CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FOAMETEA, TEROAREA ȘI ȘANTAJUL – INSTRUMENTELE FOLOSITE DE COTROPITORII SOVIETICI PENTRU SUPUNEREA BASARABENILOR

Istoricul Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a menționat în timpul unui interviu acordat agenției de presă IPN, preluat de Timpul md., că nostalgicii perioadei sovietice ar trebui să cunoască faptul că regimul de atunci era unul bazat pe teroare, frică și șantaj, notează IPN.

La doi ani după genocidul foametei din 1946-1947, în Basarabia începea o altă dramă a țărănimii, la 6 iulie 1949 fiind organizat cel mai mare val al deportărilor, operațiune numită codificat „IUG”.

Peste 11 mii de familii, 40 de mii de persoane au fost strămutate în regiunile Kazahstanului de Sud, precum și în regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk.

„Al doilea val al deportărilor a avut loc în 1949 când lumea deja ieșise din foamete. Aici la fel s-a impus factorul politic și ideologic, legat de colectivizarea agriculturii. În Basarabia, în perioada interbelică, țăranii au fost împroprietăriți cu până la 6 hectare de pământ. Când a venit puterea sovietică în 40, pământul a fost naționalizat, dar lăsat țăranilor pentru a fi lucrat. În 49 s-a venit cu al doilea val de deportare, pe motiv că oamenii vizați erau așa-numiți „exploatatori sau chiaburi”.

Era invocat motivul exploatării omului de către om. Oamenii, de frica deportărilor, au scris mii de cereri pentru a intra în colhozuri. Uniunea Sovietică a fost un stat bazat pe frică și șantaj”, a spus Anatol Petrencu.

Operațiunea criminală a fost organizată în secret cu mult timp înainte de noaptea deportărilor, spune istoricul. Cot la cot cu ocupanții au lucrat băștinașii care au trecut de partea regimului.

Rusia a câștigat războiul împreună cu aliații, cu americanii, cu Occidentul. Administratorii care au venit în Basarabia în 1944 se comportau cu aere de superioritate, de învingători. Dar comportamentul lor era departe de a fi civilizat, erau bețivi, înjurau, furau bunurile oamenilor. La fel cum face acum armata rusă în Ucraina. Imaginea ocupantului a rămas în memoria oamenilor drept una negativă. În Basarabia au existat colaboraționiști, oameni care s-au dat cu puterea sovietică și au întocmit listele deportaților. În 49 listele au fost întocmite în primării. Acești colaboraționiști nu au fost iertați. Acest fenomen era posibil pentru că erau oameni invidioși pe cei mai înstăriți”, a explicat președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova.

Cel de-al treilea val al deportărilor a avut loc în 1951 și a vizat, în special, elementele religioase considerate un potențial pericol la adresa regimului. Operațiunea numită codificat „Sever” a presupus strămutarea în Siberia a peste 700 de familii.


„Motivele celui de-al treilea val au fost religioase. „Martorii lui Iehova” sunt categoria de oameni care nu votează, nu acceptă serviciul miliar și sovieticii au decis să-i deporteze. Pe motivul deportării „martorilor lui Iehova” au fost incluși în liste și intelectuali, oamenii critici față de regim, rezervați față de politica regimului sovietic. Urmările acestor deportări au fost catastrofale pentru că au plecat cei mai buni gospodari. Au fost deportați oamenii care chiar și la locurile de detenție au ridicat agricultura. Nostalgicii de astăzi trebuie să cunoască aceste lucruri.

Trebuie să înțeleagă că Uniunea Sovietică a promovat o politică represivă”, a spus istoricul Anatol Petrencu.

Publicitate

14/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosar istoric. Foametea provocată în Basarabia de cotropitorii sovietici a condamnat la moarte sute de mii de oameni. VIDEO


Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord - Wikipedia

Condamnați să moară de foame

Pe 28 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, care aparțineau statului român la acel moment.

Din primele ore după ocupație, au început represiunile împotriva tuturor cetățenilor pe care regimul de ocupație îi considera periculoși pentru URSS, care au culminat cu deportarea în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a elitei intelectuale, a administrației române și a fețelor bisericești rămase pe teritoriile ocupate.

După câteva zile petrecute în vagoanele pentru vite, bărbații au fost despărțiți de soții și copii, fiind duși în închisorile Gulagului.

Femeile și cei mici au fost duși în Siberia sau Kazahstan, pentru a fi folosiți la munci fizice necalificate.

Autoritățile sovietice nu au creat condiții pentru ca deportații să fie asigurați cu hrană și, în consecință, a crescut drastic mortalitatea printre aceștia, scrie Mariana S. ȚĂRANU, conferențiar universitar, doctor în istorie în publicația https://www.timpul.md.

Sistemul de cartele alimentare

În prima săptămână, familiile deportate în Kazahstan intenționat nu au fost asigurate cu hrană. Oamenii erau nevoiți să vândă lucrurile pe care reușiseră să le ia de acasă sau să le schimbe pe mâncare cu localnicii. Apoi a fost introdus sistemul de cartele.

În cazul familiilor, ajunse în Siberia, acest sistem a fost instituit chiar din prima zi. Raţia alimentară pentru o persoană constituia 200 grame de pâine pe zi. Boris Vasiliev își amintea că mamă-sa a primit cinci foi cât jumătate de caiet, împărțite în pătrățele numerotate. Erau atâtea pătrățele câte zile avea luna.

La magazin, i-au tăiat un pătrățel din fiecare foaie și biata femeie s-a întors plângând cu bucata de pâine. Mai mult nu le dădeau nimic, doar ceai sau apă fiartă.

Cele 200 de grame de pâine trebuiau răsplătite prin muncă, fiind împărțite doar femeilor care lucrau și îndeplineau norma fixată de autorități. Dacă o mamă se îmbolnăvea sau era epuizată de muncă, ea și copiii săi erau lipsiți, respectiv, de mâncare și mureau.

În primele luni de deportare, familiile își primeau tainul de la prăvăliile improvizate. Cu toate acestea, pâinea nu era adusă cu regularitate, iar calitatea ei era sub orice nivel. Era caldă și crudă, încât o puteai frământa ca s-o coci iarăși. De regulă, o aduceau pe la orele două-trei de noapte și oamenii prindeau rând de cu seară.

La Chișinău a fost lansat un documentar despre foametea din Basarabia -  Stiri.md - Stiri.md

150 de grame de pâine pentru doi ari de pământ săpați

Primăvara, îndată ce se dezgheța pământul, copiii deportaților ieșeau în câmp, pe terenul unde se cultivaseră cartofi. Răscoleau solul și strângeau cartofi putrezi, pe care îi aduceau acasă şi îi spălau, îi curățau, îi pisau și făceau un fel de „turte” coapte pe plită, nesărate, fără făină. Spre vară, oamenii mâncau ștevii cu tot cu rădăcină, urzică și chiar și lobodă, iar ceva mai târziu ciuperci și zmeură.

Mai multe familii s-au salvat, mâncând supe din broaște țestoase. Alții, pentru a supraviețui, omorau pisici și câini, cu care se alimentau. Erau și cazuri când oamenii se umflau de foame și își pierdeau viața.

Foamea, la care au fost supuși deportații, o descrie în memoriile sale și Ecaterina Chele, profesoară din Bălţi. În perioada decembrie 1941 – februarie 1942, scrie ea, au primit jumătate de kilogram de pâine pe zi, dar din iunie li se dădea 200 grame de făină de grâu, dacă îndeplineau norma de trei ari la săpat. Pentru doi ari primeau numai 150 de grame de pâine.

Când a apărut roada anului 1942, cei care lucrau zi și noapte au început să fie hrăniți doar cu jumătate de lipie pe zi. Explicația era simplă – pâinea se duce pentru necesitățile frontului.

„Legea celor 12 spice”

În situația în care toți deportații sufereau de foame, femeile nu reușeau să-și îndeplinească norma de lucru. Astfel, tainul pe care îl primeau nu era complet. Iar din primăvara lui 1942, pâinea era eliberată direct la locul de lucru al femeilor, unde supraveghetorii nu le permiteau să ia nicio bucățică acasă, pentru copii. Uneori, mamele îşi găseau copiii seara morți de foame și frig. De aceea, îi luau pe cei mici cu ele și le dădeau chiar acolo să mănânce, iar apa o beau din canale.

Alteori, femeile își umpleau pe furiș buzunarele cu boabe de cereale de pe câmp, expunându-se unui mare risc. Dacă erau prinse, nimereau sub incidența „Legii celor 12 spice”, care prevedea condamnarea pentru asemenea acțiuni la zece ani de închisoare. Olga Bujor-Motoc descria cu lacrimi în ochi suferința prin care a trecut mamă-sa, care secera secară împreună cu o altă deportată, Olga Fuștic.

Dacă nu se afla departe, se ducea și ea până la ele, unde făcea focul și cocea spice de secară, pe care le mâncau. Într-o zi, când ea nu era cu ele, cele două femei au vrut să-i aducă și ei câteva spice coapte. Dar, ghinion, le-a ieșit înainte paznicul, care le-a găsit în buzunare 200 de grame de spice. În scurt timp, ambele au fost condamnate la câte doi ani de pușcărie. Sute de alte familii au împărtășit această tragedie.

Copiii mâncau din gunoi

Copiii, care nu împliniseră vârsta de 12 ani, umblau cu cerșitul pe la localnici, culegeau pomușoare sau se angajau cu ziua. Una dintre supraviețuitoarele calvarului, Ana Sorocean, își amintește că tinerii, dar și copiii, alegeau resturile din gunoi. Localnicii vărsau căldările în tomberoane, de unde cei mici adunau capete de pește și alte resturi. Iar Xenia Gore relatează despre cum kazahii aruncau la gunoi cojile de zămos, pe care copiii le râșneau și asta le era pâinea.

Când găseau o coajă mai grosuță, o rupeau și o împărțeau între ei. Surorile sale mai mari, adaugă Xenia Gore, au fost luate în colhoz, unde nu primeau bani, ci numai de mâncare. De aceea, după o zi de muncă la colhoz, lucrau în gospodăriile kazahilor. De regulă, strângeau balega uscată de vacă.

„O loveam cu călcâiul și o desprindeam de pământ. Așa mergeam și poc! Poc! Umpleam sacul și îl căram în spate kazahilor, ca să ne dea ceva de mâncare. Pentru un sac plin ne dădea o pălușcă de zară, rămasă după ce băteau untul. Ei o beau pentru a-și potoli setea. Erau călduri mari. Luam pălușca ceea și fuga acasă. N-o beam singură, i-o duceam mamei s-o împartă la toți”, îmi amintește Xenia Gore.

Pentru copiii, care lucrau cu ziua la kazahi, o zi de muncă la prășit era răsplătită cu o căldare de cartofi și cu o masă. Vara, copiii pășteau și mulgeau vitele localnicilor, pentru care primeau carne, lapte și brânză.

Cifre şocante: Peste 250 mii de victime în Moldova în urma foametei din ’46-’47

Și în 1943 deportații continuau să moară de foame

În primii ani de deportare, din cauza foamei, a condițiilor climaterice, a lipsei oricărei îngrijiri medicale și a atitudinii față de deportați, mulți dintre aceștia au decedat. Aproape fiecare familie a pierdut atunci câte cel puțin un membru.

Mai întâi au murit bătrânii, apoi copiii mici, dar au fost și cazuri când și-au pierdut viața familii întregi. Ana Sorocean spunea că din cei în vârstă nu a scăpat viu niciunul. Potrivit ei, în iarna lui 1941, când a început o foame cumplită, familia sa a pierdut trei membri. Primul a fost bunicul său, Andrei, care a decedat la începutul lui decembrie.

La mijlocul aceleiași luni i-a murit și bunica. Sora mai mică, Paraschița, avea doar trei anișori când s-a îmbolnăvit și s-a stins văzând cu ochii. Toți au fost înmormântați la un cimitir, nu departe de casă. Iar Elizaveta Dulghier a pierdut acolo trei surori și pe frate-său. Depășind cu greu această situație, mamă-sa zicea: „Mai bine Stalin nu se năștea pe fața pământului! Din cauza lui mi-am îngropat patru copii pe pământ străin, cum de îl mai ține pământul?!”.

La rândul său, Eugen Livovschi, membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, își amintea că, în Siberia, oamenii continuau să moară de foame și la începutul anului 1943.

Înfometarea populației a fost provocată de autoritățile sovietice pentru a dezumaniza oamenii. Fiind supuși acestei criminale metode de reeducare, ultimul scop al deportaților era de a nu ceda în fața morții.


04/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosar istoric. Foametea provocată în Basarabia de ocupantul sovietic în anii ’46-’47, a provocat 250000- 300000 de victime. VIDEO

 

 

Dosarele comunismului sovietic: Peste 250 mii de victime în Moldova, în urma foametei din ’46-’47

În Moldova, pe parcursul perioadei de foamete din  1946-1947, dar şi în prima jumătate a anului 1948, au murit din cauza înfometării între 250.000 – 300.000 oameni, majoritatea deceselor survenind în urma distrofiei, arăta un raport privind Holodomorul realizat de Ana Guţu, conducătorul delegaţiei parlamentare din R.Moldova, prezentat la sesiunea de primavara anului 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

 

 

 

Cifre şocante: Peste 250 mii de victime în Moldova în urma foametei din ’46-’47

 (Foto: http://www.romanimea.com)

 

 

 

„Nu seceta, care a mai avut loc în Moldova a provocat dezastrul, ci metodele de guvernare staliniste, dorinţa de a construi viitorul luminos fără a ţine cont de preţul plătit în acest scop. Ţăranii basarabeni au fost condamnaţi cu bună ştiinţă la înfometare, fiind etichetaţi drept chiaburi sau naţie trădătoare”, concluzionează autorul raportului.

În 1945 sovieticii au colectat din Basarabia 272.000 tone cereale, iar planul pentru 1946 a fost de 265.000 tone cereale, redus la 162.000 de tone – plan care a fost îndeplinit 101,5%. Apoi a început foametea.

Producția anului 1939 a fost în Basarabia de cca 671.000 de tone de cereale, dar trebuie luate în calcul pentru anii 1945-1946 haosul de după război, dezorganizarea provocată de începutul cooperativizării și seceta din acei ani.

Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în timpul foametei din anii 1946-47, în Basarabia anexată de URSS.

Primele cazuri de canibalism au fost înregistrate de autoritățile sovietice în vara anului 1946, însă vârful a fost atins în decursul iernii, mai ales în primele luni ale anului 1947.

Funcționarii sovietici erau reticenți în a raporta în scris astfel de informații.

 

 

 

La 25 decembrie 1946 în RSSM erau înregistrate 53.000 persoane distrofice, 1 februarie 1947 numărul acestora se ridicaseră deja la 190.000, iar către 1 martie – la 238.000 cazuri de distrofie.

„Odată сu moartea adulţilor, a părinţilor sute şi mii de copii rămaşi fără ocrotire vagabondau prin sate şi oraşe în căutarea hranei. Copiii orfani din sate plecau la oraşe în speranţa găsirii unei bucăţi de pâine. Numai în primul semestru al anului 1946 la secţiile de miliţie din RSSM au fost adunaţi cca 1.500 copii vagabonzi”, se arată în raport.

„Documentele demonstrează fără putinţă de tăgadă că foametea din anii 1946-1947 a fost o gravă consecinţă a acţiunilor inumane, criminale ale regimului stalinist, ale funcţionarilor de partid şi de stat”, se mai scrie în raport. 

În literatura comunistă, foametea este prezentată ca fiind o consecinţă a ocupaţiei fasciste şi a secetei groaznice din anii 1945-1946.

 

 

 

 

 

 

 

 

Statistica privind cazurile de canibalism evidenţiată de documentele publicate nu este sub nici o formă una completă…

Există de exemplu un raport al unui comunist rus aterizat în Basarabia, care a fost șocat de ceea ce a văzut în Găgăuzia. El relata despre strângerea a 73 de cadavre ascunse prin gospodării, majoritatea acestor cadavre fiind incomplete.

Alte documente vorbesc la modul general despre fenomenul canibalismului, amintind uneori despre faptul că nu toate aceste cazuri au fost înregistrate.

În cele 66 de cazuri de canibalism menționate în documentele sovietice au fost implicate 102 persoane care au mâncat carne de om. Au fost săvârșite 49 de omoruri: 45 de copii cu vârste între câteva zile până la 16 ani; 4 adulți (3 bătrâni peste 60 ani, o femeie de 35 de ani).

Am găsit 17 cazuri copii răpiți de la vecini sau de pe stradă, uciși și mâncați; în alte 17 cazuri părinții au fost cei și-au ucis și mâncat copii (în unele cazuri câte 2-3 copii uciși în aceeași familie).

Documentele mai atestă consumarea integrală sau parțială a 37 cadavre, din care 12 luate din cimitire, restul cadavre ale rudelor pe care nu le îngropau.

Aveau loc consilii de familie în care se decidea cine va fi ucis și mâncat. Sunt numeroase cazurile de canibalism în serie, descoperite doar accidental. Un bărbat ajunsese la concluzia că vecina lui era prea grasă – o cheamă la el acasă, o ucide și o mănâncă împreună cu familia.

Scenele descrise la interogatorii sunt delirante: la uciderea unui copil mama ia o strachină, să nu murdărească patul cu sânge.

Unele familii amânau îngroparea rudelor moarte de foame și până la urmă le mănâncau; în alte cazuri vecinii furau cadavrele celor decedați, întregi sau pe bucăți.

Un bărbat ajunge la pușcărie din alte cauze cu mâna surorii sale în buzunar – declară senin că aceasta murise recent și a luat-o ca să aibă ce mânca.

Reacția autorităților sovietice a fost una tipică. La ședințele de partid prelucrările sunau cam așa: ”Comitetul județean de partid consideră că prezența canibalismului exercită o influență negativă asupra stărilor de spirit politico-morale ale populației și este folosită de elementele chiaburești-naționaliste în activitatea lor antisovietică dușmănoasă”.

O expertiză medicală încerca să-i scoată de nebuni pe câțiva dintre oamenii care participaseră la acte de canibalism.

In 1947, cînd de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentara din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33, 2 la suta, a uleiului-cu 39, 5, a carnii-cu 32, 5, a conservelor-cu 101, 9 procente.

Acest lucru îl aflăm dintr-o sursă oficială – gazeta „Moldova Socialistă” din 28 ianuarie 1947. Este evident, că aceste produse alimentare  proveneau din producţia sechestrată de la ţărani şi se exporta in URSS în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.

Foametea care s-a abatut asupra Basarabiei odata cu venirea armatei roşii şi a puterii sovietice a fost una dintre cele mai ingrozitoare pagini din istoria basarabenilor.   

Din documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an care poarta menţiunea: SECRET si STRICT SECRET, se poate vedea amploarea tragediei (sursa:Arhiva Nationala a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).

Canibalismul in RSSM  era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-istilor si a activistilor sovietici care luau toate rezervele de hrana ale baştinaşilor, măturându-le podurile…Nu veţi găsi nici o gazetă sau revistă sovietică din acei ani, în care să se menţioneze, cel puţin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era pastrat cu stricteţe. 

STRICT  SECRET
009-24
13.II.47                      
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.

Raport special „Despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”

Prin prezentul, consider de datoria mea să vă informez despre urmatoarele:

Din cauza secetei şi a neroadei, in Republica s-au creat conditii extrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicatii populatiei, indeosebi de la sate, in consecinta-imbolnaviri de distrofie in masa, cresterea mortalitatii si a cazurilor de canibalism.
Din informatia netotalizata, pana la 5 februarie 1947 in Republica s-au inregistrat 213.000 bolnavi de distrofie, dintre care copii de varsta pina  la 4 ani-39.000, de la 4 la 14 ani-33.000 oameni.

Au fost instalate 14.000 paturi in baraci temporare. in total au decedat 9.000 oameni.
Numarul bolnavilor si al decedatilor creste din zi in zi. De exemplu, de la 1 februarie pana la 5 februarie, numarul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24.000 de oameni, in aceste cinci zile au decedat 2.000 oameni.
Au fost depistate 34 cazuri de canibalism (certificatele cu descrierea amanuntita se anexeaza). Republica a primit un ajutor considerabil din partea guvernului URSS.
Au fost date dispozitii procurorilor judeteni, orasenesti si raionali de a controla cum a fost impartit acest ajutor destinatarilor.
tinand cont de situatia creata in Republica, din zi in zi creşte criminalitatea:banditismul, furturile, omorurile s.a.

Toti procurorii au primit dispozitii pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecinta a situatiei, s-au supraîncarcat închisorile şi celulele de arest preventiv ale miliţiei.
La 6 februarie 1947 a fost adoptată o hotărâre a Biroului CC al PC (b)M, in care se menţioneaza cresterea criminalitatii in legatura cu problema alimentara si au fost preconizate masuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid si sovietice si chiar a populatiei pentru aparare si pentru intensificarea luptei cu criminalitatea.
Aceste lucruri am avut de relatat. Anexa pe 6 file.
Procurorul RSS Moldovenesti
consilier judiciar de Stat
Colesnic.

 

În sfârșit, iată o hartă alcătuită de istoricul şi jurnalistul George Damian, în care sunt consemnate pe raioane cazurile de canibalism atestate documentar din care reiese că centrul și sudul Basarabiei au fost cele mai afectate.

Ce șochează este faptul că cele mai multe cazuri de canibalism au fost atestate în regiunea găgăuză – cea mai rusofilă și nostalgică după trecutul sovietic regiune din actuala Republică Moldova.

 

 

 

 

 

 

Cu siguranţă aceste cifre reprezintă un minim, dacă avem în vedere că fenomenul canibalismului  din timpul foametei provocate de sovietici a fost mult mai răspândit în Basarabia.

E foarte greu de imaginat ca in aceasta provincie româneasca (lasata ruşilor in 1940 fara nici un foc de armă, reintoarsă în graniţele ţării de Maresalul Ion Antonescu pentru o scurtă perioadă din 1941 pâna in 1944, când a fost  reocupată de sovietici), existau case sigilate, pe ele fiind afişată inscripţia „Toţi au murit”.

E foarte greu de imaginat că în aceasta parte a Moldovei copiii erau vânati pe străzi, aduşi în case, omorâţi şi mâncaţi…

A fost un experiment de dezumanizare care a lăsat în urma sa o populație cu coloana vertebrală frântă, scrie istoricul.

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

UNIMEDIA;

https://historice.ro/canibalismul-sovietic-cum-au-deprins-rusii-pe-basarabeni-sa-se-manance-intre-ei-la-propriu/

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/canibalismul-provocat-de-sovietici-in-basarabia

27/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: