ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (III). CRONOLOGIE. FOTO. VIDEO
Foto: Soldaţi ai Armatei Române în drum spre front
După retragerea pe teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc reechiparea armatei române cu armament modern, asemănător cu cel aflat in dotarea inamicului.
Misiunea militară franceză (condusă de generalul Henri Mathias Berthelot) şi echipamentul de lupta primit din Franţa si Anglia au schimbat capacitatea combativă a armatei noastre.
Au fost organizate doua armate române, având aprox. 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate ruseşti însumând aproape 1.000.000 de militari.
Astfel, ofensiva românească de la Maraşti (la 11 iulie), condusa de generalul Alexandru Averescu, si cea a generalilor Constantin Cristescu si Eremia Grigorescu, de la Mărăşesti (1-24 iulie) a dejucat planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei şi de cucerire a întregului teritoriu al României, precum şi a marelui port rusesc la Marea Neagră – Odessa.
Oct.- nov.1917 – Bolşevicii ajung la putere în Rusia
Ian. 27 – Se incheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Austro-Ungaria si Ucraina.
Febr.18 – Se incheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Rusia Sovietica si Germania.
Situaţia României s-a deteriorat grav în 1918 ,odată cu Revoluţia bolşevică din Rusia şi ieşirea acestei ţări din război, după capitularea sa la Brest-Litovsk.
Mart.5 – Se semnează la Buftea (in apropiere de Bucuresti) Tratatul preliminar de pace intre Romania si Puterile Centrale, pe baza caruia incep la Bucuresti, la 9 martie, tratativele in vederea incheierii pacii.
Apr. 24 – Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte si Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de alta parte.
România era forţată să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontiera în Carpaţi si să încheie convenţii economice dezavantajoase pentru ea cu învingătorii.
Izolată în faţa unui inamic apreciabil mai puternic şi în faţa pericolulului comunist de la răsărit, România a trebuit să încheie pace cu Puterile Centrale care aveau deja sub ocupaţie Muntenia şi Dobrogea, dar au recunoscut unirea Basarabiei cu România.
Mart. 26 – 28 – Are loc la Roma un Congres al nationalitatilor din monarhia austro-ungara, care voteaza o motiune cerand recunoasterea dreptului fiecarei natiuni de a se constitui in stat national independent sau de a se uni cu statul sau national daca acesta exista
Aug. 24 – Se creează la Paris Consiliul National al Unitatii Române, având în conducere pe Take Ionescu (presedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu si Ioan Th. Florescu.
Consiliul este recunoscut la 29 sept. de guvernul francez, la 23 oct. de guvernul SUA, la 29 oct. de guvernul englez, iar la 9 nov. de cel italian, ca exponent al intereselor poporului roman.
Sept.2 – Începe Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sarbilor, croatilor si rutenilor în timpul căruia este votată o motiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite.
Sept.12 – Armatele aliate din Balcani sparg frontul bulgar la Dobropolje si inainteaza spre Sofia.
Sept. 16 – Se semnează la Salonic actul de capitulare a Bulgariei.
Oct.4- Germania şi apoi, la 5 oct., Austro-Ungaria, fac oferte de pace Puterilor Aliate.
Foto: Regele Ferdinand şi regina Maria trec în revistă trupele române
România a declarat din nou război Germaniei pe 10 noiembrie.
A doua zi, abandonată de aliaţii săi, cu economia secătuită de război şi copleşită numeric de intrarea în luptă a trupelor americane pe frontul de vest, Germania a trebuit să ceară încheierea armistiţiului.
În mai puţin de o lună, pe 1 decembrie, Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia proclama unirea Transilvaniei cu România.
Ostilităţile însă nu se încheiaseră…
Mart.27 – Sfatul Ţării de la Chişinau (capitala Basarabiei) hotăreşte unirea Basarabiei cu România.
Sept.29 – Comitetul Executiv al Partidului National Roman, intrunit la Oradea adopta in unanimitate o declaratie redactata de Vasile Goldis prin care se dorea recunoasterea acestui for ca organ provizoriu de conducere al Transilvaniei.
Se constituie un „Comitet de Actiune”, cu sediul la Arad, avandu-l presedinte pe Vasile Goldis.
Oct.3 – Manifestul Imparatului Carol I de Habsburg – „Catre popoarele mele credincioase”- privind reorganizarea Austro-Ungariei intr-o Federatie de sase state independente (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez si ucrainean).
Oct.3 – Declaratia de raspuns a „Corpului voluntarilor transilvaneni si bucovineni”, la manifestul lui Carol I de Habsburg, in care, acestia proclama unirea teritoriilor lor cu Regatul Romaniei.
Intre timp, fapte similare se petrec in Bucovina, unde la 27 octombrie se creeaza un Consiliu National Roman, sub conducerea lui Iancu Flondor, care formuleaza dorinţa Bucovinei de unire cu Romania, proclamată în fapt, necondiţionat si cu mare insufleţire la Cernauţi, la 28 noiembrie 1918.
Victoria Antantei, care începea sa se contureze in 1918 in Apus, are urmări şi pe frontul din Balcani.
Armata lui Sarrail de la Salonic inainteaza in sfarsit si strapunge liniile bulgare.
Guvernul lui Marghiloman isi da demisia, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918.
Îi urmeaza guvernul generalului Coandă, care a proclamat imediat mobilizarea generala şi, la 28 octombrie/10 noiembrie, România reintra în război.
Un război care a doua zi încetează în urma armistitiului semnat la Compiegne, în Franţa.
Razboiul inceteaza in Europa occidentala, nu şi în cea de rasarit, unde, dupa armistitiu, la Belgrad, la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, operaţiunile militare vor mai continua intermitent in Ungaria.
Infrângerea militară aduce cu sine destramarea imperiilor centrale.
Primul care se prabuşeşte este, cum era de asteptat, cel austro-ungar.
La 18 octombrie împăratul Carol (Franz Joseph murise in 1916) anunţa printr-un manifest, transformarea monarhiei austro-ungare într-un stat federal.
Era limpede însă, mult prea tîrziu.
O salvare a imperiului nu mai putea veni decât de la diplomaţia invingătorilor (mai cu seama de la cea a Marii Britanii).
Dar popoarele din imperiu au luat-o înaintea diplomatilor, decizând ele insele asupra destinului lor. La fel şi românii.
La 12 octombrie, Partidul National Roman din Transilvania adopta Declaratia de autodeterminare, redactata de Vasile Goldis, „în virtutea dreptului naţional al fiecarei naţiuni de a dispune de ea insăţi”.
Şase zile mai tărziu, această Declaraţie este citită în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voevod, în timp ce, la Viena, Iuliu Maniu concentra 70.000 de soldaţi români ardeleni din armata austro-ungară, cu care s-a indreptat spre Transilvania.
Consiliul National Roman Central, infiintat la 3 noiembrie 1918, din reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social Democrat, preia controlul Transilvaniei, profitand si de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar.
Guvernul ungar al lui Karolyi Mihaly, format la 31 octombrie la Budapesta, în care ministrul nationalitaţilor era democratul Jaszi Oszkar, a încercat fără succes să intre în negocieri cu Consiliul National Roman Central.
Discuţiile sunt purtate la Arad, intre 13-15 noiembrie, dar fără nici un rezultat. In acelaşi timp, guvernul maghiar semneaza la 13 noiembrie armistiţiul de la Belgrad cu generalul Franchet d’Esperey, şeful armatei din Orient.
Se fixeaza o linie de demarcatie arbitrară între Ungaria si Transilvania, care lăsa sub autoritatea Budapestei oraşe ca Satu Mare, Oradea, Beiuş, Arad şi regiuni istorice ca Banat (incredinţat administraţiei sârbe), Crişana, Maramureş.
Faptul îi pune in gardă pe români. Consiliul National decide sa convoace, la 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Nationala a Romanilor din Transilvania si Ungaria.
Pentru aceasta Adunare urmau a fi aleşi 600 de deputaţi pe baza de vot universal si 628 reprezentanti ai organizaţiilor şi societaţilor culturale.
Au participat la alegeri toţi românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.
Intr-o atmosferă de mare entuziasm popular, timp de 12 zile, au fost aleşi câte 5 reprezentanţi de circumscripţii (în cadrul stabilit în 1910).
Principalele revendicari ale alegatorilor erau: Unirea cu Romania, reforma agrara, votul universal.
Cei 1228 de deputaţi s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia, în timp ce in oraş circa 100.000 de oameni (dupa marturiile din epocă) le aşteptau hotărârile.
Erau reprezentate toate categoriile sociale si ambele biserici române. Participau şi reprezentanţi ai tuturor regiunilor istorice romaneşti.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputaţii au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei si Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, precum şi egalitatea nationalităţilor şi a religiilor.
La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernauţi, la 28 noiembrie, a fost de fapt un plebiscit în rândurile tuturor românilor din Austro-Ungaria.
Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunarii, se constituie Marele Consiliu National Roman, format din 200 de membri alesi si 50 de membri cooptati.
A doua zi, acest Consiliu numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu.
Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern român al Transilvaniei şi Banatului, după decretarea Unirii.
Consiliul a trimis o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, va înmâna regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia.
La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulga decretul de sanctionare a unirii Transilvaniei cu România(urmat de cel al unirii Bucovinei şi Basarabiei).
Protestele guvernului Karolyi la Budapesta au fost, evident, inutile.
În 1919, armata română a invadat Ungaria, ca ripostă la încercarea regimului comunist instalat la Budapesta sub conducerea lui Bela Kun, de a împiedica cu forţa armată, pierderea teritoriilor deţinute anterior de Ungaria în Transilvania, Slovacia, Vojvodina şi Croaţia.
Foto: 1919 – Cavaleriştii români pe străzile Budapestei eliberate de comunism
Campania românească în Ungaria a fost scurtă şi încununată de succes şi s-a sfârşit după alungarea de la putere a regimului comunist condus de Kun Bela, un apropiat al lui Lenin.
Foto: Marcă poştală emisă la Debreţin de administraţia română din Ungaria la începutul anului 1919, având un supratipar cu inscripţia „ZONA DE OCUPAŢIE ROMÂNĂ”, aplicat peste mărci poştale ungureşti (clădirea din imagine este Parlamentul din Budapesta).
Aceste mărci au circulat preponderent în Câmpia Tisei şi în Pocuţia (regiune din vestul Ucrainei, ocupată de armata română în perioada mai-august 1919, pentru a facilita intervenţia aliatului polonez în războiul cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale).
Astfel, la 4 august 1919, armata română a fost prima armată din istorie care a eliberat un stat de comunism.
Foto: Harta dezintegrării Imperiului Austro – Ungar
POPULAŢIA ROMÂNIEI MARI
Pentru perioada interbelica singurul recensamant complet al populaţiei Romaniei a fost făcut în 1930, restul referinţelor statistice anterioare acestei date fiind estimative.
Conform acestuia, populaţia ţării era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane faţă de populaţia estimată a anului 1920, imediat după Marea Unire.
Din punct de vedere al compozitiei etnice, românii întruneau majoritatea absolută a populatiei, atât înainte de primul razboi mondial, cât şi dupa sfarşitul acestuia, reprezentând aproximativ 92% în Vechiul Regat şi circa 70% din totalul populaţiei României intregite, în 1920.
În razboi au murit circa 335.000 de soldaţi români, care impreună cu populatia civila ucisă în timpul ostilităţilor, reprezenta o zecime din populatia României.
În urma Marii Uniri un număr de 8,5 milioane locuitori se adăugau la populaţia Vechiului Regat.
Astfel, populaţia României număra în anul 1920, 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care cca. 30% nu erau etnici români:
· Maghiari 19,3%,
· Evrei 5,3%
· Ucraineni 4,7%
· Germani 4,3%
Faţă de perioada de dinainte de război, numărul românilor care trăiau în afara frontierelor statului român a scăzut semnificativ: 250.000 în U.R.S.S., 230.000 în Iugoslavia, 60.000 în Bulgaria, 24.000 în Ungaria.
Minoritaţile naţionale se găseau preponderent în provinciile istorice revenite la patria mamă:
· maghiari: 29% din populaţia Transilvaniei şi 23% din cea a Crişanei si Maramureşului;
· germani: 24% din locuitorii Banatului şi 8% din cei ai Transilvaniei;
· evrei: 30% din populaţia urbană din Bucovina, 27% în Basarabia si 23% in Moldova.
Dupa 1918 au avut loc şi emigrari în străinatate, nesemnificative totuşi:
· 200.000 de maghiari din Transilvania în Ungaria;
· 42.000 de turci din Dobrogea in Turcia;
· 67.646 de emigranţi au plecat in S.U.A, in deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei.
A avut loc şi o imigraţie către România: 22.000 de evrei din U. R. S. S. au trecut între anii 1918-1921 în Basarabia;
În anii ’20 aproximativ 20.000 de români, care emigrasera in S.U.A. înainte de razboi, au revenit in Transilvania si Bucovina.
Populaţia României trăia în marea ei majoritate în mediul rural, în 1920 ea reprezentând 77% din totalul populaţiei ţării.
SURSE:
– Ion Bulei, Scurta istorie a romanilor, Editura Meronia, Bucuresti, 1996, pp. 104-107.
– Keith Hitchins, Romania, 1866-1947, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996.
CITIŢI PARTEA A II- a DIN ARTICOL ACCESÂND:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/07/romania-in-primul-razboi-mondial-ii-cronologie-foto-video/
ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (II). CRONOLOGIE. FOTO. VIDEO
Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea acţiunilor de ordin politic, diplomatic şi militar desfăşurate de statul român, singur sau împreună cu aliaţii, între 28 iulie 1914 şi 11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război – realizarea statului naţional unitar român.
Din punct de vedere al statutului de beligeranţă, România a fost pe rând: ţară neutră în perioada 28 iulie 1914 – 27 august 1916, ţară beligerantă de partea Antantei în perioada 27 august 1916 – 27 noiembrie 1917, în stare de armistiţiu în perioada 27 noiembrie 1917 – 7 mai 1918, ţară necombatantă în perioada 7 mai 1918 – 9 noiembrie 1918, ţară beligerantă de partea Antantei în perioada 9 noiembrie 1918 – 11 noiembrie 1918.
Aşa cum am văzut în prima parte a articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/02/romania-in-primul-razboi-mondial-cronologie-foto-video/, după o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forţe austro-ungare copleşite din punct de vedere numeric, armata română a suferit în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forţa autorităţile statului să se refugieze în Moldova, permiţând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul naţional, inclusiv capitala Bucureşti.
Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forţe germane şi austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerinţele politice majore în actul conducerii militare, incompetenţa, impostura şi laşitatea unei părţi semnificative a eşalonului militar de conducere, precum şi lipsa de adecvare a pregătirii şi dotării trupelor pentru tipul de război purtat.
În iarna lui 1916 şi primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) şi cu sprijinul substanţial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată şi instruită pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului.
Guvernul prezidat de Ionel I.C. Brătianu a părăsit capitala Bucureşti şi s-a stabilit la Iaşi.
16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916
S-a desfăşurat bătălia de la Neajlov şi Argeş („Bătălia pentru Bucureşti“), cea mai amplă operaţiune militară de pe frontul românesc în 1916, ultima încercare a armatei române, comandată de generalul Constantin Prezan , de a apăra Bucureştiul.
Cele mai violente confruntări s-au desfăşurat la Călugăreni în 16/29 – 17/30 noiembrie 1916.
După succesul iniţial, armata română, depăşită numeric şi tehnic, de Grupurile armate Kraft, Kühne şi Kösch, s-a retras spre estul ţării.
24 noiembrie/7 decembrie 1916
Grupul „Cerna“, care executase un marş de 2 săptămâni în spatele frontului inamic (200 km.), a capitulat pe râul Olt pe care încercat în zadar să-l traverseze. 25 noiembrie/8 decembrie – 28 noiembrie/11 decembrie 1916 – trupele române au desfăşurat acţiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomiţa, pentru a câştiga timpul necesar atât concentrării trupelor ruse, cât şi pregătirii unei alte linii de rezistenţă, pe un nou aliniament, respectiv Râmnicu Sărat-Viziru-fluviul Dunărea.
29 noiembrie/12 decembrie 1916
A apărut primul număr al ziarului oficial al autorităţilor de ocupaţie „Bukarester Tageblatt“ („Gazeta Bucureştilor“) în limba română şi în limba germană.
1 Decembrie, 1916
S-a constituit la Darniţa, lângă Kiev, o tabără unde au fost aduşi 250 ofiţeri şi 1200 de gradaţi dintre prizonieri români din Rusia.
Aceştia au constituit nucleul organizării corpului de voluntari români care urma să lupte alături de armata română (la acea dată se aflau în lagăre ruseşti cca. 120.000 de români bucovineni şi transilvăneni înrolaţi în armata austro-ungară).
Ostaşii români din armata austro-ungară, prizonieri în Rusia aflaţi la Darniţa (Kiev), au semnat un angajament în care se specifica:
„Noi, ofiţerii, gradaţii şi soldaţii români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre româneşti de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România“.
În data de 3/16 aprilie 1917 , guvernul Rusiei a aprobat unui număr de 30.000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română.
1/14 decembrie 1916
9/22 decembrie – 14/27 decembrie 1916
S-a desfăşurat lupta de la Râmnicu Sărat. După lupte grele purtate de Grupul Râmnic, comandat de generalul Văitoianu, Grupul Vrancea-Oituz, comandat de generalul Cristescu şi Divizia 15 infanterie, comandată de generalul Eremia Grigorescu, împotriva a 15 divizii de infanterie inamice, trupele ruso-române s-au retras spre Focşani şi Siretul inferior.
S-a desfăşurat confruntarea de la Caşin. Noua ofensivă germano-austro-ungară a fost oprită pe văile Caşinului, Şuşiţei şi Putnei, poziţii de mare importanţă strategică şi care completau spre Carpaţi linia de apărare Focşani-Nămoloasa.
După luptele de apărare de pe Cricov, trupele Armatei I române şi cele de sub comanda generalului Istrati, au fost retrase de pe front şi trimise în nordul Moldovei pentru refacere, cu excepţia unor unităţi, trecute Armatei a II-a, care rămâne în front, încadrată de Armatele a IX-a, a V-a şi a VI-a ruse.
1/14 decembrie 1917
1/14 decembrie 1916 – administraţia militară germană („Militär Verwaltung in Rumänien“) s-a instalat la Bucureşti şi a supus populaţia din teritoriul ocupat (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia) rechiziţiilor şi prestaţiilor cerute de autorităţile militare.
11/24 decembrie 1916
În urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916 s-a constituit la Iaşi, un guvern de concentrare naţională Ionel I.C. Brătianu – Take Ionescu (foto), considerat „Guvernul refacerii armatei şi al rezistenţei victorioase din 1917“.
22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917 – 27 decembrie 1916/9 ianuarie 1917
A avut loc un puternic atac germano-austro-ungar asupra liniei Milcovului, Putnei şi Siretului.
Trupele inamice au ocupat Brăila şi au atins apoi linia Siretului, unde linia frontului s-a stabilizat. 25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917 – trupele germano-austro-ungare au ocupat oraşul Focşani.
Astfel, aproape trei sferturi din România se afla sub ocupaţia inamică (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia).
O parte a populaţiei s-a refugiat în Moldova.
25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917
S-a înfiinţat Ordinul militar „Mihai Viteazul”, cu trei clase, reprezentând o cruce albastră şi panglică violetă cu dungi albastre.
1916/13 ianuarie 1917 – 5/18 ianuarie 1917
S-a desfăşurat confruntarea de la Pralea. Armata română reuşit să ţină sub control Valea Şuşiţei. În urma campaniei militare a anului 1916, pierderile armatei române s-au ridicat la aproximativ 250.000 oameni, din care peste 100.000 de morţi sau dispăruţi, cca. 50.000 răniţi, iar restul prizonieri de război sau rămaşi în teritoriul ocupat, la care s-a adăugat pierderea unei însemnate cantităţi de material de război, între care 250 de mitraliere şi 450 de tunuri.
Ianuarie – iunie 1917
Armata română a intrat într-un proces de refacere, fiind organizată în Armata I şi Armata a II-a (aflată pe front în zona Vrancei, intercalată între unităţile ruseşti, care ocupau vestul frontul român) şi care cuprindeau 15 divizii de infanterie, două de cavalerie, 15 regimente de artilerie de câmp, 4 regimente de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie.
Numărul forţelor combatante ale armatei române ajungea la 400.000 oameni din totalul de aproximativ 700.000 de oameni al armatei române.
A fost reorganizat Comandamentul frontului românesc (din Bucovina la Marea Neagră), condus de regele Ferdinand (foto), ajutat de şeful Marelui Stat Major, generalul Constantin Prezan care avea în subordine pe generalii C. Cristescu şi apoi pe Al. Lupescu, precum şi pe generalii ruşi Zaharov, Leciţki şi Scerbacev.
La reorganizarea armatei române a contribuit misiunea militară franceză, coordonată de generalul Henri Mathias Berthelot şi care cuprindea 277 ofiţeri de infanterie, cavalerie, artilerie şi de stat major, 37 piloţi şi observatori, 88 medici, farmacişti şi veterinari, 4 ofiţeri de marină şi 8 ofiţeri de intendenţă şi administraţie, 1150 grade inferioare şi soldaţi, specialişti.
Unii ofiţeri francezi au participat la operaţiunile militare, pierzându-şi viaţa pe front. Medici şi personal auxiliar s-au jertfit alături de cei români în combaterea epidemiilor, cazurile colonelului Dubois şi a medicului savant, profesor doctor Clunet fiind demne de evocat.
7/20 ianuarie 1917
S-a constituit la Iaşi „Comitetul naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria“, format din 12 persoane, printre care şi dr. Vasile Lucaciu, Octavian Goga (foto), dr. Ion Nistor, Sever Bocu şi care au semnat Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.
19 ianuarie/1 februarie – 7/20 februarie 1917
La Petrograd s-a desfăşurat o conferinţă interaliată cu scopul încheierii unui acord în probleme militare, politice şi financiare între puterile occidentale ale Antantei şi Rusia.
A fost prezent în capitala Rusiei şi premierul Ionel Brătianu (foto) care a avut întrevederi particulare cu principalii delegaţi ai Marilor Puteri şi a discutat situaţia militară a României după campania din anul 1916.
A primit asigurări că Aliaţii îşi vor respecta angajamentele cu privire la furnizarea de armament României.
SURSE:
Wikipedia.ro; http://www.marelerazboi.ro/cronologie
CITIŢI ŞI PRIMA PARTE :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/02/romania-in-primul-razboi-mondial-cronologie-foto-video/
VA URMA
ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.CRONOLOGIE (I). FOTO.VIDEO
15/28 iunie 1914 – Sunt asasinaţi la Sarajevo (în Bosnia), de către Gavrilo Princip,un tânăr naţionalist sârb, prinţul moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand şi soţia sa, Sofia.
Atentatul a reprezentat pretextul declanşării Primului război mondial, la care au participat 33 de state, cu o populaţie de peste un miliard de locuitori; bilanţul conflagraţiei a fost de cca. 10 milioane de morţi şi 20 de milioane de răniţi şi mutilaţi, pagubele materiale fiind evaluate la peste 278 de miliarde de dolari.
7/20 iulie 1914 – reprezentanţii Antantei au făcut cunoscut acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu România, în schimbul participării României la război împotriva Puterilor Centrale.
15/28 iulie 1914 – Austro-Ungaria a declarat război Serbiei.
19 iulie/1 august 1914
Germania a declarat război Rusiei. Împăratul Wilhelm al II-lea a transmis telegrafic regelui Carol I (foto), comunicându-i declaraţia de război contra Rusiei şi cerându-i expres să i se alăture.
La 20 iulie/2 august 1914, o telegramă, cu conţinut similar, a fost adresată regelui Carol I din partea împăratului Austro – Ungariei Franz Joseph I.
Comunicări similare au avut loc, periodic, din partea celor doi împăraţi, până la intrarea României în conflict.
22 iulie/3 august 1914 – Consiliul de Coroană s-a întrunit la Castelul Peleş (foto) de la Sinaia în prezenţa regelui Carol I, a principelui moştenitor Ferdinand, a primului ministru Ion I.C. Brătianu, a tuturor membrilor guvernului, a foştilor prim-miniştri conservatori şi liberali. Regele Carol I s-a pronunţat pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale.
A fost sprijinit numai de Petre P. Carp, care considera acest război ca o nouă înfruntare între germanism şi panslavism.
În opinia lui Petre P. Carp expansiunea Rusiei reprezenta pentru România primejdia cea mai mare.
În urma unor aprinse dezbateri, Consiliul de Coroană a respins intrarea ţării noastre în război alături de Puterile Centrale, întrucât acestea, prin agresiunea asupra Serbiei, au încălcat caracterul defensiv, de apărare, al Tratatului din 1883, şi a hotărât adoptarea unei politice de neutralitate armată, decizie în concordanţă cu interesele naţionale ale României.
Regele Carol I, monarh constituţional, s-a supus voinţei generale. Au urmat o serie de presiuni diplomatice exercitate de către puterile beligerante asupra României pentru a intra în război.
Antanta a promis sprijin pentru unirea cu statul român a provinciilor româneşti aflate sub ocupaţia Austro-Ungariei, iar Puterile Centrale recunoaşterea graniţelor Moldovei dinainte de anul 1812.
2/15 septembrie 1914 – armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi (foto), iar la 15/28 septembrie 1914, Storojineţ, atingând graniţa ţării noastre la Movileni şi a marcând noua frontieră cu inscripţia „Rusia nouă“.
La 21 octombrie 1914 austriecii au reocupat regiunea. Bucovina a devenit teatru de război, cunoscând ocupaţii alternative ale trupelor ţărilor beligerante.
10/23 septembrie 1914 – a fost încheiat la Bucureşti acordul româno-italian prin care cele două state se angajau să se consulte reciproc în problema menţinerii neutralităţii, iar dacă aceasta va fi încălcată, să acţioneze de comun acord, în vederea salvgardării propriilor interese.
18 septembrie/1 octombrie 1914 – s-a încheiat la Petrograd, Convenţia secretă ruso-româno, prin care Rusia se angaja să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi recunoaşterea drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români în schimbul unei neutralităţi binevoitoare a ţării noastre faţă de Rusia („Acordul Sazonov – Diamandy“).
13/26 aprilie 1915 – s-a încheiat Tratatul de alianţă între Italia şi Antanta.
Italia (foto – regele Victor Emanuel III) declara război Austro-Ungariei (9/22 mai 1915).
În pofida acordurilor existente între România şi Italia, guvernul de la Roma nu a informat guvernul român în legătură cu semnarea acestui tratat.
10/23 iunie 1915 – Ionel I.C. Brătianu a respins propunerea contelui Ottokar Czernin (ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti – foto), privind intrarea în război de partea Puterilor Centrale, în schimbul retrocedării Bucovinei şi a unor concesii minore oferite României de guvernul Ungariei.
22 iunie/5 iulie 1915 – Se desfăşoară la Calais întrevederea dintre Th. Delcassé, ministrul de externe al Franţei, şi premierul britanic H.H. Asquith (foto), care s-a finalizat cu încheierea unui acord privind satisfacerea revendicărilor guvernului român în vederea intrării ţării noastre în război de partea Antantei.
Foto: Stema Germaniei
Trupele Armatei a II-a române au intrat în Braşov.
Trupele bulgare au atacat (fără o declaraţie prealabilă de război) elementele înaintate ale armatei române din Dobrogea.
Bulgaria a declarat război României (foto – țarul bulgar Ferdinand).
19 august/1 septembrie 1916
Trupele române din Armata a I-a au luat cu asalt poziţiile fortificate din zona Cerna şi au pus stăpânire pe aliniamentul Ozoina – Alion.
23 august/5 septembrie – 25 august/7 septembrie 1916.
Bătălia de la Bazargic s-a soldat cu retragerea trupelor ruso-române şi ocuparea oraşului de către armatele germano-bulgare-turce.
23 august/5 septembrie 1916.
Trupele române din grupul „Cerna“, comandat de generalul Ion Dragalina (foto), au intrat în Orşova, ţinând sub control calea Dunării, utilizată de inamic pentru aprovizionarea armatelor germano-bulgare care operau pe frontul de sud.
24 august/6 septembrie – 29 august/11 septembrie 1916.
S-a desfăşurat bătălia de la Miercurea-Ciuc, în urma căreia trupele Armatei de Nord, după lupte aprige, eliberează oraşul.
26 august/8 septembrie 1916
Trupele române au evacuat Silistra, ameninţată după pierderea Turtucaiei.
14/27 august 1916 – al doilea Consiliul de Coroană, la Palatul Cotroceni din Bucureşti, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a principelui Carol, moştenitorul Tronului.
La Consiliu au participat membrii guvernului, preşedintele Adunării Deputaţilor, vicepreşedintele Senatului, foşti miniştri, şefii partidelor de opoziţie, foşti preşedinţi ai Adunării Deputaţilor.
Reprezentanţii conservatorilor antantofili, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, C. Olănescu, C. Cantacuzino-Paşcanu au susţinut intrarea în război de partea Antantei, dar Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman şi Theodor Rosetti au cerut continuarea poziţiei de expectativă, de respectare „a neutralităţii cinstite“.
Petre P. Carp, germanofil convins, se opunea intrării României în război de partea Antantei („A merge cu Rusia – declara el – este a izbi în interesele ţării şi în continuitatea dinastiei“), acesta pronunţându-se pentru intrarea în război de partea Puterilor Centrale.
Cu o mare majoritate, Consiliul de Coroană a aprobat tratativele angajate de Ionel I.C Brătianu, implicit pentru intrarea României în război de partea Antantei.
14/27 august 1916 – România a declarat război Austro-Ungariei. Declaraţia de război, remisă împăratului Austro-Ungariei de Edgar Mavrocordat, ministrul României la Viena, era motivată prin lipsa de înţelegere a cercurilor guvernante austro-ungare faţă de aspiraţiile şi interesele legitime ale românilor din Transilvania.
14/27 august –- 15/28 august 1916 – în noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916 armata română a trecut Munţii Carpaţi în Transilvania prin 17 puncte, începând operaţiunile militare împotriva Austro-Ungariei.
Pe frontul de nord transilvănean, comandamentul român a angajat 80% din efectivul total al trupelor române, care au pus stăpânire pe trecătorile Carpaţilor, angajând lupte la Timişu de Jos, în partea sudică a Sibiului şi în apropiere de Orşova.
La 19 august/1septembrie 1916, dispunerea trupelor române pe frontul Carpaţilor era următoarea: de la Vârciorova la izvoarele Argeşului – Armata I (comandant, generalul I. Culcer), la centru Armata a II-a (comandant, generalul Alexandru Averescu care, pe 27 august/9 septembrie 1916, este trimis pe frontul din Dobrogea, fiind înlocuit cu generalul I. Crăiniceanu), la aripa dreaptă, Armata a IV-a (comandant, generalul Constantin Prezan).
27 august/9 septembrie 1916
S-a desfăşurat bătălia de la Şelimbăr. Trupele române învingătoare au împins frontul până la Răşinari şi Orlat.
15/28 august 1916 – S-a difuzat Proclamaţia către ţară, semnată de regele Ferdinand, de preşedintele Consiliului de Miniştri, Ionel I.C. Brătianu, precum şi de membrii guvernului:
„Români! Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că, pentru viitor, numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor.
Pentru neamul nostru, el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziua unirei lui. După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul Român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită, pentru renaşterea naţională.
Astăzi, ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea Străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei unde Ştefan cel Mare doarme somnul lui de veci.
În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită şi liberă de la Tisa până la Mare, să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre.
Români! Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui.
Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu înainte.“
1/14 septembrie – 9/22 septembrie 1916
S-a desfăşurat bătălia de la Merişor-Petroşani. Puternica ofensivă germano-austro-ungare a determinat retragerea efectivelor române pe linia de frontieră.
1/14 septembrie 1916
Armatele ruso-române din Dobrogea au început să se retragă spre linia Rasova-Cobadin-Topraisar-Tuzla.
2/16 septembrie 1916 la Periş, lângă Bucureşti, în condiţiile înfrângerilor suferite de trupele române în Dobrogea, s-a desfăşurat întâlnirea comandanţilor de armate la Marele Cartier General unde, cu excepţia generalului Constantin Prezan, care susţinea menţinerea planului de campanie iniţial, s-a decis oprirea ofensivei în Transilvania, întărirea poziţiilor ocupate şi pregătirea forţelor necesare care urmau să fie transportate pe frontul de sud; 12/25 septembrie 1916 – capitala Bucureşti a fost bombardată de aviaţia inamică.
12/25 septembrie 1916
Contraofensiva Diviziei 11 infanterie române din sectorul Jiului, s-a soldat cu intrarea trupelor române în oraşul Petroşani.
13/26 septembrie – 15/28 septembrie 1916
Bătălia de la Sibiu a reprezentat prima mare confruntare de pe frontul de nord. Sub presiunea trupelor germano-ungare (din cadrul Armatei a IX-a), conduse de generalul Erich von Falkenhayn (care preluase comanda Armatei a IX-a germane la 6/19 septembrie 1916), trupele române sunt nevoite să se retragă. 16/29 septembrie – 20 septembrie/3 octombrie 1916 – bătălia de la Praid-Sovata a reprezentat ultima acţiune ofensivă a armatei române de pe frontul din Transilvania.
18 septembrie/1 octombrie – 20 septembrie/3 octombrie 1916.
18 septembrie/1 octombrie – 22 septembrie/5 octombrie 1916.
S-a încercat de către generalul Alexandru Averescu desfăşurarea unei contraofensive în Dobrogea prin forţarea Dunării la Flămânda (25 km. nord-est de Giurgiu) („manevra de la Flămânda“).
După un succes iniţial, contraofensivă a fost oprită, trupele fiind transferate pe frontul din Transilvania, unde ofensiva germano-austro-ungară devenea ameninţătoare.
20 septembrie/3 octombrie 1916
Ofensiva generală germano-austro-ungară (Armata a IX-a germană şi Armata I austro-ungară), comandată de către generalul Erich von Falkenhayn (foto), declanşată la 13/26 septembrie 1916, a dus la retragerea generală a trupelor române din Transilvania.
Aliaţii României nu şi-au respectat angajamentele asumate în scris de a sprijini militar ţara noastră.
24 septembrie/7 octombrie – 25 septembrie/8 octombrie 1916
S-a desfăşurat bătălia de la Braşov la care a participat Armata a II-a română, aflată sub comanda generalului Alexandru Averescu. Trupele române au fost nevoite să se retragă şi au ocupat poziţii pe crestele Munţilor Carpaţi.
28 septembrie/11 octombrie – 14/27 octombrie 1916.
A avut loc prima bătălie de la Oituz. Trupele Diviziei a 15-a infanterie române, conduse de generalul Eremia Grigorescu (foto), au oprit înaintarea armatei germano-austro-ungare în ziua de 9/22 octombrie 1916 şi au restabilit linia frontului pe înălţimile montane care reprezentau frontiera.
La 30 septembrie/13 octombrie 1916, generalul David Praporgescu, comandantul Grupului român de la Olt, a fost ucis de un obuz inamic.
Sub deviza „Pe aici nu se trece“, ostaşii Diviziei 15 infanterie (denumită şi „Divizia de Fier“) au luptat cu tenacitate, comandantul acesteia, generalul Eremia Grigorescu, fiind distins cu ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a.
1/14 octombrie 1916
Armata a IV-a română, aflată sub comanda generalului Constantin Prezan (foto), a încheiat retragerea şi a ocupat poziţii pe crestele Carpaţilor Orientali.
3/16 octombrie 1916
Misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (foto), a sosit în România.
3/16 octombrie – 14/27 noiembrie 1916
S-a declanşat o puternică ofensivă germano-austro-ungară pe văile Oltului şi Topologului.
Trupele inamice au ocupat Râmnicu-Vâlcea (12/25 noiembrie 1916) şi Curtea de Argeş (14/27 noiembrie 1916).
6/19 octombrie – 8/21 octombrie 1916
S-a declanşat o puternică ofensivă germano-bulgară în Dobrogea. Frontul româno-rus a fost străpuns, oraşul Constanţa a fost evacuat, iar trupele ruso-române din zonă au început retragerea.
10/23 octombrie – 16/29 octombrie 1916
A avut loc prima bătălie pe Jiu. Trupele Armatei I române, comandate de generalul Ion Dragalina (l-a înlocuit pe generalul Ioan Culcer), au respins ofensiva inamică (Grupul Kneussel) şi au oprit, temporar, prin rezistenţa şi ofensiva Diviziei 11 infanterie (14/27 octombrie – 16/29 octombrie 1916), înaintarea acestuia spre Oltenia şi vestul Munteniei. În confruntare s-a remarcat Ecaterina Teodoroiu – „Eroina de la Jiu“.
Generalul Ion Dragalina, în timpul inspectării frontului, a fost grav rănit şi a încetat din viaţă în ziua de 24 octombrie/6 noiembrie 1916, într-un spital din Bucureşti.
Comanda Armatei I române a fost preluată de generalul Nicolae Petala. 28 octombrie/10 noiembrie – 2/15 noiembrie 1916 – a doua bătălie de la Oituz a dus la respingerea ofensivei armatelor germano-austro-ungare. 29 octombrie/11 noiembrie – 4/17 noiembrie 1916 – s-a desfăşurat a doua bătălie de la Jiu. Presiunea a patru divizii de infanterie şi a două divizii de cavalerie germane a determinat cedarea frontului de către armata română.
Trupele inamice au ocupat oraşul Jiu (2/15 noiembrie 1916) şi au pătruns în Câmpia Olteniei. 8/21 noiembrie 1916 – trupele germane au ocupat Craiova.
10/23 noiembrie 1916
Armata germano-bulgară (Grupul Kösch), comandată de feldmareşalul Mackensen (foto), a forţat Dunărea la Zimnicea, primejduind ultimele linii de rezistenţă ale armatei române din faţa capitalei Bucureşti.
11/24 noiembrie 1916
Generalul Constantin Prezan, fost comandant al Armatei de Nord române, a fost numit comandant al Grupului de Armate, compus din Armata I (generalul D. Stratilescu), Grupul apărării Dunării (generalul C. Iancovescu), Divizia 21 infanterie (generalul D. Lambru), Divizia 9/19 (generalul C. Scărişoreanu), precum şi din alte mari unităţi aflate în rezervă sau in refacere.
11/24 noiembrie 1916 – Armata germano-austro-ungară (Grupul Kühne) a forţat Oltul la Stoeneşti şi a declanşat o puternică ofensivă, împreună cu Grupul Kraft, în Câmpia Munteniei.
Autorităţile de stat române au părăsit Bucureştiul şi s-au mutat la Iaşi care a devenit, temporar, Capitala României, redusă la o treime din teritoriul iniţial (foto – familia regală părăsește Capitala).
14/27 noiembrie 1916
Grupul de manevră (Diviziile 2/5, 9/19, şi 21 infanterie),sub comanda generalului Constantin Prezan, a atacat pe direcţia Alexandria – Zimnicea trupele Grupului Kösch care se afla în ofensivă spre Bucureşti.
Lipsa sprijinului din partea trupelor ruse nu a dus la valorificarea succesului, soldaţii români având de înfruntat singuri un inamic numeros şi bine dotat din punctul de vedere al tehnicii de luptă.
15/28 noiembrie 1916 – Regimentul 2 Roşiori, condus de colonelul Naumescu s-a opus inamicului la Prunaru-Vlaşca dar a suferit numeroase pierderi în rândul ostaşilor.
23 noiembrie 1916.
După succesele inițiale ale armatei române, au urmat o serie de înfrângeri, care au dus la ocuparea Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale.
Foto: Trupele germane mărşăluiesc prin Bucureşti
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 