Câteva din legendele si miturile Evului Mediu ajunse pâna la noi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evul Mediu a fost o perioadă în care folclorul, legendele, miturile și oralitatea jucau un rol extrem de important.

Oamenii evului mediu credeau în foarte multe lucruri. Unele  dintre aceste credințe erau susținute de Biserică – cele cu tentă creștină; altele erau combătute.

 Multe dintre  legende, ne sunt cunoscute prin intermediul literaturii, dar mai ales al filmului. Altele s-au pierdut în timp.

Legenda „Olandezului Zburator”

Se pare ca povestea dateaza din secolul al XVII-lea si ne vorbeste  de o nava-fantoma, care navigheaza pe apele oceanelor, avand la bord suflete pierdute, si care nu poate sa ajunga niciodata „acasa”.

Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la un oarecare capitan Falkenburg,  care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a-si scapa vasul dintr-o furtuna devastatoare.

Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului a ramas  blestemata sa colinde  marile si oceanele lumii, fara a putea acosta vreodata, pana la Judecata de Apoi.

Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi

Marinarii au transmis din generatie in generatie  aceasta legenda vie timp de secole.

Ea spune ca  sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

Legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii, fiind posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port, din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu.

  La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. 
 
Astfel,  nava ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plina cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care ar fi intalnit-o.

Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor.

Desi trecusera secole  de la incident, apareau povestiri ale unor marinari care continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii.

Ba mai mult, astfel de relatari aveau sa se repete pana in zilele noastre.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.

 

Incubus si  Sucubus

 

 

 

 

 

 

 

Un incubus (din latinescul  incubo, sau cosmar)  este un demon cu înfățișare masculină despre care o serie de tradiții mitologice și legende  spuneau  că se furișează pe lângă  femeile adormite, pentru a avea contact sexual cu ele.

Un incubus poate avea relații sexuale cu o femeie în scopul de a fi tatăl unui copil, la fel ca în legenda lui Merlin.

Omologul său de sex feminin este Succubus, care in legendele medievale era un demon feminin suprasexualizat,  despre care se spune ca ar fi fost o apariție fantomatică, trimisă pentru a stârni apetitul sexual al unui bărbat.

Acest demon, care lua forma unei femei frumoase, seducea  bărbații în vis, în special călugări, spre a avea apoi relații sexuale cu ei, în somn, luand energia din bărbați, pentru a se menține pe sine însăși, chiar și până când victima murea si pentru a da nastere unor demoni ce aveau o infatisare umana permanenta.

Altii spun ca incubus/succubus era de fapt un singur demon ce-si schimba forma dupa fiecare partener, schimbandu-si  sexul.

Demonii erau asociati si cu vrajitoarele, existand chiar o carte din 1584 “Discoverie of Witchcraft” de Reginald Scot, in care este discutat fenomenul incubus/succubus si era chiar relatata o marturie a unei servitoare ce vazuse un Incubus pe patul domnisoarei pe care o ingrijea.
Oamenii aveau retineri in a-si  povesti amintirilelegate de astfel de intamplari, deoarece in perioada vanatorii de vrajitoare, la o eventuala judecata, o relatare privind imperecherea cu diavolul ar fi fost o proba concludenta si ar fi insemnat o condamnare sigura la rug.

 

 

 

 

Triburile pierdute

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Legenda celor zece triburi pierdute se referă la anticele triburi din Israel care dispar din povestirile biblice după distrugerea regatului Israel si robirea vechilor evrei de catre asirieni.

Mulți evrei cred încă în existența acestor triburi și în eventuala reîntoarcere a lor la lumină.

Mitul se bazează doar parțial pe documente și informații istorice autentice, în timp ce restul e doar tradiție religioasă și speculație.

Există foarte multe lucrări scrise despre Triburile Pierdute, dar de fapt nicio sursă nu poate oferi un răspuns complet.

Unii cercetători au studiat această chestiune, ba chiar au susținut că ar avea dovezi concrete ale existenței triburiilor.

Totuși, sursele religioase rămân singurele care susțin continuitatea acestor triburi.

Cartea lui Mormon, „biblia” religiei mormonilor, sugerează că amerindienii s-ar trage de la unul din aceste triburi.

 

 

 

Fântâna Tinereții

 

 

 

 

 

 

 

Fântâna Tinereții este un izvor legendar care ar reda tinerețea celui care bea din apele sale. Majoritatea poveștilor plasează Fântâna în Florida de azi, unde ar fi fost descoperită de Juan Ponce de Leon.

Tinerețea veșnică e un dar căutat deseori în mituri și legende, din cele mai vech timpuri, iar poveștile despre elixirul vieții sau piatra filosofală sunt comune în zona Eurasiei.

Din nefericire, în afara fragmentelor păstrate în cronicile spaniole, nu se cunosc versiuni timpurii, de dinainte ca Florida să fie descoperită, ale acestei legende.

 

 

 

Evreul rătăcitor

 

 

 

 

 

 

 

Evreul Rătăcitor este o figură importantă a foclorului medieval creștin, a cărui legendă începe să se răspândească prin Europa secolului al XIII-lea.

Legenda vorbește de un evreu care l-a tachinat pe Iisus pe drumul spre Golgota, iar apoi a fost blestemat să rătăcească pe pământ până la a doua venire a lui Iisus.

Natura exactă a sa variază în funcție poveste, ca și aspecte ale caracterului său. Uneori e prezentat ca finnd un cizmar,  alteori ca portarul lui Pilat din Pont.

Originile legendei sunt încă subiect de dezbatere, deși mulți sunt de părere că povestea prezintă o similitudine importantă cu cea a lui Cain, care primește o pedepasă similară – să rătăcească pe pământ fără să mai culeagă vreodată roadele acestuia.

 

 

Sfantul Graal

 

 

 

 

 

 

 

 

Conform mitologiei creștine, Sfântul Graal este un obiect sacru folosit de Iisus la Cina cea de Taină, și care ar avea puteri miraculoase.

Legenda Sfântului Graal a apărut sub formă scrisă în poemele medievale timpurii, derivată probabil din tradiția orală creștină.

Căutarea Sfântului Graal – motiv ce apare pentru prima oară în operele lui Chrétien de Troyes – e strâns legată de o altă legendă, a Regelui Arthur, și de povestea cruciadelor.

Raspandirea  legendei  Graalului s-a datorat si aparitiei  sub forma de romante scrise, derivând probabil din folclorul pre-creștine, în secolele 12 si 13 . In unele povestiri legenda Graalului este întrețesuta cu  cea  a Sfântului Potir.

Țara Preotului Ioan

 

 

 

 

Legendele despre Preotul Ioan, foarte populare în Europa între secolele XII-XVII, vorbesc de un patriarh creștin și rege care ar fi condus un popor creștin undeva în mijlocul masei de musulmani și păgâni din Orient.

Descendent al unuia dintre cei trei magi, preotul Ioan ar fi fost un rege generos și om virtuos, conducătorul unui tărâm plin de bogății și creaturi ciudate.

În regatul său s-ar fi intamplat miracole precum Porțile lui Alexandru sau Fântâna Tinereții, ba chiar teritoriul s-ar fi aflat la marginea paradisului.

Deși n-au existat niciodată dovezi care să sugereze măcar autenticitatea acestui personaj, această credință medievală a circulat prin Europa timp de secole și a influențat, direct sau indirect, istoria lumii prin faptul că a încurajat explorările europenilor, pe misionari și pe vănătorii de comori. 

 

 

 

 

Cruciada copiilor 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cruciada copiilor este numele dat unor  evenimente partial adevarate,  care au avut loc în 1212  si  care combina povestiri despre  băieti  francezi sau germani care au plecat  in Țara Sfântă, pentru a converti  la creștinism musulmanii.  

Multi dintre acesti copii au fost  vânduti ca  sclavi .

Un studiu publicat în 1977 pune la îndoială mare parte din evenimente și mulți istorici cred acum că acestia erau copii rătăcitori  săraci din Germania și Franța, dintre care doar unii au încercat să ajungă în Țara Sfântă.

Primele versiuni ale  evenimentelor, pentru  care există mai multe variante  care au circulat  de-a lungul secolelor, sunt în mare măsură apocrife.

Cercetari recente sugereaza ca participanții la acea Cruciada nu erau copii, cel puțin nu erau foarte tineri, confuzia datorandu-se faptului ca relatarile  au aparut in  cronici ulterioare evenimentelor cu 30 ani, sau  mult mai târziu, fiind scrise de persoane care nu au fost martore la evenimentele din 1212  si  care au tradus gresit din cronicile originale din limba latina, cuvantul „pueri” care insemna”băieți”, dar si „copii”.

 

Din cate am vazut, legendele si miturile au însufleţit imaginaţia oamenilor timp indelungat.

Deşi multe din ele sunt simple poveşti transmise din generaţie în generaţie, unele dintre acestea au la baza evenimente reale.

 

 

http://listverse.com/; historia.ro/;. frontpress.ro/

Publicitate