FOTO:TULBURARILE SOCIALE SE AMPLIFICA IN TUNISIA DUPA FUGA PRESEDINTELUI TARII

Tunis, Tunisia – Şeful Consiliului Constituţional al Tunisiei a spus că plecarea preşedintelui ţării este definitiva şi liderul Camerei inferioare a Parlamentului tunisian si-a asumat temporar puterea în aceasta ţară din Africa de Nord.
Preşedintele Consiliului Constituţional Fethi Abdennadher a declarat sâmbătă că de mult timp preşedintele autocratic Zine El Abidine Ben Ali, care a fugit spre Arabia Saudită, a parasit de puterea pentru totdeauna. Noul lider al ţării, Fouad Mebazzaa, va organiza in maximum 60 de zile alegeri prezidentiale.
Tunis, Tunisia (AP) – Protestatarii jefuiesc magazine si incendiaza vehicole si cladiri, după ce preşedintele acestei tari nord-africane a fost obligat de protestatari sa abdice de la putere.
Plecarea preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali, după 23 de ani petrecuti la carma tarii, nu pare a fi suficienta pentru a potoli tulburările, care au cuprins Tunisia de aproape o lună si care au fost provocate de creşterea şomajului şi a corupţiei .
Un fotograf Associated Press, a vazut soldati intervenind sambata devreme pentru a încerca să oprească jefuitorii unui supermarket în Ariana, la 30 km nord de capitala.
In aceasta dimineata au fost auzite focuri de armă, iar in cursul noptii postul public de televiziune TV7 a difuzat apeluri telefonice de la locuitorii unor cartiere muncitoreşti de la periferia capitalei, care relatau despre atacuri împotriva unor case , savarsite de către jefuitor inarmati cu cutite.
Prim-ministrul Mohammed Ghannouchi, a aparut peste noapte la posturile de televiziune, anuntand că a ordonat armatei şi forţelor de securitate să intervină imediat în acele cartiere.
Click pe imagine pentru a vedea fotografii ale revoltei din Tunisia

AP / Christophe Ena
De la palatul regelui saudit Abdullah, a fost confirmata sambata dimineata stirea că preşedintele demis şi familia sa au aterizat în Arabia Saudită, si că acestia au fost primiti din dorinţa ca „pacea şi securitatea sa revina la in Tunisia.”
AP/Christophe Ena