CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FOAMETEA, TEROAREA ȘI ȘANTAJUL – INSTRUMENTELE FOLOSITE DE COTROPITORII SOVIETICI PENTRU SUPUNEREA BASARABENILOR

Istoricul Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a menționat în timpul unui interviu acordat agenției de presă IPN, preluat de Timpul md., că nostalgicii perioadei sovietice ar trebui să cunoască faptul că regimul de atunci era unul bazat pe teroare, frică și șantaj, notează IPN.

La doi ani după genocidul foametei din 1946-1947, în Basarabia începea o altă dramă a țărănimii, la 6 iulie 1949 fiind organizat cel mai mare val al deportărilor, operațiune numită codificat „IUG”.

Peste 11 mii de familii, 40 de mii de persoane au fost strămutate în regiunile Kazahstanului de Sud, precum și în regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk.

„Al doilea val al deportărilor a avut loc în 1949 când lumea deja ieșise din foamete. Aici la fel s-a impus factorul politic și ideologic, legat de colectivizarea agriculturii. În Basarabia, în perioada interbelică, țăranii au fost împroprietăriți cu până la 6 hectare de pământ. Când a venit puterea sovietică în 40, pământul a fost naționalizat, dar lăsat țăranilor pentru a fi lucrat. În 49 s-a venit cu al doilea val de deportare, pe motiv că oamenii vizați erau așa-numiți „exploatatori sau chiaburi”.

Era invocat motivul exploatării omului de către om. Oamenii, de frica deportărilor, au scris mii de cereri pentru a intra în colhozuri. Uniunea Sovietică a fost un stat bazat pe frică și șantaj”, a spus Anatol Petrencu.

Operațiunea criminală a fost organizată în secret cu mult timp înainte de noaptea deportărilor, spune istoricul. Cot la cot cu ocupanții au lucrat băștinașii care au trecut de partea regimului.

Rusia a câștigat războiul împreună cu aliații, cu americanii, cu Occidentul. Administratorii care au venit în Basarabia în 1944 se comportau cu aere de superioritate, de învingători. Dar comportamentul lor era departe de a fi civilizat, erau bețivi, înjurau, furau bunurile oamenilor. La fel cum face acum armata rusă în Ucraina. Imaginea ocupantului a rămas în memoria oamenilor drept una negativă. În Basarabia au existat colaboraționiști, oameni care s-au dat cu puterea sovietică și au întocmit listele deportaților. În 49 listele au fost întocmite în primării. Acești colaboraționiști nu au fost iertați. Acest fenomen era posibil pentru că erau oameni invidioși pe cei mai înstăriți”, a explicat președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova.

Cel de-al treilea val al deportărilor a avut loc în 1951 și a vizat, în special, elementele religioase considerate un potențial pericol la adresa regimului. Operațiunea numită codificat „Sever” a presupus strămutarea în Siberia a peste 700 de familii.


„Motivele celui de-al treilea val au fost religioase. „Martorii lui Iehova” sunt categoria de oameni care nu votează, nu acceptă serviciul miliar și sovieticii au decis să-i deporteze. Pe motivul deportării „martorilor lui Iehova” au fost incluși în liste și intelectuali, oamenii critici față de regim, rezervați față de politica regimului sovietic. Urmările acestor deportări au fost catastrofale pentru că au plecat cei mai buni gospodari. Au fost deportați oamenii care chiar și la locurile de detenție au ridicat agricultura. Nostalgicii de astăzi trebuie să cunoască aceste lucruri.

Trebuie să înțeleagă că Uniunea Sovietică a promovat o politică represivă”, a spus istoricul Anatol Petrencu.

Publicitate

14/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

5-6 iulie 1949: Operaţiunea „Iug”. Mărturii din arhivele NKVD privitoare la deportarea a zeci de mii de băștinași ai Basarabiei cotropite de haitele sovietice.VIDEO

Mărturii despre deportările comuniste din 5-6 iulie 1949 în arhivele Securităţii

În cadrul acesteia, peste 40 de mii de locuitori ai RSS Moldoveneşti au fost deportaţi în regiunile periferice ale URSS. Pentru a „îndeplini planul” de deportări şi a raporta partidului comunist despre realizarea întocmai a poruncilor, NKVD-iştii au aplicat toate măsurile de constrângere.

Ulterior, ei au întocmit rapoarte în care enumerau cazurile de aplicare directă a forţei, prin împuşcarea celor care au opus rezistenţă, dar şi unele incidente grave care s-au produs în timpul Operaţiei „Iug” – abuzuri, tentative de viol şi beţii la care s-au dedat călăii.
Fragmentele pe care le publicăm mai jos sunt luate din rapoartele întocmite de Iosif Mordoveţ, ministrul Securităţii de Stat (MSS) al RSS Moldoveneşti, sau venite la Securitate pe numele acestuia.

Împuşcaţi, pentru că au opus rezistenţă

„În satul Răculeşti, r-l Susleni, în timpul ridicării, culacul Rojco G. F. a opus rezistenţă. A încercat să aplice unui soldat o lovitură cu un obiect de fier, a fost rânit din a doua împuşcătură (prima a fost în aer). Soldatul Şaghibulin l-a împuşcat pe Rojco, care în drum spre spital a murit din cauza hemoragiei.
Concluzie: Şaghibulin a aplicat legal arma”.

„În noaptea de 6 spre 7 iulie, în scopul reţinerii culacilor care se ascund în satul Ceciuleni, r-l Străşeni, a fost organizată o razie. În încercarea de a fugi spre pădure, după trei preîntâmpinări verbale, a fost împuşcată minora, de 15 ani, Bodrug P. P.
Concluzie: Arma a fost aplicată corect”.

„Pe căi operative, de la secţia Străşeni a Ministerului Securităţii a parvenit informaţia că în mărăcinii satului Grebleşti se ascunde un grup de culaci de 11 persoane care au fugit de deportare. Grupa operativă a reţinut patru culaci. În timpul reţinerii, din imprudenţă a fost împuşcat Sârga V. A., locuitor al raionului Brăviceni”.

„Pe căi operative, de la agentura secţiei Străşeni a Ministerului Securităţii am fost informaţi că în pădurea din satul Lozova se ascund culaci fugari. Grupa operativă trimisă pe data de 7 iulie pentru a verifica informaţiile a descoperit câţiva culaci. În timpul reţinerii, în încercarea de a evada, a fost ucis locuitorul Dimitrov I. V.”.

„Deoarece, la momentul începutului operaţiei (deportărilor) în satul Gura Galbenei, r-l Cimişlia, n-au fost găsite acasă peste 40 de persoane care urmau a fi deportate, lucrătorul operativ care executa deportarea a dispus cercetarea viilor. În timpul verificării, a fost găsit un bărbat care a încercat să fugă. Ajuns din urmă, acesta a încercat să-l lovească pe căpitanul Buleac cu toporul. Buleac l-a împuşcat în picior. S-a constatat că cel rănit era Stratilo S. L., locuitor al satului Gura Galbenei şi nu figura în lista deportaţilor”.

„În satul Cosăuţi, r-l Soroca, culacul Criştali a refuzat să deschidă uşa. Şeful grupei operative, loc. major Vazirski a pătruns în casă prin geam. Criştali, doborând soldatul din uşă, a încercat să fugă în livadă. După el au încercat să fugă soţia şi copilul. La somări şi împuşcăturile de avertizare, Criştali nu s-a oprit şi a fost grav rănit”.

„Culacul Macar Bodean, din satul Carahasani, r-l Olăneşti, în timpul ridicării familiei sale, se afla ascuns la moară. Găsit de grupa operativă, M. Bodean a opus rezistenţă, a încercat să tragă din puşca de vânătoare. În rezultatul măsurilor operative, Bodean M. a fost îmbarcat în tren”.

„La 6 iulie, în timpul ridicării familiei, activista sectei inokentişti Cojuhari A. I., locuitoare a satului Băneştii Noi, r-l Teleneşti, a opus rezistenţă. Când Cojuhari a fost anunţată despre deportare, ea a luat arma de vânătoare şi a îndreptat-o asupra soldatului Gordinski. La nenumăratele preîntâmpinări făcute de Gordinski pentru a lăsa arma, Cojuhari nu s-a conformat, iar Gordinski, după câteva focuri de avertisment, a împuşcat-o pe Cojuhari.
Concluzie: Gordinski a aplicat legal arma”.

„În satul Ungheni, culacul Popovici G. M., supus deportării, a fost găsit în podul casei. În timpul căutărilor, Popovici a tras din arma de vânătoare şi, folosindu-se de un moment de descumpănire de care au dat dovadă soldaţii, s-a ascuns, de la deportare, împreună cu soţia”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Cărpineni, culacul Ungurean a încercat să iasă din convoi. Chiar şi după patru împuşcături de avertizare, Ungurean nu s-a oprit, fiind rănit grav, iar peste câteva ore a murit în spital”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Ghiduleni, r-l Chiperceni, culacul Cuiban I. A. a încercat să fugă. Măsurile de preîntâmpinare n-au dat rezultat, iar Cuiban a fost împuşcat. Materialele sunt transmise comandantului de batalion maiorului Iakuşev pentru cercetare”.

„La ridicarea din 6.07.1949 în satul Cunicea, r-l Cotiujeni, culacul Jerebţov a încercat să opună rezistenţă. Responsabilul de efectuarea operaţiunii, lucrătorul operativ l-a însărcinat pe sergentul inferior Sukinov să-l ducă pe Jerebţov la primărie.

În drum spre primărie Jerebţov a fugit şi, în pofida avertizărilor verbale şi din armă, Jerebţov a continuat să fugă. Sergentul inferior Sukinov, în conformitate cu Statutul militar, l-a împuşcat pe Jerebţov rănindu-l. Glontele i-a străpuns abdomenul. La 7 iulie Jerebţov a decedat la spital”.

Tentative de viol şi beţii ale călăilor

„La 7 iulie 1949, sergentul Sosnin, din unitatea maiorului Şumkin, s-a îmbătat în cantina Combinatului deservirii publice din Cimişlia şi cu scopul de viol a încercat să o tragă într-o cameră separată pe soţia şoferului Comitetului raional de partid. Ea a început să strige. La strigătele ei s-au adunat lucrătorii comisariatului militar. Sosnin a scos pistolul şi a încercat să împuşte, însă încărcătura fusese anterior extrasă din pistol de către camarazii săi, aşa încât nu a reuşit să împuşte.
Sosnin este arestat”.

„La 6 iulie, în timpul transportării celor deportaţi, lângă satul Paşcani, r-l Criuleni, maşina s-a răsturnat în râpă. În rezultatul accidentului rutier a decedat culacul Borcari I. S. şi a fost grav rănită soţia lui. Soldaţii şi personalul operativ nu au suferit”.

„La 6 iulie a.c. în satul Cotova, r-l Zguriţa, a avut loc un accident al maşinii „Studebeker”. Şoferul unităţii militare Kaşkevici, la intrarea în sat nu a reuşit să facă curba, a tamponat colţul unei case, a spart peretele, în rezultat a fost strivită mortal Răilean L. . care se afla în casă, iar Răilean M. I. şi Zagorca Z. A. care se aflau lângă perete au fost grav rănite şi sunt transportate la spital. Cei ce se aflau în ataş – 15 persoane, 4 soldaţi, ofiţerul şi şoferul nu au suferit.
Ancheta este efectuată de conducerea unităţii”.

„În regiunea satului Romanovca, r-l Romanovca, la 7 iulie a.c., ora 12.00, a avut loc un accident al maşinii Armatei Sovietice, condusă de şoferul Alexeev M.G. Accidentul s-a produs ca rezultat al faptului că şoferul şi cei doi lucrători operativi erau în stare de ebrietate. În rezultatul accidentului, cei aflaţi în ataş – sergentul inferior şi trei soldaţi au suferit leziuni corporale uşoare, iar soldatul Voronţov – fractură la piciorul drept”.

„În timpul operaţiunii de deportare în r-l Orhei a avut loc un accident rutier. Şoferul maşinii, soldatul unităţii nr. 03660 Şabanov, deplasându-se la locul predării celor deportaţi, necunoscând drumul, din cauza vitezei excesive nu a reuşit o curbă şi s-a lovit de o grămadă de pietre. În urma impactului au fost aruncate din ataş două femei supuse deportării şi un soldat. Una din femei a murit peste o oră, ceilalţi au suferit leziuni uşoare”.

„La 8 iulie, soldaţii Cuzneţov şi Oblezov, în stare de ebrietate, se aflau în or. Străşeni. Trecând pe lângă casa locuitorului Croitoru, ei au auzit împuşcături. În scopul verificării, Cuzneţov şi Oblezov au intrat în curtea casei lui Croitoru. În întâmpinare le-a ieşit Croitoru, un bătrân de 85 de ani. Cuzneţov şi Oblezov cu paturile armei l-au bătut pe Croitoru în aşa măsură încât acesta a decedat. Cuzneţov şi Oblezov şi-au recunoscut vina, au fost arestaţi şi vor fi daţi judecăţii Tribunalului militar”.

Deportarea din Chişinău

„Pe timpul operaţiei în oraş s-a constituit statul-major în următoarea componenţă: şeful direcţiei Ministerul Securităţii de Stat pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Dengubov, împuternicitul MSS al RSSM – colonelul Mihailov, locţiitorul direcţiei MSS pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Nekliudov, locţiitorul pentru armată – colonelul Mihailov, locţiitorul pe transport – maiorul Gudelman, locţiitorul pentru telecomunicaţii – maiorul Vasiliev, 3 lucrători operativi (t. Laiden, Cernobai, Measnikov), grupa operativă formată din: 1 lucrător operativ, 1 ofiţer şi 5 soldaţi ai MSS al RSSM”.

„Pentru a preîntâmpina evadarea de la deportare a familiilor din contingentul special (or. Chişinău) să se instaleze la intersecţiile principale din oraş (în direcţia or. Cotovsc, Cimişlia, Bender, Orhei, Vadu lui Vodă şi Străşeni) posturi de patrulă în componenţa: 1 lucrător operativ şi 2 soldaţi ai MSS, 3 persoane din cadrul MSS al URSS, în total 6 grupe operative”.

Se stabileşte următoarea schemă de raportare a mersului operaţiunii:  „Şeful grupului operativ, încredinţându-se că toată familia a fost ridicată, intră la Comitetul executiv raional şi raportează şefului grupei operative raionale despre executarea misiunii. După predarea familiei ridicate la punctul de deportare, şeful grupului operativ se prezintă la statul-major al oraşului şi prezintă un raport amănunţit privind executarea misiunii încredinţate.

Şeful grupului operativ raional, la fiecare două ore, totalizează datele privind operaţiunea, transmite, prin telefon, la statul-major al oraşului, datele potrivit formei de cod stabilită. Lucrătorul operativ din cadrul grupului operativ al oraşului, totalizând informaţiile venite de la grupele operative raionale privind numărul de familii ridicate, întocmeşte raportul total pentru conducerea MSS al RSSM”.

Reacţii antisovietice şi de condamnare a deportărilor

Deopotrivă cu reacţiile „pozitive” la deportări, NKVD-iştii au fost atenţi şi au monitorizat şi reacţiile de condamnare a acestora:

„Asamblorul staţiei electrice Ogurţov, în discuţie cu muncitorii, a declarat: „Îmi pare rău de aceste persoane. Ei toată viaţa au agonisit averea şi iată că trebuie să o lase”.

„Tâmplarul Macaris, în drum spre lucru, a declarat următoarele: „Astăzi ei ridică poporul nostru, iar mâine-poimâine ei vor fi bătuţi în asemenea măsură încât nu se vor ridica niciodată. Eu ştiu asta”.

„Funcţionara Rozental, în discuţie cu colaboratorii instituţiei în care lucrează, a declarat: „Nu pot să-i sufăr. A venit armată specială a MAI şi toată noaptea au ridicat oameni. Cum nu-i pedepseşte Dumnezeu? Ridică oameni nevinovaţi şi îşi bat joc de ei. Dar nu e nimic, aceasta nu va avea un sfârşit bun. Viaţă pentru viaţă şi lacrimi pentru lacrimi. După asta neapărat va fi război. Vreau ca astăzi în oraş să cadă o bombă, ca totul să se prefacă în scrum”.

Photo of Mihai Taşcă

Mihai Taşcă

Mihai Taşcă, dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova,

06/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mărturii din culisele anilor de teroare din România despre rușinoasa ofensivă prin care regimul comunist a urmărit să împiedice acordarea Premiului Nobel pentru Literatură marelui poet român Lucian Blaga

Culisele unei istorii rușinoase: cum a reușit regimul comunist genocidar să-l lase pe Lucian Blaga fără Premiul Nobel pentru Literatură. Otrăvitorul Zaharia Stancu. Mărturii din anii terorii

Foto: Zaharia Stancu, Lucian Blaga, Gheorghiu Dej

Culisele unei istorii rușinoase din anii terorii comuniste

Marele poet și filosof Lucian Blaga a fost propus în 1956 în vederea acordării Premiului Nobel pentru Literatură, dar regimul comunist avea să depună eforturi însumate cu scopul de a-i face pierdut și îngropat dosarul, ceea ce de altfel s-a și întâmplat, scrie Răzvan Gheorghe în https://www.podul.ro/ culisele-unei-istorii-rușinoase

Un vârf de lance în această ofensivă rușinoasă a fost chiar scriitorul politruc Zaharia Stancu, recompensat cu funcții importante de orânduirea comunistă genocidară.

Propunerea lui Lucian Blaga pentru Premiul Nobel a fost făcută de intelectuali români din Franța și Italia, comisiei de la Stockholm fiindu-i trimise câteva antologii cu poeme ale filosofului, o traducere în germană a dramei ”Meșterul Manole” și un Referat privitor la întreaga sa operă, acesta din urmă fiind întocmit de Basil Munteanu, prietenul lui Blaga.

Prinzând de veste că un ”dușman al poporului” le-ar putea face o astfel de figură, Blaga având șanse reale de a câștiga Premiul Nobel pentru Literatură, autoritățile comuniste au întețit persecutarea filosofului, în paralel trimițându-l pe komisarul ”cultural” Zaharia Stancu (era președinte al Societății Scriitorilor Români încă din 1947), într-un turneu în țările nordice, cel mai mult timp petrecându-l la Stockholm, cu scopul de a-l compromite prin minciuni pe Lucian Blaga și de a-i dinamita șansele.

În ultimii săi ani de viață, spectrul arestării avea să planeze lungi perioade asupra filosofului.

În ꞌ58 începuseră arestările în anchetele aferente ”Lotului Iubu” (după numele profesorului Mihai Iubu, prieten apropiat al lui Blaga), securiștii chinuindu-se inițial să demonstreze că grupul ar fi plănuit un așa-zis complot condus chiar de Lucian Blaga, dar filosoful nu a putut fi acuzat de așa ceva, totul fiind o minciună de la un capăt la altul, însă cercetările l-au avut în mod permanent în vedere.

De notat că cei 15 membri ai Lotului Iubu au fost condamnați la ani grei de închisoare. Să nu uităm nici că, de-a lungul terorii comuniste, conținutul scrierilor literare a constituit deseori motivul recurgerii la represiune politică directă la adresa autorilor – bunăoară, în ꞌ59 avea loc ancheta ”Lotului Noica-Pillat”, dosarul fiind deschis ca urmare a unor preocupări de natură literară.

Ostracizat, marginalizat și supravegheat în mod constant de Securitate, Lucian Blaga avea să treacă la Dumnezeu în 1961. Fusese scos, de la un an la altul, din literatură, din teatru, de la Academia Română, de la Universitate, ca să fie trimis la ”munca intelectuală de jos”

În remarcabilul volum ”Despre ‹baltici›. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică” (Editura Eikon, București, 2018, detalii AICI),  istoricul și cercetătorul Silviu B. Moldovan dezvăluie un episod puțin spus scabros, datând din 1946, episod care spune foarte multe atât despre natura odioasă a poliției politice comuniste cât și despre lichelismul (de asemenea instrumentat politic) al lui Zaharia Stancu, ajutându-ne astfel să înțelegem ura veninoasă pe care politrucul o nutrea pentru Blaga, probabil și din pricina faptului că măreția acestuia va fi fost o dovadă vie a propriei nimicnicii.

Către sfârșitului anului 1946, când instaurarea comunismului era abia la început, editura vieneză ”Erwin Müller” s-a declarat interesată să publice ”în limba germană un volum de poezii al însemnatului poet liric român Lucian Blaga”.

 De notat că un volum de poeme fusese deja tradus în germană și probabil se dorea o republicare, dar, necunoscând deloc situația politică din România, conducerea editurii se adresează Ministerului Educației Naționale de la București cu scopul de a se ”convinge dacă Blaga nu a fost cumva colaboraționist”, caz în care își preciza intenția de a renunța la publicarea volumului de poezii.

Anii de după război au fost marcați de așa-numita denazificare, vertij care nu de puține ori a dus la culmi ale cruzimii și ale poliției politice – pentru mai multe detalii, a se citi studiul istoricului și cercetătorului Keith Lowe, ”Continentul barbar. Europa și urmările celui de-al Doilea Război Mondial” (detalii AICI). 

La rându-i, Silviu B. Moldovan punctează, pentru a contextualiza cât mai bine:  

”Parte a spațiului occidental, Austria nu era momentan și un teren al libertății neîngrădite, aceasta aflându-se, alături de Germania, sub regimul ocupației principalelor puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, care impuneau deja principiile denazificării”. 

A nu se uita că ”denazificarea” în România era oricum o formă fără fond, o vânătoare de vrăjitoare coordonată de năimiții Kremlinului, în condițiile în care țara noastră nu s-a aflat deloc sub ocupația Germaniei naziste.

 De remarcat și că, specific vremurilor, editura austriacă oferea și o definiție inedită ”colaboraționismului”: ”colaborarea pe teren cultural cu puterile nemțești” – dintr-o astfel de sintagmă-umbrelă, Securitatea (la acea vreme în curs de coagulare sub instructajul agenților NKVD) putea înțelege orice dorea. 

Să admitem că solicitarea editurii către Ministerul Educației Naționale era cât se poate de firească în acei ani, deși asta exceda oricărei valorizări pe criterii pur estetice.

Însă nefirescul decurge din următorul aspect: notificarea editurii ”Erwin Müller” este deturnată spre Ministerul Afacerilor Interne, care iată că își arogă în forță competențe vizând opere filosofice și literare, poeme și așa mai departe.

Toate acestea se transformă imediat în ”muncă de informații”, o îndeletnicire care însă ar fi trebuit să se oprească în momentul constatării că Lucian Blaga nu figura în indicatorul întocmit pentru aplicarea art. 16 din Convenția de Armistițiu (care ulterior va fi sporit în permanență de comuniști, pe fundalul represiunilor ce i-au vizat în mod direct pe autorii critici la adresa regimului).

Lucian Blaga nu putea fi acuzat de ”colaboraționism”, fiindcă nimic, dar absolut nimic nu ar fi putut susține așa ceva. 

Dar nu, problemele nu se termină aici. MAI solicită Ministerului Informațiilor un aviz privind publicarea volumului de poezii al lui Blaga în limba germană.

Mai mult, în cerere, MAI mută problema într-un alt registru, precizând sumar că Blaga a lucrat în diplomație, însă fără a face vreo precizare referitoare la rostul acestei mențiuni.

Contrar oricăror așteptări, Ministerul Informațiilor se comportă normal și comunică MAI că nu are nimic împotriva publicării traducerii.

E momentul în care intervine cu crampoanele ideologice tovarășul Zaharia Stancu: 

”Nu știu ce atitudine a avut (Lucian Blaga – n. red.) în timpul legionarilor, întrucât atunci el a locuit la Sibiu și nu l-am văzut. Ceea ce pot afirma este că literatura lui nu deservea legionarismul și presa legionară nu l-a atacat. Opera dramatică a lui Blaga n-ar putea fi astăzi reprezentată pe scenă din pricina misticismului de care e străbătută. Cred că nu s-ar putea tipări nici lucrările lui filozofice și, în cea mai mare parte, nici versurile pe care le-a scris și publicat”

Ca o paranteză, după expunerea acestor refulări bolșevice, Silviu B. Moldovan amintește că, în ”Dicționarul scriitorilor români”, coordonatorii Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu au scris că Zaharia Stancu ”a debutat editorial o dată cu Arghezi, prelungind apoi ecouri din Blaga și Pillat”.

Să nu uităm că în momentul în care îl atacă total nedrept și prin cele mai mișelești metode pe Blaga, Zaharia Stancu era director al Teatrului Național, din această postură interzicând jucarea tuturor pieselor scrise de filosof. Ulterior, Stancu avea să parvină președinte al Societății Scriitorilor Români, începând cu 1947, și apoi al Uniunii Scriitorilor, din 1966, unde a fost reales până când a decedat în funcție. Pe linie politică, din ꞌ48 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională. Întreaga sa viață a fost un personaj umflat cu pompa de partid

Ce e cu adevărat halucinat în acuzațiile fără acoperire ale lui Stancu? El mută diametral datele problemei, de la ”colaboraționismul” care nici nu a existat (doar au recunoscut asta chiar Ministerul Informațiilor și MAI, instituții de forță ale dictaturii comuniste!) la obsesiile comuniste privind răfuielile românești interbelice, filtrând totul prin insinuarea abjectă a unei așa-zise pactizări a lui Blaga cu… legionarii. 

Astfel de etichete (de cele mai multe ori fabricate prin intermediul poliției politice) deveneau din ce în ce mai letale în România, următorii ani aveau să demonstreze cu prisosință asta. Zaharia Stancu lansează inepțiile de mai sus și în condițiile în care editura nu ceruse nicio informație în acest sens.

Pe de altă parte, Silviu B. Moldovan punctează: ”Dacă Blaga ar fi avut o cât de mică implicare în guvernarea național-legionară (septembrie 1940-ianuarie 1941) este evident că Zaharia Stancu ar fi știut”. 

E însă siderant că Stancu s-a pretat să reproșeze cărților lui Blaga că ”nu deserveau legionarismul”, în timp ce plusa cu o nouă culpă ideologică: cea de a nu fi fost atacat de presa legionară!

Finalmente, după ce îi interzisese teatrul, Zaharia Stancu recomandă represalii politice împotriva lui Blaga, pe care le motivează prin atacuri imunde la adresa poeziei și operelor filosofice ale acestuia. 

”Din activitatea desfășurată de Lucian Blaga, se constată că întreaga sa operă este străbătută de un profund misticism folosit în general de fascism”, aprecia ateul bolșevic Stancu, punând semnul egal între credință în Dumnezeu, misticism și… fascism.

Cât despre prolifica activitate universitară a lui Blaga, politrucul debitează (scăpând și o virgulă între subiect și predicat): ”Un om cu asemenea concepții și trecut politic, nu poate da o edicație în spirit progresist, tineretului universitar”.

E limpede: discuția referitoare la publicarea unui volum de poezii se transformă într-un atac total și eminamente politic la adresa omului Blaga. Trebuie spus și că numele lui Zaharia Stancu va fi prezent în mai toate conjuncturile în care Blaga a fost persecutat sau șicanat.

Nu e deloc de mirare că regimul genocidar l-a trimis chiar pe el, un dușman frustrat și învederat al filosofului, în turneu la Stockholm, cu scopul declarat de a lăsa România fără Premiul Nobel pentru Literatură. 

Silviu B. Moldovan remarcă marea iritare ce emană din dosarul de la Securitate al lui Lucian Blaga, din chiar momentul în care acesta a fost propus pentru Premiul Nobel.

Filosoful era cât se poate de conștient de jocul perfid al autorităților comuniste. La dosar există o notă informativă a unui turnător care relatează că Blaga i-a spus: ”Guvernului, desigur, nu i-a convenit acest lucru, să primească premiul Nobel pentru prima dată – tocmai azi – un român, care nu scrie pe linie. De aceea l-au și trimis pe Zaharia Stancu la Stockholm, ca să arate acolo în cercurile autorizate, că guvernul român n-ar privi cu simpatie o asemenea distincție acordată lui Blaga. De aceea a și fost abandonată această idee”

Drept urmare, nu doar Blaga a ratat Premiul Nobel pentru Literatură, ci întreaga Românie.

Fiica lui Blaga – Dorli Blaga – avea să pună și ea punctul pe i:

 ”Este evident că autoritățile românești nu au acceptat o asemenea propunere. Atunci a fost și Zaharia Stancu prin țările nordice, probabil pentru a lansa ideea că tatăl meu ar fi colaborat cu regimul de dreapta de la noi”.

Tot în volumul ”Despre ‹baltici›. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică” sunt reproduse o serie de fragmente ale fiicei lui Blaga referitoare la marile presiuni pe care regimul comunist le-au exercitat asupra tatălui ei, care a rămas până la moarte un exemplu de rezistență și demnitate: 

Tov. Joja i-a răspuns că nu i se cere să-și abjure filosofia. El însuși, tov. Joja, e filozof, și-și dă seama că asemenea probleme nu astfel se aranjează. Însă există o serie de oameni, și în țară, dar mai ales în străinătate, care speculează tăcerea lui (a lui Lucian Blaga – n. red.) interpretând-o ca un act de opoziție față de regim. Față de aceasta, bineînțeles regimul nu poate fi indiferent. Și dacă el – Blaga – continuă această atitudine pasivă de până acum, de a nu publica decât traduceri, atunci să nu se mire că va fi considerat inamic și va fi combătut. În definitiv, el nu se poate plânge, pentru că față de el nu s-au aplicat măsuri de privare a libertății personale. A fost numai combătut. Dacă dovedește însă o atitudine din care rezultă clar că nu este un adversar al regimului socialist, se va trece cu vederea opera sa care nu poate fi nici într-un caz popularizată, dar el – Blaga – se va putea bucura de considerațiile care revin de drept unui talent excepțional de la care Republica noastră populară așteaptă o contribuție de creație la nivelul talentului său”. 

Firește, tov. Joja era lunecosul tovarăș Athanase Joja, deputat în Marea Adunare Națională și membru al Academiei Române. 

P.S. Lucian Blaga obișnuia să spună că nu e adevărat că nu scrie, e adevărat că nu publică.

26/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: