CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Imagini din România interbelica ale fotografului german Kurt Hielscher

România interbelică în imaginile unui fotograf german

Kurt Hielscher (n. 1881 – d. 1948) a fost unul dintre cei mai renumiti fotografi germani, care a devenit cunoscut prin albumele sale fotografice adunate in perioada Primului Razboi Mondial si in perioda interbelica, inedite la acea vreme.

Kurt Hielscher era originar din Silezia. A strabatut mai multe state europene: Spania, Italia, Iugoslavia, Danemarca, Norvegia dar si Romania. Lucrarea sa despre Romania este cel mai complex si profesionist album fotografic realizat despre tara noastra a acelor timpuri.

În 1933, a apărut la Leipzig, albumul fotografic “România”,o lucrare fascinantă care avea să domine atmosfera anilor interbelici, așa cum puține altele asemănătoare au făcut-o.

Kurt Hielscher a relatat într-un cuvânt înainte, cum a ajuns să realizeze acest album: “În anul 1931, am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia, Țările Nordice etc.

În ajunul călătoriei mele un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: „De ce să-ți pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?”

„Mulți trebuie ca au aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară…”.

 

 

 

 

 

Tot Hielscher avea să continue: “Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației, care înăbușe orice viață plină de coloare.

Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni.

Așa își pierde treptat, un popor cu simț artistic, străvechea sa înfățișare. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisajului.

Mi se pare că aș putea salva astfel prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa.”

 

 

Cheile Bicazului


Camarzana


Chendu Mare – Femei torcând


Copaciu – casă țărănească

 


Tismana – femei torcând

Negustori de opinci

 

Surse: http://www.muzeuldefotografie.ro; Timpul.md

08/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

Povestea celui mai cunoscut portret al lui MIHAI EMINESCU

 

Fișier:Eminescu.jpg

 

 

 

 

Jan Tomas, cehul care a realizat cel mai mediatizat portret al lui Eminescu.

 

 

 

Dintre cele patru fotografii-portret certificate ca fiind ale lui Eminescu, una singura a facut „cariera”.

Ea a ajuns sa se identifice cu efigia poetului national, cu intreaga sa poezie, cu poezia romantica in general si poate chiar cu intregul romantism european.

Daca am face o statistica riguroasa a tuturor multiplicarilor acestei imagini (tinand cont de toate caietele si manualele scolare, de editiile populare ale poeziilor, de editiile critice si de lux, de afise, pliante, plicuri, timbre filatelice si postale, bancnote, monede, medalii etc.) am ajunge la peste un miliard de exemplare.

Eminescu este, fara indoiala, mai mult decat un brand. Este un simbol, oricat ar incerca unii sa-l profaneze.

Fotografia blazon din 1869 s-a impus de la sine, prin eliminarea naturala a tuturor celorlalte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele patru portrete care alcatuiesc „careul de asi” al imagologiei Eminescu sunt, in ordine cronologica: cel din 1869, facut la Praga, in atelierul lui Jan Tomas, cel din 1880, facut la Bucuresti de Frantz Duschek, cel din 1884, facut la Iasi, de Nestor Heck, si cel facut de Jean Bieling la Botosani, in 1887-1888.

Incercarea de a consacra o imagine reprezentativa a poetului a facut-o Maiorescu, ilustrand editia princeps „Poesii” cu portretul din 1880, facut de Frantz Duschek.

Dupa moartea poetului, imaginea „livrata” publicului a fost cea a lui Jean Bieling de la Botosani, reprodusa pentru prima oara in volumul „Henriette si M.Eminescu” (Iasi, Editura Saraga, 1893).

 Fotografia convenea imaginarului unei epoci in care Eminescu era considerat filosoful pesimist, care a murit nebun, in mizerie.

Portretul apare pe coperta primelor editii Saraga, pe carti postale, insa aceasta „emblema” va fi in scurt timp refuzata de contemporaneitate.

Fotografia nu-l reprezenta pe poetul de geniu, ci, asa cum spunea Ion Scurtu in 1903, „este potrivita numai pentru a nedreptati pe poet si a falsifica in ochii publicului imaginea fizionomiei adevarate a lui Eminescu”.

Se facea, asadar, inca de pe atunci, referire la necesitatea unui chip ideal, model inconfundabil, absolut si abstract.

Cea de-a treia fotografie, realizata de Nestor Heck la Iasi (1884), a avut o popularitate redusa.

Criticii literari si publicul larg au respins-o, deoarece au recunoscut in ea semnele bolii.

Portretul a fost totusi reprodus in coperta editiei Saraga a volumului „Versuri si proza” (1890), pe prima pagina a unor numere consacrate lui Eminescu din reviste ca „Flacara” (1912) sau „Gandirea” (1929), precum si pe coperta editiei Botez din colectia „Clasicii romani comentati”.

Portretul executat de Frantz Duschek in 1880 pentru albumul Junimii (al doilea, in ordine cronologica) a fost considerat, de cei care l-au cunoscut pe poet, drept cea mai fidela reprezentare a lui Eminescu, in sensul realist si complet al cuvantului: un Eminescu frumos si puternic, o figura usor spiritualizata, de luptator.

Fotografia va fi reprodusa in editia princeps din 1883 a poeziilor eminesciene si pe prima pagina a numarului de doliu al revistei „Familia” (1889).

Dar, contrar acestei acceptiuni teoretice a contemporanilor, privind imaginea „oficiala” a poetului, preferinta artistilor plastici si a publicului s-a indreptat, incet-incet, catre prima fotografie, cea executata la Praga, in 1869 de Jan Tomas.

Cehii nu sunt constienti de impactul extraordinar pe care l-a avut una dinte fotografiile facute de un conational al lor asupra culturii si constiintei publice din Romania: poetul nostru national a fost consacrat, ca imagine emblematica, de fotograful praghez Jan Tomas (1841-1912).

Un fotograf important al epocii, dar nu reprezentativ pentru istoria si cultura poporului ceh. Sau, cel putin, care nu e plasat la nivelul corespunzator prestigiului…

Eminescu ajunsese la Praga in septembrie 1869, cu gandul si dorinta de a urma cursurile Universitatii Caroline, a doua ca reputatie in Imperiul Austro-Ungar (dupa Viena). Ca sa se poata inscrie, trebuia sa-si faca o fotografie.

Un functionar excesiv de scrupulos a respins insa cererea poetului, pe motiv ca documentul de absolvire nu era in regula.

 Dupa ce a stat o perioada la fratele sau, Serban, care locuia la Praga, Eminescu a plecat in acelasi an la Viena. Aici, functionarii Universitatii din capitala Imperiului i-au acceptat certificatul de absolvire si l-au inscris fara probleme ca student auditor.

Ca si Eminescu insusi, fotografia facuta la Praga a traversat toata Europa inainte de a fi celebra in Romania.

Pe urmele lui Jan Tomas

Vechiul nostru colaborator Dan Toma Dulciu, pasionat cartofil, a fost recent la Praga, cu gandul de a afla mai multe despre Jan Tomas, fotograful despre care nici studiile din tara, nici cele din Cehia nu ofereau prea multe date.

Practic, nu se stia decat ca era ceh, ca avea un atelier la Praga, in Piata Sf. Venceslas nr.7 si ca i-a facut prima fotografie-portret lui Eminescu (6 exemplare) in 1869.

 „Am poposit in aprilie 2008, la Praga, dorind sa aflu mai multe despre locurile prin care a trecut Eminescu in toamna anului 1869, dar mai ales pentru a cunoaste personalitatea acestui artist fotograf” – povesteste Dan Dulciu.

„Evident, atelierul lui Jan Tomas nu mai exista demult in P-ta. Sf. Venceslas nr. 7, acolo ridicandu-se, de pe la 1910, un hotel impunator.

 Sansa a facut sa gasesc insa, la colectionarii cehi, sapte fotografii de epoca purtand semnatura atelierului lui Jan Tomas.

Ca si in cazul celebrei fotografii de tinerete a poetului, aceleasi caracteristici tehnice si artistice mi-au atras atentia: cartoane fine, provenind de la Viena, cu intentia de a pune in evidenta trasaturile delicate ale chipului reprodus in fotografie…

Dar lucrul cel mai important este faptul ca pe unul dintre portrete este mentionat numarul de identificare al placii fotografice originale, care se pastra in atelierul artistului, astfel incat peste ani si ani sa se poata reproduce, eventual, la cererea clientului, o alta serie de fotografii.

 Deci, nu este exclus ca, pe langa cele sase fotografii ale lui Eminescu, sa mai existe una, pentru uz intern, si cliseul numerotat.

Intrebarea este: unde se pastreaza, in prezent, arhiva lui Jan Tomas?

Se mai pastreaza oare?”.

 

 

Romanian Global News si Certitudinea.ro

17/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CINE NU E OBOSIT … INTR-ADEVAR OBOSIT ?

alt

 

SUNT OBOSIT …    INTR-ADEVAR SUNT OBOSIT !

De citiva ani dau vina pe suparari, lipsa de vitamine, poluare,
dieta si o multime de boli care te fac sa te miri ca viata mai
merita traita.

Dar acum am descoperit ca nu astea sunt motivele.

Sunt obosit pentru ca muncesc prea mult…

 

Populatia tarii noastre este de 23.228.587 de oameni,
din care 7.859.889 sunt pensionari.

Mai ramin 15.368.698 care sa munceasca.

In scoli sunt 4.813.999 elevi.
Mai ramin 10.554.699 persoane apte sa munceasca.
2.674.917 sunt someri, iar 5.001.003 lucreaza in
administratia de stat.

Ramin 2.878.769 care sa munceasca.
1.758.832 din ei sunt in armata, asa ca mai ramin 1.120.437 care sa munceasca.
 Buuun, 374.952 sunt in puscarii, 425.687 in spitale, iar 320.156 ii gasesti in administratiile locale.

Mai raman 2 (doi) oameni care sa munceasca.

TU si EU.

Iar TU STAI si citesti chestia asta…

NICI NU MA MAI MIR CA SUNT ASA DE OBOSIT !

10/01/2015 Posted by | UMOR | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: