VIDEO:DOSARE DE ARHIVA.BASARABIA ÎN NOTIŢELE LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

BASARABIA ÎN NOTIŢELE LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

DOSARE DE ARHIVE

 

 

  Foto: Corneliu Zelea Codreanu

Probabil că vă dati bine seama că în prezentul articol va fi vorba de Mişcarea Legionară din Basarabia, care a avut şi bănuiesc eu si mai are rădăcini adînci în solul fertil al acestei provincii româneşti. Contribuţia noastră este destul de modestă dacă ţinem cont că propunem cititorului  câteva documente, care se publică în Republica Moldova în premieră absolută.

Primul din acestea este un fragment  despre Basarabia din notiţele lui Corneliu Zelea Codreanu „Scurt istoric al Mişcării Legionare”(începînd de la 8 noiembrie 1929).

De fapt este o reluare din culegerea „Din luptele tineretului român 1919- 1939”(colecţia istorie şi adevăr)[1], care deşi a apărut în 1993 la Editura Fundaţiei Buna Vestire la ediţia a III –a cartea a devenit o raritate bibliografică.

„ La 23 ianuarie am plecat şi eu la Bereşti.De acolo la Găneşti, la Cristian, unde călăreţii mă aşteptau.

Iată-ne din nou plecaţi pe crestele dealurilor.Întrăm cântând în Tudor Vladimirescu, în Rogojeni şi duminică seara suntem la Oancea. Suntem pe dealul de la Roşcani.Picoarele cailor noştri bat pământul pe care s-a jucat cu câteva sute de ani în urmă o mare tragedie.

„Uite pe aici, pe locurile acestea, a fost legat de două cămile şi rupt în două de către turci, Ion Vodă cel Cumplit,Domnul Moldovei”, spune Dumitru Cristian.Mai târziu, în anul 1933, legionarii sub conducerea lui Lefter au făcut o slujbă cu şapte preoţi,pentru sufletul acestui Domn al nostru, şi al ostaşilor lui căzuţi acolo, şi au ridicat o cruce de fier.

 Vom întrerupe aici pentru puţin timp notiţele Căpitanului pentru a confirma cele spuse mai sus.Pentru aceasta vă prezint un document depistat din Arhiva Naţională a Republicii Moldova:

22 august 1933

 Domnului Director General a Poliţiei Bucureşti

 Domnule Director General, Avem onoare a vă raporta că în ziua de 15 august a.c.a avut loc sfinţirea crucei pusă de organizaţia”Garda de Fier” în comuna Roşcani, jud.Covurlui, în amintirea războaelor ce au avut loc acolo, între turci şi Domnitorul Ion Vodă cel Cumplit. Din Cahul a plecat avocatul Lefter,preşedintele „Gărzii de Fier”, împreună cu mai mulţi tineri.

 Inspector Regional      semnat

 Şeful Serviciului         semnat[2]

 Să revenim la notiţe:

 Duminică seara eram la Oancea,sat mare răzăşesc, pe malul Prutului.Suntem bine primiţi de români.Ne-au înpărţit pe la case.Eu sunt găzduit  la prof. Antohi, cumnatul inginerului Clime, o familie de oameni cu mult suflet românesc.

A doua zi, luni 27 ianuarie, e târg la Cahul.N-am întrat până acum în Basarabia.Ce ar fi dacă am face o incursiune şi am intra acum în Cahul ?Nu cunosc acest oraş, dar e la şapte km de Oancea.

A doua zi dimineaţă, călăreţii sunt adunaţi in drum.

Pe lângă cei vechi, încă 15 din Oancea, de toţi 32. Traian Antohi, şeful legionarilor din Oancea, mi-a făcut o cruce de vre-o 200 cm.Cu această cruce în mână am trecut în fruntea călăreţilor Prutul, pe pământul Basarabiei, îndreptându-ne spre Cahul.

La marginea oraşului, doi studenţi Roşu şi Mihăileanu, ne-au ieşit înainte, auzind din zvon că sosim. Conduşi de ei, trecem pe străţile oraşului , în cântece.

Lumea sare pe la ferestre, pe la porţi  şi începe a se lua după noi.Ajungem în piaţă; în câteva minute e adunată în jurul nostru o mare de capete.

Peste 5000 ţărani basarabeni.Noi cântăm”Scoală , scoală măi Române!”Miile de ochi privesc şi recunosc în noi  ţărani ca şi dânşii.

Încep să vorbesc, într-o tăcere de mormânt,despre Domnul Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, care a căzut pe aceste dealuri pentru apărarea creştinităţii.

Dar nu ştiu de unde a apărut lângă mine poliţaiul Popov,comisari, sergenţi, care mă întrerup şi mă opresc să vorbesc. „Lăsaşi-mă să vorbesc !” „Nu este voie să ţii întruniri în piaţa publică.”

 În gândul meu”Are dreptate.” „Să mergem atunci la marginea oraşului”, strig eu.Ţătanii:”Să vorbească !”Se întâmplă o busculadă, poliţia începe să împrăştie lumea,eu fac semn călăreţilor şi oamenilor să meargă după mine, să vorbesc la marginea oraşului.Se ţin după mine vre-o 200 de ţărani.

Restul cunt opriţi de un cordon de soldaţi.Facem pe o stradă la stânga, apoi pe alta tot la stânga.

În faţa noastră se opreşte o trăsură, din care sare un colonel.Scoate un revolver şi-l îndreaptă spre mine. „Stai pe loc, să nu mai faci nici o mişcare, că te împuşc !”„Ce răcneşti aşa la mine domnule colonel ?”„Cine eşti tu ? Eşti Avram Iancu ?”

 „Da, sunt Avram Iancu!” La dreapta şi stânga apar soldaţi, cu baioneta la armă.Încercăm să trecem înainte. Nu putem.Caii nu vor să treacă printre baionete. Încercăm înapoi,nu putem.

„Împuşcaţi-mă pe mine, domnule colonel, că dacă n-am murit pe front,las-să mor acum”strigă călăreţul Chiculiţă din Cavadineşti,un ţăran de veo 40 de ani. Colonelul scoate sabia şi începe să tragă în el cu latul.

Am fi putut reacţiona, căci eram mai mulţi.Dar mă gândesc:este posibil ca noinaţionaloştii români, să lovim într-un colonel român ? Ce exemplu am da noi poporului din Basarabia ?Mai bine să ne bată el pe noi.Eu aprind o ţigară. „Uite-l, fumează ţigări cu carton şi zice că-i ţăran”, strigă colonelul.

 Aproape o jumătate de oră stăm în situaţia asta.Mă dau jus de pe cal,mă sui în trăsura prefectului care venise la faţa locului şi plec la prefectură.După puţin soseşte şi colonelul. „Ai noroc că-l cunosc pe tatăl tău de pe front, căci ţi-aş arăta eu ţie !” „Puteţi să-mi arătaţi ce vreţi, eu nu vă pot răspunde nimic, din respect pentru uniforma de colonel român.Dar o să vin în lunea cealaltă din nou”.

După puţin îmi dau drumul şi plec înapoi la oameni.În jurul Prefecturii aşteptau Cristian şi încă doi cu penele în buzunar, să vadă cum e cu mine.Ceilalţi erau cu caii mai încolo.Încălecăm şi o luăm spre marginea oraşului, pe unde venisem, urmăriţi  şi goniţi de poliţişti.Umiliţi grozav şi peste măsură.

După noi se menţin şi câţiva ţărani şi ei speriaţi.Unul Gâlcă, ne conduce până aproape de Oancea.După ce mă gândesc bine, îi spun:”Du-te înapoi şi spune oamenilor că lunea viitoare mă întorc.Să vină cu toţii la Cahul.”

 Noi am intrat în Oancea.De astă dată nu mai cântam,nu mai aveam pene.Eram învinşi şi îndureraţi.Îm Oancea am făcut vreo 20 de afişe de mână scrise cu creion albastru, prin care anunţam că lunea viitoare ne întoarcem la Cahul.Câţiva legionari pleacă prin satele din Basarabia să le ducă, iar moi pornim spre Găieşti.

Pe drum ne întâlnim cu plutonierul de jandarmi din Oancea, un omfoarte de treabă, care auzise de ce păţisem şi-i părea foarte rău.E seară şi până la Găeşti mai avem încă 20 km.

În ziua  aceea nu mâncasem nimic.E frig şi o noapte întunecoasă cade peste noi,de nu mai vedeau caii la doi paşi înainte. Mergem toţi amărâţi, aproape numai la pas.Rar când mai scoate câte un  cuvânt câte unul din noi.Pe la 12 noaptea suntem la Găeşti.Trebue să ne luăm revanşa.Tot elanul călăreţilor este îmfrânt. Şi compromisă posibilitatea de ofensivă legionară.

 A doua zi de dimineaţă suntem în Bereşti.Scriu un ordin către legionarii din Covurlui, să se ridice toţi şi duminică seara să fie la Oancea căci noi am fost înfrânţi şi onoarea întregii Legiuni este în joc.Scriu apoi la Iaşi, la Focşani, la Ludoş şi la Tecuci să vină Căprioara.

Deasemenea scriu la Huşi şi fac apel la tatăl meu să vină să mă ajute, el nefiind înscris la această dată în Legiune.Apoi Lefter şi Potolea îmi dau bani şi plec la Bucureşti.

Mă prezint la Ministrul de Interne, domnul D.R.Ioaniţescu, pe care îl cunoşteam.Mă primeşte bine.

 „Domnule Ministru, aveţi a vă plânge în contra mea cu ceva ?Acţiunea mea a dat naştere la vreo dezordine ?” „ Nu !” „Ei bine, am să mă plâng eu împotriva Dv.Iată ce mi s-a întâmplat.” Şi i-am povestit. „ Nu am venit să cer sancţiuni, ci am venit să vă spun că lunea viitoare mă duc din nou.

Nu mă duc să ţin întrunire, ci să-mi refac onoarea !” Omul, foarte de treabă, îmi dă aprobarea sa şi plec.Sunt din nou la Bereşti şi urmăresc de aproape pregătirile întâlnirii.

 Zăpada s-a topit şi pe drumurile nepietruite ale Cuvurluiului erte un noroi până la osia carului.Cu toate acestea, sâmbătă la ora şase,Căprioara soseşte după un efort uriaş al legionarilor, care sub conducerea lui Totu şi Erimeiu, deschid drum caionetei, înlăturând cu lopeţile noroiul de jumătate de metru.

De la Tecuci până la Bereşti făcuseră o zi şi o noapte.La ora şase dimineaţa, când i-am văzut, erau aproape desfiguraţi.

După câteva ore de odihnă, plecăm cu toţii spre Oancea.În urma noastră vine pe jos  Potolea cu vreo 20 de logionari din Bereşti.Duminică seara,în Oancea, parcă era un bivuac.Peste 200 de legionari străini, încinşi cu pene la căciulă, umblau pe uliţile satului, dându-i aspect de război.

Aşteptăm hotărâţi şi cu nerăbdători trecerea Prutului şi întrarea în Cahul.

Dintre cei mai îndepărtaţi veniseră: tatăl meu, Victor Moga  de la Ludoş şi încă un legionar , părintele Isihie, studentul Târziu, Banea şi încă câţiva de la Iaşi, Stelescu  cu băieţii  din Galaţi şi două maşini cu focşeneni,Hristache Solomon, Blănaru, Voinea,etc.În dupămasa zilei fusesem cu camioneta în Cahul, pentru a măînteresa la Prefectură cu aranjarea întrunirii.

Nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a spus că nu putem ţine întrunirea, că guvernul nu aprobă, că este o adevărată nenorocire, că telefoanele anunţă că mii de ţărani din toate satele se îndreaptă spre Cahul cu topoarele, etc. „Domnilor, nu se poate.Întrunirea se va ţine cu orice preţ.”

 Autorităţile cedează şi mergem să fixăm împreună locul de întâlnire.Ele cer să nu fie în oraş, ci la marginea oraşului dinspre Oancea.

Eu cedez şi alegem locul, după care plec la Oancea.Pe la nouă seara sunt chemat la telefon de la Bucureşti. „Preşedintele Consiliului de Miniştri”, mi se spune.Dar ştiu eu cine să fi fost ? Din partea mea acelaş răspuns:”Nu se poate!”

 La 12 noaptea trimet un planton de 20 de oameni ca să ocupe capetele podului plutitor peste care trebuia să trecem.Dimineaţa trimit înainte un efectiv de 30 de oameni, dintre care cei mai isteţi, sub conducerea lui Potolea, ca să facă poliţia adunării din Cahul şi a locului de adunare.

Trei agenţi de legătură la interval de 2 kilometri. La ora 9 dimineaţa trec Prutul cu aceeaş cruce în mână, în fruntea a 100 de călăreţi, în urma lor 100 de pedeştri în coloană de marş şi în urma acestora circa 100 de căruţe pline cu 425 de oameni.

Aveam 3 drapele, unul călăreţii,unul pedeştrii, unul trăsurile.

Uniforma era aceeaş.În plus, de data aceasta,fiecare legionar avea la piept o cruce albă, făcută din pânză şi cusută.Parcă era o armată de cruciaţi.Când ne-am apropiat, la un km.dealungul şoselei ne aşteptau ţăranii basarabeni ca pe nişte mântuitori.Unii cădeau în genunghi şi se închinau,alţii plângeau.

De câtă vreme nu aşteaptă ei,lăsaţi în prada exploatării nemiloase şi la bunul plac al unor autorităţi fără suflet, care se poartă cu ei ca cu nişte câni, uitând sau ignorând că sub săraca străduinţă şi peticita lor haină este un suflet.

Nu un suflet ci o comoară, pe care nu o posedă niciunul  dintre popoarele Europei.De câtă vreme nu aşteaptă ei cu îngerească răbdare, pe cineva care să-i mântuiască de nevoi, sau măcar să le înţeleagă durerile şi sufletul,să-i mângieşi să-i iubească pentru munca lor.Iar acum când ne-au văzut venind dinspre Prut cu o cruce în mână, desigur că nu o întâmplare i-a făcut să plângă şi să se închine.

 

 

 

Eu am crezut din adâncul sufletului lor că vin mântuitorii de atâta vreme aşteptaţi… Când am ajuns la locul  de întrunire, peste 20.000 de capete descoperite,cuprinse parcă de un mare fior,ne primeau în urale nesfârşite.

Era cea mai mare  adunare de oameni, veniţi printr-un mister, fără pregătiri de săptămâni, fără afişe, aşa cum fisase acest oraş de la începutul fiinţei lui. Le-am vorbit, pe rând, toţi.

Tatăl meu le-a vorbit timp de două ore,la urmă.I-am sfătuit să de întoarcă pe la case şi să propovăduiască neîncetat credinţa într-un mare ceas al dreptăţii, care va veni cu siguranţă.

Ei au plecat în linişte spre case , iar noi ne întoarcem cântând şi plini de speranţe, pe aceeaş şosea pe care cu o săptămână înainte sorbeam durerile înfrângerii.

În Oancea ne-am despărţit cu părere de rău de aceste viteze şi credincioase suflete legionare, care au răspuns cu atâta elan la chemarea Legiunii,reputând una din cele mai frumoase biruinţe ale noastre. Mi-am luat rămas bun de la cal şi am plecat cu Căprioara.

A doua zi spre seară, eram la Iaşi, să mă odihnesc după zece zile de luptă şi de grea încordare.[3]”

 În toate timpurile generaţia tânără a fost mai sensibilă şi mai patriotică decât celelalte.  La ea a predominat tendinţa de a scoate ţara din impas, de a ridica nivelul de viaţă al conaţionalilor, de a stăvili influenţa străinilor, care în perioada respectivă puseseră mâna pe tot comerţul românesc, partea leului din medicina, bănci etc.Având aceste pârghii la dispoziţie, aceştea influinţau politica internă şi externă a ţării.

Din acest motiv, mişcarea legionară a fost permanent ţinută în vizorul poliţiei şi persecutată.Ce-i drept, nici metodele de activitate ale legionarilor nu întotdeauna pot fi numite ortodoxe, dar idealul urmărit de legionari a fost măreţ.

ALEXANDRU MORARU.istoric ,arhivist

Chisinau

[1] Culegerea de texte Din Luptele tineretului român 1919-1939 Ed. Fundaţiei Buna Vestire 1993 , pag. 216

 

[2] Arhiva Naţională a RM, F.680, inv.1, d.3640 , f.235

[3] Culegerea de texte Din luptele tineretului român…pag.220

Publicitate