CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Liderul cubanez Fidel Castro spune ca soarta lui Hosni Mubarak e pecetluita si ca sprijinul traditional al S.U.A.fata de regimul sau, nu ajuta la nimic

Fidel Castro: Soarta lui Hosni Mubarak este pecetluită

Mohammed Hosni MubarakFidel Castro a apreciat marţi că „soarta” preşedintelui egiptean Hosni Mubarak „este pecetluită” şi că sprijinul tradiţional al SUA faţă de regimul acestuia nu ajută la nimic, relatează France Presse.

Într-un articol citit de un prezentator de televiziune, fostul preşedinte cubanez a estimat că „soarta lui Mubarak este pecetluită şi nici măcar sprijinul SUA nu îi va putea salva guvernul”, în contextul în care amploarea mişcării de protest populare din Egipt, care a făcut peste 300 de morţi potrivit ONU, „nu mai permite continuitatea regimului”.

„Şi nici ca Israelul să poată continua să conteze pe viitor pe Egipt drept principalul său aliat regional”, a adăugat Fidel Castro care, la 84 de ani, se consacră în prezent comentării actualităţii internaţionale prin intermediul presei oficiale, informeaza agerpres.ro.

Preşedintele Hosni Mubarak, 82 de ani, a anunţat marţi că va rămâne la putere până la următoarele alegerile prezidenţiale din septembrie, în pofida unei manifestaţii de peste un milion de persoane care îi solicitau plecarea imediată, în cea de-a opta zi de contestare a regimului său. 

Sursa:agentia org. 

Publicitate

02/02/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FIDEL CASTRO RECUNOASTE CA MODELUL ECONOMIC COMUNIST NU FUNCTIONEAZA

Castro: Modelul economic comunist nu mai functioneaza

Fidel Castro a spus recent unui jurnalist american ca modelul economic cubanez nu mai functioneaza.

Fostul presedinte cubanez, Fidel Castro, a facut o declaratie socanta in timpul interviului cu Jeffrey Goldberg, reporter pentru cotidianul The Atlantic, scrie USAToday.com.

“Modelul cubanez nu mai functioneaza pentru noi deloc”, a spus Fidel Castro.

Goldberg a fost atat de socat incat a intrebat-o pe Julia Sweig, din cadrul Council of Foreign Relations pentru America Latina, daca a auzit bine ce spunea Castro.

Golberg a scris: “A spus adineauri liderul revolutiei, in esenta, ‘Nu mai conteaza’? I-am cerut Juliei sa-mi interpreteze aceasta declaratie. Aceasta a spus ca, ‘Nu respinge ideile revolutiei. Am luat-o ca pe o recunoastere ca, sub modelul cubanez, statul are un rol mult prea mare in viata economica a tarii’”.

11/09/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: