CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CE AR FACE MOLDOVENII PE PLACUL RUSILOR SA NU TRAIASCA INTR-UN SINGUR STAT AL ROMÂNILOR – ROMÂNIA ?

 

 

 

 

 

 

CE ESTE DE FAPT R. MOLDOVA ?

 

 

 

Dacă e să facem bilanţul anilor  de independenţă a R. Moldova, putem constata că ea a trecut printr-o perioadă foarte grea.

Ţinuta în continuare în Comunitatea Statelor Independente, dupa declararea independenţei faţă de URSS, R.Moldova continuă să fie dependentă de Federaţia Rusă.

În fapt, in 1991 a fost posibila obtinerea independentei juridice – de iure, dar nu si de facto, caci guvernarile de stanga au impins RM spre aservirea fata de Rusia.

O parte a teritoriului R. Moldova, Transnistria, rămâne ocupata de trupele militare ale Federaţiei Ruse.

 

La  aproape trei decenii de la castigarea  independentei R.Moldova, se discuta despre falimentul statului moldovenesc care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic.

Moldova furata de nomenclatura din toate timpurile,a ajuns  rusinea Europei, cu un PIB anual pe cap de locuitor de circa 1.400 dolari SUA, aflat  la nivelul Africii.

 

 Timp de 8 ani Partidul Comuniştilor a instituit în tara un regim politienesc corupt, in cele mai bune traditii ale lumii a treia, lume in care Moldova a si plonjat definitiv in plan social-economic.

Sistemul de stat, putred si in dezagregare, absolut ineficient, care ii persecuta pe indezirabili incalcând drepturile si prevederile constitutionale, toate acestea au devenit simptome evidente, demonstrând ca Republica Moldova este o tara fara viitor.
 
După părerea  omului politic liberal Mihai Ghimpu :

„Zilele grele pe care le trăim sunt consecinţa faptului că am fost subjugaţi, am fost puşi în situaţia să trăim nu după legile noastre, ci după legile altora: sovietice, totalitare, comuniste.”

În prezent Moscova pune piedici exportului de vinuri moldoveneşti, interzice exporturile de fructe şi legume pentru peste 100 de companii.

Putem constata cu strângere de inimă, că la atata vreme de la castigarea independenţei noi, romanii moldoveni de la est de Prut, nu avem conştiinţa propriei identităţi.

Încă nu ne-am lămurit ce limbă vorbim şi cine suntem.
Se pare ca  noi basarabenii, ar trebui, sa invatam ce inseamna sa fii patriot,dedicat cauzei nationale de la fratii nostri ardeleni, care nu au uitat niciodata in decursul secolelor de ocupatie austriaca si ungara ca sunt romani.

 Trăim in demagogie, R. Moldova fiind  un stat constituit pe un teritoriu istoric si de drept apartinand Romaniei.

O denumire care nu produce decat confuzie.

Moldova adevarata, in care domneste spiritul romanesc, in care sunt majoritatea manastirilor, cetatile de scaun, etc., este intre Prut si Carpati.

 

O parte a Moldovei feudale a avut nesansa istorica sa fie anexata de imperiul tarist, rezultatele acelei ocupatii le putem vedea si-n ziua de azi.

Nu avem dreptul istoric si moral sa ne numim Republica Moldova, independenti pe placul celor care au inventat natiunea si limba moldoveneasca, adica ocupantii rusi si sovietici.

 

Prin urmare, aceasta aniversare pentru romanii basarabeni este de trista amintire.
Atitudinile fata de valorile sfinte, fata de marele adevar istoric « SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM » dezbina, in continuare, clasa politica din Basarabia .

 

O platforma unica nationala a fortelor democratice, bazată pe redobindirea identitatii si constiintei romanesti, este singura cale, care ar putea să ne redea Libertatea şi să ne scoată din sfera de influenta rusa, convingându-i pe partenerii occidentali să ne sprijine pe drumul nostru spre spatiul euroatlantic, prin reintregirea Natiunii Romane.

Proclamarea – in anul 1991 – a Independentei Republicii Moldova, a fost un eveniment istoric. Adevaratul act  de echitate istorica însă, va fi decizia de reunificare a celor doua state romanesti, România şi Basarabia.

Dumnezeu să ne ajute !

 

 

SCURT ISTORIC

 

 

1.  R. Moldova este parte a Basarabiei care, la rândul său facea parte din Principatul Moldovei, care a contribuit la naşterea statului România.

 

Românimea zilelor noastre

 

Etimologia numelui Moldova, iniţial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor, se referă la cuvântul “Mulda”, care înseamnă în germanica veche “scobitură prăfoasă, mină” (Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceeace se acordă cu: semnificaţia numelui românesc al primei capitale Baia; prezenţa pe aceste meleaguri a meşterilor mineri Saşi (de la care se trage şi denumirea cetăţii “Neamţului”); denumirea râului Moldova, în germană “Moldau” (nume care desemnează şi Vltava din Republica Cehă), în maghiară “Molda” (Baia numindu-se în această limbă “Moldvàr” iar voievodatul Moldovei: “Moldva”). Conform acestei teorii, Moldova ar însemna aşadar “Ţara minelor”.

Dar există şi alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul “Molid” prezent în altitudine în munţii Călimani, în jurul Dornei şi în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.

 În trecut mai circula şi o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, după care voievodul maramureşean Dragoş de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o căţea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.

În actele cancelariei domneşti ţara era denumită: Moldova, după râul cu acelaşi nume.

 

 Uneori apare şi numele de: “Moldo-Vlahia”, (”Vlahia Moldovenească”), sau de “Bogdano-Vlahia”, (Ţara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureşean) sub care şi-a obţinut independenţa.

Grecii o denumeau: “Ruso-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Rusia”); sau “Mauro-Vlahia”, (”Vlahia neagră”, de la pădurile de nepătruns). Pentru Ţara Românească, grecii foloseau denumirea “Ungro-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Ungaria”).

 

Turcii foloseau denumirile: “Bogdan-ili”, sau “Kara-Bogdan” (”Bogdania neagră”) (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât şi la pădurile de nepătruns). Deci, la 1359 este intemeiat Voievodatul Moldovei, ca stat independent.

 

 Intemeietorul fiind maramureşanul Bogdan I. Pe timpul lui Ştefan III, cel Mare şi Sfânt, Moldova ajunge la întinderea şi puterea ei maximă.

La 1600, Mihai Viteazul infăptuieşte marea unire (după cea făurită de Burebista, regele geto-dac),  a celor trei ţări româneşti.

 

La 1775, Austria ia nordul Moldovei (prin minciună), numindu-l Bucovina.

 

Bucovina, Moldova de Apus şi Basarabia sunt părţi ale Moldovei istorice, azi împărţite între România (46%), Rep. Moldova (36%) şi Ucraina (18%).

 

La 1812, după războiul ruso-turc, are loc Pacea de la Bucureşti, unde se decide ca partea de Est a Voievodatului Moldovei să fie anexată Imperiului Rus (iarăşi prin minciună şi trădare). Ruşii îi dau numele de Basarabia, nume care era dat doar părţii de Sud (Bugeacul de astăzi).

 

 

 

 

 

 

Numele de Basarabia îşi are originea  pe timpul lui Basarab I, voievodul Munteniei, care a cucerit acest teritoriu în secolul al XIV-lea, alungandu-i pe  tătari.

 

– La 1848 are loc revoluţia în ţările româneşti, care pune în fiinţă ideea Unirii.

 

La 1856, după războiul ruso-turc, pierdut de ruşi, Moldova primeşte inapoi trei judeţe din Sudul Basarabiei: Izmail, Cahul şi Chilia.

 

 

 

 

 

 

 

 – La 1859, Al.I.Cuza devine domn în Principatul Moldovei (ceea ce a rămas din el), după care, peste puţin timp (cca 2 săptămâni distanţă) este ales domn şi-n Ţara Românească.

 

– La 1862 este făcută unirea formală a celor două părţi sub numele de România, cu capitala la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

La 1866 Al.I.Cuza este silit să abdice.

 

Prinţul, de viţă germană, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales  Prinţ al României, în speranţa asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire şi independenţă.

– La 1877, după războiul ruso-româno-turc, România devine independentă, dar Sudul Basarabiei este reanexat la Imperiul  Rus (1878).

 

 

 

 

 

 

 

– La 1881 Carol I devine rege al României.

– La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial Republica Democrată Moldovenească.

 

– La 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării din republica Democrata Moldoveneasca cere ajutor guvernului de la Iaşi, să restabilească ordinea cu ajutorul armatei.

 

– La 27 martie 1918, este votată unirea cu România.

 

– La 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România.

– La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania decide unirea cu România. La 1920 Tratatul de la Trianon consfinţeşte unirea României.

– La 15 octombrie 1922 are loc la Alba Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.

 

 

 

 

 

Harta: Basarabia si creatia bolsevica din stanga Nistrului R.A.S.S.M. (1924-1940), (http://www.moldovanoastra.md/pic_lib/1097508085.jpg)

 

La 1924, autorităţile sovietice au luat iniţiativa creării RSS Autonome Moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene, cu capitala la Balta (schimbată mai târziu la Tiraspol).

Harta României din 1924. România cuprindea la acea dată cea mai mare parte a ceea ce este azi Republica Moldova.

Pe malul stâng al Nistrului se află RSSAutonoma  Moldovenească, (1924 – 1940), care se regăseste teritorial astazi în cea mai mare parte, în Transnistria.

 

 

 

http://news4diaspora.files.wordpress.com/2012/03/photoshare12.png?w=682&h=470

 

 

Harta Romaniei  dupa Marea Unire de la 1918 si RSS Autonoma Moldoveneasca

 

 

La 28 iunie 1940, ca urmare a Pactului germano-sovietic Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939, şi după o serie de ultimatumuri, trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de Nord (şi în Ținutul Herţa – aşa au vrut).

Încep deportările spre „fundul” Imperiului. Conform datelor în mai puţin de un an sovieticii au arestat, deportat, asasinat peste 300.000 români, iar după revenirea lor, în 1944, procentul victimilor avea să urce la peste 1/3 din totalul populaţiei (aproximativ 1.000.000 de persoane).

În 1941, generalul Antonescu îndeamnă „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”.

 În 1944, la 23 august, armata sovietică ocupă Basarabia din nou. Conform împărţirii făcute de către Stalin în 1940, Basarabia a fost tăiată în trei.

 Bugeacul,  şi nordul  Basarabiei împreună cu nordul  Bucovinei, reveneau RSS Ucrainene, iar restul, plus o parte a fostei RSS Autonome Moldoveneşti, au format RSS Moldovenească.

La 1946-47 se dezlantuie  foametea organizată, care a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane.

În 1949 din nou deportarea a peste 11.000 de familii. În 1951 se încheie valul de deportări.

La 27 august 1991 RSS Moldovenească se declară Republica Moldova, ca stat independent. Se încearcă unirea cu Patria Mamă, dar incompetenţii din cele două părţi nu o pot duce până la capăt.

 

Imediat după proclamarea independenţei,in 1991, a apărut  o mişcare care sprijinea reunificarea cu România precum  şi mişcări potrivnice, care sustineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărţirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova.

 Cele din urmă au proclamat unilateral independenţa teritoriilor respective.

In 1992, Republica Moldova a încercat să-şi aşeze suveranitatea prin forţa armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicată de a 14-a armată a Rusiei.

 

 În martie 1994, un referendum a arătat că marea majoritate a votanţilor prefera independenţa.

 

 

 Concluzia ar fi urmatoarea:

 

Republica Moldova este un stat independent, dar plămădit de către autorităţile sovietice.

R. Moldova nu poate fi  socotita nicidecum continuatoarea Principatului Moldova, scopul fondării acestei republici fiind rusificarea poporului  român.

In prima fază rusii au  unit o parte a fostei  din RSSA Moldoveneşti cu o parte din Basarabia cotropita in 1940 si 1944, urmand ca in faza finală sa se uneasca  Patria Mama cu R. Moldova, unire care trebuia să fie organizata de  ruşi (deci nu a R. Moldova cu România, ci invers).

La mijlocul sec. XIX-lea moldovenii au fost cei care au început formarea statului modern român.

Politica dusă de către autoritatea comunistă din R. Moldova a fost continuarea a ceea ce a fost iniţiat de către ruşi, rusificarea şi ura pentru poporul din care facem parte, al neamului românesc

 

De ce să facem pe placul ruşilor si nu al  strămoşilor noştri  si de  ce sa nu  trăim într-un singur stat al românilor, România?

 

 

 

2. De ce român şi limba română?

 

 

 

 

Harta graiurilor româneşti

 

 

După cum spunea cronicarul Miron Costin: „Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat si înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească.

Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută.

Şi aşa ieste acestor ţări si ţărâi noastre, Moldovei si Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toşi acéia din ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.”

Iat domnul Dimitrie Cantemir a scris în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

„Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca leşescul z sau franţuzescul j; Dumnedzeu, valah Dumnezău; acmu, valah acuma; acela, valah ahela.

 Mai au şi câteva vorbe pe care moldovenii nu le ştiu; însă pe acestea nu le folosesc când scriu.

Se ţin pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decât al lor.”
Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca “Duce al Moldovei” printr-o scrisoare, în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): „dux Moldavie partium seu nationis Wlachie”.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii si valahii “au aceleaşi limbă si obiceiuri”. Trimiteri la o aşa-numită “limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi si vlahii transilvăneni.

 

 Ruşii în multe rânduri au încercat atât să schimbe identitatea şi denumirea limbii (doar să nu fie română), cât şi s-o scoată din uzul populaţiei româneşti din Basarabia (apoi şi din Bucovina de N).

 

3. Ce este limba „moldovenească”?

În regiunea din stânga Nistrului autorităţile sovietice au înfiinţat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană.

Aici îşi are obârşia teoria unei limbi „moldoveneşti” diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei.

Ţăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeţi şi nu cunoşteau limba română literară.

Autorităţile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic şi cît mai depărtată de limba română.

Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invenţiilor acestuia de către autorităţile sovietice.

Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldoveneşti au inclus:

Notarea în scris a tuturor diferenţelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia şi limba română literară.

 

 Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicţionar.

Născocirea unor neologisme mai ales pentru noţiuni abstracte care lipseau din vorbirea obişnuită a ţăranilor moldoveni analfabeţi.

Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan Exemplu de “limbă moldovenească” din anii ‘20 (transpusă în alfabet latin): “Deamu v-o două luni di zăli, dicînd “Plugaru Roş” îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura “Despre orfografia moldovenească” din 1929).

 

În perioada 1932-1938 sovieticii au renunţat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin şi a limbii române literare.

În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepţii alfabetului latin trimişi în puşcării, iar teoria limbii moldoveneşti diferită de română a revenit în forţă.

După al doilea război mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de „limbă moldoveneasc㔺i în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ‘20.

Limba literară „moldovenească” de după al doilea război mondial, a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite.

Ideea limbii moldoveneşti continuă şi-n zilele noastre, marii susţinători fiind chiar cei trei conducători a R. Moldova.

Conform Academiei de Ştiinţe din R. Moldova şi a Declaraţiei de Independenţă (1991) limba ce se vorbeşte în Basarabia este româna.

 

4. De ce Mitropolia Basarabiei subordonată Bisericii Ortodoxe Române?

În evul mediu biserica a avut un rol important în domeniile vieţii sociale, juridice şi a ţărilor române.Biserica Ortodoxă s-a dezvoltat şi s-a organizat sub oblăduirea Bizanţului, dar a cunoscut şi influienţe slave.

Românii s-au născut ca un popor întemeierea primelor mitropolii a avut loc în Țara Românească în 1359 la Argeş în timpul lui Nicolae Alexandru şi în 1370 la Severin în timpul lui Vladislav Vlaicu.

 In 1401 Patriarhia de la Constantinopol recunoaste Mitropolia Moldovei. In Transilvania, după cucerirea maghiară, locul episcopiilor ortodoxe a fost luat de cele catolice.
O dată cu unirea din 1859, contopirea celor două Mitropolii formează Biserica Ortodoxă Română. Aşa cum, Basarabia este parte a Principatul Moldovei, care a participat la unire, rezultă că, şi biserica este comună.
Actuala Mitropolie a Moldovei este sub stăpânirea celei ruseşti, ceea ce nu este corect.

Noi avem Biserica noastră, a românilor moldoveni, care a fost înfiinţată în 1401, pe timpul lui Alexandru cel Bun, şi care acum face parte din Biserica Ortodoxă Română, nicidecum din cea rusească.

În loc să dezvoltăm Biserica noastră, noi, basarabenii şi bucovinenii, contribuim la înflorirea bisericii ruşilor (ex. banii care sunt transferaţi în contul lor).

 

De ce ne supunem bisericii care ne-a distrus scrierile şi care a contribuit la nimicirea preoţilor noştri, a distrugerii lăcaşurilor sfinte?

 

 

 

Autor: MIHAI CIUBOTARU

 

Sursa:Basarabia literara

 

 

 

 

25/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cand cineva neaga adevărul privind ocupaţia rusească a estului Moldovei din 1812, se demască singur. VIDEO

 

 

Deportări din Basarabia pe timpul sovieticilor (Foto Istoria md.)

 

 

 

Negarea ocupaţiei ruseşti

 

A mai trecut un 16 mai, de la ocuparea in 1812 a Basarabiei de catre Imperiul Rus…

Daca  cineva  neaga adevărul privind ocupaţia rusească a estului Moldovei din 1812, acesta  se demască singur…

Chiar va dispărea Moldova, dacă se va afirma – adevărul – că Rusia a ocupat estul Moldovei în 1812 ?!

Lipsă de logică e puţin spus !…


Celor care se lasă buimăciţi de boscorodeala slugilor rusesti, le propun un exerciţiu de imaginaţie:

Dacă hoarda de slujbaşi ai Rusiei neagă faptul ocupaţiei ruseşti din 1812, cum explică ei retrocedarea în 1856 către Moldova a celor trei judeţe sudice – Cahul, Bolgrad şi Ismail?

O consideră ocupaţie? Ocupaţie moldovenească a pământurilor moldoveneşti?

Dacă Rusia n-a ocupat estul Moldovei în 1812, reiese că nici Austria n-a ocupat nord-vestul Moldovei în 1774? Şi nici turcii n-au ocupat Chilia şi Cetatea Albă în 1484?
Adică oricine năvălea peste moldoveni şi le răpea pământurile, o făcea cu acordul si spre binele moldovenilor?!

Cum s-ar fi manifestat aşa-zişii „statalişti maldavanisti ”, dacă statul de dincolo de Prut s-ar fi numit azi Moldova? (pauză de gândire) !

Răspunsul la ultima întrebare e cât se poate de simplu şi e luat din istoria de care se tem „fruntaşii” zilei: situaţia dată a existat!

Începând cu 1812, statul de dincolo de Prut s-a numit Moldova, iar ruşii au inventat o altă ţară – Basarabia, populată desigur cu basarabeni.

Aşadar „poporul moldovenesc” pe care se avântă să-l reprezinte astăzi tot felul de lepădături, ar fi fost azi „poporul basarabean” cu limba corespunzătoare – „basarabeană”.

Oricâtă românofobie ar clocoti în indivizii în cauză, aceştia înţeleg foarte bine  că de n-ar fi fost gura de aer proaspat naţional, dintre anii 1918 şi 1940, azi n-am mai fi moldoveni.

Demonstraţia e aproape, e dincolo de Nistru!

***

Orice eveniment istoric este complex în sine. Complexitate pentru înţelegerea căreia este obligatorie raportarea şi la alte evenimente istorice (şi ele complexe în sine), la prima vedere separate, dar care relevă un tablou, peste secole, unitar.

Hărţile de mai jos indică schimbările hotarelor Moldovei începând cu domniile urmaşilor lui Ştefan cel Mare până în prezent.

Concluzia principală care rezultă din istoria modificărilor teritoriale prin care a trecut statul Moldova, este că pe tot parcursul existenţei sale, Ţara Moldovei, în hotarele ei tradiţionale recunoscute, a avut toate pământurile libere şi conduse de moldoveni doar de patru ori (perioadele medievale sunt aproximative):

  1. între 1426 şi 1436

  2. între 1465 şi 1484

  3. între 1918 şi 1940

  4. între 1941 şi 1944

Un total de numai 54 de ani de integritate statală moldovenească!

Dar „idealul” născut de domniile lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare a persistat în timp, şi, deşi istoria n-a fost deloc blândă cu Moldova, moldovenii au reuşit, pentru o scurtă perioadă ce-i drept, să aducă toate pământurile moldoveneşti în cadrul propriei ţări – România.

Tradiţional, hotarele Moldovei sunt Carpaţii, Nistrul, Dunărea şi Marea Neagră.

 

 

Odată cu înfrângerea de către otomani a armatei lui Ştefan cel Mare în 1484, sud-estul Moldovei începe să fie administrat direct de către turci, spre deosebire de restul Moldovei asupra căreia îşi vor manifesta doar suzeranitatea.

Astfel, întâi ţinuturile Chiliei şi Cetăţii Albe, iar mai apoi şi cel al Tighinei sunt transformate în raiale, teritorii în care se aplicau legile otomane şi în care staţionau permanent trupe ale sultanului.

În teritoriul rămas sub controlul domnitorilor Moldovei se aplicau legile locului, moschei nu puteau fi construite, iar prezenţa militară a turcilor nu era permanentă. Totuşi ţara era vasală, bir se plătea, iar domnii trebuiau confirmaţi de sultan.

 

La începutul secolului al 18-lea, în urma conflictelor militare tot mai dese cu Imperiul Rus, dar mai ales după trădarea din 1711 a lui Dimitrie Cantemir, Poarta Otomană formează o nouă raia, în ţinutul Hotinului.

 

 

În 1774 Imperiul Austriac (al Habsburgilor) ocupă nord-vestul Moldovei, pe care începe să-l denumească Bucovina.

 

 

În 1792 Rusia devine vecin cu Moldova. După ocuparea litoralului nordic al Mării Negre, Imperiul Rus începe colonizarea acestuia în special cu velicoruşi, a cărei consecinţă se resimte şi azi (sudul rusofon al Ucrainei).

 

 

După ce în 1792 a ocupat teritoriile estice ale Statului Polono-Lituanian, Rusia ocupă în 1793 şi restul teritoriului acestuia, aflat în vecinătatea Moldovei.

 

 

Pe 16 mai 1812 Rusia ocupă estul Moldovei.

 

Intenţia Imperiului Rus a fost anexarea ambelor principate române, ca mai apoi să insiste doar pe anexarea întregii Moldove, după – pe anexarea Moldovei dintre Siret şi Nistru, iar odată cu creşterea pericolului napoleonian să ajungă să ceară doar ţinuturile moldoveneşti aflate sub conducerea directă a turcilor, adică Hotinul, Tighina, Cetatea Albă şi Chilia.

Însă în rezultatul manevrelor diplomatice Imperiul Rus pune mâna şi pe ţinuturile aflate sub controlul domnilor moldoveni (Soroca, Orhei, Lăpuşna, Tigheci şi cea mai mare parte a ţinutului Iaşi). La fel ca în cazul anexării nord-vestului Moldovei de către austrieci, anexarea jumătăţii răsăritene a Moldovei s-a făcut cu încălcarea normelor internaţionale, prin cedarea unui teritoriu vasal (autonom).

Spre deosebire de statutul pe care îl avea Moldova în calitatea sa de vasal al turcilor (legi proprii, limbă proprie, biserică proprie), pământurile moldoveneşti ocupate de ruşi sunt integrate complet în imperiul rus, legile locale fiind înlocuite de cele ruseşti, limba rusească devine singura oficială, biserica moldovenilor este trecută ilegal în subordinea celei ruseşti.

 

 

În 1856, ca urmare a înfrângerii suferite în Războiul Crimeii, Rusia este obligată să retrocedeze Moldovei judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail.

 

 

În 1859 Moldova şi Muntenia se unesc sub conducerea domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza.

Un lucru extrem de important pe care îl omit intenţionat anti-moldovenii aflaţi în slujba Rusiei este că Unirea din 1859 a fost făcută şi de moldovenii din stânga Prutului, din actuala Republică Moldova – Cahul, şi de moldovenii din sudul Basarabiei, din actuala regiune Odesa a Ucrainei – Ismail şi Bolgrad, dar şi de moldovenii din nordul ocupat al Moldovei, azi în regiunea Cernăuţi a Ucrainei – Herţa.

Actul Unirii Moldovei şi Munteniei a fost expresia voinţei tuturor moldovenilor liberi şi a fost singura cale de a rezista în faţa ambiţiilor expansioniste ale ruşilor.

 

 

În urma războiului cu turcii din 1877-1878, Rusia re-anexează judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, fiind de acord cu trecerea Dobrogei sub controlul României.

Deşi schimbul respectiv pare a fi echitabil, atât teritorial, cât şi economic, faptul că Rusia a oferit un teritoriu ce nu-i aparţinea – Dobrogea – în schimbul altui teritoriu care la fel nu era al ei, este elocvent în privinţa politicii duse de Rusia.

În acelaşi fel Rusia a procedat şi după al doilea război mondial când a acordat Lituaniei şi Poloniei teritorii asupra cărora nu avea niciun drept.

În privinţa celor trei judeţe moldoveneşti re-ocupate de ruşi a mai contat şi faptul că administrarea Dobrogei ca o exclavă nu era convenabilă, dar şi faptul că Rusia nu admitea retrocedarea teritoriilor pe care le-a ocupat cândva.

 

 

După ce la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească, în hotarele pământurilor moldoveneşti ocupate de ruşi în 1812, şi-a declarat independenţa faţă de Rusia (lucru la fel ignorat de ţipătorii pro-ruşi), la 27 martie 1918 moldovenii dintre Prut şi Nistru decid să se unească cu România, care la acea dată înseamna, practic, doar vestul Moldovei.

În condiţiile în care sudul României, Muntenia şi Dobrogea, era ocupat de armatele Austro-Ungariei, Germaniei şi Bulgariei, regele, guvernul şi armata s-au retras în Moldova, Iaşiul devenind capitală. Cu atât e mai grăitoare voinţa moldovenilor din stânga Prutului de-a reveni în hotarele fireşti, cu cât situaţia în care se afla România era de-a dreptul dezastruoasă.

Or, moldovenii basarabeni au preferat unirea cu o ţară înfrântă în război, ocupată de inamic, obligată să plătească despăgubiri, cu o societate alarmată de consecinţele pierderilor suferite, decât să rămână într-o Rusie în care bolşevicul Lenin promitea marea şi sarea.

Iar celor care contestă Unirea din 27 martie 1918, le recomand să privească atent harta de mai jos. Moldova ocupată de ruşi s-a unit cu Moldova liberă!

 

 

La 28 noiembrie 1918 Congresul general al Bucovinei (nord-vestul Moldovei istorice) votează „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

E de remarcat menţinerea capitalei României la Iaşi, deşi trupele ocupante austro-ungare, germane şi bulgare au părăsit ţara.

Astfel pentru prima dată după 1484, în 1918 toate pământurile Moldovei s-au unit într-un stat propriu, liber şi independent.

 

 

În 1924 ruşii, plănuind re-ocuparea Moldovei dintre Prut şi Nistru, denumită de ei Basarabia, crează în cadrul Ucrainei sovietice aşa-zisa RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească). A se observa teritoriul întins pe care îl avea acestă entitate în raport cu Transnistria sovietică de mai târziu şi centrul aflat la Balta faţă de Tiraspol.

 

 

 

Pe 28 iunie 1940 URSS ocupă estul şi nordul Moldovei (Basarabia şi partea de nord a Bucovinei, dar şi ţinutul Herţei).

Ocupanţii ruşi formează aşa-zisa RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) din fostele judeţe interbelice Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina şi Cahul plus o fâşie îngustă de pământ de pe malul Nistrului din cadrul fostei RASSM.

Teritoriul fostelor judeţe Hotin, Ismail, Cetatea Albă, Cernăuţi, Storojineţ şi Rădăuţi, dar şi partea estică a RASSM au fost incluse în Ucraina Sovietică (RSSU).

 

 

 

În 1941 România recuperează teritoriile ocupate de sovietici în 1940, continuând să înainteze şi peste Nistru. În teritoriul dintre Nistru şi Bugul de Sud, ocupat de armata română şi de aliaţii germani, a fost instituită o administraţie românească.

 

 

În 1944 URSS re-ocupă teritoriile moldoveneşti ocupate în 1940, modificând hotarele RSSM, dar lăsând pământuri moldoveneşti în cadrul Ucrainei.

 

 

Pe 27 august 1991 Republica Moldova îşi declară independenţa faţă de URSS.

 

Din fostele raioane ale RASSM, Tighina şi câteva sate de pe malul drept al Nistrului, Rusia formează aşa-zisa Pridnestrovie, un stat-marionetă.

Câteva localităţi de pe malul stâng rămân loiale Chişinăului, atrăgând de peste 20 de ani furia separatiştilor de la Tiraspol.

 

 

Deşi formal independentă, Republica Moldova rămâne şi azi, după 20 de la ieşirea din URSS, un stat ocupat de ruşi, atât militar, cât mai ales politic şi economic.

Dar şi religios, prin existenţa Mitropoliei ruseşti conduse de Vladimir Cantarean. În ce priveşte această grupare  anti-moldovenească de clerici trebuie precizat un amănunt: ei îşi zic Mitropolie a întregii Moldove!

Conform logicii fireşti acest lucru ar însemna următoarele:

1) Ruşii nu recunosc existenţa moldovenilor din afara Republicii Moldova, implicit nici a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, adevărata Biserică a moldovenilor, sau 2) Ruşii consideră că jurisdicţia lor se extinde până la Carpaţi, sau 3) Ruşii habar n-au de altceva decât de ei înşişi, denumind Mitropolia rusească din Chişinău după modelul moscovit (Patriarhia Întregii Rusii).

Această uniune de preoţi, apărută odată cu ocupaţia rusească din 1812, când un cleric, G. Bănulescu-Bodoni, proslăvit azi de clericii succesori, pleda pentru ruperea din cadrul Mitropoliei Moldovei, contrar normelor canonice bisericeşti, a eparhiilor moldoveneşti ocupate de Rusia, a slujit şi continuă să slujească stăpânului-patriarh de Moscova, prin extensie – statului rus…

Atitudinea ruşilor faţă de infima Moldovă şi faţă de istoria ei este de înţeles. Ei au istoria lor. Şi conducători care să le bage bine în cap că odată cu admiterea ocupaţiei Moldovei din 1812, vor fi nevoiţi, automat, să recunoască şi ocupaţiile din 1940 şi 1944.

 

Privind retrospectiv istoria zbuciumată a Moldovei se poate afirma cu certitudine că:

  • de ocupaţia turcească am scăpat.

  • de ocupaţia austriacă am scăpat.

Dar când scăpăm de ocupaţia rusească?!

 

Post-scriptum: Toţi cei care-şi zic „patrioţi”, „statalişti”, „pragmatici”, „roşii”, „mai roşii”, „rozi”, „de stânga” etc. şi care admit ocupaţiile ruseşti, dar cu precizarea că ruşii, pe lângă războaie, foamete, deportări, crime, deznaţionalizare, au adus moldovenilor şi foloase de genul construirii şcolilor, spitalelor, uzinelor de tot felul, pot fi numiţi oricum, dar nu moldoveni. Nici măcar mancurţi.

Aceşti indivizi sunt slujbaşi conştienţi ai Moscovei. Şi nimic mai mult.

Chiar n-au avut ori să nu fi fost moldovenii capabili să-şi construiască şcoli, spitale şi industrie dacă nu năvăleau (şi rămâneau) ruşii în 1812, în 1940 şi 1944?!…

natiadinurma.wordpress.com

02/11/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: