Occidentul nu va avea timp să învingă Rusia, vor cădea împreună copleșite de barbari, așa cum s-a întâmplat cu Roma Antică

Foto: Igor Bestujev-Lada

Futurologul Igor Bestujev-Lada: lumea occidentală (inclusiv Rusia) vor muri în picioare – ca Roma Antică

Occidentul nu va avea timp să învingă Rusia, deoarece ambele lumi ale Emisferei Nordice vor cădea împreună. Scenariul va fi similar cu cel al prăbușirii Romei Antice. Va contribui la aceasta și faptul că fiecare generație este mai slabă decât cea precedentă, iar orașele acestei lumi , copleșite de „barbarii din sud”, se vor ruina curând.

Așa vedea viitorul la mijlocul secolului XXI, futurologul Igor Bestujev-Lada, unul dintre cei mai semnificativi sociologi și futurologi ai erei sovietice, mort în 2015, la vârsta de 88 de ani.

O altă prognoză a dezvoltării omenirii în prima jumătate a secolului XXI a fost dată de el în 2007 în articolul „Prognoza tehnologică globală pentru secolul XXI” ( publicat de Journal of Sociological Research, nr. 4, 2007 ).

Iată ce ne spune lui Igor Bestujev-Lada, într-un un extras din lucrarea intitulată Lumea eurocentrică se sfârșește, comentat de publicația de limbă rusă

http://ttolk.ru/ futurolog_igor_bestuzhev-lada_zapadnyiy_mir_vklyuchaya_rossiyu_umryot_zazhivo_-_kak_drevniy_rim :

„În prima jumătate a secolului al XX-lea, problema cheie globală a fost victoria într-un război mondial iminent și izbucnit – Primul sau al doilea, nu contează. În a doua jumătate a aceluiași secol, victoria în Războiul Rece (cunoscut și sub numele de cursa înarmării URSS-SUA) a devenit o astfel de problemă. care, de fapt, sa dovedit a fi, de fapt, al treilea război mondial, care a inclus mai multe războaie „fierbinți”, cu un număr total de victime comparabil cu cele din primul război mondial și cu un rezultat final similar – predarea și prăbușirea unuia dintre imperiile care pretindeau dominația lumii.

Acest război a început în fapt în 1946 cu celebrul discurs al lui Fulton al lui Churchill, o reacție la înaintarea sovietică de-a lungul întregului front sudic, de la Grecia și Iran la China, Coreea și Vietnam, și s-a încheiat, așa cum a crezut toată lumea până de curând, odată cu prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 și reunificarea Germaniei, urmată de prăbușirea URSS în 1991.

Cu toate acestea, expansiunea rapidă a NATO în anii 1990 spre est, până la granițele Rusiei în sine, și apoi evenimentele din Iugoslavia, Georgia, din Ucraina au arătat că al treilea război mondial nu a fost în niciun caz terminat, continuă prin înconjurarea și dezmembrarea ulterioară a inamicului învins.

Nu este dificil pentru un istoric militar – în special un politolog – să prezică cursul ulterior și rezultatul războiului în curs: există doar două sau trei probabilități și opțiuni foarte apropiate una față de de cealaltă.

Unul dintre aceste evenimente este legat amploarea și ritmul din ce în ce mai mare al confruntării dintre „Sudul sărac – nordul bogat”, care se constituie de fapt într-un al patrulea război mondial, în care Rusia și Statele Unite nu mai sunt dușmani, ci aliați (harta lumii este atât de complicată la începutul secolului 21).

Războiul a început în 1948 în Palestina între arabi și evrei. A fost urmat de mai multe războaie arabo-israeliene, apoi s-a răspândit în Liban și de acolo în Balcani (Kosovo și Macedonia), antrenând în cele din urmă Afganistanul și Irakul. Aparent acesta este doar un teatru secundar de operații în acest război mondial, dar pentru Rusia este esențial..

Este imposibil să înțelegem motivele și logica acestui războ, fără să știm că în spatele mujahedinilor islamiști există în țările din Asia, Africa, America Latină o armată de miliarde de șomeri săraci ( practic o treime dintre cei capabili să lucreze).

Așa s-a întâmplat de secole, dar tații și bunicii șomerilor de astăzi suportau situația fără speranță în care trăiau. Copiii și nepoții lor, care au primit cel puțin o educație primară, spre deosebire de strămoșii lor știu că există o altă lume pe această planetă, spre care se grăbesc.

Zeci de milioane dintre aceștia depun eforturi titanice în acest sens, milioane reușesc să se mute în „lumea cealaltă”și mii dintre aceștia alcătuiesc o armată de militanți teroriști care îngrozește Occidentul .

Pe de altă parte, în Occident (incluzând de data aceasta și Rusia) vedem semnele clare de degradare și descompunere ale unei societăți aflate pe moarte.

Există o analogie istorică completă cu Roma Antică, atât pentru învinșii cât și pentru câștigătorii celui de-al treilea război mondial.

Omenirea dezvoltată este sortită dispariției

Acum un secol, ca să nu mai vorbim de vremuri mai îndepărtate, doar 1% dintre locuitorii planetei rezidenți în orașe mari, au trăit în stilul de viață urban cunoscut nouă astăzi.

Restul – atât în mediul rural, cât și în orașele mici, precum și la periferia celor mari – au avut un stil de viață radical diferit, care printre altele, presupunea existența masivă a unor familii numeroase care aveau în majoritatea lor o duzină sau mai mulți copii.

Adevărat, rata mortalității infantile era foarte ridicată atunci, dar în final, în medie, fiecare doi părinți din generația următoare au fost înlocuiți cu trei sau chiar patru și în pofida foametei și a epidemiilor, o creștere constantă a populației a existat timp de secole.

În secolul al XX-lea, în special în a doua jumătate a acestuia, în acest proces evolutiv au avut loc schimbări revoluționare.

Știința – în primul rând, medicina și igienizarea vieții cotidiene – a redus de mai multe ori mortalitatea infantilă, în paralel existând în continuare fenomenul de supraviețuire a modului de viață rural cu familiile sale masive numeroase, fapt care a stat la baza creșterilor semnificative de populație.

De-a lungul acestui secol, numărul locuitorilor planetei noastre a crescut de patru ori – de la un miliard și jumătate la șase miliarde.

În următoarele două-trei decenii, acestora li se vor adăuga cel puțin alte două miliarde.

Continuând această tendință în viitor, putem prezice zece miliarde de oameni până la mijlocul secolului 21, și douăsprezece din a doua jumătate a acestuia.

Exact astfel de calcule făceau demografii până aproape de sfârșitul secolului al XX-lea.

 Iată însă că în ultimii ani, au apărut date care au eliminat complet astfel de prognoze.

Rețineți că opt și chiar mai mult de zece sau doisprezece miliarde de oameni înseamnă și o avalanșă a celor mai complexe probleme globale. De fapt, aceste miliarde de ființe umane ar fi trebuit să moară de foame în al treilea sfert al secolului al XX-lea.

Dar și în acest caz, știința, de data aceasta agronomia, a intervenit salvator în anii 1960 când s-a produs o „revoluție verde” în agricultura mondială, ajungându-se peste tot la recolte de aproape de cinci ori mai mari (cu excepția, desigur, a URSS – dar acest lucru s-a datorat unor motive politice ).
Cu toate acestea, până în secolul XXI, potențialul „revoluției verzi”va fi aproape epuizat și este puțin probabil să fie posibilă alimentarea unei duzini de miliarde de oameni.

Acum câțiva ani, demografii au făcut o descoperire – poate cea mai semnificativă descoperire științifică a secolului al XX-lea – aceea că în timpul tranziției de la stilul de viață rural la cel urban (și acest lucru se aplică astăzi la miliarde de pământeni) o persoană își pierde nevoia de familie și copii, tăind astfel creanga arborelui vieții pe care Omenirea a stat timp de 40.000 de ani.

Era greu de crezut în acest sinucidere globală și prin urmare, au trecut pentru savanți ani de îndoieli agonizante, verificări și reverificări înainte ca analiza, diagnosticul și prognosticul să fie confirmate: da, prin tranziția la un stil de viață urban, omenirea s-a condamnat la o moarte dureroasă.

Deci, până la sfârșitul secolului al XXI-lea, nu numai că vor exista o duzină de miliarde, dar în următoarea perioadă ca și în Rusia de astăzi, populația mondială va degenera treptat și va dispărea în secolul următor.

În oraș un copil devine o povară, un adolescent devine o fiară de neînțeles, tinerii încep să-și trăiască propria viață înstrăinați de părinți, extinzându-se un mod de viață la pensie fără copii, ceea ce este o greșeală tragică.

Drept urmare, tinerii până în a treia decadă de viață nu se grăbesc să-și întemeieze o familie fiind în număr din ce în ce mai mare mulțumiți cu o simplă conviețuire în concubinaj.

Ceva mai târziu, de frica singurătății, apare și familia, numai că aceasta este din ce în ce mai lipsită de copii și, are cel mai adesea doar un copil.

Așa începe depopularea în lume și în Rusia – care are o rată de până la un milion de oameni pe an, iar tendința este în creștere.

Dacă nu vor interveni alți factori, atunci la mijlocul secolului al XXI-lea se va ajunge în Rusia de la o populație de 150 la numai 30 de milioane de milioane de oameni care, în vastele întinderi ale acestei țări nu ar putea rezista presiunii în creștere a miliardelor de oameni din sud, dornici să ocupe vastele teritorii depopulate rămase.

Calitatea umană se înrăutățește

În zilele noastre cresc în importanță nu numai a aspectele cantitative, ci și cele calitative ale proceselor demografice .

În familiile numeroase cu o rată ridicată a mortalității infantile, supraviețuiesc doar cei mai sănătoși, care își transmit caracteristicile geneticile următoarelor generații.

Acest lucru este pur și simplu inacceptabil din punct de vedere psihologic pentru orășeni, unde într-o familie se poate naște un singur copil și acela prezentând defecte genetice.

Salvat de la moarte prin medicamente, acesta va crește, va deveni părinte și va da naștere la rândul său mai multor descendenți cu defecte genetice.

Conform celor mai recente estimări, în țările dezvoltate nu mai mult de 5% dintre copii sunt complet sănătoși și alți 20% sunt „practic sănătoși”, adică prezintă unele defecte relativ minore.

Restul de 70-80% sunt „cronici”, adică manifestă un fel de boală permanentă, gravă.

Ce fel de descendenți vor avea astfel de părinți?

Astăzi este tipic pentru țările dezvoltate ale lumii, iar mâine va fi tipic pentru toate miliardele de oameni care se mută de la sat la oraș.

Căci orașul, ca o „gaură neagră”, îi aspiră fără urme pe cei care au intrat în el.

Astfel, la început, cei care au trecut deja la un stil de viață urban vor dispărea de pe fața pământului, iar apoi, după doar două sau trei generații – toți ceilalți.

Publicitate

Clubul Izborsk și Planul de împărțire a Europei de Est între Germania și Rusia

 

 

 

 

Clubul Izborsk (Изборский клуб) a fost fondat în septembrie 2012, în oraşul Izborsk din Regiunea Pskov din Rusia, scrie  site-ul oficial al clubului.

Datele oficiale ale Serviciului Fiscal al Federaţiei Ruse,  arată însă că Societatea Necomercială Autonomă Clubul Izborsk a fost înregistrată la începutul anului 2013.

Societatea are reşedinţa fiscală în Moscova, într-un apartament de pe Bulevardul Frunze, vis-a-vis de renumitul Gorky Parc din centrul Moscovei, la jumătate de oră de mers pe jos de la Kremlin.

Potrivit site-ului său oficial, iniţiatorii clubului au fost mai mulţi politicieni, gânditori şi activişti civici cu viziuni „statalo-patriotice”, la care vom reveni ulterior. Printre scopurile principale declarate al clubului se numără crearea şi oferirea puterii şi opiniei publice din Rusia rapoartelor analitice, îndreptate spre formarea unei politici înnoite de orientare patriotică în toate sferele vieţii naţionale.

De asemenea, membrii clubului îşi propun să fie activi şi în regiunile Rusiei dar şi în străinătate şi să construiască cuiburi de intelectuali de stânga sub umbrela Clubului Izborsk.

Un alt scop important al clubului e formarea unei noi agende a mass-mediei ruseşti, pe care experţii clubului o văd ca fiind acaparată de forţe ostile Rusiei, „apărute în urma decăderii morale şi ideologice a societăţii liberale, care încearcă să controleze cele mai importante surse media federale electronice, dar şi cele tipărite”.

Încă un scop major al clubului e facilitarea formării unei coaliţii puternice politico-idiologice de patrioţi-statalişti, care să se opună manipulării, ,,realizare în politica rusă de centrele de influenţă străine şi de «coloana a cincea» din interiorul ţării.

Cu toate acestea, din informaţiile găsite în celebra scurgere de informaţii Dark side of Kremlin, reiese că reprezentanţii clubului se autocaracterizează ca latura ultraconservatoare de suporteri a lui Putin şi folosesc, în discuţii private, noţiunea de „club neoficial al preşedintelui Putin”.

Narativele Clubul Izborsk se preocupă cu elaborarea unei noi doctrine ruse, care să fie şi mai conservatoarea, izolaţionistă, bazată pe o contopire de valorile pravoslavnice şi cele sovietice.

 Totodată, experţii clubului declară că luptă cu propaganda anti rusească şi cu rusofobia. În opinia lor, Occidentul desfăşoară un război hibrid împotriva Rusiei, pentru a o îngenunchea politic şi economic, dar şi pentru a-i distruge valorile. Materialele clubului abundă în critici la adresa Occidentului, care este demonizat şi prezentat exclusiv în lumină proastă. Preponderent SUA este văzută ca sursa tuturor relelor, iar UE ca sora mai mică, aburită de valori liberale false, decadente.

Clubul încearcă nu doar să redreseze ideea naţională rusă, ci şi să o exporte în Vest, infectând cu valorile sale ţările din Europa. Aceştia consideră că Europa trebuie convertită la valorile împărtăşite de membrii clubului.

Uneori, ideile clubului se bat cap în cap. De exemplu experţii clubului sunt cei care au introdus termenul de socialism ortodox, în încercarea de a uni cei doi piloni de bază a ideologiei lor – ortodoxia şi nostalgia faţă de URSS.

Per ansamblu, ideile clubului sunt învăluite într-un misticism, aceştia des apelează la narative religioase (ca lupta dintre bine şi rău) în locul argumentelor logice. Ideologia Clubul Izborsk se poziţionează ca unul de orientare social-conservatoare şi se vrea a fi un liant între toate curentele a stataliştilor ruşi (de la socialişti şi patrioţi sovietici până la monarhişti şi conservatori ortodocşi).

Clubul Izborsk concurează cu toate celelalte institute de analiză şi cluburi de experţi, pe care membrii clubului le numesc ,,liberale”, şi care asigură suportul politicii oficiale ale Federaţiei Ruse.

  Practic, ce face clubul Izborsk este să unească naţionalismul şi comunismul, în ceea ce numesc ei naţional-conservatorism.

Astfel, Izboskul se vrea laboratorul unui nou proiect de ţară pentru Rusia, unul care să unească ideea eurasiatică a lui Dughin cu refacerea URSS-ului şi ortodoxia. Economistul şi cercetătorul rus Boris Korneiciuc a identificat trei piloni pe care se bazează, aşa cum o numeşte el, doctrina Izborks: Naţionalismul etnic baza pe principiul rusofobiei (în cuvinte simple, rusofobia promovează ideea că străinii, în special vesticii, îi urăsc pe ruşi şi, deci, vor să subjuge Rusia.

Practic, eticheta de rusofob este atribuită oricărui individ/stat/naţiune etc. care nu este de acord cu poziţia Rusiei. În realitatea socio-politică din Rusia lui Putin, eticheta de rusofob este aproape la fel de puternică ca cea de fascist – n.r.).  

Oficial, experţii clubului militează pentru introducerea unei ideologii de stat, modificarea Constituţiei şi organizarea statului pe principiul unui califat ortodox. Autorul citat, însă, notează faptul că în interiorul clubului acest principiu nu este împărtăşit de toţi, întrucât unii membri sunt musulmani, iar alţii socialişti (deci, atei).  

Al treilea pilon, însă, îi uneşte pe toţi: atitudinea negativă faţă de valorile democratice şi cele ale drepturilor omului.

Aceştia consideră că idealurile naţionale, propuse tot de ei, trebuie introduse prin forţa, până nu vor fi acceptate. În concluzie, putem afirma că doctrina Izborsk e una ultra-conservativă, care, chiar şi după aproape două decenii de regimul Putin reprezintă un segment marginal al societăţii ruse.

Cu toate acestea, trebuie recunoscut că ideile membrilor clubului produc rumori în societatea rusă, mai ales în condiţiile în care clubul uneşte gânditori care sunt figuri publice cunoscute şi care mai au la dispoziţie şi un întreg arsenal mediatic.

De exemplu, inginerul american de origine rusă Robert Zubrin, îi numeşte pe experţii clubului filozofi bolnavi, care îşi împroşcă ideologia veninoasă fascistă asupra figurilor aflate la putere în Kremlin şi împing lumea în pragul unui război. Membrii Clubului Izborsk în Siria, 2013.

Maxim Şevcenko, Alexandr Prohanov şi Mihail Leontiev. Constatăm deci că experţii clubului au legături incontestabile cu regimul de la Moscova şi cu toate acestea îşi permit să critice politica Kremlinului şi chiar pe însuşi Putin (ceea ce nu-şi permite opoziţia sistemică din Rusia, de exemplu).

Prin urmare, se ridică întrebarea de ce Kremlinul tolerează acest club?

Nu avem un răspuns cert la această întrebare, însă o ipoteză lansată de jurnalista americană Natașa Bluth pare plauzibilă: Kremlinul are nevoie de acest club pentru că aceştia au un inamic comun în faţa susţinătorilor apropierii Rusiei de Vest, adică a aşa-numitor liberali, şi pentru că pe fundalul ideologiei extremiste a experţilor de la Izborsk, regimul lui Putin poate fi catalogat drept centrist.

Foto: Harta răspândirii filialelor Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului (adev.ro/q5u1ls)

 Clubul Izborsk  are filiale în Letonia, Republica Moldova, teritoriile ocupate din Ucraina şi în mai multe regiuni din Rusia. Harta Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului De asemenea, clubul organizează şi diferite evenimente în străinătate scrie http://ttolk.ru.

De exemplu, aceştia au realizat o masă rotundă în Brazilia, menit să tatoneze terenul unei viitoare colaborări cu elitele intelectuale ruse şi cele din statele Americii Latine. Fapt care merită menţionat e că de organizarea propriu zisă sa ocupat o structură a ministerului rus de externe Serviciul rus al Păcii.

Clubul Izborsk a mai organizat evenimente similare în regiunile ocupate din Ucraina.

Clubul Izborsk este de părere că  a viitoarele acțiuni comune ale  Rusiei și a Germaniei îi va permite acesteia din urmă să anexeze teritoriile pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial: Sudetenland, Silezia, Prusia de Est.

La rândul lor, Polonia, Ungaria și România  vor recupera  Bucovina, Galizia și Volhynia de la Ucraina. Lituania ar fi împărțită în două de Germania și Polonia. Rusia va  primi înapoi Baltica, Novorossiya și Transnistria și, de asemenea, va institui un protectorat peste Belarus. Totodată Germania va oferi Rusiei bani pentru o nouă industrializare.

Așa își imaginează  Izborsky Club noua lume a Europei de Est.

„Cum va putea fi  reorganizată întreaga lume?”

„ Soft powerul  Kremlinului se bazează, printre altele, pe analizele „Clubui Izborsk”. Șeful acestuia, Alexandr Prohanov, este un obișnuit al mass mediei federale, iar un membru proeminent al clubului, Serghei Glaziev, este un asistent al președintelui Federației Ruse.

Izborsk Club  își desfășoară activitățile nu numai pe teritoriul Rusiei, ci și în străinătate. Membrii acestuia operează în R.Moldova, Moldovei și  în statele baltice, iar planurile lor includ și o prezență extinsă în Europa.

În primul număr al revistei cu același nume din 2017, Alexander Gaponenko, președintele filialei baltice a clubului Izborsk, a lansat conceptul de „aranjament” al Europei de Est.  El este doctor în economie, director al Institutului de Studii Europene și profesor de onoare al Academiei Internaționale Baltice.

Articolul lui Gaponenko este intitulat „Europa de Est ca câmp de luptă între Rusia și anglo-saxoni” (revista pdf).

Articolul reflectă vechiul vis al eurasienilor ruși și al „noii dreapte” privind o strânsă alianță între Germania și Rusia, care să se opună lumii anglo-saxonilor (Marea Britanie și Statele Unite) în conformitate cu conceptul Nomosul Pământului vs. Nomosul Mării.

Iată mai jos câteva fragmente dintr-un articol care redă câteva din analizele acestui grup de politologi și geopoliticieni: 

„În cazul dezvoltării ulterioare a conflictului etnic în Ucraina, Polonia va începe o acțiune de recuperare forțată a pământurilor foștilor proprietari din Galicia și Volînia, apoi le va coloniza .

Guvernul polonez nu va pretinde în ptima fază retrocedarea acestor teritorii.. Cel mai probabil, ca răspuns la colonizarea economică în regiunile respective   vor începe acțiuni  militare împotriva coloniștilor polonezi, ceea ce va permite Varșoviei să trimită trupe pentru a opri violențele în Galicia și Volînia, este puțin probabil ca aceste trupe să fie retrase în scurt timp, fiind posibilă transformarea conflictului într-o operațiune militară pe scară largă între Polonia și Ucraina.

(Harta așezării românilor pe teritoriul Moldovei și Ucrainei în 1940)

Pe lângă Polonia, România și Ungaria pot face și ele cereri împotriva unei Ucraine slăbite. Deja, Adunarea românilor din Bucovina a făcut apel la președintele Ucrainei, cu o cerere de a acorda pentru regiunea Cernăuți în care trăiește o  populație  compactă de  români, un statut de autonomie teritorială.
Budapesta și Bucureștiul eliberează masiv pașapoarte pentru membrii diasporei lor din Ucraina.

În cazul slăbirii puterii centrale în Ucraina, nu este exclusă posibilitatea introducerii trupelor române în Basarabia și Bucovina de Nord și a trupelor maghiare în Transcarpatia „pentru a asigura siguranța” conaționalilor lor, iar retragerea acestor trupe va fi foarte problematică.

Cu toate acestea, rolul principal în dezvoltarea evenimentelor din Europa de Est îl va juca nu Polonia, ci Germania. 

Zeci de organizații de germani și succesorii lor deportați după război există de mult timp în Germania, iar aceștia sunt pregătiți să  emită pretenții  materiale și teritoriale împotriva Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Lituaniei (regiunii Klaipeda) și Rusiei (regiunii Kaliningrad), precum și  recompense materiale de la  Letonia și Estonia pentru deportările populației germane.

Până în prezent, guvernul Merkel a blocat efectiv aceste cereri, dar este puțin probabil ca acest guvern să dureze mult după criza refugiaților.

În Germania, se poate constata o creștere a influenței partidelor naționaliste de dreapta care ar face posibilă o creștere accentuată a sentimentelor revanșarde și o sporire a interesului Germaniei pentru teritoriile care i-au aparținut în trecut

  Dacă Varșovia va lua măsuri practice pentru redobândirea Volîniei și Galiziei, Germania poate cere restituirea Pomeraniei, Sileziei, Prusiei de Est și Sudetenlandului.

O confruntare militară directă între Germania și Polonia este  greu de presupus , dar relațiile politice dintre țări se vor deteriora vizibil. În aceste condiții, întregul echilibru al puterii în Europa de Est va fi dereglat. 

Ca o pârghie de presiune asupra Republicii Cehe și Slovaciei în cazul unor revendicări  teritoriale, viitorul guvern german poate folosi Ungaria, care este, de asemenea, interesată să-și crească teritoriile în detrimentul Ucrainei (în Transcarpatia). În aceste condiții, Ungaria va încerca să recâștige teritoriile în care care ungurii trăiesc în România (Transilvania de Nord) și în sudul Slovaciei.

Rolul  Germaniei în Europa de Est este limitat datorită  faptului că are încă statutul unei puteri care a pierdut în cel de-al doilea război mondial și are restrânsă  libertatea sa de acțiune. Activitatea politică în Europa de Est este dominată de Statele Unite, Marea Britanie și Rusia. Rolul Marii Britanii în această regiune va scădea după retragerea sa din Uniunea Europeană și slăbirea posibilităților sale de presiune prin Bruxelles asupra Germaniei.

Statele Unite își slăbesc prezența militară în Europa, în special în Germania, din cauza problemelor economice și a nevoii de concentrare asupra Asiei de Sud-Est, în care rolul RPChineze crește.

Pentru a-și păstra influența în Europa, anglo-saxonii au început să stimuleze  haosul în Germania și în țările asociate acesteia, direcționând către ele  un flux de migranți din Africa de Nord și Asia.

Judecând după felul cum, după ce și-a asigurat consimțământul URSS, RFG s-a unit ușor cu RDG, rolul Rusiei în acest triunghi de forțe pare a fi decisiv.

Este foarte posibil ca Rusia să nu se opună oficial cerințelor Berlinului față de Varșovia în privința retrocedării   Pomeraniei, Sileziei și părții   poloneze a Prusiei de Est.

În schimbul acestui lucru, Germania și Rusia vor da consimțământul  pentru întoarcerea regiunilor  estice din Ucraina la Polonia.

Este posibil ca Berlinul și Varșovia să fie de acord și cu privire la împărțirea Lituaniei și ca regiunea Vilna va fi returnată în Polonia, regiunea Memel în Germania. 

Vilnius va fi obligat să continue o politică prietenoasă față de Rusia în fața amenințării combinate germano-poloneze. 

În schimbul acordului de a revizui frontierele estice ale Germaniei în detrimentul Poloniei și granițelor estice ale Poloniei în detrimentul Ucrainei și Lituaniei, Rusia ar putea pretinde dreptul de a anexa teritoriile ucrainene și moldovenești locuite de ruși – „Novorossiya” și Transnistria. 

Apoi, influența „occidentalilor” din Kiev va slăbi, iar restul Ucrainei se va transforma într-un stat prietenos cu Rusia. Această mică Rusie nu va mai include Volînia și Galiția.

După toate aceste schimbări, schimbările posibile, Moldova va avea de ales: să se transforme într-un stat independent prietenos cu Rusia sau să fie anexată României ca provincie.

Este puțin probabil ca problema să se ajungă în punctul în care germanii cer compensații teritoriale  Letoniei și Estoniei, dar pot fi prezentate cereri de compensare pentru bunurile pierdute.

Rusia, împreună cu Germania, în aceste condiții, vor putea rezolva problema încetării discriminării în aceste țări a  populației ruse.

Dacă ar ajunge la un acord cu Rusia privind reorganizarea teritorială a Europei de Est, Germania ar scăpa  de controlul politic al  Statelor Unite și și-ar recupera statutul de mare putere.

Pentru ea, acesta ar fi un câștig mai important decât achizițiile teritoriale și compensațiile materiale. Principalul domeniu de acțiune pentru Germania poate deveni apoi Uniunea Europeană, în care țările din Europa de Est controlate de ea vor rămâne – Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România.

Rezolvarea conflictelor etnice din aceste țări va deveni o problemă pentru Germania.

În cazul unui acord cu Germania, Rusia ar câștiga controlul asupra țărilor baltice, Novorossiei, Moldovei și Ucrainei. De asemenea, își consolidează influența asupra Belarusului,  scutind această țară  de amenințarea unor tulbrări sociale și de răsturnarea guvernului, cum a fost în cazul Ucrainei fenomenul Maidan.

Rusia va scapă complet de presiunea anglo-saxonilor prin țările est-europene. În plan economic, Rusia va primi sprijin economic din partea Germaniei.

Astfel, se creează o centură de securitate externă pentru Rusia „.

( Notă: Fanteziile conservatorilor imperiali ruși și planuri precum cele ale Clubului Izborsk,  pot doar să conducă  la o alianță și mai strânsă a țărilor din Europa Centrală și de Est în cadrul NATO și UE, care reprezintă pur și simplu garanția existenței lor, permițând  Statelor Unite  să justifice instalarea pe aceste teritorii a unor baze militare ).
 

ALVIN TOFFLER SI PREVIZIUNILE SALE DESPRE VIITORUL OMENIRII IN URMATOARELE DECENII

 

 

 

 

 

 

CE NE AŞTEAPTĂ ÎN URMĂTORII 40 DE ANI

 

 

Alvin Toffler, născut în 3 octombrie 1928,in New York City, este un cunoscut scriitor și futurolog american..

Odată cu publicarea primei sale lucrări, “Şocul viitorului”, Toffler a dezvoltat  noua disciplină, futurologia, bazată pe studiul schimbării şi pe impactul pe care aceasta îl are aceasta asupra afacerilor şi culturii.

 

Graţie lui Toffler, futurologia este considerată în prezent ştiinţa care defineşte forţele şi tendinţele care modelează viitorul în economia actuală, bazată pe informaţii.

Printre celelalte volume publicate de Alvin Toffler, devenite bestseller la scurt timp după publicare, se numără “Al Treilea Val”, “Război şi antirăzboi”, “Puterea în mişcare” şi, recent, “Crearea unei noi civilizaţii”.

Este un important consultant pentru comunitățile militare și de spionaj din lume, laureat al  Fundatiei Mc.Kinsey pentru contribuția în literatură și de asemenea co-președinte onorific al Comitetului American privind Dezvoltarea Fondului Națiunilor Unite pentru Femei.

Alvin Toffler deține diplome onorifice în literatură, drept, ștințe, și management de la Universitatea Keio din Japonia.

Este casatorit cu Heidi Toffler,de asemenea scriitoare si viitoroloag,care participa alaturi de el la scrierea cartilor sale, din care multe au devenit best-sellers pe plan mondial.

 

In cartea sa ” Șocul viitorului” (1970), el scria : „socul viitorului este stressul si dezorientarea provocate indivizilor care fac fata prea multor schimbari intr-un interval scurt de timp.

 

Aceste schimbari care ne depasesc sunt de trei tipuri :

 

–  Mai intai, durata din ce in ce mai scurta de folosire si de existenta a lucrurilor, cunostintelor stiintifice,a organizatiilor si societatilor guvernamentale sau a celor comerciale.

 

– In al doilea rand aparitia de noi stiinte si ramuri ale unor stiinte existente,care vor schimba poate insasi specia umana,sau o va combina cu masinile.

Aparitia unor noi relatii sociale  si schimbarea permanenta a  relatiilor familiale.

– In al treilea rand, cresterea diversitatii. A diversitatii alegerilor, a sub culturilor si specializarilor, si a modurilor de viata. Aceasta crestere a diversitatii permite indivizilor de a se individualiza in sanul societatii.

Cam tot ce a prezis Toffler pana acum s-a adeverit. Daca acum prevede pentru urmatorii 40 de ani, deci nici vorba de apocalipsa, de sfarsitul lumii, care a fost prezis aiurea de multe ori si care nu s-a adeverit !!!

Alvin Toffler şi-a anunţat predicţiile…Ce ne aşteaptă în următorii 40 de ani:

Pe parcursul următorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fără precedent, migraţia musulmană către Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, susţine scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler.

Africa de Sud va beneficia de o creştere economică susţinută, în timp ce Orientul Apropiat va deveni “un amestec de religii, mişcări religioase şi etnii”, se afirmă în studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanţă înfiinţat de scriitorul şi futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman “Şocul viitorului”, publicat în 1970.

În acelaşi an, Alvin Toffler a declarat că ştiinţa şi tehnologia se vor dezvolta într-un ritm atât de rapid, încât cei mai mulţi oameni nu vor putea să “digere” acest aflux de informaţii şi vor fi tentaţi să se “deconecteze” de la acest ritm de viaţă mult prea trepidant.

Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informaţii, acceptarea mariajelor homosexuale şi accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit în anii care au urmat.

Pentru următoarele patru decenii, Alvin Toffler afirmă că un număr tot mai mare de oameni îşi vor cultiva propriile legume şi îşi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai puţin de marii producători şi distribuitori din industria alimentară.
Internetul de mare viteză va deveni o veritabilă normă în domeniu, iar videoconferinţele, devenite deja o practică curentă în zilele noastre, le vor permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou şi să lucreze din orice colţ din lume.

Doar câteva ţări vor mai fi considerate în viitor “state poliţieneşti” – în principal Coreea de Nord şi Iran.
China îşi va consolida statutul de putere economică majoră, se va alia cu Brazilia şi cu India pentru a influenţa ratele de schimb ale monedelor, dar şi cu Venezuela şi cu câteva state africane pentru a-şi asigura necesarul energetic.

Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu şapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar şi a unor dispozitive şi produse specifice, precum radarele, armamentul, instalaţiile eoliene şi automobilele hibride.
Dezvoltarea unor forme alternative de energie va creea “perdanţi într-o lume post-hidrocarburi”, precum Arabia Saudită, Iran, Irak, câteva state din zona Golfului Persic, dar şi Rusia şi Venezuela.

Creştinismul se va extinde în ţările din emisfera sudică, iar musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din Occident.
Schimbările climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea gheţarilor va conduce la descoperirea unor noi zăcăminte minerale şi petroliere.

Creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor va provoca o deplasare masivă a populaţiei din zonele de coastă.

Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei va conduce la creşterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile şi cu îngrijirile acordate persoanelor în vârstă, iar sistemul american al asigurărilor de sănătate va înceta să existe în forma sa actuală.

La rândul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate în posturi de conducere urmând să atingă un nivel de neimaginat în urmă cu câţiva ani.
Rapiditatea cu care vor fi transmise informaţiile va determina omenirea să intre în era “petabyte-ului”, o unitate de măsură de stocare şi de putere informatică superioară deja mult uzitatului gigabyte; un HDD de 2000 PB permite stocarea culturii intregii omeniri de când există ea şi până azi.

Politica de cluster va continua şi se va impune, urmând ca în perioada următoare să existe grupuri de firme şi nu concerne mari ca în momentul de faţă.

Sursa de energie a viitorului va fi formată din:

– captarea şi înmagazinarea energiei solare;
– utilizarea fisiunii nucleare;
– utilizarea energiei libere;
– utilizarea energiei vidului;
– utilizarea energiei magneto-gravitaţionale;

şi va determina un nou tip de civilizaţie, cu alte caracteristici decât cea actuală, definită drept civilizaţia hidrocarburilor.