CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre diferendul moldo-rus pe axa Moscova–Berlin, anschluss-ul Moldovei, sau înghiţirea Chişinăului de către Tiraspol

 

 

 

ARANJAMENTELE PRIETENILOR NOȘTRI RUȘI CU PRIETENII NOȘTRI GERMANI

Despre diferendul moldo-rus din Transnistria pe axa Moscova–Berlin sau despre „compromisul” politic spre care suntem împinşi din două părţi.

Conflictul transnistrean a revenit în atenţia experţilor ruşi şi germani, dar şi a factorilor de decizie de la Moscova şi Berlin. Ultimele declaraţii ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, au trezit reacţii diverse la Chişinău şi Tiraspol, dar şi la Kiev, Bucureşti şi Berlin. Să vedem două opinii particulare exprimate zilele acestea în Rusia şi Germania. Le-am ales pe acestea în funcţie de relevanţa lor pentru situaţia în care ne aflăm, nu pentru numele celor care le-au emis.

Unison ruso-german

„Moscova slăbeşte frontul transnistrean. Medvedev nu doreşte să se certe cu Occidentul”, acesta este titlul unui material apărut zilele acestea în prestigiosul ziar „Nezavisimaia gazeta” de la Moscova. Autoarea articolului, Svetlana Gamova, opinează că „acceptând transformarea misiunii de pacificare din Transnistria în una internaţională, Moscova îşi poate consolida încrederea în raporturile cu Uniunea Europeană. Şi, totodată, să-i dea Uniunii Europene o mână de ajutor la lichidarea ultimei aşchii a Războiului Rece, cum este numită la Bruxelles nerecunoscuta republică de pe Nistru”.

În acelaşi timp, Alexander Rahr, directorul Centrului Berthold Beitz de pe lângă Consiliul German pentru Politică Externă, a declarat pentru publicaţia moscovită că „este prematur să tragem concluzii, însă tendinţa poate fi observată de pe acum, în special pe exemplul Libiei – Medvedev nu vrea să se certe cu Occidentul. Dacă Moscova are un plan căruia i-a dat glas Lavrov, înseamnă că înregistrăm un progres în realizarea înţelegerilor dintre Merkel şi Medvedev”.

În continuare, expertul german a ţinut să arate că „Medvedev nu doreşte o confruntare critică cu Occidentul şi face un pas hotărâtor în direcţia acestuia – în Transnistria. Dacă este aşa, declaraţia lui Lavrov devine clară”.

Ce vrea şi ce poate oferi Moscova?

Aşadar, vedem din aceste două opinii, dar sesizăm şi din evoluţiile contextului, că punctele de vedere ale Moscovei şi Berlinului s-au apropiat în ultimii ani în atâtea probleme de politică externă, încât au ajuns uneori să se suprapună. Ceea ce spun experţii şi comentatorii deschis gândesc şi discută responsabilii ruşi şi germani. Moscova vrea liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii săi care călătoresc în UE, vrea un parteneriat strategic ruso-comunitar şi ruso-german de modernizare şi mai declară că vrea o nouă arhitectură de securitate pe continent.

Logica elementară ne spune că Moscova ar trebui să ofere ceva în schimb. Ce anume? Concentrarea pe gravele ei probleme interne în detrimentul insistării pe conceptul absurd, de esenţă imperială, al aşa-zisei „vecinătăţi apropiate”.

De dragul adevărului trebuie să constatăm însă că Moscova nu s-a retras niciodată de bună voie din zonele în care şi-a exercitat controlul militar şi economic.

Judecând după mai multele precedente istorice, nu putem şti cât este în noua conjunctură sinceritate, interes meschin, încercare de a trage pe sfoară, profitând de încrederea partenerilor externi etc., etc.

În această situaţie trebuie să adoptăm o atitudine moderată şi realistă, rezervată chiar, fără prea mare entuziasm, dar şi fără respingerea din pornire a ideii de compromis politic între Moscova şi Chişinău în problema diferendului care le opune de aproape două decenii în Moldova de dincolo de Nistru. Despre ce compromis ne vorbeşte domnul Lavrov, în calitate de purtător de cuvânt al regimului de la Tiraspol?

Pacte – nu, dar înţelegeri există…

Impresia generală este că Moscova nu şi-a abandonat vechea poziţie şi că doreşte acum, într-un context aparent schimbat, să-şi promoveze interesele prin complicitatea Uniunii Europene, mai exact a celui mai mare şi mai influent membru al ei – Germania. Multă lume s-a temut anul trecut, după întâlnirile de la Ekaterinburg dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev, că referinţa din declaraţia lor comună la diferendul moldo-rus din partea de răsărit a Moldovei ar echivala cu existenţa unui adevărat Pact ruso-german încheiat dintr-un reflex care sugera analogii cu Pactul Ribbentrop-Molotov.

Nu am subscris atunci acelor temeri şi nu suntem, în general, adepţii teoriilor conspiraţioniste, dar, constatăm acum, din declaraţiile publice ale domnului Serghei Lavrov, existenţa cel puţin a unor înţelegeri ruso-germane, de natură geopolitică, privind Republica Moldova şi viitorul ei.

Dincolo de recentele declaraţii oficiale ale părţii ruse şi dincolo de comentariile din presa apropiată puterii de la Moscova şi celei de la Berlin, un şir de elemente noi se ridică în faţa noastră asemenea unor drastice semne de întrebare.

Astfel, sursele noastre diplomatice de la Bruxelles şi de la Berlin comunică, întâmplător sau nu, că Moscova revine asupra planurilor sale mai vechi de preluare a controlului asupra Republicii Moldova prin federalizarea statului, în care Tiraspolul să aibă drept de veto în politica internă şi, mai ales, în cea externă şi de securitate a Chişinăului.

Semnale ruseşti de la Berlin

Este interesant să observăm că, în ultima vreme, oficiali din Ministerul german al Afacerilor Externe discută intens cu omologii lor din Ministerul rus de Externe pe marginea diferendului transnistrean. Chiar dacă nu-şi creează iluzii în legătură cu pretinsa turnură în poziţia MAE-ului rus privind aparenta distanţare de capul regimului separatist Igor Smirnov şi disponibilitatea afişată a Moscovei de a purcede la evacuarea definitivă a muniţiilor din estul Moldovei, Berlinul transmite şi el către Chişinău o serie de semnale neliniştitoare. Care sunt aceste semnale?

Unu. În dialogul cu reprezentanţii Chişinăului, oficialii germani nu ezită să insiste diplomatic asupra distanţării Republicii Moldova de Legea despre prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) adoptate în 22 iulie 2005. Berlinul ne sugerează ca, cel puţin, să instituim un „moratoriu” asupra acestei legi.

Potrivit reprezentanţilor diplomaţiei germane, legea din 2005, de altfel, votată unanim de membrii forului nostru legiuitor, ar suferi de un handicap congenital major. Vă rog să nu zâmbiţi, dar partea germană consideră că legea din 22 iulie 2005 nu e bună pentru că… (sic!) „nu a fost discutată cu transnistrenii”.

Prietenii noştri de la Berlin, parcă făcând pe placul prietenilor noştri de la Moscova, ne dau de înţeles că o eventuală anulare a legii din 2005 sau măcar o eventuală distanţare de ea ar constitui o probă de bunăvoinţă atât faţă de Rusia, cât şi de Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, demonstrând „seriozitatea” Chişinăului. Nu comentăm aici şi acum această poziţie germană, esprimată în mod repetat şi accentuat în discuţiile cu reprezentanţii Chişinăului, ci doar arătăm că ea ne este cunoscută în detalii. Subiectul este atât de serios, încât merită o dezbatere amplă la scara întregii societăţi.

Doi. Berlinul, în consens cu aspiraţiile Moscovei, readuce în discuţie ideea de federalizare a ţării noastre. Mai mulţi oficiali germani susţin că Republica Moldova ar reacţiona maladiv la orice amintire a conceputului de federalizare şi că acest fapt s-ar datora ignoranţei noastre, „necunoaşterii sau slabei cunoaşteri” a respectivului concept.

Prietenii noştri germani pun semnul egalităţii între conceptul federal german, conceptul federal rus şi conceptul federal… Kozak pregătit ţării noastre, din afară, în 2003. Drept argument ne este servit faptul că federaţiile şi-ar fi demonstrat fiabilitatea în foarte multe state, mai cu seamă în Germania. Şi ni se spune că dacă Republica Moldova va insista asupra identificării unei alte soluţii a diferendului moldo-rus decât federalizarea, dacă nu vom renunţa la principiul constituţional al statului unitar şi indivizibil, atunci nu avem nici o şansă ca Rusia să-şi retragă trupele şi arsenalul din ţara noastră.

Trei. Fără a aştepta un răspuns din partea Chişinăului, prietenii noştri de la Berlin marşează pe ideea de federalizare, grăbindu-se să formuleze, pentru noi şi în locul nostru, imperativele majore de moment. Ni se arată că este necesar „în mod imperativ” ca Republica Moldova „să se descotorosească de federalismofobie”! (Doamne, ce mai termeni, ce mai noţiuni!) Şi iarăşi, fără a aştepta să ne „descotorosim” de respectiva „federalismofobie”, prietenii noştri de la Berlin îşi oferă generos şi insistent serviciile pentru identificarea variantelor de federaţie pe care ar trebui să o îmbrăţişăm cu recunoştinţă, topindu-ne de fericire.

Patru. Mai mult, Berlinul şi-a anunţat deja, pe canale diplomatice, foarte amabila disponibilitate de a primi vizite de informare (sau de formare?) şi documentare pentru „experţii în drept constituţional” de la Chişinău… şi Tiraspol, care, consideră prietenii noştri germani, ar trebui să constituie o „echipă comună” de lucru „pentru elaborarea proiectului unei noi Constituţii federale” a statului „reunit cu Transnistria”. Reunit, evident, sub auspiciile celor mai mari federaţii din Eurasia: Federaţia Rusă şi Federaţia Germană…

În concluzie, prietenii noştri germani, la unison cu prietenii noştri ruşi, vor să punem cruce pe legile consensuale din 2005 privind soluţionarea diferendului moldo-rus din stânga Nistrului, să nu mai fim atât de „ignoranţi” în materie de federalism, să ne debarasăm de „fobia” federalismului, să anulăm Constituţia actuală în favoarea alteia „federale”, scrisă în consens cu Smirnov, Antiufeev şi ceilalţi reprezentanţi ai serviciilor ruse delegaţi în Moldova de dorul şi de dragul realizării visului multisecular al „reunirii” noastre cu regimul banditesc din Transnistria.

Nemţii vor ce n-au putut nici americanii…

Toate aceste demersuri ale Berlinului ne amintesc de cele ale Washingtonului dintr-o perioadă anterioară. Buna şi vechea prietenă a moldovenilor, ambasadorul Pamela H. Smith, a fost o habă de vreme promotoarea activă şi la fel de insistentă a conceptului federaţiei moldo-transnistrene. Abia când responsabilii de la Departamentul de Stat şi Casa Albă au înţeles că o federalizare cu Tiraspolul înseamnă, de fapt, o federalizare cu Moscova, ambasadorul a fost rechemat în ţară înainte de termen, iar ideea de federaţie a fost abandonată, cum era şi firesc.

Statele Unite au renunţat la insistenţele lor profederalizare, întrucât au înţeles că o construcţie federală Chişinău-Tiraspol nu este una viabilă şi funcţională, iar Washingtonul nu şi-ar fi putut asuma în nici un fel şi în nici un caz responsabilităţi reale pentru a asigura caracterul viabil, durabil şi funcţional al unui asemenea model de organizare statală impus Republicii Moldova din afară.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru harta r moldova si transnistria

 

 

Acest vechi cuvânt Anschluss…

 

Înghiţirea Chişinăului de către Tiraspol sau anschluss-ul Moldovei, ca să evocăm un termen german, nu este pentru noi o soluţie bună şi nici una de durată. Regimul de la Tiraspol există exclusiv datorită staţionării ilegale a armatei, finanţărilor substanţiale, sprijinului logistic şi prezenţei masive a serviciilor secrete ale Moscovei în partea de răsărit a ţării noastre.

Retragerea necondiţionată a armatei ruse şi a serviciilor secrete din zonă sau curmarea fluxului financiar dinspre Moscova spre Tiraspol ar face ca diferendul să dispară, să nu mai aibă obiect. Regimul de la Tiraspol îşi are cauza şi sursa la Moscova. Buba este acolo. Şi dacă prietenii noştri de la Berlin doresc sincer să trateze această bubă, trebuie să trateze Moscova, nu Chişinăul.

Berlinul cere mult şi nu garantează nimic

Insistând tot mai apăsat pe federalizarea Republicii Moldova, poate garanta astăzi Berlinul viabilitatea unui stat federal prin federalizarea Chişinăului cu Tiraspolul, recte cu Moscova? Poate garanta Berlinul ceea ce nu a putut garanta nici măcar Washingtonul? Credem că nu. Şi nemţii, oricât de nemţi ar fi, pot greşi uneori. Mai ales atunci când, mânaţi de propriile lor interese economice şi de putere, cad lesne pradă ispitei ruse, după cum nu o singură dată s-a văzut în istorie.

Şi cum Europa întreagă, implicit motorul ei germano-francez, nu a putut garanta nimic, acum doi ani, în Georgia şi nu şi-a asumat nici un fel de răspunderi pentru soluţii viabile şi de durată, este greu să admitem că Berlinul s-ar putea dezminţi acum în cazul micii Republici Moldova cu armata şi serviciile ruseşti pe capul ei.

Compromisul compromiţător

Berlinul, ca şi Moscova, ne vorbesc acum despre compromis. Evident, despre compromisul pe care trebuie să-l facă doar Chişinăul. Ceea ce nu ni se spune este că acest compromis, cerut ba în rusă, ba în germană, este unul… compromiţător. Odată acceptat, el poate compromite iremediabil însăşi noţiunea de stat funcţional, aruncându-ne cu două decenii înapoi, dar, mai ales, poate compromite pe termen foarte lung şansa noastră de integrare europeană. Nu ar fi oare cel mai bun compromis şi dovadă de respect pentru ordinea internaţională ca mai întâi şi-ntâi de toate Moscova să se retragă, cu armată şi servicii, din Republica Moldova?

Sigur că da! Numai că Berlinul uită să înceapă cu începutul când abordează problema.

Impresia pe care ne-o lasă cântecul duetului diplomatic ruso-german este că ascultăm o melodie veche şi foarte bine cunoscută auzului nostru. Subtila melodie cântată acum nemţeşte în urechile noastre nu este decât un nou aranjament al unei melodii ruseşti mai vechi, chiar dacă ni se prezintă cu un nume nou şi ceva mai lung decât „memorandumul Kozak”: Nici un fel de integrare europeană fără federalizarea şi transnistrizarea întregii voastre ţări!

Tare mă tem că oficialii de la Chişinău, mulţi dintre ei de extracţie sovietică şi, de ce să nu o spunem, securistică, şi-au cumpărat deja partitura acestei melodii şi s-au pus de zor pe repetiţii… Timpul va arăta dacă avem sau nu dreptate.

 

02/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.Moldova: Ofensivă rusească în plin război hibrid

 

 

 

 

Foto: Țarul Rusiei, Vladimir Putin și sluga lui umilă, Igor Dodon 

 

 

 

 

Război hibrid în plină ofensivă rusească, ori Cum a ajuns Dodon stăpân pe viața lui Plahotniuc

Încă niciodată în cei peste 28 de ani de independență ai Republicii Moldova, Rusia nu s-a apropiat mai tare de frâiele diriguitoare ale statului nostru ca acum. Nici Voronin, cel care prin anul 2000, amenința că va re-încarcera Republica Moldova într-o Uniune Sovietică refăcută de kaghebistul Putin, nu și-a permis să cedeze atât de mult. Voronin făcuse primii pași pe calea înaltei trădări. Își arăta toată deschiderea și disponibilitatea să o facă.

Chiar își decorase cu ordinul „Ștefan cel Mare”, cea mai înaltă distincție militară a statului, șefii instituțiilor secrete rusești prin care gândea să-și pună planul în aplicare. La 11 decembrie 2001 îl decorează, în secret, pe șeful de atunci al Serviciului Federal de Securitate (FSB), generalul Nicolai Patrușev (din 2008 – secretar al Consiliului de Securitate al FR), iar la 5 iunie 2003 îi decorează cu același înalt ordin pe general-maiorul Veaceslav Ușakov, director-adjunct FSB și pe Serghei Lebedev, directorul Serviciului de Informații Externe al FR.

Pentru care merite în fața Republicii Moldova? La momentul desecretizării decretelor de decorare, în octombrie 2011, Voronin a refuzat să răspundă la această întrebare motivând caracterul clasificat al informațiilor de referință.

Către sfârșitul anului 2003 planul lui Voronin intrase pe linie dreaptă. „Memorandumul Kozak” de federalizare (re-încarcerare) a Republicii Moldova, fusese contrasemnat de Voronin pe fiecare pagină. Putin pornise deja pe direcția Chișinău o întreagă escadră de avioane care trebuia să-l însoțească la ceremonia de semnare cu președintele Voronin a unui acord de trecere a frâielor Republicii Moldova în mâinile Federației Ruse.

Mecanismul era asigurat să funcționeze prin cele două subiecte federative controlate deja de Moscova – așa numitele autonomii, ridicate de „memorandum” la statut de state-membre cu drepturi egale ale unei construcții federative – Transnistria și Găgăuzia.

În noaptea de dinaintea „ceremoniei”, 24 spre 25 noiembrie, în aranjamentul mizerabilei contrafaceri (o reeditare hibridă a Pactului Ribbentrop-Molotov) au intervenit misiunile diplomatice ale SUA și Uniunii Europene. În fața argumentelor acestora, Voronin a cedat subit. Planul s-a prăvălit rușinos pentru Rusia.

Din acea zi, Putin l-a scos pe Voronin din inimă, dar și din socotelile lui geopolitice. Geaba meritele spionilor tainic decorați, geaba deconspirarea prematură a agentului Roșka, geaba investiții în afacerea diversionistă a comuniștilor și aducerea lui Voronin la putere. Voronin a încercat să se reabiliteze în 2009. A vrut să îndrepte în folosul lui revolta tinerilor din 7 aprilie.

A dat foc Parlamentului, a devastat sediul Președinției, a învinuit România și Uniunea Europeană de tentativă de lovitură de stat, dar până la urmă a suferit eșec. Tentativa de izolare a Republicii Moldova s-a soldat cu reversul ei – la putere au venit în același 2009 forțe politice declarate pro-europene. Aici, Moscova a pus cruce definitiv și ireversibil pe veacul lui Voronin. La Chișinău Kremlinul avea nevoie de un alt emisar. Unul nu doar șantajabil, dar care să fie dedat cu trup și suflet cauzei rusești, care să nu aibă rețineri și remușcări în acte de trădare a intereselor țării sale și a consângenilor lui. Moscova avea nevoie de un trădător perfect.

Ieșirea inopinată a cuplului politic Dodon-Greceanîi din rândurile Partidului Comuniștilor la 4 noiembrie 2011 a fost semnalul că Moscova și-a găsit noul ales. Gestul a fost șocant pentru Voronin. Furia lui împotriva celor doi foști, cei mai apropiați, tovarăși de partid, nu avea margini. Voronin a înțeles ce se întâmplă: Dodon și Greceanîi nu puteau să fugă din cel mai mare partid la acea vreme și să se izoleze în mizeria unui partid de doi bani, total irelevant pe scena politică. Ruptura de matrița comunistă aceștia o puteau face doar sub acoperirea unui nou patron influent și puternic de care să se teamă chiar și Voronin.

Acest patron nu putea fi altul decât serviciile rusești, la îndemnul metodic și idicația categorică a cărora Dodon și Grecenîi i-au tras clapa expiratului lor șef. Tirada verbală a lui Voronin în adresa foștilor colegi-trădători era strigătul agentului disperat.

Era clar că Centrala de la Moscova l-a abandonat, că de acum înainte ea va pune miza și banul pe o nouă agentură, una mult mai determinată în acțiuni diversioniste împotriva țării lor și mult mai devotată intereselor Kremlinului. Adică mult mai ticăloasă decât a putut fi el, bolșevicul Voronin.

În anii următori, socialistul Dodon a tot defilat în bătaie de joc pe sub nasul comunistului Voronin cu „succesele” lui personale de intrare în încrederea lui Putin.

Deși se spune că Moscova o alesese inițial pe Greceanîi drept rezidenta noii echipe de agentură politică a Moscovei în Republica Moldova, Dodon a arătat pe parcurs că rolul lui este de luat în seamă.

În 2011-2012, într-adevăr, Dodon și Greceanîi plecau la Moscova nedespărțiți și mereu în pereche. Părea că anume Greceanîi are biletul de intrare la Putin și nu invers. Potențialul de autoritate a lui Dodon a crescut datorită îndemânării lui în diverse jocuri de culise, care au condus și la consolidarea pas cu pas a poziției grupării lui pe scena politică locală, dar și la atragerea de finanțe din orice. Cu sumele venite de la Moscova și cu „onorarii” (mită) ridicate contra servicii de la oligarhii noii puteri pro-europene corupte, Dodon și-a asigurat condiția de lider al grupării și a reușit să atragă în rândurile ei alți transfugi. Unul dintre aceste achiziții a fost Ion Ceban, de exemplu.

După votul dat (contra unei sume mari) în favoarea alegerii în Parlament a șefului statului în martie 2012, Dodon și-a demonstrat utilitatea practică în fața lui Plahotniuc, noul stăpân în proces de afirmare al Republicii Moldova.

Începând cu acest moment al „carierei” sale politice, Dodon capătă un punct de sprijin extrem de important și eficient în urcușul lui pe Olimpul puterii politice moldovenești. Patronajul și protecția lui Plahotniuc era tocmai ceea urmărea.

Plahotniuc îl putea duce către obiectivele fixate în instrucțiunile Centralei de la Moscova – să urce pe treapta cea mai de sus posibilă a puterii politice de la Chișinău. Precum spuneam: Moscova avea nevoie de un al doilea Voronin, dar unul mai ticălos ca acela.

Iar la începutul anului 2016 Dodon era încă atât de mic, încât finanțarea risca să fie întreruptă pe fundalul rezultatelor obscure insignifiante. Dodon nu avea de ales: s-a prins de Plahotniuc ca scaiul de oaie și riscul i-a fost răsplătit.

Pus la colț de presiunea străzii și de iminența intrării în Președinție a unor rivali politici intransigenți, Plahotniuc îl promovează pe Dodon în noiembrie 2016 în fotoliul de șef al statului. A fost un urcuș important, dar urmat de un an și jumătate de umilință de cea mai joasă speță.  Suspendându-l pe Dodon din funcție o dată pe lună, Plahotniuc ținea să-i amintească cine îi este stăpânul.

Cel puțin aici, în Republica Moldova. Dodon a mimat protestul. Nimic mai mult. Văzându-se urcat pe unul din vârfurile puterii, Dodon și-a pus sarcina să-și întărească șleahta de partid. A mers la Moscova mai des ca la serviciul prezidențial.

S-a gudurat pe lângă Putin și i-a cerut bani pentru promovarea și consolidarea partidului, cumpărarea unor surse media și propagandă masivă în teritoriul devastat de sărăcie din cauza marilor furturi. A obținut finanțarea.

Mai multe investigații jurnalistice au arătat căile obscure prin care banii dați grupării de diversioniști camuflați în dosul unui partid politic au intrat pe mâna acestei grupări. În alegerile din 24 februarie 2019 partidul lui Dodon a luat cele mai multe mandate în Parlament, dar insuficiente să devină ceea ce era altădată partidul lui Voronin. S-a creat o situație de pat, ca în jocul de șah.

Perioada lungă de așteptare a fost jucată de fiecare actor în felul lui. Plecarea pe mică pe ceas a lui Dodon la Moscova în lunile martie-iunie 2019 au arătat unde se fac de fapt scenariile și unde se pun sarcinile. Plahotniuc și-a dat seama dar a continuat să se amăgească cu gândul că dispune de tot controlul asupra lui Dodon.

Preventiv, i-a aplicat acestuia o lecție practică, condamnându-și un fost coleg de partid la 14 ani închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Sperietoarea ar fi funcționat, dacă Plahotniuc nu-și ardea toate podurile, preocupat fiind de scheme tâlhărești, de cum să rupă șapte piei de pe Republica Moldova și poporul ei.

La linia roșie a finalului de perioadă dată constituirii unei majorități politice de guvernare, Plahotniuc s-a pomenit părăsit de toți aliații, inclusiv de cei care ar fi putut să îl apere împotriva scenariilor făcute la Moscova.

Unicul lui aliat pe care miza să-și continue dictatul era Dodon. Dodon însă avea sarcina pusă de Moscova și visată de el însuși: dacă nu reușește să-l aducă fedeleș la Moscova – să se debaraseze de Plahotniuc, mimând o alianță contra firii cu oponenții lui politici. Ceea ce a și făcut.

Dodon se miră azi cum de a rămas în viață și nu a fost lichidat în zilele de 7, 8 ori 9 iunie. Plahotniuc nu avea cum să-l lichideze după gratiile Ambasadei Rusiei la Chișinău, unde s-a ascuns ca un agent aflat în pericol. În acele zile Dodon era cât pe ce să autolichideze din frică. Azi Plahotniuc deja nu poate, devenind el însuși ținta serviciilor rusești.

Aici pot da crezare unui coleg jurnalist cu soldă la Plahotniuc, că acesta s-ar afla inclus într-un program american internațional de protejare a martorilor. Este așa ori ba, nu știm.

Scuza inventată a „eroului național hărțuit de căpcăunii serviciilor rusești” este mai frumoasă decât statutul fugarului laș pe care și l-a dobândit după 14 iunie.

Oricum, serviciile rusești vor lua toate măsurile ca Plahotniuc să nu mai pună în pericol viața lui Dodon, a rezidentului lor în Republica Moldova, să nu creeze probleme pe mai departe măsurilor active rusești din cadrul războiului hibrid, desfășurat prin intermediul grupării socialiste împotriva Republicii Moldova.  

Profitând de naivitatea, iar uneori, cum a fost de exemplu în cazul numirilor la Curtea Constituțională, de complicitatea liderilor Blocului ACUM, Dodon este foarte aproape să-l depășească pe Plahotniuc în actul de capturare a statului. El nu scapă din vedere atingerea performanțelor lui Voronin pe acest tărâm. Orgoliul și finanțatorii îl obligă.

Zilele acestea a devenit deosebit de zgomotos și obraznic. Cucerirea Primăriei Chișinău îi dă curaj. I se pare un marș triumfal din care nu trebuie să se oprească.

Se joacă fariseic cu simbolurile: capturarea Chișinăului a sărbătorit-o la un loc cu ziua unității naționale a Rusiei de mână cu liderul separatist de peste Nistru în Cetatea ocupată de ruși a Tighinei. Omul de încredere al lui Dodon, șeful Serviciul de Informații și Securitate a fost zilele acestea la Moscova. Cineva din anturajul lui se află tot timpul în contact direct cu statul major de acolo.

Dovadă că operațiunea de capturare politică a Republicii Moldova de către gruparea care reprezintă coloana a cincea rusească este în plină desfășurare. Următoarea sarcină tactică a lui Dodon este Guvernul Republicii Moldova. Maia Sandu este buturuga care îi poate răsturna carul lui de război.

Buturugile mici sunt foarte periculoase, mai ales, pentru generalii impostori și îngâmfați.

Ori, Dodon este ca niciodată încrezut în șansele sale. Orice moțiune depusă în Parlament poate duce la schimbarea guvernării. Blocul ACUM nu are căi de retragere. Dodon are, în schimb, o formidabilă posibilitate de manevră.

Partidul fostului său patron este dispus să intre oricând și sub orice formă la guvernare. Îmbrâncirea din car a anti-oligarhilor acumiști le-ar produce acestora o mare satisfacție. Cooptarea „democraților” ar putea să se facă în condiții ideale pentru cauza lui Dodon.

Miza ar putea fi însăși viața și libertatea lui Plahotniuc, pusă acum în pericol de amenințarea serviciilor rusești.  Arată paradoxal, dar cu ajutorul serviciilor rusești, Dodon s-a făcut azi stăpân nu numai pe situația din Republica Moldova, dar și pe viața fostului ei coordonator absolut.

În schimbul unor garanții de securitate personală, a unei grațieri, pe care Dodon s-ar angaja să le negocieze, Plahotniuc ar putea ordona ori dispune asigurarea unei majorități parlamentare în favoarea tuturor proiectelor puse la cale de omul Moscovei.

Cu atât mai mult, cu cât ideologic cele două foste componente ale statului oligarhic sunt perfect compatibile.

Cu acest pas, agentura Moscovei, care lucrează azi prin Dodon, va înainta mult în planul ei de anexare a Republicii Moldova la interesele ei. Sumbră perspectivă în ziua când se împlinesc 30 de ani din momentul în care tancurile sovietice au fost oprite de moldoveni să mai defileze prin centrul Chișinăului.

Valeriu Saharneanu,

http://valeriusaharneanu.com/razboi-hibrid-in-plina-ofensiva-ruseasca-ori-cum-a-ajuns-dodon-stapan-pe-viata-lui-plahotniuc/

10/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Politica compromisului față de Rusia aruncă R.Moldova în haos. Un preludiu pentru Donbas și pentru București ?

   

 

 

 

 

Voce de la Kiev despre alianța ACUM cu forțele ruse: Politica compromisului față de Rusia aduce haos

 

Publicistul și jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă care sunt riscurile unei alianțe a blocului ACUM cu forțele care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova, PSRM. În special, Portinikov aduce exemplul cum forțele democratice din Ucraina au mers la un compromis politic și l-au susținut pe Victor Ianukovici în funcția de președinte al Ucraina, iar acest fapt a avut drept consecință Maidanul, pierderea teritoriilor, războiul contra Rusiei în Donbas și mii de vieți curmate.

„Politica este arta compromisului cu acele forțe care nu se luptă împotriva propriului stat. Atunci când mergi la compromis cu cei care pun la îndoială statalitatea, întotdeauna se ajunge la haos. În anii 2010-2014, la noi tot au fost politicieni care au mers la compromis cu domnul Ianukovici. Ei explicau că fără acest compromis e imposibil să construiești un stat. Apropo, acești politicieni nu erau într-un număr atât de mic, dar cu toții după 2014 au dispărut de pe scena politică, au pierdut încrederea cetățenilor. Promptitudinea lor de a merge la compromis cu forțe pro-ruse din societate și însăși cu Moscova a rezultat în sute de cadavre pe Piața Independenței din Kiev, cunoscut și ca Maidan, și în lansarea unui război dintre Ucraina și Rusia.

Vă asigur că orice compromisuri anti-statalitate rezultă în vărsări de sânge și pierderea teritoriilor. Indiferent de intențiile nobile prin care le explică cei care merg la aceste compromisuri”, a spus Portnikov.

Portnikov spune că singurii care se pot opune instaurării unei forțe pro-ruse la putere, dar și capturării statului de forțele oligarhice, este poporul.

Scopul principal al cetățenilor ar fi să nu permită demontarea Republicii Moldova. „Cu toții am văzut înregistrările în care și domnul Kozak, strâns legat de aceste personaje, și domnul Dodon care e dependent de acesta, nu-și ascund intențiile referitoare la viitorul statalității Republicii Moldova. Aceste intenții pot fi caracterizate foarte simplu – demontare a statalității Republicii Moldova. Dintr-un stat capturat, Republica Moldova peste câteva luni poate deveni un stat demontat”, a declarat Portnikov.

Jurnalistul accentuează că, în primul rând, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este foarte apropiat de cercurile politice din Rusia. „În al doilea rând, Federația Rusă este ocupantul unui teritoriu al Republicii Moldova. În al treilea rând, domnul Kozak este autorul planului Republicii Moldova care presupunea păstrarea de facto a controlului rus asupra regiunii transnistrene.

Plus la asta, toate înregistrările video care au fost scoase la iveală de domnul Plahotniuc nu de voie, ci de nevoie, au arătat că și domnul Plahotniuc, și domnul Dodon, și domnul Kozak continuă să susțină acest plan pentru Moldova. Iar forțele de opoziție care au afirmat că nu vor semna vreun acord de colaborare nici cu Partidul Socialiștilor, nici cu Partidul Democrat, și-au încălcat promisiunea în fața alegătorilor și au făcut alianță cu una dintre cele mai periculoase forțe politice pentru statalitatea Republicii Moldova”, a spus Portnikov, reluat de https://deschide.md .

  

 

 

 

 

 

Fostul ambasador al Ucrainei la Chişinău: Rusia testează pe teritoriul Moldovei unul din scenariile care ar putea fi aplicate şi în Donbas.

 

 

În Republica Moldova, Rusia testează unul din scenariile care ar putea fi aplicate în Donbas. Este opinia fostului ambasador al Ucrainei la Chişinău, Serghei Pirojkov, exprimată într-un intervu acordat postului Radio Liberty.
„Cred că ar trebui să analizăm criza din Moldova de pe poziţiile Ucrainei. Deoarece Rusia testează pe teritoriul Moldovei unul din scenariile care ar putea fi aplicate şi în Donbas”, a declarat Pirojkov. Acesta mai spune că Igor Dodon este omul Moscovei în Republica Moldova,care a fost împins la o coaliție cu ACUM pentru a acapara puterea în Moldova. Pentru aceasta, ei trebuie să scape de liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Iar aici, Kremlinul a folosit tactica sa obișnuită.
”Rușii au început să acționeze în mod tradițional. L-au declarat pe Plahotniuc gangster, i-au făcut câteva dosare penale în Rusia. La modul practic, a fost un element de presiune. Pentru că nu au obținut rezultatul dorit, ca Plahotniuc să cedeze pozițiile sale, au decis prin Dodon, prin alierea cu ACUM, să pună mâna pe putere”.  

 

 

 

Haosul de la Chișinău, preludiu pentru … București?

 

 

 

  CHISINAUL nu mai are nici presedinte, nici Parlament, din punct de vedere legal. Are, in schimb, ilegal, doi premieri […]

 

 

În momentul de față, CHISINAUL nu mai are , din punct de vedere legal nici presedinte, nici Parlament . Are, in schimb, ilegal, doi premieri și doua guverne, spre deruta militarilor si politiștilor care nu stiu ale cui ordine trebuie sa le execute. Si nici la Chișinau, nici la București, nimeni nu vrea sa observe ca, pentru prima data din 1989, Washington-ul, Londra, Bruxelles-ul si Moscova s-au pus de acord: vor fi alegeri parlamentare în septembrie. Oare, de ce?

La București, după arestarea lui Dragnea, se zbiara „Jos Guvernul!” si „Hai sa spargem PSD!”.

Intre o moțiune de cenzura schizofrenică (18 iunie) si Congresul PSD (29 iunie), o mână de zăbăuci anunța  ieșirea în stradă, nici nu mai conteaza pentru ce, pe data de 26 iunie.

Cât de mare sa le fie incultura, incât, intr-o țara lovita aniversar, incepand cu Sfânta Zi de Craciun a anului 1989, sa nu stie ca 26 iunie este pentru rusi ziua „eliberarii” Basarabiei de sub ocupatia „imperialistilor” si „fascistilor” romani?

Adica ziua ultimatumului dat in 1940 de Stalin, Romaniei, pentru cedarea Basarabiei si Bucovinei. Oare ce ni se pregateste? Aruncarea Tarii intr-un haos controlat, in care unica autoritate sa fie Iohannis?

Spre stiinta politicienilor „lui peste” de la Bucuresti, Basarabia, botezata asa de Ohrana tarista in 1807, a fost a treia halca de pământ românesc statal furata de rusi, la 29 mai 1812, dupa Tara de „la Margine”(slav. „u Craina”) dintre Bug si Nipru, de 44.500 km2 (leat 1740) si Transnistria, de 69.000 km2, rapita in 1791. Iar zisa Basarabie avea 45.630 km2. Actuala Republica Moldova reprezinta o halca de 26.800 km2 din Basarabia si 4.200 km2 din Transnistria, restul intrand, din vointa lui Stalin, la 2 august 1940, in componenta fictiunii statale „La Marginene” (Ucrainiene).

La 27 martie – 9 aprilie 1918, cea mai mare parte a Basarabiei s-a unit, din vointa proprie, cu Tara. Mai putin Raionul Hotin (1760 km2) revendicat  atunci de Austro -Ungaria si de cele doua Ucraine (Alba, pro-germana si Rosie, pro sovietica), unirea neputandu-se infaptui decat la 11 noiembrie 1918.

Urmare a intelegerii germano-sovietice, Basarabia a fost din nou rapita la 6 iunie 1940, intreaga clasa politica tradandu-l pe Carol al II lea, care voia sa declare razboi Uniunii Sovietice. Pe 2 august 1940 a fost dezmembrata de Stalin, care a relansat planul sau, initiat in 1924, de inventare a unui stat moldovenesc si a unui popor moldovenesc, vorbitor de limba moldoveneasca, popor provenit din dacii liberi si slavi, fara vreo legatura cu romanii. Ceea ce explica si aparitia, in Romania, in deceniul de pregatire, de catre KGB, a „Revolutiei spontane” din ’89, a „isteriei dacice”.

In baza intelegerii americano-sovietice de dominatie mondiala (incheiata la 3 martie 1944), renuntarea Rusiei la socialism si trecerea la economia de piata, au avut nevoie de o centura de foc pentru protejarea imperiului. Asa s-au declansat „revolutiile” in statele socialiste est-europene si in Republicile Sovietice Unionale vestice. In Romania de Est, aflata, inca, sub ocupatie si in ziua de astazi, adica la Chisinau, iluzia libertatii a fost oferita pe tava si bine gestionata in 1988. Un an mai tarziu, la 22 decembrie 1989, s-a creat iluzia libertatii si la Bucuresti, dupa ce, cu o zi inainte, pe 21 decembrie 1989, Anatoli Lukianov, presedintele Sovietului Suprem al URSS, a avertizat Chisinaul ca daca le trece prin cap ideea de unire cu Romania se vor trezi cu o republica romaneasca in jurul Capitalei, inconjurata, insa, de alte cinci: Gagauza, Nistreana, Rusa, Ucrainiana si „Moldoveneasca”.

Cum patriotii naivi de la Chisinau nu au priceput, pe 4 noiembrie 1990, Gorbaciov l-a avertizat pe Snegur: „Renuntati la separatism fata de Uniunea Sovietica si nu veti avea mai multe republici!”. Si aceasta dupa ce avertismentul fusese dat: la 2 septembrie 1990, Armata 14 Sovietica proclamase, la Tiraspol, Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Nistreana si la Comrat, Republica Socialista Sovietica Gagauza (Gagauz Yeri). Ce a facut Parlamentul majoritar romanesc de la Chisinau”?

Desi nu avea armata, a acceptat starea de razboi cu Rusia si a votat „Declaratia de unire cu Romania”. In plin razboi ruso-roman, nu moldo-nistrean, pe 23 august 1991, delegatia parlamentului romanesc de la Chisinau s-a pus in miscare catre Bucuresti. A fost plasata la manastirea Pasarea timp de 3 zile, nici presedintele Romaniei, nici premierul, nici ministrul de externe nefiind de gasit. Ba, ca tradarea sa fie completa, si visul lui Stalin de creare a unui popor moldovenesc sa fie infaptuit, un general de la Externe a plecat la Chisinau cu textul Declaratiei de Independenta. Si ca sa nu mai ridice vreodata problema suveranitatii asupra complexului militar industrial din Transnistria, la 7 noiembrie 2003, rusii au lansat “Memorandumul Kozak”, adica “Planul Kozak” de federalizare a  Moldovei, devenit astazi cat se poate de actual.

Pe scurt, la Chisinau se infrunta, astazi, alianta ruso-americana cu alianta ruso-germana si cu alianta ruso-globalista. Actorii pricipali sunt liderii de mafie: pro-rusul Plahotniuc si fratii Topa, mafiotii refugiati in Germania. In spatele lor, marile servicii ale intereselor transcontinentale. Dupa alegerile parlamentare, timp de 3 luni, nu s-au putut face majoritatea si nici guvernul, deoarece Maia Sandu, aceasta Monica Macovei de dincolo de Prut, aliata cu Andrei Nastase (un Cristian Preda al lor), a tras de timp la alianta cu Dodon, pana cand termenul constitutional a fost depasit, Constitutia cerand noi alegeri. Apoi, brusc si ilegal, a acceptat alianta, fiind numita premier, desi pozitia ei este echivalenta cu a lui Victor Ponta la alegerile europarlamentare de la noi.

Care a fost miza intelegerii? Federalizarea Moldovei. O propunere care vine dinspre Berlin si Bruxelles, imbratisata cu mare entuziasm de rusi, care gandesc in perspectiva.

Ce se ascunde in spatele afacerii? Aparitia unei noi autonomii statale in vestul Ucrainei, in foste teritorii romanesti nerevendicate de romani: Transcarpatia, Ivano – Frankivsk (de unde se tragea intemeietorul familiei Putin, Stefan Putina, translatorul de rusa al lui Cantemir), Bucovina de Nord, Pocutia, Tinutul Hotinului si, dupa federalizarea Moldovei, partea de nord a acesteia. Iar, daca tine la Chisinau, de ce sa nu se incerce si la Bucuresti? Incepand, simbolic, pe 26 iunie. Plan Soros! Cu ascendenta in planul lui Nikita Hrusciov, din 1944, de atasare la fictiunea statala nordica a Maramuresului, nordului Ardealului si Bucovinei ramasa in Romania.

In beneficiul multinationalelor si al multinationalilor. Avantajul pentru Rusia va fi cel visat de Putin, inca din 2008, cand a avertizat aliatul american, la Bucuresti si la Soci. Lugansk-ul si Crimeea vor fi uitate, ochii tuturor politicienilor de trei parale indreptandu-se spre noua realitate statala incropita in cea mai bogata si frumoasa zona a spatiului etnogenetic romanesc!

In deplina lor inconstiență, pomanagiii politici de la București, indiferent de culoare, inculți și lacomi, vor pune umărul cu lozinci entuziaste, la crearea haosului premergător federalizarii României.

Ca și la Chișinău, la Bucuresti, speranța neamului românesc va ramâne în militarii si politiștii în activitate și în rezervă. Atâția câți mai sunt cu mințile acasă, nemanipulați si „nestimulați” cu promisiuni de „cai verzi pe pereți”!

                                                                                                   Honor et Patria! Vae Victis! 

                                                                                                      Presedintele SCMD,

                                                                                                Col.(r) dr. Mircea DOGARU

14/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: