Referendumul pentru familie, momentul istoric ratat în care pentru prima oară cetățenii au avut posibilitatea să se pronunțe, asupra unui element de drept natural
Referendumul – moment istoric
Rareori avem conștiința trecerii printr-un moment istoric. De regulă suntem prea grăbiți să înțelegem ce se întâmplă.
Referendumul pentru familie a fost un moment istoric pentru că, pentru prima oară cetățenii au avut posibilitatea să se pronunțe, (aparent) neconstrânși, asupra unui element de drept natural: faptul că DA, familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Spunem „aparent”, pentru că a fi constrâns nu înseamnă neapărat a fi obligat, mai înseamnă și a face altceva decât ceea ce în mod normal al face pentru că ești adus în situația să faci altfel.
Datele:
– pe 6 și 7 octombrie 2018 a fost organizat Referendumul privind reviziuirea Constituției în sensul modificării articolului 48, (1).
Înlocuirea paragrafului: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
Cu următorul text :
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
– de fapt, pe buletinul de vot, întrebarea era: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”
– pentru a fi valabil, la Referendum trebuiau să participe 30% din cetățenii cu drept de vot, considerați de Biroul Electoral Central în număr de 18.278.496 persoane;
– s-au prezentat la vot 20,41%, adică 3.731.704 cetățeni, din care, din mediul urban 1.829.816, din mediul rural 1.901.888 (date Biroul Electoral Central, oct. 2018);
– rezultatul: din cei 3.731.704 persoane care au votat, 91 56% au spus „DA” (Hotnews, 8 oct 2018), adică au susținut modificarea articolului 48 din Constituție, în sensul specificării că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie.
Propaganda LGBT a luat amploare în special în zona Ministerului Educației, cu sprijinul instituției de stat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (Active News, 17 oct. 2018).
Cum controlul istoriei este unul dintre factorii de putere, era evident că cei care au o problemă cu aceasta, nu vor permite poporului să se exprime.
Interdicția a luat o formă foarte perversă a libertății: au lăsat poporul de izbeliște. Ei știu că orice popor trebuie condus (îndrumat).
Ideea că fiecare este cetățean conștient și știe foarte bine ce e bine și ce nu pentru el și cetate este în cel mai bun caz inexactă. În sciologie există legea de fier a oligarhiei a lui Michels, care arată că organizațiile sunt făcute pentru a fi manipulate.
În stadiul de pseudocultură/semibarbarie în care a fost adus poporul român (Motru/Eminescu), prin repetatele experimente de dezvoltare ca formă fără fond, spațiul manipulării este mai extins ca oricând: pseudocultura ocultează aproape în întregime viața socială, instituțională și chiar privată:
„Nu este aspiraţiune aiurea, care să lase rece [acea societate]; nu este obicei sau instituţiune care să n-o intereseze. … Harta acestui suflet este boită în culorile cele mai variate. Privită de departe, ea este de o strălucire ademenitoare. … De aproape însă realitatea te întristează.
Culorile variate de pe harta acestui suflet te fac să bănuieşti hotarele atâtor colonii în care se exercită influenţe deosebite şi străine una de alta.
Agitaţia vieţii publice îţi indică lipsa ei de originalitate; comprehensiunea sufletului [la forme străine] lipsa de adâncime. … Simţim lipsa armoniei între aceste multiple însuşiri. … Ca în casa unui parvenit, unde suntem izbiţi de discordanţa dintre interiorul sufletesc al stăpânului şi exteriorul mobilei …; ori asistând la fanfaronada fricosului, prevedem lipsa de energie. … E sentimentul ce-l avem că forma şi fondul nu se corespund; că ne găsim în faza a ceva rău întocmit. ” (Motru, 1904, p.12).
Iată câteva din premisele care au contat în invalidarea Referendumului:
1. Întrebarea confuză – „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”, ceea ce, în contextul unei prese ostile, a fost de natură să ascundă însuși obiectul plebiscitului.
2. sabotajul presei cu vizibilitate în special în zona „clasei de mijloc”, care au inundat, la propriu, spațiul informațional cu mesaje anti familie, anti Referendum, cu etichetări negative.
Excepții notabile: „Evenimentul Zilei” și „România liberă”. Televiziunea și Radioul publice, cele plătite din bani publici să servească interesul național, și-au abandonat misiunea de promovare a familiei ca și componentă a interesului public.
Nu este locul acum pentru analiza manipulării care trimite la o escaladare de tip militar a manipulării, cu manipulare „prin atingere”/„murdărire” a mesajului central, prin asocierea lui cu „PSD”/„Dragnea” – printre cei mai puțini populari politicieni contemporani, și care „a susținut Referendumul” (Republica, 17 sept.), sau cu ideea „costurilor” comportate de acesta (circa 35,5 milioane euro – de pildă Observator tv, 3 oct. 2018), ca și când propaganda anti căsătorie între bărbat și femeie ar fi gratuită și fără legătură cu banii publici!
Sabotajul partidelor, al politicienilor.
Pentru a n-a oară în existența lor, partidele au arătat că nu au nicio legătură cu interesul public, în chestiuni foarte sensibile. La sate, în special, unde populația se agregă numai prin mobilizare, organizațiile de partid nu s-au pus în funcțiune, lăsând, „democratic”, poporul față în față cu stupida întrebare de pe buletinul de vot:
„Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”.
Aceasta,conjugată cu lipsa de informare corectă individuală prin mass media, a lăsat insul perplex.
Iar peplexitatea se traduce prin paralizie, adică neprezentarea la vot.
Mobilizarea ruralului a lăsat de dorit, și, per total, doar 21% dintre românii cu drept de vot au ieșit la vot.
Dar nu doar prin absența mobilizării partidele au torpilat demersul.
Au mai fost și alte două elemente:
tergiversarea – de la strângerea semnăturilor pentru modificarea Constituției au trecut doi ani și jumătate, PNL, USR sesizând chiar Curtea Constituțională cu privire la legitimitatea demersului (vezi Scrisoarea trimisă de Coaliția pentru Familie președintelui Senatului în nov. 2017);
chiar și președintele Iohannis s-a adresat Curții Constituționale privind Legea referendumului, în mai 2018, întârziind, astfel, întreg procesul (Mediafax, 18 mai 2018)
3. nemodificarea legii 3/2000 privind referendumul, unde este prevăzută formularea standard supusă votului – de unde și întrebarea neinteligibilă (Evenimentul Zilei, 2 oct. 2018).
4. sabotajul aparatului de stat. Autoritățile au intervenit prompt pentru îndepărtarea mesajelor pro-familie și pro-creștine, administrația locală (primăriile) și centrală (MAI și alte structuri) considerând campania pentru susținerea Referendumului drept campanie electorală, ceea ce a fost inexact și nelegal (încălcându-se chiar Legea referendumului 3 din 2000) (vezi Comunicatul de presă al Coaliției pentru Familie, din 30 sept. 2018).
De altfel, însuși ministrul justiției din noiembrie 2016 considera că „valorile tradiționale” fac parte din zona „valorilor extremiste” (Evenimentul Zilei, 1 nov. 2016)5. sabotajul intelighentsiei.
Fără să fie o surpriză pentru cei familizați cu „rostul” acestora într-o societate încă în tranziție, unii au fost surprinși de „trădarea” elitelor „de dreapta”, ca și când „intelighentsia” ar fi de dreapta.
O bună parte din cele mai vocali intelectuali „de dreapta” ar fi trădat, dar ei niciodată nu au fost de dreapta, pentru că nu s-au mișcat decât fariseistic între neam și Dumnezeu, adevărata axă a dreptei, așa cum a fost ea genial sintetizată de Pete Țuțea.
Sunt chiar liste cu „intelectuali de dreapta” și comentarii dezamăgite la adresa acestora, cei mai cunoscuți fiind Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu (vezi România liberă, 26 oct. 2018).
Despre ultimul nu are sens să discutăm, mecanismul de tip transformer a direcției proletcultiste paukeriste în formula „democratică”, cu girul unor universități americane, fiind demnă de studiu atât pe linia corectitudinii academice cât și pe linia securității naționale, într-adevăr.
În general, „intelectualii de dreapta” din România sunt în bună măsură de filiație paukeristă, care s-au distanțat după 1989 într-un fel sau altul de Ceaușescu, mai exact de ceea ce eronat se consideră a fi „naționalism-comunism” – ca și când comunismul nu ar fi cea mai toxică formulă antinațională, și de Iliescu, ca și când nu ar fi fost puternic stipendiați sau gratulați cu funcții în regimul FSN sau postFSN până azi.
De fapt, denumirea de „dreapta” este un abuz datorat insuficientei aprofundări a culturii de către „consumatorul de cultură”, care înghite pe nemestecate cărți și discursuri subțiri, în „librăriile de la Șosea” și pe la atenee, privind pe cei care au confiscat discursul public în domeniul moralei publice, al istoriei și filosofiei.
Structural, această „intelectualitate de dreapta” face parte din ceea ce Toynbee numea „intelighentsia”, pătura socială care avea funcția remorcării societății rămase în urmă la logica sistemului mondial, mai exact la mecanismul dependenței economice și politice de marile centre ale noii ordini mondiale. Mai degrabă negustori decât oameni de cultură, membrii intelighenției au excelat însă în felul în care au vândut ce nu era al lor și au blocat accesul elitelor organice la tribună.6. sabotajul de la cel mai înalt nivel.
Președintele României a făcut de fiecare dată bășcălie de familie, când nu a etichetat negativ demersurile Coaliției pentru Familie (pe care a învinuit-o de „fanatism religios”) și, a venit la vot „printre dinți”, fără soție, în ultima zi, seara, fără să facă nici o declarație (ActiveNews, 19 oct. 2016, Q magazine, 11 nov. 2016, Euractiv, 7 oct. 2018). Atunci când ești singurul politician numit de popor să-l reprezinte la cel mai înalt nivel, comportamentul acesta nu poate fi lipsit de urmări.
Dacă nu asupra populației (care nu a ieșit să-l taxeze), cel puțin asupra mass-media (care s-a simțit încurajată să continue discursul antireferendum).
De altfel, Sibiul, unde a votat președintele tuturor românilor (sic!) a fost printre județele cu cea mai slabă prezență la vot, 11,27% (Digi24, 8 oct. 2018).7. dictatul pragului electoral.
Pentru a fi fost validat, la Referendumul pentru Familie ar fi trebuit să fie prezenți 30% din cetățeni, ceea ce înseamnă 18 milioane de persoane.
Curios, Autoritatea Electorală operează cu cifra de 18 milioane alegători, în condițiile în care România are circa 19 milioane de cetățeni (Economica, 10 sept. 2018), cu tot cu cei care nu au drept de vot.
Or, este știut că la 1 ianuarie 2018, numărul minorilor (persoane fără drept de vot) din România era de peste 4 milioane.(Economica, 30 mai 2018).
Un calcul simplu arată că populația în raport cu care trebuia calculată prezența la vot trebuia să fie de sub 14 milioane. Dar era nevoie de prag?
În 2012, președintele Comisiei juridice pentru Senat, Toni Greblă arăta că „nicio țară membră a Uniunii Europene nu are prag electoral”, în Elveția, prezența la referendumuri, principalul instrument de guvernare, fiind în medie de 20%.
Singurele state membre ale Consiliului Europei cu prag sunt Rusia și Lituania (Jurnalul, 17 iul 2012).
Pragul însuși, anulează ideea de bază a referendumului – acela de a întreba populație căreia îi pasă, despre ce drum trebuie urmat de clasa politică.
Pe ansamblu, contextul social a fost puternic manipulat informativ și informațional. Regimul de desfășurare a fost mai degrabă pe calapodul unui câmp de luptă, de tip militar.
După „înfrângere” a urmat o adevărată ofensivă neoliberală cu trei legi scoase rapid de la sertar privind parteneriatul civil, întocmai ca un desant parașutat, planificat dinainte, după principiul fructificării strategice a străpungerii inițiale.
Atât elitele intelectuale cât și aparatul de stat au acționat ca vânturători ai istoriei, nu ca îndrumători ai poporului prin ea. Iar statul are mai multă putere azi decât pe vremea fanarioților.
Posibilitatea rezistenței comunitare aproape că nu mai există, prin legislația care împiedică agregarea pe anumite criterii culturale și prin supravegherea generalizată, prin manipularea justiției etc.
În fața unei asemenea ofensive, ce era să facă poporul român? Lipsit de lideri, încă nu a ajuns la perceperea acută a pericolului, românii nu mai sunt în măsură să-și mute locuirea în păduri. Acum se refugiază în consumul de duzină și, mai dramatic decât orice națiune europeană, pleacă din țară.
Cel puțin aparent, poporul român a încetat să mai practice chiar și o subistorie a rezistenței. Pleacă. Este pentru prima dată când o țară europeană este părăsită de locuitori la o așa scară:
„După Siria, România este a doua ţară din lume în topul celor care au pierdut din cauza migraţiei cei mai mulţi locuitori. Potrivit ONU …” (Protv, 27 feb. 2018)
Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm că poporul român trebuie să iasă, cumva, din poziția chircelii în fața istoriei.
Dar aceasta înseamnă să iasă din abandonul în care l-au trimis elitele parazitare. Cum poți intra în istoria de anvergură – cum ar spune Blaga, fără elite? Sau cu elite care sunt blocate de structurile parazitare să își manifeste competența?
Prin asumarea condiției militante la nivel individual. Situația este mai grea decât în Transilvania supusă maghiarizării forțate din ultima parte a sec. XIX și începutul sec. XX.
Atunci românii aveau de partea lor o „rețea de business” – cum s-ar spune astăzi, și culturală pe de-asupra, ASTRA, care a ținut legătura cu satele locuite predominant de români, chiar dacă liderii aceștia au făcut pușcărie pentru idealul lor național (vezi Mișcarea Memorandistă de la 1890).
Marea problemă care se deschide în fața noastră ca popor este imperativul recâștigării calității de utilizatori ai istoriei.Azi-ul seamănă cu epoca din perioada retragerii romane în fața malaxorului barbar, atât de limpede descrisă de Blaga, în „Trilogia culturii”:
„Istoria de înaltă anvergură presupune totdeauna ca organ al ei, o populație de energii organizate. Istoria, ca izbucnire pe plan major a unor potențe stilistice, nu se poate decât anevoie închipui fără de o dinamică pornită de puternice centre de viață, având la dispoziție cultura sătească, materialul și sufletul uman, rural, ca un substrat sau ca un mijloc efectiv utilizabil.
Focarele de viață concentrate, cu raze emise pentru canalizarea energiilor anonime, sunt purtătoarele sau cel puțin coeficientul cel mai important al istoriei, ca «istorie».
Când populația din Dacia pre-românească a prăsit nu de bună voie și nici din proprie inițiativă această viață potențată și de forme complexe, ea se retrăgea eo ipso din «istorie» într-o viață anistorică.” (pp.298-299)
Cu adevărat interesant este faptul că, intrat în anistorie, poporul român devenea imun la toate „jocurile” făcute de unii și de alții.
Probabil că suntem deja foarte aproape de acel moment, tocmai prin Referendumul „ratat”.
Pe de altă parte, cei 3 milioane și jumătate de români prezenți la Referendum, sunt purtătorii unei semințe de istoricitate tari.
ADDENDA:
În ajunul Referendumului peste români se dezlănțuia apocalipsa propagandistică.
Din 1989, de la „Teroriștii trag din orice poziție”, „Apa este otrăvită” și „Vine Regele să pună botnițe la țărani” nu a mai existat o asemenea revărsare de dezinformări grosolane:
“Referendumul face jocul lui Dragnea”, “Costă mult, cu banii ăștia se pot construi școli și spitale” (doar nu catedrale!) “Ne dă afară din UE și ONU” (sic!) “Este mâna lui Putin”, “Bărbații heterosexuali („soți tradiționali”) sunt bețivi, curvari și își bat nevestele”, “Preoții plătesc oamenii să meargă la vot”, “Întrebarea de pe buletinul de vot este voit absconsă ca să inducă oamenii în eroare”…
Facebook-ul a colcăit de troli și conturi false, dar au fost aruncate în joc și „piesele grele”, „intelectualii”, cu misiunea de a compromite referendumul. De a-l arunca în derizoriu. De a convinge că doar înapoiații, abrutizații și magoții cu creierul cât nuca vor participa la plebiscit.
Ce legătură există între aceste campanii progandistice, care par ieșite direct din laboratoarele de dezinformare ale KGB și cărora, în anii Războiului Rece, li se spuneau Operațiuni „Maskirovka” (înșelare, inducere în eroare, pe rusește)?
Simplu: toate țintele acestor adevărate acțiuni de război informațional erau / sunt amenințări la adresa globalismului, scrie Evz.ro
Surse (bibliografie):
https://radubaltasiu.blogspot.com/2018/11/referendumul-moment-istoric.html
Lucian Blaga, Opere, 9, Trilogia culturii, Ediție îngrijită de Dorli Blaga, Editura Minerva, București, 1985
C. Rădulescu-Motru, Cultura română și politicianismul, Socec, 1904
ActiveNews, 19 oct. 2016, „Coaliția pentru Familie: ‘3 milioane de fanatici? Și Luteranii sunt fanatici, domnule președinte Klaus Iohannis?’”, https://www.activenews.ro/stiri/Coalitia-pentru-Familie-%E2%80%9E3-milioane-de-fanatici-Si-LUTERANII-sunt-fanatici-domnule-presedinte-Klaus-Iohannis-137472
ActiveNews, 17 oct. 2018, „CNCD și asociația Accept, parteneriat pentru ‘instruirea profesorilor’ întru combaterea ‘discriminării’ persoanelor LGBT în școli”, https://www.activenews.ro/stiri-social/CNCD-si-asociatia-Accept-parteneriat-pentru-%E2%80%9Einstruirea-profesorilor-intru-combaterea-%E2%80%9Ediscriminarii-persoanelor-LGBT-in-scoli-153092
Digi 24, 8 oct. 2018, „Referendumul a eșuat. Rezulatele oficiale finale: peste 91 la sută din voturi sunt DA”,
https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/referendum-schimbare-constitutie-redefinire-casatorie-familie-1008821
Biroul Electoral Central, „Referendum national pentru revizuirea Constitutiei. 6-7 octombrie 2018”, prezenta.bec.ro
Coaliția pentru Familie, „Comunicat de presă: interzicerea de către autorități a dreptului cetățenilor români la campanie pentru referendum”, 30 sept. 2018, http://coalitiapentrufamilie.ro/2018/09/30/interzicerea-de-catre-autoritati-a-dreptului-cetatenilor-romani-la-campanie-pentru-referendum/
Economica.net, 30 mai 2018, „Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani a fost de 4,17 milioane, la 1 ianuarie 2018, http://www.economica.net/numarul-copiilor-cu-varsta-cuprinsa-intre-0-18-ani-a-fost-de-4-17-milioane-la-1-ianuarie-2018_154388.html
Economica.net, 10 sept. 2018, „Populația României: declinul demografic s-a accentuat în iulie, din cauza creșterii mortalității”, http://www.economica.net/populatia-romaniei-declinul-demografic-s-a-accentuat-in-iulie-din-cauza-cresterii-mortalitatii_158202.html
Evenimentul Zilei, 1 nov. 2016, „Raluca Prună atacă partidele care susțin valorile tradiționale pentru că se opun căsătoriilor între homosexuali”, https://evz.ro/raluca-pruna-ataca-partidele-care-sustin-valorile-traditionale-pe.html
Evenimentul Zilei, 2 oct. 2018, „Referendum pentru familie. Oare câți știu detaliile-cheie din spatele întrebării de pe buletinele de vot? Explicațiile care fac diferența”, https://evz.ro/referendum-pentru-familie-da-nu-intrebare.html
Euractiv.ro, „Klaus Iohannis a votat la referendumul pentru familie, la Sibiu”, https://www.euractiv.ro/news/klaus-iohannis-a-votat-la-referendumul-pentru-familie-la-sibiu-12080
Hotnews.ro, 8 oct. 2018, „BEC Referendum 2018 – rezultate finale. Prezența la vot 21,1%, voturi ‘DA’ – 91,56%, voturi ‘NU’ – 6,47%, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22746533-bec-referendum-2018-rezultate-finale-prezen-vot-21-1-voturi-91-56-voturi-nu-6-47.htm
Jurnalul.ro, 17 iul. 2012, „Toni Greblă: Pragul electoral la referendum ar trebui elieminat. Nicio țară membră UE nu are prag electoral”, https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/toni-grebla-pragul-electoral-la-referendum-ar-trebui-eliminat-nicio-tara-membra-ue-nu-are-prag-electoral-618471.html
Mediafax, 18 mai 2018, „Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea Referendumului”, https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-a-sesizat-curtea-constitutionala-cu-privire-la-legea-referendumului-17221471
Observator.tv, 3 oct. 2018, „Referendumul pentru familei va costa statul peste 35 de milioane de euro”, https://observator.tv/social/referendum-2018-buget-270486.html
Protv, 27 feb. 2018, „România, țara din care au migrat cei mai mulți oameni, după Siria. Raport îngrijorător al ONU”, https://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-tara-din-care-au-migrat-cei-mai-multi-oameni-dupa-siria-raport-ingrijorator-al-onu.html
Q magazine, 21 oct 2016, dr. Bogdan Duca, „Erorile din declarația domnului Iohannis și consecințele lor politice”, https://www.qmagazine.ro/erorile-din-declaratia-domnului-iohannis-si-consecintele-lor-politice/
Republica.ro, 17 sept. 2018, „Referendum și pestă. Lui Liviu Dragnea i-a ieșit și diversiunea aceasta”, https://republica.ro/referendum-si-pesta-lui-liviu-dragnea-i-a-iesit-si-diversiunea-aceasta
România liberă, 26 oct. 2018, „Intelectuali ‘de dreapta’ versus Referendum, https://romanialibera.ro/actualitate/intelectuali-de-dreapta-versus-referendum-758277
Scrisoarea Coaliției pentru Familie către președintele Senatului României, din oct. 2018, publicată în Știri pentru viață, 6 oct. 2017, „Comitetul de inițiativă al referendumului pentru căsătorie îi cere Președintelui Senatului să urgenteze votul pentru proiectul de lege de modificare a definiției căsătoriei din Constituție”, http://stiripentruviata.ro/comitetul-de-initiativa-al-referendumului-pentru-casatorie-ii-cere-presedintelui-senatului-sa-urgenteze-votul-pentru-proiectul-de-lege-de-modificare-a-definitiei-casatoriei-din-constitutie/
Parteneriatele civile – o capcană pentru România
O capcană pentru România: Parteneriatele civile
României i se pregateste o capcană: capcana parteneriatelor civile. Impotriva milioanelor de cetateni care au semnat pentru revizuirea Articolului 48 din Constitutie, casatoriile intre persoane de acelasi sex pot deveni o realitate in Romania, in mod indirect, prin instituirea parteneriatelor civile.
Fără exceptie, in toate tarile unde parteneriatele civile au fost instituite s-a ajuns la casatorii intre persoane de acelasi sex.
Legalizarea parteneriatelor civile este obiectivul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii („CNCD”).
In ultimele săptămîni CNCD insista ca România sa accepte, simultan cu revizuirea Articolului 48 privind casatoria, si instituirea parteneriatelor civile. CNCD exploateaza lipsa de cunostina in acest domeniu a majoritatii covarsitoare a populatiei Romaniei.
Pentru a institui parteneriatele civile, insa, CNCD are nevoie de sprijinul partidelor politice si se lucreaza indeaproape cu diversi palamentari la un proiect legislativ. Când, ori daca, se va ajunge la acest punct, va vom prezenta lista parlamentarilor si a partidelor politice care sprijina parteneriatele civile.
O îngrijorare similara este ca si partidul de la guvernare, PSD, incepe sa declare tot mai frecvent si deschis o deschidere spre legalizarea parteneriatelor civile in Romania, dar folosind o terminologie mai nuantata, aceea a „cuplurilor” in loc de „parteneri”.
Fie cupluri, fie parteneri, parteneriatele civile sunt o capcană pentru Romania. Daca Articolul 48 va fi revizuit iar parteneriatele civile instituite, ne vom afla exact in aceasi pozitie in care suntem astazi – nu am realizat nimic. O explicatie a acestei mari dileme, dar si capcane, este subiectul comentariului nostru de astazi.
Casatorie, familie si egalitate
CEDO a declarat de mai multe ori ca nu exista un drept la casatorii intre persoane de acelasi sex recunoscut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. A declarat deasemenea ca statele ori partile contractante nu au obligatia sa institutie parteneriate civile de nici un fel, nici intre persoane de sex opus nici intre persoane de acelasi sex.
Romania, deci, nu are obligatia, impusă de Conventie ori CEDO, de a legaliza ori institui casatorii intre persoane de acelasi sex ori parteneriate civile. CEDO, insa, a declarat, in repetate rinduri ca parteneriatele civile constituie o varianta a familiei, inclusiv a familiei naturale ori traditionale, si ca, odata legiferate, tarile care le legifereaza trebuie sa le acorde tratament egal cu familia naturala si traditionala constituita din barbat si femeie.
In alte cuvinte, CEDO a decis ca un cuplu constituit intr-un parteneriat civil intre persoane de acelasi sex constituie o familie si ca acest tip de familie trebuie tratat in mod egal cu familia naturala constitutita dintr-un barbat si o femeie.
Nu se permite discriminare intre parteneriatele civile formate din persoane de acelasi sex si familia constituita din barbat si femeie.
Când parteneriatele civile au inceput sa devina la moda, multe tari le-au adoptat, zicind, de fapt, „de ce nu”? Grecia e un caz tipic. Grecii au cazut in capcana dar nadajduim ca Romania nu va apuca pe aceasi cale. Cu ani in urma, grecii au instituit parteneriate civile intre persoane de sex opus. Adică, in mod negândit, pentru a fi in rind cu restul Europei, au legiferat concubinajul.
Homosexualii greci au dat Grecia in instanta iar CEDO a declarat ca Grecia a discriminat impotriva lor legiferând doar parteneriate civile intre persoane de sex opus dar nu si intre persoane de acelasi sex. In consecinta, a impus Greciei sa instituie parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. Notam, insa, ca CEDO a mentionat ca Grecia nu avea obligatia sa legifereze parteneriate civile intre persoane de sex opus, dar pentru ca le-a instituit a avut obligatia aditionala de a institui si parteneriate civile intre persoane de acelasi sex.
Italia a parcus si ea aceasi traiectorie, iar acum citiva ani CEDO a impus Italiei sa instituie parteneriate civile intre persoane de acelasi sex. Un scenariu similar se deruleaza si in Austria unde conservatorii s-a opus legalizarii casatoriilor homosexuale.
Anul trecut, insa, Curtea Constitutionala a Austriei a impus guvernului austriac sa legifereze casatoriile homosexuale deoarece Austria deja a instituit parteneriatele civile iar principiul egalitatii de familie impune legalizarea casatoriilor si „familiilor” intre persoane de acelasi sex.
Incercarile de a echivala casatoria cu parteneriate civile au aparut pentru prima data in anii 90 si de atunci presiunea continua si se simte, peste tot in lumea occidentala, in parlamente si tribunale. Au fost demarate si continua sa fie demarate aproape exclusiv de homosexuali. Rar se aud voci din partea cuplurilor heterosexuale care cer instituirea parteneriatelor civile pentru cupluri de sex opus.
De fapt, e ironic si veti fi surprinsi sa stiti ca in Marea Britanie autoritatile au refuzat sa instituie parteneriate civile intre persoane de sex opus, iar cazurile instituite in instanta de cupluri heterosexuale pentru instituirea lor au fost respinse. La fel in Austria.
Austria, insa e un caz cu totul aparte, pentru ca un cuplu heterosexual austriac a inceput o actiune judecatoreasca impotriva Austriei in CEDO dupa ce autoritatile au refuzat sa le acorde statut de parteneriat civil.
Autoritatile le-au spus tinerilor ca au la dispozitie casatoria heterosexuala. Adica, heterosexualii sa se multumeasca cu institutia casatoriei iar homosexualii cu parteneriatele civile. Cuplul austriac a adus Austria in fata instantei CEDO, care le-a respins actiunea. CEDO a declarat ca pentru heterosexuali nu exista un drept la parteneriate civile si, in consecinta, nu se pot plinge de discriminare. E greu de inteles ori justificat aceasta contradictie in gandirea judecatorilor de la CEDO.
De ce ne opunem instituirii parteneriatelor civile?
Explicatia pe care o dam astazi privind pericolele parteneriatelor civile nu este noua. Am mai facut-o in trecut, dar o facem din nou astazi cu nadejdea ca publicul din Romania va intelege miza enorma a legalizarii lor in Romania: inevitabil si in timp, parteneriatele civile vor duce la legalizarea casatoriilor homosexuale. Formula preventiva e, deci, ca parteneriatele civile de nici un fel sa nu fie instituite.
Exista motive bine intemeiate si enorm de multe care impun interzicerea legalizarii parteneriatelor civile in Romania pe linga faptul ca ele vor rezulta in legalizarea casatoriilor homosexuale. Aceste motive le-am discutat cel putin o data ori de doua ori pe an de mai multi. O facem din nou avind in vedere conjunctura grava in care ne aflam.
In primul rind, casatoria si familia sunt institutii, iar parteneriatele civile o moda sociala tranzitorie.
Legalizarea concubinajului nu este o idee buna. Ea inseamna legalizarea haosului social. Cu ani in urma am analizat si publicat pentru cititorii nostri un comentariu despre cel mai vechi text cunoscut istoriei, Codul lui Hammurabi, din perspectiva familiei si a casatoriei. Scris pe piatra, Codul a fost datat la intre 1.700 si 1.800 inainte de Hristos. A fost prima incercare, cunoscuta pina in prezent, facuta de societate de a institui ordine si reguli in relatiile de familie si casatorie.
Articolul 128 din Cod defineste familia ca fiind un legamint intre un barbat si o femeie. Oare de ce sa fi facut generatia aceea de oameni acest lucru? Explicatia e simpla. Inainte de instituirea casatoriei ca institutie predomina haosul social.
Barbatii paraseau femeile insarcinate si femeile traiau in grup impreuna cu copiii lor pentru a putea supravietui. Se practica o varianta rudimentara a concubinajului care a generat haos social.
Pentru a iesi din haos, oamenii au instituit familia si casatoria, le-au transformat in institutii si au reglementat accesul la ele, tocmai pentru a preveni intoarcerea la haosul social anterior, impunind reguli. Un lucru este cert: cind familia si casatoria au fost transformate in institutii protejate si reglementate de lege motivatia principala a fost procrearea si cresterea copiilor si, implicit, succesiunea ordonata a generatiilor.
De aceea, Codul lui Hammurabi pedepsea adulterul cu moartea, interzicea abandonul copiilor ori a familiei, iar divortul era permis doar in situatii extreme. De exemplu, un barbat care isi parasea sotia din motive de sanatate trebuia sa-i plateasca sume mari de bani pentru a-i asigura nevoile.
In al doilea rind, parteneriatele civile nu au nicio utilitate sociala.
Pentru prima data in istorie, concubinajul a fost legalizat, sub forma de parteneriat civil, in Danemarca in 1989. In 1989 concubinajul a fost transformat intr-o institutie sociala sanctionata de lege. Concubinajul, insa, este o moda trecatoare care din motive obiective nu poate fi, si nici nu trebuie, echivalat cu familia ori casatoria. Parteneriatele civile nu isi au nici un rost si sunt total lipsite de utilitate sociala.
La cel folosesc ele? Este o intrebare cheie si fundamentala. Din 2009 cind am lansat comentariile noastre saptaminale nu am dat nici macar peste un singur articol de specialitate care sa sprijine, chiar la un nivel minim, idea ca parteneriatele civile au utilitate sociala. Daca nu sunt utile, de ce sa fie transformate in institutii care inevitabil vor fi echivalate cu familia si casatoria naturala?
Dimpotriva, casatoria si familia naturala poseda utilitate sociala: procreare, cresterea copiilor, coeziune sociala intre cele doua sexe, coeziune sociala intre copii si parinti, perpetuarea in mod ordonat a speciei umane, succesiunea ordonata a generatiilor, si cadrul ideal pentru dezvoltarea emotiva si sexuala a copiilor, unde fiecare copil e expus celor doua sexe si care ii sunt utile pentru dezvoltarea armonioasa a propriei sexualitati.
In al treilea rind, valoare sociala a casatoriei e inestimabila.
Acum 130 de ani, in 1888 pentru a fi precisi, Curtea Suprema a Statelor Unite a emis decizia Maynard v. Hill, enunţând principiul dupa care „casatoria e fundamentul familiei si al societatii, fara de care nu poate exista nici civilizatie nici progres.” Saizeci de ani mai tarziu, in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, afirma acelasi lucru in Articolul 16.
Ambele documente, de fapt, parafrazeaza si sprijina ceea ce generatia de oameni care a adoptat Codul lui Hammurabi acum 3.800 de ani deja a realizat si inscris pe obelisc. E ironic ca prima declaratie privind familia si casatoria cunoscute istoriei a fost sapata in piatra dainuind astfel pina in zilele noastre.
Decizia Maynard a adaugat, privind casatoria, ca ea „creaza cea mai importanta relatie a vietii, si influenteaza moravurile si civilizatia omenirii mai mult ca oricare alta institutie”. A observat deasemenea ca „asocierea permanenta a celor doua sexe este unul din cele mai rudimentare caracteristici ale civilizatiei”.
Studiile sociologice facute de-a lungul veacurilor confirma statutul privilegiat de care casatoria – nu parteneriatele civile – s-a bucurat si trebuie sa se bucure in societate. Ea confera obligatii legale sotilor, cauzeaza stabilitate si coeziune sociala, contribuie mai mult ca oricare alta institutie la dezvoltarea personala si bunastarea individului, protejaza, mai bine ca ori care alta institutie, bunastarea fizica si emotionala a femeilor si copiilor.
In trecut, am publicat date vaste privind diferentele enorme intre casatoria naturala si concubinaj. (detalii in aceasta serie de articole) Privind stabilitatea sociala, diferentele sunt ca de la cer la pamint. Nu negam ca divortul e o problama si cauzeaza instablitate sociala, dar instabilitate cauzata de divort e minima in comparatie cu instabilitatea sociala care tipifiaza concubinajul.
In anii 90, peste 60% din casatoriile americane erau intacte si nu rezultau in divort. In contrast, in aceasi perioada de timp longevitatea concubinajului in America era de doar 1,3 ani. Zece la suta din cuplurile care traiau in concubinaj stateau impreuna mai mult de 5 ani, doar o treime mai mult de 2 ani, si numai 40% mai mult de un an.
In al patrulea rind, parnteneriatel civile reduc nivelul casatoriilor.
Instituirea parteneriatelor civile, adica legiferarea concubinajului, a rezultat in reducerea drastica a numarului casatoriilor si la cresterea la fel de drastica a numarului copiilor care cresc cu un singur parinte ori cu parinti necasatoriti.
In Suedia s-a observat ascendenta rapida a concubinajului in detrimenul casatoriei. Tinerii suedezi prefera concubinajul casatoriei.
Disparatia familiei ca institutie e cea mai accentuata in Suedia, urmata de Norvegia. Suedia are numarul cel mai ridicat din lume de copii care traiesc cu doar un singur parinte. Periodic, copiii sar de la un parinte la altul. Adica, au un singur parinte constant, mama de exemplu, dar tot la un an sau doi mama isi schimba prietenul, ori se produc perioade lungi de timp cind copilul traieste doar cu mama.
Un al exemplu, care ne-a atras atentia luna trecuta, e Canada unde casatoriile homosexuale au fost instituite in 2002. Cardus e un think tank canadian specializat in „Canadian family reasearch” („studii privind familia in Canada”) si in „the importance of family stability in strenghtening civil society” („importanta stabilitatii familiei in intarirea societatii civile”).
Recent, Cardus a publicat un raport conform caruia daca in 1961 94% din copiii canadieni pina la 14 ani locuiau cu parinti casatoriti, in 2011 procentul lor a scazut la 64% si, conform recensamintului, in 2016 la doar 62%. In 1996, 10,5% din copiii canadieni locuiau cu parinti care traiau in concubinaj. Pina in 2016, acest procent a crescut la 17%, o crestere de 62% in 20 de ani. [Studiul: https://www.cardus.ca/research/family/publications/5177/new-census-data-shows-fewer-children-living-with-married-parents/]
In al cincilea rând, casatoriile homosexuale, parteneriatele civile, si concubinajul au efecte negative asupra copiilor.
Acest subiect l-am discutat in mod detaliat si deseori intre 2012 si 2016. Mentionam din nou doua articole privind subiectul care au facut inconjurul lumii. Primul articol de specialitate e Mark Regnerus (Profesor de Sociologie la University of Texas), How Different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structure Study, publicat in Social Science Research (2012). Al doilea e Paul Sullins (Profesor de Sociologie la Catholic University of America), Invisible Victims: delayed Onset Depression among Adults with Same-Sex Parents, publicat de Hindawi Publishing Corporation (2016).
Mentionam si ultimul material peste care am dat privind subiectul care tocmai a fost publicat luna trecuta. E cartea lui Helen M. Alvare, Profesoara de Drept la Scalia Law School de la George Mason University din Washington.
Cartea, care de fapt e un tratat de jurisprudenta privind deteriorarea conditiilor de viata ale copiilor in familii netraditionale, e intitutala Putting Children’s Interests First in US Family Law and Policy („Afirmarea primordialitatii intereselor copiilor in dreptul si politica americana„) (2018).
Capitolul 2 al cartii (Paginile 58-65) discuta conditiile tragice in care traiesc copiii Americii care se nasc ori cresc in familii netraditionale. E intitulat Nonmarital Births and Child Outcomes(Nasterile in afara casatoriei si dezvoltarea copiilor”). Alvare agreeaza cu noi, afirmind ca volumul de studii care confirma toxicitatea structurilor de familie netraditionale asupra copiilor e voluminos.