1916 şi jertfele făcute de România în războiul mondial

 

 

Nerespectarea promisiunilor făcute României în 1916 de către aliaţi

 Salvarea situaţiei militare a aliaţilor prin jertfa României

România a intrat in razboiul mondial la 27 august 1916 (stil nou) nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii nostri, ci pentru a elibera ţinuturi românesti, locuite in majoritate absoluta de romani, tinuturi aflate sub locuire romaneasca istorica, dar care, prin capriciile istoriei, au fost supuse monarhiei Austro-Ungare, sau a celei ruseşti.

Acele doua imperii stăpanitoare aveau ca singur scop deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea sau rusificarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare sau ruseşti.

România avea de ales spre ce parte sa se indrepte in conditiile razboiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele parti, dar pana la urma, regele Ferdinand a calcat peste legaturile sale de neam si de familie si a decis sa fie credincios cerintelor poporului sau, care dorea reintregirea cu Transilvania.

Pentru aceasta decizie, Ferdinand a fost supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis sa meargă alături de poporul său pe o cale presarată cu spini, chiar impotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut si format.

Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul pe care era chemat sa-l conducă. Alipirea Basarabiei şi a Bucovinei urma să o decida istoria viitoare deoarece cele doua provincii se aflau in tabere militare diferite şi opuse.

România a intrat in razboi pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără sa ştie ca acestia ii pregăteau de la început pierzarea. S-a spus ca momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii erau cei ce presau mai mult ca oricand România să intre in razboi.

„Acum ori niciodata” s-a spus de cateva ori, iar România a crezut în promisiunile aliatilor, mai cu seama in cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu armata sa în efortul militar comun. Tratatul incheiat de România cu puterile aliate prevedeau si noile granite de dupa victorie, dar nici acestea nu au fost pe de-a intregul respectate, mai cu seama in problema Banatului, din care o treime ii va reveni Serbiei la Conferinta de Pace de la Paris, desi aceasta nu a stapanit niciodata acest teritoriu populat majoritar de catre romani.

Romaniei i s-a promis ca la începerea operaţiunilor sale militare in Transilvania, va beneficia de intreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est, în Galitia, ofensiva lui Brusilov va reincepe mult mai energic, în timp ce la sud, generalul Sarrail va incepe propria ofensiva. Era vorba de un complex de masuri militare care sa faciliteze avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurta de front, in centrul Transilvaniei, undeva pe valea Muresului.

Astfel, noua linie a frontului se dorea mai dreaptă şi mai usor de controlat. Pâna la urma s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov a stagnat din lipsa de forţe (mai mult, prin oprirea ofensivei a fost amenintata dreapta avansata a armatei romane de nord ce patrunsese in Transilvania), iar în sud, generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona ca nu are resurse nici macar pentru defensiva, cu atât mai putin pentru a prelua ofensiva promisa de Aliati, pentru blocarea armatei bulgare.

Romania a fost mintita si pacalita pentru a servi ca front cu trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, a intrat in razboi si a inaintat in Transilvania. Cu aceasta miscare sinucigasa a salvat nu numai armata generalului Sarrail si pe a lui Brusilov, dar a slabit si presiunea pe frontul francez de la Verdun.

Marea victorie franceza de la Verdun i se datoreaza indirect armatei romane, lucru uitat cu desavarsire dupa razboi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate in Transilvania, impotriva romanilor, prin aceasta comandamentul german renuntand definitiv la cucerirea Verdun-ului in acel an.

Mai mult, trupele bulgare intarite cu cele germane au renuntat la atacul impotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate impotriva romanilor in Cadrilater si mai departe in Dobrogea. O suta de mii de oameni contra a treizeci de mii de aparatori. A urmat apoi dezastrul de la Turtucaia si pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvata. Promisiunile rusilor conform carora bulgarii nu vor intra in lupta impotriva noastra si a lor, la fel ca si promisiunile de ajutor ale trupelor ruse in Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de mincinoase.

Tunurile si armamentul comandat si platit cu ani in urma catre Franta, Statele Unite si Japonia statea inca in decembrie 1916 prin garile rusesti, la Chisinau, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci si din cauza unei rele vointe a Rusiei faţă de România la cele mai inalte nivele, ulterior dovedindu-se ca insuşi ministrul de razboi rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.

Pentru rusi, era de preferat o Românie invinsă

In majoritatea bataliilor, inclusiv in Dobrogea sau, mai ales, in batalia de pe Arges-Neajlov pentru Bucuresti, rusii au refuzat sa ne acorde cel mai mic sprijin, o intreaga armata stand in asteptare, cu arma la picior, cand românii le-au cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la cativa kilometri de tabara rusească.

La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român ca aici doreau să ne aducă, ei propunand de la inceputul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureşti. Ce fel de aliat era acesta care propunea  de la inceputul campaniei abandonarea capitalei şi a doua treimi din teritoriul national roman?

Privind logica imperiala ruseasca, era normal, deoarece pentru ei nu era de dorit o armata romana victorioasa, care mai tarziu ar fi putut ridica pretentii asupra Basarabiei romanesti. Era de preferat o Romanie invinsa, scapata mai apoi de catre rusi, care ar fi putut anexa la incheierea pacii fara probleme inca o bucata zdravana din teritoriul romanesc.

Doar la fel procedasera rusii si in 1878, cand au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care ii salvase in timpul campaniei impotriva Turciei, in razboiul 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales in artilerie, cu toata perfidia si tradarea ruseasca recunoscuta si de aliatii occidentali, romanii s-au batut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1.300 km (identica cu intreaga lungime a frontului rusesc si cu mult mai mult decat intreg frontul de vest care avea doar 800 km), luptand unul contra cinci, contra celor mai bune trupe germane si austro-ungare, la care se adaugau cele bulgare si turcesti, au produs pierderi mari atacatorilor.

De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a cazut la datorie generalul Dragalina, o singura divizie romaneasca a rezistat fara sa fie schimbata timp de 80 de zile in fata celor trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareza) a fost complet nimicita.

Iar exemplele au continuat în anul următor, anul marilor victorii de la Maraşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădari din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai Regatului României.

Sursa: Vladimir Roşulescu – http://www.clipa.com/a18133-Tradarea-Rom226-niei-238-n-1916.aspx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Harta: România întregită la  1 decembrie 1918 – răsplata pentru jertfele poporului român în Primul Război Mondial.

Primul Război Mondial este cel care a desființat putredul Imperiu Austro-Ungar și a permis formarea României Mari prin Unirea Basarabiei şi Bucovinei, și apoi la 1 decembrie 1918,  a Transilvaniei la Patria Mamă…

În această conflagrație mondială românii au pierdut pe fronturile războiului, peste 500.000 de militari , distingându-se prin vitejie, mai ales în sângeroasele încleştări de la Mărăși, Mărășești și Oituz.

În acei ani, Tezaurul României a ajuns pe mâna bolșevicilor ruși. 

În 1918, bolșevicii fac mai mult decât să confişte tezaurul, dar la intrarea trupelor române în Basarabia îl arestează pe ministrul român Diamandi de la Petrograd, dar acesta este eliberat la intervenția insistentă a celorlalți ambasadori aliați.

Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor ! O radiogramă a lui Troțki anunța confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei au fost arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și ai lui la Odessa.

La 1 mai, Lenin va da României un ultimatum, ca în trei zile să fie evacuată Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată).

La Conferința de Pace de la Paris, rușii, în fapt reprezentanți ai vechii Rusii, ai țarismului (deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei), au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes.

De aici s-a putut vedea convergența de păreri și aspirații ale țarismului și comunismului, ambele înclinate spre expansiune și dominație teritorială, chiar globală, inclusiv prin intermediul ideologiei.

La Paris, rușii albgardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România, a jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele.

S-a mers până acolo că au fost aduşi chiar și câțiva „țărani basarabeni„, dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească.

Rușii albi îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, s-a abținut de la votarea unirii).

Lor li s-a opus delegația basarabeană, de pe lângă delegația românească la negocieri , formată din patrioţii români basarabeni Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli.

Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusească prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliați. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși la 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru asta, dar de fapt nu este așa.

Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii spuneau că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia spunând că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii.

La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.

U.R.S.S. a recunoscut granițele Ţărilor Baltice, ale Poloniei și ale Finlandei. Au împiedicat-o cu ceva aceste tratate să le ocupe, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939?

L-a împiedicat pe Stalin să cotropească teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța?

Pe Stalin, care spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise?

În concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu i-ar fi împiedicat să le cotropească, atunci când momentul le-ar fi fost favorabil.

Și asta, indiferent dacă este vorba de Stalin, Brejnev sau Gorbaciov, dacă este vorba de U.R.S.S., sau de  Rusia țaristă şi cea postcomunistă.

Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a amplasat și trupele sale  într-o regiune smulsă din teritoriul R.Moldova recunoscut de O.N.U.?

Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță, în același timp în care făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele. Atunci, de ce nu și Basarabia?

Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali.

Schimbul de telegrame între Lenin și bolşevicul maghiar Bela Kuhn, tovarăşul său, este edificator, numai că românii au rezolvat problema comunismului unguresc după războiului din 1919, ocupând Budapesta şi salvând Ungaria de bolşevism, pentru aproape trei decenii …

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/04/30/razboi-informational-ungaria-a-infiintat-departamentul-special-de-propaganda-trianon-100-pentru-combaterea-sarbatoririi-centenarului-marii-uniri-a-transilvaniei-cu-romania/

Publicitate

1919-1944 – TERORISMUL SI SUBVERSIUNEA BOLSEVICA RUSA IN ROMANIA SI IN TARILE VECINE DIN EUROPA

Afis sovietic

Începutul comunizării Europei

Intre anii 1918-1920, in majoritatea statelor europene se infiinteaza partide comuniste. In statele vecine Rusiei s-a actionat in scopul formarii unor guverne comuniste.

Abdicarea Tarului Nicolae al II-lea (28 martie 1917) si triumful loviturii de stat bolsevice din 7 noiembrie 1917 impotriva guvernului Kerenski a avut consecinte dezastruoase pentru Romania angrenata in razboi contra Puterilor Centrale.

Defectiunea rusa a dus la iesirea din razboi si semnarea pacii (7 mai 1918). Intre cele doua date (abdicarea tarului si lovitura de stat bolsevica) au avut loc, pe teritoriul Romaniei, manifestatii ale soldatilor rusi sprijinite de grupari socialiste.

Astfel, la 1 mai, sunt eliberati din arest, la Iasi, comunistii C. Rakovski si M.Gh. Bujor, care se refugiaza in Rusia. C. Rakovski devine comisar al poporului in Ucraina, iar M.Gh. Bujor, revenit in Romania pentru a sprijini celulele comuniste, este arestat (in anul 1920) si condamnat pe viata, fiind gratiat in anul 1933.

Comunistul Max Wexler, arestat in aprilie la Bacau, este impuscat la 14 mai in urma incercarii de evadare.

La 30 noiembrie, Lenin trimite un comando bolsevic format din 80 de teroristi coordonati de S.G. Rosal, fost comandant al fortaretei Kronstad, cu scopul de a-l asasina pe regele Ferdinand si pe generalul rus Scerbacev si a proclama Republica Sovietica. Tentativa esueaza la Iasi, Rosal fiind impuscat de autoritati.

In urma revolutiei proletare din Ungaria, se proclama, la 21 martie 1919, Republica Sfaturilor sub conducerea comunistului Bela Kunn, iar in iunie, in Slovacia, se proclama Republica Sovietica, lichidata, la 7 iulie, de armata din Praga.

Armata romana din Transilvania fiind atacata de trupele comuniste maghiare trece la contraatac, iar la 3 august intra in Budapesta, punand capat regimului comunist.

La 2-4 martie 1919 are loc formarea Internationalei Comuniste, iar la 19 iulie – 7 august 1920, la Moscova, la Congresul al III-lea, se adopta 21 de puncte privind ideologia si tactica comunista, conditie pentru partidele social-democrate de afiliere la Comintern. Prin acestea, se prevedea cucerirea puterii politice prin revolutie, dictatura proletariatului, formarea partidelor de cadre, distrugerea statelor burgheze, centralismul de stat.

La 1 noiembrie 1920 Rusia nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania.

La 8 decembrie are loc atentatul de la Senat, planificat pentru asasinarea lui C. Argetoianu, ministru de Interne, in care-si pierd viata ministrul D. Greceanu, episcopul unit Radu al Oradei si senatorul Spirescu. Autorul atentatului, comunistul Max Golstein, este arestat si condamnat pe viata (moare de pneumonie in anul 1923).

In 12-18 septembrie 1924 au loc evenimentele de la Tatar-Bunar. In judetul Ismail isi fac aparitia bande de teroristi bolsevici care ucid si jefuiesc pe localnici. Primind ajutorul unor localnici de nationalitati straine, teroristii proclama Republica Sovietica Moldoveneasca. Armata romana intervine si sunt arestate 489 persoane, 9 fiind de nationalitate romana. In urma procesului din 24 august 1924 – 2 decembrie 1925 sunt condamnate 85 de persoane, nici una de nationalitate romana.

Sursa: romania-rusia.info

( Terorism si comunism in Romania precomunista – Emil Tircomnicu, etnograf, Ziua, 8 mai 2003 ).

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/05/08/1919-1944-romania-in-fata-agresiunii-sovietelor-rusia-finanteaza-terorismul-impotriva-romaniei/