CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN „cal troian” al MOSCOVEI- Regiunea Găgăuzia din Republica Moldova

Irina Vlah, desemnată guvernatoare a autonomiei găgăuze a Moldovei (Bașkan), strânge mâna susținătorilor săi în cadrul ceremoniei de inaugurare, în orașul Comrat, la 112 km sud de Chișinău, Moldova, 19 iulie 2019.
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Irina Vlah, guvernatoarea autonomiei găgăuze a Moldovei (Bașkan), la ceremonia de inaugurare din orașul Comrat, la 112 km sud de Chișinău, Moldova, 19 iulie 2019.

Regiunea Găgăuzia din Republica Moldova, un „cal troian” al Moscovei

Găgăuzia este, poate, cea mai rusofilă regiune a Republicii Moldova. O entitate separatistă la începutul anilor ’90, Găgăuzia a acceptat până la urmă suveranitatea Chișinăului, însă pretinde dreptul la secesiune în cazul unei uniri cu România sau chiar și al integrării europene, relatează https://www.veridica.ro.

De la „republică” la regiune autonomă cu „dreptul la autodeterminare istorică”

La 19 august în sudul Republicii Moldova, în Unitatea Teritorial Administrativă Gagauz Yeri, au fost marcați 32 de ani ani de la proclamarea Republicii Găgăuzia. Entitatea separatistă, apărută înainte de proclamarea Republicii Moldova ca stat, a existat de facto timp de mai bine de patru ani.

Găgăuzii sunt un popor turcic care în sec. XIII s-a stabilit în regiunea Dobrogei și a adoptat ortodoxismul. În secolul XIX Imperiul Țarist le-a oferit condiții să se strămute în Sudul Basarabiei pe care o anexase în 1812, în ținutul numit Bugeac, locuit de tribul nogai. 

Istoriografia oficială găgăuză vorbește de prima formațiune statală a acestui popor în sec. XIII și de o primă republică – Republica Comrat – în timpul revoluției din Rusia din 1905. Totuși, Republica Comrat a durat doar câteva zile, iar găgăuzii par să se fi adaptat bine la comunism și perioada sovietică în care, deși limba lor nativă este turcică, au adoptat rusa ca principala limbă de comunicare.

Găgăuzii au început să vorbească de autonomie și, ulterior, de independență, la sfârșitul anilor ’80, odată cu mișcarea de eliberare națională din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), pe fundalul destrămării URSS. Printre motivele invocate au fost „pericolul românizării”, „biciul jandarmului român”, exact ca cele folosite în aceeași perioadă de rusofonii din stânga Nistrului.

La 12 noiembrie 1989, un congres al găgăuzilor declară crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM, exact în aceeași perioadă în care la Chișinău aveau loc primele manifestații deschise împotriva regimului sovietic, precum sabotarea aniversării revoluției bolșevice pe 7 noiembrie.. Iar la 19 august 1990 – cu doar două săptămâni înainte de autoproclamarea independenței Transnistriei – a fost proclamată Republica Găgăuzia, care a existat de facto până în 1995.

Raporturile juridice dintre Chișinău și Comrat au fost stabilite abia la sfârșitul anului 1994, după ce parlamentul majoritar „agrarian” (de centru-stânga, format în mare parte de foști nomenclaturiști sovietici) a adoptat controversata Constituție cu „limba moldovenească” și statutul de neutralitate permanentă, iar apoi, a adoptat o lege „privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”.

Statutul regiunii autonome prevede inclusiv că Găgăuzia are propriul parlament și guvern, fiind condusă de un bașcan, care este, din oficiu, membru al guvernului de la Chișinău. De asemenea, „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”.

Această prevedere din lege a avut în primul rând în vedere „riscul” unirii Republicii Moldova cu România, dar unii analiști consideră că s-ar putea încerca aplicarea ei și în situația în care s-ar ajunge la aderarea Republicii Moldova la UE.

Adunarea Populară a criticat spre exemplu, obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE.

În 2003, în timpul guvernării comuniste de la Chișinău, statutul de unitate teritorial administrativă oferit Găgăuziei a fost consfințit și în Constituție. În plus, Adunării Populare de la Comrat i-a fost atribuit și dreptul la inițiativă legislativă.

În ciuda investițiilor făcute în Găgăuzia, Uniunea Europeană și România sunt privite cu suspiciune la Comrat

În ciuda obținerii tuturor acestor drepturi, mișcările secesioniste din Găgăuzia, alimentate de diferiți lideri locali, sau cele menite să obțină mai multă autonomie față de Chișinău, nu au încetat vreodată.

La 2 februarie 2014, la scurt timp după ce Republica Moldova parafase Acordul de asociere cu UE, iar în Ucraina era în plină desfășurare Maidanul declanșat în urma refuzului regimului Ianukovici de a semna Acordul de asociere al Ucrainei, în Găgăuzia a avut loc un referendum declarat ilegal de justiție, finanțat din surse obscure, în care, ca pe timpurile sovietice, 99% au votat pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică și tot cam atâția împotriva integrării europene.

În plus, tot 99% au optat pentru independența Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova își pierde statalitatea.

Preferințele politice ale populației din Găgăuzia au fost mereu în favoarea partidelor și politicienilor pro-ruși. Spre exemplu, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016, un procent de 98,89%, dintre participanți au votat pentru liderul socialiștilor de atunci, Igor Dodon, în defavoarea Maiei Sandu.

Pe parcursul anilor, Uniunea Europeană a investit în zeci de proiecte din Găgăuzia. La fel și România, cel mai cunoscut fiind proiectul de reparație a grădinițelor. Până în 2018 România investise 26 de milioane de euro în acel proiect, iar Găgăuzia a fost printre cei mai mari beneficiari.

Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat în 2021 de Institutul de Politici Publice, 40% dintre găgăuzi considerau că Republica Moldova beneficiază de cea mai multă asistență externă din partea Rusiei și doar 14% – UE.

Același sondaj, realizat pe teritoriul Găgăuziei, și al raionului Taraclia, populat preponderent de bulgari, releva că o treime dintre găgăuzi își identifică apartenența culturală la cea găgăuză, 30% – la cea rusă și doar 12,6% – la cea moldovenească. Aproximativ 90% din cei intervievați se informau din surse în limba rusă, iar cei mai mulți aveau încredere în presa din Rusia.

Anumite lucruri par să se schimbe, chiar dacă o fac într-un ritm foarte lent. Potrivit aceluiași sondaj, față de o cercetare sociologică similară realizată în 2015, s-a înjumătățit de la 34% la 17 la sută numărul celor care își doreau ca Republica Moldova să fie parte componentă a Federației Ruse.

Este adevărat că a crescut de la 4% la 13,5% numărul celor care și-ar fi dorit reconstituirea URSS. De asemenea, în decurs de un deceniu s-a dublat numărul celor care afirmă că ar cunoaște „limba moldovenească”, dar și așa este vorba de mai puțin de un sfert dintre cei intervievați.

La 31 august 2021, de Ziua Limbii Române,  actualul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah a publicat o postare în care în premieră un oficial de la Comrat nu utilizează termenul „limba moldovenească”.

„Azi sărbătorim Ziua Limbii Române – este o sărbătoare importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a scris ea, provocând critici la Comrat. De notat însă că a scris acea postare spre sfârșitul celui de-al doilea (și ultimul) mandat. Irina Vlah este fostă comunistă, după care a trecut în echipa lui Igor Dodon însă, se pare, stabilise relații bune cu fostul ambasador al României la Chișinău, Daniel Ioniță, care a întreprins mai multe vizite în Găgăuzia.

În plus, în ultimii ani a fost lansat unul dintre cele mai importante proiecte românești în Găgăuzia – construcția unui bloc nou pentru singurul liceu cu predare în limba română din Comrat.

Vlah are și un blog, inclusiv în limba română, ceea ce iarăși este o noutate pentru un funcționar din Găgăuzia, mai ales că în campaniile sale electorale a promovat apropierea de Rusia și și-a făcut PR cu fotografii alături de Vladimir Putin. Este posibil ca Irina Vlah să aibă interese personale în realizarea unor proiecte de infrastructură; poate fi, totodată, vorba și despre planurile sale politice de viitor, având în vedere că  la sfârșitul anului trecut nu excludea posibilitatea să candideze la prezidențiale.

Oricum, gesturile Irinei Vlah rămân în antiteză cu poziția de până atunci a autorităților găgăuze, care, de pildă, în 2013 redenumeau obiectele de studiu în școli ‘Limba şi literatura română’ şi ‘Istoria Românilor’ în ‘Limba şi literatura moldovenească’ şi ‘Istoria Moldovei’.

Un cal troian al Moscovei în Republica Moldova

Având în vedere diferențele mari de viziuni dintre majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și cei din Găgăuzia, se pare că unul dintre factorii care au contribuit ca lucrurile să nu escaladeze în Găgăuzia este lipsa de unitate a elitelor locale. Chiar dacă cei peste 120.000 de locuitori ai regiunii au practic aceeași viziune de politică internă și externă, disputele politice interne sunt foarte dure, iar deseori se lasă cu certuri, conflicte sau chiar bătăi între politicieni.  

Pe lângă frecventele scrutine naționale care au loc în Republica Moldova, în Găgăuzia mai au loc și două tipuri de alegeri locale – pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan – în care concurența este acerbă. Codul electoral și cutumele din regiune promovează candidații independenți la alegeri, astfel că Adunarea Populară, formată din 35 de deputați, e destul de pestriță.

Spre exemplu, după ultimele alegeri din Adunarea Populară din septembrie-octombrie 2021, președintele acesteia a fost ales abia în februarie 2022, din a 15-a încercare , cu 18, adică minimul necesar de voturi. Și ultimele alegeri pentru funcția de bașcan, din 2019, s-au lăsat cu scandal, după ce majoritatea concurenților au chemat alegătorii să boicoteze alegerile, prezența la vot a fost asigurată la limită, iar opoziția din regiune a reclamat fraude grave.

Agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, dar și consecințele războiului pentru Republica Moldova au încins spiritele la Comrat. Mai mulți deputați din Adunarea Populară au susținut deschis, prin postări și mesaje pe rețelele de socializare invazia rusă, au purtat ostentativ panglica Sf. Gheorghe, chiar dacă Parlamentul de la Chișinău a interzis afișarea acesteia ca pe un simbol al agresiunii militare.

În ultimele câteva luni, în Găgăuzia au avut mai multe proteste împotriva guvernării, a inflației și prețurilor, la care au început să se audă și mesaje separatiste.

La începutul lunii august, la un astfel de protest la Ceadîr-Lunga, a fost pus în discuție și subiectul desprinderii de Republica Moldova și alipirii la Rusia.

„Când rusul Ivan pe nume Vladimir Vladimirovici [Putin] va lua pământurile noastre rusești? Acest pământ aparține în primul rând Rusiei. Putin va veni odată și odată aici și-l vom întâmpina cu flori”, a declarat un activist din regiune, Dmitri Zirov, citat de nokta.md.

Iar unul din liderii mișcărilor secesioniste din anii 90 ai secolului trecut, Mihail Khedighelean, a anunțat că va fi organziată o reuniune a liderilor regiunii pentru a le solicita Rusiei și Turciei să apere Găgăuzia de România.

Astfel, în pofida schimbărilor din societatea moldovenească, Găgăuzia și găgăuzii rămân puternici angrenați la lumea și la politica rusă.

În condițiile în care Republica Moldova mai are de înfruntat o regiune separatistă la est și alte minorități vorbitoare de rusă pe teritoriul său, Găgăuzia este încă un călcâi al lui Ahile, sau mai degrabă un cal troian.

CITIȚI ȘI:

Publicitate

22/10/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ANALISTUL VLAD CUBREACOV: MOSCOVA RÂVNEȘTE GURILE DUNĂRII

În octombrie 2014, omul politic și analistul din R. Moldova Vlad Cubreacov , a acordat publicației CHIȘINĂU POST, imediat după invadarea Crimeei de către Federația Rusă, un interviu ale cărui idei au rămas deosebit de actuale în contextul geopolitic în care se află acum R.Moldova și întreaga zonă, ca urmare agresiunii militare a Federației Ruse în țara vecină, Ucraina.

Avem, în Republica Moldova, toate temeiurile să recunoaștem legitimitatea actualei puteri executive de la Kiev, sublinia atunci Vlad Cubreacov.

Ucraina este o victimă a agresiunii Federației Ruse, fapt recunoscut oficial și de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Autoritățile de la Kiev au acționat adecvat, respingând propaganda antiucraineană și agresiunea mediatică la care s-au dedat și se dedau în continuare instituțiile de presă aservite Kremlinului.

Nu numai SUA și UE, dar întreaga comunitate internațională recunoaște legitimitatea guvernului ucrainean, cu câteva excepții celebre cum ar fi, bunăoară, Rusia, Coreea de Nord, Venezuela, Siria sau Zimbabwe.

Guvernul de la Kiev, trebuie să facă față unei situații complexe, determinate de intervenția militară rusă în Crimeea și anexarea acestei peninsule și ingerințele Moscovei în viața internă a Ucrainei și amenințările venite din partea Rusiei ( n.n.- pentru independența sa statală).

Kievul nu promovează o politică împotriva Moscovei. Dimpotrivă, fostul centru imperial de putere, dorind să mențină Ucraina cu forța în sfera sa de influență și control politic, promovează nu doar o politică împotriva Ucrainei, ci a recurs la o intervenție în Ucraina.

Situația s-a agravat atunci când a fost declarat faptul că Crimeea a trecut sub conducerea Federației Ruse, după referendumul în urma căruia 97% din alegători (supravegheați de soldații ruși înarmați), au fost pentru alipirea peninsulei la Rusia.

În fapt ”referendumul”din Crimeea a fost un simulacru plebiscitar, nerecunoscut de autoritățile centrale de la Kiev și nici de comunitatea internațională, care nu l-a monitorizat.

În viziunea Kremlinului, menirea acestui pseudoplebiscit a fost de a crea aparențele democratice ale anexării Crimeii, concepută ca un prim pas pentru anexarea altor teritorii din cuprinsul Ucrainei și ale Republicii Moldova.

Ortografia geopolitică din ultimele trei decenii, ne obligă să citim și să înțelegem Moscova când scriem sau spunem Tiraspol.

Moldova transnistreană reprezintă o parte din teritoriul nostru național aflat sub ocupația și controlul efectiv al armatei și serviciilor secrete ale Federației Ruse, care a purtat în 1992 un război împotriva Republicii Moldova.

Anexarea Crimeii de către Federația Rusă, a dezlănțuit un proces care are ca mize anexarea altor regiuni din estul și sudul Ucrainei, precum și a Transnistriei, a raionului Ștefan Vodă, care să asigure conexiunea cu sudul Basarabiei istorice (fosta regiune Ismail), precum și a UTA Găgăuzia.

Moscova râvnește nu doar întreg litoralul nordic al Mării Negre, ci și gurile Dunării. În ecuația geopolitică a regiunii, nu Tiraspolul, ci Moscova este actorul care ne dă de furcă, iar Moscova, a devenit evident, dorește dezghețarea conflictului moldo-rus din Transnistria.

Anterior Rogozin a afirmat că „Dacă Moldova intră în UE – uitați de Transnistria”.

Gura păcătosului vorbește ce-i trece acestuia prin minte. Reprezentantul oficial al Moscovei a proferat amenințări, care confirmă existența unui plan geopolitic al Moscovei de anexare a Moldovei din stânga Nistrului.

Mai mulți observatori politici și experți în problemele regiunii noastre sunt de părere că acest plan vizează și anexarea raionului Ștefan Vodă și a UTA Găgăuzia din interfluviul pruto-nistrean, asigurându-și astfel un continuum de peste 1000 de kilometri liniari al noului său spațiu de control.

Avertismentele americane, dar și europene, privind abținerea Moscovei de la aplicarea acestui plan privind Moldova transnistreană sau părți ale Moldovei basarabene sunt binevenite. Nu știm însă dacă Moscova le ia cu seriozitate în considerație. Situația cunoaște în regiune, de la o zi la alta, schimbări amețitor de rapide.

Ne putem aștepta la surprize neplăcute pe care ni le pregătește Kremlinul. Cred că acum revine tot mai insistent în actualitate ideea Liniei Nistrului, ca linie de apărare, în raporturile Chișinăului cu Moscova.

Referitor la integrarea Republicii Moldova în UE , aceasta este un proces în plină desfășurare. Pe termen lung, Republica Moldova are toate șansele să revină în contextul din care a fost smulsă în 1940.

Actualele turbulențe geopolitice din regiunea noastră sunt provocate de Moscova tocmai pentru a zădărnici parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova. Putem miza în procesul de integrare europeană pe solidaritatea și sprijinul natural al Bucureștiului”.

BIOGRAFIE

Omul politic și analistul Vlad Cubreacov s-a născut la data de 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche (raionul Cahul).

În anul 1989 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova.

A lucrat în calitate de colaborator ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1989-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994).

Din anul 1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar din 1 ianuarie 1996 este membru al delegaţiei permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi), până la 23 iunie 1997 doar ca membru supleant.

Din 1999 este vicepreşedinte al PPCD, iar din aprilie 2005 este şi liderul grupului parlamentar creştin-democrat în Legislativul Republicii Moldova. Exercită funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană.

La alegerile locale din 25 mai 2003 a candidat din partea PPCD la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, obţinând locul III cu 8.0% din voturi, după liderul Alianței Moldova Nostră Serafim Urechean şi candidatul comunist Vasile Zgardan.

Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova (UJM).
Este de asemenea preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină (din 2000), al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1998), al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD).

Militant pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei


Din anul 1992 este consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câştig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române.

A fost decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 şi 1995), Crucea Frăţiei Sfântului Mormânt din Federaţia Rusă (2007), Distincţia de vrednicie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ordinul “Sfântul Gheorghe” al Mitropoliei Basarabiei.

Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei. Din anul 1995 este director al Grupului ortodox de presă “Alfa şi Omega”. A editat publicaţia ortodoxă „Alfa şi Omega” cu suplimentele „Misionarul”, „AMFOR”, „Biserica şi Şcoala”, „Studentul” şi „Dunărea creştină”.

A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016).

Este căsătorit şi are doi copii.

Militant pentru drepturile românilor de peste hotare


Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declaraţii scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniştri, luări de cuvânt şi proiecte de Rezoluţii în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre şi Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croaţia, a aromânilor din statele balcanice, precum şi a românilor din Ucraina.

14/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: