CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Politica antiromânească a ocupanților sovietici în Basarabia și Bucovina de nord

Imagini pentru basarabia si bucovina sub ocupatie ruseasca photos

 

 

 

 

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice începute de ocupanții ruși în 1812, dar şi punerea în practică a unor  absurde “reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială.

Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române; primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, prin unirea “reuniunea” potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale, a Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei. precum şi a R.S.S. Lituaniene şi a nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S.
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită “regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, cu România.

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost  condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în Gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au început să se reducă numeric .

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierzându-și viața.

 

 

 

 

 

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 12

 

 

 

 

 

 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau în primul rând  învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

 În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice. 

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40 – 45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze din nou spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni din regiunile rurale bucovinene și ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

Colonizarea

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice . Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

 

 

 

Consecințe pentru educație și limbă

 

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”[4] sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”[5].

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative. Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică.

Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărți și autori fiind interziși sau cenzurați, chiar și în cazul celor născuți în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Constantin Stere.

În ciuda politicii oficiale antiromânești, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-și viziteze rudele din România. Deși presa și cărțile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chișinău sau Cernăuți, în rețeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei și Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Istoria md.-  Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/ 

 

https://www.historia.ro//basarabia-si-nordul-bucovinei-sub-regim-sovietic

04/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

KGB – un dușman de moarte al poporului român din Basarabia și Transnistria

KGB, dușmanul poporului român din Basarabia și Transnistria.

 

 

 

2016-09-9-10-maia-314Analiza unui vast material factologic ne îndreptăţeşte să afirmăm că, dincolo de nuanţe şi de evoluţiile sinuoase pe care le-a cunoscut acest fenomen, esenţa regimului totalitar comunist a rămas aceeaşi: un regim bazat pe o doctrină a revanşei, dogmatic, măcinat de contradicţii interne între scopurile afirmate şi practica social-politică din viaţa cotidiană, dezumanizant şi opus libertăţii omului. Un regim care, contrar idealurilor proclamate, consfinţeşte lipsa de valoare a omului, transformat într-o abstracţie, o ficţiune. „Ideologia totalitarismului consideră fiinţele umane individuale drept instrumente, mijloace de realizare a unui proiect politic, chiar cosmic, scrie Ţvetan Todorov. Un regim care aspira, totuşi, la o valoare de model şi deci, la universalitate.

Manifestul Cominternului, adoptat la Congresul al II-lea al acestei organizaţii din vara anului 1920, sublinia în limbajul belicos al bolşevismului: „Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vâră sabia în teacă până ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.

Lenin a murit prematur, dar obiectivele globaliste au rămas: un an mai târziu de la dispariţia sa, Plenara lărgită din 1925 a Executivului Internaţionalei Comuniste a stabilit ca ţinte ale bolşevizării pe plan internaţional „crearea unui partid comunist mondial…, partidul mondial al leninismului”, şi desfăşurarea unei activităţi neîncetate pentru convingerea maselor că „epoca în care trăim, luptele economice şi politice ale clasei muncitoare nu pot fi câştigate decât conduse de un centru internaţional unic”.

Înfiinţarea CEKA s-a suprapus în linii mari cu desfiinţarea instituţiilor specifice oricărui stat mai mult sau mai puţin democratic: suprimarea libertăţii presei şi sfărâmarea aparatului de justiţie. Decretând că Rusia Sovietică trece prin împrejurări excepţionale, Lenin nu se sfia să invoce dreptul autorităţilor bolşevice de a recurge la măsuri excepţionale pentru a face faţă.

Nevoit, de pildă, să dea explicaţii publice pentru ordinul de arestare şi încarcerare a întregului personal diplomatic şi consular român, precum şi a membrilor Misiunii militare române de la Petrograd, din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, Lenin a declarat că acest act s-a produs în virtutea unor circumstanţe excepţionale, care nu sunt prevăzute în niciun fel de tratate diplomatice şi de niciun fel de cutume diplomatice.

La 11 august 1937 a fost emis Ordinul NKVD (strict secret) nr. 00485 care demara „operaţiunea poloneză”, iar o săptămână mai târziu, la 17 august, printr-o directivă a NKVD acest ordin era extins şi asupra spionilor români. Ordinul 00485 preconiza, totodată, crearea unui organ extrajudiciar special la nivel central – dvoika (numit în documente Consiliu Special al NKVD din URSS), avându-i în componenţă pe Nikolai Ejov, comisar al afacerilor interne şi comisar general al securităţii statului, şi pe Andrei Vîşinski, procuror general al URSS.

Ordinul respectiv mai prevedea modul de întocmire a dosarelor penale, asemănătoare unor albume, a căror examinare de către dvoika se făcea în lipsa acuzaţiilor, doar după listele din dosar. Operaţiunea „culăcească” şi cea împotriva „spionilor” s-au desfăşurat de fapt concomitent, troicile speciale ocupându-se de toate categoriile de persoane care intrau în sfera ordinelor lui Ejov şi erau aprobate de Biroul Politic.

Arestările în cadrul „operaţiunii române” au început chiar în luna august 1937, în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din stânga Nistrului, iar dosarul primului lot de acuzaţi a fost „judecat” de dvoika de la Moscova (N. Ejov-A. Vîşinski), la 12 septembrie 1937.

Potrivit datelor încă incomplete provenite din arhive desecretizate în ultimii ani, în timpul operaţiunilor de reprimare a foştilor culaci, a elementelor antisovietice şi a „spionilor români”, desfăşurate în perioada august 1937 – noiembrie 1938, în RASSM au fost arestate 6947 persoane, din care: 4886 (70,3%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare; 2004 persoane (28,9%) condamnate la internare în Gulag; dosarele 4 57 persoane (0,8%) au fost returnate pentru a fi reexaminate.

Numai în perioada 12 septembrie 1937 – 28 martie 1938, în RASSM au fost arestate 2185 de persoane, în marea lor majoritate (2019 persoane, respectiv 92,4%) sub învinuirea de spionaj în favoarea României.

Românii basarabeni sub teroare bolşevică

În linii generale, represiunile staliniste din Basarabia sunt asemănătoare cu cele din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Într-o primă perioadă, aceste represiuni se suprapun nu doar ca manieră de înfăptuire, dar şi în timp. Cele trei teritorii ocupate la sfârşitul lunii iunie 1940 au fost tratate încă de la început prin prisma existenței în fiecare dintre ele a unei majorități covârșitoare românești cu privirea ațintită permanent spre România.

Basarabia, ca şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a fost alipită URSS în urma ultimatumului sovietic adresat guvernului Regatului României la 26 iunie 1940, urmat de un al doilea ultimatum o zi mai târziu. În cel mai scurt timp, organele puterii bolşevice existente în republica autonomă moldovenească nistreană au fost extinse şi în Basarabia, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice aproba formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), prin „unirea” a şase judeţe basarabene şi a oraşului Chişinău cu şase raioane (din 11) ale fostei RASSM.

2016-09-9-10-maia-125La 10 februarie 1941, printr-o lege specială s-a trecut de la alfabetul latin la alfabetul rus (chirilic), extinzându-se astfel şi reglementările lingvistice din fosta RASSM pe întregul teritoriu al Moldovei Sovietice. În iunie 1941, cu zece zile înainte de începerea războiului germano-sovietic şi a trecerii Prutului de către armata română, 22 643 de persoane din RSS Moldovenească, declarate elemente antisovietice sau periculoase social, au fost arestate și deportate de organele securității sovietice.

Basarabenii vor intra într-un regim de cruntă ocupație străină, care va depăși prin amploarea crimelor și a ororilor sale vechea ocupaţie ţaristă. Lipsurile generate de război erau amplificate de „politica agresivă şi de samavolniciile administraţiei sovietice revenite…, de căutare a duşmanilor de clasă… Populaţia era epuizată fizic şi dezbinată pe criterii social-economice şi naţionale”.

Selecţionaţi şi aduşi din afara Basarabiei, reprezentanţii puterii sovietice „se comportau deseori ca nişte cotropitori pe un teritoriu cucerit.

O caracteristică generală a ocupaţiei sovietice în RSSM a constituit-o discriminarea sistematică a populaţiei majoritare româneşti, fapt demonstrat şi recunoscut astăzi pe baza a numeroase mărturii şi documente de arhivă. La această discriminare generală se adăuga o a doua, între locuitorii din stânga şi cei din dreapta Nistrului, inclusiv între cetăţenii de aceeaşi etnie. „Sovieticii făceau distincţie între românii transnistreni (din fosta RASSM) şi cei basarabeni, manifestând faţă de ultimii permanent neîncredere”, scrie Veaceslav Stăvilă într-un studiu documentar având ca temă componenţa naţională a elitei din RSSM.

În prima jumătate de an de la reinstaurarea Puterii sovietice în Transnistria şi Basarabia (până la 1 februarie 1945), Direcţia de cadre a CC al PC(b)US a întărit rândurile CC al PC(b) al Moldovei cu 558 de persoane verificate de pe cuprinsul URSS, numite în posturi de instructori şi îndrumători, după cum urmează: 408 pentru munca de partid; 76 pentru activitatea de propagandă; 67 pentru munca din cadrul sovietelor; 7 pentru activitatea jurnalistică. În ceea ce priveşte organele Securităţii de Stat ale RSSM, braţul înarmat al Partidului comunist, în fapt principalul instrument de punere în aplicare a măsurilor de reprimare a românilor basarabeni şi transnistreni, distribuţia cadrelor pe criterii etnice arăta, la 1 ianuarie 1945, următoarea situaţie: 625 ruşi, 92 ucraineni. 47 evrei si doar 40 de moldoveni.

De altfel, numirea unui moldovean în fruntea KGB al RSSM s-a realizat abia în ianuarie 1989, când pe fondul acutizării relaţiilor interetnice din URSS, la conducerea secţiunilor Securităţii de Stat în republicile unionale au început să fie numite „cadre naţionale”. Cu acel prilej, rusul Gavriil Volkov, aflat în fruntea KGB al RSSM din 1979, a fost înlocuit cu moldoveanul Gheorghe Lavranciuc.

Ca măsură complementară înfiinţării Biroului CC al PC(b)US pentru RSSM, Moscova a instituit în RSSM şi funcţia de împuternicit al comisariatelor poporului pentru securitatea de stat şi, respectiv, pentru afacerile interne ale URSS. În acest post a fost desemnat generalul-maior N. A. Golubev, care a sosit în RSSM în aprilie 1945, preluând de facto conducerea unică a organelor securităţii statului şi ale afacerilor interne moldoveneşti.

Datorită neajunsurilor apărute pe parcurs, a suprapunerilor de sarcini şi a cheltuielilor supradimensionate, după patru ani de funcţionare, în 1949, Biroul CC al PC(b)US pentru Moldova a fost desfiinţat, în locul său fiind numit un Împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM, cu un aparat de lucru mai redus. Pe măsură ce controlul sovietic în Basarabia s-a consolidat, Moscova a decis să închidă, cel puţin formal, reprezentanţele sale politico-administrative permanente în RSSM.

La 14 iulie 1950, printr-o hotărâre a Biroului Politic al CC al PC(b)US, Leonid Ilici Brejnev era numit în funcţia de prim-secretar al CC al PC(b) al Moldovei şi, concomitent, a fost desfiinţată funcţia de împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM.

Continuarea represiunilor din timpul RASSM.

Foametea din 1946-1947

Reînfiinţarea RSSM, în 1944, a însemnat, totodată, revenirea pe scară largă la metodele de represiune experimentate în fosta RASSM. Am amintit mai înainte primul val al deportărilor din vara anului 1941. Documente de arhivă, declasificate şi publicate în ultimii ani la Chişinău, aduc la lumină dovezi elocvente despre valurile de represiuni şi deportări, precum şi despre dimensiunile acestora.

Represiunile în Transnistria şi Basarabia au fost declanşate simultan cu preluarea controlului militar al acestor teritorii de către Armata Roşie. Ele au fost organizate şi instrumentate sistematic, în fiecare localitate, într-o primă etapă de către unităţile speciale Smerş (Moarte spionilor, n.n.) ce însoţeau ofensiva trupelor sovietice, apoi de către direcţiile specializate ale securităţii de stat şi afacerilor interne care erau instalate în republică.

Iată, un exemplu, cazul fostului primar de Mălăiești Cangaş Arion Dementevici, la’14 aprilie 1944, acesta a fost arestat de către departamentul Smerş al diviziei 19 de puşcaşi sovietici, anchetat şi judecat în regim de urgenţă  sub acuzaţia de „susţinător activ al ocupanţilor româno-germani”, fără a se aduce dovezi despre eventuale crime sau alte fapte grave comise. La 22 aprilie 1944, după o înscenare sumară, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare şi confiscarea averii personale pentru „trădarea Patriei”. Sentinţa, conform ordinului dat de generalul-maior Lazarev, comandantul diviziei 19 de puşcaşi, a fost dusă la îndeplinire în aceeaşi zi, fostul primar fiind spânzurat în satul Mălăieşti, în prezenţa locuitorilor şi a unor militari, „în număr de 400 de persoane”.

Potrivit documentelor de arhivă, pentru a îngrozi populaţia, în baza aceluiaşi ordin dat de generalul Lazarev, trupul fostului primar a stat în spânzurătoare două zile, până la 24 aprilie, orele 24,00, când a fost înhumat la o distanţă de 2 kilometri de sat. Concomitent, a fost luată măsura deportării familiei sale,      „în concordanţă cu directiva Securităţii de Stat (GPU) a URSS”, după cum consemnează documentele.

Măsurile de reprimare s-au desfăşurat metodic, pe baza unor planuri   stabilite înainte.  În prima perioadă s-a acordat prioritate arestării „complicilor, trădătorilor şi vânzătorilor de ţară”, după cum erau calificate persoanele care colaboraseră într-un fel sau altul cu autorităţile româneşti. Totodată, noile organe de represiune au primit sarcina să întocmească „evidenţa operativă a elementelor contrarevoluţionare şi luarea în lucru operativ a acestora.

Drept urmare, numai din aprilie 1944 şi până  la sfârşitul războiului (mai 1945), organele Comisariatului poporului pentru afaceri interne al RSSM au arestat 2 911 persoane, considerate ca reprezentând „agentura inamicului”, „trădători şi complici”, majoritatea acestora fiind executate prin împuşcare. Pe parcursul întregului an 1945, numărul persoanelor arestate de organele afacerilor interne se ridica la 2 546, în majoritate calificate ca „trădători şi complici ai ocupanţi lor”.

 Separat, din aprilie 1944 până la 1 septembrie 1946, organele  securităţii de stat din RSSM desfășuraseră o şi mai amplă activitate de „demascare” şi lichidare a „duşmanilor”, arestând în total 5 402 persoane, după cum raporta la Moscova, în octombrie 1946, Iosif Mordoveţ, şeful acestor structuri.

Iosif Lavrentievici Mordoveţ (1899-1976), etnic ucrainean, născut în familia unui muncitor miner din raionul Krivoi-Rog, a activat în Armata Roşie în timpul Războiului civil, apoi în diverse organizaţii sindicale şi de partid. La 31 de ani, în 1930, în plin avânt al stalinismului, a fost recrutat de organele Direcţiei Politice de Stat (GPU) şi trimis să activeze în secţiile    raionale ale GPU-NKVD din regiunile Dnepropetrovsk, Vinniţa şi Kameneţ-Podolsk, din Ucraina.      

În 1940, după înfiinţarea RSSM, a fost numit vice-comisar al noii republici pentru afaceri interne. În timpul războiului a activat pe mai multe fronturi, fiind inclusiv adjunct al şefului unei direcţii Smerş. În 1944, a fost numit comisar al poporului pentru securitatea statului al RSSM, funcţie deţinută până după moartea lui Stalin, în 1953.

În 1954-1955, I. Mordoveţ a fost preşedinte al secţiunii KGB a RSSM, apoi trecut în activităţi secundare şi pensionat în 1956.

Pe măsură ce perioada războiului rămânea în urmă, sarcinile organelor de represiune din RSSM, sub directa îndrumare a împuterniciţilor Moscovei trimişi în teritoriu, cunoşteau o diversificare continuă, în atenţia lor intrând rând pe rând toate straturile şi categoriile sociale.

2016-09-9-10-maia-212O încercare dramatică pentru populaţia Basarabiei reintrată sub dominaţie sovietică a reprezentat-o foametea din 1946-1947, care a marcat profund fizionomia unei societăţi debusolate, ajunse la cheremul unui regim atotputernic şi nemilos. Cercetările numeroase care s-au efectuat de la acel tragic episod din istoria Basarabiei converg spre concluzia că seceta puternică din vara anului 1946, un fenomen natural fără legătură cu regimul politic, s-a suprapus cu măsurile mereu restrictive şi acaparatoare luate de autorităţile bolşevice pentru secătuirea ţăranilor individuali, printr-un sistem draconic de cote şi impozite, care au lăsat satele moldoveneşti fără resurse şi fără capacitatea de supravieţuire. Consecinţele au fost devastatoare: zeci şi sute de mii de oameni, din care o mare parte copii, suferind de distrofie; apariţia în diverse zone şi localităţi a canibalismului; înregistrarea unor decese în masă datorită foametei, care au dus, conform unor estimări oficiale, la diminuarea populaţiei rurale basarabene cu 193 900 de oameni în intervalul 1 ianuarie 1947-1 ianuarie 1948, unii istorici afirmă ca au pătimit de foame și au decedat peste 300 mii de basarabeni.

Foametea din 1946-1947, desfăşurată „sub semnul secetei”, dar şi al „sistemului de cote obligatorii”, acesta din urmă având chiar „rolul decisiv”, a constituit „o experienţă traumatizantă, fără termeni de comparaţie în istoria ţinutului”, după cum scrie cercetătoarea Aurelia Pelea.

În pofida presiunilor, arestărilor, execuţiilor şi deportărilor în masă, duşmanii Puterii sovietice continuau să se manifeste pretutindeni. Către sfârşitul deceniului 1940-1950, ţăranii basarabeni reprezentau o categorie specială care „se opunea cu îndârjire politicii de înfiinţare a colhozurilor şi de lichidare a proprietăţii private”. Pentru lichidarea rezistenţei ţărănimii basarabene trebuia concepută şi pusă în aplicare o operaţiune specială, de amploare.

Operaţiunea „Iug” (Sud). Deportările din 1949.

Operaţiunea codificată „Iug” (Sud) s-a derulat în vara anului 1949, sub controlul autorităţilor politice şi cu implicarea masivă a organelor de represiune. Aceste deportări au anumite particularităţi care le individualizează. Războiul mondial se încheiase de patru ani, URSS dobândise o putere discreţionară asupra ţărilor Europei Centrale şi de Est. Represiunile din iulie 1949 nu s-au mai desfăşurat sub semnul răzbunării, al improvizaţiei şi al impulsurilor generate de precipitarea unor evenimente neprevăzute. Dimpotrivă, documentele scoase la iveală dezvăluie un scenariu planificat cu sânge rece, pregătit şi înfăptuit metodic timp de aproape şase luni.

La 17 februarie 1949, Iosif Mordoveţ informa Moscova că în evidenţele Securităţii moldoveneşti figurează 40 854 de „culaci şi alte elemente duşmănoase” care ar trebui deportate.

La 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC(b)US aproba numărul familiilor (11 280) şi al membrilor acestora (în total, 40 850 de persoane) care urmau să fie deportate pe vecie din RSS Moldovenească în regiuni din Kazahstanul de Sud, RSS Kazahă, precum şi în ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni, Irkuţk şi Tomsk ale RSF Ruse.

Erau precizate, totodată, zilele şi orele în care să se desfăşoare operaţiunea (6 iulie, ora 2,00 – 7 iulie, ora 20,00).

La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al RSSM adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509, la care anexează 67 de liste cuprinzând 11 342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al CC al PC(b)US), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”.

Două zile mai târziu, Sovietul Miniştrilor de la Chişinău adopta o hotărâre suplimentară privind confiscarea averii persoanelor deportate şi responsabilitatea pentru furtul sau irosirea ei.

Să mai precizăm că, aşa cum rezultă din documentele desecretizate din arhivele KGB, la operaţiunea „Sud” au fost mobilizate 4 496 cadre din serviciul operativ, 13 774 soldaţi şi ofiţeri din unităţile Securităţii de Stat, 24 705 cadre din activul de grăniceri.

De asemenea, au fost utilizate 4 069 camioane, inclusiv 2 563 de camioane ale unităţilor Districtelor militare Carpaţi şi Odessa. în zilele de 7-8 iulie 1949, deportaţii au fost evacuaţi din RSSM spre Siberia în 30 de eşaloane, îmbarcaţi în 1 573 de vagoane.

Un ultim val de deportări din Basarabia s-a înregistrat în 1951, când, în baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS şi a ordinului strict secret nr. 00193/05.03.1951 al Ministerului Securităţii de Stat sovietic, din RSSM au fost evacuate pe viaţă încă 700 de familii, învinuite că aparțin sectei iehoviste, declarată duşman al puterii bolşevice.

Alexandru Moraru în lucrarea sa victimele terorii comuniste în Basarabia.  Documentele secrete sovietice 1944/1954 a tradus din limba rusă în limba română și a publicat un număr de 304 de astfel de sentințe revizuite, care constituie un eșantion stabilit pe baze non probabiliste, ce poate servi pentru un studiu explorator.

Aparatul represiv din Basarabia

NKVD (KGB) după ocuparea Basarabiei de sovietici în 1940 au trimis peste 1200 de ofițeri și peste 3000 de grăniceri, care momentan sau postat pe Prut. Sub diferite motive nu erau lăsați românii să se repatrizeze. Ce a urmat istoriografia fixează – arestați – împușcați după legile sovietice.

După război din 1944 când s-a format departamentul securității comisar a devenit I. Mordoveți, 1944-1955, un calau sadea al popasului român din Basarabia (operația  Iug (Sud); confiscarea în 1945 a 240 mii tone de cereale pentru front, împușcarea a mii de patrioți.

După el a venit colonelul A. Procopenco, educat în tradiții staliniste a desfășurat lupta cu „dușmanii puterii sovietice”. Au mai apărut și alte priorități. Sa început din 1957-1958 lupta contra bisericii, comunismul nu dorea o altă religie și o socotea dușman al puterii.

Atmosfera în Basarabia devenise incendiară. Un exemplu servește și răscoala sătenilor ortodocși din satul Răciula unde au ieșit mii de oameni în apărarea a credinței și bisericii creștine.

Ei indignați de închiderea mânăstirii au avut adevărate lupte cu furci și topoare.

Arkadi Razorin

Fost jurist al ziarului „Gudoc” ulterior activist de partid, el a avansat în rândurile CSS-ului până la gradul de general – locotenent, iar înainte de a fi numit președinte al CSS din Moldova a exercitat funcția de șef al unei direcții regionale de securitate din Rusia.

Din ordinul KGB-ului a fost format o nouă structură și direcție operativă așa numitul „obiect 24” adică România.

O trăsătură specifică perioadei ragoziniene, a constituit-o intensificarea supravagherii tuturor relațiilor moldo-române, și, în primul rând, a celor din presă, domeniul pentru care avea o predilecție aparte. Deoarece nu poseda limba română, el a cooptat în aparatul de supraveghere a presei traducători speciali care-l familiarizau cu materialele apărute în limba română. De asemenea, în timpul lui Rogozin, a fost activizată și „munca de profilaxie” în instituțiile științifice și de cultură.

El declara la o întrunire a activului de partid ca securitate Moldova are peste 50000 de informatori.

KGB – (IFS, SIE) a Uniunii Sovietice (Federația Rusă) ne-au „fericit” cu „republica Transnistreană” și autonomia găgăuzilor.

În 1991 după declarația independenții Moldovei din efectivul CSS au plecat 78 de ofițeri. Ei au fost aranjați la posturi înalte în Rusia, Ucraina, ca mai apoi să vină în Tiraspol (generalul Iacob Pogonii, col. Vladimirov, Ivanov, Lucasov, Tatenia, Șevcenco, care au activat rețelele agenturii beloruse din Moldova în scopul destabilizării situației politice. Au adus cosacii pe capul nostru în războiul pierdut de Moldoveni în fața armatei a 14 rusă în 1992.

Presiunea serviciilor secrete a Rusiei asupra Republicii Moldova și a populației românilor din Transnistria a realizat prin multiple canale: Ambasada Rusiei unde sunt prezenți spionii lor, rezidenturile din Tiraspol și Comrat, presa plătită de ruși prin persoanele racolate  de ofițerii serviciilor secrete din Rusia.

ALEXANDRU GANENCO, colonel (r)

Material publicat de https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/ – Secretele istoriei md.

Imaginile din cadrul Conferinţei Maia 2016. Autor: Ion Măldărescu

Bibliografie:

  1. Meniei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) și în RSSM (1944-1947) Ed. Serebia. Chișinău 2012.

  2. Ioan Popa „Destine friante. Patimi despre români din est. (1917-1954). Editura Academiei Române. București. 2014

  3. Botnaru. A. Ganenco. Istoria serviciilor secrete (Breviar). Museum. Chișinău 2004

  4. Tască. Operațiunea Română din RSS Moldovenească în Marea Teroare Stalinistă 1937-1938.

  5. Ioan Popa, Luiza Popa. România, Basarabia și Transnistria. Fundația Europeană Titulescu, Centrul de studii strategice. București 2012.

06/12/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RAPORTUL COMISIEI COJOCARU PENTRU STUDIEREA ŞI APRECIEREA REGIMULUI COMUNIST TOTALITAR DIN REPUBLICA MOLDOVA

 
 
 
  
 Harta furturilor teritoriale suferite de Romania in 1940,ca urmare a Pactului Ribbentrop- Molotov

 

 

 

La 14 ianuarie 2010, prin Decretul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, a fost formată Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.
În urma valorificării istoriografei din perioada comunistă şi postcomunistă, a literaturii istorice apărute în străinătate, precum şi a unui vast volum de documente de arhivă, multe dintre care au fost accesate în premieră, Comisia a propus o sinteză cuprinzătoare asupra epocii totalitare comuniste cuprinse între anii 1917 / 1924 şi 1991.

 Această epocă are ca puncte de reper instaurarea dictaturii comuniste în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din cadrul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, transplantul de sistem comunist pe malul drept al Nistrului, în Basarabia, în 1940, odată cu ocuparea militară a acestui teritoriu de către maşina de război a Uniunii Sovietice, reocuparea acestui teritoriu în 1944, restabilirea şi consolidarea regimului totalitar de tip sovietic, anchilozarea şi năruirea acestuia odată cu ieşirea din captivitatea comunistă a popoarelor însetate de libertate şi prăbuşirea URSS în 1991.
Potrivit constatărilor Comisiei, experimentul bolşevic totalitar a fost iniţiat pe malul stâng al Nistrului, ca parte a URSS, în timp ce pe malul drept, în Basarabia românească, se puneau bazele unei democraţii incipiente, astfel că Nistrul a despărţit nu atât două maluri sau două state, cât două sisteme: unul democratic şi altul totalitar.

Secolul XX a demonstrat că totalitarismul nu numai că este incompatibil cu valorile democratice, el este duşmanul de moarte al democraţiei.

Un regim totalitar reprezintă antipodul unei democraţii.

Acest regim este unul opresiv şi represiv, cu o ideologie de stat oficială, care se sprijină pe un singur partid politic, aşa-numitul Partid Unic, în frunte cu „marele conducător”, pe o poliţie secretă omniprezentă şi care deţine monopolul asupra economiei, culturii şi informaţiei.

În pornirea dictaturii bolşevice de a întemeia o lume nouă, bazată pe criterii de clasă şi pe ura de clasă, fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti i s-a rezervat un rol aparte.

Formarea acestei entităţi la frontierea pe Nistru cu România trebuia să servească planurilor sovietice de anexare a Basarabiei şi, în acelaşi timp, să contribuie la extinderea spaţiului revoluţiei mondiale proletare în direcţia Balcanilor.

O serie de mărturii documentare din cele mai diverse probează cu toată claritatea atitudinea ostilă şi agresivă a regimului bolşevic şi a Internaţionalei a III-a Comuniste faţă de Basarabia românească, intenţia exportului de revoluţie pe orice căi posibile.

Deşi prezentată ca o entitate de stat autonomă, RASS Moldovenească a fost în realitate un „cap de pod” în planurile expansioniste sovietice, evoluând din 1924 până în 1940 spre îngustarea drastică a caracteristicilor proprii unei pretinse entităţi de stat, spre statutul unei regiuni obişnuite a Ucrainei Sovietice.

În RASSM, ca peste tot în URSS, puterea partidului unic bolşevic, a aparatului de partid şi administrativ, se baza pe o sumă de principii care încălcau brutal drepturile fundamentale ale omului.

Între acestea fiind: anularea proprietăţii private şi „socializarea” mijloacelor principale de producţie şi a produsului muncii, un vast aparat represiv pentru constrângerea cetăţenilor şi menţinerea puterii, inhibarea personalităţii, conştiinţei şi iniţiativei civice, un sistem de control total şi denunţ general, izolarea de lumea externă.

La acestea se adaugă: atribuirea unui rol hipertrofiat ideologiei comuniste şi promovarea unei multitudini de falsuri şi mituri, în scopul educării maselor în spiritul credinţei oarbe în „conducătorul” unic, în „justeţea” liniei partidului şi infailibilităţii acestuia, propaganda privind caracterul temporar al greutăţilor, datorate „uneltirilor” duşmanilor interni şi externi ai statului sovietic, promisiunea minciunoasă privind „raiul comunist” care urma să fie construit cât de curând.
Regimul totalitar bolşevic a transformat republica autonomă de peste Nistru într-un adevărat poligon pentru efectuarea celor mai oribile experimente politice, sociale, economice, culturale şi identitare.

 

 

 

Ministrul de externe Vyacheslav Molotov semnează pactul de neagresiune ruso-german. Moscova 23 august 1939

Foto: Semnarea de catre Molotov a pactului de neagresiune sovieto – german in 1939. In spatele sau, Stalin zambeste satisfacut.

 

 

Comisia a efectuat o radiografie a acestor politici şi practici totalitare, derulate în anii 1924-1940 în RASS Moldovenească, şi a evaluat natura şi costurile lor.
Colectivizarea forţată de la începutul anilor `30, prin aplicarea constrângerii şi violenţei în raporturile dintre regimul bolşevic şi ţărănime, prin instrumentarea unor măsuri administrative şi de excomunicare împotriva ţăranilor înstăriţi, prin asmuţarea ţăranilor săraci şi mijlocaşi împotriva aşa-numitor „culaci”, s-a soldat cu anularea proprietăţii private la sat, cu un nou război civil împotriva ţăranilor, cu foametea înspăimântătoare din anii 1932-1933.

La 7 august 1932, când foametea făcea ravagii în Ucraina, intra în vigoare faimoasa Lege „despre cele cinci spice de grâu”, în redacţia lui I. Stalin, care chiar şi pentru cele mai mici furturi prevedea împuşcarea şi, doar în cazuri destul de rare, era prevăzută o pedeapsă mai „blândă” – 10 ani de închisoare.

Legea a lovit sălbatic în ţăranii înfometaţi care, în situaţia disperată în care s-au pomenit din cauza politicilor criminale de rechiziţie, erau condamnaţi să recurgă la furtul din averea colhozurilor, pentru a se salva de la moarte.

La 27 decembrie 1932 a fost instituit sistemul de paşapoarte sovietice, dar, numai pentru populaţia urbană, nu şi pentru ţărani, care erau condamnaţi să moară în satele lor, rămase fără nici o rezervă de cereale.

Foametea cumplită, represiunile şi deportările operate de autorităţile comuniste, au generat un exod masiv de populaţie – fuga peste Nistru, în România.

Pentru curmarea acestui exod, care constituia o dovadă concludentă a eşecului catastrofal al politicilor promovate de autorităţile comuniste, s-a recurs la fortificarea pazei frontierei sovietice, însoţită de utilizarea armelor contra transfugilor înfometaţi.

În 1932, Comitetul pentru Ajutorarea Refugiaţilor Transnistreni a expediat Ligii Naţiunilor, un memoriu în care se menţiona: „… Neavând din ce alege, ei îşi părăsesc pământurile şi căminele lor strămoşeşti şi în disperarea oarbă de a-şi salva singura avere ce le-a mai rămas pe lume, darul lui Dumnezeu, viaţa, se aventurează să fugă peste Nistru, în România.

… Regimul sovietic, însă, nu ştie de milă şi astfel moldovenii fugari sunt împuşcaţi în masă cu mitralierele, cu zecile, cu sutele, fără nici o cruţare pe tot lungul Nistrului…”.

Numărul victimelor foametei din anii 1932-1933 din RASSM n-a fost stabilit, deocamdată, cu exactitate, fiind vorba de zeci de mii de oameni.
Marea Epurare din anii`30 din URSS a lovit din plin şi în RASS Moldovenească.

Mecanismul terorii în masă nu făcea distincţii între victime, nu admitea indulgenţe.

Sub ghilotina aşa-numitei „Troika speciale”, au căzut unii după alţii ţărani, intelectuali, muncitori, preoţi, oameni nevinovaţi care nu au avut parte nici de un proces de judecată, nici de o înmormântare creştină. Victime deveneau înşişi responsabilii din ierarhiile de partid şi administrative.

Originea socială „burgheză”, statutul de „culac”, întreţinerea contactelor cu rudele din „ţările capitaliste” serveau drept capete de acuzare ca „duşman al poporului” la adresa oricui. Răspunzând comandamentelor politice ale Partidului Comunist, organele de represiune ale regimului se întreceau să condamne nu pentru infracţiuni reale, ci pentru infracţiuni inventate, nesocotind legile şi dreptul uman, semânând în urma lor moarte, durere şi umilinţă.

Comisia a demonstrat că regimul totalitar comunist se face responsabil de crime culturale, împotriva spiritului şi identităţii moldovenilor de peste Nistru şi, ulterior, după 1940, a celor din Basarabia, prin impunerea unei „limbi” literare moldoveneşti contrafăcute, conform unor principii aberante „de clasă”, şi prin inventarea, în lipsa oricăror resorturi istorice şi etnoculturale, a unei „naţiuni” moldoveneşti, distincte de cea română.

Regimul comunist se face vinovat de reprimarea şi mutilarea conştiinţei noastre naţionale, de suprimarea spiritului nostru liber, de orchestrarea unui război cultural, identitar, propagandistic şi informaţional în toată legea împotriva fraţilor de pe cele două maluri ale Nistrului, împotriva fraţilor de pe cele două maluri ale Prutului, cu consecinţe dramatice pentru integralitatea noastră lingvistică şi etnoculturală.

Or, nimic nu poate fi mai tragic decât un război între fraţi, nimic nu poate fi mai criminal.
În 1989, când s-au împlinit 50 de ani de la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat semnarea Protocolului adiţional secret sovieto-nazist din 23 august 1939 prin care se delimitau sferele de influenţă din Estul Europei pe contul unor terţe ţări, declarându-l caduc din momentul semnării.

La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a denunţat Pactul sovieto-nazist şi protocolul adiţional secret şi consecinţele lui pentru Basarabia şi Nordul Bucovinei.

Reiterând această poziţie, în baza unor analize şi date riguros documentate, Comisia subliniază că la 28 iunie 1940 URSS a comis un atentat asupra integrităţii teritoriale a României, un act de ocupare militară şi politică a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, contrar voinţei populaţii din aceste teritorii, prin dictat şi ameninţarea cu recurgerea la forţă, un act nedrept de anexiune teritorială.

În teritoriile anexate cu forţa la URSS s-a realizat piesă cu piesă un transplant de sistem sovietic, s-a reprodus regimul terorii, al propagării urii de clasă şi al ideologiei inumane a Partidului Comunist Unic.

Formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, printr-o decizie arbitrară formală a Sovietului Suprem al URSS, în afara teritoriului naţional şi reducerea la tăcere a vocii oamenilor, prin desconsiderarea literei Constituţiei sovietice, care nu prevedea dreptul URSS de a forma noi republici, ci doar de a admite în federaţia sovietică, a fost o consecinţă directă a acestui act de ocupaţie.

Ruperea în bucăţi a Basarabiei, a teritoriului şi a corpului uman concrescut de secole cu spaţiul dintre Prut şi Nistru, în contradicţie cu adevărul istoric şi cu realităţile etnice existente în acea vreme, se înscrie în seria de acte abuzive comise de regimul totalitar comunist împotriva unei mari colectivităţi de oameni.

Comisia a constatat că în 1940-1941 în Basarabia au fost repetaţi anii 1937 şi 1938, anii Marii Terori din Uniunea Sovietică, reluaţi apoi în anii postbelici. Organele sovietice de represiune au lovit cu bestialitate în puţinii intelectuali şi fruntaşi ai vieţii publice rămaşi între Prut şi Nistru, condamnându-i la ani grei în gulagurile staliniste, soarta scriitorului Nicolae Costenco servind drept exemplu dramatic al modului în care Sovietele au urmărit să anihileze cugetul liber, au efectuat execuţii sumare, dosind urmele asasinării a sute şi mii de oameni nevinovaţi în subsolurile NKVD sau în gropile cu var.

Omorurile în masă, impunerea unor taxe şi impozite sufocante ţăranilor, prigoana preoţilor şi Bisericii, anularea limbii române şi interzicerea alfabetului românesc, inversarea scării valorilor şi instaurarea unei atmosfere de frică şi teroare generalizate au fost alte efecte ale actului de ocupaţie sovietică din 28 Iunie 1940.

În urmă cu aproape 70 de ani, în noaptea de 12 spre 13 Iunie 1941, plânsetul şi jalea s-a aşternut peste Basarabia.

Fruntea comunităţilor locale, pilonii de rezistenţă din tată în fiu ai satelor noastre moldoveneşti, ucraineşti, găgăuze, bulgăreşti, ruse sau mixte, ai târguşoarelor evreieşti, familii întregi, bărbaţi, femei, copii şi bătrâni, din Basarabia şi până în Nordul Bucovinei, au fost urcaţi cu baionetele la spate în vagoanele de vite şi duşi spre întinsurile Siberiei, de unde mulţi nu s-au mai întors.

Documentele de arhivă consultate de membrii Comisiei relevă date cutremurătoare: până şi noi-născuţii în „bou-vagonul” sovietic erau trecuţi şi ei, alături de părinţii lor, pe lista „duşmanilor poporului”(!…).

 

 

 

 

 

Operaţiunea de deportare a fost iniţiată, autorizată şi supervizată de Biroul Politic al CC al PC(b) din toată Uniunea, iar structurile de partid, de Securitate şi de Interne ale URSS şi ale RSSM au fost baza logistică a mecanismului represiv.

Cu regret, o parte din executanţii operaţiunii de deportare din 12-13 iunie 1941 au fost recrutaţi dintre localnici, în marea lor majoritate, delatori şi oportunişti, elemente declasate, care urmăreau un beneficiu strict personal.
La indicaţiile exprese ale Biroului Politic al CC al PCUS, Consililui de Miniştri al URSS şi al Ministerului Securităţii de Stat al URSS, maşina totalitară sovietică de tocat oameni şi popoare va mai lovi încă de două ori în plină forţă în populaţia din RSS Moldovenească: la 6 iulie 1949, în urma adoptării Hotărârii strict secrete a Consilului de Miniştri al RSSM Nr. 509 din 28 iunie 1949 cu privire la deportarea din RSS Moldovenească a familiilor chiaburilor, foştilor moşieri şi a marilor comercianţi, şi la 1 aprilie 1951, în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri al RSSM din 24 martie 1951 cu privire la confiscarea şi utilizarea averii celor deportaţi de pe teritoriul RSS Moldoveneşti, fiind vizat aşa-numitul „contingent antisovietic” al confesiunii „Martorii lui Iehova”.

Operaţiunile de deportare au fost planificate de organele de represiune ca nişte operaţiuni militare în toată regula împotriva populaţiei civile.

Culmea justiţiei de tip sovietic a fost că oamenii mai întâi erau ridicaţi de la vetrele lor, deportaţi dincolo de munţii Ural, după care li se dresau dosare penale de „duşmani ai poporului”(!).

Creierul acestor „crime împotriva umanităţii”, după cum le-a calificat Sovietul Suprem al RSS Moldova la 23 iunie 1990, a fost conducerea de partid, factorul oficial împuternicit cu luarea unei decizii – Consiliul de Miniştri al RSSM, iar executanţi – organele de securitate, de interne şi de justiţie ale URSS şi ale RSSM.
Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar a evaluat numărul persoanelor deportate şi supuse represiunilor în anii 1929-1951 la peste 90 de mii de persoane.

Un efect scontat al deportării din 1949 a fost înregimentarea accelerată şi masivă a ţăranilor în colhozuri, aşa-numita colectivizare sau „ofensivă decisivă a socialismului asupra satului” dintre Prut şi Nistru.

Legarea ţăranului de glia colhoznică, prin dictatul regimului bolşevic, a avut drept urmare lichidarea proprietăţii private şi pierderea sentimentului de iniţiativă economică la sate, desţărănirea şi dezmoştenirea clasei ţăranilor.

Odată cu încheierea colectivizării, a fost instituit un mecanism special al relaţiilor de producere şi repartiţie, mecanism care permitea statului sovietic să controleze în totalitate producţia agricolă, ţăranii primind de la stat doar minimul necesar pentru a supravieţui şi a munci din greu pe terenurile colhoznice.
Concluziile Comisiei atestă că foametea cumplită din anii 1946-1947 nu a fost o consecinţă nemijlocită a secetei, ci a politicii economice şi sociale a regimului totalitar comunist faţă de populaţia din RSS Moldovenească, a sistemului sovietic de acces la produsele alimentare.

Conform datelor statistice acumulate de Comisie, în urma foametei au decedat circa 200 de mii de oameni.

Vina pentru decesele în masă din cauza foametei revine atât lui I.Stalin şi conducerii sovietice de la Kremlin, cât şi Biroului CC al PC(b) din toată Uniunea pentru pentru RSS Moldovenească, preşedinte – V. Ivanov, Comitetului Central al PC(b) din Moldova în frunte cu prim-secretarul N. Salogor, Consiliului de Miniştri al RSSM, în frunte cu preşedintele acestuia, N. Coval, împuternicitului Consiliului de Miniştri al URSS pentru colectările de cereale în RSSM, A. Sîci, altor responsabili din structurile de partid şi administrative, care au decis destinul oamenilor simpli.

Anume vârfurile Partidului Comunist se fac vinovate de rechiziţionarea inumană a ultimelor produse agricole, rămase prin podurile caselor, lăsând familiile înfometate fără o fărâmă de pâine pe masă, ceea ce a constituit cauza principală a îmbolnăvirii şi deceselor în masă.

Prin politica promovată în anii 1946-1947, ca şi în anii următori, autorităţile sovietice ignorau cu desăvârşire viaţa şi dreptul la viaţă al omului, normele morale fundamentale, obligatorii pentru instituţiile unui stat.

Foametea din RSSM a fost un fenomen provocat prin politica regimului comunist, a fost o crimă monstruoasă de care acesta se face direct vinovat.

Pentru această crimă, comisă premeditat împotriva populaţiei paşnice, a copiilor şi bătrânilor, a oamenilor în plină vârstă, de toate etniile şi confesiunile, regimul totalitar comunist trebuie condamnat moral, politic şi juridic.

 

 

 

Activitatea desfăşurată de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar este (şi) un prilej pentru omagierea personalităţilor care au reprezentat onoarea şi demnitatea noastră în acele vremuri de teroare. Primele manifestări de rezistenţă antisovietică s-au înregistrat îndată după ocuparea Basarabiei la 28 Iunie 1940.

O mărturie în acest sens sunt acţiunile de rezistenţă ale membrilor organizaţiei clandestine a unor tineri din Orhei, care au militat împotriva ocupantului sovietic, în apărarea libertăţii, limbii române şi valorilor noastre naţionale.

Pe parcursul anilor 1945-1953, pe teritoriul raioanelor Bravicea, Călăraşi, Corneşti, Chişcăreni, Chiperceni, Orhei, Răspopeni, Rezina, Susleni, Sângerei, Teleneşti a fost înregistrat un număr considerabil de acţiuni armate împotriva instituţiilor de stat şi activiştilor locali, întreprinse de către membrii grupului în frunte cu faimosul Filimon Bodiu, de către organizaţiie clandestine „Armata Neagră” şi „Partidul Democrat Agrar”.

Una dintre cele mai mari şi mai bine organizate formaţiuni de rezistenţă antisovietică în zonele rurale, „Partidul Democrat Agrar”, a activat (în anii 1950-1953) sub conducerea lui Simion Zlatan, originar din satul Popenchi, Rîbniţa, şi Vasile Odobescu, originar din satul Cuizăuca, Chiperceni.

La Soroca s-a înfiripat organizaţia „Arcaşii lui Ştefan”, în raioanele Chişinău, Hânceşti şi Cărpineni a activat o altă organizaţie conspirativă anticomunustă – „Partidul Libertăţii”, iar la Bălţi – „Uniunea Democratică a Libertăţii”.

Combatanţii căzuţi pradă organelor de represiune au fost condamnaţi la moarte sau la privaţiune îndelungată de libertate, iar propaganda comunistă a urmărit să-i compromită şi să le şteargă numele din memoria noastră colectivă.

Astăzi a sosit momentul să ne plecăm fruntea în memoria acestor oameni simpli, al căror efort şi sacrificiu manifestate în încleştarea inegală, de moarte, cu regimul comunist pentru libertatea şi demnitatea umană este impresionant.

Nu trebuie să-i uităm nici pe cei care, în bătălia cu obscurantismul şi cenzura sovietică, i-au readus în manualele şcolare pe Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, au afirmat latinitatea limbii, culturii şi fiinţei noastre naţionale într-o epocă în care orice gest în acest sens era pasibil de excomunicarea din sânul societăţii sau de pedeapsa cu ani grei de privaţiune de libertate.

Un Panteon al istoriei şi culturii noastre ar trebui să-i includă pe: Vasile Coroban, George Meniuc, Grigore Vieru, Vlad Ioviţă, Vasile Vasilache, Ion Vasilenco, Gheorghe Vodă, Mihai Grecu, Emil Loteanu, Lidia Istrati, Ion Vatamanu şi mulţi alţii.

Un exemplu de verticalitate intelectuală, de rezistenţă prin cultură şi de apărare a limbii noastre române îl reprezintă operele scriitorilor: Ion Druţă, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Serafim Saca, Petru Cărare, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Valentin Mândâcanu, Vladimir Beşleagă şi alţii. Fapta temerară a muncitorului Gheorghe Muruziuc, care în noaptea de 28 iunie 1966, a arborat Tricolorul de-asupra Fabricii de Zahăr din Alexăndreni, raionul Sângerei (rămas acolo timp de 5 ore), protestul Liliei Neagu şi Asei Andruh din 1970 împotriva rusificării şi deznaţionalizării, activitatea Frontului Naţional Patriotic de eliberare de sub ocupaţia sovietică, din care făceau parte Alexandru Usatiuc –Bulgăr şi colaboratorii săi apropiaţi Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur, alte manifestări cu caracter civic şi naţional, precum şi mişcarea de emancipare naţională din anii `80 punctează o linie de rezistenţă, atât cât a fost, care trece ca un fir roşu prin toată perioada sovietică.

Meritul acestor personalităţi este imens: ele ne-au ţinut trează conştiinţa noastră de sine, ne-au învăţat că dincolo de nevoia omului de adaptare la mediu şi la condiţiile înconjurătoare, după cum au procedat mulţi dintre noi, există valori şi idealuri perene.
În vremurile grele ale inchiziţiei comuniste ne-am potolit setea de adevăr, ţinându-ne urechea strâns lipită de aparatele de radio pentru a prinde undele Europei Libere, BBC-ului, ale Radio Vatican şi Radio Libertatea. Nimeni şi nimic nu a putut să ne forţeze să renunţăm la nevoia de a ne rupe din universul carceral spiritual, nici regimul cu toată armata sa de opresiune, nici un asemenea „campion al deznaţionalizării”, ca Ivan Bodul, prim-secretar al CC al PCM în anii 1961-1980.

În centrul investigaţiilor Comisiei s-au aflat şi aspectele sociale şi economice ale evoluţiilor din RSS Moldovenească.

Comisia nu a trecut cu vederea procesele de industrializare şi urbanizare sau cadrul de asistenţă socială oferit din partea statului sovietic cetăţeanului simplu. Ceea ce relevă, concluziile Comisiei este că industria RSSM devine total dependentă de centrele industriale ale URSS, din care, în schimbul produselor agricole şi producţiei industriei alimentare, se importau petrol şi cărbune, fontă şi oţel, mase plastice şi metale neferoase, tractoare, camioane şi automobile, excavatoare şi maşini agricole, maşini-unelte şi utilaje industriale, obiecte de consum popular.

În situaţia în care producţia republicii nu se dezvolta pe o bază proprie, ci pe materia primă importată, dreptul RSS Moldoveneşti la o existenţă independentă era o ficţiune. Mai mult decât atât, majoritatea întreprinderilor industriale şi, totodată, cele mai rentabile, au fost amplasate pe teritoriul fostei RASSM, ceea ce constituia, de asemenea, rezultatul unei politici cu bătaie lungă.

Deţinând pârghiile de conducere, ministerele panunionale şi unional-republicane au promovat politica afluenţei masive pe teritoriul RSSM a populaţiei din exteriorul republicii, adusă pentru construcţia unor noi întreprinderi industriale în condiţiile unui surplus local de forţe de muncă.

Această politică a condus la reducerea substanţială a cotei populaţiei autohtone în sfera industrială, la devalorizarea statutului limbii, culturii şi tradiţiilor noastre în diverse ramuri ale economiei, la instruirea, în instituţiile de învăţământ superior şi mediu, preponderent, sau chiar exclusiv, în limba rusă.

În urma „industrializării rapide”, s-a ajuns, pe de o parte, la înglobarea rigidă a RSSM în complexul militar-industrial panunional, la aservirea industriei locale resurselor de materii prime ale URSS şi finanţarea ei centralizată, iar pe de altă parte, la grave dezechilibre etnodemografice.
Consecinţele ecologice ale politicii social-economice promovate de regimul comunist pe parcursul deceniilor postbelice au fost, de asemenea, dezastruoase.
Ar putea urma replica oponenţilor noştri: oamenii aveau un serviciu, o pensie asigurată, servicii medicale de stat, învăţământul era gratuit.

Aşa este. Statul socialist şi-a asumat rolul de filantrop paternal, dar acest paternalism era al unui stat producător al iresponsabilităţii şi dependenţei indivizilor atât în domeniul vieţii publice, cât şi în cel al vieţii private.

Or, într-un stat totalitar, egalitatea poate fi maximizată doar pe seama libertăţii, astfel încât egalitatea şi fraternitatea autentică sunt distruse. Iată de ce, trecutul totalitar nu ne poate oferi soluţii pentru prezentul şi viitorul nostru şi al copiilor noştri.
Principalul pilon al regimului totalitar comunist a fost Partidul Comunist Unic care a confiscat autoritatea publică.

Conducerea de partid a comandat şi a comis crime în masă, represiuni şi deportări calificate drept crime împotriva umanităţii, a instrumentat o ideologie represivă, a exercitat un control cvazitotal asupra societăţii şi indivizilor aparte.

Partidul Comunist şi organele sale de represiune sunt principalii responsabili de toate ororile produse în epoca sovietică.

Obedient ordinelor conducerii PCUS, CC al PCM s-a opus până în ultimul moment procesului de suveranizare şi dobândire a independenţei de stat a Republicii Moldova, fiind declarat, după puciul din august 1991 de la Moscova, în afara legii.
Comisia a stabilit că Republica Moldova de astăzi este rodul şi rezultatul mişcării de emancipare democratică şi naţională de la sfârşitul anilor `80 ai secolului trecut, este expresia actului de voinţă politică de secesiune de fosta URSS şi de integrare plenară în lumea liberă şi democratică.
Comisia a efectuat o inventariere a crimelor, ororilor, atrocităţilor abuzurilor şi nedreptăţilor comise de regimul totalitar comunist între anii `20 – `90 ai secolului XX, care include:

1) extinderea dictaturii Partidului Comunist Unic în zonele incluse în RASS Moldovenească şi misiunea de subminare şi subversiune a acestei entităţi în raport cu România şi populaţia din Basarabia, de cap de pod al revoluţiei mondiale bolşevice;
2) instituirea unui mecanism diabolic de represiune (CeKa, GPU, OGPU, NKVD, NKGB, MGB, KGB, Justiţie şi Procuratură) şi aplicarea terorii în masă;
3) decretarea şi aplicarea unei legislaţii discriminatorii antiumane;
4) impunerea unei ideologii a urii de clasă, a urii faţă de fiinţa şi demnitatea umană, exacerbarea propagandei anticreştine şi a xenofobiei;
5) mutilarea spirituală a moldovenilor prin impunerea unei limbi artificiale, străine de limba română, şi a unei identităţi contrafăcute ideologic;
6) interzicerea cugetului liber, a dreptului de asociere, a liberei iniţiative, exterminarea şi marginalizarea intelectualităţii;
7) lichidarea ţărănimii ca clasă prin colectivizarea forţată şi deportările de la începutul anilor `30 ai secolului XX;
8 foametea cumplită din anii 1932-1933;
9) declanşarea represiunilor împotriva aşa-numitelor „elemente antisovietice” şi „naţionaliste” de la mijlocul anilor `30 ai secolului trecut, deportarea şi exterminarea în masă a oamenilor prin deciziile unor instituţii extrajudiciare, ale aşa-numitelor „troika”;
10) ocuparea, prin dictat, la 28 Iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ținutului Herţa în urma tranzacţiei sovieto-germane din 23 august 1939 şi a înţelegerilor secrete ulterioare dintre URSS şi Germania nazistă;
11) realizarea unui transplant de sistem sovietic în teritoriile româneşti ocupate şi impunerea cu forţa a regimului totalitar comunist;
12) aplicarea terorii împotriva fruntaşilor vieţii publice, intelectualilor, slujitorilor cultelor şi oamenilor simpli rămaşi în teritoriile ocupate, comiterea unor asasinate din motive de ură de clasă;
13) exodul forţat al zecilor de mii de oameni, intelectuali, în primul rând, din teritoriile ocupate de URSS;
14) formarea abuzivă a RSS Moldoveneşti şi sfârtecarea teritorială a Basarabiei;
15) interzicerea alfabetului românesc şi a limbii române şi impunerea alfabetului rusesc, prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS din 11 noiembrie 1940;
16) anularea abuzivă a dreptului la cetăţenia română prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS cu privire la restabilirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii Basarabiei şi la dobândirea ei de către locuitorii Bucovinei de Nord din 8 martie 1941;
17) deportarea în regiunile îndepărtate ale URSS a zecilor de mii de oameni nevinovaţi la 13 iunie 1941;
18) mobilizările forţate antebelice şi postbelice a zecilor de mii de tineri pe şantierele de muncă (FZO) din URSS şi înrolarea lor în Armata Sovietică;
19) arestările şi epurările operate de organele sovietice de represiune în primii ani postbelici;
20) foametea organizată din 1946-1947;
21) deportarea în regiunile îndepărtate ale URSS a zecilor de mii de oameni nevinovaţi la 6 iulie 1949;
22) lichidarea proprietăţii private, confiscarea bunurilor materiale ale ţăranilor şi colectivizarea satului;
23) prigoana împotriva Bisericii şi a slujitorilor cultelor, închiderea, profanarea şi demolarea locaşurilor de cult;
24) deportarea pentru credinţă în regiunile îndepărtate ale URSS la 1 aprilie 1951 a credincioşilor confesiunii „Martorii lui Iehova”;
25) ofensiva ideologică şi propagandistică împotriva scriitorilor şi valorilor noastre naţionale;
26) sovietizarea, rusificarea şi deznaţionalizarea populaţiei prin sistemul de educaţie şi cultură, aparatul administrativ, mass-media şi propogandă;
27) manipularea şi deformarea conştiinţei identitare prin falsificarea istoriei, impunerea unor ritualuri, monumente şi simboluri străine firii noastre;
28) negarea identităţii româneşti a populaţiei majoritare şi inocularea românofobiei;
29) instrumentarea unui regim al „terorii memoriei”, al controlului, al constrângerilor şi al persecuţiilor individualităţii umane pentru cea mai mică încercare de gândire liberă în raport cu regimul totalitar comunist;
30) promovarea unei industrializări şi urbanizări de tip colonial, cu grave consecinţe pe plan etnodemografic;
31) înregistrarea unor mari dezechilibre ecologice şi a unor urmări nefaste pentru sănătatea populaţiei în urma experimentelor în sfera agriculturii bazate pe chimizarea şi concentrarea excesivă a producţiei agricole;
32) formarea unei caste privilegiate a aparatului de partid, a nomenclaturii care a consfiscat şi a concentrat puterea absolută,a profitat de aceasta şi a parazitat pe spatele cetăţenilor simpli, servind interese străine.
Plecînd de la cele expuse, Comisia susţine ferm şi univoc că regimul totalitar comunist a fost de la început şi până în ultimul moment al existenţei sale un regim criminal şi represiv, abuziv şi inuman, lipsit de orice urmă de legitimitate. Transplantat din RASSM în Basarabia în urma unui act de dictat, acesta a fost totodată un regim de ocupaţie străină sovietică, din acea clipă şi până la înlăturarea şi prăbuşirea sa în anii 1990-1991.

Comisia propune condamnarea oficială a regimului totalitar comunist din RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească drept unul care a comis acte de genocid şi crime împotriva umanităţii, prin teroare în masă, represiune politică, foamete organizată, deportări, violarea demnităţii umane şi drepturilor fundamentale ale omului.
Comisia propune onorarea şi comemorarea tuturor victimelor regimului totalitar comunist, tuturor victimelor Holocaustului, tuturor celor care, în anii crunţi de teroare, represiune şi opresiune, au avut de pătimit, precum şi tuturor celor care în aceşti ani, prin fapta, verticalitatea şi cuvântul lor au opus rezistenţă regimului totalitar comunist, punându-şi viaţa şi libertatea în pericol.
Având în vedere necesitatea debarasării de moştenirea grea a regimului totalitar comunist, a distanţării ireversibile de acest regim, în spiritul recomandărilor în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene, Comisia formulează următoarele propuneri:

1) condamnarea regimului totalitar comunist din RASSM şi RSSM drept unul care a comis crime împotriva umanităţii, precum şi condamnarea morală a acţiunilor tuturor acelor persoane car au participat la comiterea crimelor regimului totalitar comunist;
2) interzicerea utilizării noţiunii de „comunist” şi a derivatelor acesteia în titulaturile formaţiunilor politice, în denumirile unor instituţii şi întreprinderi publice şi private, precum şi interzicerea utilizării şi propagării în scopuri politice în spaţiul public a simbolurilor totalitare, deopotrivă, comuniste şi naziste, în conformitate cu Rezoluţia OSCE din 2009 cu privire la reunirea Europei divizate prin promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în sec. XXI;
3) elaborarea şi adoptarea neamânată a Legii Lustraţiei;
4) repunerea victimelor regimului totalitar comunist şi a urmaşilor lor în drepturile lor juridice, morale şi materiale depline prin amendarea cadrului juridic în vigoare sau adoptarea unei Legi noi;
5) eternizarea memoriei victimelor regimului totalitar comunist şi a participanţilor la mişcarea de rezistenţă prin ridicarea în oraşul Chişinău a unui complex memorial, deschiderea unor muzee locale, instalarea unor plăci comemorative în locurile comiterii crimelor şi ororilor comuniste;
6) declararea zilei de 23 august ca Zi Europeană a Comemorării Victimelor Regimurilor Totalitare şi Autoritare, care să fie marcată cu demnitate şi imparţialitate, în consens cu Rezoluţia din 2009 a Parlamentului European cu privire la conştiinţa europeană şi totalitarismul;
7) declararea zilelor de 13 iunie (1941), 6 iulie (1949) şi 1 aprilie (1951), în care au avut loc deportări masive, drept zile naţionale de comemorare a victimelor regimului totalitar comunist;
8 formarea unei comisii de experţi care să evalueze daunele materiale pricinuite de regimul totalitar comunist;
9) aprobarea unui program de stat pe termen lung privind investigarea în profunzime a regimului totalitar comunist;
10) reorganizarea Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova în Arhiva Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova, cu transmiterea tuturor fondurilor de arhivă din depozitele speciale ale Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate, Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, a fondurilor Procuraturii Generale, precum şi a altor fonduri ce reflectă esenţa regimului totalitar comunist în fondurile arhivei respective şi asigurarea accesului neîngrădit la toate aceste fonduri;
11) crearea unui Institut de Studiere a Totalitarismului;
12) elaborarea unui manual de istorie a regimului totalitar comunist şi introducerea în sistemul de instruire şi educaţie preuniversitară a unui curs de istorie a totalitarismului;
13) încurajarea desfăşurării în mass-media a dezbaterilor publice privind esenţa inumană a regimurilor totalitare, comuniste şi naziste.
14) abrogarea Legii nr. 546-XV din 19 decembrie 2003 privind adoptarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova, concepţia fiind una tributară trecutului şi ideologiei totalitare, incompatibilă cu parcursul european al societăţii noastre.

Avansând acest set de propuneri, Comisia subliniază că unele din ele pot fi realizate fără întârziere, altele într-un termen mediu sau îndelungat, importantă fiind continuarea sub diferite forme, în cadrul unor diverse instituţii – preuniversitare, universitare, de cercetare, mass-media etc. – a activităţilor iniţiate prin instituirea sa.

Numai astfel vor putea fi obţinute rezultate reale în asanarea climatului social, politic şi moral din societate.
Comisia are convingerea că numai prin asumarea adevărului istoric ne vom putea simţi într-adevăr oameni liberi, vom fi mai puternici, mai deschişi către noi înşine şi către lumea externă, mai uniţi, vom avea mai multă încredere în forţele noastre şi în ziua de mâine, în viitorul nostru european.
Comisia face un apel la bunul nostru simţ şi la memoria noastră colectivă.

Nu avem dreptul să uităm, nu avem dreptul să fim indiferenţi.

Prin asumarea şi însuşirea adevărului istoric, nu vom permite niciodată nimănui să pună la îndoială dreptul nostru la o viaţă demnă şi liberă într-o societate liberă, prosperă şi democratică.

O reconciliere civică este necesară, dar o reconciliere civică este posibilă numai prin asumarea adevărului istoric, oricât de greu şi de amar ar fi acesta.

08/08/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: