CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORIE RESTITUITA: Despre lupta împotriva ocupaţiei sovietice şi rezistenţa antisovietică din Basarabia. VIDEO

 

 

 

 

“Arcașii lui Ștefan” sau Organizația Națională din Basarabia (O.N.B.)  a fost o organizație antisovietică din Basarabia, județul Soroca, înființată în 1945 de către pedagogii Vasile Bătrânac, Victor Solovei, Nicolae Prăjină, Teodosie Guzun, Anton Romașcan și studentul Școlii Pedagogice din Soroca Nichita Brumă.

 

 

 

TOLERANŢA BUNĂTĂŢII NOASTRE

 

 

 

 

Despre lupta împotriva ocupaţiei sovietice şi rezistenţa antisovietică după 1944 se cunoaşte extrem de puţin.

În perioada sovietică era interzis să se scrie despre aceasta, iar cel care încerca acest lucru, în cel mai bun caz, era băgat la balamuc.

Mecanismul sovietic de propagandă şi agitaţie ne-a pus pe tavă o minciună gogonată care afirma că în Basarabia anului 1940 şi mai tîrziu, după 1944, nu a existat o rezistenţă antisovietică, iar populaţia locală i-a aşteptat ani de zile pe sovietici să ne ocupe, pardon să ne „elibereze”.

Pentru relevarea unor astfel de neadevăruri au fost valorificate toate mijloacele de propagandă şi de forţă ale URSS.

Pentru a nega lupta antisovietică din Basarabia, au fost scrise tone de maculatură „istorică”, turnate sute de filme „documentare” şi artistice, mobilizaţi pictorii, sculptorii, scriitorii, compozitorii, într-un cuvînt toţi care puteau contribui la falsificarea organizată a unui adevăr istoric.

Şi nu e de mirare că după 1989 nimeni dintre aceşti corifei nu au fost traşi la răspundere pentru încercarea de a îndobitoci un popor întreg (faptă care, din păcate, nu este considerată o crimă).

Lucrările acestora nu au fost supuse aprecierii din partea unei comisii nepărtinitoare pentru a fi clasate la compartimentul erori grave asupra adevărului istoric. Nimănui nu i-a fost retras titlul ştiinţific.

Şi cred că nu e corect. De ce un inginer, dacă a construit o casă care s-a prăbuşit este tras la răspundere?

De ce un farmacist, dacă a eliberat un medicament dăunător este tras la răspundere, dar un istoric, un scriitor care a scris minciuni în scopul justificării unei ocupaţii străine, nu este pus în faţa justiţiei?!

Fără îndoială, au existat şi oameni care s-au bucurat mult şi au susţinut venirea sovieticilor peste noi.

O bună parte din aceştia erau reprezentanţii comunităţilor minoritare din Basarabia.

Pe parcursul tuturor perioadelor istorice, în majoritatea cazurilor, ei au fost pe poziţii diametral opuse celor ale populaţiei autohtone. În multe cazuri au făcut front comun pentru a-şi impune propriile interese poporului care i-a primit. Întru susţinerea celor afirmate voi da cîteva nume ale luptătorilor  pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia (naţionalitatea cred că o veţi deduce):

 

 

 

1)    S. Krusser (1893-1919);

2)    Ivan Ivanovici Radcenco (1874-1942) născut în or. Konotop, regiunea Cernigov;

3)    Semion Grigorievici Roşali (1896-1917) născut în Petersburg;

4)    Ivan Fedorovici Fedico (1897-1939) născut în satul Hmeliovo, gubernia Poltava;

5)    Daniil Semionovici Ridel (1884-1933) din Corneşti, Bălţi;

6)    Samuil Samuilovici Bantke (1898-1937) din Chişinău;

7)    Piotr Ivanovici Baranov (1892-1933) din Petersburg;

8)    Evghenii Mihailovici Venedictov (1895-1918) născut în or. Melenchi, gubernia Vladimir;

9)    Gaspar Karapetovici Voscanov (1886-1937);

10)    Ilia Ivanovici Garcavîi (1888-1937) din s. Musiencovo, gubernia Ecaterinoslav;

11)    Filip Iacovlevici Levinzon (1893-1937) din or. Orhei;

12)    Mihail Livovici Meerson (1893-1918) din Chişinău;

13)    Iacov Denisovici Melioşin (1884-1918) din s. Polavscoie, gubernia Reazani;

14)    Fedor Ivanovici Rogov (1885-1958) născut în s. Iamscaia, gubernia Kursk;

15)    Asen Vasilievici Hristiev (1884-1924) născut în or. Sofia (Bulgaria);

16)    Iosif Isaacovici Badeev (1880-1937) din or. Orhei;

17)    Samuil Marcovici Bubnovschii (1902-1937) din Chişinău;

18)    Vasilii Dementievici Gherasimenco (1902- 1972) născut în s. Nestaita,  gubernia Herson;

19)    Serghei Victorovici Krivoşeev (1904-1971) născut în s. Novo-Grigorievca, raionul Pavlodar, regiunea Dnepropetrovsk;

20)    Ivan Polievchivici Malinin (1904-1942) născut în s. Zasuhino, gubernia Tveri;

21)    Ivan Semenovici Fadeev (1913) născut în s. Nababino, regiunea Novosibirsk;

22)    Andrei Ivanovici Cliuşnikov (1896-1924) din gubernia Reazan;

23)    Haia Nahmanovna Livşiţ (1903-1929) din Basarabia;

24)    Israel Marcovici Morghenştein (1903-1941) din Soroca;

25)    Alexandr Borisovici Rubinştein (1883-1941) din Chişinău;

26)    Solomon Samuilovici Timov (1898-1943) din Rezina;

27)    Abram Naumovici Talmazan (1901-1941) probabil din s. Talmaz (deoarece este binecunoscut faptul că mulţi conaţionali ai respectivului, din anumite considerente, luau numele localităţii din părţile locului – Chişinevskii, Benderskii, Beliskii, Maşcauţan etc.)

28)    Ivan Fedorovic Şimcov (1892-1961) din s. Pocrovscoe, regiunea Herson ş.a.m.d.

 

 

Unii ar putea fi şocaţi să citescă unele nume cunoscute pe care, anterior, le considerau a fi originare din Moldova.

Spre exemplu, numele Fedico, Venedictov, Melioşin, puteau fi considerate ca provenind din Străşeni sau Nisporeni.

Nu fraţilor – sînt din guberniile Poltava, Vladimir şi, respectiv, Reazan din Ucraina şi Rusia. Faptul că sînt consideraţi „de-ai noştri” este meritul mecanismului de propagandă sovietic, care, pentru a ne face să credem astfel, a valorificat la maximum şcoli, cărţi, filme şi metode draconice de falsificare a adevărului.

Adevărul este că pe tot parcursul istoriei acestui petic de pămînt, rupt din trupul Moldovei, comunităţile minoritare de aici au avut sprijinul imperiului ţarist, apoi al celui sovietic.

Unele structuri oculte internaţionale au promovat şi au impus băştinaşilor un sistem social-politic, juridic şi cultural străin românilor din părţile locului.

S-a depus un efort considerabil pentru a lichida sau cel puţin distorsiona tot ce e naţional în Basarabia.

Istoria a fost falsificată prin intermediul peniţei celor veniţi şi a multor cozi de topor, strămoşii cărora s-au stabilit în Basarabia ceva mai înainte decît respectivii venetici.

Numai aberaţiile despre holocaust în Basarabia şi Transnistria cîte minciuni conţin. Coborîndu-ne la nivelul minciunii „ştiinţifice” putem ajunge să credem că soldaţii români lucrau zi şi noapte la camerele de gazare şi cuptoare, băgînd cu lopata în interiorul cuptoarelor evrei. Chiar şi istoricii care nu au vizitat niciodată o arhivă ştiu că în Basarabia şi Transnistria n-au existat camere de gazare, crematorii sau laboratoare, în care s-ar fi făcut experienţe pe corpuri umane!

Istoria e ceva serios şi nu un joc! Cum pot fi supuse spre examinare datele recensămîntului din 1939 din România şi să se constate că pînă în 1944 au fost ucişi atîţia sau atîţia evrei.

Se trece cu vederea însă faptul că în ajun de război majoritatea evreilor s-au retras în URSS, iar cu venirea ruşilor, în 1944, s-au întors şi ei.

Consultaţi documentele de arhivă din perioada 1944-1956 ale Consiliului de Miniştri al RSSM, Sovietului Suprem al RSSM, documentele de arhivă ale CC al PCM şi comitetelor raionale ale PCM, documentele CC al ULCTM şi ale comitetelor raionale ale ULCTM şi vă veţi convinge că în Basarabia respectiva comunitate avea după război aproape 48% din toate posturile de conducere ale RSS Moldoveneşti, începînd cu NKVD, finanţe, procuratură, judecătorie, medicină, transport, cultură şi terminînd cu toate depozitele de bunuri materiale (cu modeste excepţii).

De unde s-au luat aceştia, domnule? Parcă ziceaţi că i-au ucis călăii români!!! Şi dacă i-au omorît unde le sînt mormintele, osemintele?

Cel puţin în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc nici un holocaust în perioada 1939-1944!

Alături de alţii au fost ucişi şi reprezentanţi ai comunităţilor minoritare, inclusiv a celei cu pricina, dar în majoritatea cazurilor – pentru implicare activă de partea sovieticilor.

În lagăre sau ghetouri nimereau nu după naţionalitate, ci după gradul infracţiunii comise.

Anume din acest motiv, în lista celor internaţi erau tot soiul de borfaşi, speculanţi, sectanţi, criminali ordinari şi duşmani politici activi.

 

ocupantÎn Arhiva Naţională a RM se află cîteva zeci de dosare în care sînt incluse documente ce fac lumină asupra perioadei aflării lui Ion Antonescu în Basarabia şi Transnistria.

Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 categorii:

  • documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, ale corpurilor de armată şi ale altor structuri statale din respectiva perioadă;

  • documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice.

     

 

În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice), în dosarele fondurilor arhivistice atît româneşti, cât şi sovietice se întâlnesc şi documente germane.

În majoritatea lucrărilor de specialitate de pînă la sfîrşitul anului 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat şi caracterizat ca un dictator necruţător, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei.

Această afirmaţie însă, nici pe departe, nu corespunde adevărului istoric.

Termenul „antisemit” într-o descifrare mai populară ar însemna „cel ce nu-i iubeşte pe evrei”. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez” etc.

Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc.

Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta.

Un argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. /secţia militară/ intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal”. Limitele cronologice ale dosarului sînt 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul 706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată cu numărul 20, pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:

„Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa  diferiţilor particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vîndute. De către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R”.

Rezoluţia Mareşalului: „Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare.

Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face.

Execuţie – Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.

G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceea ce eventual s-a comis. Va discuta cu mine”.

Comentariile cred că sunt de prisos. Totuşi, în textul acestei rezoluţii, cititorul a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvîrşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie român, ucrainean, evreu sau ţigan.

Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi excepţii, greşeli, crime şi masacre. A fost război. A fost cel mai sîngeros război pe care l-a cunoscut omenirea.

Este binecunoscut faptul, că conceptul de comunism are naţionalitate, că în 1940 cînd în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (citeşte ocupat – Al. M.) armatele sovietice, populaţia de origine evreiască le-a întîlnit cu nespusă bucurie şi entuziasm.

După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de instigări.

Astfel în „Lista Centrului de partid”, plasat pe teritoriul Moldovei de autorităţile sovietice, din cele nouă persoane trimise ca membri ai partidului comunist român, şase erau evrei, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care pînă la război avea funcţia de secretar al CR Slobozia al ULCTM.

 

 

Cei şase erau:

 

 

1)   Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască, cu documente false, pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici;

2)  Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (probabil ivrit – Al. M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici;

3)   Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false, pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română;

4)  Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău, cu documente false, pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană;

5)  Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna;

6)      Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici .

 

Aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimele locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM.

Acest lucru înseamnă că în 1941, cînd Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Basarabia pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva statului român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în asemenea situaţie nu mai contează de ce naţionalitate sînt ei !

Probabil că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spioni a dispărut fără urmă.

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse în baza documentelor aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român.

Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă.

Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii între lagărele de muncă sau ghetourile din Basarabia şi Transnistria şi lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc., dar nu prea reuşesc, fiindcă este aberant să faci asemenea comparaţii !

În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite teste pe corpurile umane ale deţinuţilor, pe cînd în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria se lucra la drumuri, şosele, tranşee, fortificaţii, se efectuau alte munci de folos obştesc etc.

La 12 aprilie 1944 guvernul de la Kremlin a cerut capitularea necondiţionată a României şi semnarea armistiţiului, care prevedea între altele: întoarcerea armelor contra Germaniei fasciste şi a Ungariei hortiste şi alianţa cu armatele Naţiunilor Unite;graniţa dintre URSS şi România să fie cea de după 28 iunie 1940; contribuţie de război în valoare de 300 milioane de dolari; înapoierea prizonierilor; libera deplasare a trupelor sovietice în România şi asigurarea acestora cu alimente şi muniţii etc..

Guvernul lui Ion Antonescu a respins condiţiile de armistiţiu. Ca urmare s-a intensificat colaborarea forţelor opoziţioniste, care în iunie 1944 formează Blocul Naţional – Democratic.

Liderii Blocului au convenit, de comun acord cu regele Mihai, ca răsturnarea guvernului Antonescu să fie fixată pentru 26 august. Declanşarea ofensivei trupelor sovietice pe frontul Iaşi – Chişinău, la 20 august, a grăbit evenimentele.

La 23 august Mareşalul Ion Antonescu şi Mihai Antonescu au venit la Palatul Regal. Din ordinul regelui Mihai I cei doi au fost arestaţi şi închişi într-o încăpere izolată.

La 2 septembrie 1944 foştii conducători ai României au fost transportaţi la Moscova, unde au fost supuşi unor anchete şi torturi.

În aprilie 1946 sînt aduşi în ţară şi în luna mai judecaţi.

Guvernul procomunist de la Bucureşti a numit acest proces „procesul marii trădări naţionale”.

Înainte de a fi executat, Ion Antonescu s-a adresat soţiei sale cu o scrisoare în care, printre altele, se spunea:

„Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atîta dragoste, pasiune, dezinteres cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă pînă la banul nostru, de la suflet pînă la viaţa noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi.

Judecata lui pătimaşă de azi nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mîine va fi dreaptă şi ne va înălţa. Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toată viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar; a ta, de asemenea, a fost înălţătoare!

Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atîta pasiune să-l facem ţării noastre!

Suprema voinţă a decis altfel. Am fost un învins, au fost şi alţii, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi !”

 

Autor:  Al.Moraru, Revista Moldova Noastra – Chisinau

Bibliografie:   Luptători pentru fericirea poporului, culegere sub red. D. E. Şemiakov, editura Cartea Moldovenească, Chişinău 1985

 

 

 


Publicitate

07/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AUDIO:KATYNUL BASARABEAN SI ”NASCUT IN URSS”-INTERVIU CU MIHAI GHIMPU,PRESEDINTELE INTERIMAR AL R.MOLDOVA

Doamnelor si domnilor, buna ziua si bine v-am gasit. De la Bucuresti va vorbeste Stela Popa.

 

In R. Moldova, batalia simbolurilor continua. Unii vor sa le demonteze odata si pentru totdeauna pe cele comuniste, altii refuza categoric aceasta idee, iar cei din a treia categorie, indecisii, stau inca pe tusa si se mai gandesc. Dar mai există şi alte simboluri si date esenţiale, la care ar trebuie să reflectăm mai mult.

12-13 iunie 1941 le aminteste tuturor, inca o data, de deportarile basarabenilor in „Siberiile de gheata” si de suferinţele poporului nostru in ceea ce poate fi numit Katynul basarabean. De aici pana la a intelege istoria si actiunile pe care trebuie sa le faca urmasii nu ar trebui să fie decat un pas. Unul decisiv si important, pe care un popor si oamenii sai politici poate sau nu, vrea sau nu, decide sau nu, sa il faca. Repet, depinde de fiecare in parte şi apoi, de toţi împreună.

 

Despre momentul 12-13 iunie 1941 discutam, doamnelor si domnilor, in aceasta emisiune, de la Bucuresti, cu istoricul Dorin Matei, directorul revistei „Magazin istoric”, dar nu inainte de a pune pe post un interviu pe care l-am realizat in editia „Matinalul-ui de weekend” de la Radio Romania Actualitati, in aceasta dimineata, cu presedintele RM – Mihai Ghimpu. Vorbim în acest interviu despre viitorul AIE, despre alegerile si referendumul din toamna, dar si despre condamnarea comunismului in RM.

 

In a doua parte a emisiunii aflati insa o alta parere despre simbolurile comunismului, cea a scriitorului basarabean Vasile Ernu, autorul cartilor „Nascut in URSS” si „Ultimii eretici ai imperiului”. Aflati de ce considera el ca „în RM se pierde foarte multa energie pe batalii simbolice”.

 

Asadar, doamnelor si domnilor, sa trecem direct la discutii.

 

I. Ascultati in cateva secunde interviul pe care l-am realizat la Radio Romania Actualitati cu presedintele RM  – Mihai Ghimpu, alaturi de colegul meu Gabriel Basarabescu si care este retransmis in fiecare sambata in triplex-ul Radio Romania Actualitati -Radio Moldova -Vocea Basarabiei. Auditie placuta. O discutie pe care am purtat-o alaturi de colegul meu Gabriel Basarabescu de la Radio Romania Actualitati. Am vorbit despre condamnarea crimelor comunismului in RM şi continuam in aceeasi cheie.

 

II. 12 iunie 1941, se împlinesc 69 de ani de la primul val de deportări în Siberia a basarabenilor şi bucovinenilor. Apogeul terorii a fost noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Pentru deportarea din acea noapte istoricii spun că au fost alocate 1315 vagoane, situate în diferite gări de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Supravieţuitorii spun ca între 70 şi 100 de persoane trebuiau să împartă un vagon de marfă timp de aproape trei săptămâni cât dura drumul până la destinaţia finală, în condiţii absolut insuportabile. Norma zilnică de apă era de 200 ml, dar unor deportaţi li se dădea în loc de mâncare doar peşte sărat, afirmă cei trecuţi prin acest calvar al istoriei.

Familii întregi au fost dezmembrate după bunul plac al NKVD-ului sovietic. Astfel, capii de familii erau trimişi în lagăre de concentare, iar membrii familiilor lor – în localităţi speciale pentru „strămutaţi” în regiuni din Kazahstan sau din Siberia Centrală. Unii n-au mai ajuns la destinaţie, iar alţii nu s-au mai întors niciodata din „Siberiile de gheaţă”. Cei puţini, care au supravieţuit ca prin minune în condiţii de viaţă mizerabile şi climă aspră, îşi amintesc cu spaimă de acele clipe grele ale vieţii lor, dar şi ale istoriei neamului nostru.

Asupra acestui subiect am discutat astăzi, cu istoricul Dorin Matei, directorul revistei „Magazin istoric” de la Bucureşti. Aflati ce crede el despre acest „Katyn basarabean”. Dorin Matei afirmă că, din păcate, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au ştiut să atragă atenţia lumii întregi asupra suferinţei lor, aşa cum au făcut-o ungurii, polonezii sau ucrainenii.

IV. „In RM se pierde foarte multa anergie pe batalii simbolice”- de aceasta parere este scriitorul Vasile Ernu, autorul cartilor „Nascut in URSS” si „Ultimii eretici ai imperiului”. Un basarabean care a venit in anii 90 la studii la studii la Iasi si care nu s-a mai întors înapoi. Mai mult, astazi Vasile Ernu este cetatean roman cu acte in regula. Cu toate acestea, el nu uita de unde a pornit. Si nu uita mai ales URSS-ul despre care a scris „intr-o forma care a prins la public”, cum spun unele voci. Desi, unii il cred un nostralgic dupa vremurile si Patria sa de alta data – URSS-ul – cum recunoaste scriitorul insusi, Vasile Ernu demonteaza aceasta parere in interviul pe care ni l-a acordat cu ocazia târgului de carte Bookfest de la Bucuresti. Aflati in cele ce urmeaza de ce afirma scriitorul ca nu intelege clar „care sunt mizele proiectului UE” sau de ce ii pare „absurd sa se rafuiasca cu istoria”. De asemenea, ascultati si de ce spune Vasile Ernu ca „viata e prea scurta pentru a ne permite sa murim prosti” sau de ce crede el ca in RM sunt „prea multi patrioti si prea putini cetateni”. Asadar, sa-l ascultam pe Vasile Ernu.

VI. De la inceputul anului, studentii basarabeni aflati la studii in Romania au adunat si au trimis numeroase loturi de carte peste Prut. Ei spun ca in R. Moldova se resimte o lipsa acuta de carte romaneasca, in special in localitatile rurale. Ultima actiune a fost initiata de către Asociatia Tinerilor Basarabeni din Iasi care a trecut Prutul in aceste zile si a donat circa 500 de carti la gimnaziul Internat din Ungheni. Cum au fost intampinati studentii din Iaşi de catre copiii de la aceasta scoala, aflati dintr-un reportaj pe care l-am realizat alaturi de Anastasia Condruc.

AUDIO:http://www.voceabasarabiei.net/index.php/stiri/politica/8969-audio-interviu-cu-mihai-ghimpu-katynul-basarabean-i-nscut-in-urssq

13/06/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ţinutul Herţa

 

Diviziunea etnică a regiunii Cernăuţi

Regiunile istorice ale regiunii Cernăuţi, ţinutul Herţa cu albastru

Ţinutul Herţa este aproximativ acelaşi cu raionul Herţa din Regiunea Cernăuţi (Ucraina). Populaţia acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populaţie este de etnie română şi toate satele din raion sunt exclusiv româneşti, în afară de satul Mamorniţa (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparţinut Principatului Moldovei iar apoi României până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deşi potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939, Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei.

 Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice şi, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform tratatului de prietenie dintre România şi Ucraina din 1997, România renunţă la acest teritoriu.

Cu toate acestea, numeroase organizaţii din Bucovina de Nord cât şi din România au atacat această decizie şi au cerut guvernului român să renunţe la tratat în 2007.

 

Regiunile istorice ale regiunii Cernăuţi, ţinutul Herţa cu albastru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

11/02/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

%d blogeri au apreciat: