CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

23 iulie 1812 – Amiralul rus P. V. Ciceagov semna la Bucureşti, Regulamentul pentru guvernarea temporară a Basarabiei

 

 

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org
Dosar: Coat of Arms of Bessarabia Guberniya.svg

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813,  

Stema Basarabiei, așa cum a fost stabilită inițial sub stăpânirea țaristă (cca. 1815, 1817). foto: commons wikimedia.org

 

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, în Principatul Muntenia, „Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii” pe teritoriul moldovenesc anexat de Rusia intre râurile Prut şi Nistru, şi instrucţiuni concrete pentru guvernarea temporară a Basarabiei, pe care le remite boierului moldovean Scarlat Sturdza (1750-1816) – numit primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în urma războiului Ruso-Turc din 1806-1812. 

Prin actul său, Ciceagov a „extins” fără nici un temei asupra intregului teritoriu situat intre raurile Prut și Nistru, ce a aparținut Țării Moldovei, denumirea de Basarabia, care era data pana atunci doar părţii sudice a acestei regiuni, la acel moment raia turcească.

Conform acestui document, teritoriilor moldovenesti recent anexate Imperiului Rus, le-a fost acordată o autonomie limitată.

Justiția penală sau civilă era efectuată în baza obiceiurilor locale, dar poliția activa în baza legilor ruseşti. Actele, documentele, erau de la început „întocmite în limba rusă şi moldovenească”, iar mai apoi au fost scrise numai în limba rusă. In şcoli şi biserici se folosea limba rusă

În conformitate cu„Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii”, provincia dintre Prut şi Nistru a fost împărţită în 12 ţinuturi: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Căuşeni, Reni şi Ismail, care uneau 17 oraşe şi 693 de sate.

De remarcat este faptul că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care existau in Principatele Romane aflate sub suzeranitatea turceasca (aceste prevederi au rămas neschimbate în Basarabia până 1917).

După anexarea Basarabiei, in momentul in care țăranii  au început să fugă în masă spre Moldova de peste Prut, pentru a preîntâmpina o masivă depopulare a teritoriului, la 7 octombrie 1812, guvernatorul Scarlat Sturdza emitea o dispoziție specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciceagov, prin care acestuia i se indica instituirea unui cordon militar de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria:

„Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenței voastre, rog să urgentați organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…”

A fost organizata o guvernare provizorie din două camere (departamente) în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (cameră) soluţiona probleme legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt, in timp ce a  doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industria locală.

Toţi locuitorii  provinciei au fost scutiţi, timp de trei ani, de impozitul plătit pentru propria persoană (capitaţie) şi de renta funciară. De asemenea toţi locuitorii erau scutiţi de serviciul militar.

Evident, aceste prevederi au fost introduse numai cu scopul de a linişti populaţia, ca aceasta să nu protesteze împotriva Rusiei ţariste, insă după numai câţiva ani toate au fost anulate.

La 4 septembrie 1815, Consiliul de Miniştri al Rusiei a adoptat o decizie, prin care locuitorii Basarabiei au fost impuşi să plătească aceleaşi impozite care erau percepute pe timpul dominaţiei turceşti.

Au jefuit turcii, iar după 1812 au jefuit şi mai mult ruşii.

Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812, provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții de cărturari si a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917).

A fost o slugă credincioasă a Rusiei ţariste, aflat în slujba  acestei tari încă din timpul  războiul ruso-turc din 1787–1791, fiind numit în acea perioada a ocupaţiei  rusesti a Moldovei şi Ţării Româneşti, mare hatman.

În 1791 şi-a vândut toate moşiile şi a emigrat în Rusia, unde s-a ocupat cu consultanţa (sau mai bine spus cu spionajul în folosul Rusiei), la tratativele de pace dintre Rusia şi Turcia (1811–1812). 

N-a făcut mai nimic pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor basarabeni.

La data numirii, boierul Scarlat Sturdza era octogenar și bolnav, „pentru care semna actele mitropolitul Gavriil și comandantul militar Ivan Hartingh”

A fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh, care o exercita şi functia de guvernator militar al Basarabiei.

Acesta, în scurt timp, se va transforma într-un adversar înverşunat al autonomiei ţinutului.

Ignorând stipulaţiile Regulamentului referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, Hartingh a accelerat procesul de transformare a Basarabiei într-o gubernie rusească obişnuită.

Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu funcţionari ruşi, iar legislaţia locală a fost ignorată tot mai frecvent. In scurt timp, printre cei 27 de funcţionari ai cancelariei guvernatorului civil şi militar al Basarabiei nu mai figura nici un reprezentant al populaţiei autohtone. Toţi, fără nici o excepţie, erau de neam strain.

De asemenea, în funcţia de guvernator civil au fost numiti oameni care erau străini neamului nostru. Din 26 de guvernatori civili şi militari ai Basarabiei, care au activat în perioada 1812–1917 numai Scarlat Sturdza a fost moldovean, iar ceilalţi au fost ruşi sau indivizi rusificati.

Imagini pentru harta basarabiei 1812 photos

 

Guvernatorul militar al provinciei se supunea direct ţarului şi nu putea fi controlat de elita politică locală. În funcţia de guvernatori militari au activat mai mulţi generali.

Generalul Ivan Marcovici Harting (1756–1831), olandez de origine, era un om răutăcios, agresiv şi mincinos, care scria denunţuri imparatului Alexandru I împotriva boierilor moldoveni.

În funcţiile de guvernatori militari au activat de asemenea Aleksandr Bahmetiev, Mihail Voronţov, Pavel Fiodorov, Mihail Ilinski, Mihail Verraion, Platon Antonovici şi alţii.

Guvernatorii militari aveau efectiv puterea supremă in Basarabia, promovau o  politica militară expansionistă în Balcani, exercitau comanda militară asupra armatelor dislocate în cetăţile Hotin, Bender, Ismail, Chilia şi Akkerman, controlau toată activitatea guvernatorilor civili, fiind responsabili de situaţia din provincie.

 În primii ani de ocupaţie ţaristă, peste 5.000 de familii de români moldoveni au părăsit Basarabia – cifră impunătoare, dacă se ţine cont de faptul că, la acel moment, aici locuiau vreo 43.000 de familii (Zapiski Bessarabskogo statisticeskogo komiteta, tom. III, 1868, p.114—115). Zona de codru din ţinuturile Făleşti, Lăpuşna, Orhei, Soroca, cu un procent mare de populaţie răzeşească, a constituit principalul izvor al acestui exod.

Printre cei care părăseau Basarabia erau reprezentanţi ai clerului, ai nobilimii, dar grosul şuvoiului de refugiaţi l-au constituit ţăranii moldoveni.

Fenomenul migraţiei masive a populaţiei române din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului moldovean ca vor fi introduse în provincia ocupată şerbia, starea de sclav in care traia ţăranul din Rusia,  birurile şi impozitele apăsătoare la care erau supusi rusii.

Autoritățile ruse  vor instala capitala provinciei anexate în Chișinău, transportând de la Iași și arhivele din timpul ocupației. Ce considerațiuni au călăuzit primele autorități rusești sa aleaga Chișinăul ca centru al Basarabiei și nu alt oraș,  nu e greu de înțeles, dacă luăm în seamă cele scrise în anul 1813 de către protoiereul Petre Cunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău și amicul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni:

„Orașul Chișinău, spunea el, „este cel mai potrivit pentru reședința ocârmuirii regionale sau guberniale și pe motivul că el se găsește în mijlocul regiunii și de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn și piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă și apă de izvor, precum și aer curat, din care cauză acest oraș este mai populat decât celelalte orașe de aici.

În el, ca și în orașul Bălți și Fălești, se fac iarmaroace mari, unde angrosiștii cumpără cirezi mari de boi și de cai și o mulțime de piei și de lână, și le exportează cu mare folos în ținuturile austriace și nemțești” (Ciobanu, Ștefan. Chișinăul, Chișinău, 1996, pp. 20-21).

S-a considerat că noul său statut Chișinăul l-a datorat si  insistențelor mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, autoritatii sale în fața autorităților ruse și interesului său de a se stabili într-o localitate cu o infrastructură ecleziastică  (biserici, școli, provizie centrală). Aici își instalează sediul diferite organe de administrație regională, noua Mitropolie a Basarabiei. 

Raptul de la 1812 a condus la izolarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de restul spaţiului românesc, periclitând astfel legăturile sale economice tradiţionale cu alte ţinuturi ale Principatului Moldovei, situate în dreapta Prutului.

Au fost sistate, pentru o anumită perioadă, şi relaţiile comerciale cu Austria şi Imperiul Otoman.Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră şi în interiorul provinciei.

Românii sosiţi în Basarabia din Regat şi Bucovina sunt supuşi unei supravegheri vigilente. Sunt suspectaţi şi boierii basarabeni care nu inspirau încredere autorităţilor ţariste. Nobilimea naţionalistă basarabeană întreţinea totusi legături permanente cu naţionaliştii de la Iasi, din dorinţa de a pregăti condiţiile unei eventuale reuniri a Basarabiei cu fratii de peste Prut.

Oficial Chișinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabiei și al ținutului Orhei în 1818. Tot atunci orașul, iar puțin mai târziu satele învecinate Buiucani, Vovințeni, Hrușca etc., au trecut din stăpânirea mănăstirilor, în cea a visteriei Imperiului țarist (Eșanu, Andrei. Chișinău – file de istorie, Chișinău, 1998, p. 60).

La 29 aprilie 1818 Alexandru I a adoptat Regulamentul cu privire la organizarea administrativă a Basarabiei, care a prevăzut anumite condiţii cu privire la organizarea şi funcţionarea administraţiei civile a provinciei Basarabiei.

În baza acestui regulament, în Basarabia s-a format aşa-numitul „Sfat Suprem al provinciei”, alcătuit din patru membri ai guvernului provincial şi şase deputaţi. Acest Sfat Suprem activa sub preşedinţia guvernatorului, general militar.

Guvernatorul civil putea fi numai membru al Sfatului Suprem. Deci, nu putea fi vorba de autonomie, de libertate, de adoptare a deciziilor locale independente de sistemul ţarist de guvernare. Guvernatorul numai formal se numea „cârmuitor al provinciei”; deoarece el era subordonat în mod direct guvernatorului general militar al Podoliei.

În 1818–1831 în „Sfatul Suprem” au activat 15 boieri basarabeni, inclusiv Ioan Constantin Pruncul, Zamfirache Ralli, Vasile Ruset, Ştefănache Râşcanu, Sandu Feodosiu, Iordachi Donici, Petrache Catargi, Dimitrie Dinu-Russo, Panait Cazimir, Nicolae Cerchez, Ieremia Ianov, Apostolache Stamo, Constantin Stamati, Ion Canano, Costache Botezatu. (D. Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812–1940), Chişinău, 1998, p. 100).

Formal, aceşti nobili erau aleşi de boierii basarabeni pe un termen de trei ani, însă ei trebuiau să fie confirmaţi de către guvernatorul general militar. De fapt, ei erau nişte slugi credincioase ale cotropitorilor ruşi.

Ei au tăcut, s-au supus chiar şi în 1828, când acest „Sfat Suprem” a fost înlocuit cu un alt Sfat Regional, membrii căruia erau numiţi de către ţar.

Ei puteau numai să consulte guvernatorul civil şi mai mult nimic. Din 1828 s-a terminat cu aşa-numita „autonomie”, care n-a reuşit să se afirme în Basarabia. Denumirea bizară de „oblastea Basarabia” s-a păstrat până în 1871, iar din acest an Basarabia devine o gubernie rusească cu toate atrocităţile regimului colonial rusesc.

Dupa cum avea sa scrie  Karl Marx, parintele filosofiei comuniste, „ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel, Rusul este complicele Fanarioţilor.” „Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei nu avea pentru moscal (moscovit) decât cuvinte de ură” . Această ură s-a transmis şi asupra administraţiei coloniale ruseşti, deoarece „românii au înţeles că pentru ei împăratul rus nu este un eliberator, ci un duşman”.

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.istoria.md/articol/903/23_iulie,_istoricul_zilei#1812

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2018/02/06/200-de-ani-de-cand-chisinaul-primeste-statut-de-oras-si-devine-centru-administrativ-al-regiunii-basarabia/

http://www.1812.md/instaurarea-fortata-a-administratiei-tariste-in-basarabia-dupa-1812/

http://romanism.ro/politica-tarista-de-deznationalizare-si-asimilare/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/doua-secole-de-la-rapirea-basarabiei-rusii-prezinta-anexarea-ca-pe-un-act-mesianic

 

23/07/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

IMPERIALISM ÎN BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ

 

Sfântul Mucenic Simon (Șleiov)

 

 

Citim în articolul „UN SFÂNT RUS DESPRE IDEEA IMPERIALĂ ȘI BISERICA RUSĂ” publicat pe blogul 

https://cubreacov.wordpress.com/2018/05/27/un-sfant-rus-despre-ideea-imperiala-si-biserica-rusa :

 

 

Sfântul Mucenic Simon (Șleiov, Шлеёв), arhiereu martirizat la 18 august 1921, spunea, în cuvântarea sa din cadrul Soborului Local al Bisericii Ortodoxe Ruse din 21 octombrie 1917 (pe atunci sfântul era doar protoiereu), următoarele:

На втором году войны, когда наши, тогда победоносные, войска приближались к Месопотамии и Константинополю, в Петрограде, в одном собрании с девизом „православие, самодержавие, народность” был поставлен на обсуждение вопрос – как быть с патриархом кпльским в случае занятия этого города русскими. Оставить его или удалить? И решили этот вопрос в том смысле, что следует удалить и поставить вместо него митрополита, подчиненного русскому синоду. Вот факт, свидетельствующий, что идея патриаршества не уживается с идеей монархического самодержавия, что она, говоря современным языком, не контрреволюционна, а современна  и либеральна”.

Traducerea noastră românească:

În cel de-al doilea an al războiului, când trupele noastre, pe atunci victorioase, se apropiau de Mesopotamia și de Constantinopol, la Petrograd, într-una din adunările având genericul ”Ortodoxie, autocrație, națiune” a fost supusă dezbaterilor o chestiune –cum să procedăm cu Patriarhul de Constantinopol în cazul în care rușii vor ocupa orașul. Să-l lăsăm sau să-l îndepărtăm?

Și chestiunea a fost tranșată în sensul că acesta trebuie îndepărtat și înlocuit cu un mitropolit subordonat Sinodului rus.

Iată un fapt care confirmă că ideea de Patriarhie este incompatibilă cu ideea de autocrație monarhică și că, vorbind în limbaj modern, ea nu este contrarevoluționară, ci modernă și liberală”.

Sursa: Прот. С. Шлеёв. Речь на Поместном Соборе. 21 окт 1917. // Деяния т. 5 с. 569. // Protoiereu Simon Șleiov. Cuvântare la Soborul Local. 21 octombrie 1917. // Fapte, volumul V, pag. 569.

Am găsit întâmplător acest important citat pe una dintre paginile de internet ținute de diaconul Andrei Kuraev, care își intitulează postarea astfel: Revoluția rusă a salvat Fanarul  (Русская революция спасла Фанар).

Diaconul Andrei Kuraev adăugă un comentariu pentru care am decis să preiau întregul citat din cuvântarea Sfântului Mucenic Simon (Șleiov):

Amintesc că acest scenariu de înlocuire a unui patriarh local cu un mitropolit rus fusese pus în aplicare, cu un secol înainte, în Georgia” (Напомню, за сто лет до этого сценарий замены местного патриарха на русского митрополита был отработан в Грузии.).

Se cuvine să precizăm că rușii au aplicat scenariul înlocuirii ierarhiei locale neruse cu una rusească nu doar în Georgia, ci și în Principatele Moldovei și Munteniei, prin îndepărtarea mitropoliților români de la Iași și București.

Că Biserica Rusă a deraiat de la Ortodoxie și s-a condus, în dauna Ortodoxiei, de principii seculare și politice ține de evidențe greu sau chiar imposibil de contestat.

Vom reproduce un pasaj din scrisoarea trimisă la 19 mai 1993 Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române: ”Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele rusești a pământului românesc al Țării Moldovei (1769-1774, 1787-1791).

Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanți a fost și amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iași, în 1789, a unui locțiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova odată cu trupele rusești.

După o scurtă perioadă de normalizare și când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul țarist înființează un ”exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei și Țării Românești, subordonându-le din nou, samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse.

Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului și credincioșilor români. La fel, s-a întâmplat și cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 și trimis în surghiun. Nedreptatea se ”instituționalizează” prin pacea nedreaptă de la București din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la imperiul țarist. (…)

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înființat, în teritoriul ocupat de armatele țariste, Eparhia Chișinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul și credincioșii, a fost sfâșiat teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființată cu peste patru veacuri înainte, și al Episcopiei Hușilor”.

Aceste gânduri sunt de actualitate, mai ales în contextul în care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol examinează chestiunea readucerii Ortodoxiei kievene sub omoforul său pentru a-i acorda autocefalia cerută de statul ucrainean, precum și în contextul în care Patriarhia Română a decis alegerea canonică a titularilor Episcopiei de Bălți și Episcopiei Basarabiei de Sud ale Mitropoliei Basarabiei.

Aceste măsuri, de la Constantinopol și București, au menirea de a pune capăt, mai devreme sau mai târziu, abuzului Bisericii Ortodoxe Ruse de substituire a ierarhiei canonice nerusești cu ierarhie rusească. Ele sunt forme de constrângere la normalitate.

O precizare importantă :

”Exarhul” instalat abuziv și necanonic de Biserica Rusă în locul Mitropolitului canonic Veniamin Costachi al Moldovei și în locul Mitropolitului canonic Dositei Filitis al Munteniei a fost nimeni altul decât Gavriil Bănulescu Bodoni.

Da, cel pe care Biserica Rusă l-a canonizat și proclamat sfânt. S-a văzut cu ochiul liber, de la o poștă, că această canonizare este geopolitică și gândită în termeni de confruntare și de poftă de stăpânire.

Ceea ce a uitat să facă însă Biserica Rusă a fost să găsească modalitatea de a i se ridica lui Bănulescu Bodoni, după cuvenita rânduială, anatemele și afurisirile puse asupra sa, cu drept temei, de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.

Va veni o vreme când toate poftele penibile de stăpânire peste alții și reflexele imperiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse ca auxiliară umilă a autocrației rusești vor rămâne în trecut.

Abia atunci Rusia va putea intra în normalitate, pentru a-și deschide cu adevărat jinduitul orizont al mântuirii.

31/05/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: