CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Inima Românității – TRANSILVANIA. VIDEO

 

 

 

 

 

In timpul raspândirii lor maxime catre apus si rasarit strămoșii românilor, dacii, ocupau un areal care se intindea  din apropierea zonelor de munte ale Austriei si Boemiei actuale, pâna in stepele din nordul Marii Negre.

Pamantul lor,cuprins intre doua stepe, Campia Panonica si cea de la nordul Marii Negre, iși avea centrul in cetatea naturală a munților Transilvaniei.

Din protoistorie si până astăzi, de câte ori poporul din Carpați și-a constituit un stat propriu care a putut ajunge la deplina sa intocmire, acel stat a cuprins la mijloc sâmburele Transilvaniei și a avut o formă aproape rotundă.

Etnogeneza românilor este una din cele mai importante probleme ale istoriei noastre naţionale, care a atras nu numai atenţia istoricilor români, dar şi a celor străini.

 Istoricul Xenopol spunea că fosta Dacie, ocupată de populaţiile migratoare, a devenit pe rând „Goţia”, „Gepidia”, „Avaria”, „Cumania” şi argumentează că e normal ca majoritatea  documentelor oficiale să-i amintească pe migratori şi  rar pe autohtoni, deoarece războinicii erau cei care atrăgeau atenţia, din cauza tulburărilor provocate.

Astfel, dacă vlahii (românii) nu au luat parte la evenimentele  politice, nici nu apar în documente, iar ţinutul locuit de ei era denumit după numele celor care îl stăpâneau temporar.

„De ţărani nu se vorbeşte în istorie. În istorie se vorbeşte de ăia care ţin frâna politică, ca să zic aşa, şi de ăia care sunt stăpânitori şi care, în general, în evul mediu, au fost invadatorii.

Despre ei se vorbeşte, cei care sunt stăpânii pământului în momentul acela”, explică istoricul  Neagu  Djuvara.

„În al doilea rând, trebuie să facem puţină istorie comparată. Tot atât de obscure sunt cel puţin două locuri în Europa şi care sunt foarte cunoscute: Albania şi  ţinuturile romanofonilor din Elveţia, care vorbesc  limba romanşă.

De ei, în 1000 de ani, şi în plin Occident, de aceşti oameni care vorbesc un dialect latin în Elveţia, nu există niciun cuvânt timp de 1000 de ani. Albanezii, de asemenea.

Vreo 1100 de ani s-au  ascuns prin munţi,  şi-i  regăsim pe la 1200 tot acolo. Nu au plecat şi s-au întors şi nu au fost paraşutaţi în Albania. Cazul cu Transilvania e cam acelaşi”, continuă el.

Etnogeneza româneasca, procesul de constituire a poporului român, s-a desfașurat între secolele I î. Chr si sec. VII-VIII p. Chr, parcurgând în mod specific, mai multe etape :

Astfel, în etapa preliminara (sec I î. Chr – I p. Chr), moesii si geto-dacii au realizat primele contacte economico-comerciale si politico-militare cu lumea romana, fiind preluate o serie de elemente superioare de civilizatie.

În cea de-a doua etapa, a stapânirii romane efective în Moesia si Dacia si a romanizarii propriu-zise (sec. I –VI p. Chr), spatiul carpato-danubiano-pontic a intrat în diferite forme de dominatie și influență  romană, inclusiv teritoriile dacilor “zisi liberi”, petrecându-se o romanizare intensiva, directa si indirecta, cu nimic deosebita de cea desfasurata în alte parti ale imperiului, configurându-se un etnos neolatin, extins, puternic si distinct în cadrul romanitatii orientale, care a rezistat în timpul migratiilor germanice si asiatice.

Cea de-a treia etapa, a consolidarii si cristalizarii etnogenezei românesti (sec. VI – VIII p. Chr), cea a migratiei slave si a convietuirii slavo-romanice, având drept urmare asimilarea noilor veniți, nemodificându-se esențial caracterul neolatin al poporului român.

1. Substratul (elementele păstrate  din limba populației autohtone care și-a  părăsit limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. – (Din lat.substratum.), îl prezintă tracii de nord, sau geto-dacii.

Această ramură a marelui neam al tracilor, aflată timp îndelungat în contact cu civilizaţia antică (la început greacă, apoi romană), a creat o cultură originală, care a atins un înalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto- dacilor să creeze statul lor propriu.

2.Al doilea component fundamental în etnogeneza românilor este elementul roman (sau stratul roman).

Acest strat s-a suprapus peste cel geto-dac: la început, până la cucerirea Daciei de către Imperiul Roman (anul 106 d.Chr.) – numai sub aspect economic şi cultural, iar după aceasta –  prin  sinteza etno-culturală dacoromană care a avut loc.

Datorită prezenţei parţiale la nord de Dunăre şi influenţei centrelor romane de la sud de Dunăre, aprofundarea acestei sinteze a continuat şi după anul părăsirii Daciei de către legiunile romane (271-275).

Ca urmare, a continuat romanizarea culturala a dacilor liberi şi statornicirea în spaţiul vechii Dacii a unei populaţii latinofone.

Acest proces s-a desăvârşit către secolul al Vl-lea, având drept rezultat formarea unei etnii şi a unei limbi romanice la nord şi sud de Dunăre: protoromânii (sau est-romanicii), cu o limbă comună (protoromână).

3. Slavii au influenţat într-o anumită măsură etnogeneza românilor, alcătuind adstratul (totalitatea elementelor dintr-o limbă străină care pătrund în cazul interferenței lingvistice și se adaugă unui idiom după constituirea lui. [< fr.adstr at, cf. germ.Adstrat < lat.adstr atus – așezat lângă].)

Slavii, fiind agricultori şi crescători de animale sedentari, au convieţuit timp mai îndelungat cu autohtonii, lăsând în limba română cuvinte din limba lor (plug, prieten, drag, iubire etc.), care denotă multiple și indelungate contacte umane.

Putem spune ca rolul slavilor în etnogeneza românilor este asemănător cu cel al germanicilor în constituirea popoarelor vest — romanice (francezilor, italienilor, spaniolilor, portughezilor).

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/26/teoria-imigrationista-a-formarii-poporului-roman/

 

 

 

 

 

30/06/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Controverse. Despre “miracolul” de neînțeles al asimilării dacilor

Cum de și-au pierdut dacii limba?

Trăind in cap cu mitul unui popor adamic unic și virtuos, de neimitat, dacopații intreabă, crezând că au găsit o obiecție logică:

“Daca istoria latinizarii care ne e servita zilnic ar fi adevarata, ar insemna ca dacii ar fi primii si singurii oameni care si-au pierdut limba in urma unei cuceriri sau, dupa alti mincinosi, chiar in timpul ei…

Asta ar insemna ca dacii erau o natie atat de fragila si instabila incat e de mirare cum au putut fi numiti “cei mai viteji dintre traci”… Nu, romanii nu i-au putut asimila…

Lăsând la o parte cazurile clasice ale dispariției prin asimilare a unor popoare și limbi de mare cultură: sumerienii, egiptenii, babilonienii, etruscii, hitiții, să ne oprim la cei asimilați de romani (deși etruscii făceau parte din aceștia, dar săzicem că etruscii le erau prea la indemână) :

Din neștiință, sau din nedorința de a ști, dacopații lasă deoparte faptul că la fel au fost asimilați în totalitate galii !…

Da, galii din ceea ce este astăzi Franța și care se întindeau până la orașul fondat de ei Milano (Mediolanum) din nordul Italiei. Chiar și numele Mediolanum e celtic.

Cu toate astea, glorioasa nație a celților, a galilor, care la un moment dat erau pe cale de a ocupa Roma, dacă nu erau trădați de gâște, glorioasa nație a celților a fost asimilată cu desăvârșire…

Or, organizația lor politico-socială, care ne e cunoscută din De Bello Gallico al lui Cezar, dar si din alte surse, era excepțional de sofisticată, cu acele colegii de preoți —druizii— care le amintesc pe cele ale brahmanilor din India, fiind singurele modele atestate de religiziozitate instituțională de acest tip.

Ca și la brahmanii din India, druizii puteau studia, cum bine o relateaza Cezar, până la 20 de ani inainte de a asimila intreaga masă structurată a religiei si mitologiei lor.

E limpede ca avem acolo, la cele două extreme ale continnuumului indo-european, două exemple de instituționalitate religioasă pre-istorică ce a supraviețuit sub această formă atât de structurată la celți și la indieni. (Iranienii fiind un alt exemplu, insă la iranieni religia colegială s-a transformat in ideologie de stat, urmată de ideologie imperială).

In comparație cu colegiile druizilor, romanii păstraseră doar o formă edulcorată, sub forma colegiului preoțesc oficial, cu acei rex sacrorum și flamen Dialis și alte forme arhaice ale cultului oficial.

In comparatie cu asta, despre formele oficiale, institutionale ale religiei dacilor nu stim practic nimic.

Cu toate astea, galii au fost asimilați in intregime, cu colegii de druizi cu tot. Bine-bine, au să sară unii, dar au supraviețuit in colțul ăla al Bretaniei, galii sint bretonii de azi…

Nu, nu sînt. Aceasta e ideologia din Asterix. Realitatea e alta.

Bretonii din Bretagne sînt o populație venită acolo din Britania de peste Canalul Mânecii in perioada obscură a Evului mediu, probabil după invazia insulei lor de către angli si saxoni. Bretona e o limbă celtică, intr-adevăr, insă e celtică insulară, foarte apropiată de limbile celtice din Țara Galilor (Wales) și Cornwall.

 

 

Image

Druizi

Aceasta e una din cele trei branșe celtice cunoscute, celelalte fiind: una tot insulară, reprezentată de irlandeză și scoțiană, și limba galilor despre care vorbim, galii puternici cuceriți și asimilați in intregime de romani.

Asimilați in totalitate atât de profund, incât știm despre limba lor la fel de puțin cât știm despre dacă.

Disparuti, asadar, galii, deveniti romani si, ulterior, francezi.

Sau, cucerirea și asimilarea puternicelor nații ale iberilor. La fel, dispăruți fără urmă, înghițiți, asimilați într-așa măsură încăt a rămas doar o mică populație vorbitoare a unei limbi dinainte, protejată de izolarea munților: bascii, așa cum în părțile noatre în Balcani au rămas albanezii, vorbitori ai unui grai de dinainte.

Și albaneza, ca și basca, au fost însă profund influențate lexical de latină și doar prăbușirea Imperiului le-a oprit asimilarea totală.

Așa incât, acolo unde populațiile locale au fost asimilate in intregime, avem limbile romane de astăzi: spaniola, portugheza, catalana, franceza, româna.

Cam atât despre “miracolul” de neînțeles al asimilării dacilor. Lucruri atat de elementare, incât

scoala ar trebui sa puna capat aberațiilor și rătăcirilor.

Dacopații sînt la fel de ridicoli ca și celtopații care incearcă să reînvie Stonehenge și pretind că posedă o tradiție milenară…

 

 

 Argumentul cu cele 14% „procente de teritoriu dac”  latinizate…

Image

 

Dacia lui Burebista

Unul din argumentele pe care dacopații il găsesc esential pentru temelia credinței lor, deși el nu are nicio bază in istorie, lingvistică și antropologie, e cel al “procentelor de teritoriu”…

Romanii nu au ocupat decât 14% din teritoriul Daciei, spun ei (unii îți cedează până la 20%)… Cum a fost atunci posibil ca întreg teritoriul Daciei (României istorice) să fi fost latinizat?

Totul e fals in acest raționament, de la premisă până la detaliile demonstrației și concluzii.

• Prima premisă falsă este aceea că ar fi existat un teritoriu al “Daciei” care coincidea mai mult sau mai putin cu cel al Romaniei de azi, si ca pe acest teritoriu care e cel de azi al României, s-ar fi vorbit acum 2000 de ani o limbă unică, precum și că intreg teritoriul României de azi era locuit de “daci”.

Aceasta e o construcție romantică, fără temei in realitate.

• Mai in jos, spre Dunare, cei care erau global numiți “daci” nu puteau vorbi o limbă unică, dupa cum nu a existat nici o limba germanica unica, nici o limba celtica unica.

Este o fantezie modernă a imagina o conștiință etnică și o unitate lingvistică acolo unde ele nu puteau exista. In istorie, prosperitatea economică și politică a adus intotdeauna diversitatea.

 Orașele italiene și cele flamande au vorbit intotdeauna dialecte atât de diferite, încât un accident istoric putea face ca unele din ele să devină limbi aparte, sau limbi dominante ale unor regiuni. Germana istoricã e împărțită în nesfârșite dialecte.

Engleza la fel, și numai un centralism politic sever a făcut ca franceza (langue d’oïl ) să strivească graiurile și limbile locale (ceea ce spaniola castiliană nu a reușit niciodată, dar nici nu a căutat să o facă).

• In istorie și in lingvistică, diversitatea este regula. Perspectiva e inversată față de ceea ce cred dacopații, care ignoră că latina a fost inițial doar limba unui târg fără ieșire la mare (Roma), inconjurat de populații puternice, care vorbeau limbi diferite: osca, umbriana, etrusca.

 

• In treacăt fie spus, acest argument i-ar pune în mare incurcătură, căci niciunul din ei nu pare să fi auzit de oscă și umbriană, sau de venetă și faliscă… alte limbi italice inrudite cu latina și pe care latina le-a inlocuit treptat. Dacopații cred că in Italia s-a vorbit numai latina… și atât. Si ca latina cobora din limba  dacilor.

Să-i trimitem insă să studieze osca și umbriana (in special ritualul Tabulelor Eugubine, foarte detaliata descriere a unor ceremonii si sacrificii in limbă umbriană, vorbită in zona orãșelului de azi Gubbio).

 

• Diversitatea lingvistică a fost intotdeauna regula in istorie, in special in zonele prospere economic, dar și in zonele muntoase sau de litoral (cf. Grecia, unde in perioada pre-clasică dialectele erau extrem de divergente).

Diversitatea lingvistica este regula pe intreaga planeta, iar nu uniformitatea accidentala moderna. Intr-o zonă precum Bărăganul (Câmpia Română) și Moldova avem insă de a face cu un alt tip de micro-climat socio-lingvistic: o regiune de tranzit, o zonă de cămpie ce vine in prelungirea stepelor din nordul mărilor Neagră si Caspică și care merge până in Siberia.

  La nord de Dunăre, pentru greci, incepea Scitia. Baraganul si Moldova sint ceea ce se numește o “spread zone”, o zonă de expansiune lingvistică.

Acolo a trebuit dintotdeauna să se intindă periodic un grup de dialecte sau de limbi in funcție de cine controla stepa. De la iranieni, până la goți și cumanii turcofoni, iar mai târziu slavi.

Asa se întâmplă in toată Asia centrală, și asta explică uniformitatea limbilor turcice și altaice vizavi de fărâmițarea extremă a dialectelor germanice sau italice. Turcofonii au trait intotdeauna intr-o “spread zone”.

 

• Faptul că latina s-a propagat pornind din zonele cucerite la nord de Dunare spre o “spread zone”, indiferent câte procente reprezentau acelea dintr-un teritoriu pe care îl decupăm noi azi după o realitate politică modernă ce nu are nimic de-a face cu antichitatea; latina s-a propagat de acolo pe un teritoriu larg tocmai datorita faptului că acel teritoriu era o “spread zone”: slab urbanizat si  slab populat.

Iata asadar de ce totul e fals in rationamentul cu 14%: transpune in trecut o realitate politica moderna;

face supozitii romantice si abuzive, fara sprijin in realitate;

presupune, fara a sti cine erau “dacii”, ca toate populatiile de pe un teritoriu anume, definit arbitrar, conform politicii moderne, erau  toti “daci” si  presupune ca toti “dacii” vorbeau aceeasi limba. 

O fictiune romantica, dar nociva, in masura in care ignora deliberat principiile de baza ale istoriografiei si lingvisticii.

Cei care doresc sa argumenteze in contradictoriu sint rugati sa explice mai intai formarea limbii umbriene (bibliografie larg accesibila pe internet) si sa citeze din alte lucrari decât „Dacia preistorica” a celui care  a fost Nicolae Densusianu… 

Blogul lui Dan Alexe 

07/11/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 19 comentarii

CINE SCRIE ADEVARATA ISTORIE A DESCENDENTEI NOASTRE ?

 

Tabula Peutingeriana, harta care demonstreaza continuitatea pe aceste meleaguri a daco-romanilor.

 

CINE SCRIE ISTORIA ROMÂNIEI ?

 

 

ISTORIA ADEVARATA A DESCENDENTEI NOASTRE

In Europa de Vest nu se cunoaste istoria Romaniei si cei care o viziteaza acum vad saracia materiala de astazi, si nicidecum milenara ei bogatie culturala si spirituala.

In plus, propaganda maghiara din SUA se bazeaza pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteaza edituri si opinii la Bucuresti, in timp ce in Elvetia am auzit de la un doctor in istorie (la Geneva, in iunie 1999) ca Transilvania a aparut in secolul XIII si de la un ambasador francez in Romania (la Lausanne, in noiembrie 1998) ca poporul român a disparut timp de 1000 de ani ca sa reapara, ca prin miracol, in secolul al XIV- lea!

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneaza ca cea mai veche scriere din Europa a fost atestata arheologic in 1961, tot in Transilvania, in satul Tartaria, in judetul Alba, de catre Profesorul Nicolae Vlasa, de la Universitatea din Cluj.

In afara de România, Tablitele de la Tartaria, datate 4.700 i.e.n., au facut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul.

Desi românii stiau sa scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici in ziua de azi, dupa mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare in manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din Romania?

In 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedica, Bucuresti), de catre un colectiv academic sub conducerea unei «autoritati in materie», Prof. dr. Mihai Barbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlasa a descoperit Tablitele.

La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tablitele de la Tartaria sunt mentionate cu semnul intrebarii intr-o foarte scurta fraza, fara nici un comentariu:

«Intr-o groapa de cult de la Tartaria, s-au gasit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii in Mesopotamia.»

Dar Dl. Barbulescu nu-si aduce aminte oare ca scrierea proto-sumeriana apare cu 1000 de ani mai tarziu si ca cea cicladica, proto-greaca, dupa 3000 de ani?

El a uitat ca metalurgia in Europa apare tot in Transilvania, in jur de 3500 i.e.n.?

Ca tracii sunt primul mare popor indo-european care intra in Europa tot in jur de 3500 i.e.n., cu mai mult de doua milenii inainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sa apara pe harta Europei?


Răspîndirea tracilor

De asemenea, si in acelasi context, nici un specialist in istoria României nu atrage atentia asupra altui „detaliu” primordial, si anume ca limba traco-dacica este cu mii de ani anterioara latinei (care apare abia in secolul VI i.e.n.) si ca, in consecinta, limba româna nu se trage din latina, pentru ca, desi din aceeasi familie, exista istoric inaintea latinei, deci este o limba proto-latina.

Latina se formeaza din etrusca si greaca, care, desi amandoua indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, raspandit in lumea mediterana a epocii.

In plus, etruscii ei insisi erau o bransa a celtilor, coborati in sudul Alpilor in jur de 1200 i.e.n.

La randul lor, celtii erau o bransa a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adica traco-iliri pana in secolul VI i.e.n., cand se deplaseaza din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si insasi existenta poporului român, dau de gandit.

Cine schimba si interpreteaza istoria României?

In mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi.

Transilvania nu a fost maghiara si nici nu putea fi, cand stramosii maghiarilor de azi locuiau in nordul Mongoliei, sursa turco-finica nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care navalesc in România si in teritoriile Bizantine din sudul Dunarii in secolul al VI- lea), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre.

Hunii patrund in Europa pana la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila in secolul al V-lea, dar se retrag spre Ural pana in secolul IX, cand navalesc din nou in Panonia, teritoriu ocupat la acea data de daci liberi amestecati cu slavi .

Poporul si limba daca sunt deci cu mult mai vechi decat poporul roman si limba latina, dar cele doua limbi erau foarte asemanatoare, si de aceea asimilarea s-a facut atat de repede, in cateva secole.

Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Marii Negre, nu numai ca a invatat limba daca imediat, dar in sase luni scria deja versuri in limba lui Zalmoxis!

Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care imparatul Traian (de origine iberica) le-a dus la Roma, ca sa refaca tezaurul golit al Imperiului.

Peste mai mult de 1000 de ani, dupa caderea Constantinopolului sub turci in 1453, tributul platit sultanilor otomani va fi tot in aur, in forma de “techini”.

Si tot in aur se platesc in ziua de astazi anumite interese in Romania, dupa ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vandut de Ceausescu la licitatie in Zürich si cumparat de Banca Angliei.

Cele 14, nu care romane ci milioane de romani din afara României inteleg si simt acum, mai bine ca niciodata, sensul versurilor transilvane „Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta!”

In aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), in timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romano- Catolice si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri.

Cultura si civilizatia europeana si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole in anul 330, cand Bizantul devine capitala Imperiului Roman.

Desi se studiaza istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat in istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” si „incult”.

Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sa-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici macar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantina, religia ortodoxa (“ortodox” este in limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atat mai putin istoria si traditia romana.

Faptul, esential, ca analfabetismul nu exista in Bizant, dar exista in Europa de Vest in aceeasi perioada, este si mai necunoscut.

Academiile “pagane” (socratice, pitagorice, orfice, druidice etc.) au fost toate inchise in secolul VI, iar cand in cele din urma universitatile au inceput sa apara in Occident in secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romano- Catolica si studiau teologia.

Numai calugarii si clericii stiau carte, se imbogateau prin exproprierea de pamanturi in favoarea manastirilor, si luau puterea in toate tarile vestice, prin misionarism si prozelitism la inceput (prin teroare si Inchizitie mai tarziu), pana in secolul XI, cand ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italiana apare ca o consecinta clara si directa a caderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea in masa a savantilor bizantini catre Italia.

De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant intr-un singur an la Florenta, acolo unde in curand vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Intre timp, cultura Bizantina este pastrata si cultivata in tarile Române (de exemplu la Putna), care nu numai ca isi pastreaza autonomia fata de Imperiul Otoman, platind-o in aur – ca de obicei -, dar voevozii romani trimit anual aur in Grecia pentru a sustine manastirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

In Occident, o scurta istorie a României apare in 1943, scrisa de Mircea Eliade in engleza la Lisabona si publicata la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicata peste alti 50 de ani in România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vanturilor, Bucuresti, 1992).

In timp ce prima istorie serioasa a Bizantului apare, tot in engleza, de abia in 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997).

Cu toata bunavointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici macar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv ca nu stie greaca, nici veche nici noua.

In final, se pune intrebarea de ce noua milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintrerupta pe teritoriul Romaniei sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in România?

Cu ce se ocupa istoricii romani? Si reprezentantii Romaniei peste hotare?

Cine promoveaza cultura milenara a României? Daca dentistii, si nu profesorii de româna, vor sa faca scoli in româna la Geneva, sa nu ne miram daca profesorii vor deschide in curand cabinete dentare in acelasi oras.

In 1996, cand am fost la Bucuresti pentru a face cercetari in mitologia tracica la Academia Romana, spre uimirea mea, mi s-a pus intrebarea de ce ma intereseaza tracii si dacii, cand acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat.

La randul meu, ma intreb ce conteaza 50 de ani de comunism, in comparatie cu cele 9 milenii de istorie romaneasca?

 

 

Prof. dr. Maria-Luminita ROLLÉ
Universitatea din Edinburgh
Academic Consultant in European Mytholgy

http://www.rbnpress.info/wp/cine-scrie-istoria-romaniei/

 

 

Herodot din Halicarnas, parintele istoriei( n.484 i Hr. 484 – d. cca.425 i.Hr.), ne spune în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef) :

“Geţii  sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

In  cartea a V-a, paragraful 3, Herodot mai spune:

“După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”.

30/07/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

%d blogeri au apreciat: