CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fatarnicie ruseasca

În ultimele comentarii am afirmat pe bază de fapte, că Rusia este o ţară făţarnică în relaţiile cu R. Moldova şi că scopul tuturor provocărilor pe care le pun la cale diferite structuri controlate de Kremlin este de a slăbi republica noastră şi de a o transforma într-un teritoriu al haosului permanent şi al sărăciei.

Rusia promovează politica rusismului şi pe ea nu o interesează dacă pe teritoriile pe care şi le doreşte vor supravieţui sau nu băştinaşii – important este ca populaţia rusofonă, direct sau acoliţii ei dintre titulari, să preia puterea şi să promoveze tacit rusificarea ca politică de inoculare a obedienţei faţă de Moscova şi a duşmăniei faţă de Occident.

Ultimele evenimente îmi oferă noi argumente întru susţinerea acestei teze. Cel mai proaspăt argument este mesajul pe care patriarhul rus Kirill l-a transmis capilor Bisericii Ortodoxe din R. Moldova în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la 21 august.

Iată doar câteva teze lansate de Kirill: „Pe noi ne întreabă uneori: de ce consideraţi că Moldova face parte din Sfânta Rusie – doar moldovenii vorbesc o altă limbă, care nu este de origine slavă? Şi eu le răspund că Sfânta Rusie nu este o noţiune etnică, nici politică, nici lingvistică – aceasta este o noţiune spirituală”.

Mai departe patriarhul dă indicaţiile de rigoare pentru ca această apartenenţă a RM la Rusia Sfântă să nu fie cumva zdruncinată: „… niciun fel de partide, care ameninţă să ne despartă, nu vor fi în stare să frângă această unitate (…) Noi ne rugăm azi pentru Moldova, pentru prosperarea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.

Vom trece peste speculaţiile lui Kirill despre „unitatea spirituală”, deoarece Rusia nu este unica ţară ortodoxă cu care cetăţenii moldoveni au legături de credinţă. Mai este şi România, mai este şi Bulgaria. Nu vom comenta nici „orientarea” lui Kirill, pe care acesta o insuflă echipei de şoc „ÎPS Vladimir- PUM Pasat” – ea este clară încă de pe timpul primei vizite a patriarhului în Ucraina vecină, când acesta s-a dedat la meditaţii antioccidentale şi a declarat că valorile UE sunt false şi că unicele valori adevărate sunt păstrate în Rusia.

Pur şi simplu, îi vom pune acestui patriarh trei întrebări:

1. Nafiga te mai rogi matale pentru prosperarea poporului moldovenesc dacă, imediat după rugăciunea ta fierbinte, Putin interzice importurile de vinuri şi fructe crescute de acest sărman „popor moldovenesc”?

2. Dacă moldovenii nu vor avea unde exporta vinurile şi merele şi, logic, nu vor obţine surse de existenţă nici pentru ei, creştini ortodocşi, nici pentru copiii lor care iată că vor studia religia în şcoală, ar trebui să înţelegem că matale, stimate Patriarh Kirill, care arăţi destul de durduliu şi sătul de toate bunurile pământului, nu prea ai nevoie de moldoveni ortodocşi vii şi sănătoşi, ci îi trimiţi înainte de termen pe lumea cealaltă prin înfometare?

3. De când, interesante Patriarh al Rusiei, cele două fetiţe şi mama lor, violate în 1992 la Corjova de către cazacii tăi ortodocşi, sunt parte componentă a aceleiaşi Rusii Sfinte şi de ce nu vii să vezi beciul în care au fost aruncate şi să oficiezi o liturghie prin care să-ţi ceri scuze de la „poporul moldovenesc”?

Iată de ce este făţarnică Rusia în raport cu R. Moldova. Şi nu numai de asta.

Un articol de: Arcadie Gherasim

Ziarul Timpul,Chisinau

26/08/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FAȚARNICIE RUSEASCA

De ani de zile Rusia, prin regimul său de marionetă de la Tiraspol, ţine sub ocupaţie militară, politică şi economică o parte din teritoriul RM.

Este un adevăr demonstrabil dacă ne amintim că anume Rusia a încurajat şi a înarmat separatiştii pe un teritoriu recunoscut în plan internaţional ca fiind al RM, a injectat sute de milioane de dolari în consolidarea militară şi economică a regimului smirnovist pro-moscovit pe teritoriul suveran al RM, a plătit pensiile într-o regiune care de jure aparţine RM, a livrat Tiraspolului pe datorie gaze la preţuri mult mai mici decât cele pentru întreaga RM, a privatizat toate întreprinderile mari din raioanele de est fără să aibă acordul adevăratului lor proprietar. Prin multiplele declaraţii ale Dumei de Stat, Rusia a recunoscut toate actele secesioniste al regimului de la Tiraspol, iar prin tergiversarea retragerii forţelor sale armate şi a armamentului, Rusia a sfidat deciziile internaţionale prin care această ţară a fost calificată drept agresor sau una ce-şi mai menţine ilegal trupele pe un teritoriu ce nu-i aparţine.Dacă toate aceste fapte recunoscute de comunitatea internaţională nu constituie o stare de ocupaţie de către Rusia a unei părţi din teritoriul RM, înseamnă că nici rebelii ceceni nu au fost sprijiniţi cu arme şi bani din exterior, nu au fost antrenaţi de mercenari străini, iar Dudaev nu trebuia împuşcat, ci primit cu flori la Kremlin, aşa cum e primit Igor Smirnov. Adică, dacă regimul de la Tiraspol nu este unul separatist şi o unealtă de menţinere a RM în stare de ocupaţie parţială, înseamnă că toate motivele inventate de Kremlin pentru a invada Cecenia au fost minciuni…

Dar iată că, după două decenii de ţinere ilegală sub control a unui teritoriu care nu-i aparţine, Rusia se trezeşte cu replici serioase din partea Occidentului. Mai întâi, cancelarul german Angela Merkel îi recomandă liderului de la Kremlin să-şi retragă soldaţii şi muniţiile din RM, apoi urmează replica preşedintelui român Traian Băsescu după întâlnirea cu premierul moldovean Vlad Filat: „România are interesul ca RM să-si redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”… Evident că ruşilor nu le prea place această poziţie a statelor UE şi, pentru a o compromite, virulentul Minister de Externe de la Moscova (care a trecut pe linie moartă orice reacţie la solicitarea cancelarului german privind retragerea militară a Rusiei din RM) a declanşat o adevărată isterie mediatică împotriva declaraţiei preşedintelui român. Chiar a doua zi după apariţia acesteia, reprezentantul oficial al MAE al Rusiei, A. Nesterenko, o face pe naivul şi, în loc să se refere la esenţa spuselor lui Băsescu conform cărora o ţară care nu-şi retrage armata aflată ilegal pe teritoriul altei ţări poate fi considerată drept ţară-ocupant, acesta reiterează rolul pacificatorilor ruşi care… fac parte din cu totul altă operă.

De ce a tăcut Moscova la replica Germaniei, dar a prins la glas la cea a României? Din simplul motiv că, ţinând cont de specificul situaţiei din regiune, administraţia de la Kremlin doreşte să dea un caracter cât mai subiectiv noilor demersuri europene privind eliminarea prezenţei sale militare pe teritoriul RM, să le încadreze într-o campanie propagandistică prin care să insufle că subiectul despre „ocupaţia rusească” este unul exclusiv de sorginte românească. De parcă americanii nu ar fi vorbit niciodată despre ocuparea de către ruşi a Ţărilor Baltice!
Sursa:Ziarul Timpul,Chisinau
Un articol de Arcadie Gherasim.Titlul articolului :”Rusia făţarnică”

23/08/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: