CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rusia a încălcat dreptul la educație elevilor de la internatul din Tighina – O nouă decizie CEDO privind școlile românești din regiunea transnistreană

 

 

 

Imagini pentru transnistria photos vlad putin

 

 

“Rusia a încălcat dreptul la educație al elevilor de la internatul din Tighina”

După 6 ani de la Hotărârea Catan și alții, prin care CEDO a constatat că Rusia a violat dreptul la educația elevilor din școlile românești din regiunea transnistreană, marți, 23 octombrie 2018, CEDO a pronunțat o nouă hotărâre, prin care relevă că Rusia a încălcat dreptul la educația elevilor de la internatul din Tighina  obligând-o să plătească 64 mii de euro, transmite Romanian Global News.

Totuşi, Rusia continuă să sfideze şi până în prezent, nu a dat curs  primei Hotărâri CEDO, emisă pe 19 octombrie 2012.

În ultimii 6 ani, numărul elevilor din școlile cu scriere în alfabet latin din regiunea transnistreană s-a diminuat cu 35%, iar din anul 1998 până în anul 2016 numărul elevilor a scăzut cu 75%.

Pe 19 octombrie 2012, Curtea Europeană a remarcat că „reducerea numărului de elevi cu 50% în liceele „Evrika” şi „Alexandru cel Bun” este prea mare pentru a fi explicată doar prin factorii demografici”.

 

 

 

Imagini pentru transnistria photos vlad putin

 

 

 

 

 

NOTĂ:

În 2017, în Transnistria mai rămăseră opt instituţii de învăţământ cu grafie latină.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/25/ziua-de-25-octombrie-in-istoria-romanilor/

25/10/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Școlile românești din Transnistria – ultimul bastion în războiul de deznaționalizare a populației băștinașe, declanșat de Rusia cu 220 ani în urmă

 

 

 

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre.

Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru.

Să învățăm despre „Școlile românești din Transnistria” – ultimul bastion în războiul de deznaționalizare a populației băștinașe, declanșat în urmă cu peste două secole de către Rusia.

O treime din teritoriul actual al Republicii Moldova se găsește în stânga Nistrului. Această zonă geografică este numită Transnistria, adică aria de dincolo de Nistru.Din cele mai vechi timpuri spațiul transnistrean a fost populat de reprezentanți ai unor etnii diferite, dar una dintre  primele care a populat acest teritoriu liber, a fost populația de origine românească.Aceasta a fost și pâna la momentul de față este  cel mai numeros grup etnic.

 

Imagini pentru hărţile transnistriei photos

Foto: Harta Transnistriei moldoveneşti de azi.

 

 

Populația românească, conform datelor recensământului din 1989 , adică pâna la ocuparea forțată a  regiunii transnistrene de către forțele separatiste, susținute și organizate de Moscova, constituia în jur de 40%. Ucraineni la rândul lor sunt numai 28%, iar ruși – 25% .

E necesar de menționat că în 4/5  din cele peste 130 de  localități rurale din regiune, românii sunt majoritari – de la 40 pînă la 95%.De asemenea majoritari sunt românii în 3 din cele 5 structuri teritorial administrative (regiuni), care se numesc aici raioane.

Cum și de când a început să scadă ponderea românilor în spațiul Transnistrean?

Realizîndu-și politica de extindere a hotarelor sale, Rusia țariștă  a ocupat, prima data, spațiul transnistrian în 1792. Și de atunci procesul de deznaționalizare a populației românești de aici nu s-a mai oprit.

Pentru ca teritoriile ocupate șă nu creeze probleme, ca aici să domine o atmosferă politică prielnică și binevoitoare față de Imperiu era nevoie ca populația baștinașă să fie strîns legată de Rusia, inclusiv din punct de vedere administrativ, etnic, spiritual și  politic.

În scopul realizării acestei idei expansioniste a fost elaborată, încă pe timpul  țarului Rusiei Petru I, la sfîrșitul secolului XVII – începutul secolului XVIII, o politică specială de deznaționalizare a populației băștinașe.

Pentru acesta s-a recurs la colonizarea teritoriului dat, ca și în întregime a Basarabiei, cu ruși ,ucraineni, găgăuzi, bulgari și reprezentanți ai altor etnii.

Ei au ocupat locul românilor baștinași, convinși și favorizați să plece la locuri mai „bune” de trai în Caucazul de Nord, în spațiul dintre Bug și Nipru, în Asia Mijlocie și Orientul Depărtat, unde unii au primit gratuit terenuri mari de pămînt și surse financiare pentru a-și organiza traiul în aceste locuri noi,iar alții  s-au încadrat în diferite servicii, inclusiv militar, ale Imperiului Rus.

Astfel treptat,  a început să scadă  ponderea  românilor în teritoriul transnistrean.

Cum au fost desnaționalizați românii?Din momentul ocupării Transnistriei, Rusia, în scopul deznaționalizării  populației baștinașe, a purces la rusificărea ei, promovînd limba rusă în toate domeniile vieții: în administrare, biserică, judecată ș.a.m.d.

Au fost deschise școli cu predare în limba rusă, ignorîndu-se componența etnică a populației și necesitățile ei de  dezvoltare spirituală și culturală.

Școlile rusești se deschideau și funcționau, în primul rînd,  în orașe și centre  județene.

În așa fel administrația țaristă,timp de 126 de ani de ocupație a Transnistriei, a făcut tot posibilul ca populația de origine română de aici să rămână  în întuneric și  necărturară, ca să-și piardă definitiv entitatea națională.

 

Primele școli românești.

Primele 25 de  școli moldovenești (românești) în Transnistria  au fost fondate în 1918, avînd la bază, hotărîrea Congresului corpului didactic din județul Tiraspol, care și-a desfășurat lucrările  la  27 mai 1918.

 Același Congres a hotărît ca, pe lîngă Asociația corpului didactic, să fie organizată Secția Națională Moldovenească.De aici, practic, începe învățămîntul național, adică în limba română, a populației băștinașe.

 

Capacana creării  Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în cadrul URSS în 1924.

S-ar părea că crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ( RASSM) în componența Ucrainei,în 1924, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării etnoculturale a populației românești din Transnistria. 

În această perioadă au fost deschise  școli naționale în toate localitățile, populate de români, au apărut primele ziare și cărți în limba maternă, și-au început activitatea Institutul Pedagogic și  Teatrul Dramatic Național din orașul Tiraspol, mai multe instituții culturale și de pregătire a cadrelor didactice. Așa stau lucrurile numai la prima vedere.   

   În realitate, autoritățile sovietice ale Rusiei și Ucrainei, cu mult înainte de crearea Republicii Autonome Moldovenești, au pus la cale continuarea politicii de deznaționalizare a populației românești din spațiul ocupat.

În acest scop a fost reanimată  vechea teorie despre existența a două entități naționale și a două limbi diferite – moldovenească și română, iar în laboratoarele ideologice sovietice a fost elaborată o limbă inexistentă artificială şi nerecunoscută în plan ştiinţific, cea moldovenească.

Ca  bază a noii limbi literare a fost luat graiul uzual al moldovenilor transnistreni, ucrainizat și rusificat,  respingîndu-se  normele gramaticale și ortografice ale limbii române, limbă  oficial recunoscută  de către comunitatea  științifică  internațională și  înregistrată în atlasul lingvistic al popoarelor europene.     

    În 1932, în conformitate cu hotărîrea organelor supreme de conducere ale URSS, s-a decis trecerea limbii moldovenești în Transnistria la +, faptul care a jucat un rol pozitiv în dezvoltărea  limbii și culturii în acest spațiu.

Însă  în 1938 politica lingvistică din URSS a luat o nouă cotitură.  În Transnistria iarăși s-a revenit la alfabetul rusesc.      

   Campania de deromânizare, de la sfîrșitul anilor 30 ai secolului trecut, a avut consecințe dezastruoase pentru limba și cultura spirituală  din Republica Autonomă Moldovenească.

În anii 1938-1939, marea majoritate a funcționarilor de partid și de stat sovietici din învățămînt și cultură, care posedau limba română, au fost executați, fiind învinuiți de promovarea românismului.       

 De atunci, timp de 50 de ani, în școlile naționale se  promovează o idee și o politică falsă,care au la bază  teza antiștiințifică precum că limba română și cea moldovenească sunt limbi diferite, că românii și moldovenii fac parte din diferite etnii.      Această aberație a durat până la 01.09.1989, când Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ca  limba moldovenească în calitate de limbă de stat, să funcționeze în baza grafiei latine.

 

Revenirea la grafia latină și independența…  

 

   Începând cu anul 1989, toate instituțiile de învățămînt din țară,inclusiv din regiunea transnistreană , și-au început activitatea didactică, utilizând grafia latină.

La 27 August 1991, Republica Moldova și-a declarat independența de fosta Uniune Sovietică, rezultat al recunoașterii nulității pactului Molotov-Ribbentrop. 

Această acțiune a Republicii Moldova nu i-a fost pe plac Moscovei și atunci  ea a pornit război împotriva Republicii Moldova.

Războiul a fost declanșat din Transnistria, unde Rusia are baze militare puternice și unde până astăzi acest imperiu are dislocată o armată numeroasă și bine dotată.

În urma acestui război, Rusia și-a format pe teritoriul din stânga Nistrului al Republicii Moldova o republică moldovenească transnistreană (rmn) – dirijată direct de la Moscova.

Aici staţionează  până în prezent un numeros contingent rusesc, iar regimul instaurat în această zonă este unul totalitar și antinațional.

Cu alte cuvinte:   pentru a treia oară, Rusia a pus stăpânire pe teritoriul din stînga Nistrului, acest areal fiind gândit de Rusia ca un cap de pod spre Balcani.

 Din 1992 regimul separatist din Transnistria, care  promovează interesele geo-strategice ale Moscovei, a interzis predarea în școli în baza grafiei latine, utilizarea manualelor școlare contemporane, editate în Republica Moldova și România.

Astfel, în școlile naționale din Transnistria a fost introdus din nou alfabetul rusesc.  

De 20 ani, instruirea copiilor băștinași se efectuează cu manuale invechite, editate încă în vremea fostei URSS  şi nu mai corespund nici realității şi nici schimbărilor social-politice radicale ce s-au produs în spațiul ex-sovietic.

Studiile în școli, în baza unei limbi inexistente (moldovenească), nu sunt altceva decît un genocid cultural, care are drept scop pervers să îi lipseșască pe copiii baștinașilor de identitate culturala și de viitor.

Deznaționalizarea  populației băștinașe din Transnistria, pe care Rusia țaristă a început-o în urmă cu 220 ani,  continuă, încălcîndu-se grav drepturile fundamentale ale omului.

Populația de origine latină din acest areal geografic, desigur, nu a putut să se împace cu o atare constrîngere a drepturilor cetățenești și, pedagogii, susținuți de părinții copiilor de vîrstă școlară și de mai mulți localnici, au  căutat o ieșire din situație. S-a considerat că este o datorie sfântă ca pedagogii și părinți să lupte pentru democrație și învățămînt în limba maternă, adică în română.

Puși în fața faptului că le sunt încălcate grosolan drepturile cetățenești ale populației de origine română și demnitatea de oameni, partea cea mai conștientă a societății, și, în primul rînd, pedagogii, au pornit să opună rezistență farădelegilor regimului antinațional, antidemocratic și dictatorial, instaurat aici.      

După lupte dure și confruntări acerbe, în perioada 1992 – 1996, în 7 localități transnistrene (5 orașe și 2 sate), s-a obținut dreptul de revenire  la predare în școli în baza grafiei latine, însă nu în școlile naționale existente, ci în instituțiile de învățămînt nou create de către pedagogi și părinți, care pentru autoritățile separatiste, au statut de școli nestatale.       

Și iată că de 16 ani, în regiunea transnistreană, activează 8 școli naționale: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din or. Râbnița ,Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din or.Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din or.Tighina, gimnaziile din satele Corjova și Roghi, raionul Dubăsari,care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol și activează  în baza Curriculumului Ministerului Educației de la Chișinău.   

       Aceste școli românești, cum le numesc chiar separatiștii, sunt practic niște insule ale latinității în regiunea transnistreană şi activează în condițiile extraordinar de dificile,  create artificial de către autoritățile neconstituționale secesioniste.

Șapte  din cele opt școli nu au sedii proprii, iar sediile închiriate nu asigură condiții elementare de activitate școlară.

În majoritatea din ele lipsesc sălile sportive și de festivități, ospătăriile, laboratoarele speciale pentru așa obiecte ca fizica și chimia,săli pentu informatică și multe altele.        

   Se face tot posibilul ca aceste instituții de învățămînt românesc să fie lichidate.

Pentru aceasta este folosit tot arsenalul de forme și metode antiumane ale organelor de reprimare din acest spațiu, susținute și dirigate de către Moscova.   

S-a trecut prin mai multe încercări: terorizarea și maltratarea pedagogilor, părinților și copiilor care au opus  rezistență în fața administrației de la Tiraspol, devastarea și lichidarea școlilor naționale, arestarea pedagogilor și părinților, destituirea nelegitimă din funcții a profesorilor și părinților, inclusiv interzicerea activității pedagogice pentru cei care aveau o altă viziune decît cea declarată de Tiraspol.  

   Aceasta  politică antinațională și antidemocratică a fost evidenţiată și de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin  Hotărîrea din 19 octombrie 2012, care a condamnat Federația  Rusă  pentru  violarea drepturilor la educație a copiilor din regiunea transnistreană.  

     Declarațiile ostile ale așa-ziselor autorităţi ale rmn îndreptate contra acestor licee și gimnazii, confirmă cele spuse anterior, că actuala conducere transnistreană, la indicațiile Moscovei, continuă politica de lichidare a școlilor românești din stînga Nistrului.

       Dacă politicenii de la Chișinău și comunitatea internațională nu  vor întreprinde măsuri concrete, dorința  Moscovei va putea să fie dusă cu succes la capăt.

În scurt timp poate  fi bătut ultimul cui în coşciugul școlii și graiului românesc din Transnistria.

        Cu toate aceste vitregii, spiritul dragostei față de neam și sacrificiul, demonstrat timp îndelungat prin fapte concrete de  pedagogii acestor licee și gimnazii, insuflă încredere în ziua de mâine și în viitorul european al poporului din această regiune greu încercată de istorie.

 

 

Sursa:

 

Eleonora Cercavschi,Redactor R.B.N.Press

https://romaniabreakingnews.ro/scolile-romanesti-din-transnistria-ultimul-bastion-in-razboiul-de-deznationalizare-a-populatiei-bastinase-declansat-cu-220-ani-in-urma-de-catre-rusia/

 

 

 

15/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ROMÂNII, RUSIFICAREA ŞI DIVERSIUNEA „MOLDOVENISTA”. VIDEO

 

 

RUSIFICAREA

Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ruseşti de către comunităţile neruse.
Acest articol se referă la rusificarea românilor în urma anexării Basarabiei de către trupele ţariste în 1812 şi a reanexării sale în 1944 de către trupele bolşevice.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a impus abuziv modelul propriei sale civilizaţii: formarea şi educarea unui om nou – homo sovieticus prin lipsirea românilor din stânga Prutului de limbă, alfabet, cultură, istorie şi tradiţii .

Cel mai eficient mijloc de rusificare a fost şcoala pentru tineri şi instituţiile cultural-educative pentru populaţia adultă.

Instituţiile cultural-educative din sistemul suprastructurii totalitariste sovietice au avut ca scop propagarea comunismului, conţinutul spiritual fiind înlocuit de cel politic, bazat pe atitudinea de clasă în aprecierea fenomenelor şi evenimentelor, prioritatea politicii partidului comunist, concepţia moralei comuniste.

FUNDAL ISTORIC

Domnitorul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca „Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii şi valahii „au aceleaşi limbă şi obiceiuri”.

Trimiteri la o aşa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi şi vlahii transilvăneni.

Miron Costin, în lucrarea sa De neamul moldovenilor, afirmă că naţiunea română trăieşte în Moldova, Muntenia şi ţinuturile ungureşti şi mai notează că, deşi oamenii din Moldova se autodenumesc „moldoveni”, ei îşi numesc limba „românească”, nu „moldovenească”.

Marele cărturar Dimitrie Cantemir afirmă în Descriptio Moldaviae (Berlin 1714) că moldovenii vorbesc aceeaşi limbă cu valahii şi transilvănenii. Cantemir este primul care introduce ideea că anumite cuvinte româneşti au rădăcini dacice.

Karl Marx şi Friedrich Engels spuneau la mijlocul secolului al XIX-lea că „valahii şi daco-românii constituiau masa principală a populaţiei teritoriului între Dunărea de Jos şi Nistru” şi că „ţării vechi şi noi ai Rusiei” se tem să recunoască acest lucru şi obligă prin forţă moldovenii să se rusifice.

RUSIFICAREA GUBERNIEI BASARABIA

În primii ani ai ocupaţiei ţariste de după 1812, peste 95% din populaţia regiunii era românească, iar limba română a fost acceptată ca limbă oficială în instituţiile basarabene, alături de limba rusă.
Treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanţă.

Conform autorităţilor imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituţiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învăţământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar.

Astfel, la seminarul din Chişinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desfiinţată. 

La Liceul nr. 1 din Chişinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană şi greacă până pe 9 februarie 1866, când autorităţile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicaţie: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învăţarea ei urmăreşte alte scopuri”.

Prin 1871, ţarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în şcolile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.

Autorităţile ţariste, spre deosebire de cele sovietice, preferau ca marea masă a poporului, ţărănimea, necunoscătoare multe decenii (din 1812) de limbă rusă, să rămână în ignoranţă, decât să i se deschidă şcoli primare în propria-i limbă. Autorităţile ţariste au ridicat o cortină de fier la graniţa de pe Prut cu România.

Anexarea unei părţi a Principatului Moldovei la 16 mai 1812 -aflat sub suveranitate otomană- a dus şi la o dezrădăcinare cultural-lingvistică, împiedicând evoluţia firească alături de poporul care în 1859 s-a unit cu Valahia prin dubla alegere a domnitorului român Alexandru Ioan Cuza.

Moldovenismul, care în condiţiile separatismului statal medieval era o versiune geografică a românismului întins şi în alte provincii, dobândea în Gubernia Basarabia valenţe deosebitoare.

Datorită acestei concepţii special menită să provoace dezorientare, populaţia românească dintre Prut şi Nistru este obligată să-şi caute rădăcinile exclusiv în moştenirea strict provincială de până la 1812 şi să uite de fraţii români din fostul Principat al Moldovei.

 În aceste condiţii, fondul cultural-lingvistic al acestei populaţii se limitează la cel mult scrierile cronicarilor din Moldova, mai ales la limba şi creaţia populară, care nu au trecut prin fazele de dezvoltare a literaturii române moderne. 

Prin urmare, întreaga cultură şi literatură română, chiar şi cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuţiile Şcolii Ardelene, este repudiată ca un corp străin.

Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualităţii locale autentice şi impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular şi cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă.

Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moştenire a subjugării sovietice prin adoptarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat.

Prin urmare denumirea limbii ca moldovenească reprezintă un produs al rusificării ţinutului.

APARE O LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ HIBRID

Deoarece această limbă rudimentară nu putea sluji, în Gubernie, în domenii ale economiei, administraţiei, politicii, culturii, literaturii, etc., este împănată masiv cu rusisme.

Apare astfel o limbă moldovenească hibrid (folosită şi azi) care dobândea deseori forme ridicole şi era considerată principalul element definitoriu al naţiunii moldoveneşti. 

Această limbă era (este) diferită de limba folosită în Principatul Moldovei cu alfabet chirilic şi apoi latin.

RUSIFICAREA IN  R.S.S MOLDOVENEASCĂ

A avut loc revizuirea fondului de cărţi: literatură română considerată străină a fost confiscată şi înlocuită cu literatură de propagandă ruso-sovietică, fapt ce a dus la imposibilitatea perpetuării conştiinţei naţionale şi la apariţia românofobiei în rândul românilor.

 Istoricul Ion Constantin afirmă : “Combaterea românofobiei este o cerinţă inexorabilă a procesului istoric de apropiere şi reintegrare a românilor de dincoace şi dincolo de Prut “.ANII 1945-1950
Anii 1945-1950 sunt consideraţi de istoriografia naţională ca o etapă aparte a istoriei contemporane: reinstaurarea regimului totalitar-comunist.

 În această perioadă au avut loc evenimente care au zguduit românismul din Basarabia: seceta, foametea organizată de ruşi, colectivizarea gospodăriilor individuale ţărăneşti din dreapta Nistrului, lichidarea chiaburimii (ţărani înstăriţi) ca clasă, deportarea a mii de oameni.

 Genocidul fizic a fost completat de cel cultural şi spiritual: aceşti ani reprezintă momentul de ruptură al evoluţiei fireşti a românilor basarabeni (est-moldoveni) şi includerea lor forţată în sistemul statului sovietic (URSS).

După 1944 a început lichidarea sistemului educaţional existent în Basarabia în 1918-1940 şi 1941-1944.

În interpretarea bolşevică acest sistem a avut rolul de a întuneca şi româniza populaţia băştinaşă moldovenească.

Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităţilor instituţiilor naţionale, se naţionalizează întregul fond de cărţi, se curăţă bibliotecile de literatură anti-sovietică şi sunt distruse cărţile româneşti.

CADRE DE CULTURALIZARE

Se începe asigurarea cu cadre noi a instituţiilor cultural-educative sovietice, pe baza originii sociale şi a loialităţii faţă de regim, mai puţin conta pregătirea intelectuală.

Datorită refugierii în România] sau a eliminării cadrelor naţionale, a decimării şi ostracizării intelectualităţii, în Republică s-a format un vid intelectual ducând la degradarea intelectuală a întregii societăţi.

S-a trecut la recrutarea de cadre comuniste, ajungând ca aceştia să reprezinte 62% în anii ‘50. În anul 1945 este creat Comitetul pentru afacerile instituţiilor cultural-educative pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM şi se organizează comisii corespunzătoare în cadrul comitetelor executive ale sovietelor judeţene, raionale, orăşeneşti şi săteşti.

În ceea ce priveşte componenţa naţională a cadrelor de culturalizare se observă o decreştere considerabilă a ponderii românilor, astfel în 1947 din 1841 de lucrători 1045 erau români; în 1949 (după doar 2 ani) din 2245 de lucrători doar 1024 erau români (sub 50%)].

La conducerea sistemului situaţia era şi mai gravă: în 1949 din 67 de şefi ai direcţiilor raionale şi orăşeneşti de cultură doar 16 erau români.

Restul erau funcţionari ideologici ne-băştinaşi, educaţi în spiritul şovinismului velicorus, specialişti în deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei locale.

În cadrul Comitetului pentru afacerile instituţiilor cultural educative, din cadrul Consiliului de Miniştri al RSSM, situaţia era asemănătoare.

ROMÂNII DEVIN MINORITATE

basarabeni

Copii basarabeni, deportaţi în Siberia pe 6 iulie 1949, la vreo lună după deportare. Fotografie de la Muzeul Naţional de Istorie, Chişinău.

Scopul suprem al noilor autorităţi era soluţionarea definitivă a „problemei basarabene” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu obişnuit al vieţii sociale, coordonată şi dirijată conform necesităţilor partidului.

Se începe procesul de transformare a populaţiei locale româneşti într-o minoritate prin mai multe metode:

– emigrarea forţată peste Prut

– exterminarea basarabenilor folosiţi drept „carne de tun” în operaţiunile militare ale Armatei Roşii.

– foametea organizată.

– deportări. În primii ani postbelici majoritatea celor deportaţi au fost învinuiţi de „naţionalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naţionaliste”.

– colonizări permanente cu diferiţi „specialişti”.

–  alte colonizări.

– propagandă culturală de genul: „ocuparea temporară” a Republicii iniţial de către „regimul ocupanţilor burghezo-moşiereşti ai României regale” şi apoi de către „ocupanţii germano-români”.

Ion Constantin notează că „rezistenţa deosebită la asimilare a ţăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la ţară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăţi regimului de la Moscova.

ROMÂNOFOBIE”

Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat şi o idee obsedantă a întregului sistem de educaţie şi instruire, având drept chintesenţă sloganul „naţionaliştii moldo-români sunt duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Activităţile propagandistice vizau ştergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupaţiei din 1940-1941 (crimele şi atrocităţile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autorităţile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chişinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice şi culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).

În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfăşurarea unei vaste campanii antiromâneşti:

„Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele judeţene, orăşeneşti şi raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă şi pe cale orală a crimelor comise de ocupanţii româno-germani şi acoliţii lor – naţionaliştii moldo-români. 

Pe baza faptelor şi a exemplelor concerte se va explica populaţiei esenţa tâlhărească şi de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea şi dezvoltarea culturii.

Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naţionaliştii moldo-români sun duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului ţarist:

–  închiderea graniţelor.

– izolarea culturală totală de România.

– propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic şi prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus şi poporul moldovenesc”.

O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcţionari corupţi, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi şi alte acte abuzive.

 Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut şi Nistru, sub influenţa propagandei sovietice, caracterul unei drame naţionale.

Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv şi decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea ţaristă din 1812 şi apoi reanexarea sovietică a Basarabiei.

APARIŢIA “NAŢIUNII SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI”

Datorită victoriei ruse (împreună cu aliaţii săi) asupra Germaniei naziste, Stalin a încurajat şi exploatat intens patriotismul rus pus în slujba rezistenţei anti-germane.

În discursul său din 24 mai 1945 Stalin proclama poporul rus drept naţiunea cea mai eminentă din Uniunea Sovietică, discurs care a dus la startul unei intense companii de exaltare a virtuţiilor acestui popor, ajungându-se la ideea că ruşii sunt un popor mesianic care au asigurat o societate nouă şi un viitor luminos nu numai popoarelor înrobite din URSS dar şi întregii lumi.

Prin urmare, este necesar ca dragostea pentru poporul rus să fie mai mare decât dragostea pentru propria naţiune.

Se propagă masiv idei artificiale despre reunirea poporului moldovenesc, statalitatea sovietică moldovenească, formarea naţiunii socialiste moldoveneşti.

 Potrivit istoricului Ion Constantin, poporul moldovenesc, după ce i s-a dăruit statalitatea sovietică, reunit şi promovat la rang de naţiune socialistă, este sortit contopirii cu masele ruseşti, fenomen ce a dus la apariţia românofobiei la români şi la pierderea identităţii naţionale.

RUSIFICAREA REPUBLICII MOLDOVA

Deşi în perioada 1991-2001 s-au făcut progrese simţitoare în însuşirea de către masa poporului din Moldova a valorilor comune ale limbii şi culturii române, clasa politică este cea care frânează acest proces.

Rusificată şi ea, clasa politică utilizează mijloace democratice pentru apărarea conceptului şi acţiunii politice a moldovenismului adus de ruşi, întreţinând artificial o situaţie confuză în rândul populaţiei.
Cantonarea în moldovenism ca hotar despărţitor de românism este o manevră politică pentru a asigura pârghiile puterii noilor conducători ai Moldovei, unii fiind dispuşi chiar să vasalizeze Moldova de Rusia.
Moldovenismul ca viziune politică a fost un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populaţiei române dintre Prut şi Nistru pe principiul „Divide et impera” („divide şi cucereşte”, „dezbină şi stăpâneşte”)].

Bibliografie :

 Valentin Burlacu – Instituţiile cultural-educative din R.S.S. Moldovenească – Instrument de rusificare (1944-1950), în Destin românesc, nr. 2/2002, pagina73

 Gheorghe Negru – Politica etnolingvistică a R.S.S. Moldovenească, 2000

 Apostol Stan – Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 149.

 Surse: Basarabia literara md. si  Wikipedia, enciclopedia liberă


08/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: