CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Înțelesul ascuns al numelui COVID

 

 

 

 

 

 

Despre înțelesul ascuns al termenului COVID

(COVID trebuie citit în ebraică? Înseamnă cumva posesie demonică?)

 

 

 

 

Solve et coagula

Autorii americani Michael Hoffman și mentorul său James Shelby Downard au fost primii care au vorbit despre „Transformarea alchimică a umanității prin psihodrama publică”.

Potrivit celor doi cercetători ai zonei oculte, obiectivul principal al alchimiștilor medievali și al inițiativelor societăților secrete care continuă în tradiția lor nu a fost transmutarea metalului, ci transformarea omenirii.

Căutarea aurului a fost doar o acoperire a unui vast program social care a inclus abolirea monarhiei, anihilarea bisericii și reconstruirea lumii nu în conformitate cu legea naturală, ci după voința omului.

Că o astfel de interpretare este cea corectă este o confirmă Manly P. Hall, francmason și ocultist de calibru, care în cartea sa „Adepții în tradiția ezoterică occidentală” afirma următoarele:

„Tradiția alchimică conține toate elementele unui program mondial de iluminare și reformă. Chiar și o cunoaștere superficială a filozofiei și literaturii alchimice este suficientă pentru a simți amploarea acestui proiect ascuns. Dacă ar fi fost vorba doar despre o transmutația metalelor, nu ar fi fost nevoie ca Maeștrii acestei arte să se îndepărteze de creștinătate și să se refugieze în Islam ”[1].

„Laboratorul alchimic a devenit un templu al științelor spirituale, luând locul sanctuarelor în ruine ale misterelor antice”[2]

Cum pot fi schimbate omul și umanitatea? Etapele procesului alchimic sunt întotdeauna aceleași: se identifică un agent dizolvant capabil să rupe ordinea naturală a lucrurilor, dizolvarea (solve) materiei existente în materie primordială (prima materia) și odată atins acest punct, re-formarea sau re-organizarea (coagula) într-un nou tip de ordine după dorința alchimistului. 

Rolul dizolvant jucat de mercur în transmutarea metalelor a fost preluat de simboluri și embleme în transformarea umanității.Potrivit lui Hoffman, simbolurile se adresează direct subconștientului prin ceea ce el a denumit ca limbaj crepuscular sau twilight language definit ca:

„Un sistem de comunicare subliminal cândva universal folosit în Egipt, Babilon, sub-continentul indian și printre azteci, format din numere, cuvinte arhetipale și simboluri care, în vremea noastră, sunt încorporate uneori în publicitate modernă, în anumite filme și muzică”[3].

Din nou, afirmațiile sunt susținute chiar de inițiați:

„Scopul real al producătorilor de aur a fost dezvăluit treptat și prudent, deși încă era necesară o anumită discreție. Misticismul alchimiei – asociațiile sale cabaliste, implicarea sa în astrologia ezoterică și îndatorarea sa față de învățăturile popoarelor antice și a țărilor îndepărtate – au fost lăsate să devină evidente. Tradiția secretă în alchimie, cu știința sa divină de regenerare și răscumpărare umană, a fost indicată prin utilizarea extinsă și extinsă a simbolurilor și emblemelor.”[4]

Odată ce am înțeles că scopul final al societăților secrete și al inițiaților lor este înlocuirea lui Dumnezeu și că metoda folosită pentru a atinge acest obiectiv este soluția alchimică Solve et Coagula – descompunerea lumii naturale create de Dumnezeu și reconstrucția ei în conformitate cu voința omului – o serie de tendințe actuale și evenimente istorice încep să capete un sens cu totul nou.

M.P. Hall a declarat în mod deschis că ținta principală a activității alchimiștilor este la nivel social. De ce oare? Pentru că, conform Genezei 1:26, umanitatea este coroana creației, omul fiind făcut după chipul lui Dumnezeu. Simbolurile, care ar trebui să se adreseze direct subconștientului nostru, sunt folosite pentru a ne procesa mințile, fără ca noi să fim conștienți de acest proces. Acesta este motivul pentru care Hoffman afirmă explicit:

„Prelucrarea alchimică a oamenilor se realizează cu recuzită de timp și spațiu: ce se întâmplă ritualic într-o serie de locuri semnificative poate „modifica” realitatea (…) Cum este modificată realitatea? Prin amplasarea unor obiecte rituale în locuri ceremoniale. Aceste locuri există atât în ​​minte, cât și în spațiul fizic.”[5]

Această nevoie de amplasare a anumitor simboluri în timp și spațiu creează o oportunitate de identificare a anumitor tipare rituale „Când încercăm să identificăm lucrările rituale trebuie să ne uităm după sincronicități relevante (coincidențe care au un înțeles)”.[6]

Prima explozie atomică („Trinity”) și ritualul „Uciderii Regelui”

Deși caracterizat de Hoffman ca fiind „la limita dintre geniu și excentricitate”[7], J.S. Downard a avut rara abilitate de a detecta tocmai această utilizare a simbolurilor în evenimente istorice de o importanță uriașă pentru umanitate. Împreună, cei doi au reușit să identifice modele precum utilizarea toponimiei și a geografiei mistice, simbolismul alchimic și sincronicitatea în evenimente precum prima explozie atomică sau asasinarea președintelui Kennedy.

Din punct de vedere fizic, crearea și distrugerea materiei primordiale (prima materia) a fost realizată pentru prima dată în iulie 1945, odată cu prima explozie atomică pe site-ul Trinity, amplasat fix pe paralela 33 latitudine nordică în statul american New Mexico. Selecția numelui Trinity pentru o explozie nucleară cu semnificație alchimică, locația sa în New Mexico (al cărui motto oficial este The Land of Enchantment  adică Țara Farmecului) la sfârșitul drumului denumit Jornada del Muerto (Călătoria mortului) și simbolismul latitudinii de 33 de grade , i-a intrigat atât pe Downard, cât și pe Hoffman, care au identificat aceiași markeri neobișnuiți și în asasinarea lui JFK.

Sincronicitățile asociate cu asasinarea președintelui Kennedy i-au determinat pe Downard și Hoffman să scrie un eseu intitulat King Kill 33 care, între timp, a intrat în cultura populară via Marylin Manson, un satanist cunoscut. Eseul neobișnuit identifică coincidențe precum: locația – din nou pe paralela de 33 de grade, data – 22 noiembrie (22+ 11 = 33), istoria masonică a Daley Plaza și componența Comisiei Warren care a investigat evenimentele, sensul neobișnuit al numelor Kennedy, Jack Ruby etc. De ce asasinarea președintelui ar fi importantă în termeni alchimici? Pentru că, potrivit lui Hoffman, „uciderea regelui” este un vechi ritual folosit pentru reînnoire, pentru „înverzirea Pământului”.

Oricât de extraordinară ar putea părea afirmația pentru cititorul neinițiat, „ritualul uciderii regelui” și utilizarea sa în societățile antice a fost studiat de oameni de știință cu o reputație impecabilă precum Sir James Frasier, antropologul britanic de frunte al secolului XIX și René Girard, profesor distins la John Hopkins și Stanford și un nemuritor membru al Academiei Franceze. De fapt, Girard l-a criticat pe Frasier tocmai pentru că și-a limitat sfera cercetării sale la culturile antice și primitive excluzând societățile „moderne și civilizate”, cum era considerată Anglia victoriană[8].

Alte sincronicități legate de testul Trinity și un omor ritual „King Kill” în Est

Deși excepționale din multe puncte de vedere modelele identificate de Downard și Hoffman în semiotica primei explozii atomice spun doar o parte din poveste. Un rol important a avut și data aleasă pentru experiment. Prima explozie atomică a fost programată să coincidă cu Tisha B’Av, sărbătoarea evreiască care comemorează atât distrugerea Templului lui Solomon, cât și cea a celui de-al doilea templu evreu distrus de romani în anul 70 d.Hr.

Programată inițial pentru pintervalul 18 – 21 iulie (în 1945, Tisha B’Av a căzut pe 19 iulie)[9], explozia de pe situl Trinity a avut loc până la urmă pe 16 iulie la cererea specifică a președintelui Truman pentru a coincide cu începerea conferinței de la Potsdam, unde președintele american spera să-l impresioneze pe Stalin cu puterea noilor arme ale Americii[10].

Involuntar se simte ceva mult mai sinistru decât o simplă coincidență în programarea bombardării nucleare a „Trinității” tocmai în ziua în care se comemorează distrugerea primului și celui de-al doilea templu. Potrivit lui celor afirmate de  J. Robert Oppenheimer însuși, „tatăl bombei atomice” și naș al site-ului Trinității, el ar fi ales denumirea de Trinity inspirându-se din sonetul Batter my heart, three-person’d God al poetului John Donne Adresându-se Sfintei Treimi poetul afirmă textual „But am betroth’d unto your enemy” adică „sunt promis vrăjmașului tău”.

 

 

Batter my heart, three-person’d God, for you

As yet but knock, breathe, shine, and seek to mend;

That I may rise and stand, o’erthrow me, and bend

Your force to break, blow, burn, and make me new.

I, like an usurp’d town to another due,

Labor to admit you, but oh, to no end;

Reason, your viceroy in me, me should defend,

But is captiv’d, and proves weak or untrue.

Yet dearly I love you, and would be lov’d fain,

But am betroth’d unto your enemy; 

Divorce me, untie or break that knot again,

Take me to you, imprison me, for I,

Except you enthrall me, never shall be free,

Nor ever chaste, except you ravish me.

Adăugați la poezie și următoarele date greu de crezut, dar extrem de exacte:  – Oppenheimer a fost un descendent direct al rabinului Judah Loew din Praga[11], creatorul legendar al monstrului Golem, iar John Donne a fost un poet cu o „cunoaștere cuprinzătoare a teoriei alchimice generale” la ale cărei „figuri se referă doctrinele filozofice, oculte și mistice asociate cu practicile și teoriile alchimice”[12]  – și veți începe să aveți o imagine mai bună a forțelor din spatele  exploziei nucleare din 1945 și a semioticii acesteia.

În ceea ce privește cel de-al doilea ingredient în procesarea alchimică a umanității, identificat de Downard și Hoffman, respectiv „uciderea rituală a regelui”, vom atrage atenția cititorului asupra evenimentelor care au precedat asasinarea președintelui Kennedy.

Cu câteva zeci de ani înainte,  Nicolae al II-lea, ultimul împărat roman conform tradiției ortodoxe ruse, a fost ucis împreună cu întreaga sa familie in Casa Ipatiev din Ekaterinburg, un loc destul de ciudat ce poartă același  nume ca și Mănăstirea Ipatiev acolo unde, în 1613 dinastia Romanov a fost aleasă de boieri să preia destinele Rusiei.

Detaliile îngrozitoare ale asasinatului, cum ar fi inscripțiile de pe pereții camerei în care a fost ucisă familia, ciopârțirea trupurilor etc, documentate la acea vreme de jurnalistul britanic și corespondent al The London Times, Robert Wilton în cartea sa „Ultimele zile ale Romanovilor”, i-au determinat pe anchetatorii ruși „să plănuiască să realizeze analize psihologice și istorice pentru a stabili dacă împușcarea familiei regale ruse a fost un omor ritual”[13].

 

 

 

Celebra inscripție referitoare la „Belsatzar” găsită pe pereții Casei Ipatiev

Ca și în cazul Trinity aș dori să adaug propria mea contribuție la anchetă observând că crima a avut loc în… ajunul zilei de Tisha B’Av a anului 1918[14]. Doar un alt caz în care NUMELE, DATA ȘI LOCUL, toate prezintă „coincidențe care au sens” adică – sincronicități.

Oaia “Dolly” și boala “COVID”  

Dar poate că aceste ciudate sincronicități sunt de domeniul trecutului …

În propria mea carte „Sincronicitate și Simbol în executarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu”[15]am încercat să identific mai multe tipare similare cu cele descrise de Downard și Hoffman. Una dintre cele mai interesante istorii este cea a primului animal clonat, oaia Dolly.

Povestea lui Dolly, mi-a atras atenția deoarece prima clonare a unui animal a fost realizată în micul sat scoțian Rosslyn, renumit desigur pentru Capela Rosslyn. Nu puteam accepta ca pe o simplă coincidență faptul că prima clonare a avut loc nu în laboratoarele de înaltă tehnologie din America de Nord, Germania, Elveția sau Japonia, ci într-un minuscul sat scoțian important doar pentru simbolismul său criptic. Nu numai atât, dar Institutul Roslin, unde s-a efectuat donarea, a fost înființat tocmai în acest scop.

De ce este importantă clonarea primului animal? Pentru că, pentru prima dată, omul ar putea susține că a „creat” un animal, egalându-l astfel pe Dumnezeu, un eveniment de o importanță imensă în procesul alchimic.

Alegerea locației de la Rosslyn nu avea cum să fie unica sincronicitate asociată cu un eveniment atât de important precum crearea primului animal de către om. Urmând sfatul lui Hoffman pentru identificarea lucrărilor rituale, am început să cercetez alte „coincidențe care au sens”.

S-a dovedit că și în cazul „Dolly” numele avea la rândul său o semnificație ascunsă. Conform versiunii oficiale publicate de Institutul Roslin, numele a fost inspirat „de cântăreața de muzică country Dolly Parton, deoarece ADN-ul lui Dolly provenea dintr-o celulă a glandei mamare.”[16] Cu toate acestea, transcris în ebraică și citit în consecință de la dreapta la stânga, Dolly devine Ylod sau ילוד.

Ce probabilitate este ca această înșiruire de caractere să aibă vreo noimă? Doar că ילוד chiar înseamnă ceva, ba chiar are o semnificație foarte potrivită traducându-se ca „nou născut” „infant” sau newborn” în engleză[17]!!!. (pronunțarea în ebraică a lui  ילוד este Ylud, o și u fiind reprezentate prina același caracter).

Nu știu ca până în prezent altcineva să fi menționat acest lucru. Versiunea oficială „Dolly Parton” nu este altceva decât o luare în derâdere a ignoranței publicului, șmecheria și batjocura reprezentând nec-plus-ultra pentru societățile secrete. Desigur că alegerea unei oi pentru prima clonare a unui animal nu a fost nici ea deloc întâmplătoare.

Demnă de menționat este și data aleasă pentru a face publică prima clonare 22 Februarie (222) 1997.

De ce un nume ebraic pentru oaie? Pentru că ebraica este limba cabalei iar, conform lui Albert Pike, filozoful preeminent al francmasoneriei, cabala este în centrul simbolismului societăților secrete:

„Toate religiile cu adevărat dogmatice au izvorât din cabala și s-au întors la ea; tot ceea ce este științific și măreț în visele religioase ale iluminaților, ale lui Jacob Boehme, Swedenborg, Saint Martin și al altora este împrumutat de la cabala; toate asociațiile masonice îi datorează secretele și simbolurile lor[18]”.

Dar să revenim în prezent: la 11.02.2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a anunțat într-o conferință de presă că noua boală cauzată de coronavirus și identificată anterior cu diferite denumiri precum SARS-2 sau pandemia de coronavirus se va numi COVID-19:

„Acum despre coronavirus. În primul rând, avem un nume pentru boală: COVID-19. Îl voi dicta pe litere: C-O-V-I-D cratimă unu, nouă: COVID-19.

În conformitate cu liniile directoare convenite între OMS, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, a trebuit să găsim un nume care să nu se refere la o locație geografică, un animal, un individ sau un grup de oameni și care este, de asemenea, pronunțabil și legat de boală.

Găsirea unui nume (unic) este importantă pentru că împiedică utilizarea altor nume care pot fi inexacte sau stigmatizante. De asemenea, ne oferă un format standard pe care să-l utilizăm pentru viitoarele focare de coronavirus.“[19]

De atunci, toate posturile de știri din întreaga lume au repetat fără încetare termenul, într-un fel de invocare rituală: COVID, COVID, COVID …

COVID -19 se presupune a fi un acronim care provine de la Corona Virus Disease și anul în care a boala fost identificată pentru prima dată, 2019. Cu toate acestea, ce se întâmplă dacă investigăm COVID conform algoritmului Dolly / Ylod / ילוד menționat anterior? Șansele sunt ca literele ebraice inversate să nu returneze nimic semnificativ, nu? Până la urmă Dolly ar fi putut fi doar o coincidență bizară. Ei bine, coincidență sau nu, conform aceleiași reguli, COVID devine DIVOC transcris ca דיבוק[20]în ebraică și chiar înseamnă ceva – înseamnă posesie demonică.  (Cuvântul este transcris în engleză ca dybbuk, b și v fiind reprezentate prin același pcaracter ebraic, Bet – ב). Pentru a înțelege mai bine ce este un dybbuk, vom apela la autoritatea profesorului Yoram Bilu, profesor de sociologie și antropologie la Hebrew University of Jerusalem și beneficiar al prestigiosului Premiu Israel în anul 2013.

Potrivit lui Bilu:

„Termenul dybbuk(dibbuq) a fost folosit în cercurile mistice evreiești pentru a desemna  spiritul unei persoane moarte, un păcătos notoriu în timpul vieții sale, care a pus stăpânirea temporară asupra unei ființe umane (…) posesia de către un dybbuk a fost întotdeauna concepută ca o afecțiune sau o boală iar agentul posesor, drept un intrus străin, periculos, care trebuia expulzat. (…) Exorcistul a fost întotdeauna un rabin venerat, care înfrunta spiritul cu diverse măsuri religioase adecvate folosite într-o ordine fixă și gradată.”[21]

Citând operele renumitului cabalist Gershom Sholem, Bilu subliniază că „dybbuk, demoni sau suflete rele posedau ființe nefericite sau bolnave psihic”. Dybbuk-ul pare să vizeze în special femeile și copiii, iar „intensificarea emoțională  sau excitarea” sunt condiții preliminare pentru o astfel de posesie demonică. Bilu concluzionează:

„Posesia de către un  Dybbuk  lăsa victima ca pe un obiect pasiv, lipsit temporar de conștiința de sine și fără autocontrol în fața a două autorități externe: spiritul posesor care o priva de identitatea individuală și rabinul-exorcist care obliga spiritul să plece.”[22]

Dybbuk-ul este un motiv recurent în folclorul ebraic, precum și în artă, filme și piese de teatru.

 

 

 

            Foto: “Dybbuk” desen în stil art nouveau de Ephraim Mosh Lilien

Similaritățile dintre un dybbukși virusul care produce COVID nu se limitează numai la nume. Dybbuk provine din verbul ebraic dāḇaq care se traduce prin „a adera” sau „a se agăța”.

În mod similar modului în care un dybbuk preia corpul victimei sale, coronavirusul se agață de o celulă gazdă și preia controlul. Conform MIT Technology Review:

„Vârfurile de proteine ale virusului se atașează la o proteină de pe suprafața celulelor, numită ACE2. În mod normal, ACE2 joacă un rol în reglarea tensiunii arteriale. Dar atunci când coronavirusul se leagă de acesta, acesta declanșează schimbări chimice care fuzionează eficient membranele din jurul celulei împreună cu virusul, permițând ARN-ului virusului să intre în celulă.

Apoi, virusul deturnează mecanismele de producere ale proteinelor din celula gazdă pentru a transpune ARN-ul său în noi copii ale virusului.”[23]

Poate că analogiile de nume și modalitate de acțiune dintre COVID și dybbuk sunt doar niște coincidențe sau un joc benign de cuvinte. Poate. Dar poate sunt un indiciu că boala este un pas major în „procesarea alchimică a umanității”, un eveniment de primă importanță, la fel ca „Trinity” sau „Dolly”.

Dar de ce să nu le acordăm credit deplin fantasticilor producători de marcă de la OMS? Poate că analogia cu posesia demonică nu este superficială, ci una profundă. Dacă COVID este într-o mai mare măsură o problemă psihologică decât o boală virală?

Ar însemna asta că prin frică, populației i-a fost indusă o stare de spirit asemănătoare transei hipnotice, așa încât să-și piardă independența față de autoritățile externe și să accepte limitări fără precedent ale libertății individuale? Inducerea fricii extreme poate fi califică drept „intensificare emoțională”, precondiția necesară pentru posedarea de către un dybbuk?

Dar oare putem îndrăzni să mergem și mai departe? Dacă problema cu care ne confruntăm nu este tocmai psihologică, ci una de natură spirituală? La urma urmei, tradiția medievală evreiască este foarte directă în ceea ce privește dybbuk-ul calificându-l ca pe o problemă spirituală, nu psihologică.

Doar sofisticarea și scepticismul lumii academice moderne în toate chestiunile spirituale au făcut necesară translatarea condiției într-un limbaj acceptabil pentru „știință”. Dacă răspunsul este afirmativ, să înțelegem că un fel de exorcizare este singurul leac posibil? Să fie tocmai acesta motivul pentru care bisericile au devenit ținte principale în timpul carantinei?

René Girard afirmă în mod explicit că dorința mimetică duce în mod inerent la conflict și că societatea umană nu poate supraviețui decât prin mecanismul țapului ispășitor.

La fel ca și Girard, în tradiția ortodoxă sacrificiul divin continuu al Euharistiei este elementul Katehonic care susține însăși existența societății. Este acesta adevăratul motiv pentru care euharistia a fost interzisă în timpul carantinei?

Ne confruntăm oare cu aceleași forțe care cu decenii în urmă au planificat distrugerea materiei primordiale (prima materia)pe situl Trinity de Tisha B’Av în anul 1945?

Întrucât identificarea modelelor (pattern recognition) necesită un spirit alert, adevăratul motiv pentru care 19 a fost alăturat termenului COVID este lăsat în mod deliberat pentru a fi descoperit de cititor.

 

Bogdan Herzog

Bogdan Herzog a studiat relaţiile internaţionale la Timişoara şi în SUA (Rutgers) şi este autorul a mai multe cărţi, între care „Sincronicitate şi simbol în executarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu”.

Surse: https://bogdanherzog.ro/despre-intelesul-ascuns-al-termenului-covid/  prin https://paulghitiu2009.blogspot.com

 

 

 

Note


[1]Hall, M.P.  The Adepts in the Western Esoteric Tradition, p 18

[2]Hall, M.P.  The Adepts in the Western Esoteric Tradition, p 19

[3]Hoffman, M. Secret Societies and Psychological Warfare,p. 207

[4]Hall, M.P.  The Adepts in the Western Esoteric Tradition, p 24

[5]Hoffman, M. Secret Societies and Psychological Warfare,p. 176

[6]Hoffman, M. Secret Societies and Psychological Warfarep. 172

[7]Faulkner B, Hoffman M, The Alchemical Processing of Humanity through Public Psychodrama, podcast, transcript available at http://gunsandbutter.org/blog/2019/01/27/the-alchemical-processing-of-humanity-through-public-psychodrama

[8]Un interviu cu  René Girard pe această temă:

[9]Calendarul erbaic pentru 1945 inclusiv Tisha B’Av: ehttps://www.hebcal.com/hebcal/?year=1945&v=1&month=x&yt=G&nx=on&i=off&vis=0&D=on&d=on&c=off&geo=zip&maj=on&min=on&mod=on

[10]The initial schedule of the Trinity nuclear test and Truman’s motivation for altering it: https://en.wikipedia.org/wiki/Trinity_(nuclear_test)

[11]Rhodes, R.Dark Sun: The Making of the Hydrogen Bombp. 471

[12]Mazzeo J. Notes on John Donnes’s Alchemical Imagery– Isis – A Journal of The History of Science, University of Chicago, Vol48, No.2, 1957, p. 103-123

[13]  https://www.rt.com/russia/411172-investigators-to-probe-sacrifice-theory/

[14]The Jewish Calendar for 1918, including Tisha B’Av is available at https://www.hebcal.com/hebcal/?year=1918;v=1;month=x;yt=G;nh=on;nx=on;i=off;vis=on;D=on;d=on;c=off;geo=zip

[15]Herzog, B.Sincronicitate și Simbol în executarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu,Frontiera (2019)

[16]Rosslin Institute official website https://dolly.roslin.ed.ac.uk/facts/the-life-of-dolly/index.html

[17]Traducerea este disponibilă online la  https://he.wiktionary.org/wiki/ילוד

[18]Pike, A. Morals and Dogma, p. 744

[19]WHO Director-General’s remarks at the media briefing on 2019nCOV on 11 February 2020 https://www.who.int/dg/speeches/detail/who-director-general-s-remarks-at-the-media-briefing-on-2019-ncov-on-11-february-2020

[20]The Hebrew version of Wikipedia regarding דיבוק  https://he.wikipedia.org/wiki/דיבוק

[21]Bilu, Y. Dybbuk and Maggid: Two Cultural Patterns of Altered Consciousness in Judaism, in AJS Review, Vol 21 No. 2 (1996) Cambridge University Press, p.348

[22]Bilu, Y. Dybbuk and Maggid: Two Cultural Patterns of Altered Consciousness in Judaism, in AJS Review, Vol 21 No. 2 (1996) Cambridge University Press, p.365

[23]Pattel, N.How does the Coronavirus work?, MIT Technology Review, April 15, 2020 https://www.technologyreview.com/2020/04/15/999476/explainer-how-does-the-coronavirus-work/

07/08/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O DECLARATIE OFICIALA a Bisericii Greciei privind masoneria (1933)

Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în şedinţa din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea şi examinarea acelei societăţi secrete internaţionale – Francmasoneria.

Au ascultat cu atenţie expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primită de la Sfântul Sinod în precedenta sa şedinţă; de asemenea poziţia Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena şi în mod special părerea în aceasta problemă a profesorului Panag Bratsiotis.

De asemenea au luat in considerare informaţiile asupra acestei chestiuni apărute în Grecia sau in străinătate…
„Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul atât timp cât ea rămâne o organizaţie secretă acţionând şi propovăduind în ascuns, glorificând raţionalismul.

Francmasoneria acceptă în rândurile membrilor săi nu numai creştini, ci şi iudei şi musulmani.

Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizaţie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atenţia acelora care au intrat în Masonerie fără gânduri ascunse şi fără să se fi lămurit ce este într-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, creştinismul fiind singura religie care învaţă adevărul absolut şi care satisface întru totul nevoile morale şi religioase ale omului.

În unanimitate şi într-un singur glas, episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse şi declară că toţi fii credincioşi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie.

Cu nestrămutată credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos întru care avem răscumpărarea, prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, dupre bogăţia darului Lui, pre care l-a prisosit întru noi, întru toată înţelepciunea şi priceperea (Efeseni 1, 7-8) întru adevărul revelat de El şi propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înţelepte, ci împărtăşindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curăţaţi şi mântuiţi spre viaţă veşnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtaşi la închinarea păgânească.

Este împotriva firii să aparţii lui Hristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune morală în afara Lui. Acestea fiind spuse, toţi cei care au luat parte la iniţierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele şi activităţile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignoranţă, cu Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei aşteaptă cu dragoste acest lucru de la cei iniţiaţi în loje, fiind încredinţată că mulţi dintre ei au primit iniţierea masonică neştiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignoranţă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinţei părinţilor lor.

Încredinţându-i dragostei, şi în nici un caz ostilităţii sau adversităţii fiilor credincioşi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul şi Viaţa să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul de care prin ignoranţă s-au depărtat.”

           Square and Compasses

                                                                                                Simbol masonic

Sursa: http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-30/item/347-studiu-asupra-francmasoneriei

08/01/2013 Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Misterul mortii lui Eminescu !

Fişier:Eminescu.jpg

Foto:Mihai Eminescu

 

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.

Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

 Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

 Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei.

El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883.

Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria.. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal.

Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884.

 În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore.

Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele.

Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control.

Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale.

Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu].

S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”

Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.

Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.

Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul.

Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali.

Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică.

 Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu.

Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc.

Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului.

Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă.

Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea.

Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

                     

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

 

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.

Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică.

Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală.

Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero.. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alienat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr.. Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis.

După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889.. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi.

Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu.

În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes.. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.

„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

 

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,

Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .

Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,

Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.

Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia subţire

Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,

C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare

Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări

Şi le umflă orişicine în savante adunări

Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte

C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.

Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,

Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .

Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale

Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —

Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,

Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt

Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:

 

1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996

2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999

3. Nicolae Georgescu: „Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007

06/04/2010 Posted by | LECTURI NECESARE, MARI ROMANI | , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: