CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scopurile criminale urmărite de ocupanții sovietici prin provocarea foametei în Basarabia. AUDIO

 

 

 

CANIBALISMUL sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se ...

 

 

 

 

Crimele Comunismului. Înfometarea artificială sau tragedia mută a poporului nostru
 


Reocuparea Basarabiei (de către URSSS) la sfârşitul lunii august 1944,  a însemnat reintroducerea terorii în ţinut. De această dată, pe lângă deportări, rusificare, colectivizare etc., populaţia a fost supusă foametei.

 


  

Autorităţile sovietice aveau experienţă în acest sens. În anii 1921-1922, îşi înfometaseră propriul popor, iar în anii 1932-1933 organizaseră foametea de masă  în Ucraina (cunoscută în istorie sub numele de Holodomor).

În RSS Moldovenească, prin înfometare s-a urmărit frângerea coloanei vertebrale a băştinaşilor, distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii, netezirea drumului spre colectivizare şi anihilarea oricărei rezistenţe cel puţin pentru o perioadă de timp.

 
 
Imediat după reocuparea Basarabiei, în septembrie 1944, conducerea sovietică a înmânat fiecărei familii lista cu dările obligatorii, așa-numite „postavka”. Pe lângă cantitatea de cereale stabilită, fiecare familie trebuia să furnizeze statului sovietic: ouă, lână, brânză. Impozitul agricol urma să fie achitat până la sfârşitul anului.

De asemenea toate gospodăriile erau obligate să dea suplimentar o anumită cantitate de cereale în fondul Armatei Roşii, dar şi o sumă de bani sub formă de împrumut la stat.

Şi aceasta după ce, în vara lui 1944, pe teritoriul Basarabiei au avut loc lupte crâncene în cadrul operaţiei Iaşi-Chişinău, când sate întregi au fost evacuate. În consecinţă, terenurile agricole nu au fost prelucrate, mii de case au fost deteriorate, iar Armata Roşie a devastat localităţile din preajma liniei frontului, sustrăgând produsele alimentare, rămase, precum şi nutreţurile şi cerealele pentru a-şi hrăni animalele.

O situaţie similară se atestă şi în anul următor 1945. Pentru a se achita cu statul, localnicii au fost puşi în situaţia de a se lipsi de rezervele de care dispuneau, de a împrumuta de la rude sau de a cumpăra cereale.

Culmea umilinţei au reprezentat zilele de după 9 mai 1945, când în toate localităţile Basarabiei au fost organizate adunări obligatorii, la care au fost scrise scrisori de mulţumire adresate conducerii URSS şi personal lui Stalin pentru „victoria glorioasă asupra fascismului”.

Lucrurile nu s-au schimbat nici în anii următori. Condiţiile climaterice nefaste au fost folosite de ideologii comunişti pentru a camufla politica de înfometare constantă a populaţiei. În primăvara anului 1946 sunt atestate primele victime ale foametei.

Din cauza lipsei acute de produse alimentare, populația adăuga în mâncare rumeguș de lemn, strujeni de porumb, semințe de ciulini. Unii făceau făină din papură și coceau turte sau în făina de papură se adăuga o boaghe de făină de grâu și făceau un fel de „plămădeală” numită și geandră, pe care o fierbeau și o mâncau. Acestea provocau boli intestinale acute cu inflamarea ulterioară a peritoneului, fiind frecvente cazurile fatale. În majoritatea satelor bântuia tifosul.

În toamna lui 1946, mai mulți săteni au plecat spre Polonia, cum ziceau ei, dar de fapt s-au deplasat în Vestul Ucrainei, unde schimbau țoluri, haine, lână, pielicele ș.a. pe grâu, cartofi, secară, soia sau chiar pe borhot de sfeclă.

 

 

 

 

 Concentration and Death Camps Chart

 

 



Rechiziționarea forțată a impozitelor agricole


Planul diabolic de înfometare a populaţiei a fost realizat cu implicarea activiştilor partidului comunist care erau monitorizaţi permanent de cadrele venite din Rusia sau din Ucraina.

Conform hotărârii CCP al URSS din 24 noiembrie 1942 „despre răspunderea pentru neîndeplinirea predărilor obligatorii de produse agricole”, familiilor care nu achitau dările obligatorii li se confisca averea. Pentru a îndeplini planul, activiştii săteşti măturau la propriu podurile localnicilor.

În baza acestei hotărâri, mii de familii s-au pomenit fără avere, iar capii familiilor erau judecaţi de Tribunalul Militar şi duşi la ani grei de munci forţate.
Grăitor este cazul Ioanei Roşca din s. Pârlița, r-nul Fălești, care a fost condamnată la cinci ani de închisoare și confiscarea averii pentru că nu putea să achite impozitele cerute de stat.

„Mereu eram impusă să dau postavkă. Cât am avut, am dat, dar când nu mai aveam, au început să-mi ia averea din casă: scoarțe, perne, totul. După care într-o zi au venit și mi-au luat cei doi boi cu care lucrăm pământul. I-au scos boii din ogradă, i-au dus de la deal de gospodăria lui Nicolae Grecu și i-au împușcat. Omul cela fugise, săracul, de acasă ca să nu vadă ce s-o făcut, iar eu plângeam în ograda mea de mă prăpădeam, văzându-i pe soldați cu carnea în spinare, ca s-o mănânce armata. După care iar vin și-mi cer „postavka”. Da eu cu ce s-o duc la gară, la Bălți, dacă n-aveam cu ce și nici ce duce, lucru pentru care în 1946 m-au judecat pe cinci ani şi mi-au luat toată averea cu casă cu tot, lăsându-i mamei un sărăieș mititel”, își amintește Ioana Roșca.

Pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de sistemul sovietic, se recurgea la acţiuni extreme. Oamenii erau bătuţi până îşi dădeau duhul sau erau terorizaţi permanent că vor fi duşi în Siberia.

Cutremurător este cazul lui Constantin Hustei din localitatea Mingir, raionul Hâncești. El avea atunci 12 ani și a căpătat un cateloc de porumb de la Ion Târsână-Mitrache, pe care acesta îl scoase dintr-o gaură făcută de guzgani în pereții depozitului statului. A doua zi Constantin a plecat în căutarea găurii norocoase pentru a mai găsi ceva de mâncare și pentru cei patru frățiori.

Luând vreo două kilograme de porumb în poala cămășii, la întoarcere a fost observat de șeful de depozit care, împreună cu paznicul, l-au reținut. Aflând despre cele întâmplate, soră-sa Eugenia a plecat să-și salveze fratele. Intrând în incinta sovietului sătesc, l-a găsit pe Constantin snopit în bătăi și aproape fără conștiință. A doua zi el a murit.

O altă metodă de constrângere a localnicilor era arestarea în timpul nopţii a capului familiei. Persoana reținută era dusă la sovietul sătesc, unde era maltratată şi schingiuită. Neputând îndura durerile, arestaţii cedau. Spre exemplu, lui Vasile Slavenschi din s. Costuleni, r-nul Ungheni i-au smuls mustăţile până când a strigat că se duce să vândă tot pentru a plăti dările.

Deseori, în familiile care nu dădeau toată „postavka”, era arestat cine se nimerea, soțul sau soția. Îi închideau într-un beci până când promiteau că o să dea pâinea cerută. În acea groapă, erau broaşte şi guzgani.

Pomenindu-se în situaţii extreme, mulţi basarabeni au avut curajul şi au scris scrisori conducerii URSS, în care descriau infernul în care s-au pomenit după venirea sovieticilor.

Anastasia Sadovnic din s. Râșcova, r-nul Orhei, îi scria lui Stalin:

„Am început a plânge și îi întrebam ce voi mânca și de unde voi lua bani ca să achit impozitele, dacă voi ați luat totul. Iar președintele mi-a spus: „Du-te și te spânzură, dar bani să plătești”. M-a luat de o mână şi a început a mă îmbrânci dintr-un perete în altul. M-au bătut atât de tare, încât eu, o bătrână de 79 de ani, nu mai pot nici să mă ridic”.

În 1947, când mureau de foame mii de oameni, industria alimentară din RSSM a depășit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2%, a uleiului – cu 30,5%, a cărnii – cu 32,5%, a conservelor – cu 101,9%. În această perioadă, URSS exporta în alte ţări, în special în RDG, 1,7 mln tone de cereale.



Înmormântați fără preot, în gropi comune


Şi iarna anilor 1946-1947 a fost deosebit de grea, calvarul înfometării ajungând la apogeu. Mureau familii întregi. Subnutriția i-a extenuat pe oameni, care realmente nu aveau putere ca să-și înmormânteze apropiații.

Conform preotului Onisim Budacov din s. Băcioi, din cauza lipsei de pâine, oamenilor li se uscau fața, picioarele, slăbeau și decedau. Dacă, în timpurile obișnuite, în sat decedau în jur de 100 de oameni pe an, în perioada ianuarie-februarie 1947, au murit 260 de persoane.
De regulă, oamenii scoteau dimineaţa cadavrele apropiaţilor şi îi duceau la cimitir fie pe o scară, fie pe sănii, fie în roabe. Morţii erau înhumaţi în gropi comune, unii în poziţie orizontală, alţii în poziție verticală. În preajma cimitirului erau multe oase de oameni.

În unele localităţi, începând cu februarie, autorităţile au angajat gropari care primeau zilnic 500 grame de pâine. Ei mergeau pe la casele oamenilor şi adunau morţii, pe care îi duceau la cimitir și-i lăsau în zăpadă.

Primăvara, cimitirele erau pline de oase de om, iar puținii câini rămași în sat le mâncau. Tocmai atunci groparii adunau oasele și le înmormântau într-o groapă comună. Oamenii erau înmormântaţi fără preot.


Autoritățile mimau acordarea ajutorului


În prima jumătate a lui 1947, după ce au fost epuizate rezervele alimentare, în mai multe localități ale RSSM s-au atestat cazuri de canibalism. Oamenii au început să-și vândă și casele. În februarie a acelui an, sovieticii au găsit de cuviință să trimită o comisie, în frunte cu A. Kosîghin, pentru a vedea ce se întâmplă la fața locului.

La 25 februarie, acesta i-a expediat lui Stalin și lui Molotov o telegramă secretă, descriind situația din RSSM ca fiind destul de gravă. În rezultatul acestei vizite, în localitățile în care populația a achitat în întregime impozitele s-au deschis cantine.

Aici erau hrăniți tinerii și cei bolnavi de distrofie în stare incipientă. Cei grav bolnavi erau lăsați să moară. Concomitent, familiilor care aveau șanse de supraviețuire li se acorda sub formă de împrumut câte 6 kg de porumb sau grâu.

Foametea sovietică a schilodit mult mentalitatea basarabeanului, fiind o luptă în care mila nu prea ce căuta și din care oamenii au ieșit cu inimile împietrite. A fost tragedia mută a acestui popor.

În perioada sovietică, subiectul foametei a fost trecut cu vederea. Iar după 1989, la fel ca şi alte crime ale regimului totalitar, foametea nu a fost condamnată la nivel oficial în R.Moldova.

Astăzi, ar fi bine să ne mobilizăm eforturile pentru a identifica gropile comune din cimitirele satelor noastre umplute cu trupurile celor uciși de foametea provocată de sovietici.



Autor: Mariana S. ȚĂRANU

 

Născută în localitatea Cimișeni, raionul Criuleni, Republica Moldova, Mariana Țăranu este doctor în istorie, autoare a trei monografii – „V. Lenin fără machiaj: teroarea intelectualității sovietice“, „Moldova de la Est de Prut în timpul primei ocupații sovietice (1940-1941)“, „Cimișeni – file de istorie (1660-2014)“ – și a peste 50 de articole științifice.

Mariana Țăranu este și editorul volumului „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947-1953)“ – o lucrare inedită în peisajul cercetărilor istorice actuale care se bazează exclusiv pe documente din fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

Prin intermediul celor 280 de scrisori incluse în carte, este surprinsă dinamica transformărilor din societatea moldovenească, modalitățile de constrângere ale localnicilor de a se adapta la noul mod de viață, impus de politica sovietică de teroare prin intermediul deportărilor, foametei, colectivizării.

 

 

 

 

 

Crimele Comunismului: Basarabia sovietică, o țară de canibali (III ...

 

 

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 Canibalismul  în Moldova sovietică

 

 

Potrivit datelor oficiale, în 1945 populația Basarabiei era de 2,2 milioane oameni. În luna martie 1947, 1,7 milioane de oameni sufereau din cauza foamei, iar 230 de mii sufereau de distrofie alimentară. Moldova a avut cele mai grave forme de înfometare din toată Uniunea Sovietică, iar oamenii decedau mergând pe stradă.

Potrivit oficialităților sovietice foamea din Basarabia a luat viețile a peste 150 de mii de oameni, iar istoricii consideră că aceste date ajung la 250 de mii. Haosul s-a instaurat în țară, criminalitatea înflorea, iar oamenii luptau pentru fiecare grăunte.

Oficialitățile sovietice scăpaseră situația de sub control și nu au intervenit la timp. Astfel, chiar în primele luni ale verii anului 1946, unii oamenii disperați și înfometați au început să caute soluții radicale, printre care era și canibalismul.

„În luna iulie 1946, în plină campanie de recoltă, a fost înregistrat primul caz de canibalism în satul Molești, raionul Nisporeni. În iarna anului 1946-1947, deja oficial erau înregistrate peste 40 de cazuri. Acesta a fost doar vârful unui aisberg, deoarece multe cazuri nu au fost înregistrate pentru că pedeapsa era foarte crudă – moarte prin împușcare.

Documentele și cazurile pe care noi vrem să le publicăm într-o lucrare sunt înspăimântătoare. Avem o dilemă: cum să publicăm aceste procese verbale ale anchetelor unde oamenii povestesc cum săvârșeau aceste omoruri? De exemplu, o familie din Găgăuzia actuală era compusă din cinci membri – mama, tata, feciorul, nora și un nepot. Când foamea a atins apogeul, capii familiei au decis între ei să mănânce un copil. „Mama s-a ridicat în picioare. Bunelul îl ținea de mâini, iar eu i-am tăiat gâtul”, așa am găsit scris în anchetă. Tragedia însă a continuat. După copil a urmat bunica, iar următorul a fost bunelul. Numai după aceea ei au fost depistați și aduși în instanță. Cazuri de acest gen erau masive.

În familiile unde era 5-7 copiii, pe cel mai mic îl mâncau. Oamenii și-au pierdut totalmente chipul uman”, a declarat în exclusivitate pentru DW, istoricul Anatol Țăranu.

Foamea din Basarabia și crimele comise de regimul sovietic au stat mult timp ascunse în arhivele istoriei. Autoritățile de la Moscova nu au recunoscut niciodată că au fost factorul decisiv care a provocat una din cele mai mari catastrofe umanitare din Europa de Est.

Oficial foamea a încetat în toamna anului 1947, când țăranii au profitat de un an bun și au cules o roadă bogată. Totuși, în anii ce au urmat, suferințele populației au continuat.

Au urmat colectivizările forțate, când oamenii au fost lipsiți de pământuri și animale, iar în 1949 o mare parte a clasei de mijloc și mari a Basarabiei au fost deportați în Siberia.

Trist este faptul că Uniunea Sovietică, iar ulterior Federația Rusă ca moștenitoare a regimului, nici până astăzi nu și-a adus scuze publice pentru genocidul organizat în Republica Moldova.

Autoritățile de la Moscova nu au recunoscut niciodată implicarea în această catastrofă umanitară.

 

 

 

 

 

 


https://www.timpul.md/articol/crimele-comunismului–infometarea-artificiala-sau-tragedia-muta-a-poporului-nostru-118405.html

 

11/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: