PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-II-)

Continuarea articolului https://timpul.md/uriasele-si-esentialele-diferente-dintre-ucraineni-si-rusi-identitatea-etnica-si-nationala-a-ucrainenilor (I)

Satele sunt sufletul Ucrainei

Toponimia sau toponomastica. Este o subramură a onomasticii, o ramură a lingvisticii care studiază toponimele, originea acestor denumiri, sensul semantic, dezvoltarea, structura, ortografia și pronunția lor. De notat că toponimia e o disciplină științifică aflată la confluența a trei științe: geografie, istorie și lingvistică. 

Stabilite de populațiile autohtone, denumirile diverselor locuri sau localități comportă o anumită semnificație semantică. Ele încastrează informații aduse din cele mai vechi timpuri, analiza lor ajutând istoricii să studieze caracterul și dominantele vechilor civilizații. E motivul pentru care unii cercetători spun că toponimia este un fel de ”limbă”, o ”arhivă” sau o ”cronică a pământului”. 

Aceste denumiri ne vorbesc, peste ani și ani, despre particularitățile grupului etnic, despre spiritualitatea și nivelul de civilizație ale băștinașilor, toate raportându-se, în mod direct, la o identitate de sine.

Tocmai de aceea, atunci când o altă populație acaparează anumite teritorii, începe imediat să redenumească așezările, străzile și diversele regiuni, înlocuindu-le cu denumirile dorite de noii stăpânitori, care înalță monumente pentru personalitățile lor.

Câteva exemple ilustrative: așa au făcut rușii cu satele Ilyicha, Oktyabrskoye, Kalinin, Kirov, Voroshilov și Lenin, cu toate străzile redenumite ”Karl Marx” sau cu orașele Dnepropetrovsk și Kirovohrad. Asta a fost situația până de curând, dar și acum au mai rămas câteva rămășițe.  

Odată modificate de puterea cotropitoare, aceste toponime devin instrumente de propagandă și deznaționalizare. Un exemplu sugestiv: 80% dintre toponimele de origine tătărească din Crimeea au fost redenumite, procesul brutal de rusificare începând încă din 1944, după deportarea tătarilor. 

În general, oiconimele (numele așezărilor) ucrainene au fost afectate semnificativ și în diverse forme de rusificarea din secolul al XVIII-lea. Multe localitățile au fost redenumite cu numele unor personalități rusești – de exemplu ”Dnepropetrovsk”, în cinstea lui Grigory Petrovsky, sau ”Ekaterinoslav”, pentru a o onora pe Ecaterina a II-a, vechiului nume – Polovitsa – fiind prohibit). Totodată au fost impuse structurile morfemice rusești, de exemplu prefixul ”-sk”.

Firește, orașele ucrainene poartă nume frumoase, însă trăsăturile esențiale ale grupului etnic s-au păstrat cel mai bine în denumirile satelor noastre, deoarece orașul ca atare presupune un eclectism al diferitelor culturi, o imagine a noastră parcă destinată celorlalți, în timp ce satul e sufletul nostru, e lăuntrul identității ucrainene. 

Ucraina are 27.163 de sate. Dacă le veți citi numele, veți afla că, de multe ori, acestea conțin motive animale și vegetale. Denumirile se află într-o strânsă legătură cu natura înconjurătoare. Multe dintre acestea indică, în mod cert, un stil de viață sedentar și ocupațiile de factură agricolă (bunăoară, îngrijirea unei grădini de legume sau fructe). Nu este neobișnuit ca numele să trimită și la culori (ceea ce denotă un anumit tip de tandrețe, de afecțiune pentru loc).

Alte denumiri presupun o variație de adjective pozitive al căror caracter este descriptiv, de exemplu: ”vesel”, ”liber”, ”amabil”, ”însorit”, ”liniștit”, ”pașnic”, ”iubit”, ”curat”. Iată câteva exemple: Abrikosivka (adjectiv al cuvântului „caisă”), Borș (mâncare națională ucraineană), Velyka Yablunya (”Măr mare”), Vesela Dolyna (”Valea veselă”), Vilna Ucraina (”Ucraina liberă”), Vilne Zhytta (”Viață liberă”), Galyshky (”Găluște”), Didova Gora (”Muntele bunicul”), Dobra Krinitsa (”Fântână bună”), Dubovy Gay (”Livadă de stejari”), Zhyvopysne (”Pitoresc”), Zhutni Gory (”Munții de secară”), Zhaychiki (”Iepurașul”), Zolota Lypa (”Teiul auriu”), Medove (”Mierea”), Myluvannya (”Admirând”), Mriya (”Vis”), Mudre (”Înțeleptul”), Nove Zhyttya (”Viața nouă), Oselya (”Acasă”), Pryvitne (”Prietenos”), Pshenychne (”Grâu”), Radisne (”Vesel”), Ray (”Raiul”), Rubky (”Peștele”), Ridne (”Nativ”), Svoboda (”Libertate”), Syrnyky (”Plăcinte cu brânză”), Troyandove (”Trandafirul”), Hlibne (”Pâinea”), Charivne (”Vraja”), Chereshenka (”Cireș”), Chystenke (”Curat”), Chernozemne (”Pământul negru”), Schaslyve (”Fericit”) etc.

În Rusia există aproximativ 150.000 de sate. În locul altor comentarii, vă prezint o serie de nume ale unor sate rusești, chiar dacă unele sunt greu traductibile:

Musorka (cu sensul de loc murdar, de gunoi), Drochevo (face trimitere la masturbare), Galimiy (rău) Nedomerki (ceva umil, insignifiant), Zhadiny (lacom), Svinogorye (purcel), Svinosovkhoz (face trimitere la starea de a fi porc/porcos), Tupitsa (prost), Durakovo (prost), Durkino (prostălău), Durnoye (prost), Bukhalovka (beat), Boduni (mahmureală), Hrenovo (sensul e că te simți rău fizic), Shiryaevka (în slang-ul rușilor, „shirka” are sensul de injecție cu heroină), Lokhovo (prostie), Bolshoe Lokhovo (prostie mare), Maloe Lokhovo (prostie mică), Tatarskaya Bezdna (pustiiciune tătărească), Mutniy Materik (ținuturi noroioase), Deshovka (lipsit de valoare), Matyukovo (cuvinte rele/urâte), 

Mă opresc aici, deși lista ar putea fi uriașă. Adaug câteva nume rusești de râuri: Tukhlyanka (putred), Musorka (gunoi), Pyana (beat) sau Shavka (”cățea” cu sensul de ”curvă”, ”om de cea mai joasă speță”).

Toate aceste denumiri sunt derivate din cuvinte ce denotă oameni leneși, învinși, inculți, oameni lipsiți de valori morale. Pe lângă un stil de viață depravat și agresiv, remarcăm trimiterea la murdăria de toate tipurile, trimiterea la organe genitale și înjurături. 

Evident, nu spun că toate satele rusești au astfel de nume, însă există un procent semnificativ al denumirilor ce comportă o evidentă conotație negativă.

Așadar, odinioară au existat și numeroși ruși care și-au numit locul de reședință cu denumiri ce corespundeau viziunii lor asupra lumii și asupra semenilor. Pe o parte dintre acestea le-am prezentat mai sus. Omenirea se schimbă, populațiile se schimbă, însă toponimele rămân.

Denumiri cum sunt cele analizate de noi conțin adevărate relicve, perfect conservate ce rămân mărturie privind obiceiurile și apucăturile locale din cele mai vechi timpuri. 

Surse: podul.ro și https://timpul.md.

Autor: Anna Neplii

Publicitate

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-I-)

Jurnalista și analista politică Anna Neplii de la publicația KYIVPOST, scrie in https://www.podul.ro despre identitatea etnică și națională a ucrainenilor, uriașele și esențialele diferențe dintre ucraineni și ruși și prăpastia de netrecut dintre două tradiții populare.

”Astăzi vom vorbi despre diferențele esențiale dintre ucraineni și ruși.  Vom folosi date istorice și cercetări științifice cu scopul de a analiza cele două paradigme. 

Cea mai mare parte a Rusiei moderne a fost ocupată, de-a lungul timpului, de popoare precum Murmuri, Chud, Meshcheri, Mari, Merya, Vede și Mordovieni – adică ugro-finlandezi. Sufocate de puhoiul ungro-finlandez, elementele identitare slave din partea de Sud a Rusiei fie au dispărut, fie s-au păstrat într-o proporție minimală. 

Psihologia etno studiază caracteristicile naționale ale proceselor cognitive, emoționale și volitive. Precum și trăsăturile de stat și de personalitate ale reprezentanților unor națiuni specifice. Și varietatea proceselor și a fenomenelor socio-psihologice care apar în interiorul unor națiuni, a unor popoare specifice.

Printre altele, această disciplină științifică examinează conștiința etnică și conștiința de sine, valorile și orientările naționale, imaginarul societății respective, obiectivele, personajele și, nu în ultimul rând, factorii socio-psihologici ai etnogenezei.

Cele patru criterii principale pe care cercetătorii le folosesc atunci când studiază mentalitatea diferitelor popoare sunt:

a) viziunea asupra vieții sociale,

b) religia,

c) atitudinile în raport cu natura înconjurătoare și d) atitudinile față de femei. Analizând folclorul pe baza acestor criterii generale, putem observa cu ușurință cât de diferiți sunt ucrainenii de ruși. 

Timp de secole, rușii le-au impus ucrainenilor mitul „leagănului comun al celor trei popoare fraterne”, conform căruia Rusia era „Fratele cel Mare” (apropo, această narațiune a fost amplificată de ideologia șovină specifică perioadei lui Petru I, ideologie a cărei justificare pseudoștiințifică se bazează pe ipotezele nedovedite ale lui M. Pogodin, O. Sobolevsky și mai târziu O. Shakhmatov). 

Produsul propagandistic și mincinos al ”leagănului” așa-zis ”comun” este fantezia numită ”Russkiy Mir”, obiectivul fiind preluarea ilegitimă a moștenirii culturale și politice a Rusiei Kieviene din vremea Bizanțului (chiar și numele statului e furat – cuvântul ”rusia” provine din limba greacă).

Cu toate acestea, istoria reală și argumentele cercetătorilor demonstrează că dintotdeauna au fost diferențe esențiale și majore între ucraineni și ruși – e vorba despre două națiuni diferite.  

Nomazii ruși 

Din cele mai vechi timpuri, ucrainenii au dus un stil de viață sedentar, în timp ce rușii erau nomazi. Nu este un secret că multe dintre mentalitățile prezentului sunt înrădăcinate în modul de viață al strămoșilor noștri. 

Fiind obișnuit să rătăcească de acolo-acolo, un nomad nu se raportează la niște valori permanente și nu are nici cea mai vagă idee despre practicile democratice (în consecință, orânduirea lor a fost una autoritară).

Transformarea haosului și a dezordinii în ordine a fost o capacitate a societăților care se ocupau cu agricultura. Nomazii nu erau capabili de așa ceva, pentru ei nu exista opțiunea staționării în aceeași zonă bine determinată, ei nu prindeau rădăcini. La urma urmei, de ce să lucrezi pentru a-ți subordona spațiul, dacă este temporar? Așa gândeau nomazii. 

Cultul tâlharilor 

Imaginile și mentalitățile vieții de odinioară se reflectă în arta populară orală (cântece, basme, tradiții, activități domestice cotidiene). În Rusia remarcăm un ciclu aproape interminabil de cântece și balade ale tâlharilor, cruzimea reprezentând o dominantă a acestora. Tematica amintită e încă la mare căutare în Rusia zilelor noastre. 

Colindele rusești

În condițiile în care ucrainenii s-au ocupat cu agricultura, fiind sedentari, pământul deținut și locuințele familiei au ocupat un loc central în toate tradițiile păstrate. De exemplu, colindele ucrainene îl laudă pe proprietar și îi urează o recoltă îmbelșugată, astfel conturându-se imaginea unui gospodar priceput și al unei gospodării căreia nu-i lipsește nimic.

În schimb, în unele colinde rusești se pune accentul pe solicitarea unor daruri bogate, uneori proferându-se amenințări brutale în vederea obținerii acestora. În Ucraina sărbătorim dintotdeauna unitatea diferitelor generații, Sărbătorile de Iarnă au avut mereu și o astfel de componentă. Avem cântecele și datinile noastre despre recoltă, despre începutul unui nou an agricol, despre înființarea propriei gospodării. „Shchedrivki”  e unic doar la ucraineni.

Apoi, în primăvară, ucrainenii au cântat „gaivki”, „vesnyanki” și „obzhinki”. Repet, toate acestea sunt despre recoltă, casă și despre gospodărie ca atare. Spre deosebire de paradigma ucraineană, stilul de viață nomad al rușilor nu a avut nimic al său, totul a fost la comun și totul putea fi savurat.

”O bate pentru că o iubește” – percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie

În Ucraina, atitudinea față de o femeie a presupus întotdeauna și o idealizare a feminității. Tradițional, un bărbat și o femeie au drepturi egale (exemplu: traducere din ucraineană – ”căsătorește-te cu ea”  (adică un bărbat și o femeie consimt reciproc să facă acest pas); din rusă – ”căsătorește-te pe ea” (”ea”  cu sensul de obiect, de lucru). În general, atitudinea față de o femeie în Rusia este o atitudine față de un obiect de uz intern care își îndeplinește îndatoririle.

Atitudinea rușilor este întotdeauna pragmatică, în timp ce atitudinea a ucrainenilor este etică și estetică.

 „O bate pentru că o iubește”  – în general aceasta este percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie. 

Nunțile 

Un exemplu ilustrativ – dacă în Ucraina o nuntă începea cu un cântec de binecuvântare al părinților, o nuntă rusească debuta cu ritualurile arcurilor pentru țari și familiile acestora, în timp ce nunta ca atare – motivul pentru care comunitatea se aduna – dispărea în fundal. 

Din cele mai vechi timpuri, nunțile ucrainene au fost pline de cântec și amuzament de calitate, dar și de momente solemne cu diverse încărcături ritualice pentru tinerii căsătoriți. După nuntă, noua familie căuta să își construiască o casă și să fie pe picioarele ei. 

Asta în timp ce în Rusia locuiau și câte 3-4 generații sub același acoperiș. Tot în Rusia, o lungă perioadă a existat (larg răspândit) și obiceiul „snohatstvo”  – când un tată locuiește cu soția fiului său în timp ce acesta din urmă lucrează). „Snohatstvo”  indică fără dubii puternicele influențe de proveniență asiatică. 

Basmele. De la eroii ucraineni la putorile rusești 

Haideți să analizăm puțin și basmele populare. În cele ucrainene, personajul principal trebuie să muncească, să fie inteligent și să facă o fapte bune pentru a fi ajutat sau pentru a primi un anumit premiu. 

În Rusia însă, Emelya zace pe aragaz și așteaptă cu pasivitate un miracol, recompensa fiind primită fără pic de efort și fără alte motivații. În basmele ucrainene, eroul învinge creaturi demonice numai datorită înțelepciunii, curajului, ingeniozității și a altor calități de invidiat. Astfel de eroi modelează comportamentul unei națiuni. În basmele rusești nu există un comportament activ și bine articulat al personajelor principale, însă există o permanentă încredere în puterea țarului. 

Dizolvarea în ”lume”. Negarea individului 

Viața socială în Ucraina este emanată de comunități funcționale – suma indivizilor. La ucraineni se pune accentul pe individualitatea fiecăruia, însă știm și ce ne unește, ce ne face să fim o societate. În schimb, rușii au o vorbă – „Toți suntem unși cu o singură lume” , or expresia asta denotă tocmai dizolvarea în ”lume”, astfel încât nu mai există individualitate, ci doar o masă abstractă.

Cu alte cuvinte, în Rusia nu înseamnă mai nimic persoana și realizările ei. Până la o limită, nici statutul în societate nu înseamnă mare lucru.  

Țarul, tiparul asiatic și natura despotică a Rusiei 

În Ucraina, hatmanul (conducător de oști – n. red.) nu putea fi venerat și umilit în același timp. Asta spre deosebire de Rusia, unde cel mai de preț premiu pentru un hatman victorios a fost ”o haină de blană de pe umărul Țarului/Domnului”  – adică i s-a dăruit îmbrăcăminte uzată, ceea ce la ucraineni ar fi trecut drept o insultă, o umilință.  

Paradigma europenismului înseamnă onorarea persoanei și a libertății sale, în timp ce tiparul asiatic al Rusiei presupune natura despotică a guvernării. 

Până la mijlocul secolului al XX-lea au fost culese și atestate aproximativ 20.000 de cântece și melodii populare ucrainene. „Cântecele populare ucrainene vorbesc despre starea reală a lucrurilor, istoria reală, oricât de neplăcută ar fi aceasta. În schimb, cântecele rusești vorbesc despre stări de fapt exagerate și distorsionate”, punctează Mykola Kostomarov, istoric ucrainean. Rușii au rescris complet toate evenimentele istorice care îi interesează într-un fel sau altul. Spre deosebire de ucraineni, rușii nu participă în mod activ la existența istorică a grupului lor etnic și, în consecință, nu e nevoie să o reproducă cu adevărat. Rușii s-au format ca Ulus al Hoardei de Aur și din când în când „observatorii” veneau la ei pentru a colecta tribut, așa că trebuiau să le facă pe plac.

În final, de dragul comparației, voi face o trimitere la celebrul tablou al lui Ilya Repin – „Cazacii scriu o scrisoare sultanului turc” –, devenit un fel de simbol al spiritului cazac. Pictorul, care a călătorit în Ucraina și a comunicat personal cu descendenții cazacilor, a fost într-atât de impresionat de iubirea de libertate a băștinașilor, încât a exclamat: 

„La naiba, oameni buni! Nimeni în lume nu a simțit vreodată atât de profund libertatea, egalitatea și fraternitatea. Zaporojia a rămas liberă toată viața, nu s-a supus la nimic!”

CONTINUAȚI LECTURA ARTICOLULUI ACCESÂND:

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-II-)

PROF. Scott Yenor: URMĂTOAREA FRONTIERĂ A REVOLUȚIEI SEXUALE ESTE SEXUALIZAREA COPILĂRIEI

Scott Yenor este profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Bois,SUA  și președinte al Departamentului de științe politice al acestei universități. Predă cursuri de filozofie politică și a publicat de asemenea  lucrări în care a tratat o varietate de subiecte,inclusiv despre Iluminismul scoțian, statutul filosofic al religiei revelate, literatura americană și familia în gândirea politică modernă. Este autorul remarcabilelor lucrări ”Family Politics: The Idea of ​​Marriage in Modern Political Thought” (Politica familială: Ideea de căsătorie în gândirea politică modernă), publicată în 2011 și ”THE RECOVERY OF FAMILY LIFE: EXPOSING THE LIMITS OF MODERN IDEOLOGIES”(RECUPERAREA VIEȚII DE FAMILIE:EXPUNEREA LIMITELOR IDEOLOGILOR MODERNE (2020).


Sexualizarea copilăriei este următoarea frontieră a revoluției sexuale.

Ce se întâmplă dacă revoluția sexuală nu este nici măcar pe jumătate încheiată? Revoluționarii sexuali au avut multe victorii începând cu anii 1960, dar nu și-au îndeplinit încă cele mai mari ambiții. Promovarea sexualității în copilărie îi va aduce mai aproape de obiectivul lor,scrie profesorul american Scott Yenor în https://www.firstthings.com //the-next-frontier-in-the-sexual-revolution.

Revoluționarii sexuali din anii ’60 sperau să obțină eliberarea totală subminând instituțiile și manierele care „reprimau sexualitatea”.

Într-o atmosferă lipsită de represiune, credeau ei, toate expresiile sexualității vor fi binecuvântate, în timp ce cei care au învățat că există un mod corect și un mod greșit de a face sex vor fi stigmatizați ca puritani – sau mai rău decât atât.

Cu toate acestea, sfârșitul represiunii este departe. Revoluționarii sperau să vadă căsătoria dispărând, dar majoritatea americanilor încă se căsătoresc, iar majoritatea căsătoriilor durează o viață.

Revoluționarii au câștigat acceptarea publică a homosexualității și apoi a căsătoriei între persoane de același sex, dar numărul homosexualilor practicanți nu a crescut.

Revoluționarii sperau să elibereze sexul de legătura cu relația durabilă, dar perversitatea polimorfă nu a devenit încă norma americană.

Revoluționarii au subminat învățătura morală și sexuală a celui mai mare dușman al lor, credința creștină, dar majoritatea bisericilor continuă să traseze linii privind comportamentul sexual. Lucrurile ar putea fi mai rele.

Conservatorii susțin adesea că revoluția sexuală se va lovi de „limitele naturale”. Poate că principala limită naturală este respectarea inocenței sexuale a copiilor. Societatea noastră s-a opus multă vreme gândirii copiilor ca fiind obiecte sexuale sau ființe sexuale și rareori i-a încurajat pe copii să se angajeze în joc și explorare sexuală. 

Copilăria este un moment de cultivare a autocontrolului, de încurajare a modestiei sexuale și de transformare a rușinii în virtute sexuală. Aplicăm această limită prin legile privind vârsta consimțământului și prin legile împotriva pornografiei infantile.

Dar revoluționarii sexuali nu respectă această limită „naturală”. Ei consideră copiii ca fiind ființe sexuale cu dorințe sexuale, care doresc să se împlinească.

Liderii revoluției sexuale credeau că societatea creștină și burgheză se va prăbuși, dacă progeniturile lor ar fi crescute într-un mediu „de afirmare sexuală”, fără „represiune”.

Pentru Wilhelm Reich, „abstinența la copii” este „patologică și provoacă chiar haosul pe care se simte chemat să îl stăpânească”. Herbert Marcuse spera că revoluția ar putea „erotiza zone, timpuri și relații care erau tabu înainte”, cum ar fi copilăria. Influentul Alfred Kinsey a crezut că distincția dintre sexualitatea infantilă și cea adultă va dispărea într-o societate cu adevărat neopresivă.

Sexualizarea copiilor

Pentru revoluționari, eșecul de a sexualiza copilăria explică de ce revoluția sexuală nu a avansat mai mult. Prin urmare, mulți adoptă un nou termen: „educație sexuală cuprinzătoare” care începe mai devreme și încurajează activitatea sexuală reală.

Revoluționarii se ocupă de educația sexuală timpurie sub standardele relativ moderate de oprire a sarcinii, prevenirea abuzurilor și oprirea bolilor cu transmitere sexuală.

Scopul lor final este ca instituțiile publice să normalizeze tratarea copiilor ca ființe sexuale.

Ei speră că educația sexuală timpurie va afecta obiceiurile și afecțiunile copiilor și le va modela acțiunile și atitudinile.

Giganții noștri tehnologici încurajează sexualitatea din copilărie. Cuties, filmul recent de pe Netflix, poate face pentru sexualitatea copilăriei ceea ce Will și Grace au făcut pentru căsătoria între persoane de același sex.

Cine poate uita povestea unui tânăr de unsprezece ani? Agenții de publicitate au abandonat demult ideea că pre-adolescenții sunt inocenți sexual.

Și legile cu privire la vârsta consimțământului sexual se schimbă. Deși rămâne o infracțiune, de exemplu, pentru un tânăr de optsprezece ani să întrețină relații sexuale cu o persoană de doisprezece ani, judecătorii pot numi acum un astfel de sex voluntar, dar nu consensual și pot reduce pedeapsa pentru făptuitor (atât timp cât decalajul de vârstă este de zece ani sau mai puțin).

Astfel, sprijinul legal pentru menținerea inocenței sexuale a copiilor este erodat. În curând, legile vârstei consimțământului vor cădea în desuetudine, la fel ca formele anterioare de reglementare sexuală.

Noua educație sexuală comprehensivă scoate în evidență toleranța pentru fluiditatea sexuală și stilurile de viață alternative.

Învață copiii mici despre „plăcerea sexuală, despre corpurile lor sexuale născute și despre intimitatea sexuală”, după cum spune un scriitor.

Copiii pot afla despre consimțământ, practicând intimitatea sexuală în școala primară, așa cum au făcut în Germania. Pe măsură ce școlile adoptă educație sexuală timpurie, intimitatea sexuală va fi predată mai devreme și explorarea corpului va trece de la descurajată, la opțională, la încurajată.

Dacă copiii sunt, prin natura lor, ființe sexuale, așteptați-vă ca natura lor sexuală să se dezvăluie mai devreme: Dacă copiii sunt sexuali de la naștere, revoluționarii nu pot spune niciodată „că este prea devreme”.

Educația sexuală

Mulți părinți sunt dezgustați de educația sexuală a copilăriei timpurii. Dar mulți au renunțat în mare măsură la rolurile lor de părinți, având încredere în experții care le vor îndoctrina copiii. Părinții de astăzi sunt ei înșiși produse ale revoluției sexuale și este posibil să vadă mai puține motive pentru a-și proteja copiii decât strămoșii lor.

Ca urmare, rezistența la acest nou „brand”, cel al „educației sexuale”, nu va fi ceea ce a fost.

Copiii sexualizați, lipsiți de un sentiment de rușine și încurajați să fie fluizi sexual, vor fi mai puțin susceptibili să susțină căsătoria și paternitatea responsabilă. Sexualitatea va fi detașată, în continuare, de căsătorie. Stilurile de viață alternative și sprijinul pentru pedofilie vor deveni tot mai frecvente, iar pornografia va fi mai populară. Autocontrolul sexual va fi mai puțin frecvent.

Sexualizarea copilăriei este următoarea frontieră a revoluției sexuale. Ea vine îmbrăcată în blana de oaie a „prevenirii sarcinilor” și a promovării „stilurilor de viață sănătoase”, dar este în fapt doar un lup, care va deteriora sexualitatea umană – și va submina ceea ce rămâne din etica noastră maritală și familială, subminând civilizația însăși.