CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O replică demnă a lui Grigore Gafencu, fost ministru în exerciţiu al României la Moscova, dată liderului diplomaţiei sovietice Veaceslav Molotov, cosemnatar al pactului criminal germano-sovietic de la 23 august 1939

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) - foto: ro.wikipedia.org

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) – foto: ro.wikipedia.org

 

 

Majoritatea istoricilor apreciază că al II-lea Război Mondial  a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul.

 

 

 

Imagini pentru veaceslav molotov photos

Foto: Veaceslav Molotov în momentul semnării Pactului  

 

 

 

 

 

 

Foto: Protocolul secret de la a doua semnare a Pactului germano-sovietic Ribentropp-Molotov în 28 septembrie 1939 – Tratatul privind frontierele și de prietenie. Fotografie din 1946 de origine germană (Documente folosite în Procesele de la Nürnberg de către apărarea germană a lui Ribentropp și Goring)

 

La 23 august 1939 fusese  semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, (cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov), care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea între cele două puteri revizioniste a sferelor de influenţă în Europa de Est.

În baza acestui pact criminal, Uniunea Sovietică, în înţelegere cu Germania nazistă, a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda, a anexat Ţările Baltice şi a obligat România  să-i cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord, la 28 iunie 1940.

Propaganda sovietică şi ulterior cea a Federaţiei Ruse a acţionat cu tenacitate pentru minimalizarea sau anularea rolului  Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, de detonator al acţiunilor  decisive care au condus iremediabil la izbucnirea ostilităţilor la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, mai apoi şi de către URSS şi implicit la declanşarea celuide-Al Doilea Război Mondial.

După cum se ştie, România, alături ori deopotrivă cu Polonia, Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, a fost din prima clipă ameninţată de către cele două Mari Puteri totalitare, agresoare şi deopotrivă competitoare la dominaţia vechiului continent, fiind de altfel, toate, menţionate ca obiective imediate ale expansiunii nazisto-comuniste în faimosul Protocol secret al sceleratului Pact de la 23 august 1939.

În ceea ce o priveşte, România, prin voinţa şefului guvernului şi Conducător al Statului, Ion Antonescu şi a poporului său, s-a aflat alături de Germania şi aliaţii ei, în război cu URSS (1941-1944), pentru zdrobirea comunismului şi pentru dezrobirea provinciilor istorice (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutului Herţa) ocupate de Armata Roşie în 1940, în condiţiile funcţionării  Protocolului secret al Pactului sovieto-german.

Graţie ilustrului nostru diplomat care a fost Grigore Gafencu, rostul justificat al implicării României, la 22 iunie 1941, în cel de-al doilea război mondial a devenit de recunoaştere internaţională.

Primit la 24 iunie 1941 în audienţă de rămas bun la Kremlin de către V. M. Molotov şi imputându-i-se c㠄România nu avea dreptul să rupă pacea cu URSS”, Grigore Gafencu, pe atunci ministru în exerciţiu al României la Moscova, i-a replicat demn liderului diplomaţiei sovietice şi co-semnatar al Pactului din 23 august 1939.

 

 

 

Imagini pentru grigore gafencu photos

Foto: Grigore Gafencu (n. 30 ianuarie 1892, Bucureşti, România – d. 30 ianuarie 1957, Paris, Franţa),om politic, diplomat şi ziarist român.

 

Un răspuns care, fiind de netăgăduit destinat Istoriei, a fost consemnat în Jurnalul diplomatului nostru: „

„Să-mi fie îngăduit […] să-mi exprim părerea de rău că, prin politica ei urmată în timpul din urmă, URSS nu a făcut nimic pentru a împiedica, între ţările noastre, durerosul deznodământ de astăzi.

Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin care ni s-a cerut nu numai Basarabia, dar şi Bucovina, şi un colţ din vechea Moldovă, prin încălcarea teritoriului nostru care au urmat atunci prin actele de forţă ce au intervenit pe Dunăre,  chiar în timpul negocierilor pentru stabilirea liniei de demarcaţie, Uniunea Sovietică a distrus în România orice sentiment de încredere şi de siguranţă şi a trezit îndreptăţita teamă că însăşi fiinţa statului român e în primejdie.

Am căutat atunci un sprijin în altă parte [în Germania].

Nu am fi avut nevoie de acest sprijin, şi nu l-am fi căutat, dacă nu am fi fost loviţi şi dacă nu ne-am fi simţit ameninţaţi. Îmi îngădui să amintesc aceste fapte fiindcă am avut prilejul, ca ministru de externe al ţării mele[1938-1940], să atrag în mai multe rânduri, prin discursuri şi declaraţii publice, atenţia guvernului sovietic, faţă de care am urmat totdeauna o politică leală de pace şi de bună vecinătate, că <<o Românie independentă în cuprinsul hotarelor ei neatinse este o chezăşie de siguranţă pentru URSS, ca şi pentru toate celelalte state vecine>>.

Lovitura cea dintâi care a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chezăşie de pace şi siguranţă, acoperire firească şi atât de folositoare unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dată, din nefericire, de guvernul sovietic.

Urmările acestei nenorociri, pe care le deplângem astăzi, mă mâhnesc cu atât mai mult cu cât poporul român nu a dus niciodată, până azi, război cu poporul rus, şi nu există simţăminte duşmănoase între cele două neamuri”

…” (după  Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 189-190)”.

Atâta timp cât dimensiunea criminală a alianţei dintre Stalin şi Hitler nu va fi clar stabilită şi recunoscută – mai cu seamă de către Rusia- , cicatricile pe care aceasta le-a lăsat pe corpul Europei nu se vor vindeca, iar reunificarea europeană va fi lipsită de fundamentul solid al acceptării adevărului cu privire la crimele comise împotriva păcii şi a umanităţii de Rusia sovietică şi Germania lui Hitler.

Putem spune fără teama de a greşi  că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.

Deși şeful actualei conduceri ruse, Vladimir Putin, nega într-o declaraţie publică  valabilitatea Pactului criminal Ribbentrop Molotov, noi vedem că acest pact este în continuare în vigoare…

Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, încă din 24 decembrie 1989, doar că atunci au uitat să întoarcă teritoriile românești ocupate de Uniunea Sovietică în urma acestui Pact banditesc încheiat între bolşevicii ruşi şi naziştii germani.

Oare de ce până astăzi teritoriile Basarabia, Bucovina, Herţa, nu au fost recuperate de România, dacă acel pact a fost anulat?

 

 

Surse: 

 

http://www.dacoromania-alba.ro/nr31/grigore_gafencu.htm

https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Romanii 

http://istoria.md/articol/262/Pactul_Ribbentrop_Molotov

 

 

 

 

12/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Scurt istoric al Aradului. VIDEO : Aradul – un oraș care era să fie mutat.

 

 

 

 

 

   Stema orasului Arad

 

 

Situat in vestul Romaniei la aproximativ 50 km de granita cu Ungaria, strabatut de raul Mures, orasul Arad are conform datelor statistice de la ultimul recensamant, o populatie de 183.671 locuitori si o suprafata de 4.618 ha. 

1028 – Prima atestare documentara a zonei Aradului
1078 – 1081 – Cea dintâi mentiune a localitatii.

1331 – Orasul este mentionat în “Cronica pictata de la Viena”.

1552 – Oraşul este ocupat de turci şi inclus în Paşalâcul de Timişoara.

Turcii construiesc aici o cetate, ce va fi ulterior darâmata de habsburgi.

 

 

 

1558

1572

1560

1595 – Trupele Principatului Transilvania eliberează Aradul.

1616 – Reintră în stăpânirea Porţii Otomane până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

1599 – Eliberat de ostile lui Mihai Viteazul, Aradul reintra in 1616 în stapânirea Portii Otomane pâna la sfârsitul sec. 17.

1687 –  Orasul trece sub dominatia habsburgica1 dupa ce este eliberat de armatele imperiale austriece conduse de printul Eugeniu de Savoia .

Acesta elaborează primele planuri de refacere a fortificaţiilor Aradului.

 

 

 

 

 

 

 

 

Stema imperiului Austro-Ungar

 

 

 

 

 

 

 

1699-1729

 

1702 – Se înfiinteaza prima breasla a Aradului – breasla cojocarilor.

1715 – Prima scoala a orasului (cu predare în limba germana) a fost înfiintata de calugarii romano-catolici minoriti

 

 

Harta Arad 1782-1785

 

 

1763 – 1783 – La ordinul imparatesei austriece Maria Tereza,este construita Cetatea Aradului,în stil Vauban-Tenaille.

 

 

 

1

 

 

 

 

Foto: Maria Terezia a Austriei  (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, imparateasa  între anii 1740-1780, soţia împăratului Francisc Ştefan şi mama împăraţilor Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea.

 

 

Locul ales pentru construcţia Cetatii Aradului,  îndeplinea în primul rând condiţii de ordin strategic, fiind aşezat la întretăierea
a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania şi altul, care vine din nord, dinspre Oradea şi Satu Mare şi face legătura cu Timişoara şi calea fluvială oferită de Dunăre.

O perioada de timp cetatea a fost folosita si ca închisoare, aici fiind întemnitati revolutionarul român Eftimie Murgu, sau în perioada conflictelor armate, 1200 de soldati francezi (în anul 1794) sau soldatii turci luati prizonieri în Bosnia, în anul 1881.

Cel mai celebru prizonier al închisorii a fost Gavrilo Princip, care în data de 28 iulie 1914 l-a asasinat la Sarajevo pe principele mostenitor al tronului imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand.

Acest atentat a fost semnalul de începere al primului razboi mondial.

 

 

 

Poarta principala a cetatii Aradului

Biserica din Cetatea Aradului

1782

 Imagini pentru arad photos

Lucrările au început în anul 1762 şi au durat peste 20 de ani, desfăşurându-se sub supravegherea şi după planurile elaborate de arhitectul militar austriac Filipp Ferdinand Harsch.

 

 

 

 

 

1787 septembrie 4 – Primul spectacol de teatru la Arad, al trupei germane Philip Bernt;

1812 – Se infiinteaza Preparandia, prima scoala romaneasca de invatatori din Transilvania;

1817 – Primul teatru din Arad si printre primele din tara, Teatrul Hirschl; (Jakob Hirschl construieste primul teatru de piatra din tara)

1833 februarie 15 – Conservatorul de muzica – Ia fiinta al saselea conservator muzical european – Arader Musik Conservatorium/Aradi Zenede

1834 – Aradul devine oras liber regesc;

 

 

 

Harta Ungariei cu Comitatul Aradului

 

 

1846 – 1847 – Compozitorii Franz Liszt si Johann Strauss-fiul, sustin concerte la Arad;

 

1849 octombrie  6 –  Înfrângerea revolutiei maghiare si excutarea de catre autoritatile imperiale habsburgice a celor 13 ofiteri ai armatei revolutionare maghiare.

 

 

Cei 13 generali executati in Arad

Cei 13 ofiteri revolutionari  executati in Arad

Aulich Lajos (1793–1849)
Damjanich János (1804–1849)
Dessewffy Arisztid (1802–1849)
Kiss Ernő (1799–1849)
Knezić Károly (1808–1849)
Láhner György (1795–1849)
Lázár Vilmos (1815–1849)
Leiningen-Westerburg Károly (1819–1849)
Nagysándor József (1804–1849)
Poeltenberg Ernő (1813–1849)
Schweidel József (1796–1849)
Török Ignác (1795–1849)
Vécsey Károly (1807-1849)

 

 

1851 – Se construieste Fabrica de spirt si drojdie a fratilor Neuman;

 

 

Fabrica de spirt si drojdie a fratilor Neuman

 

1858 – Se construieste Gara Arad;

 

 

25 octombrie 1858

1868 – Mihai Eminescu participa în calitate de sufleur într-un spectacol sustinut de trupa lui Mihai Pascaly.
1869 – Prima societate de transport public cu tramvaie trase de cai;

 

 

 

Tramvaie trase de cai

1879 august 14 – Johanes Brahms concerteaza la Arad;

1890 – Primul Cazinou din Arad; Fondarea Societatii Filarmonice din Arad ;

 

 

 
 
Cazinoul vazut din fata 
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cazinoul vazut dinspre malul raului Mures (iarna)

 

1890 – Se înfiinteaza primul club de canotaj din Transilvania, “Asociatia Vâslasilor Muras Arad”.

 

 

 

Debarcader pe lacul Padurice

 

 

Ungaria 1815-1919

 

 

 

 

1892 – Fabrica de vagoane Johann Weitzer si cea de automobile Marta fuzioneaza cu societatea “Astra”(1920), fabrica de vagoane, automotoare si avioane;

 

 

 

Fabrica de automobile Westinghouse

 

 

 

 

1895 Intra in functiune reteaua de alimentare cu curent electric a orasului;

 

 

 

1897

 

 

 

1899 august 15 – Are loc primul meci oficial de fotbal din Romania;

1905 – Se deschide primul cinematograf , “Muresul”;

1908 iulie 20 – Incepe sa activeze prima societate de transport cu autobuze din Romania;

Aradul s-a afirmat pe parcursul secolelor XIX – XX ca fiind unul dintre cele mai importante centre economice ale regiunii, astfel ca in anul 1937, datorită activităţii celor peste 4000 de societăţi comerciale ale sale,  a fost declarat cel mai puternic centru economic al Transilvaniei, fiind al patrulea din ţară.

De-a lungul vremii, acest oras a fost deschizător de drumuri în multe domenii, printre care şi economia, aici fiind inaugurată în anul 1840 una din primele bănci de economii şi credite de pe teritoriul României. Tot aici au fost înfiinţate prima fabrică de automobile din Ungaria şi de pe teritoriul actual al României (Marta – 1909), prima fabrică de jucării din ţară (Arădeanca – 1959) şi prima fabrică de ceasuri din ţară (Victoria – 1962). 

 

Aradul a jucat şi un rol important în cultura românească. Aici a fost construit de către un comerciant evreu, primul teatru de piatră din ţară, inaugurat în luna mai 1817, tot la Arad fiind înfiinţat în 1833 al şaselea conservator muzical european – primul din ţară. După ce în 1846 a concertat la Arad Franz Liszt, în 1847 Johann Straus fiul şi în 1877 Pablo Sarsate şi Henryk Wiernawski, oamenii de cultura din oras  decid să înfiinţeze Societatea Filarmonică din Arad.

După înfiinţarea acestei societăţi, aici au avut loc concerte ale unor muzicieni importanţi precum George Enescu (1922) sau Bela Bartok (1924).

Prezenţa culturii în rândul arădenilor este rezultatul faptului că de-a lungul istoriei s-a pus mare preţ pe educaţie.

Prima şcoală a oraşului, cu predare în limba germană, a fost înfiinţată în anul 1715, iar prima şcoală pedagogică din Transilvania a fost înfiinţată tot la Arad, în anul 1812.

 

 

 

Autobuz

Autobuz in centrul orasului Arad

1909 – Se înfiinteaza fabrica Marta, prima fabrica de automobile din Ungaria

1912  S-au înregistrat peste 63 de mii de locuitori în Arad, din care peste 70% de etnie maghiari.

 

1913 aprilie 10 – Intra in fnctiune la Arad prima cale ferata electrificata din estul Europei si a opta in lume, Arad-Podgoria;

 

 

Gara electrica Podgoria (vedere dinspre Calea Radnei)

 

 

1913 – La Arad  a fost fabricat primul automobil  pe teritoriul actual al  Romaniei

 

 

Automobil fotografiat in 1925

 

 

Aradul şi-a pus amprenta şi în politica ţării, asta prin faptul că aici s-a hotărât Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, câţiva dintre corifeii Marii Uniri fiind arădeni.

1918 – La Arad a fost Sediul Consiliul National Român Central;.

La conducere s+au aflat ilustrii politicieni aradeni,Vasile Goldis, Stefan Cicio-Pop, Ioan Flueras, Ioan Suciu s.a.

1918 – Consiliul National Central Român, cu sediul la Arad, preia conducerea Transilvaniei .

13-15 mai – Iuliu Maniu anunta public pentru prima oara optiunea de separare totala a Transilvaniei de Ungaria si unirea acesteia cu România, în actuala Aula Iuliu Maniu a Universitatii Aurel Vlaicu din Arad.

1919 – La Arad, “Ablonczy si Bustin”- reprezentanta locala a firmei Ford;
1920 iunie 4 – Tratatul de Pace de la Trianon, în urma caruia Transilvania revine României. Este înfiintata uzina Astra, prin unificarea Fabricii de Vagoane Weitzer, cu Fabrica de Automobile Marta.
1923 – Are loc la Arad primul campionat national de canotaj din România, în organizarea Asociatiei Vâslasilor Muras din Arad (actualul Club Sportiv “Vointa” Arad)
1926 – Este înfiintata Fabrica de zahar
1929 – 1933 – Criza economica se face resimtita, multe fabrici mici închizându-se, industria concetrându-se în 22 de companii mari
1930 – Este înfiintata Fabrica de lacuri si vopsele “Polyrom”
1936 – Este înfiintata Uzina Tehnica Arad, productie becuri
1937 aprilie 23 – racordarea la noul sistem telefonic automat cu o capacitate de 1.200 linii;
1959 – Este înfiintata prima fabrica de jucarii din tara, “Aradeanca”;
1961 – Este înfiintata prima fabrica de ceasuri din tara, “Victoria”.
1968 – Orasul primeste statutul de municipiu.

In anul 1992 numărul populaţiei orasului ajunsese  la peste 190 mii de locutori. De atunci, populaţia municipiului a scăzut considerabil, ajungându-se la numărul de 147.922 locuitori la ultimul recensământ (2011).

 

 

 

 

Imagini pentru arad photos

 

 

 

In momentul de faţă, structura etnică a populaţiei orasului Arad este următoarea: români – 85,23%, minorităţile maghiară – 10,63%; germană – 0,84%; rromă – 1,71%, fiind urmaţi de alte minorităţi precum evrei, sârbi, slovaci sau bulgari.

 

 

Surse: https://posturi.wordpress.com/2011/ istoria-orasului arad/

http://specialarad.ro/aradul-un-oras-care-era-sa-fie-mutat-documentar-din-anul-2001/

 

Realizatorii acestui  film  au decis să il numească «Aradul – orașul care era să fie mutat», de la o întâmplare istorică.

Împărăteasa Maria Tereza a dorit să mute urbea Aradului de pe aceste locuri în pusta Zimandului, dar locuitorii nu au agreat deloc această idee. Odată cu moartea împărătesei și venirea pe tron a lui Iosif al II-lea, mișcarea petiționara a fost atât de intensă, încât împăratul a revenit asupra deciziei predecesoarei sale și a hotărât ca Aradul nu merită să fie mutat.

Printre alte aspecte mai puțin cunoscute, se numără și acela privind fabricarea de automobile.

Foarte puțini arădeni știu că în Arad s-au construit automobile încă din anul 1919, când firma Ford a inaugurat aici o linie de fabricație.

 

 

17/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Ioan Joldea – Domnul moldovean cu cea mai scurtă domnie din istoria românilor

 

 

 

Cea mai scurtă domnie din istoria românilor

 

 

 Ioan  Joldea, un boier moldovean cu rang de comis, a fost ales domn pe 4 septembrie 1552, în tabăra de la Țuțora de către boierii Sturza și Moghilă, (după uciderea in ziua de 1 septembrie 1552 a domnulului Ștefan al VI-lea Rareș )  şi a „domnit” pana la 12 septembrie 1552.

Nu a fost „os domnesc” (deci nu era descendentul dinastiei princiare a Muşatinilor, cu care nu se înrudea practic în nici un fel) si mai mult chiar, deşi a obţinut sub domnia lui Ştefan Rareş (voievodul „Moldovlahiei” din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552), înalta dregătorie de mare comis, boierul Joldea nu era considerat de către contemporanii săi ca fiind de obârşie prea nobilă.

El făcea parte din partida boierească moldavă adeptă a Răreşeştilor (ramura familiei domnitoare a Bogdăneştilor, întemeiată de Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei), condusă de văduva lui Petru Rareş, doamna Elena Ecaterina.

Aceasta, după asasinarea, la 1 septembrie 1552, în localitatea Ţuţora, a fiului ei Ştefan Rareş, hotărăşte, pentru a menţine coroana voievodală în sânul propriei familii, să-l susţină la tron pe Joldea, căruia-i oferă, pentru a-i legitima venirea la domnie, mâna fiicei sale, Ruxandra.

De altfel, un izvor polon îl socoteşte pe fostul comis ca fiind deja „căsătorit cu sora tiranului (Ştefan Rareş)”.

 

 

 

Stefan Rares si mama sa

 

Stefan Rares si mama sa

 

În realitate, aşa cum aflăm din cronicile ţării, nunta dintre proaspătul pretendent la sceptrul „Kara Bogdaniei” şi frumoasa domniţă din neamul Rareşilor, nu avusese loc încă (tânăra prinţesă fusese doar hărăzită „să-i fie doamnă” modestului boier moldovean), pentru ca ceremonia urma să fie oficiată ceva mai târziu, la Suceava.

Ridicarea la domnie a lui Joldea a fost făcută de către un numeros grup de mari boieri, conduşi de marele vornic Gavril Movilă şi hatmanul Ioan Sturza, care iniţial intenţionaseră să treacă hotarul în Polonia şi să pornească spre tabăra lui N. Sieniawski, voievodul de Belz (aflată la nord de Nistru), unde se găsea Petru stolnicul (viitorul Alexandru Lăpuşneanu), cel susţinut de poloni să urce în scaunul domnesc al Moldovei.

Scopul lor era acela de a i se închina în calitate de domn, acesta fiind proclamat, deja, ca atare în urma sosirii în tabăra protectorului său (marele magnat polon pomenit mai sus) a 300 dintre boierii moldoveni adepţi ai înălţării sale la domnie (însoţiţi de slujitorii lor), care „au mers acolo pentru a cere într-un glas în numele ţării şi în faţa întregii oştiri” ca fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb („gospodarul” statului medieval românesc est-carpatin din 2 iulie 1504 până la 22 aprilie 1517) să fie declarat „mare voievod şi domn al Valahiei Mici”.

 

 

 

Bogdan cel Orb

 

Bogdan cel Orb

 

 

Pe când se îndreptau spre destinaţia amintită, deplasându-se pe drumul dintre Iaşi şi Suceava, ce şerpuia de-a lungul Jijiei, delegaţia alcătuită din însemnatele feţe boiereşti, în frunte cu Gavril Movilă şi Ioan Sturza, odată ajunsă în localitatea Şipote, situată pe malurile pârâului Miletin, va fi oprită de ambiţioasa văduvă a lui Petru Rareş, care îi va convinge pe membrii acesteia să-l aleagă ca domn pe Joldea.

Cu toate că alături de ea se afla Constantin Rareş, feciorul ei cel mai tânăr (la acea vreme având cam 12 ani), doamna Elena Ecaterina, temătoare pentru soarta acestui ultim fiu rămas în viaţă, nu a avut curajul să-l declare candidat la tronul ce-i revenea de drept, considerând pentru moment ca fiind mai înţelept să-l propulseze la cârma statului moldovean pe cel care urma să-i devină ginere.

Despre acţiunea vajnicei consoarte a lui Petru Rareş îi punea la curent pe senatorii regatului polon, la 19 septembrie 1552, însuşi regele Poloniei, Sigismund al II-lea August (1548-1572), care le scria marilor săi dregători că „îndemnaţi de stăruinţele mamei domnului ucis (Ştefan Rareş)”, unii boieri „voiau să primească de domn pe altul decât pe Petru (adică Petru stolnicul, devenit ca voievod Alexandru Lăpuşneanu)”.

Înălţarea ca domn a lui Joldea s-a petrecut cu puţin timp înainte de pătrunderea în Moldova a forţelor armate polone ce-l însoţeau pe Alexandru Lăpuşneanu (pentru a-l impune pe scaunul domnesc de la Suceava), faptă întâmplată la 4 septembrie 1552.

 

 

 

 

Sigismund al II-lea

 

Sigismund al II-lea

 

 

 

Dacă nu avea o origine prea aleasă, în schimb Joldea se pare că era foarte plăcut la înfăţişare, căci, în 1564, făcând referiri chiar la aspectul său exterior şi la poziţia sa în societate, cronicarul italian Anton Maria Gratiani concluziona că accesul la tron depindea la români foarte mult de „frumuseţea feţei, statura şi înfăţişarea trupului”, astfel că dacă cineva avea un oarecare defect de natură fizică „fie el de neam cât de ales, ei îl preferă uşor pe unul de neam mai puţin ales, dar arătos la înfăţişare”.

Tot de la Gratiani aflăm că Joldea a ajuns la domnie, fiind „proclamat voievod prin votul tumultuos al mulţimii”, deci el fusese ales de marii boieri şi aclamat de restul categoriilor sociale participante la ceremonia oficială.

Spre supărarea călugărului Eftimie, care, în a sa cronică, condamnă cu vehemenţă gestul marelui vornic Gavril Movilă şi al hatmanului Ioan Sturza, aceştia şi-au încălcat „jurămintele şi făgăduinţele” făcute pribegilor aflaţi în Polonia (că îl vor recunoaşte pe Alexandru Lăpuşneanu drept domn) şi „şi-au pus domn la Şipote pe nenorocitul Joldea”.

 

 

 

Alexandru Lapusneanu

 

Alexandru Lapusneanu

 

 

Informaţi cu privire la proclamarea ca domn a lui Joldea, marele boier moldovean Ion Moţoc (comandantul celor 300 de partizani ai Lăpuşneanului, sosiţi în tabăra de la nord de Nistru şi înregimentaţi acum în oastea polonă de aici) şi nobilul polon Pavel Secygniowski (ce fuseseră trimişi de voievodul de Belz în fruntea unui corp de oaste, constituit din călărime moldo-polonă – în componenţa căruia intrau şi cele câteva sute de boieri moldoveni împreună cu însoţitorii lor – în întâmpinarea delegaţiei boiereşti conduse de Gavril Movilă şi Ioan Sturza) vor opri înaintarea detaşamentului lor de călăreţi, însărcinând totodată, pe patru dintre boierii moldoveni cu misiunea de a merge la Şipote, unde să-i chestioneze pe cei aflaţi în anturajul voievodului ales de curând, cu privire la motivele care au stat la baza renunţării atât de bruşte la intenţia lor iniţială de a se alătura lui Alexandru Lăpuşneanu.

 

Ajunşi la Şipote, solii „cercetaşi” au fost, însă, puşi în lanţuri şi încarceraţi sub acuzaţia că ar fi de fapt iscoade.

Neavând veşti de la micul grup plecat în recunoaştere şi văzând că acesta nu se mai întorcea, cele două căpetenii ale oastei moldo-polone au decis să atace „curtea domnească” de la Şipote.

În cursul nopţii sau după o altă opinie în primele ore ale dimineţii, clădirea în care se adăpostea Joldea a fost luată cu asalt, şi, deşi acesta şi ai săi s-au opus cu îndârjire, datorită faptului că focul de la o casă (aflată în apropierea celei în care se găseau asediaţii) incendiată de atacanţi s-a întins şi asupra conacului boieresc, devenit pentru scurtă vreme „palat voievodal”, au fost siliţi, în cele din urmă, să depună armele, predându-se adversarilor.

Joldea, împreună cu toţi oamenii lui, înlănţuiţi şi păziţi cu străşnicie, vor fi aduşi în faţa lui Alexandru Lăpuşneanu, în tabăra panului polon N. Sieniawski.

 

 

 

46bk267

 

 

Toate acestea au avut loc imediat după 4 septembrie 1552, însă, cu siguranţă, cu mult înainte de ziua de 12 a aceleiaşi luni, dată la care Alexandru Lăpuşneanu, uns şi încoronat deja ca „mare voievod şi domn al Moldovlahiei”, la curtea voievodală de la Hârlău (aflată la sud-vest de Şipote), îi informa pe mai marii Bistriţei că a înlăturat de la putere „un hoţ şi duşman al religiei creştine”, desigur el referindu-se la Joldea.

Între timp, doamna Elena Ecaterina (ce nu mai este pomenită de izvoarele istorice în contextul evenimentelor amintite până acum), împreună cu fiul ei Constantin Rareş şi „toate averile sale”, va pleca către Suceava (desigur chiar înainte de declanşarea atacului executat de unitatea militară moldo-polonă condusă de Ion Moţoc şi Pavel Secygniowski asupra satului Şipote), fiind, în cele din urmă, capturaţi aici, de către hatmanul Negrilă, ce fusese însărcinat, de către Lăpuşneanu (pe când acesta înainta spre Hârlău), cu prinderea lor.

Referitor la durata domniei lui Joldea, conform aceluiaşi Gratiani, aceasta a fost de numai două zile (începând cu data la care a fost proclamat ca voievod), în timp ce potrivit cronicii lui Grigore Ureche, Joldea vodă „au domnit 3 zile, văleatul 7060 (adică anul 1552) septemvrie”, ea consumându-se numai la Şipote, unde, din primii ani ai veacului al XVI-lea, exista o curte boierească, ce îndeplinea funcţia de reşedinţă a puternicului şi vestitului mare boier şi înalt dregător moldovean, Luca Arbore.

 

 

 

Luca Arbore

 

Luca Arbore

 

 

 

În ceea ce priveşte soarta de care a avut parte Joldea Voievod, se ştie că după ce Alexandru Lăpuşneanu a ajuns la Hârlău (unde s-a desfăşurat din nou ceremonialul alegerii, ungerii şi încoronării sale ca domn), eveniment petrecut înainte de 12 septembrie 1552, el a fost dus, laolaltă cu „toţi boierii mari, care erau cu dânsul” (luaţi prizonieri împreună cu Joldea la Şipote), şi înfăţişat dinaintea învingătorului care „i-a iertat pe toţi” (adică le-a cruţat viaţa), însă a poruncit ca „arătosul” său rival să fie „însemnat la nas şi (…) dat la călugărie” cu de-a sila.

 

Intrat în istoriografie sub numele princiar de Ioan, datorită cercetătorilor din perioada interbelică, în special a lui Nicolae Iorga (deşi în cele două sau trei zile de la începutul lunii septembrie a anului 1552, cât s-a bucurat de prerogativele domneşti, nu a apucat să fie uns şi încoronat ca domn şi prin urmare nu a avut nici răgazul necesar adoptării unui nume voievodal), Joldea se va stinge din viaţă, purtând un nume monahal, într-o mănăstire şi la o dată rămase necunoscute până astăzi.

 

Odihna de vecie şi-a găsit-o, probabil, într-un mormânt (rămas şi acesta anonim), din incinta sfântului lăcaş de cult în care a fost silit să-şi încheie tumultoasa existenţă, înscriindu-se în istorie drept voievodul cu cea mai scurtă domnie din trecutul nostru.

 

 

 

71005_probota

 

 

 

surse :

 

prof. dr. Tiberiu Ciobanu http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/; http://www.istorie-pe-scurt.ro/

01/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: