CUM RĂMÂNE CU DATORIILE ISTORICE ALE GERMANIEI FAȚĂ DE NOI?

„Germania, o țară care ne-a ramas de trei ori datoare” sau Ländlerul nefiresc româno-german, o analiză de Radu Golban
 

O țară care ne-a ramas de trei ori datoare, la propriu, in ultima suta de ani se erijeaza mai nou in promotor al luptei anti-coruptie prin mandate de perchezitie si virtuti etnice, sub impactul rezultatului recentelor alegerile prezidentiale.

O tactică indoielnică, ascunsa mereu dupa paravanul corectitudinii si pretextul bunelor relatii economice.

Incă de la cel mai renumit ministru al afacerilor externe al Berlinului, Gustav Stresemann, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, aflam in 1926 vis-a-vis de o datorie istorica a Germaniei fata de Romania, ca subiectul trebuie omorat prin bani oferiti cercurilor politice din tara.

Citind presa germana, mesajul este cat se poate de limpede: valorile germane impotriva coruptie nu sunt doar o incercare de a continua campania de virusare informativa a unei lumi cu mitul corectitudinii pe baza etnica, dar si o aroganta de a pune intregul popor roman sub acuzatia generala de a fi corupt.

Trist ca mai bine de saizeci de ani de integrare europeana par sa nu fi deschis Berlinului spiritual noi oportunitati de a-si promova imaginea magulitoare in Europa. Fixatia cu obstinatie a Germaniei pe niste leacuri otravitoare, prin care „promotori ai corectitudinii” doreau sa vindece omenirea intr-un trecut intunecat si pentru care au mai pierdut doua razboaie mondiale, revin in voga.

Ecoul in presa germana al victoriei Domnului Klaus-Werner Iohannis exprima interesul deosebit al Berlinului in maniera traditionala bine cunoscuta din istorie, numita prin eufemism „penetrare pasnica”. Consecinta directa fiind instrumentalizarea de catre Germania a aspectului etnic in relatia cu Bucurestiul. De aceea noul presedinte ales trebuie sa fie extrem de circumspect la asemenea avansuri toxice deoarece lupta informativa a Berlinului impotriva Romaniei a intrat intr-o noua dimensiune.

In primul rand domnul Iohannis este cetatean roman ales de o majoritate in functia de presedinte al tarii. Din aceasta pozitie are capacitatea sa raspunda asalturilor externe, inclusiv germane la cele mai delicate subiecte. Pentru a intelege mecanismul subtil de cotropire informativa a spatiului vital german pana la gurile Dunarii trebuie sa remarcam recrudescenta practicilor de culpabilizare istorica a Romaniei si romanilor din ultimul secol.

Dupa ce au ingropat pe urma cliringul bilateral (1936-1944) a doua datorie de miliarde de euro fata de Romania au folosit cu succes arma culpabilizarii unui intreg popor si a victimizarii Germaniei. Cea mai reusita actiune fiind implantarea romanilor constiinta de tradatori prin actul de la 23 august, prin care am fi suparat Germania. Doar asa se explica de ce in scoli copiii nu invata ca Romania de fapt nu a tradat poporul german ci la ajutat sa scape de un tiran, sau ca un Hohenzoller a incetat razboiul si nu un Popescu, iar ca Italia si Finlanda au iesit din razboi mult inaintea noastra si ca ar fi fost cazul sa contabilizam si noi ciopartirea teritoriala a tarii impusa de Berlin inaintea razboiului.

Cea mai recenta operatiune de culpabilizare a Romaniei consta in promovarea mitului vanzarii etnicilor germani de catre comunisti.
Capitol deschis, de altfel in 1997, prin scuza neinspirata a guvernului Romaniei pentru „vanzarea” sasilor si svabilor. Prost inspirat si prost informat demers pentru ca izvoraste din necunoasterea faptului ca Hitler ii transformase in 1934 si pe etnicii germani din Romania in nemti dupa definitia Reichului. Astfel contra unei sume pentru Germania totusi modesta de aproximativ 8000 de marci, Bonnul delimita intr-un fel dupa criterii etnice un spatiu vital si totodata isi asigura forta de munca cu imigranti bine calificati si vorbitori de limba germana. Asa a fost compensat efectul demografic de dupa razboi, asigurandu-se totodata Germaniei divizate postbelice si statutul de victima.

De fapt este insa o abordare de tip dublu standard. Mitul traficului cu etnici germani il demonteaza insasi sistemul fiscal al Germaniei care pana in zilele noastre percepe „o taxa de goana” pentru proprii cetateni dornici sa paraseasca tara catre destinatii mai atractive. Daca Germania impoziteaza patente, brevete sau succesiuni pana la zece ani dupa parasirea tarii, de ce n-ar fi fost indreptatita sa perceapa si Romania o taxa pentru educatia oferita emigrantilor.

Domnul Iohannis are asadar sansa unica in istorie de a ajunge cu Germania politica la pace (o pace care oricum nu a fost incheiata nici pana acum cu Berlinul prin tratat). Ar reprezenta si o pace simbolica si de impact cu Germania mitologica din mintea romanilor.

Sursa: corectnews.com prin R.B.N. Press (https://romaniabreakingnews.ro/germania-o-tara-care-ne-a-ramas-de-trei-ori-datoare).

 
NOTĂ:

Radu Golban este un economist român  care a descoperit că Germania ne datorează 19 miliarde de euro, din acordurile comerciale bilaterale încheiate înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial. S-a nascut in 18 noiembrie 1973 la Timisoara și  trăit şi studiat în Germania, Elveţia şi România.

 In 1988 a emigrat în Germania, impreuna cu familia.. Iată  în continuare, câteva repere despre Radu Golban:

• Este absolvent al Universitatii „Albert-Ludwigs” din Freiburg,Germania, Facultatea de Filozofie, specializarea: Politica stiintifica si drept, promotia 2000.
• Absolvent al Programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universitatii din Basel, Elvetia, promotia 2002.
• Absolvent al programului doctoral al Universitatii de Vest din Timisoara, titlul tezei de doctorat “Uniunea Europeana si monetara si Romania”, conducator stiinţific Grigore Silasi, anul sustinerii 2008.
• Absolvent a mai multor cursuri de specializare în domeniul integrarii europene.
• A avut o activitate de cercetare si predare la Universitatea de Vest din Timisoara, din 2002 (Scoala de Inalte Studii Economice Comparative din Timisoara) pana in 2012 care s-a concretizat in trei carti ca prim autor, si peste 20 de lucrari stiintifice publicate in reviste recunoscute.

Radu Golban a descoperit in timp ce isi facea documentarea pentru teza doctorală ca Germania are o datorie istorica catre Banca Nationala a Romaniei.

Ca nemtii au incercat sa o “deconteze” fie prin decontarea din soldul curent a stationarii trupelor pe teritoriul Romaniei, fie prin achitarea unor datorii ale Romaniei fata de Germania in 1944 tot din soldul curent.

In 1935, Romania si Germania au semnat un acord prin care se stabilea ca platile dintre cele doua tari, provenind din schimbul de marfuri si din alte obligatii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring bilateral intre Banca Nationala a Romaniei si Casa de compensatie germana.

Datoria descoperita de Radu Golban este un varf din cliringul necompensat.

Si ca să terminăm aceasta scurta si incompleta incursiune in biografia lui Radu Golban, iata ce crede chiar el despre descoperirea sa:

„Din moment ce traim intr-o perioada politica extrem de tensionata, eurosistemul se poate prabusi de pe o zi pe alta. Probabil, tind sa cred, chiar daca am descoperit aceste creante, ca nu este cel mai favorabil moment de a discuta despre o datorie istorica a Germaniei fata de Romania„.

 Destul de trist, dar adevarat.

În sprijinul afirmațiilor d-lui Golban vine și 

 Germania e chiar singurul exemplu de ţară care de-a lungul istoriei nu şi-a plătit niciodată datoriile externe. Nici după primul, nici după al doilea Război Mondial. Totuşi, au reuşit frecvent să determine alte naţiuni să plătească, aşa cum s-a întîmplat după războiul franco-prusac din 1870, cînd au cerut despăgubiri masive şi le-au şi primit. Statul francez a suferit timp de decenii din cauza acestei datorii. Istoria datoriilor publice e plină de ironii. Foarte rar are de-a face cu ideea noastră despre lege şi ordine.

Cînd aud germanii zicînd că ţin la o fermitate morală în ce priveşte datoria şi că vor ca datoriile să fie date înapoi, mă gîndesc: ce glumă! Germania chiar este ţara care nu şi-a plătit niciodată datoriile. Nu are căderea să le ţină lecţii altor naţiuni.

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/21/germania-este-datoare-vanduta-romaniei/

GERMANIA ESTE DATOARE VANDUTA ROMANIEI. BANII DATORATI DE STATUL GERMAN REPREZINTA DATORII NEACHITATE DINTR-UN CONTRACT DERULAT INCEPAND CU 1939 !

In cautare de bani, statele incep sa se uite prin arhive la datoriile istorice  pe care le au de incasat si sa intenteze procese pentru recuperarea acestora.

E cazul SUA- Germania, dar nu asupra lui m-as opri astazi, ci as aminti un caz care ne afecteaza direct. O mai veche datorie a Germaniei fata de Banca Nationala a Romaniei.

E vorba de contractul de Clearing semnat intre Guvernele Romaniei si Germaniei, pe data de 23 martie 1939, in care Romania se obliga sa livreze marfuri diverse (titei brut, produse petroliere, cherestea, produse cerealiere, etc.) catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10 % fata de valoarea medie a preturilor mondiale.

 Germania urma sa achite facturile prin Casa Germana de Compensatie, dar platile trebuiau efecuate numai catre BNR, in marci germane imperiale. BNR, la randul ei, achita in lei romanesti exportatorilor si in acest fel totul era in regula. Contractul acesta se poate gasi pe Internet, nu e niciun mare secret

In primii ani de contract Germania s-a achitat cu constiinciozitate de obligatiile financiare asumate prin contract. Dar ulterior, mai ales incepand din 1943, Germania a inceput sa gafaie cu platile, acumulandu-se restante la plata, astfel ca la data de 30 iunie 1944 BNR comunica catre Banca Reglementelor Internationale de la Basel ca Germania inregistra o restanta la contractul de Clearing de 545 milioane RM (Reichsmark – adica marci imperiale germane).

Dupa 30 iunie 1944 restantele nemtilor fata de BNR au urcat vertiginos, in doar 6 luni inregistrandu-se un total al datoriilor neplatite de circa 900 milioane RM, conform datelor obtinute de la Banca Reglementelor Internationale de la Basel, Bilantul Anual, editia sfarsitului de an 1944.

Insasi Ministerul de Finante din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunostea ca are obligatii de plata neachitate la termen, catre 31 de state, protectorate si teritorii, in suma totala de 20.049.880 RM, calculate pana la data de 31 august 1944.

 In fruntea listei se aflau Franta, cu 8.536.746 RM, urmata de Belgia, cu 4.987.953 RM si Danemarca, cu 1.293.515 RM. Romania ocupa locul 4 cu suma de 1.126.344 RM.

Ulterior datei de 31 august 1944 exporturile Romaniei catre Germania au continuat sa fie derulate, mai ales in virtutea inertiei si a haosului generat de actiunea politico – militara de la 23 august 1944. Dar marfurile romanesti exportate in Germania erau din ce in ce mai reduse, astfel ca totalul facturilor pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei se ridica la aproape 1,3 miliarde RM.

Aceasta suma nu a mai fost niciodata achitata Romaniei, dar BNR in schimb s-a achitat constiincios obligatile asumate fata de exportatorii romani si le-a platit acestora, la zi, toate facturile !

Astfel ca singurul perdant din aceasta afacere a fost, in exclusivitate, numai BNR-ul, care nu a mai solicitat, niciodata, vreo compensare de la nemti.

Astazi valoarea initiala pe care institutia condusa de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde de Euro, conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elvetia.

 Dar in realitate valoarea in discutie ar putea fi cu mult mai mare, poate chiar undeva in jurul sumei de 100 miliarde de Euro, daca tinem cont de valoarea principalilor indicatori comparativi dintre anii 1944 si 2010 (preturile marfurilor exportate, costurile de transport, taxele vamale, etc.).

Pe 16 august 2010 parlamentara germana Ulla Jelpke a adresat Guvernului Germaniei o interpelare, solicitand un punct de vedere oficial asupra acestui posibil sold neachitat de Casa de Compensatie din Germania catre Romania, reprezantata de BNR.

 Raspunsul Guvernului German, prin Ministerul de Finante de la Berlin, a venit neasteptat de repede, chiar in aceeasi zi (!). Un raspuns previzibil, prin care Ministerul Finantelor de la Berlin spune ca Romania a renuntat la orice pretentie materiala fata de Germania, prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947.

Numai ca un astfel de raspuns este total incorect deoarece art. 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede ca “Romania renunta la orice pretentii fata de Germania, cu exceptia celor rezultand din contracte si alte obligatii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum si din drepturi dobindite inainte de aceeasi data” .

Deci motivatia Ministerului de Finante din Germania nu sta in picioare, ba chiar as putea spune ca insasi prin motivatia aceasta lipsita de logica s-au impotmolit si mai tare si vor trebui sa accepte, intr-un final previzibil, ca au de platit o suma imensa Romaniei.

Vezi si alte detalii, daca esti interesat.

Sursa:AICI

CITESTE SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/27/cum-ar-putea-recupera-romania-cele-18-8-miliarde-de-eurodatorate-de-germania-din-perioada-nazista/