CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DIN NOU DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT LA MOSCOVA

Încă o dată: Tezaurul!

Serghei Golubițki, scriitor, filolog și jurnalist, specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962.

A absolvit magna cum laude (diplomă roșie) facultatea de litere a Universtității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate.

Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română.

În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru?Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.

Jurnalistul rus Serghei Golubițki, spune în premieră adevărul despre tezaurul României de la Moscova: ”NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI !”.


FRAGMENTE DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIȚKI:

(….) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere.

Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue.

Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.

De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral.

Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI!

Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.Doar așa și nicidecum altfel.

Și niciun fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva.

Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru.

Aici și cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile.

O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.

Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor.

Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani.

Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism:

„Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asumă obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român“.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur.

Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică:

“În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere.

Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir.

Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.

Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român.

După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial.

Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reieseclar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său. Și atunci, care-i problema?!

De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei!

De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârtca capetele.Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”.

De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toată averea sa, e așa, un fleac, „o chestiune istorică”.

Scris de Vlad Cubreacov – sursa: http://i-business.ru// (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia).

06/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dezvăluiri PRIVIND TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA. INVENTARUL UNEI ISTORII DE 100 DE ANI… VIDEO

 

 

 

 

 

Noi nu am uitat… Rusii au amnezie !

„Tezaur?… Ce Tezaur?… Noi nu stim nimic despre acest Tezaur !”

– Leonid Brejnev –

 

 

 

 

 

 

Sa le reamintim, daca i-a lovit uitarea …

 

 

 

Primul razboi mondial

 

 

 

La 4/17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei, primind asigurari, din partea aliatilor, ca va avea dreptul de a-si recastiga teritoriile aflate sub stapanire austro-ungara: Transilvania, Bucovina, Banatul (inclusiv cel sarbesc), ca va fi sprijinita (prin Rusia) cu munitie si materiale de razboi, ca actiunile armatei romane vor fi intarite de cele ale aliatilor prin ofensiva de la Salonic si cea de pe frontul austriac.

 

In noiembrie 1916, fortele Puterilor Centrale inainteaza, prin Valea Jiului si Oltenia, ajungand in Muntenia; in sud, trupele germano-bulgare au trecut Dunarea indreptandu-se catre Bucuresti.

Ultima incercare romaneasca de rezistenta pe Neajlov esueaza..

Autoritatile se refugiaza in Moldova, mutand capitala tarii la Iasi; o parte a populatiei Olteniei si Munteniei ii urmeaza, retragandu-se in conditii de infern, cum le caracterizeaza chiar I.G.Duca;

la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916 Bucurestiul cade sub ocupatia trupelor Puterilor Centrale.

In Parlamentul refugiat la Iasi, in clipe de mare cumpana pentru o tara care parea sortita disparitiei, ocupata si incoltita din toate partile, Nicolae Iorga a rostit cel mai frumos discurs din cariera sa politica, remintind cuvintele lui Petru Rares:

 

„Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat ! „

 

 

In decembrie 1916 situatia era atat de tragica, incat s-a pus problema evacuarii tezaurului Bancii Nationale in Rusia țaristă, cu scopul de a fi adăpostit de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

Existau alternative: transportul in Anglia, Suedia sau Norvegia, dar I.I.C.Bratianu a considerat ca ar fi fost interpretat ca un act de neincredere fata de marea putere de la rasarit, pe care o considera prietena si careia ii prevestea un viitor stralucit, desi germenii unei revolutii proletare erau de mult vizibili.

Sunt umplute 17 vagoane.

In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul roman de finante, Victor Antonescu, si al treilea pentru delegatii Bancii Nationale.

Pretioasa incarcatura includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc.

 

Mai precis, Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori :

 

 

  • acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare;

  • efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.);

  • o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României); valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 13 miliarde de lei, adică 3,2 miliarde de euro  (estimare din aprilie 2011).

 

 

 

O buna parte din Tezaur era  alcatuita din obiecte fara pret, iar unele din odoarele manastiresti, cum sunt acele minunate Evanghelii de la Neamt, chivotele si epitrahilul de la Bistrita si toate darurile lui Vasile Lupu si ale sotiei sale Tudosca, de la biserica Trei-lerarhi din lasi, intre care si acea minune de Evanghelie scrisa de Isidor din Badauti, apoi monezile si medaliile vechi romanesti ale Academiei si comorile de la Pietroasa, fiind unice, nu se pot plati cu tot aurul lumii  !

 

 

Dezvăluirile din acest documentar, pun ȋntr-o lumină nouă cea mai controversată problemă a istoriei româneşti recente.
Subiect tabu pentru români multă vreme, ȋn perioada comunistă dar şi după 1989, acest film documentar reia istoria tezaurul românesc, având ȋn fundal relaţiile bilaterale româno-sovietice şi româno-ruse, dar şi chestiunea basarabeană.
Este primul documentar tv produs pe această temă, cu mărturiile tuturor părţilor implicate.

Apar preşedinţi de stat, diplomaţi, oamenii politici, istorici din România, Federaţia Rusă şi Republica Moldova, ȋntr-o panoramare completă a tuturor părţilor implicate.
România este singura ţară ex-comunistă care nu a fost vizitată ȋncă de un preşedinte al Federaţiei Ruse.

Relaţiile noastre bilaterale cu Rusia au fost dintotdeauna echivoce, problemele Tezaurului şi Basarabiei fiind, din 1917 până astăzi, surse de disensiuni.
Ȋn premieră, ȋn acest documentar fac declaraţii membrii părţii ruse a Comisiei mixte de istorici, Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, apar Traian Băsescu, Vladimir Putin, Mircea Druc, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu.
De asemenea sunt prezentate ȋn premieră, documente din Arhivele Naţionale, obiecte din tezaur necunoscute publicului, sunt revelate informaţii din arhivele de la Moscova, Londra, Washington, Chişinău.
Documentarul este regizat de Marian Voicu, cu contribuţia lui Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova.

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/09/25/va-restitui-rusia-tezaurul-furat-romaniei/

 

 

 

 

 

 

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CE S-A ALES DE TEZAURUL ROMANESC DE LA MOSCOVA.VIDEO

 

 

Tezaurul românesc de la Moscova

 

   Pornind de la remarca prin care preşedintele României arată că o suma de 2 miliarde euro ar putea fi o compensaţie rezonabilă cu privire la acea parte din tezaurul nostru aflat la Moscova, care nu a fost încă restituiă, agenţia ITAR-TASS publică – în semn de replica – un voluminos articol, semnat de Feodor Lukianov.
Mulţimea de date şi detalii, abundente în articol, este dovada că autorul a consumat timp, energie şi toată priceperea sa, anume ca să-l cucereasca pe cititor şi să demonstreze că: 

Unu la mână – tezaurul s-a trimis într-adevar în Rusia, dar nimeni nu poate demonstra dacă lăzile conţineau cu adevarat aur. În timpul transportului, căzând şi spărgându-se întamplător o lada, au ieşit dinauntru conserve vechi şi ceva maculatură.

 Doi la mână – după cel de- Al Doilea Război Mondial, conform părerii autorului, URSS era în drept să-și însușească orice fel de bunuri românești, ca despăgubiri de război (pentru care tratatul de pace prevăzuse bani și nu confiscări n.a.).

Deci, ce pretenții mai poate avea România?  

Trei la mână – în sprijinul ideii de mai sus, autorul face trimitere (fară să precizeze sursa informației n.a.) la premierul britanic Churchill, care ar fi afirmat că, prin ajutorul dat lui Hitler și lui Mussolini, România a adus atâtea prejudicii URSS, încât Stalin “poate să-și atribuie acest aur în contul despagubirilor”. 

Patru la mână – Romania și-a primit demult aurul inapoi, și chiar mai mult decât i se cuvenea.

Autorul face o socoteala exactă: 5 tone în 1934, 6 tone în 1937 în total 12 tone (șic!), apoi 30 tone în 1949 in total 48 tone (iarăși șic!), plus încă 16 kilograme (tezaurul de la Pietroasa n.a.), plus încă 10 tone in 1986. 

Triumfând, autorul arată ca s-au restituit 64 tone, adică, în cifre rotunde… 70, cât trebuia.  

Cum zice Pristanda, poate unu-doua să le fi dat jos vântul !

Cand nu știi istorie, e vai și de greografie…Firește, s-ar putea spune că nu merita atâta comentariu pentru o simplă greșeală de aritmetică. Într-adevar, daca ar fi fost numai una, poate n-ar merita. Dar sunt mai multe. Și nu numai din artmetică, din mai multe materii.

Să le luăm pe rând.

 Unu. Bine documentat, autorul vorbește de tezaurul antic de 19 kg, descoperit la Petroșani.

La noi, și copiii știu că respectiva comoară a fost gasită În comuna Pietroasa, jud. Buzău. Petroșanii sunt în altă parte. Asta nu-i din aritmetica, e din geografie.

 

Doi. Datează regimul Antonescu pentru perioada 1935-1944. Elevii știu că mareșalul a preluat puterea în 1940. E din istorie.

 

Trei. Vorbește de guvernul României, refugiat în Basarabia, pe teritoriul Republicii Moldova de azi. Guvernul era retras pe teritoriul Moldovei de atunci, dintre Prut și Carpati. Basarabia era la ruși, doar istoria ei era la noi.

 

Patru. În mai multe rânduri, afirmă că tezaurul a plecat de la Chișinau (unde își inchipuie că își avea sediul guvernul Romaniei). Tezaurul însă nu putea pleca decât de la Iași (unde realmente era guvernul).

Bineînțeles că și acestea sunt fapte marunte, ca și tonele, kilogramele și alte detalii, dar toate la un loc pun sub semnul întrerbării întreg articolul, cu toate afirmațiile lui, cu toate susținerile, ipotezele și – mai ales – cu concluziile respectivului autor.

În final, articolul din ITAR-TASS trage un semnal de alarmă în Rusia, în sensul că greșit s-a restituit Romaniei atât cât s-a restituit și ar fi o mare greșeală să se mai restituie ceva, sau să se platească în compensare, cum propunea domnul Basescu.

S-ar crea un precedent inacceptabil în zonă.

 

Se pare că nu suntem noi singurii

 

Asta cu atât mai mult, cu cât, in Europa, precedentul este deja creat – și de rândul acesta, autorul nu greșește.

Anglia a restituit Albaniei în 1992, 14,2 tone aur, aflat în pastrare  din 1939, iar Italia a restituit statului San Marino, în 1956, cele 5 tone capturate de parașutiștii lui Mussolini în 1944.

Gestul Angliei și al Italiei pare, în spiritul articolului anume născocit pentru ca să creeze un precedent, tocmai bun pentru pretențiile României.

Dar nu numai ale Romaniei. Precedentele ar putea da apă la moara și Poloniei, de la care URSS a înșfăcat ceva aur în 1939, Iugoslaviei, din al carei tezaur generalul Dusan Simivic ar fi transportat 70% aur, tot la Moscova, plus vreo 40% din tezaurul Spaniei, care a ajuns – unde credeți? – la Moscova, ca nu cumva, să încapă pe mâna lui Franco.

Autorul lasă să se subînțeleagă că, tot restituind României, s-ar putea ca și altora din cei cu aurul înghețat în tezaurul Kremlinului să le vină pofta de dezgheț.

Este exact ce nu-i convine Rusiei.  

Noi nu am uitat… Rusii au amnezie!“Tezaur?… Ce Tezaur?… Noi nu stim nimic despre acest Tezaur!” – Leonid Brejnev.

Sa le reamintim, daca i-a lovit uitarea … 

 

   
 Primul razboi mondial  La 4/17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei, primind asigurari, din partea aliatilor, ca va avea dreptul de a-si recastiga teritoriile aflate sub stapanire austro-ungara: Transilvania, Bucovina, Banatul (inclusiv cel sarbesc), ca va fi sprijinita (prin Rusia) cu munitie si materiale de razboi, ca actiunile armatei romane vor fi intarite de cele ale aliatilor prin ofensiva de la Salonic si cea de pe frontul austriac.

Gravele erori ale guvernului liberal condus de Ion I.C. Bratianu, coruptia si o armata nepregatita – situatie in care generalul Berthelot ii caracterizeaza pe romani ca “admirabil de dezorganizati” -, la care se adauga si neindeplinirea promisiunilor aliate vor aduce Romania intr-o situatie disperata.In noiembrie 1916, fortele Puterilor Centrale inainteaza, prin Valea Jiului si Oltenia, ajungand in Muntenia; in sud, trupele germano-bulgare au trecut Dunarea indreptandu-se catre Bucuresti.

Ultima incercare romaneasca de rezistenta pe Neajlov esueaza. Autoritatile se refugiaza in Moldova, mutand capitala tarii la Iasi; populatia Olteniei si Munteniei ii urmeaza, retragandu-se in conditii de infern, cum le caracterizeaza chiar I.G.Duca; la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916 Bucurestiul cade sub asediul trupelor Puterilor Centrale.In Parlamentul refugiat la Iasi, in clipe de mare cumpana apentru o tara ce parea sortita disparitiei, ocupata si incoltita din toate partile, Nicolae Iorga a rostit cel mai frumos discurs din cariera sa politica, remintind cuvintele lui Petru Rares:“Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat ! “ 

Evacuarea tezaurului In decembrie 1916  situatia era atat de tragica, incat s-a pus problema evacuarii tezaurului Bancii Nationale in Rusia.Existau alternative: transportul in Anglia, Suedia sau Norvegia, dar I.I.C.Bratianu a considerat ca ar fi fost interpretat ca un act de neincredere fata de marea putere de la rasarit, pe care o considera prietena si careia ii prevestea un viitor stralucit, desi germenii unei revolutii proletare erau de mult vizibili.

La 12 decembrie 1916, Consiliul de Ministri “gaseste ca este nevoie sa se puna in siguranta in Rusia tezaurul Bancii Nationale si aproba transportarea lui”; legea va fi votata si apoi promulgata la 24 decembrie.

Consiliul care a aprobat transportarea tezaurului in Rusia era format din: Ion I.C. Bratianu, Victor Antonescu, Vintila Bratianu, Al. Constantinescu, M. Perechide, C. I. Istrate, M.G. Cantacuzino, E. Costinescu, I.G.Duca, D. Greceanu, Take Ionescu si Gh. Marzescu. (p.26)In ziua de 12/25 decembrie, in urma asigurarilor verbale ale generalului A. Mossoloff, ministrul Rusiei, si in prezenta acestuia si a reprezentantilor Bancii Nationale, incepe incarcarea tezaurului in gara Iasi, operatiune incheiata pe 14/27 decembrie; sunt umplute 17 vagoane.

In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul roman de finante, Victor Antonescu, si al treilea pentru delegatii Bancii Nationale.La 21 decembrie 1916, tezaurul ajunge la Moscova, unde se va intocmi un protocol provizoriu de receptie a casetelor, care au fost depozitate in Palatul Armurilor din Kremlin, intr-un compartiment de rezerva al Bancii de Stat din Moscova.

Dupa inventariere, care s-a terminat pe 4 februarie 1917, s-a incheiat un protocol definitiv, semnat pe 16 februarie 1917.In final, compartimentul a fost sigilat. 

 

Printre valorile trimise in Rusia: 

“… o parte din arhivele statului si ale ministerelor, acte orasenesti ale Brasovului, aduse la Bucuresti ca sa fie salvate, picturile lui Grigorescu si alte tablouri rare din pinacoteca statului si din muzeul Kalinderu,…variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele manastiresti din Moldova si Muntenia, pretioasele colectiuni ale Academiei Romane, compuse din numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceti domnesti, 25 de volume-manuscripte romane si slavone, cateva tablouri in ulei, de mare valoare – printre ele si portretui lui Avram lancu, facut dupa natura de pictorul Rosenthal – unele raritati printre care si vestitele «Raspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1645 la Catihismul calvinesc» – unicul exemplar cunoscut – colectiunile de medalii si monezi vechi moldovenesti si muntenesti, stranse cu osardie de Dimitrie Sturdza, precum si piesele rare ale muzeului nostril de Antichitati, cuprinzand si vestita Closca cu puii de aur, singura urma de trecere a gotilor pe la noi. 
Valori incalculabile… 
Tot ce era mai de pret, tot ce alcatuia o bogatie nobila si sfintita de veacuri in durerile neamului nostru, toata auraria si argintaria lucrata cu ciocanul si batuta in nestemate.- faima manastirilor si a singuraticelor schituri – …acele panaghiare ale lui Stefan cel Mare de la Manastirea Neamtului si Evangheliile slavonesti ferecate in aur si-n argint din veacul XV si XVI;…odoarele Brancovenesti ale Horezului si cele Cantacuzinesti de la Manastirea dintr-un Lemn;…urmele pietatii batranilor voievozi si a stramosilor nostri – care-si insemnau si in acest chip trecerea lor prin viata si care s-au pastrat sute de ani prin sfintele lacasuri, ca niste moaste scumpe din trecutui zbuciumat al poporului romanesc…Durerea noastra este insa cu deosebire mare, cand ne vin in minte odoarele lui Atanaric.

Tezaurul de la Pietroasa era citat, ca o podoaba a Romaniei, in toate manualele straine de arta veche, descris in amanuntime si ravnit de cele mai vestite muzee.lar inscriptia gotica de pe veriga, scrisa cu caractere runice, a fost cetita cu emotie si talmacita in felurite chipuri de marii invatati ai lumii o buna parte din tezaur fiind alcatuita din obiecte fara pret iar unele din odoarele manastiresti, cum sunt acele minunate Evanghelii de la Neamt, chivotele si epitrahilul de la Bistrita si toate darurile lui Vasile Lupu si ale sotiei sale, Tudosca, de la biserica Trei-lerarhi din lasi, intre care si acea minune de Evanghelie scrisa de Isidor din Badauti, apoi monezile si medaliile vechi romanesti ale Academiei si comorile de la Pietroasa, fiind unice, nu se pot plati cu tot aurul lumii.”(Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000, pg. 43-44 apud: D.D. Patrascanu,In fata natiunii, p.9 si urm. Edit. H.Steinberg &Fiul, Bucuresti, 1925)

“Cand a venit panica si au inceput sa se strange, cu infrigurare, toate bogatiile tarii romanesti, spre a fi trimise la Moscova, un singur om n-a voit sa cedeze valorile ce le avea sub privegherea sa: staretul manastirii Secul, din judetul Neamtului.Asa au fost scapate de la pieire odoarele acestei frumoase manastiri, intre care si acel vestit aer al lui Nestor Ureche, mare vornic al Tarii de Jos si al sotiei sale Mitrofana, din 1608 «in zilele blagoslovitului Voievod, Simion Movila».

Numele staretului care a vazut limpede si nu a avut incredere in Rusia tarista, opunandu-se cu hotarare… ca sa predea odoarele manastirii, este protosinghelul llarion Balaita”.(Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000, pg. 44-45 apud:Alex F. Mihail – Noi completari despre tezaurul de la Moscova. D. D. Patrascanu ne da interesante amanunte., “Dimineata “, 27 iulie 1933, p.12). 

 
 Trotzki-Mosolov  

 Situatia din Rusia 

In martie 1917, izbucneste revolutia. La 15 martie 1917, tarul Nicolae al II-lea abdica.

Dupa cucerirea puterii de catre bolsevici, noiembrie 1917, Comitetul Revolutionar nu-si mai ia raspunderae garantarii tezaurului roman; se pune problema mutarii lui in America.

Reprezentantii Statelor Unite, aflati la Moscova, s-au implicat cu toata hotararea in asigurarea transportului, in timp ce, la Paris, ministrul de finante V. Antonescu staruia pe langa puterile aliate sa obtina garantia acestora si a statelor neutre asupra tezaurului.Aliatii au refuzat sa garanteze siguranta transportului.

Singurul aliat ramane USA. Desi colonelul canadian Boyle, mare prieten al Romaniei avea propuneri serioase de transportare a tezaurului prin Siberia catre USA, totusi guvernatorul general al bancii nationale, I.C. Bibicescu a refuzat transportul fara garantia aliatilor.

Cuprinse de valul revolutiei, trupele rusesti aflate pe teritoriul Romaniei isi paraseau posturile de pe front lasand descoperite unitatile romanesti, se dedau la jafuri si actiuni ostile;

Moldova este practic asaltata de bolsevici rusi, in opinia carora Romania trebuia desfiintata, care incep propaganda in randul populatiei si armatei, lansand actiuni provocatoare, punand in pericol chiar siguranta nationala; in decembrie 1917, la Socola, gara ruseasca din Iasi, se instaleaza Statul Major sovietic bolsevic ce urmarea detronarea regelui Ferdinand si instituirea regimului bolsevic in Romania.

Teama Romaniei era ca eventualele actiuni impotriva acestor bolsevici ar avea ca urmare pierderea tezaurului. Cu toate acestea, se ia hotarire de guvern si pe 22 decembrie 1917 armata romana zdrobeste cuibul bolsevic din Socola.

In ianuarie 1918, aliatii solicita Romania sa participe la campania din Ucraina prin care incercau sa impiedice pacea separata pe care bolsevicii voiau s-o incheie cu Germania; de asemenea, cereau Romaniei sa inlature de pe frontul de lupta soldatii rusi bolsevici.

Silita la actiuni anti-rusesti, Romania incearca sa-si ia masuri de precautie in privinta tezaurului aflat in mana rusilor, si hotaraste sa cedeze tezaurul Puterilor Aliate, pentru garantarea imprumuturilor acordate Romaniei in timpul razboiului – cu obligatia de a-l restitui dupa pace.

Reprezentantii Frantei, Angliei, Statelor Unite se implica in aceasta actiune.La sfarsitul lunii ianuarie, ministrul Victor Antonescu, in urma demersurilor facute la Paris, pe langa guvernul francez, a reusit sa obtina, in primele zile ale lunii februarie, un raspuns verbal din partea lui Clemenceau – Presedintele Consiliului de Ministri francez si Ministru de Razboi -ca se garanteza suma de 310 mil. lei aur din Tezaurul de Moscova.

Raspunsul venea dupa ce Clemenceau obtinuse si consimtamantul marilor Aliati.In urma acestor garantii, Romania isi poate permite in sfarsit sa treaca Prutul, la 20 ianurie 1918 pentru eliberarea Basarabiei, pe care, la 15 decembrie 1917 bolsevicii o proclamasera Republica Democratica Moldoveneasca.
Drept raspuns, bolsevicii il vor aresta pe Diamandi, ministrul Romaniei la Petrograd (eliberat la reactia reprezentantilor diplomatici) apoi, la 26 ianuarie 1918, Trotki anunta ruperea relatiilor diplomatice cu Romania si confiscarea tezaurului roman de la Moscova. 

Textul, semnat de Lenin, preciza ca “Fondul de aur al Romaniei, in pastrare la Moscova, este declarat intangibil pentru oligarhia romana. Puterea sovietica ia asupra sa raspunderea pentru pastrarea acestui fond si il va transmite in miinile poporului roman”.

Dupa expulzarea misiunii diplomatice romanesti, cheile tezaurului vor trece succesiv la misiunile franceza, apoi daneza si norvegiana, fiind duse la Copenhaga, cand si misiunea daneza a fost expulzata din Rusia bolsevica.

Din toamna anului 1918, cand pleaca ultimii reprezentanti romani, nu se mai stie nimic despre tezaur.Romania va pune problema tezaurului la Conferinta de Pace de la Paris, deschisa la 18 ianuarie 1919; memoriul va fi citit de catre G. Danielopol, in sedinta Comisiei Reparatiunilor, la 8 aprilie 1919, dar presedintele comisiei va sugera ca ar fi mai indicat sa fie adresat acest memoriu Comisiei Finaciare, fapt ce va avea loc la 16 aprilie.

Procesul verbal va fi adoptat, comisiile cerand probe scrise ca Aliatii au garantat tezaurul roaman in timpul razboiului. Dat fiind ca in februarie 1918 asigurarea lui Clemenceau fusese verbala, Aliatii – Franta, Anglia, Italia – nu au mai recunoscut acest lucru la Conferinta de Pace.

Toate memoriile si interventiile lui I. I.C. Bratianu catre marile personaje politice ale momentului au ramas fara ecou.In aprilie 1922, Romania supune problema tezaurului Conferintei Economice de la Genova; conferinta va statornici ca “guvernul sovietic rus va restitui guvernului roman valorile depozitate la Moscova de numitul guvern roman”.

Incepand din 1922, guvernatorii BNR si-au transmis unul altuia dosarul juridic al Tezaurului depozitat la Kremlin, o data cu datoria de onoare de a nu renunta niciodata la revendicari.In 1936, odata cu reluarea relatiilor diplomatice, la insistentele lui Titulescu pe langa Litvinov, Rusia a restituit cateva valori culturale si ramasitele pamantesti ale lui Dimitrie Cantemir.

In 1956, rusii au restituit “Closca cu puii de aur”, manuscrise, cateva picturi si colectia numismatica a Academiei Romane.Situatia celor 2 transporturi ale Tezaurului roman trimis la Moscova:   

 
Numar casete Continut Valoare totala in lei aur
Primul transport
1738 continand stocul metalic de aur al Bancii Nationale a Romaniei, lei aur 314.580.456,84
2 continand bijuteriile M.S. Regina Maria, lei aur 7.000.000,00
Al doilea transport
188 -continand aur efectiv din stocul metalic de aur al Bancii Nationale a Romaniei, lei aur -continand arhiva Bancii Nationale a Romaniei, lei aur -continand titluri, efecte, depozite si alte valori proprietatea Bancii Nationale, lei aur 374.523,57500.000,001.593.762.197,52
1621 continand numerar, bijuterii, tablouri si alte diferite depozite facute Casei de Depuneri de particulari, institutii publice si private, lei aur 7.500.000.000,00
TOTAL
3549 continand valori in suma totala de lei aur 9.416.417.177,93
 

 

  In 1990, la conferinta de presa comuna a lui Iliescu si Gorbaciov , la intrebarea referitoare la Tezaur, Gorbaciov a raspuns:

“Nu stiu de chestiunea aceasta, dar ma voi interesa”.La 4 iulie 2003, Ion Iliescu si Vladimir Putin au semnat “Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa”, care nu a fost supus opiniei publice romanesti.In limbajul de lemn cu care Brejnev s-a adresat lui Ceausescu si Barladeanu in 1965,
Putin si Iliescu se adreseaza poporului roman in 2003:“… am ajuns la parerea comuna privind necesitatea de a inchide capitolele dureroase din istoria relatiilor bilaterale.
Condamnand Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, precum si participarea Romaniei la cel de-al II-lea Razboi Mondial de partea Germaniei hitleriste, ambele parti isi exprima hotararea de a depasi mostenirea negativa a trecutului totalitar si de a-si construi relatiile tinand seama de schimbarile profunde care au loc in Romania si Rusia, si de experienta pozitiva acumulata in diverse domenii ale cooperarii interstatale.”(text alcatuit dupa :
Mihail Gr. Romascanu, “Tezaurul roman de la Moscova”, Ed. Saeculum, Bucuresti, 2000). 

 

 

 

ZIUAnews a publicat  singurul document oficial emis de ruși, după 1989, despre Tezaurul României de la Moscova.

Potrivit documentului, rușii consideră că nu mai trebuie să retrocedeze nimic. Ba mai mult, că Rusia ne-ar fi retrocedat deja 10 tone de aur în plus!

Documentul se încheie cu un mesaj ciudat, care sugerează că retrocedarea tezaurului se poate realiza doar cu ajutorul serviciilor secrete ruseşti.

Intitulat pompos :

„Concluziile expertizei în legătură cu problema Tezaurului Român”, tradus în limba română (destul de grosier- n.red) și autentificat de notarul moscovit Boitsova Veronica Urievna, documentul este semnat de directorul „Institutului de cercetări științifice pentru relațiile economice externe ale Rusiei”, prof. academician I.P. Faminski.

Așa-numitele concluzii ale documentului sunt pline de neadevăruri în legătură cu componența tezaurului ajuns la Moscova, dar mai ales cu privire la ceea ce Rusia a retrocedat, totuși, României de-a lungul timpului din acest tezaur.

De notat că, potrivit informaţiilor noastre, nici Ministerul Afacerilor Externe, nici Banca Națională a României, nici vreun oficial român – președinte, prim ministru ș.a. – nu au cunoștință despre existența acestui straniu document, deși el a fost elaborat încă din data de 2 octombrie 2003. Vezi facsimil

Minciuni sfruntate

Pentru început, precizăm că autorul documentului, I.P. Faminski, nu contestă existența Tezaurului. Dimpotrivă, el prezintă cu lux de amănunte, desigur, în „varianta” sa, atât componența acestuia – aur, bijuterii, opere de artă ș.a.- cât și modul în care Tezaurul României a fost transportat și depozitat la Moscova.

Astfel, în document se face precizarea că la 12/25 și 14/27 decembrie 1916 (date potrivit calendarului vechi/nou; în Regatul României, calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919, astfel că data de 1 aprilie a devenit 14 aprilie 1919), în gara din Iași au fost încărcate în vagoane 1.740 de lăzi cu lingouri de aur, opere de artă, monede și alte valori, pentru trimiterea în Rusia.

“În conformitate cu protocolul de predare-primire, care a fost încheiat după încărcare și semnat de ministrul de Finanțe din România, Victor Antonescu, și însărcinatul temporar cu afacerile Rusiei, generalul A. Massolov, tezaurul a fost preluat cu garanția guvernului țarist rus, cu privire la siguranța în timpul transportului, conservarea și predarea înapoi României”- se arată în document.

De asemenea, se precizează că la data de 27 iulie/5 august 1917, a fost expediat la Moscova un nou transport cu lingouri de aur și alte valori de la Banca Națională a României și anume, 188 de lăzi, încărcate în trei vagoane.

“Această operație a fost marcată de protocolul din 27 iulie/9 august 1917, cu semnăturile ministrului de Finanțe din România, Nicolae Titulescu, și ministrul rus la Iași, Koziell Poclevski.

La 5/18 august 1918, reprezentanții României și ai Rusiei au semnat la Moscova Protocolul despre formarea noului depozit la Kremlin (…)

După inventarierea și evaluările efectuate la Moscova, tezaurul a fost plasat în Palatul Armamentului din Kremlin și a fost întocmit Protocolul din 16 februarie/01 martie 1917, cu semnăturile reprezentanților României și Rusiei.”

Dacă până aici datele consemnate sunt reale, cu mici omisiuni, în continuare, documentul este plin de erori, toate în avantajul părții ruse.

De exemplu, se precizează: “Documentele țariste și arhiva comandantului armatei ruse în România (?!- n.red), A. Serbatov, arată că rezerva de aur română (transportată la Moscova) include aproape 70 de tone, în formă de lingouri de aur, pietre și articole prețioase (în realitate, este vorba de 93,4 tone de aur , numai în lingouri și monede, fără bijuterii și alte obiecte – n.red.)”.

Apoi, documentul precizează că după ocuparea Basarabiei de către România, în ianuarie-februarie 1918, Rusia a hotărât să rețină rezerva de aur a României „până la retragerea armatei române din Basarabia”.

În fine, legat de perioada interbelică, academicianul I.P. Faminski afirmă că “documentele române dinainte de război și de socialism confirmă că, în 1934 și 1936, URSS a retrocedat României 5, respectiv, 7 tone de aur” și că, în iunie 1935, după reluarea de către România a relațiilor diplomatice cu URSS (1934-n.red), URSS a predat României, gratuit, 17 vagoane cu 1.436 de lăzi cu documente de arhivă și alte documente, fără valoare mare”.
Tezaurul, “compensație de război”!

Pe măsură ce avansează în timp cu expunerea sa, în loc să fie mai exact în precizări, mai documentat și mai aproape de realitate, academicianul rus devine tot mai subiectiv, situându-se departe de adevărul istoric.

De exemplu, iată cum prezintă el evoluția relațiilor dintre România și Rusia, legate de chestiunea tezaurului, în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial: „În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a sprijinit Germania și, în conformitate cu acordul încheiat cu Hitler, a cotropit Basarabia și Bucovina de Răsărit și a ocupat Odessa.

După război, România a fost obligată să acorde compensații Rusiei, drept pagube de război. Astfel, prin Acordul de Pace de la Paris, din 1947, au fost stabilite drept reparații ale României către URSS, în valoare de 300 de milioane de dolari (suma aceasta reprezintă doar 20% din paguba materială reală, cauzată de România URSS – nota autorului).

În toamna anului 1948, pe motive umanitare, Moscova a scurtat la 2/3 această datorie a României, iar în 1949, în primăvară, a anulat în întregime datoria”.

Potrivit prof. Faminski, “în cele din urmă, în conformitate cu documentele <>(?!- n.red), 65-80 de procente din reparațiile de război datorate URSS de România au fost acoperite din rezerva de aur indicată în acordul aliaților “.

Fără a intra în detalii privind neconcordanțele din afirmațiile d-lui Faminski, întrebăm doar atât: Care comisie și care acord? Nu există niciun document prin care România se angaja să-și acopere datoriile de război față de Rusia cu aurul din tezaurul de la Moscova.

Nimic despre sovromuri

Pe de altă parte, legat de compensațiile dintre România și URSS, autorul documentului nu amintește nimic despre celebrele sovromuri, din perioada 1945-1956, prin care URSS a spoliat, realmente, România de cele mai importante bogății ale sale, de la uraniu, până la grâne și, nu în ultimul rând, cantități uriașe de țiței de cea mai bună calitate.

Amintim că, într-un memoriu adresat prim-ministrului de la acea vreme, Petru Groza, academicianul Onisifor Ghibu califica înființarea acestor societăți mixte româno-sovietice drept “un capitol al tragediei noastre de astăzi, camuflat sub firma prieteniei româno-sovietice”.

Cât despre rezultatele lor, același Onisifor Ghibu considera că “sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogății de tot felul ale țării noastre, cu prețuri derizorii, în timp ce pe piețele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiți să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele”.

Hrușciov şi Brejnev “au rezolvat” problema!

Apoi, autorul documentului face o altă afirmație surprinzătoare, fără nicio legătură cu realitatea: “În 1948-1949, aproape 30 de tone din rezerva aceasta (din cantitatea de aur ajunsă în Rusia – n.red) au fost transferate în depozitele din România”.

În plus, autorul afirmă că Gheorghe Gheorghiu-Dej, a declarat că 4, respectiv, 8 tone de aur au fost predate României la ordinele lui Hrușciov și Brejnev. Faminski conchide: “Așadar, problema aurului din tezaur a fost rezolvată (?!-n.red) “.

Cu toate acestea, Faminski mai adaugă faptul că, în 1956, Hrușciov a înapoiat o altă “mare parte din tezaur”, și anume, 39.320 de exponate de muzeu, 33 kg de aur și 690 kg de argint și că, “în 1965, când a venit la putere, Nicolae Ceaușescu a semnat acordul de prietenie și ajutor reciproc cu URSS, care elimină pretențiile mutuale”.

De prisos să mai precizăm ca asta e o altă minciună. Amintim doar celebra întâlnire, “cu scântei”, de la Moscova, din septembrie 1965, în care Nicolae Ceaușescu și Alexandru Bârlădeanu au ridicat părții ruse, în frunte cu Leonid Brejnev, problema tezaurului, mai exact “a celor 92,5 tone de aur, rămase la Moscova”.

Rușii nu prea au fost de acord, au dat din colț în colț, considerând problema ca fiind una “istorică” dar, la insistențele lui Bârlădeanu și Ceaușescu, au promis că “vor analiza” problema și “vor comunica la o întâlnire ulterioară”.

„Să vă mai gândiţi asupra ei şi, când veţi ajunge să vă gândiţi bine, o s-o mai discutăm, că noi considerăm că Tezaurul este al României”- a spus la încheierea discuțiilor Alexandru Bârlădeanu (din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR, care a analizat rezultatele vizitei efectuate la Moscova de delegaţia condusă de N. Ceauşescu – 11 septembrie 1965).

Cică am fi primit 10 tone de aur în plus!

Dar, bomboana pe colivă o constituie afirmația lui Faminski potrivit căreia, din documentele consultate de domnia sa, reiese nu numai că Rusia ne-a returnat deja tot aurul ajuns la Moscova, dar ne-a dat chiar mai mult decât ar fi trebuit.

Iată ce spune acesta: „În conformitate cu informațiile din Palatul de Calcul (?!- n.red) din Federația Rusă și arhivele din URSS și din România (?!), în 1986, Guvernul Român a primit în plus 10 tone din rezerva de aur. Deci, Moscova a plătit mai mult Bucureștiului”.

Un mesaj suspect

În fine, autorul documentului trece în revistă și negocierile purtate de președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu, pentru încheierea tratatelor României cu Federația Rusă şi cu Ucraina, discuții care nu au adus nimic nou în chestiunea tezaurului, și precizează că problema nu poate fi rezolvată cu “oamenii de stat” sau cu „activiștii politici” din Rusia, pentru că „aceștia nu pot influența decisiv conducerea de la Kremlin”.

De aceea, Faminski transmite un semnal deosebit de suspect, aducând cu un mesaj subtil și cifrat al agențiilor de informații și spionaj:

„Rezolvarea pozitivă a problemei trebuie să țină seama de practica de acum în colaborarea financiară, economică și comercială dintre România și Rusia.

În același timp, este necesar să se pornească de la formele noi adoptate de conducerea politică rusă pentru contactele economice externe.

Elaborarea problemelor indicate este în competența Institutului de cercetări științifice al contactelor economice externe ale Rusiei. Și, posibilă, în prezența informațiilor și documentelor potrivite “.

Cu alte cuvinte, pentru a vă putea recupera aurul, nu cu Putin sau cu alți oameni politici ruși trebuie să tratați voi, românii, oricât de influenți ar fi aceștia la Kremlin, ci cu noi, cei de la Institutul pentru contactele economice externe ale Rusiei. Și, cu multe grade pe umeri, am adăuga noi.

Precedentul Claus Rayhle – Eugen Luca

La începutul anilor 2000, a existat o tentativă de recuperare a Tezaurului României de la Moscova, în maniera sugerată de autorul acestui document, şi anume, prin intermediul unei firme private, Capital Consulting Ltd. din Stuttgart, reprezentată de germanul Claus Rayhle şi românul Eugen Luca.

Presa a relatat pe larg despre această “afacere”. Interesant este faptul că cei doi au prezentat autorităţilor române o împuternicire, coincidenţă, chiar de la instituţia sub egida căreia a fost elaborat şi acest document ciudat: Institutul de cercetări științifice pentru relațiile economice externe ale Rusiei.

Rayhle avea asupra lui o serie de documente şi chiar mostre din tezaur, şi anume, 12 monede de aur din colecţia transportată la Moscova.

Mai mult, el a prezentat oficialilor din România un „program privind metodele şi procedurile de urmat, pentru finalizarea operaţiunilor de aducere în ţară a celor 93,4 tone de aur, în lingouri şi monede”.

Dar, cei doi au fost plimbaţi de la Ana la Caiafa, acţiunea soldându-se în final cu un eşec lamentabil.

Mărturisesc că i-am cunoscut şi i-am intervievat pe cei doi. Ei nu au recunoscut, dar nici nu au negat “vehement ” că lucrează cu ofiţeri ai serviciilor secrete ruseşti. În final, nemulţumit de „colaborarea” oficialilor români, neamţul a predat cele 12 monede de aur Băncii Naţionale şi s-a întors în Germania.

O comisie inutilă

Partea română a ales să meargă pe calea negocierilor politice şi, de comun acord cu partea rusă, în anul 2004 a înfiinţat o comisie mixtă, formată din istorici şi alţi specialişti din cele două ţări, care aveau misiunea „să studieze problema” şi „să formuleze nişte concluzii”. Comisia a avut doar două întâlniri, fără să întocmească vreun comunicat.

După anul 2006, această comisie nu a mai avut nicio reuniune oficială.

Copreşedinţii comisiei s-au întâlnit ultima oară la Moscova, la 24 octombrie 2012, pentru a discuta despre „perspectivele colaborării”.

Ei au stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc în martie 2013, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Surse: http://www.ziuanews.ro/http://lupuldacicblogg.wordpress.com ; Ziare.com;  http://tezaurulromaniei.com

01/10/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: