CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De la Revoluţie la Generaţia Facebook. Patologiile politicii româneşti și epoca triburilor sociale

 

 

 

 

Imagini pentru presedintii care i-a avut romania photos Imagini pentru presedintii care i-a avut romania photos

 

 

 

Revoluția de la urne. Începutul unui nou ciclu politic?

Dacă în jurul unor emoții viața noastră comună obține sens, atunci dreptatea și adevărul pot fi căutate și înaltă parte.

 

 

 

Într-un tur al primului și al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2014, s-a produs un lucru uluitor, o răsturnare a rezultatelor care nu a fost prevăzută de nimeni.

Pornind de la o situație în care votul din diasporă a fost viciat de lipsa unor stampile de vot sau a unor secții de vot suficiente, în câteva capitale europene, diaspora română a început protestul la secțiile de votare, dar mai ales pe site-urile de socializare. 

Guvernul a refuzat să organizeze în turul al II-lea secții suplimentare, iar pe rețelele de socializare și televiziune a început un fenomen de mobilizare la vot împotriva candidatului Victor Ponta, șeful Guvernului în exercițiu și  candidatul pentru președinție, care conducea confortabil după primul tur, cu 10 procente avans. 

Am asistat la un mecanism de contagiune între televiziune și Facebook, destul de des întâlnit în lume în ultimii ani, în care masele se ridică pentru că le-a fost refuzat un drept.

Am întâlnit și noi, în iarna lui 2012, această fenomenală mișcare de proteste pentru susținerea lui Raed Arafat, mișcare care a dus mai apoi la victoria neașteptat de mare a USL la alegerile parlamentare. 

Probabil însă, liderii USL au confundat această mișcare cu un proiect de mare amploare și s-au înșelat.

 Același mecanism  dar de mare magnitudine, s-a petrecut și în 16 noiembrie 2014, la turul al doilea al presidențialelor.

Modul în care Guvernul a gestionat alegerea și modul în care a răspuns după primul tur

 80% din populația reală din România a urcat la urne. Nu a fost o mișcare pentru un proiect politic, Klaus Iohannis nu a venit cu așa ceva, nu a fost o mișcare la urne pentru un candidat.

A fost o mișcare cu totul și cu totul neașteptată, când totul mergea spre o victorie sigură a lui Victor Ponta, dacă nu era acel incident cu votul din diaspora, care nu a fost rezolvat de Guvern.

 Victor Ponta ar fi  obținut numărul necesar de voturi pentru a fi președinte, în condiții normale, dar nu a putut câștiga însă după această mișcare de stradă. 

Trăim într-o epocă a triburilor sociale, suntem mai degrabă într-un tip de afectivitate a raționalității, în care politica este tractată printr-o afectivitate a străzii.

Este o faliment al politicii clasice și  nu doar partidul de putere, dar și celelalte partide politice trebuie să înțeleagă în acest moment că e nevoie de o reformă a logicii politice, o reformă a construcției unei partide și a legăturii lui cu masele.

 Klaus Iohannis nu a venit cu un proiect elaborat, ci cu unul care seamănă mai degrabă cu unul al unui primar. A venit cu un singur lucru clar: că e un om normal, că vrea normalitate.

Generația aceasta a tinerilor  a impulsionat această mișcare, pe care o numim acum Generația Facebook  Sau Generația Y, are unele caracteristici importante: este dezamăgită, nu respectă vechile moduri de legitimare, se opun autorității de orice fel și se întrepătrunde între apatie și revoltă de pe străzi. 

Sociologic vorbind, se caracterizează printr-un angajament politic intermitent, o reacție emoțională de frustrare.

Campania lui Ponta a fost prea sofisticată și prea a încercat să folosească toate mijloacele pentru a câștiga. A încercat să ia totul,din toate zonele, iar această hibridizare a creat imaginea unui candidat agresiv, dominant, cinic.

Nu au putut să evalueze modul în care va evolua emoția legată de votul din străinătate și a făcut greșeli de strategie, una dintre ele fiind asocierea cu Corneliu V adim Tudor.

Dincolo de greșeli de tactică sau strategie

Există un fond de partide clasice care este taxat de noile mișcări: partidele clasice sunt vânători de voturi, adună intelectuali, staruri, partide, mișcări sociale, sindicate. Totul, la grămadă, fără o logică a respectului pentru valori sau ideologii.

Câștigătorul alegerilor a avut doar un singur și firav avantaj: nu a venit cu un preconcept despre politică.  S-a potrivit cu noile mișcări deoarece acestea nu au lideri,a fost exact acest lucru, nu a vrut să domine electoratul, a venit cu o ofertă foarte simplă.

 Nu cred că politicienii au înțeles prea multe din această revoltă la urne, chiar dacă este vorba despre o fenomenă cunoscută în ultimii ani ca mecanismul mișcărilor străzii – mișcare a indignaților, Wall Street, revoluțiile portocalii, revoluțiile arabe -,ridicarea unui maselor, a străzii împotriva establishment -ului politic. 

Klaus Iohannis a fost o ocazie, un motiv pentru ca oamenii să-și oțină un drept, dreptul de a vota. Sigur că modul în care s-au născut acele incidente din capitalele europene, când cetățenii din unele dintre acestea au fost împiedicați să voteze, pot avea mai multe origini, inclusiv o birocratică inerție pe fondul căreia nu a fost intuit faptul că este nevoie de mai mulți oameni, de mai multe secții, de mai multe multe etc, dar, de altfel, această fenomen amplifică forța televiziunii plus Facebook, rețelele de socializare, un produs o adevărată revoluție la urne. 

Este imposibil de obținut o astfel de mobilizare pe un mesaj pozitiv, în ceea ce privește votul. 

Evident, am avut o mobilizare selectivă, tinerii, care sunt cei mai expuși Facebook și cei mai nemulțumiți de actuala clasă politică.

Nu a fost practic un val de simpatie pentru Klaus Iohannis, a fost mai degrabă un val de compasiune și de solidaritate cu un politician pe care îl simțeau dezavantajat în bătălie cu actualul sistem politic, o solidaritate cu un candidat care nu avea atributul politicianului clasic.

Există o generație Facebook 

Generația Facebook aduce o modalitate suplimentară de control al politicii. Să nu uităm că atunci când televiziunile devin partinice și numai respectă nicio regulă deontologică, atunci când politicienii bazați pe marketing își creează grupuri mari de suporteri la alegeri sau înaintede alegeri, atunci când se folosesc cele mai moderne metode de manipulare a populației și a segmentelor electorale, a apărut acest mod de cinstire a unui politicician care se bazează pe câteva atuuri.

 

 Punerea în paranteză a televiziunii care  duce la autonomia unui nou tip de mass-media, Facebook, sau o combinație între Facebook și televiziune, când televiziunile participă la jocul de contestare, care poate deveni letală pentru sistemul politic. 

Oricum, este o modalitate de a debloca anumite drepturi cetățenești care sunt încălcate.Se naște o nouă constiinta – constiința strazii, care este un semn al modernitatii, obligând statul român sa se mobilizeze mai repede în a intelege ce vor oamenii, intra in dialog, schimba stari de lucruri sau facereforma.

 Mulți politicieni, din toate partidele, nu numai cei carese va considera că probabil este vorba despre oteorie a unui complot, vor construi scenarii de studiu care să explice cesa întâmplat, dincolo de vinovăția lor sau recunoașterea obiectivelor unui decalaj față de lumea de azi. 

Vedem clar o inadecvare apoliticii de acum, o politică a tuturor partidelor laviața socială nouă,la ceea ce cere un nou tip de civism.

Generația Facebook  are ca principală caracteristică diversitatea și respectul ei. 

Paradoxal, este o masă formată din grupuri diverse, care acceptă până la urmă să fie unite de o emoție mai degrabă, și nu un contract social pe termen lung. Este o generație circumspectă; dacă ne uităm în sondaje, vedem că nu au încredere în stat, nu au încredere foartemare nici în celălalt.

 Este o generație dezamăgită, dar capabilă să acționeze punctual în momentul în care un drept al individuluieste încălcat. Apare astfel un nou tip de simț al comunității, dela interesul comunitar la interesul național.

Comunitatea nu este generată, fondată de interes abstract, politic sau istoric; este vorba de un interes care este o sumă a intereselor personale mai degrabă,a intereselor fi căruia ca individ, a drepturilor mele ca individ. 

De 200 de ani, statul român încearcă mereu să îndeplinească un obiectiv politic, despre care este vorba tot timpul: unitatea națională; am urmărit doar obiectivul politic, n-am făcut nimic pentru social,nimic serios pentru economie – excepție, comunismul lui Ceaușescu.

Acesta este o caracteristică interesantă a acestei generații. Este ogenerație în flăcări, o generație care se adună în jurul unei emoții, dar nu sunt un contract social stabil, cum spunem noi, nu respectă contractele tradiționale, moștenite prin educație.

Este un contract pe durată determinată. Un fel de, cum spune sociologul francez Michel Maffesoli – politica a neotribalismului. Oamenii se află în stradă și fac un fel de elogiu al rațiunii sensibile, nu al tipului de cartezianism social pe care îl cunoaștem noi de Descartes sau de la Rousseau, prin contractul social.

Generația Facebook  reprezintă o vârstă, o perioadă în care acest grup simte o puternică insecuritate pentru ei și pentru familiile lor și caută o soluție de generalizare a insecurității.

Peste trei sferturi dintre români simt o mare nesiguranță pentru locul lor de muncă. Această generație nouă simte această insecuritate, dar caută o soluție și, față de ceilalți,renunță la apatia socială și politică, devine un grup care acționează, chiar dacă intermitent. 

Revolta este soluția principală,solidaritatea într-o emoție colectivă este forma de manifestare. Nu poțiprosti pe acești oameni cu discursuri patriotarde, cu discursuri stereotipice despre interes național sau interes colectiv.

 Oamenii aceștia gândesc interesul colectiv prin prisma interesului personal și aceasta face mai ușor de indoctrinat afectiv prin valori ale discursurilor clasice ale politicii: datorie, patriotism etc. Este, în final, o nouă formă de aglutinare a intereselor colective și a unei noi forme de cultură politică.

 Este o cultură politică care are mai degrabă un aspect anarhic câteodată, dar aduce o nouă formă de responsabilitate, care încă nu este maturizată.

Aceste mișcări se tem să producă lideri, de frica de a nu fi absorbiți de sistem, dar este o generație interesantă și viitorul lumii noastre se vede în această generație, în semnalele pe care din când în când aceasta le trage.

Politica mutantă, antreprenorul politic și partidul francizei 

Motto: „Românii sunt iubitori de noi ,
Înșelători ca grecii și nerușinați ca țiganii“.
Un episcop bulgar, în jurul anului 1680

Eroarea noastră, principala percepție este legată de faptul că ne imaginăm că partidele au o indisolubilă relație cu electoratul. Dacă vom crede pe cuvânt discursurile de campanie, atunci vom avea imaginea unor pietre uriașe în care locuiesc diferite tipuri de electori, iar pe de altă parte zboară îngeri de diferite culori politice, alimentând mulțimile extaziate cu vorbe de duh, azimă și honey.

Electoratul se întâlnește doar din patru în patru ani cu politica. În rest, citește ziare, stă zile și nopți în fața televizorului, adoarme și se trezește cu radioul pornit pe noptieră. 

Partidele din viața reală trebuie să păstreze doar o legătură continuă cumass-media. 

Zilnic trebuie să urce un bolovan pe munți.  Electoratul este sfătuit de jurnaliști și înțelege că este important să avem populari ca să ne protejăm interesele țării.

 O greșeală este legată de faptul  că ne credem unici și nu ne uităm prea mult la ceea ce se întâmplă în Europa. Dacă am privi la alții, am putea observa că mutațiile politicii europene sunt rapide, că apar  politiciaeni de genă mutantă.

Ba chiar am putea spune că apare o politică mutantă. Noua politică apare cu brutalitate, nu așteaptă secole ca să ne avertizeaze.

Berlusconi (și Bernard Tapie) au apărut cu brutalitate, fără avertismente.O noua ipostază a politicianului în Europa – un fel de politician total, un super-politician, robocopul politicii. 

Două fenomene sociale sunt responsabile pentru acestemutații politice. În primul rând, această nouă politică reală vine dintr-o schimbare profundă a raportului dintre economie și social, consum și capital, proprietate și circulație.

Procesul de producere a plusvalorii nu mai este indisolubil legat de proprietate,extragerea de plusvaloare nu se mai face doar prin exploatarea directă a muncii, cum spunea Marx. Multe întreprinderi de mare succes din ultimele ani și-au bazat succesul pe schimbarea raporturilor dintre producție, distribuție și consum.

 Cel care vinde mărfurile nu este anonim, nu trebuie sa se mai chinuie sa-și faca un nume, el devine rapid cetățean al imperiului.

 

România – sfârșitul utopiei politice

România a traversat ultimii 15 ani sub semnul utopiei. Născută la Crăciunul, în care am păcătuit cu  Ceausescu, democrația utopică ne-a purtat rătăcind prin deșertul fiecărui, mai bine de o decadă, obligându-ne să plătim acea păcat originar.

Utopia a fost singurul mod prin care am putut noi,românii, să privim peste gardul prea înalt al istoriei.

Utopia s-a născut pe baza facultății noastre de viză împotriva realității, irațională, agresivă, fantasmagorică. Am văzut că există o Românie profundă, care nu este atinsă de comunism. 

Ne-am amăgit veșnicia sa născut în satul românesc și că sufletul pârâului român este de neîntinat.  

Coeziunea partidelor se bazează pe simplitatea loialității, cine pune întrebări esteeliminat ca trădător, iar dacă cineva are dubii, este izolat de ceilalți.Conducătorii iubiți de popor au spus poporului doar ce voiau să audă. Nu vorbesc niciun conducător despre nevoia de a lucra mai mult.

Nici nu ne sculăm prea târziu sau ne culcămprea devreme. Nici nu ar trebui să ne spălăm mai des, ori săcurățăm singuri șanțurile din fața porții ca să nu ne mai înundămploile curte.

Toți au spus doar că există niște trădători, existăforțe oculte, de regulă adversari politici, din cauzacare nu curgelapte și miere peste colțul nostru de rai. Serviciile lor secrete au

vorbit tot timpul despre amenințări, vulnerabilități sau conjurații trădătoare. Dar nimeni, niciodată, nu a dat vreun nume.
Vinovații au rămas misterioși, iar conducătorii deveneau de două ori mai puternici: deveniseră păstrători ai unui minunat secret, care nu se poate spune nicimăcar și, cu un tambur, puteau și să-i șantajeze pe cei care simțeau cu musca pe căciulă.
Conducătorii au scăpat mereu țara de separare, de ocupare sau de izolare. Erau mereu diferiți de cei care le cărau lectica printre popoare.Conducătorii au avut grijă ca politica să fi fost timp de 15 ani organizată în două blocuri. Noi și Ei. A existat mereu un dezechilibru între o mare parte (FSN, PDSR, PSD) și o sumă de partide mai mici, obligată să se alieze pentru o câștiga. 
Cei ca noi erau demni de iubire – Ei, cu toții, niște ticăloși.
Alternanța la putere făcea locurile să se schimbe, păstrând ura intactă. Astăzi,  bipolaritatea a murit. Există tendința de a construi o lume politică pe trei piloni.
Dacă adăugăm PSD, avem deja trei partide și mai multe variante pentru alegători. Iubirea sau ura nu mai ajung pentru a ne raporta la spectrul politic. Trebuie să fie o valoare intermediară sau poate chiar să avem curiozitatea să ne întrebăm cine sunt politicienii pe care i-am iubit, sau pe cei pe care îi uram.
Politica nu mai este un vehicul spre paradis, ea va deveni un fel de poștalion care ne duce până la han, la bordel ori poate … în fine,la muncă. 
Va deveni un mijloc de acțiune social, nu o opțiune de viață și de moarte. Poate oamenii își vor da seama că viața lor nu mai este atât de dependentă de politicieni. Trebuie să neuităm la ei ca la niște oameni, să alegem după performanțe, nu după pasiunile noastre sau fantasme. 
Într-un sistem multipolar,președintele nu mai este zeu, veghind la lupta dintre Bine și Rău,devine un pol care va avea poate forța de atracție politică egală cu a unuia dintre ceilalți trei.
Poate deveni cel puțin un președinte respectat de popor. Traian Băsescu a fost ultimul beneficiar al mesianismului politic în România. A venit ca un antierou, a spus din prima zică a uitat calul alb la o crâșmă, unde ia oferit o bere, un bărbat de râs, un râs de cesar de de moment, care a deplâns poporul că este constrâns să-l aleagă pe el, un plebeu comunist.
Era primul conducător care părea viu și seamănă cu cei mulți și flămânzi. Este ultimul beneficiar al utopiei, dar o utopie degradată, cea în care investim ultima formă a visului, adică nebunia de a crede că un om simplu va putea face ceea ce nu au putut face cei  dăruiti cu har. O utopie un disperaților.
Odată cu el însă, utopia politică va muri de definitiv, pur și simplu pentru că este rezultatul pierderii fascinației pentru eroul-salvator. Cruzimea maselor o depășește în acest caz pe cea a conducătorilor trecuți. Ei dau acum căsătoria desculțului senzația că este egalul zeilor . Dar nu pentru că l-ar iubi, ci pentru că vor să-i pedepsească prin această blasfemie pe zei.
Într-o zi, Președintele de acum va pierde. Mi-ar plăcea să cred că Președintele României va fi demn în actul ultim al pierderii puterii. Că va rezista cu dignitate.
De ce? El este și pentru adversarul meu politic, dar motivul meu este subiectiv. Am plecat la 14 ani din sat, cu un geamantan de carton în mână, să cuceresc lumea. Și am văzut un lucru care ma cutremurat: în democrație, conducătorii sunt omorâți prin vot. Nu sunt împușcați, nici în junglă, nici ghilotinați. 
În sistemele utopiei democrației, ei nu-și-au dat seama că au murit. Umblă ca niște fantome, se miră că numai sunt șefi. Pun totul pe seama trădării și nici măcar nu știu că au murit. 

Când scriem aceste rânduri, se apropie bilanțul celor 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989. Se vorbește mult despre ce sa schimbat, pro sau contra, se vor găsi lucruri bune sau rele, în funcție de tabere. Dar dacă ne uităm cu atenție, vedem că sunt foarte multe lucruri care nu s-au schimbat, au rămas ca niște pietre grele care s-au opus evoluției sau curgerii politicii sau dezvoltării țării.

Deci ce nu sa schimbat? Încercați o listă, fără multe exemple sau explicații. Un sfert de secol înseamnă schimbare, cel puțin la viteza cu care evoluează azi societatea.  Dar ce nu sa schimbat? O listă fără multe comentarii sau explicații

După aceste decenii trecute, nu știm dacă a fost revoluție sau lovitură de stat și nici cine a tras în noi, în 21-22, dar nici după acel moment,când au murit cei mai multe din oameni.

Nimeni nu a răspuns pentru crimele Revoluției, iar purtătorii de dosare au avut cariere fulminante în justiție. Dar avem câțiva zeci de mii de revoluționari care primesc indemnizații, terenuri sau scutiri de taxeși impozite, în timp ce urmașii celor morți au fost uitați de mult timp pentru că nu mai are cine să lupte pentru ei, vaduvele și orfaniinu pot ieși să sebată cu scutierii.

Au rămas frica și o politică moartă de frică , mai ales atunci când intră în ani electorali, anii schimbărilor.

Politicienii trec,dar frica rămâne, ca o fază, ca un memento al incertitudinii și golului, al chaosului și morții sistemului.Nu am scăpat nici o nevoie de tact, o acută prezidențializarea puterii. Oamenii nu au încredere în reguli, Constituție sau instituții, vor avea mereu un președinte care să le aducă salarii, pensii, liniște, pace și tot ce se poate. 

În prezent, acum a fost ales un președinte cu nume parcă predestinat pentru români – Santa Klaus. 

Discursul urii  a rămas în spațiul public, chiar dacă acum este mai vizibil în zona spațiului public virtual. Sunt atacați bătrânii care cer pensii, cei din țară care nu votează progresiști, asistații de toate felurile, comunitățile rurale pentru că au nevoie de gaz, canalizare sau drumuri. 

Diaspora nouă nu este diabolizată pentru că nu a mâncat salam cu soia, ci pentru că votează fără să contribuie la PIB, fără să muncească cu noi. Diversiunile cu polenizarea apei și coloanele armatei sunt în revoluție pe Facebook.

A revenit ,dupa 30 de ani, anticomunismul și a rămas valabilă mxima lui George Soros :

”Este întotdeauna mai ușorsă mobilizați oamenii contra unui ceva decât pentru ceva” 

Autonomia ungurilor și a secuilor este tot în stare de proiect, acum mai avansat, dar tot așteptând mai bune vremuri pentru a trage o mică frontieră care să înconjoare moșia Székelyföld.

Încă mai avem școli, iar  PIB-ul nostru este,tot la coada Europei, chiar dacă a crescut de 5 ori față de 1989.

Mai avem încă ediții chiar dacă vânzarea de carte a scăzut cu 85%. Intelectualii noștri publici scriu apeluri patetice și cheamă,după trei decenii de democrație, masele în stradă pentru a șterge guvernele de pe fața pământului.

Antreprenorii români sunt tratați ca hoti, corupți ,bandiți sau golani, dar într-o proporție mai mare decât în ​​primul an de libertate. Investitorii străini sunt priviți și acum ca salvatori, primesc ajutoare de stat, investitorii români sunt arestați pentru corupție în acte ori niște ofițeri din administrația centrală sau locală cer bani negri sau șpăgi pentru eliberarea documentelor.

În general, încă funcționează mitologii politice în locul unorstrategii de dezvoltare economică: mitul investitorului străin care vine doar pentru a crea locuri de muncă pe mioritica plaiurilor,economia de piață care ea singur aduce bunăstarea, singura cotă– singura cale spre bunăstare și creșterea economică.

FMI și Banca Mondială ne dau certificat de sănătate și ne facem proiectul de buget pentru anul vitivinicol, iar mitul bunăstării rămâne să se refere la o perioadă mai îndepărtată decât cea pe care o seamănă cu mintea și cu sufletul în 1989.

Statul a rămas singura sursă a puterii, unica formă delegitimare a unei autorități. 

Administrația locală este inclusă încentrul centralizat, obiectivul căruia lucrăm de două secole, astfelcă avem doar un simulacru de autoritate locală sau județeană,acestea fiind doar prelungiri ale organismelor centrale înteritoriu.

Forța centrului se întâlnește ca localitățile locale să fie doar copii baronilorde la centru. O astfel de politică nu reprezintă nici comunitatea,nici oamenii din aceste comunități, ci doar reproduce o schemă abstractă creată la centru sau țintă de politică politică: social-democrați vs. liberali, proeuropeni vs. conservatori, corupți vs.inocenți etc. Astfel, după  toată această perioadă,puterea centrală respinge orice proiecte care ar putea avea relevanță reală pentru oameni concreți sau comunități reale.

Avem și acum  o politică obsedată doar de menținerea puterii și domniei și o dreaptă care plânge patetic prin scrisori deschise sau apeluripublice în timp ce crede că trecerea statului de proprietate încapitalul recenta este revoluția adevărată (dar nu l-am citit peMarx, care credea la fel, doar că voia asta pentru clasa muncitoare).

Și acum, liderii dreptei sunt tot angajații statului, chiar dacă s-au dezvoltat și un mic capitalism românesc. Societatea civilă lipsește și acum din spațiul public; din când în când, se trezesc unii dintre reprezentanţii ei, deja foști miniștri sau actuali membri de partid,și o invocă, vorbesc în numele defunctei.

Miile de organizație de îngrijire se luptă pentru politici de asistență socială, solidaritate comunitară sau alte scopuri în care statul uită de oameni, formate mai ales din rândul tinerilor, nu sunt introduse în seamă, dar rămân la lista de susținere a intelectualilor sau la scrisori deschise către vreun conducător care candidează la vreo funcție.

Acum idolatrizăm o vreme pe tinerii care  au luptat pe Facebook pentru o lume nouă, ca pe cei care odinioară au iesit să moară în fața tancurilor, dar în scurt timp toată lumea va uita de ei, de locurile lor de muncă, de condițiile în care învață sau de faptul că trebuie să-i ajutăm să facă o carieră, să crească copii.

Nici acum nu avem încă un proiect de societate, nu avem o hartă a viitorului, nu ne propunem un traseu. Guvernanțele sunt pompieristice și comunicaționale. După un sfert de secol nu am făcut un mare plan, conducem țara cu instrumente de contabilitate și cu ochii închiși. Resursele noastre naturale se tâlhăresc zi de zi, iar noi ne hărțuim în războaie personale ale liderilor.

Am pierdut populație mai mult decât în cel mai devastator război,  natalitatea scade continuu.Nimeni nu este panicat, nimeni nu se îngrozește că viitorul neprogramat nu are cum să aducă ceva bun. 

O naivitate șocantă pentru un popor care se bucură că rezistă de două mii de ani la confluența imperiilor. Imperii care au murit, dar noi, românii, am rămas, așteptând să vină următoarele imperii ca să necalce în picioare.

O inconsistență de fond a unei națiuni care așteaptă aproape un secol premiul Nobel pentru literatură și este mere ufrustrată că nu-l primește.

După 25 de ani de libertate, „istoria încă se răzbună pe noi,repetându-se”, cum scria acum un secol Nicolae Iorga.

Explozia politicii ca spectacol și Facebookul inovează, dar ne duc înapoi spre formele embrionare de tribalism politic.

 

 

Vasile Sebastian Dâncu

Fragmente din : TRIBURILE. Patologii ale politicii româneşti, de la Revoluţie la Generaţia Facebook

https://www.academia.edu/30839961/TRIBURILE_Patologii_ale_politicii_rom%C3%A2ne%C5%9Fti_de_la_Revolu%C5%A3ie_la_Genera%C5%A3ia_Facebook

 

 

08/04/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Noul președinte al Academiei Române a fost ales prof.universitar dr. Ioan Aurel Pop,rectorul UBB Cluj. VIDEO

Un eveniment important s-a întâmplat la Academia Română în Joia Mare, când președinte al Academiei Române a fost ales prof.universitar dr. Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj. 

 Alegerea lui Ioan Aurel Pop în fruntea Academiei Române este un semnal puternic de implicare activă a celui mai important for științific în viața cetății, pentru renașterea și restaurarea societății românești pe temelii  valorice şi ierarhice, actualizate intereselor naționale.

Ioan Aurel Pop este un istoric patriot, care are o abordare istoriografică ultramodernă, construită pe un fundament solid clasic și o perspectivă originală, cunoaște șase limbi străine și e recunoscut de mediul academic mondial ca un istoric universal.

În primul său discurs ca președinte al Academiei Române, reputatul istoric a ţinut să sublinieze că:

„Academia Română are sediul în București, dar este o instituție națională, 90% din români trăiesc în afara Capitalei. Ea trebuie să transmită din Capitală mesaje pentru întreg poporul român. Mesaje, sigur, în primul rând de știință, de cercetare, de creație, dar și mesaje care să aducă răbdare, încredere și speranță.

Țara asta are nevoie de foarte, foarte multă răbdare, de foarte multă speranță, de încredere în creația spirituală, în educație, de programe care să limiteze numărul de analfabeți și de analfabeți funcționali și care să reașeze educația pe un piedestal în care strămoșii mei au crezut pentru că aplicau formula „Ai carte, ai parte”.

Erudiția, cartea, cunoașterea trebuie să ne caracterizeze ca popor și să încercăm să ducem acest mesaj mai departe”, a arătat Ioan Aurel Pop în primul său discurs ca președinte al Academiei Române. E un îndemn pentru un nou început.

Alegerea lui Ioan Aurel Pop în fruntea Academiei Române va deschide o etapă nouă, ziditoare în istoria acestui for și în comunitatea științifică românească, dar nu numai.

Ioan Aurel Pop, pe lângă faptul că este un patriot luminat, are și o analiză lucidă asupra clasei politice românești, care după părerea sa duce lipsă de oameni de stat care să construiască vizionar viitorul României. 

 

 

 

Ioan Aurel Pop

 

 

Scurtă carte de vizită

 

Ioan-Aurel Pop (născut la 1 ianuarie 1955, la Sântioana, judeţul Cluj), este membru al Academiei Române, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, fiind specializat pe istoria medievală, instituţii medievale şi paleografie latină.

Înainte de a deveni rectorul Universității „Babes- Bolyai”, în martie 2012, Ioan-Aurel Pop a fost directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995) şi directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007).

În 1989 a obţinut titlul de doctor în istorie cu teza „Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV – XVI”.

În anul 2001, când a fost ales membru corespondent al Academiei Române la doar 46 de ani, a fost cel mai tânăr membru al acestui for, iar în anul 2010 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Ioan-Aurel Pop a fost ales în unanimitate președinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Rector în orașul în care unul din patru locuitori este student

Ioan Aurel Pop are motive de mândrie când vine vorba de orașul în care-și desfășoară activitatea:

„La Cluj sunt 10 universități, dintre care 6 de stat și aproape 100 000 de studenți de toate categoriile, la o populație totală de 400 000 de locuitori. Fiecare al patrulea clujean este student! Ce poate fi mai frumos! Universitățile sunt brand-ul Clujului, iar UBB, cu cei 42 000 de studenți, este azi cea mai veche, mai mare și, din varii puncte de vedere, cea mai performantă universitate a României.

Eu sunt primul rector din istoria instituției – fondate în 1581 – ales de toți dascălii și de reprezentanții studenților (aproape 2000 de votanți), ceea ce presupune o mare îndatorire”.

În 2015, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Profesorul Pop este membru al Adunării Naționale Bisericești, forul suprem al Bisericii Ortodoxe Române.

Noul președinte al Academiei Române este autorul celebrului volum „Istoria, adevărul și miturile”, un răspuns argumentat care desfiinţeză  inepţiile din cartea lui Lucian Boia despre „miturile” istoriei românești.

Este, de asemenea, autor și coautor a peste cincizeci (50) de cărți, tratate și manuale, și a peste trei sute (300) de studii și articole. Printre cele mai importante lucrări publicate se numără Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014, „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), Editura Peter Lang, 2013, precum și volumul Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere, Editura Academiei Române, 2012.

„Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească …”, spunea Ioan – Aurel Pop într-un interviu acordat, publicaţiei ActiveNews, acum un an.

  Ioan Aurel Pop a formulat o scurtă caracterizare a istoriei României de după 1989:

„Istoria României de după 1989 a fost o speranță continuă de mai bine, pe fondul unei crize interne și internaționale care nu se mai termină! S-au derulat procese democratice importante, în paralel cu inechități crase, cu hoții de neimaginat și cu minciuni planificate. A fost peste un sfert de deceniu așa de alert și de contradictoriu, încât e greu de înțeles ceva clar și precis. E drept – spun istoricii de meserie – că istoria are nevoie de perspectiva trecerii timpului spre a putea fi înțeleasă. Așa că mai avem de așteptat! Numai să nu ni se aplece de atâta așteptat!”.

„Noi nu ne-am apărat „glia” până la sinucidere”

La întrebarea: Care a fost/este, din punct de vedere istoric, cea mai mare slăbiciune a poporului român? Dar cea mai vizibilă calitate?

Reputatul profesor a răspuns:

„E greu se spus! O mare slăbiciune a fost, cred, delăsarea (defetismul, ideea că la noi merge și așa). Această slăbiciune ne-a făcut să pierdem mult în competiția cu alte popoare.

Cea mai vizibilă calitate a fost, cred, un anumit echilibru în viață, care a îmbrăcat și forme fataliste, dar și o putere și o știință de a oscila între politica de rezistență și cea de conciliere. Cu alte cuvinte, am știut când să luptăm și când să tratăm, să negociem ori să pertractăm (cum s-ar zice în Ardeal). Noi nu ne-am apărat „glia” până la sinucidere, ca unii vecini, dar nici nu ne-am lăsat distruși complet fără să luptăm.

Țara sau „moșia” a viețuit și a supraviețuit bine câtă vreme țăranii și boierii au avut ce apăra. Adică atât cât au avut în proprietate moșiile lor mici, care formau moșia cea mare, Țara. Apoi, rămași fără moșii, țăranii s-au ticăloșit, dar nu într-atât încât să piardă speranța și să-și ia lumea în cap.

Românii nu și-au părăsit țara (țările) până recent, convinși – cum se zicea pe vremuri la Radio Europa Liberă – că „locul românilor este în România”.

Ioan Aurel Pop afirmă că rezultatul superficializării și  politicilor care promovează ignoranța, este apariția de mecanisme umane, de oameni lipsiți de cultură generală și de orizont, care alcătuiesc așa-numita generație facebook.

„Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace.

Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS”, generația căutătorilor de pokemoni sau toate la un loc!

Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate… Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință.

Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”.

Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat”, a continuat savantul.

„Orice elev ar trebui să fie obligat să meargă la școală, iar pentru asta ar trebui să se ajungă până la pedepsirea părinților. Lipsa de educație creează monștri”.

„Românii nu se pot integra bine în Europa, nu fiindcă nu ar fi destul de europeni, ci pentru că nu știu să mai fie români, pentru că nu mai vin cu modelul lor de civilizație, pentru că imită și ascultă, mereu supuși, de alții.” 

Distinsul dascăl clujean Ioan Aurel Pop mai are o calitate: este 100% produsul școlii românești.  

Cu siguranţă că alegerea sa în această  înaltă demnitate va da semnale ferme pentru restaurarea și renașterea comunității românești,în Europa și în lume, cu demnitate și cu fruntea sus şi că România de azi se va coagula în jurul a două instituții fundamentale cu lideri puternici, cu dragoste de țară : Academia și Biserica.

În jurul acestor doi piloni fundamentali se va ridica din genunchi România şi se vor vedea schimbări și la alte insituții fundamentale, care au datoria să schimbe definitiv fața României, astfel încât țara noastră să se ridice cu ochii din pământ și să privească înainte și spre cer.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/09/ziua-de-9-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

 

http://www.napocanews.ro/2018/04/o-veste-buna-ioan-aurel-pop-presedintele-academiei-romane-un-nou-inceput.html

http://evz.ro/interviu-ioan-aurel-pop.html

http://ioncoja.ro/academia-rediviva-ioan-aurel-pop-a-fost-ales-presedintele-academiei

https://www.activenews.ro/stiri-social/Rectorul-celei-mai-mari-Universitati-din-tara-vorbeste-despre- forte-mai-puternice-decat-ne-putem-inchipui

09/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: