CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

BOMBARDAMENTELE AMERICANE DE LA HIROSHIMA SI NAGASAKI. VIDEO SI GALERIE FOTO. Hiroshima Atomic Bomb Drop

WWII AFTERMATH HIROSHIMA

 

Foto,orasul Hiroshima dupa bombardamentul atomic de la 6 august 1945. Photo: The city of Hiroshima, Japan, on April 1, 1946.

 

Pe 6 august 1945, la ora 8:15 a.m.,în timpul celui de al doilea război mondial, Statele Unite au lansat o bomba atomica  asupra orasului  Hiroshima din Japonia.

Aproximativ 140.000 de persoane au fost ucise sau au murit dupa câteva luni, atunci când bombardierul american B-29 „Enola Gay”a  bombardat Hiroshima.

Trei zile mai târziu, aproximativ 80.000 de oameni au murit după ce Statele Unite au bombardat, de asemenea orasul japonez Nagasaki.

Cea mai mare parte a acestor orase a fost pur si simplu incinerata in urma exploziei,impreuna cu zeci de mii de oameni…

Japonia a capitulat la 15 august,atfel luand sfarsit  al doilea război mondial.

 

 

The  anniversary event at the site of the world’s first A-bomb attack echoed with the choirs of schoolchildren and the solemn ringing of bells Friday as Hiroshima marked the occasion.

At 8:15 a.m. – the time the bomb dropped, incinerating most of the city – a moment of silence was observed.

On Aug. 6, 1945, during World War II, the United States dropped an atomic bomb on Hiroshima, Japan.

About 140,000 people were killed or died within months when the American B-29 “Enola Gay” bombed Hiroshima on Aug. 6, 1945.

Three days later, about 80,000 people died after the United States also bombed Nagasaki. Japan surrendered on Aug. 15, ending World War II. To this day, the bombings remain the only time nuclear weapons have been unleashed.

 

TIME STOPPED BY ATOM BOMB

Un ceas de mana calcinat de explozia nucleara de la Hiroshima,gasit in ruine dupa bombardament.Fotografie a Natiunilor Unite.

 

The Hiroshima explosion, recorded at 8:15am, August 6, 1945, is seen on the remains of a wristwatch found in the ruins in this 1945 United Nations photo. The shadow of the small hand on the eight was burned in from the blast, making it appear to be the big hand. (AP Photo/United Nations).

 

U.S. Air Force Plane Boeing B-29 Super-fortress Enola Gay

 

Fortareata zburatoare B29 ateriznd la baza din Tinian, la intoarcerea din misiunea de bombardament  asupra Hiroshimei.

The B-29 superfortress Enola Gay lands at its Tinian base after its atomic bombing mission over Hiroshima on Aug. 6, 1945. (AP Photo)

 

LITTLE BOY ATOMIC BOMB

Aceasta este o fotografie publicata de către guvernul SUA în 1960 si prezinta  bomba atomică Little Boy, tipul detonat peste Hiroshima pe 6 august 1945.

Bomba avea  29 centimetri în diametru, 126 cm lungime, si o putere exploziva echivalenta cu 20.000 de tone de exploziv TNT. (Foto AP)

This is a photograph released by the U.S. government in 1960 that shows the Little Boy atom bomb, the type detonated over Hiroshima on Aug. 6, 1945. The bomb was 29 inches in diameter, 126 inches long and weighed 9,700 pounds with a yield equivalent to 20,000 tons of TNT explosive. (AP Photo)

 

 

WWII ENOLA GAY CREW

În această imagine ,apare  echipajul bombardierului  B-29 „Enola Gay”, care a efectuat bombardamentul de la Hiroshima, pe 06 august 1945 ,  cu pilotul Col. Paul W Tibbets, centru, în Insulele Mariane. (AP Photo / S.U.A. Forţelor Aeriene).

 

In this undated handout picture from the U.S. Air Force, the ground crew of the B-29 „Enola Gay” which bombed Hiroshima, Japan on Aug. 6, 1945 with the „Little Boy” nuclear bomb, stands with pilot Col. Paul W. Tibbets, center, in the Marianas Islands. It was the first use of nuclear weapons in warfare. (AP Photo/U.S. Air Force).

 

 

CLOUD OVER HIROSHIMA 1945

Fumul exploziei  s-a ridicat pana la 20000 de metri deasupra Hiroshimei pe 6 august , după detonarea primei bombe atomice . (Foto AP)

 

Smoke rises 20,000 feet above Hiroshima on Aug. 6, 1945 after the first atomic bomb was dropped during warfare. (AP Photo)

 

 

WWII Japan Hiroshima 1945

 

Această imagine a fost făcuta din oraşul Yoshiura de cealaltă parte a muntelui situat la  nord de Hiroshima, arată fumul se ridică de la explozia bombei. Acesta imagine a fost luata de un inginer australian la Kure, Japonia. (Foto AP)

 

This picture made from the town of Yoshiura on the other side of the mountain north of Hiroshima, Japan, shows the smoke rising from the explosion of the atomic bomb at Hiroshima, Aug. 6, 1945. It was picked up from an Australian engineer at Kure, Japan. Note the radiation spots on the negative caused by the explosion of the A-bomb, almost ruining the film. (AP Photo)

 

 

WWII A-BOMB SURVIVORS HIROSHIMA

 

 

Supravieţuitorii exploziei primei  bombe atomice folosite vreodată în război  aşteaptă tratament medical de urgenţă, pe 06 august 1945, în Hiroshima, Japonia. (Foto AP)

Survivors of the first atomic bomb ever used in warfare are seen as they await emergency medical treatment, on August 6, 1945, in Hiroshima, Japan. The explosion instantly killed more than 60,000 people, with ten of thousands others dying later from effects of the radioactive fallout. (AP Photo)

 

 

HIROSHIMA ATOMIC BOMB 1945

 

La scurt timp după explozie, supravieţuitorii  primesc ingrijiri de urgenţă de la  medicii militari, pe 06 august 1945. Explozia a ucis pe loc mai mult de 60.000 de oameni, alti  zece mii  murind mai târziu ca urmare a efectelor radiatiilor radioactive. (Foto AP)

Shortly after the first atomic bomb ever used in warfare was dropped by the United States over the Japanese city of Hiroshima, survivors are seen as they receive emergency treatment by military medics, on Aug. 6, 1945. The explosion instantly killed more than 60,000 people, with ten of thousands others dying later from effects of the radioactive fallout. (AP Photo)

 

HIROSHIMA AFTERMATH

 

Imaginea a fost tot ce a rămas după explozia  bombei atomice in Hiroshima, Japonia, pe 06 august 1945

Rubble was all that was left after the explosion of an atomic bomb in Hiroshima, Japan, on Aug. 6, 1945. U.S. President Harry Truman ordered the first use of this nuclear weapon, which contained more power than 20,000 tons of TNT, to hasten Japan’s surrender and end World War II. Japan surrendered on Aug. 14, 1945.

The atomic bomb was hailed as one of the most destructive forces in history and among the greatest achievements of science. (AP Photo)

 

 

ATOMIC BOMB HIROSHIMA

 

Ruine fumegande  în Hiroshima, Japonia, pe 07 august 1945, la o zi după explozia bombei atomice. (Foto AP)

A pall of smoke lingers over this scene of destruction in Hiroshima, Japan, on Aug. 7, 1945, a day after the explosion of the atomic bomb. (AP Photo)

 

U.S. PRESIDENT TRUMAN STIMSON

 

Preşedintele american Harry Truman, stânga, pe 8 august 1945,dupa explozia de la Hiroshima.

U.S. President Harry Truman, left, back from the Potsdam conference, is shown at his White House desk with Secretary of War Henry L. Stimson in Washington, D.C., Aug. 8, 1945. They discuss the atomic bomb that was dropped on Hiroshima, Japan. (AP Photo)

 

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

O clădire în mijlocul a hectare de moloz, în  Hiroshima a, 08 august 1945. (AP Photo / Mitsugi Kishida)

The shell of a building stands amid acres of rubble in this view of the Japanese city of Hiroshima, Aug. 8, 1945. (AP Photo/Mitsugi Kishida)

 

 

NAGASAKI DEVASTATION 1945

 

Supravietuitori ai atacului atomic de la Nagasaki.9 august 1945.

Survivors of the atomic bomb attack of Nagasaki walk through the destruction as fire rages in the background, Aug. 9, 1945. (AP Photo)

 

 

U.S. Air Force Crew members of the Great Artiste

 

Membrii echipajului bombardierului care a aruncat bomba atomica la Nagasaki.De la stânga la dreapta sunt; Sgt. R. Gallagher, Chicago; S. Sgt. A. M. Spitzer, Bronx, New York, Capt C.D. Albury, Miami, Florida, Cpt. JF Van Pelt, Jr., Oak Hill, W. Va; Lt. Olivi FJ, Chicago;. S. Sgt. E.K. Buckley, de la Lisabona, Ohio; T. Sgt. A. DeHart T., Plainview, Texas, şi M. Sgt. J. D. Kuharek, Columbus, Neb (Foto AP)

Crew members of ‘The Great Artiste’, B-29, that dropped the atomic bomb on Nagasaki, gather around Major Charles W. Sweeney, North Quincy, Mass., upon landing at Mather Field near on Nov. 8, 1945. All are members of crew that participated in historic mission. From Left to Right are; Sgt. R. Gallagher, Chicago; S. Sgt. A. M. Spitzer, Bronx, New York, Capt. C.D. Albury, Miami, Fla., Capt. J.F. Van Pelt, Jr., Oak Hill, W. Va.; Lt. F. J. Olivi, Chicago; S. Sgt. E.K. Buckley, Lisbon, Ohio; T. Sgt. A. T. Dehart, Plainview, Tex., and M. Sgt. J.D. Kuharek, Columbus, Neb. (AP Photo)

 

 

ATOMIC BOMB FAT MAN

 

In fotografie, un prototip al  bombei care a explodat la Nagasaki.

Nagasaki Type Bomb: This is the type of atomic bomb exploded over Nagasaki, Japan, in World War II, the Atomic Energy Commission and Defense Department said in releasing this photo in Washington, December 6, 1960. The weapon, known as the „Fat Man” type, is 60 inches in diameter and 128 inches long. The second nuclear weapon to be detonated, it weighed about 10,000 pounds and had a yield equivalent to approximately 20,000 tons of high explosive. (AP Photo)

 

 

NAGASAKI MUSHROOM CLOUD

 

Giganticul nor de fum care s-a riicat peste orasul nagasaki dupa bombardament.

A giant column of smoke rises more than 60,000 feet into the air, after the second atomic bomb ever used in warfare explodes over the Japanese port town of Nagasaki, on August 9, 1945. Dropped by the U.S. Army Air Forces B-29 plane „Bockscar,” the bomb killed more than 70,000 people instantly, with ten thousands dying later from effects of the radioactive fallout. (AP Photo)

 

 

WWII ATOMIC BOMB NAGASAKI

 

Ciuperca atomica de la Nagasaki.

A massive column of billowing smoke, thousands of feet high, mushrooms over the city of Nagasaki, Japan, after an atomic bomb was dropped by the United States on Aug. 9, 1945. A B-29 plane delivered the blast killing approximately 70,000 people, with thousands dying later of radiation effects. The attack came three days after the U.S. dropped the world’s first atomic bomb on the Japanese city of Hiroshima. The attacks brought about Japan’s unconditional surrender, and the war ended when the papers of surrender were accepted aboard the U.S. battleship Missouri on Sept. 2, 1945. (AP Photo/U.S.Signal Corps)

 

 

WWII NAGASAKI BOMB VICTIMS

 

Un baiat japonez isi cara in spate fratele ars de radiatii in urma exploziei de la Nagasaki.

An unidentified young boy carries his burned brother on his back Aug. 10, 1945 in Nagasaki, Japan. This photographs was not released to the public by the Japanese military but was disseminated to the world press by the United Nations after the war. (AP Photo/United Nations, Yosuke Yamahata)

 

 

WWII Japan Nagasaki 1945

 

Locul in care a cazut bomba de la Nagasaki.

Arrow marks the spot where the A-bomb struck at Nagasaki, Japan, August 10, 1945. Much of the bombed area is still desolate, the trees on the hills in the background remained charred and dwarfed from the blast and little reconstruction, except of wooden shacks as homes, has taken place. (AP Photo)

 

 

WWII Japan Nagasaki 1945

 

Japanese workers carry away debris in a devastated area of Nagasaki, an industrial city on southwest Kyushu, after the August 9, atomic bombing.

Smokestacks and a lone building stand in background of photo, first ground view of atomic bomb damage in Nagasaki and obtained by the Army from files of Domei, official Japanese news agency. (AP Photo)

 

 

NAGASAKI STRUGGLE FOR LIFE 1945

 

 

A mother and child struggle to go on living, August 10, 1945, a day after the atomic bomb was dropped over Nagasaki, Japan. (AP Photo/United Nations)

 

 

WWII HIROSHIMA BOMBING AFTERMATH

 

A few steel and concrete buildings and bridges are still intact in Hiroshima after the Japanese city was hit by an atomic bomb by the U.S., during World War II Sept. 5, 1945. (AP Photo/Max Desfor)

 

 

HIROSHIMA BOMB BLAST

 

About one month after the dropping of the first atomic bomb on Aug. 6, 1945, an allied correspondent examines the landscape of destruction at Hiroshima, Japan. (AP Photo)

 

 

HIROSHIMA A-BOMB VICTIM WWII

 

A victim of the first atomic bomb ever used in warfare is seen in September 1945, at the Ujina Branch of the First Army Hospital in Hiroshima. The thermic rays emitted by the explosion burned the pattern of this woman’s kimono upon her back. (AP Photo)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

All but a few scattered structures in this section of Hiroshima, Japan, have virtually disappeared in this aerial view after the August 6 atomic bomb was dropped on the city. This is the first original aerial view of the damage done by the nuclear bomb, released Sept. 1, 1945. (AP Photo/US Air Force)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION

 

The area around the Sangyo-Shorei-Kan (Trade Promotion Hall) area of Hiroshima is laid waste, after an atomic bomb exploded within 100 meters of here in 1945. (AP Photo)

 

WWII HIROSHIMA AFTERMATH

 

An allied correspondent stands in a sea of rubble before the shell of a building that once was a movie theater in Hiroshima Sept. 8, 1945, a month after the first atomic bomb ever used in warfare was dropped by the U.S. to hasten Japan’s surrender. (AP Photo/Stanley Troutman)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

The atomic bomb attack on the Japanese city of Hiroshima, left this mass of twisted steel and this gutted building standing in acres of desolation, Sept. 8, 1945. (AP Photo)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

Only a handful of buildings remain standing amid the wasteland of Hiroshima, Sept. 8, 1945, the Japanese city reduced to rubble following the first atomic bomb to be dropped in warfare. (AP Photo)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

Two people walk on a cleared path through the destruction resulting from the Aug. 6 detonation of the first atomic bomb, Sept. 8, 1945. (AP Photo/U.S. Air Force)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

A Japanese civilian salvages a piece of what was once a child’s tricycle in Nagasaki, Sept. 17, 1945. A nuclear bomb was dropped on the city, Aug. 9, 1945, destroying nearly everything within a four-mile area, and instantly killing thousands of civilians. (AP Photo/ACME/Stanley Troutman)

 

HIROSHIMA ANNIVERSARY

 

In this picture provided by Japan’s Association of the Photographers of the Atomic (Bomb) Destruction of Hiroshima, a nuclear bomb victim lies in quarantine on the island of Ninoshima in Hiroshima, Japan, 9,000-meter (9,843-yard) from the epicenter on Aug. 7, 1945, one day after the bombing by the United States. It was the first use of nuclear weaopns in warfare. (AP Photo/The Association of the Photographers of the Atomic (Bomb) Destruction of Hiroshima, Yotsugi Kawahara

 

NAGASAKI DEAD 1945

 

A tram, top center, is flattened in its rails and its passengers flung dead in a ditch, seen Sept. 1, 1945, following the detonation of the atomic bomb over Nagasaki of Aug. 9. (AP Photo/U.S. Army Signal Corps)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

A destroyed streetcar sits on the tracks as people walk and bicycle past at the Kamiyacho intersection in Hiroshima, Japan, some time after the atomic bomb was dropped on the city. (AP Photo/Hiroshima A-Bomb Museum)

 

HIROSHIMA ANNIVERSARY

 

In this picture provided by Japan’s Association of the Photographers of the Atomic (Bomb) Destruction of Hiroshima, nuclear bomb victims are sheltered at the Hiroshima Second Military Hospital’s tent relief center at the banks of the Ota River in Hiroshima, Japan, 1,150-meters (1,258-yards) from the epicenter on Aug. 7, 1945, one day after the world’s first nuclear bombing by the United States. (AP Photo/The Association of the Photographers of the Atomic (Bomb) Destruction of Hiroshima, Yotsugi Kawahara, HO)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION 1945

 

A view of Hachobori Street in Hiroshima, some time after the atomic bomb was dropped on this Japanese city, date unknown. (AP Photo/ Hiroshima A-Bomb Museum)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

The Urakami Catholic Cathedral in Nagasaki, seen Sept. 13, 1945, is laid waste in the aftermath of the detonation of the atom bomb over a month ago over this city. (AP Photo/ACME/Stanley Troutman)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

A Japanese soldier sifts through debris looking for some material worth salvaging in Nagasaki, Sept. 13, 1945, a little over a month after an atomic bomb was detonated over the city. (AP Photo/ACME/Stanley Troutman)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

A man pushes a loaded bicycle down a cleared path in a flattened area of Nagasaki, Sept. 13, 1945, following the Aug. 9 nuclear attack by an American B-29. (AP Photo/ACME/Stanley Troutman)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

Japanese people, seen Sept. 14, 1945, use primitive methods to navigate rubble-strewn streets in a suburb four miles outside of Nagasaki, where a nuclear bomb was detonated over the city. (AP Photo/ACME)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

This area of Nagasaki, seen in 1945, was crowded with industrial buildings and small residences. In the background are the remains of the Mitsubishi arms factory and a reinforced concrete school building at the foot of the hills. (AP Photo/U.S. Army)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

The city of Nagasaki is shown as a teeming urban area, above, then as a flattened, desolate moonscape following the detonation of an atomic bomb, below. Circles delineate the thousands of feet from ground zero. (AP Photo)

 

NAGASAKI DEVASTATION 1945

 

A Japanese family eats rice in the crude shack they built from the wreckage left on the spot where their home once stood in Nagasaki, Sept. 14, 1945. (AP Photo)

 

NAGASAKI DESTRUCTION 1945

 

These shacks, seen Sept. 14, 1945, were made from scraps of debris from buildings that were leveled in the aftermath of the atomic bomb that was dropped over Nagasaki. (AP Photo)

 

NAGASAKI DEVASTATION 1945

 

Bombed out shopkeepers sell goods on the sidewalks in Nagasaki in the Ginza district, a district comparable to New York’s Fifth Avenue, Sept. 30, 1945. (AP Photo/ACME)

 

A-BOMB NAGASAKI AFTERMATH WWII

 

A sacred Torii Gate stands erect over the completely destroyed area of a Shinto shrine in Nagasaki, in October 1945, after the second atomic bomb ever used in warfare was dropped by the U.S. over the Japanese industrial center.

Due to its structure, the blast of the explosion could go around it, therefore leaving the arch intact. The bombing killed more than 70,000 people instantly, with ten thousands dying later from effects of the radioactive fallout. (AP Photo)

 

HIROSHIMA DESTRUCTION

 

Church services continued in the Nagarekawa Protestant Church in 1945 after the atomic bomb destroyed the church in Hiroshima. (AP Photo/Nagarekawa Church)

 

NAGASAKI A-BOMB VICTIM WWII

 

This young man, a victim of the second atomic bomb ever used in warfare, is seen as he is lying sick on a mat, in Nagasaki, in late 1945. The bombing killed more than 70,000 people instantly, with ten thousands dying later from effects of the radioactive fallout. (AP Photo)

 

FEREBEE BEAHAN

 

Maj. Thomas Ferebee, left, of Mocksville, N.C., and Capt. Kermit Beahan, right, of Houston, Texas, talk at a hotel in Washington, D.C., on Feb. 6, 1946. Ferebee dropped the atomic bomb over Hiroshima, and Beahan dropped the bomb over Nagasaki. They are summoned to the nation’s capital from Roswell Field, N.M., to prepare for the joint Army-Navy atomic bomb testing on target warships at Bikini atoll next May. (AP Photo)

 

NAGASAKI DESTRUCTION

 

U.S. Navy sailors look through debris in the bomb-devastated city of Nagasaki, March 4, 1946. (AP Photo)

 

WWII AFTERMATH HIROSHIMA

 

This photo shows the total destruction of the city of Hiroshima, Japan, on April 1, 1946. The atomic bomb known as „Little Boy” was dropped over Hiroshima on Aug. 6, 1945 during World War II from the U.S. AAF Superfortress bomber plane called „Enola Gay.” (AP Photo)

 

HIROSHIMA WOUNDED

 

Ikimi Kikkawa shows keloid scars following the healing of burns caused by the atomic bomb dropped on Hiroshima at the end of the second World War. She was seen at the Red Cross hospital there, June 5, 1947. (AP Photo)

 

HIROSHIMA WOUNDED

 

Akira Yamaguchi shows his heavy scars, June 5, 1947, a result of the healing of burns sustained from the atomic bomb attack of Hiroshima. (AP Photo/U.S. Army)

 

TERAVAMA A-BOMB SURVIVOR

 

A survivor of the first atomic bomb ever used in warfare, Jinpe Teravama retains scars after healing of burns from the bomb explosion, Hiroshima, in June 1947. (AP Photo)

 

WWII FIRST A-BOMB

 

Commanding officer and pilot Col. Paul W. Tibbets Jr. waves from the cockpit of his bomber plane at its base in Tinian, on August 6, 1945, shortly before take-off to drop the first atomic bomb over Hiroshima, Japan. The day before Tibbets named the B-29 Superfortress after his mother „Enola Gay.” (AP Photo)

 

[via Denverpost.com]

 

 

 

 

 

06/08/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Un conflict aproape uitat – Războiul din Coreea (1950-1953). VIDEO

 

 

    Cele două războaie mondiale, care prin urmările lor au determinat remodelarea întregului mapamond, au marcat puternic secolul XX. Sfârșitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial a lăsat o lume întreagă traumatizată, prăbușită economic și financiar și totodată a pus față în față două mari puteri victorioase: S.U.A. și U.R.S.S.. Această rivalitate sovieto-americană a dominat relațiile internaționale, cele două puteri reprezentând actorii principali ai “Războiului Rece”.

Termenul este unul general care descrie conflictul politic, ideologic, strategic și militar de decenii dintre S.U.A. și aliații săi occidentali pe de-o parte și U.R.S.S. și alte țări comuniste pe de altă parte. Ambele tabere au descris adesea conflictul ca pe unul dintre capitalism și comunism, și nu ca pe unul dintre două state.

Perioada în care s-a desfășurat conflictul poate fi încadrată între sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până la destrămarea U.R.S.S. în 1991[1]. Cele două puteri au încercat pe parcursul a aproape jumătate de secol să își extindă aria de influență și să își impună propria doctrină purtând astfel o adevărată luptă pentru putere cu toate că cele două forțe nu s-au angajat în mod direct într-un conflict armat.

    „Mareea sovietică” a cuprins în 1945-1948 o mare parte din Europa și, așa cum avertizase Stalin, puterea învingătoare avea dreptul de a instala în teritoriul ocupat de trupele sale propriul regim social politic și economic. Ceea ce a și făcut. Consolidarea puterii comuniste în estul şi sud-estul Europei, în 1946, precum şi eventualitatea câştigării de către comunişti a războiului civil din Grecia, au condus în cele din urmă la Doctrina Truman şi Planul Marshall.

Constituirea Republicii Populare Chineze în octombrie 1949 a dat naştere unui al doilea potenţial gigant comunist. Ca ripostă la aceeaşi situaţie la 4 aprilie 1949 la Washington a luat naștere Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), alianță militară defensivă, de apărare mutuală la solicitarea vest europenilor[2].

   Primul conflict “fierbinte” al “războiului rece” a fost reprezentat de războiul din Coreea desfășurat între 25 iunie 1950 și până la semnarea armistițiului din 27 iulie 1953[3]. Astfel între anii 1950 și 1953, în Peninsula Coreeană, s-au angajat în conflict militar cele mai puternice țări din lume.

Lumea s-a aflat poate mai mult ca în timpul crizei rachetelor din Cuba în pragul iscării unui al treilea război mondial[4]. Războiul din Coreea a opus forțele Republicii Coreea (Coreea de Sud) alături de cele ale coaliței Națiunilor Unite, având Statele Unite în poziția de lider militar și politic, împotriva armatei Republicii Populare Democrate Coreene, substanțial sprijinită din punct de vedere material și uman de Republica Populară Chineză și Uniunea Sovietică[5].

Războiul a avut mai multe dimensiuni ca cea ideologică, psihologică și militară, însă predominante au fost motivele politice și ideologice. Amintirea ororilor celui de-Al Doilea Război Mondial era încă foarte proaspătă în conștiința opiniei publice din întreaga lume și de asemeni plana teama armei atomice al cărei efect psihologic începuse să acționeze în calculele oamenilor politici și liderilor militari și despre care ziarul Le Monde din 11 august 1945 scria că “este prea periculoasă pentru a fi încredințată unei lumi fără principii”[6]. În această confruntare ideologia americană suținea apărarea libertăților democratice, a sistemului de valori occidental și stoparea expansionismului comunist, în timp ce ideologia comunistă lupta pentru reprimarea imperialismului mondial agresor, pentru victoria socialismului în întreaga lume.

   Un rol la fel de important pe lângă această dimensiune ideologică a conflictului îl au şi celelalte două: dimensiunea psihologică şi militară. În timpul războiului coreean aceste idei îşi găsesc aplicabilitatea, debarcarea trupelor americane la Inchon fiind văzută de comuniştii chinezi ca o ameninţare la adresa Chinei în timp ce atacul nord coreean precum şi intervenţia chineză au fost percepute de Washington ca fiind orchestrate de Moscova în dorinţa acesteia de a-şi mări sfera de influenţă.

   Din punct de vedere ideologic partea comunistă a dorit să includă Peninsula Coreeană într-un bloc comunist. Din punct de vedere politic, Uniunea Sovietică a asemănat Peninsula Coreeană cu Polonia în Europa de Est, văzând în aceasta o rampă de lansare pentru un eventual atac împotriva U.R.S.S. și a susținut faptul că guvernul coreean ar trebui să fie “loial” Uniunii Sovietice[7].

   Coreea se afla sub acupația Japoniei încă din 1910 fiind exploatată economic și servind drept bază importantă de război pentru niponi în timpul celui de-al doilea război mondial. După capitularea Japoniei pe 10 august în urma atacurilor americane de la Hiroshima și Nagasaki pe 6 și respectiv 9 august 1945, peninsula a fost împărțită de-a lungul paralelei 38, separare făcută de comun acord, prin care trupele americane ocupau partea de sud iar cele sovietice zona de nord. S.U.A. au sugerat ca paralela 38 să acționeze ca linie de demarcație, propunere acceptată fără obiceție de Stalin, pentru acesta prezentând mai mult interes zona nordică mai industrializată decât cele două treimi de populație rămase în sud[8].

  Paralela 38 a căpătat atât un sens militar cât și politic în plus, față de cel geografic de până la acel moment, deoarece a fost aleasă pentru a facilita capitularea Japoniei și a creat condiții pentru o Coree aflată sub tutelă multi-națională. Din punct de vedere fizic, împărțea peninsula tăind mai mult de 75 de pârâuri, 12 râuri, 181 de drumuri de care, 104 drumuri de țară, 15 drumuri de provincie practicabile pe orice tip de vreme, 8 autostrăzi, 6 linii de transport feroviar și chiar și o casă[9].

Din punct de vedere economic divizarea în sine nu a fost benefică pentru viața de zi cu zi a coreenilor deoarece cele două zone se completau reciproc atât în sectorul agricol cât și industrial. În ceea ce privește aspectul politic, în urma ocupației militare din cele două părți ale peninsulei de către americani și sovietici, linia tot odată împărțea poporul coreean în două blocuri diferite din punct de vedere ideologic, politic, și al valorilor și sistemelor economice. Astfel paralela 38, de altminteri o linie artificială, promitea doar să irite situația din Coreea.

   Atât Statele Unite în Coreea de Sud, cât și Uniunea Sovietică în Coreea de Nord, au stabilit ocupații militare și guverne separate. Responsabil de zona americană era Corpul 24 al armatei S.U.A. aflat sub comanda General-locotenent John Hodge R., în timp ce Armata a 25-a din frontul 1 al forțelor sovietice din Extremul Orient, aflată sub comanda General-colonel Ivan M. Chistiakov, răspundea de zona sovietică.

Guvernul militar a fost pentru coreeni o surpriză dezamăgitoare care a provocat un nivel ridicat de nemulțumire și sfidare mai ales în sud. Acest lucru s-a datorat faptului că forțele americane nu au fost la fel de bine pregătite pentru misiunea de ocupație și guvernare ca cele sovietice care aveau și misiunea de a se ocupa inclusiv de problemele ideologice și politice. Mulți autointitulați reprezentanți coreeni au întâmpinat trupele americane din postura de gazde, o situație pentru care generalul Hodge a fost complet nepregătit.

De exemplu, Hodge a fost uimit când a cerut să se întâlnească cu câte doi reprezentanți ai fiecărui partid politic și s-au înfățișat 1200 de persoane[10].

   Trupele sovietice au întâmpinat însă situația cu mai multă pricepere folosindu-se de comuniștii coreeni a căror partid s-a înființat oficial în luna iulie 1946. Partidul îl avea drept lider pe Kim Il-sung care se bucura de sprijinul sovieticilor cu ajutorul cărora lansează o campanie masivă de impunere a valorilor, ideologiilor și sistemelor comuniste[11]. Generalul Chistiakov a rezolvat problema disidenților permițându-le să fugă în zona americană sau prin lichidarea celor “ireconciliabili”. Totodată Uniunea Sovietică a permis comuniștilor coreeni dreptul de a conduce alți coreeni și a trecut la înarmarea forțelor din nord cu arme grele, cum ar fi tancuri, mitraliere și piese de artilerie.

    Deși au existat negocieri între cele două regiuni privitoare la reunificarea țării atât în luna martie cât și în luna mai a anului 1946 acesta nu a fost posibilă lovindu-se de fiecare dată de refuzul Moscovei de a recunoaște oproapre orice partid important din Coreea de Sud. Nefiind depășite neînțelegerile dezbaterile au fost amânate pe anul următor în luna mai. În 1947 s-au depus noi eforturi. Comisia mixtă sovieto-americană, creată în anul precedent, căzuse de acord asupra principiului unei consultări a tuturor formațiunilor politice „democratice” pentru a le cunoaște opiniile privind natura guvernului provizoriu care urma să se constituie.

Curând însă odată cu respingerea planului Marshall de către țările din Est, raporturile aveau să se tensioneze, iar comisia, incapabilă să se înțeleagă asupra listei partidelor care urmau să fie consultate, avea să se destrame. În această situație, Washingtonul preconizase tinerea de alegeri între cele două zone în vederea constituirii unui parlament unic care să desemneze un guvern provizoriu[12].

Între timp la 14 noiembrie 1947 Adunarea O.N.U. adoptase unanimitate, cu excepția voturilor țărilor blocului sovietic o rezoluție în acest sens, însărcinînd o comisie să studieze la fața locului măsurile care urmau să fie luate ulterior. Adunarea Generală a recunoscut dreptul Coreei la independență și a stabilit o comisie care să supravegheze alegerile. Aceasta s-a numit United Nations Temporary Commission on Korea (UNTCOK)[13]. Comisia nu a avut însă posibilitatea să pătrundă în Coreea de Nord și refuzase să recunoască rezultatele alegerilor ținute în sud la 10 mai 1948.

   În luna august 1948, în nord, s-au desfășurat alegeri după modelul sovietic. Fiecare dintre cele două parlamente pretindea că reprezintă întreaga țară. În parlamentul de la Seul, o sută de locuri au fost rezervate deputaților din nord. Cât privește parlamentul de la Phenian, 360 din cei 572 de membri au fost aleși de o adunare de delegați care afirmau că vorbesc în numele Sudului. La 12 octombrie 1948, Moscova recunoștea drept șef al guvernului din Nord pe Kim Il-sung care fusese desemnat în acest post de către parlamentul din Nord[14].

La 1 ianuarie 1949, confirmând un acord provizoriu, Washington-ul făcea același lucru cu Syngman Rhee. Erau întrunite toate condițiile unui război civil și singura care ar fi fost de natură să le împiedice ar fi fost prezență trupelor celor două puteri, hotărâte să evite o confruntare armată, care ar fi putut să le fie fatală atât uneia, cât și celeilalte. În aceeași zi de 1 ianuarie, U.R.S.S. avea să enunțe retragerea completă a forțelor sale, după o ezitare de șase luni, Truman având să urmeze exemplul acesteia[15].

   La 25 iunie 1950 armata nord-coreeană a atacat Sudul, ,,războiul rece” devenind ,,cald”.

La 26 iunie 1950, după numai 24 de ore de la începerea războiului, tancurile celor din Nord erau la periferiile orașului Seul. Era clar că Phenianul nu avea nici cea mai mică intenție să dea urmare rezoluției adoptate în ajun de către Consiliul de Securitate cu 9 voturi pentru, nici un vot contra și o abținere (Iugoslavia), care îi cerea să-și retragă în cel mai scurt termen posibil trupele pe paralela 38.

    SUA s-au adresat Consiliului de Securitate al ONU cerând Coreei de Nord să înceteze ostilităţile şi să se întoarcă dincolo de paralela 38. Fără a participa la sesiune şi fără a-şi folosi dreptul de veto, ambasadorul sovietic ,,i-a dat lui Truman posibilitatea să organizeze rezistenţa ca decizie a comunităţii mondiale şi să justifice rolul american în Coreea.”[16]

    Declarația președintelui american Truman din 27 iunie 1950, la doar două zile după surprinzătoarea invadare a Coreei de Sud de către armata Coreei de Nord stabilea clar motivațiile și coordonatele politice și ideologice ale războiului :

    Atacul împotriva Coreei (de Sud) dovedește fără nici o îndoială că pentru cucerirea unor națiuni independente, comunismul a trecut de la acte de subversiune la invazia armată și război . Au fost astfel ignorate documentele Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru menținerea păcii și securității internaționale.

    Pentru președintele american era limpede că atacul nord-coreean reprezenta un punct de cotitură în istoria lumii, dincolo de care comunismul ori era respins, ori s-ar fi extins irezistibil prin forță sau presiuni în întreaga lume. Ordinul președintelui Truman dat generalului McArthur, comandantul forțelor americane din Pacific, de a interveni în Coreea de Nord cu unități navale și aeriene s-a produs cu câteva ore înaintea votării Rezoluției Consiliului de Securitate al O.N.U. prin care era autorizată pentru prima dată folosirea forței în oprirea unei agresiuni. Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Turcia, Filipine, Thailanda, Olanda, Etiopia, Franța, Columbia, Belgia, Grecia și Africa de Sud și-au trimis contingente de diferite mărimi pentru a lupta, sub steagul Națiunilor Unite și comandament militar american, pentru stăvilirea comunismului în Peninsula Coreeană. De partea cealaltă, nord-coreenii au fost susținuți cu tehnică de luptă, consilieri și chiar cu efective de către Uniunea Sovietică și mai ales de către China Populară[17].

   Iniţial, ajutorul SUA şi al Marii Britanii s-a materializat în suport aerian şi naval considerându-se, în ciuda scepticismului liderilor militari americani, că acest sprijin va fi suficient.

   Reuşita invaziei de la Inchon (15 septembrie 1950) când ofensiva condusă de MacArthur a scos trupele ONU din punga de la Pusan şi i-a determinat pe nord-coreeni să se retragă la sfârşitul lunii pe teritoriul propriu după ce ulterior evacuaseră Seulul, a determinat administraţia americană să se întrebe ce va urma.

   Atunci când luptele au trecut dincolo de paralela 38, regimul comunist chinez, condus de Mao Zedong, a avertizat ca orice mișcare a trupelor O.N.U. dincolo de fluviul Yalu ( granița dintre China și Coreea ) ar fi inacceptabilă pentru țara sa. MacArthur a prevenit Departamentul de Stat al S.U.A. cu privire la faptul că trupele regimului comunist chinez se concentrau la nord de fluviul Yalu, însă acest avertisment nu a fost luat în seamă. Pe 25 noiembrie 1950, aprope 200.000 de „voluntari” chinezi au trecut fluviul Yalu, atacând frontal trupele O.N.U., luate total prin surprindere. Incă 500.000 de chinezi au facut același lucru în decembrie 1950[18].

   ,,Când armata Chinei Populare a lovit şocul surprizei a provocat o retragere aproape în panică a forţelor americane de la Yalu la sud de Seul, care a fost abandonat pentru a doua oară în şase luni. În lipsa unei doctrine pentru războiul limitat, criza a făcut ca administraţia Truman să piardă controlul asupra obiectivelor politice.

Depinzând de fluctuaţiile luptei, obiectivele politice au fost declarate a fi stoparea agresiunii, unificarea Coreei, menţinerea securităţii forţelor Naţiunilor Unite, garantarea unei încetări a focului în lungul paralelei 38 şi împiedicarea extinderii războiului.”[19]

    Primele înfrângeri americane, produse în urma intervenției masive a chinezilor pe frontul coreean, au furnizat și primele reportaje obiective, dar deloc favorabile militarilor, ale corespondenților de război americani și britanici. Aceștia nu au ezitat să scrie despre gradul slab de pregătire pentru luptă a unităților militare aliate sau despre atrocitățile din lagărele de prizoneri nord-coreeni din Coreea de Sud.

Reacția militarilor americani, care nu puteau concepe ca întregul lor efort de război, pentru care țara îi trimisese să lupte, să nu fie susținut necondiționat și de către presă, a fost imediată și fără menajamente: la 21 decembrie 1950, generalul McArthur a instaurat oficial cenzura militară asupra tuturor materialelor de presă de pe front[20].

    MacArthur lansează o nouă ofensivă pentru alunga forțele nord coreene peste râul Yalu dar acțiunea sa a coincis cu contraofensiva chineză condusă de generalul Lin Biao. Datorită inferiorității numerice și a echipamentului neadecvat au bătut în retragere. Comuniștii au reușit să reocupe Pyongyangul și Seulul la începutul lunii ianuarie 1951.

   Soarta războiului s-a schimbat odată cu ofensiva din a doua jumătate a lunii a forțelor O.N.U. Seulul revine sub control sud coreean în martie iar forțele O.N.U. au trecut pentru a doua oară paralela 38.

    MacArthur a cerut ca bazele manciuriene să fie bombardate și să fie instituită o blocadă asupra Chinei și tot aici să fie aduse forțele chineze naționaliste din Taiwan. Drept urmare, în aprilie 1951, MacArthur este demis pentru emiterea acestor pretenții care depășeau domeniul atribuțiilor unui comandant militar iar obiectivele americane au fost încă o dată modificate. Pentru prima oară, ,,respingerea agresiunii” a fost definită ca ajungerea la reglementări pe linia de încetare a focului oriunde ar fi aflat aceasta.[21]

    Primele negocieri pentru încheierea unui armistițiu au loc pe data de 10 iulie mai întâi la Kaesong în Coreea de Nord iar mai târziu la Panmunjon. Un prim progres avea să se înregistreze în luna noiembrie 1951, când s-a convenit asupra unei linii de armistițiu de-a lungul frontului cu o poziție ușor avansată a Coreei de Sud față de paralela 38.

   În octombrie 1952 Comandamentul O.N.U. a făcut o ofertă finală de pace şi o dată cu respingerea ei de către comunişti s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioadă nedefinită.

În timpul vizitei sale în Coreea, preşedintele american ales, Dwight Eisenhower, a declarat că este partizanul încetării focului. Deşi nu a cerut punerea la punct a unor planuri de luptă, care să vizeze operaţiuni majore, a sugerat într-un cerc restrâns că ,,în absenţa unui progres satisfăcător, intenţionăm să uzăm decisiv de arsenalul nostru militar, fără niciun fel de inhibiţie şi vom înceta a ne simţi răspunzători pentru escaladarea conflictului în Peninsula Coreea.

   Un factor decisiv în reluarea negocierilor din aprilie 1953 l-a avut se pare şi moartea lui Stalin din martie acelaşi an. Premierul chinez Zhou Enlai, prezent la Moscova pentru funeeralii a sugerat revenirea la masa tratativelor şi constatându-se acordul părţilor implicate, negocierile au fost reluate. Şi de această dată acestea au fost destul de dificile fiind îngreunate de refuzul liderului sud-coreean, Singham Rhee, la orice armistiţiu care ar fi lăsat Coreea divizată.

De asemenea, negocierile au fost îngreunate de intensitatea bombardamentelor americane precum şi de puternica ofensivă finală a armatei chineze. Până la urmă comuniştii au renunţat la cererea de repatriere forţată a prizonierilor şi acordul de încetare a focului a fost semnat.

   Războiul se încheia la 27 iulie 1953 prin semnarea armistiţiului de la Panmunjon între reprezentanţii ONU, cei ai Chinei şi cei ai Coreei de Nord. Coreea de Sud care se opunea divizării prin vocea lui Rhee nu l-a semnat.

   Aşadar înţelegerea nu a condus la o pace reală, relaţiile dintre cele două Corei rămânând în continuare încordate. Analiști și istoricii Războiului Rece sunt unanimi în a aprecia că cei trei ani de confruntări sângeroase în care 900.000 de chinezi, 1,5 milioane de nord-coreeni și 1,3 milioane de sud-coreeni dar și 34.000 de americani au murit în confruntarea din Peninsula Coreeană au avut parte de cea mai proastă mediatizare din istoria conflictelor militare.

(Foto AP)

09.26.1950 . (Departamentul american al apărării / US Marine Corps / S. sergentul John Babyak . , Jr. )

recruţi din Coreea de Sud , merg la   război împotriva cotropitorilor nord-coreeni .  17 iulie 1950. (Foto AP)

(Foto AP)

(Foto AP)

U.S . Navy)

( Foto AP / Charles P. Gorry )

august 1950. ( Foto AP / Desfor Max )

Prizonieri comunisti (Foto AP)

Spioni comunisti

(Foto AP)

( Foto AP / U.S . Comandantul armatei americane,generalul Mc.Arthur{cu geaca de piele}

Life Walker Hank. ( Foto AP / Walker Hank )

(Departamentul american al apărării / TSGT Robert H. . Mosier )

( Foto AP / Desfor Max )

(Departamentul de Apărare U. S. / CPL . P. McDonald )

Atac asupra trupelor  comuniste   pe 28.01.1951 . (Foto AP)

( Foto AP / Desfor Max )

(Foto AP)

Statuia fratilor coreeni

 

Surse: Boston com. si  http://ro.scribd.com/doc/15177360/INTERVENIA-ONU-IN-RZBOIUL-DIN-COREEA

 

 

 

[1] Bill Kte’Pi, Cold War, în Encyclopedia of World History vol. VI, Facts On File, Inc., 2008, p. 99.
[2] Henry Kissinger, Diplomația, Editura ALL, București, 2010, p 415.
[3] Declarația „US State Department ” „Korea: Neutral Nations Supervisory Commission” and the Armistice Agreement „which ended the Korean War.” (http:/ / www. fas. org/ news/ dprk/ 1995/ 950313-dprk-usia. htm). Fas.org. . site accesat la data : 20. 12.2011., Marsha E. Ackermann, Korean War (1950-1953), în Encyclopedia of World History vol. VI, Facts On File, Inc., 2008, p. 251.
[4] Carter Malkasian, Essential Histories -The Korean War 1950-1953, Osprey Publishing, 2001, p. 7.
[5] Călin Hentea, Propagandă fără frontiere, Editura Nemira, București, 2002, p. 103.
[6] Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Traducere Monica Timu, vol. 5, Iaşi, Institutul European, 1998, p.10.
[7] Ohn Chang-Il, The Causes of the Korean War, 1950-1953, în : International Journal of Korean Studies , vol. XIV, No. 2, Korea Military Academy, 2010, p. 19.
[8] A. Fontaine, Istoria Războiului Rece -De la Revoluţia din Octombrie la războiul din Coreea 1917-1950, vol. 2, Editura Militară, București, 1992, p. 196.
[9] Shann C. McCune, “Physical Basis for Korean Boundaries,” în Far Eastern Quarterly, No. 5 (May, 1946), p. 286-287.
[10] Ohn Chang-Il, op. cit., p. 23.
[11] Carter Malkasian, op. cit., p. 12.
[12] A. Fontaine, Istoria Războiului Rece-De la războiul din Coreea la criza alianțelor.1950-1967, vol. 3, Editura Militară, București, 1993, p. 17.
[13] Carter Malkasian, op. cit., p. 13.
[14] Ibidem .
[15] A. Fontaine, , op. cit., vol. 3, p.18-19.
[16] H. Kissinger, op. cit., p. 417.
[17] Călin Hentea, op. cit., p. 104-5.
[18] A. Fontaine, , op. cit., vol. 3, p.27.
[19] H. Kissinger, op. cit., p. 421.
[20] Călin Hentea, op. cit., p.106.
[21] H. Kissinger, op. cit., p. 424.

 

 

 

09/08/2013 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

INSPAIMANTATORUL CERNOBAL. Scary Chernobyl by Paul Fusco. VIDEO SI GALERIE FOTO

Igor Kostin: Chernobyl - The Aftermath

In ziua de 26 aprilie 1986, ora 01:23:58 am, la Centrala atomo-electrica de la Cernobâl , aflata la 200 km de Kiev, in Ucraina sovietica, a   avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii, atunci  cand unul din cele patru reactoare ale centralei a explodat.


Vartejuri de foc si praf s-au ridicat la inaltimea de aproape doi kilometri in atmosfera, cu o puterea egala cu o suta de explozii atomice de la Hiroshima si Nagasaki luate impreuna, iar din reactorul afectat au fost aruncate pana la 1 miliard curie de energie radioactiva si aproximativ 156 tone de produse suprimate.

Se afirma ca efectele nu vor disparea nici in 300 de ani.

Conducerea sovietica nu a recunoscut in primele zile dimensiunea accidentului si nu a ordonat evacuarea populatiei  decat mai tarziu.

Norul radioactiv de la centrala a ajuns pana in Marea Britanie si Suedia.

In prezent se lucreaza la un nou sarcofag de beton ce il va acoperi pe cel vechi, care a inceput sa se deterioreze si sa permita radiatiilor sa se scurga in atmosfera. Noul sarcofag va oferi siguranta pentru aproximativ 100 de ani.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agentia Internationala pentru Energia Atomica   (AIEA) și Organizatia Mondiala a Sanatatii  (OMS), a atribuit acestui accident  56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse, pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați in 2002.

Igor Kostin: Chernobyl - The Aftermath

August 1989: Demonstrantii din Kiev cer guvernului  sa faca publice documentele despre catastrofa nucleara de la Cernobâl. Pe unul din banere scrie : „Cerem un proces ca la Nurenberg pentru Cernobâl”.

Paul Fusco a lucrat ca fotograf  in cadrul  U.S. Army Signal Corps, în Coreea 1951 – 1953, si a studiat fotojurnalismul la Universitatea din Ohio, unde a primit licenta în 1957. Sa mutat la New York City şi a început cariera ca fotograf până în 1971.

El a facut reportaje importante referitoare la aspecte sociale în SUA, inclusiv situaţia  minerilor sărăciţi din Kentucky; a vietii de ghetou din Latino în New York City; experimentele culturale în California; viaţa afro-americanilor din Delta Mississippi, prozelitismul religios în Europa de Sud  şau despre  muncitorii migranţi. De asemenea, el a lucrat în Anglia, Israel, Egipt, Japonia, Asia de Sud, Brazilia, Chile şi Mexic,a făcut un studiu extin asupra  ţărilor Cortinei de Fier si a colindat  din nordul Finlandei in  Iran.

Fusco a abordat  Magnum Photos, devenind  asociat în 1973  membru cu drepturi depline în anul următor. Fotografiile lui au fost publicate pe scară largă în reviste importante din SUA, inclusiv Time, Life, Newsweek, New York Times Magazine, Jones Mama şi Astazi Psihologie, precum şi în alte publicaţii din întreaga lume.

Fusco sa mutat la Mill Valley, California, la începutul anilor 1980  fotografiind vieţile celor oprimaţi şi a celor cu un stil de viaţă alternativ.

Printre subiectele cele mai recente abordate sunt acelea legate de oamenii bolnavi de  HIV / SIDA în California, persoanele fără adăpost şi sistemul de protecţie socială în New York, revolta zapatista din statul mexican Chiapas. El a lucrat de asemenea la un proiect pe termen lung de documentare asupra  copiilor si adultilor  bielorusi care s-au imbolnavit radiatiilor radioactive de la explozia centralei atomice de la  la Cernobil.

 

 

 

 

Paul Fusco worked as a photographer with the United States Army Signal Corps in Korea from 1951 to 1953, before studying photojournalism at Ohio University, where he received his Bachelor of Fine Arts degree in 1957. He moved to New York City and started his career as a staff photographer with Look, where he remained until 1971.

Source: pphotographyb.blogspot.com

 

 


27/04/2013 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: