com/2010/10/14/clinica-tavistock-laboratorul-pite

Cristina Martin Jimenez, “Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii”, Litera International 2007

** de pe piatauniversitatii.com

06/11/2016 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: