O pagină mai puțin cunoscută din istoria neamului românesc: la 24 iulie 1772 elitele din Moldova și Țara Românească au cerut marilor puteri Unirea Principatelor

FOTO: Harta României la 1816, după autorul grec Dimitrie Philippide în lucrarea Geographikon tes roumounias reprodusă de tiparituriromanesti.wordpress.com. În această lucrare, Philippide delimitează teritoriul național al românilor atât în textul descrierii, cât și în hărți. Este cel dintâi care, într-o lucrare științifică, folosea numele de România “pentru locul întâi pe care-l țin românii, atât prin vechimea, cât și prin numârul lor” (Istoria României).

1772: Moldova și Țara Românească au cerut Unirea Principatelor

O pagină mai puțin cunoscută din istoria neamului românesc: la 24 iulie 1772 au început Congresele de pace de la Focșani și București. În timpul acestor tratative de pace, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

Istovite de războaiele ruso-turce și austro-turce care în multe cazuri foloseau Muntenia și Moldova pe post de câmpuri de bătălie , Principatele Române au conștientizat încă din 1772 că unica lor salvare în fața unor agresiuni constante din exterior o reprezenta doar unirea celor două țări românești.

Astfel, în cadrul congreselor de pace ruso-otomane de la Focşani şi Bucureşti, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția colectivă a Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

La 24 iulie 1772, elitele din Moldova și Muntenia trimise la aceste tratative de pace, cereau pe același glas prin intermediul unor memorii, domnii pământene, recunoașterea de către marile puteri creștine europene a independenței și a Unirii celor două țări românești.

“Odată cu înfrângerile militare ale otomanilor, boierimea din Principatele române şi-a expus „programul” politic în memorii înaintate puterilor europene. În cel din 24 iulie 1772 se cerea unirea Principatelor sub „un prinţ bun” şi sub protecţia imperiilor Habsburgic şi Rus.

În acest memoriu, înaintat de boierii din Ţara Românească reprezentantului Vienei la congresul de pace de la Focşani (1772), se exprima dorinţa recunoaşterii vechilor libertăţi şi drepturi ale Principatelor române, a revenirii la domniile pământene şi la o „stare de neatârnare””, scrie Revista de Istorie Militară, publicație editată de Ministerul Apărării.

Până și boierii turcofili, precum Ienăchiţă Văcărescu, le cereau turcilor în 1772 respectarea vechilor “tractate” și revenirea la domniile pământene.

Pentru delegații marilor puteri europene era deja un semnal “periculos” din partea boierilor munteni și moldoveni, care-și doreau încă de pe atunci un domn pământean comun pentru Moldova și Țara Românească.

Aceste tratate de pace dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, cel de la Focșani (din anul 1772) și apoi mai târziu, cel de la Kuciuk Kainargi ( din anul 1774), au constituit bază de discuție cu privire la organizarea, precum și statutul internațional al Principatelor Române.

Slăbirea suzeranității otomane asupra Moldovei și a Țării Românești a deschis drumul către independența și Unirea Principatelor Române, iar prin intermediul elitelor școlite în vestul Europei, s-a deschis atunci o fereastră foarte prielnică și pentru modernizarea celor două țări românești, lucru pus însă puternic în umbră de mărirea pericolului rusesc la adresa intereselor identitare și teritoriale românești, spațiul etnic românesc fiind de la acel moment într-un continuu pericol, atât din partea Rusiei cât și a Austriei, care au recurs fiecare la mai multe rapturi teritoriale românești, ocupații samavolnice ale unor teritorii strămoșești ce s-au întins din păcate pentru români timp de secole de-a rândul.

Împărăteasa Ecaterina a Rusiei , probabil influenţată de marii filosofi ai vremii, printre care Voltaire şi Diderot, hotărâse să unească Valahia şi Moldova, refăcând o parte din regatul dac. Noul stat urma să devină unul tampon între Austria şi Rusia. Ideea nu era nouă, existând deja câteva tentative nereuşite în trecut.

Artizanul planului pare să fi fost prinţul Potemkin, unul dintre favoriţii împărătesei. Potemkin comandase forţele ruse în cea mai mare parte din timpul conflictelor cu Imperiul Otoman, în perioada domniei Ecaterinei.

Primul răspuns încurajator îl primeşte de la Viena. Ambasadorul austriac Cobenzl, scriindu-i lui Iosif spre sfârşitul anului 1782, spunea:

„Aderarea Majestăţii Voastre la proiectul regatului dac şi restabilirea titlului de împărat grec în persoana prinţului Constantin… au manifestat gratitudinea [împărătesei]” Mai mult, tratatul austro-rus din 1795 avea stipulată o clauză secretă care lega ambele părţi de documentul de bază al proiectului:scrisoarea trimisă de Ecaterina lui Iosif în 10/21 septembrie 1782.

Din nefericire, nu ambii monarhi habsburgi acceptau ideea distrugerii Imperiului Otoman. Încă din 1777, într-un memorandum adresat contelui Mercy, Maria Teresa respingea cu indignare ideea de împărţire a Imperiului Otoman:„ Împărțirea Imperiului Otoman ar fi, după toate întreprinderile, nesăbuită şi extrem de periculoasă. Ce ar trebui să obţinem dacă ne extindem cuceririle dincolo de zidurile Constantinopolului?

Insalubre, necultivate provincii, nelocuite ori locuite de grecii pe care nu te poţi baza, care nu ar fi un plus pentru forţele monarhiei, ci mai degrabă le-ar epuiza. Asta ar fi mai critic decât împărţirea Poloniei… Nu-mi voi pune mâna niciodată pe împărţirea Porţii, şi sper ca nepoţii mei să vadă turcii în Europa.”
Iosif, deşi ezitant, dă un răspuns pozitiv Ecaterinei în scrisoarea din 13 noiembrie 1782:

„Crearea unui regat ereditar al Daciei pentru un prinţ de religie greacă, stabilirea nepotului dumneavoastră, Constantin, ca suveran şi împărat grec la Constantinopol, doar soarta războiului poate decide… În cazul în care şansele sunt propice, nu vei avea niciodată o dificultate din partea mea pentru satisfacerea tuturor dorinţelor tale, dacă acestea sunt comune cu cele potrivite mie[…] Doar următoarele frontiere sunt agreabile pentru monarhia austriacă:oraşul Hotin, cu mici teritorii de lângă el, care poate servi drept cap de pod între Bucovina şi Galiţia, o parte din Valahia, până la Nicopole, inclusiv […] comerţ liber pentru supuşii mei, oraşele:Vidin, Orşova şi Belgrad, sevind drept capete de pod pentru Ungaria […]” .

Iosif al II-lea a susţinut destul de timid proiectul. Influenţat de mama sa, Maria Teresa, va amâna aplicarea acestuia.

În cele din urmă, la moartea sa, în 1790, totul a rămas la stadiul de discuţii. Relaţia celor doi monarhi a fost una amicală, ei reuşind să se înţeleagă pe tot parcursul vieţii. Iosif a însoţit-o pe Ecaterina atunci când aceasta a vizitat Crimeea în 1787.

Opoziţia Mariei Teresa faţă de proiect şi de influenţa Rusiei în Balcani, la acestea adăugându-se faptul că Iosif nu a deţinut o putere reală asupra Austriei până la moartea mamei sale, în 1780, au făcut ca ideile ţarinei să nu fie niciodată puse în practică. În acelaşi timp, Frederick cel Mare cerea tot mai insistent oprirea războaielor împotriva turcilor de teamă ca nu cumva habsburgii şi ruşii să-şi împartă zona balcanică.

„Proiectul grec” al Ecaterinei s-a dovedit a fi o utopie, ea nereuşind să convingă suveranii vremii să o susţină. O altă tentivă asemănătoare de refacere a Daciei va exista şi în timpul domnitorului Constantin Ipsilanti din Muntenia.

Dezideratul UNIRII principatelor române avea să se înfăptuiască în 1859.

Începând cu anul școlar 2021-2022 se preconizează scoaterea din învățământul românesc a Istoriei și Geografiei, ca discipline de sine stătătoare

Începând cu anul școlar viitor (2021-2022), un Ordin al Ministerului Educației prevede ca disciplinele Istoria și Geografia să dispară din progrma de învățământ ca materii de sine stătătoare, urmând să fie contopite sub denumirea de Studii Sociale.

Care este documentul incriminat

Este vorba despre o anexă la Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 5991/11.11.2020 intitulată ”Metodologia – Cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021-2022”.

Prin documentul respectiv s-ar permite ca orele de istorie şi geografie să se poată preda în cadrul aceleiaşi norme didactice sub denumirea de Studii Sociale de către un cadru didactic, acesta putând să susţină examenul la prima disciplină dintre cele două, disciplină cu ponderea cea mai mare în cadrul normei, din punct de vedere al orelor.

Ani de zile s-a încercat reducere orelor acestor două materii de bază, pentru ca acum să survină această schimbare profundă care va însemna că un profesor   va preda mai multe discipline, iar efectul va fi legat de reducerea inevitabilă drastică a numărului de dascăli specializați în Istorie, și în Geografie.

„Observi cum Istoria Românilor se topeşte”

„Ce te faci când, în plină bulversare socială, anumiţi oameni scot din disciplinele şcolare denumirea milenarei ştiinţe: Istoria? Şi o îngrămădesc lângă altele, numite, laolaltă, Ştiinţe Sociale?

Mai mult: ce te faci când observi cum alţii, mai puţini la număr, îşi păstrează acest drept, disciplina studiată de copiii lor numindu-se, să zicem, Istoria Minorităţilor şi Tradiţiilor acelei minorităţi?

Observi cum Istoria Românilor se topeşte în larga aglomerare a Ştiinţelor Sociale şi te întrebi de ce… La fel te întrebi când vine vorba despre geografie, dar nu numai”, a afirmat profesorul Florinel Agafiței într-un interviu acordat EVZ: Schimbare istorică în învățământul din România. Dispar Istoria și Geografia.

Dezechilibru de cunoștințe

El mai atrage atenția că se doreşte reducerea semnificativă a zestrei cunoaşterii individuale, prin „crearea omului nou”, axat pe anumite nişe precum informatica, domeniul bancar, sportul în dauna artelor, literaturii, istoriei, geografiei.

„A fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar.

În curând, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru, le vom pune în dezbatere publică”, a afirmat ministrul Anisie, la Parlament”.

„Posibila eliminare din programa anului școlar 2021-2022 a Istoriei și Geografiei este un atentat, nu numai la educație, dar și la identitatea națională și ar fi semnul clar că se urmărește eliminarea identității noastre ca popor, precum avertiza și președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop.

O asemenea măsură iresponsabilă ar fi ultimul pas înspre îngroparea școlii românești și transformarea ei în fabrică de indivizi fără cultură și fără conștiința apartenenței la o comunitate de valori.

De altfel, Partidul AUR anunță că imediat ce va avea această posibilitate, va schimba Legea Educației astfel încât aceasta să aibă ca obiectiv formarea tinerilor pentru viață și pentru a fi buni români, cetățeni ai patriei lor, România, și nu în mână de lucru ieftină pentru alții, fără identitate și fără demnitate.

Avertizăm Guvernul și autoritățile să nu înrăutățească și mai mult situația învățământului românesc, pentru că părinții și profesorii de bună credință nu vor mai permite călcarea în picioare a valorilor naționale, perene”, a declarat George Simion, copreședinte al Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor.

Prima menţionare a numelui România intr-o lucrare stiinţifica

 

 

 

 

 

Dimitrie Daniel Philippide, Istoria României, traducere, studiu introductiv și note de Olga Cicanci, Editura Pegasus Press, București, 2004, ISBN 973-87080-0-1

Prima mențiune a numelui România, facuta intr-o lucrare stiințifica .

Dimitrie Daniil  Philippide a fost un călugăr erudit, istoric și om de litere grec, profesor la Academia Domnească din București.

 A publicat în limba greacă la Leipzig  în 1816, o Istorie a României și o Geografie a României, care formau partea I-a și a II-a din  primul volum, al unei  lucrari concepute pe un plan mai larg.

Titlul complet al celei dintâi este: Istoria României, sau expunerea celor mai însemnate întâmplări amintite în stânga Istrului de jos, de la năvălirea egiptenilor până la așezarea conducătorilor români în Țara Românească și în Moldova, acum alcătuită întâi și tipărită la Lipsca Saxoniei, în litografia lui Tauchnitz. Tomul I, partea I-a.

Cealaltă parte se intitulează Geografia României ca mijloc pentru o mai bună și mai deplină înțelegere a istoriei ei, acum etc. (tomul I, partea II-a.), lucrare însoțită și de trei hărți dintre care una priveștre toate Țările românești, peste care stă scris “Rumunia”.

Philippide delimitează teritoriul național al românilor atât în textul descrierii, cât și în hărți. Este cel dintâi care, într-o lucrare științifică, dă și încetățenește numele de România “pentru locul întâi pe care-l țin românii, atât prin vechimea, cât și prin numârul lor” (Istoria României).