CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale

 

 

 

 

 

1. „Scopul finanțărilor lui Soros – scrie Jerusalem Post – este de a distruge democrația din Vest pentru ca să devină imposibil ca guvernele să mai poată menține ordinea publică sau ca societățile sa-şi păstreze identitatea unică și valorile naționale”

2. „Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa si Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrari pentru a submina identitatea natiunilor. E-mail-urile scurse evidentiaza faptul ca aceste grupuri au intervenit in alegerile europene pentru ca sa fie alesi politicienii care sprijina granitele deschise pentru imigrantii arabi si a sustinut financiar, sau prin alte metode, jurnalisti care s-au aratat de acord cu imigrantii”

3. „Grupurile lui Soros sunt pe teren facilitând intrarea imigranților ilegali în SUA si Europa. Ele au urmărit să influențeze deciziile Instanței Supreme a SUA legate de imigrarile ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii și alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii si europenii care se opun granițelor deschise”.

4. „In Israel, Soros s-a opus de asemenea eforturilor guvernului de a opri valul de imigranți ilegali din Africa prin granița cu Egiptul”.

5. „Din Ferguson în SUA, până la Berlin şi până la Ierusalim, Soros a lucrat pentru a induce haosul, prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poată să-şi apere societățile”.

6. „În Statele Unite, politia a ajuns să nu mai fie văzută ca o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să functioneze singură pentru a-şi menține legea si ordinea. Mai degraba poliția este prezentată de organizațiile lui Soros ca o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Agitatia Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumina doua răspunsuri legate de poliție.

Mai intai, politistii au fost demoralizați deoarece au fost incriminati pentru faptul ca incearca sa-si tina orasele sigure, ferite de infractori.

In al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama că ar putea fi acuzați penal pe de-o parte și condamnarea publică ca ar fi „rasiști ”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști sa aleaga lipsa de actiune, chiar și atunci când situația o cere.

Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru cresterea abrupta a infracțiunilor si violențelor.

7. „Persoanele care locuiesc in Vest trebuie sa recunoasca scopurile actiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, sa-si dea seama ca singurul raspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii sa isi susțină drepturile naționale și individuale la siguranță. Ei trebuie să apere instituțiile care le garantează securitatea, conform legii si să susțină și să apere valorile naționale si tradițiile,” se incheie articolul din Jerusalem Post.

8. „Campania lui Donald Trump este un răspuns direct, nu către Clinton, ci către Soros însuși. Prin faptul ca a cerut înălțarea unui zid la graniță, susținând de-asemnea Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranti și sustinand poliția împotriva mişcării anarhiste a negrilor de la BlackLiveMatter (finanțate de Soros), Trump acționează impotriva eforturilor multimiliardarului progresist GEORGE SOROS.”

 

 

 

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

 

 

 

Cotidianul israelian Jerusalem Post susține ca jurnaliștii din SUA au ignorat scurgerea unor informații din e-mailurile miliardarului George Soros, deținator al Fundației pentru o Societate Deschisă, informații scoase la lumină de grupul hackerilor activisti, DCLeaks.

Potrivit unui articol publicat de jpost.com, prin OSF (Open Society Foundation), Soros a finanțat în ultimii douazeci de ani cu miliarde de dolari, organizații non-profit din SUA si din restul lumii.

”Conform documentelor, Soros a dat mai mult de 30 de milioane de dolari unor grupuri care lucrau la campania electorala a lui Hillary Clinton, ceea ce l-a transformatastfel in cel mai mare donator.

Presa americana și-a arătat deja sprijinul pentru Hillary Clinton, ceea ce ar justifica de ce povestea a fost ingropată.

Este posibil, de asemenea, ca unii editori de știri sa nu ințeleaga motivul pentru care documentele dezvaluite ar merita sa fie publice.

O mare parte din informații erau deja cunoscute public. Finanțarea masiva a lui Soros pentru grupurile din partea stanga a politicii din SUA, dar si din restul lumii, a fost documentata de mai bine de zece ani.

Pentru ca multe dintre detalii erau cunoscute, lipsa unei priviri de ansamblu echivaleaza cu a nu vedea padurea de copaci. Informatiile scoase la lumina de DCLeaks reprezinta o dezvaluire majora pentru ca expun „padurea” retelei finantarilor lui Soros.

Primul lucru pe care il vedem este natura megalomanică a proiectelor filantropice ale lui Soros. Niciun colț al Pământului nu ramâne neafectat de eforturile acestuia. Nicio zona politică nu rămâne neatinsă.

Aparent, numarul vast al grupurilor si persoanelor pe care le sprijina pare ireal. Pana la urma, ce legatura are schimbarea climei cu imigrarea ilegala a africanilor in Israel? Sau ocuparea Wall Street cu politica legata de imigrantii din Grecia?

Adevarul este ca proiectele lui Soros au un numitor comun. Scopul lor este sa slabeasca abilitatea autoritatilor nationale si locale din Vest de a-si pastra legile si valorile natiunilor si comunitatilor.

Toate aceste proiecte ale miliardarului au menirea sa impiedice pietele libere, indiferent daca aceste piete sunt financiare, ideologice, politice sau stiintifice. Iar acestea proiecte , intr-un mod inselator, sunt facute in numele democratiei, drepturilor umane, economie si alte „scopuri” nobile.

Cu alte cuvinte, scopul finantarilor lui Soros este de a distruge democratia din Vest si sa devina imposibil ca guvernele sa mentina ordinea sau societatile sa-si pastreze indentitatea unica si valorile.

Mișcarea activistă „Black Lives Matter” care a primit 650.000 de dolari de la grupurile controlate de Soros în ultimul an, este un exemplu clasic a acestor eforturi ale miliardarului. Pana nu demult, politia a fost admirata in SUA, era privita ca echivalentul domestic al militarilor.

Disputa principală este că, în Statele Unite, politia a ajuns să nu mai fie văzută ca o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să functioneze singură pentru a-şi menține legea si ordinea. Mai degraba poliția este prezentată de organizațiile lui Soros ca o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.

Agitatia Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumină două răspunsuri legate de poliție.

Mai întâi, polițiștii au fost demoralizați deoarece au fost incriminați pentru faptul că încearcă să-şi țină orașele sigure, ferite de infractori.

In al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama ca ar putea fi acuzati penal pe de-o parte si condamnați public ca fiind „rasiști”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști să aleagă lipsa de acțiune, chiar și atunci cand situația o cere.

Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru cresterea abrupta a infracțiunilor si violențelor.

Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrarile ilegale.

Din SUA, Europa si Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrari pentru a submina identitatea natiunilor. E-mail-urile scurse evidentiaza faptul ca aceste grupuri au intervenit in alegerile europene pentru ca sa fie alesi politicienii care sprijina granitele deschise pentru imigrantii arabi si a sustinut financiar, sau prin alte metode, jurnalisti care s-au aratat de acord cu imigrantii.

Grupurile lui Soros sunt pe teren facilitand intrarea imigrantilor ilegali in SUA si Europa. Ele au urmarit sa influenteze deciziile Instantei Supreme a SUA legate de imigrarile ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii si alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii si europenii care se opun granitelor deschise.

In Israel, de asemenea, Soros s-a opus eforturilor guvernului de a opri valul de imigranti ilegali din Africa prin granita cu Egipt.

Grecii sunt făcuți rasişti pentru că doresc să-şi protejeze identitatea națională prin blocarea intrării a milioane de sirieni pe teritoriul lor, cum la fel sunt făcuți rasişti cei din Franta, Germania, Ungaria, Suedia, SUA sau Polonia, pentru că doresc să existe în continuare aşa cum sunt azi.

Pe lângă aceste eforturi, mai sunt si alteleorientate spre refuzarea drepturilor din democrațiile Occidentale, pentru a susține normele sociale existente de mult timp.

De exemplu, Soros a ajutat grupurile care au sustinut nu doar căsătoria între persoane de acelasi sex, dar și inființarea toaletelor publice unisex.

În ceea ce priveste Israelul, grupurile lui Soros lucrează să decredibilizeze fiecare aspect al societatii israeliene. Soros se foloseste de palestinieni pentru a acuza Israelul ca este un stat rasist. Miliardarul a finanțat grupuri moderate de stânga, grupuri radicale de stânga, grupuri israeliene arabe si grupuri palestiniene. în diferite moduri, aceste grupuri transmit audienței lor faptul ca Israelul nu are niciun drept să se apere sau să-şi impună legile spre cetățenii care nu sunt evrei.

In SUA, Soros a ajutat grupurile din BLM pentru ca organizatia non-profit J Street sa faca acceptabila opozitia fată de Israel, atât social, cât si politic.

Soros a facut aceste eforturi, din Ferguson în SUA, până la Berlin şi până la Ierusalim pentru a induce haosul prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poata să-si apere societatile.

In multe feluri, prin faptul ca a cerut înălțarea unui zid la graniță, susținând de-asemnea Brexit-ul, susținând Israelul, susținând interdicția temporară a musulmanilor imigranti și sustinand poliția împotriva mişcării anarhiste a negrilor de la BlackLiveMatter (finanțate de Soros), Trump acționează impotriva eforturilor multimiliardarului progresist.

DCLeaks a expus vasta campanie a lui Soros de a finanta politicile de stanga, politici impotriva liberalilor. Miscarile de „democratie directa” pe care Soros le sustine nu pledeaza pentru altceva decat pentru o conducere a multimilor.

Persoanele care locuiesc in Vest trebuie sa recunoasca scopurile actiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, sa-si dea seama ca singurul raspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii să iși susțina drepturile nationale si individuale la siguranta. Ei trebuie sa apere institutiile care le garanteaza securitatea, conform legii si sa sustina si sa apere valorile nașionale si traditiile,” se incheie articolul din Jerusalem Post.

Societate Deschisă în sens Sorosist – societate care nu e suverană și depinde de o suprastructură statală. Societatea care trebuie să primească oricâți migranți decide puterea suprastatală. Societate care trebuie să accepte liberul schimb globalist impus de multinaționale fără să crâcnească chiar și atunci când se pierd milioane de locuri de muncă care sunt delocalizate.

Directivele suprastatale primează față de suveranitatea națională. Resursele naturale ale localnicilor sunt exploatate de multinaționalele străine iar localnicii primesc niște bacșișuri de redevențe.

Multinaționalele au putere maximă și influențează deciziile politice. Exemplu de „societate deschisă soroșistă” e România de azi care e controlată de la Bruxelles de Uniunea Europeană prin cozile de topor locale.

 

 

Prin ceea ce se numește INGINERIE SOCIALĂ FRAGMENTARĂ, un plan bine pus la punct de elitele progresiste urmăresc să implementeze o Federație Europeană.

Se acționează sistematic în direcția  fragmentării şi distrugerii populațiilor autohtone şi a statelor naționale pe care Soros le definește ca fiind „societățile închise”, care trebuie distruse.

 

 DE CE SĂ LI SE SPUNĂ OAMENILOR TOT PLANUL? ESTE CUNOSCUT ÎNTOTDEAUNA DOAR URMĂTORUL PAS din această „inginerie socială fragmentară”

Publicitate

20/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marxismul – O stafie care nu este lăsată să moară. Neo-Marxismul 2.0 numit ”PROGRESISM” implementat de INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ

 

 

 

O stafie care nu este lăsată să moară, continuă să bântuie fără odihnă şi azi, nu doar prin Europa, ci în întreaga lume. Ea s-a încarnat acum 200 de ani sub numele de Karl Marx, dar spectrul pe care l-a lăsat în urma ei în lumea ideilor a contaminat asemeni unui nor radioactiv minţile multor oameni .

Astfel a luat naştere o întreagă familie de ideologii „marxiste”, în mod esenţial înrudite între ele, dar adaptate cameleonic diferitelor epoci istorice.

Şi pentru că acestea au la bază tocmai respingerea oricărui idealism de factură transcendentă, chintesenţa lor rezidă în mod inevitabil într-un praxis de natură istorico-politică.

Urmele pe care ideologia marxistă cu toate dezvoltările ei ulterioare le-a lăsat prin universul gândirii au avut caracterul unui far orbitor, a unui ideal abstract, dar care se cerea imperios realizat aici, pe pământ.

O filosofie care nu mai încerca doar să explice lumea, asemeni tuturor celor anterioare, ci mai ales să o transforme.

Încercările acestei stafii de a se încarna cu orice preţ, de a căpăta un trup terestru, văzut drept singura realitate existentă, au brăzdat istoria omenirii cu dâre adânci şi însângerate. Niciodată în numele unei idei nu au mai fost omorâţi atâţia oameni, de ordinul a sute de milioane de-a lungul unui secol de utopie comunistă aplicată în diferite ţări de pe toate continentele, începând cu Rusia sovietică.

Așa se face că după marxismul clasic, aruncat în urmă cu câteva decenii la lada de gunoi a istoriei în aproape toate țările lumii, a apărut Neo-Marxismul 2.0 numit ”PROGRESISM”.

Față de marxismul clasic implementat de Lenin și Stalin, filosoful Karl  Popper a inventat și  George Soros a aplicat INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ (în engleză “piecemeal social engineering”), menită să înlocuiască  INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ.

Prin „inginerie socială fragmentară”, termen aprofundat  de filosoful sir Karl Popper în cartea sa numită „Mizeria istoricismului” (1957), sunt criticate abordările VIZIONARE CENTRALIZATOARE ale comunismului așa cum a fost el implementat spunând că încercarea de a prezice rezultatul viitor al unui experiment social e sortită eșecului.

Punctul crucial al acestei abordări este că se bazează mai degrabă pe încercări și erori decât pe o viziune istoricistă anterioară; sau, așa cum spune Popper, „facem progrese dacă și numai dacă suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: să recunoaștem erorile noastre și să le folosim critic, în loc să perseveăm în ele dogmatic „. 

Popper susține că experimentele sociale holistice bazate pe aceste teorii au fost sortite eșecului, deoarece cursul istoriei umane este puternic influențat „de creșterea cunoașterii” și că nu putem rațional sau științific prezice creșterile viitoare ale cunoștințelor noastre științifice.

Tehnologia socială Piecemeal nu este, prin urmare, nici mai mult, nici mai puțin decât introducerea (concepției lui Popper) a metodelor științifice în planificare și politică.

  Popper, propune ca prin analogie cu rolul central al experimentelor fragmentare din științe, de tipul „observând, modelând și experimentând modelul”, singura formă de inginerie socială, care poate fi justificată „în mod rațional”, este „una care este la scară mică, la scară socială elementară”, și care poate fi modificată în mod continuu, „în lumina experienței acumulate”.

Punctul crucial pentru această abordare este că această abordare se bazează pe încercare și eroare, mai degrabă decât pe o viziune anterioară istoricistă care propagă o altă viziune viitoare globală asupra societății; sau, după cum spune Popper, „vom face progrese dacă și numai dacă, suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: de a recunoaște erorile noastre și de a le utiliza în mod critic în loc de a persevera în ele dogmatic”.

 

 

 

Image result for karl popper

 

 

Foto: Karl Popper autorul teoriei implementării PAS-CU-PAS a PROGRESISMULUI, prin așa zisa Inginerie Socială Fragmentară.

 

 

Ingineria socială trebuie să fie Fragmentară, ne spune Popper ca și metodele științifice de tip „experiment-model-și-eroare”. Iar această abordare trebuie aplicată și în planificarea socială și politică.

(Ca să vă traducem ce zice Popper, el recunoaște că nu le-a mers cu abordarea centralizată a marxismului  („vom face progrese dacă și numai dacă, suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: de a recunoaște erorile noastre și de a le utiliza în mod critic în loc de a persevera în ele dogmatic”), pentru că jucăria puterii a ajuns în cele din urmă în mâinile autohtonilor.

Soluția propusă de el e una descentralizată, care să fie implementată pas-pas-cu-pas pentru a împiedeca ca puterea să se acumuleze în mâinile unui individ sau unui grup care s-ar putea ca la un moment dat să nu le mai fie obedient lor…așa cum de exemplu Stalin sau Ceaușescu nu au mai ascultat la un moment dat de comenzile lor.)

1.Ingineria Socială Fragmentară – un „nou” termen care se referă la MODUL DE IMPLEMENTARE al noului marxism numit Progresism.

Termenul englezesc „piecemeal social engineering” probabil le sună necunoscut multora dintre oamenii care muncesc zilnic să-și câștige o pâine. În română, „piecemeal social engineering” s-ar traduce aproximativ ca „inginerie socială fragmentară” deși traducerea mult mai exactă a termenului văzându-i efectele sociale REALE, ar trebui să fie: „inginerie socială de fragmentație”.

Și totuși IMPLEMENTAREA ACESTUI TERMEN PROGRESIST îl simțim pe PIELEA NOASTRĂ zi de zi ceas de ceas de 27 DE ANI.

Termenul a fost inventat de filozoful neo-marxist Karl Popper, farul călăuzitor al lui George Soros, mare amator în definirea și implementarea INGINERIILOR SOCIALE.

Karl Popper este farul călăuzitor al lui George Soros. Soros a încercat să implementeze „în realitatea mai multor țări” cu prețul unor convulsii sociale majore Progresismul prin aceste „inginerii sociale fragmentare”

2.AU pornit de la INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ numită MARXISM

Marxiștii (ca și fasciștii) au o păsărică fixă ÎN CREIER: să schimbe SOCIETATEA.

D-le „societatea nu e bună așa cum e”, „oamenii sunt de rahat, sunt primitivi grobieni, cred ca boii în Dumnezeu, sunt superstițioși” șamd

Prin urmare trebuie SĂ-I MODELĂM prin INGINERII SOCIALE. Cine să-i modeleze? comunistul, tovarășul, și mai nou, progresistul, propagandistul ONG-ist, activistul pentru drepturi și libertăți tot ONG-ist etc…și mai nou presa și televiziunile progresiste care nu fac altceva decât un învățământ politico-ideologic mizerabil.

De aceea acum un secol și ceva, au venit Marx și Engels și au propovăduit îndemnul „de a zdrobi societatea cea crudă și nedreaptă”.

Îndemn „luminos” prin care cei săraci erau îndemnați să le dea în gură celor bogați, nu de dragul săracilor ci pentru ca bolșevicii internaționaliști să ajungă la putere

Acest lucru s-a și întâmplat prin revoluția lui Lenin din 1917 și mai apoi după 1945 în țările pe care URSS-ul le-a ocupat cu ajutorul tancurilor sovietice și a marionetelor lui Stalin, în urma celui de-al doilea război mondial.

VICTORIOȘI în anumite țări, Marxiștii internaționaliști s-au apucat să-și implementeze VOIOȘI INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ comițând MULTE CRIME prin care i-au eliminat BARBAR nu numai pe toți cei care li se opuneau dar și pe toți cei care deși nu li se opuneau îi deranjau din punct de vedere al ingineriei sociale pe care vroiau să o implementeze.

După cucerirea puterii în Rusia, MARXISMUL a devenit în URSS și mai apoi în sateliții ei o INGINERIE SOCIALĂ CENTRALIZATĂ dictată DE SUS, de la conducerea partidului și a statului, stat și partid care au devenit unul și același lucru

Așa de exemplu s-a produs la noi colectivizarea care a fost primul pas care a distrus țărănimea română. 

Al doilea pas a fost Ingineria Socială Fragmentară a progresismului, cea care după Revoluție, a asfixiat pas-cu-pas satele românești, lipsindu-le treptat de orice perspective. De ce cu forța dacă se poate încetul cu încetul fără să observe nimeni?

3. Ce n-a mers? INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ s-a AUTOHTONIZAT și nu le-a mai servit scopurilor lor INTERNAȚIONALISTE.

Lăsând la o parte suferințele și dramele umane ale acelor popoare care au trecut prin această INGINERIE SOCIALĂ CENTRALIZATĂ numită BOLȘEVISM sau MARXISM INTERNAȚIONALIST (suferințe și drame care nu-i deranjau pentru că ăsta era planul), 
pentru MARXIȘTI nu a mers faptul că INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ, la un moment dat S-A AUTOHTONIZAT. Ăștia mai autohtoni și mai analfabeți, cu mici excepții, n-aveau cum să înțeleagă BINE idealurile și importanța preceptelor internaționalismului marxist.

S-a autohtonizat chiar și Creștinismul. Deci nu e de mirare că s-a autohtonizat MARXISMUL.

Cum s-a autohtonizat MARXISMUL în țările ocupate? Simplu așa cum dacii au învățat o Latină Pocită că nu puteau pronunța titiones (cuvânt pe care nu-l putem pronunța bine nici astăzi) și i-au spus tăciune.

Așa și cu MARXISMUL. Una suna MARXISMUL în biroul lui Marx și Engels, în trenul german care-l ducea pe LENIN în Rusia să facă revoluție bolșevică sau în celulele de partid ale bolșevicei Rosa Luxemburg atunci când ea ataca cu demonstranții ei bolșevici, primăriile Germaniei aflată în Război și altul era MARXISMUL înțeles de tânărul oltean cu patru clase Ceaușescu venit la oraș să învețe o meserie pe care n-a mai practicat-o sau de primarul COMUNIST din Cucuieții din Deal pus de activistul comunist internaționalist șef al regiunii definite de Stalin în locul județelor, pe motiv că nu avea deloc pământ sau că era minoritar.

Asta ca să nu mai vorbim că „JUCĂRIA” a ajuns în mâinile autohtonilor fie ei Dictatori sau nu.

Chiar și un internaționalist ca Stalin a ajuns să se teamă de alți internaționaliști și s-a autohtonizat devenind în cele din urmă, un DICTATOR local.

Ceaușescu băiat sărac din Oltenia de la Scornicești putea repeta pe de rost orice precepte internaționaliste, referințele lui erau de pe acolo de la țară pe unde crescuse. Așa că odată ajuns la putere a devenit și el un DICTATOR LOCAL

Prin urmare, IMPLEMENTAREA MARXISMULUI INTERNAȚIONALIST printr-o INGINERIE SOCIALĂ CENTRALIZATĂ a eșuat din punctul de vedere al celor care l-au pus în mișcare. A eșuat pentru că aceștia deși au luat inițial PUTEREA, mai târziu, AU PIERDUT-O din două motive principale, deși orânduirea se numea tot „socialistă sau comunistă”

Pe scurt cele 2 motive datorită cărora au pierdut puterea au fost:

1. INGINERIA FIIND CENTRALIZATĂ „jucăria puterii a căzut la un moment dat în mânile cui nu trebuia”, adică a căzut în mâinile cuiva care nu era internaționalist.

2. INGINERIA FIIND CENTRALIZATĂ „s-a făcut cu TOPTANUL” așa că românii și alte popoare au învățat marxismul POCINDU-L așa cum dacii au pocit latina care suna pentru ei „ca dracu”, ca să-l parafrazăm pe unul dintre organizatorii Mineriadei. Mai grav pentru internaționaliști a fost faptul că localnicii au învățat marxismul „ad litteram” că nu putea nimeni să le explice mulțimilor de la orașe și sate adunate pe stadioane și prin căminele culturale „subtilitățile internaționaliste subînțelese ale marxismului” de tipul că în celebra formulă „proletari din toate țările uniți-vă” accentul cade pe „din toate țările” şi nu pe „proletari”.

Așa că BIEȚII GLOBAL IȘTI au fost nevoiți SĂ LUPTE ani de zile ca să PREIA din NOU CONTROLUL.

Noroc că l-au avut pe Mihail Gorbaciov…

Turcescu (interviu cu Soros): „Mai sunteți prieten cu domnul Gorbaciov”?

George Soros: „Da”.

Odată ce au preluat puterea de la MARXIȘTII AUTOHTONIZAȚI care nu mai răspundeau demult la comenzi (cum se întâmplă acum cu Sebastian Ghiță), odată ce au preluat puterea folosindu-se DE MARXIȘTII INTERNAȚIONALIȘTI marginalizați de primii, le trebuia totuși UN NOU MODEL DE INGINERIE SOCIALĂ pentru a transforma societatea și a o face „după chipul și asemănarea lor”, așa cum ne-a explicat Cioloș în mesajul de Anul Nou.

4. Așa a apărut Progresismul, un Neomarxism 2.0, implementat printr-o INGINERIE SOCIALĂ FRAGMENTARĂ

Desigur ideologii marxiști (numiți pretențios de apologeții lor „filozofi”) nu au așteptat anul 1989 ca să observe EȘECUL implementării marxismului printr-o INGINERIE SOCIALĂ CENTRALIZATĂ

Doar au văzut ce s-a întâmplat în Rusia, încă din 1930, acolo unde Stalin i-a fugărit pe opozanții marxiști de alte orientări prin toate colțurile lumii. Pe Trostky l-a ucis de exemplu în Mexic

Așa că în 1947 ideologul marxist Karl Popper (1902 – 1994) în cartea sa din 1945 „The Open Society and Its Enemies” (vă sună cunoscut, nu? „Societatea Deschisă și Dușmanii ei”), lansează NOUL concept de IMPLEMENTARE al neomarxismului, despre care vă vorbim acum: INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ

Desigur în carte Popper ne minte spunându-ne că Ingineria Socială Centralizată e UTOPICĂ și că din acest motiv nu se poate implementa și din acest motiv eșuează pentru că e lipsită de partea practică a lui „văzând și făcând”.

 

Odată că INGINERIA SOCIALĂ CENTRALIZATĂ a reușit foarte bine „în mizeria ei”, DOAR că așa cum am arătat „jucăria a ajuns pe mâinile altora”.

De aceea ideologii marxismului internaționalist s-au străduit ani buni să-i dea jos de la putere pe „autohtonizați” și după ce-au reușit, era normal să nu mai repete „greșelile trecutului”

Tot în carte Popper ne minte spunându-ne că Marxismul implementat ca Inginerie Socială Centralizată a dus la Totalitarism.

MINCIUNI.

Nu „a dus” la Totalitarism ci a fost PLANIFICAT, de la bun început ca TOTALITARISM.

A fost planificat ca TOTALITARISM în însăși TEORIA lui de bază și în metodologia lui de IMPLEMENTARE, încă de la teoria expusă de Marx și încă de la prima sa APLICARE reală în Rusia de către Lenin.

Dacă nu ne credeți, citiți-i pe Marx și mai apoi pe Lenin.

Doar că Totalitarismul le-a scăpat de sub control așa cum am arătat mai sus.

De aceea au hotărât ca NOUL MARXISM numit PROGRESISM (foarte asemănător cu cel vechi ca scopuri) să fie implementat folosind INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ.

Schimbările care să ducă la NEOMARXISMUL 2.0 sunt acum, „progresive”, mici, punctuale, bine țintite (de aici „progressive ideology”), și implementate prin organizații la fel de mici (numite ONG-uri) sau chiar prin activiști progresiști izolați bine înfipți prin instituțiile statului sau alții care să vină și să ne îndoctrineze zilnic pe la radio și pe la televizor. Pirvulescu e la Digi24 și la Realitatea TV, Pippidi la Realitatea TV, Sorin Ioniță şi Kivu vin zilnic la TVR, Ioniță mai dă o raită și pe la Realitatea etc..etc…)

Și uite așa „MICA” propagandă progresistă e PICURATĂ zilnic PROGRESIV în urechile oamenilor fără ca lumea să aibă habar despre ce-i vorba şi ce proces uriaș are loc în realitate.

Când e nevoie să luăm puterea „organizăm un partid” dar păstrăm rețeaua de ONG-uri și de Oameni bine infiltrați peste tot în alte organizații, în instituții, în Universități şi în massmedia. Se face de râs acel partid sau nu mai ascultă de doctrina călăuzitoare? Nu-i nimic. Apare altul…cu alte chipuri. „Alte măști, aceeași piesă. Alte guri, aceeași gamă.”. La fel facem şi în Justiție, şi în învățământ şi în Sănătate.

Pentru a nu mai repeta greșelile trecutului, niciunuia dintre acești oameni nu i se mai dă pe mână O PUTERE CENTRALĂ MARE (sau când i se dă, că e ‘mare nevoie’, atunci cineva se asigură că poate cădea de foarte de sus), ba mai mult rețeaua progresistă luptă cu ISTERIE (a se vedea recentul caz Dragnea de după alegerile din 11 decembrie) ca acest lucru să se-ntâmple în toate celelalte partide și în toate instituțiile Statului sau de massmedia

E nevoie de o permanentă vânzoleală care să împingă Progresismul înainte fără ca NIMENI să nu poată prelua un control prea mare. Progresist să fii, nu e bine să obții prea multă putere pentru prea multă vreme..

De ce acest lucru? SIMPLU.

Ca să nu prindă NIMENI DESTULĂ PUTERE. Puterea fiind fragmentată și difuză ORICINE „nu va mai asculta și nu va mai implementa IDEOLOGIA PROGRESISTĂ INTERNAȚIONALISTĂ”, este marginalizat: i se taie finanțarea sau este linșat mediatic în massmedia cu orice se găsește la îndemână sau pur și simplu nu mai e numit în funcții sau se-ncearcă înlăturarea sa din funcțiile pe care deja le ocupă etc..

În același timp, TEMBELIZAREA oamenilor și îndoctrinarea lor cu noua IDEOLOGIE PROGRESISTĂ se face și se execută tot FRAGMENTAR și LA SCARĂ MICĂ prin intermediul „micilor ONG-urile progresiste”

Așa că micile activități progresiste FRAGMENTARE, sunt de exemplu (oricât ar părea de ciudat la prima vedere), „cursele cu biciclete” acolo unde ONG-iștii-biciclişti ne cheamă să ne dăm cu bicicleta, azi, pe traseele obținute de ei de la primărie, pentru ca mâine să ne poată chema la mitingul cu obiective politice progresiste.

Alți ONG-iști se ocupă de problemele de pe strada noastră unde activiștii ne organizează și ne rezolvă problemele luptând împotriva primarilor și consilierilor „întotdeauna mizerabili”. Așa s-a lansat Neicușor în politică.

Alții se ocupă de păduri care se tot taie pe măsură ce ei tot urlă mărind astfel oastea votanților progresişti şi alții de salvarea animalelor până când „pac” îi lovesc în cap pe ciobani, pe oi, şi pe câinii lor pe motiv că „ucid fauna”.

Alți ONG-iști se ocupă cu probleme din învățământ acolo unde se face instructajul progresist al copiilor la EDUCAȚIA CIVICĂ cu ONG-iști de la ONG-ul „Salvați Copiii”

EDUCAȚIA CIVICĂ a ajuns la 2 ore pe săptămână în timp ce ISTORIA PATRIEI are doar o oră șamd

Apoi se dă o lege progresistă despre Vaccinarea Obligatorie, „pac” altă lege progresistă de data asta Una Big Brother,   se aprobă o altă programă școlară una mult mai progresistă, „pac” vine altă materie progresistă care e băgată copiilor în creier cum ar fi EDUCAȚIA SEXUALĂ șamd.,  se schimbă definiția familiei fără să ne dăm seama „uitând” de dreptul oricărui copil de a avea o mamă și un tată.

Imediat sunt luate pe rând, instituție după instituție și se modelează după „chipul și asemănarea” progresistă (ca să-l cităm pe Cioloș). Apoi se impune un an, un guvern progresist care s-ar fi vrut pe mult mai mulți ani, care să ia la rând spitalele, școlile, judecătoriile, primăriile, comunele, județele și să le modeleze fragmentar sau mai exact prin fragmentație după „chipul și asemănarea” progresistă .

Apare pe urmă o academie a funcționarilor publici inițiată de Dâncu, unde să se selecteze și să crească „progresiștii de mâine” așa cum facem deja la SNSPA. Se mai face ceva cu IT-HUB la Guvern ca să ne băgăm oamenii din ONG-uri și pe-acolo…șamd.

Iar Toate acestea se fac PAS-CU-PAS în mai mulți paşi, fără ca oamenii să poată sesiza Întreg Planul şi scopul Final

Asta când nu sunt mitinguri și proteste care să FRAGMENTEZE puterea atunci când aceasta nu e progresistă sau dacă cineva nu execută vreun program progresist sau dacă cineva trebuie și nu vrea să-i lase pe progresiști la putere.

Apoi, în spiritul „societății deschise” o avalanșă de câteva milioane de migranți. 

Iar alții, așa cum v-a explicat chiar Soros, aflați în funcții ceva mai înalte, se ocupă pas cu pas şi pe nevăzute de dizolvarea statelor naționale în federația progresistă numită Uniunea Europeană

Suntem tot timpul OCUPAȚI cu o agendă PROGRESISTĂ fragmentară și de fragmentație, care apare de te miri unde și care e tratată la modul serios din te miri ce motiv.

Iar Toate acestea se fac PAS-CU-PAS în mai mulți paşi, fără ca oamenii să poată sesiza Întreg Planul şi Scopul Final

Soros este pentru Progresism ceea ce a fost Lenin pentru Marxism. În timp ce Popper este pentru Progresism cam ceea ceea ce a fost MARX pentru marxism. Ce-i drept Progresismul nu se numește (încă?)- cum altfel decât Popperism.

Cu alte cuvinte, principiul care-i mână azi pe neomarxiști în luptă se ghidează după lozinca: „De ce cu forța dacă se poate încetul cu încetul, fără să observe nimeni…”

DE CE SĂ LI SE SPUNĂ OAMENILOR CARE E TOT PLANUL? LI SE SPUNE ÎNTOTDEAUNA DOAR URMĂTORUL PAS din această „inginerie socială fragmentară”…

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/20/o-istoriea-zilei-de-20-februarie-video-2/

 

 

 

Surse: 

http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=933524&title=feriti-va-de-orice-inginerii-sociale-ce-a-schimbat-neo-marximul-2-0-numit-progresism-fata-de-marxismul-clasic-implementat-de-lenin-si-stalin-popper-a-inventat-si-soros-a-aplicat-ingineria-sociala-fragmentara-in-locul-ingineriei-sociale-centralizate

 

https://www.encyclopedia.com/social-sciences/dictionaries-thesauruses-pictures-and-press-releases/piecemeal-social-engineering

 

 

 

 

 

 

 

20/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei. Câteva din „profeţiile” filosofului Bertrand Russel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”. „Până acum razboiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale.

Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspîndi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta.

Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe, pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“

“Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie.

Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealaltă este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decât sub conducerea unui guvern mondial.” 
 

– Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel, în „Impactul ştiinţei în societate”, 1953 –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bertrand Arthur William Russell (n. 18 mai 1872 -d.  2 februarie 1970), a fost un filosof, matematician, istoric și critic social  din Marea Britanie, care s-a declarat  liberal, socialist si pacifist, dar în același timp a admis că nu a fost cu adevărat niciunul dintre acestea.

Cu toate că a locuit preponderent în Anglia, Russell s-a născut în Tara Galilor, unde a și murit, la vârsta de 97 de ani.

În anul 1950 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatura, ca o recunoaștere a lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință.

În timpul  primului razboi mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste, iar apoi a făcut campanie împotriva  lui Hitler si a criticat totalitarismul lui Stalin, dar a atacat si Statele Unite, pentru implicarea  in razboiul din Vietnam.

A fost un proeminent activist anti-război si a militat pentru dezarmarea nucleara.

 

Printre cele mai  importante lucrari ale sale se numara :

 

  • Principia Mathematica (în colaborare cu Alfred North Withehead  )

  • The Problems of Philosophy 

  • The Analysis of Mind (Analiza minții)

  • Sceptical Essays (Eseuri sceptice)

  • Marriage and Morals (Căsătoria și morala)

 

02/06/2016 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: