CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Politica antiromânească a ocupanților sovietici în Basarabia și Bucovina de nord

Imagini pentru basarabia si bucovina sub ocupatie ruseasca photos

 

 

 

 

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice începute de ocupanții ruși în 1812, dar şi punerea în practică a unor  absurde “reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială.

Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române; primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, prin unirea “reuniunea” potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale, a Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei. precum şi a R.S.S. Lituaniene şi a nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S.
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită “regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, cu România.

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost  condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în Gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au început să se reducă numeric .

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierzându-și viața.

 

 

 

 

 

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 12

 

 

 

 

 

 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau în primul rând  învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

 În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice. 

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40 – 45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze din nou spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni din regiunile rurale bucovinene și ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

Colonizarea

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice . Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

 

 

 

Consecințe pentru educație și limbă

 

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”[4] sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”[5].

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative. Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică.

Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărți și autori fiind interziși sau cenzurați, chiar și în cazul celor născuți în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Constantin Stere.

În ciuda politicii oficiale antiromânești, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-și viziteze rudele din România. Deși presa și cărțile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chișinău sau Cernăuți, în rețeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei și Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Istoria md.-  Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/ 

 

https://www.historia.ro//basarabia-si-nordul-bucovinei-sub-regim-sovietic

04/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Teroarea instaurată de ocupanţii sovietici împotriva intelectualităţii basarabene. VIDEO

 

Imediat după ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940, printre primele acţiuni întreprinse de autorităţile sovietice,   au fost închiderea bibliotecilor școlare și private, precum și confiscarea unei părţi a literaturii din aceste instituții.

De regulă, era confiscată literatura clasică românească şi universală, care era catalogată  „contrarevoluţionară” care în documentele timpului.

Primele cărți de propagandă sovietică, editate cu litere rusești

Anexarea teritoriilor româneşti şi a statelor baltice impuneau autorităţile URSS să se mobilizeze inclusiv la publicarea mai multor lucrări care ar justifica politica anexionistă şi pentru a promova politica de sorginte sovietică în teritoriile ocupate.

În cazul Basarabiei, lucrările se editau în grafie chirilică, deşi oficial s-a decis trecerea la alfabetul rusesc, începând cu luna februarie 1941.

O analiză cantitativă a lucrărilor editate în RSSM şi Ţările Baltice în limbile materne ale băştinaşilor, arată că, din decembrie 1940 până în mai 1941, în limba română au fost publicate doar 42 de lucrări, în comparație cu 343 în limba lituaniană, 206 în limba letonă şi 220 în limba estonă.

Pe lângă faptul că lucrările apărute erau prea puţin accesibile locuitorilor Basarabiei, fiind editate în grafie chirilică, este vădită tentativa de deznaţionalizare a băştinaşilor.

Din primele zile de ocupaţie, din zona transnistreană inclusă anterior în sfera de influenţă sovietică, au fost aduse în Basarabia mii de exemplare de cărţi, broşuri etc., editate atât în graiul transnistrean al limbii române, cât şi în limba rusă, care erau difuzate în instituţii cu titlu gratuit.

Tematica acestor lucrări reflecta principalele misiuni trasate de Partidul Comunist pe teritoriile ocupate: „lichidarea culăcimii şi sarcinile lucrului de partid”, „zidirea societăţii socialiste”, „curăţarea organizaţiilor de partid moldoveneşti (1929–1930)”, „muncitorii şi ţăranii au cucerit puterea”, „organizarea alegerilor organelor de partid” etc.

Toate lucrările în cauză aveau un caracter propagandistic, multe fiind transmise pentru a fi studiate lucrătorilor de partid şi preşedinţilor sovietelor săteşti.

 

 

 

 

Istoricii erau obligați să justifice anexarea Basarabiei

 

Foarte perseverent în îndeplinirea acestor comenzi a fost istoricul transnistrean Naum Narţov (1894-1978), care, chiar din primele zile ale ocupaţiei, a editat la Moscova broşura „Sovetskaia Bessarabia i sovetskaia Bukovina” („Basarabia sovietică şi Bucovina sovietică”) în limbile rusă şi română. Principala linie de subiect a cărții era „salutarea eliberării Basarabiei”.

Câteva luni mai târziu, acelaşi Narţov publica un material în revista moscovită „Istorik marxist”, în care saluta din partea poporului moldovenesc „eliberarea de sub jugul boierilor români”.

Cu toate că autorul s-a avântat zelos în căutarea cuvintelor pompoase la adresa sovieticilor, acest material a fost mai puţin difuzat la Chişinău.

Naum Narţov, doctor habilitat în istorie, a lucrat ca pedagog in anii 1929–1930, în oraşele Ananiev şi Balta din RASSM. 

În anii 1945–1946 a fost profesor și şef de catedră la Institutul Pedagogic din Chişinău, după care, până în 1960, a activat în calitate de colaborator ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură a Academiei de Ştiinţe a URSS.

La indicaţia conducerii supreme a URSS, istoricii din nou-creata republică unională RSSM urmau să justifice anexarea teritoriilor româneşti de la Est de Prut şi să găsească argumente precum că locuitorii Basarabiei ar fi avut legături străvechi cu popoarele slave. Aceștia erau obligaţi să-şi publice scrierile şi în reviste ştiinţifice de circulaţie unională.

De asemenea, erau preluate articolele publicate în ziarele unionale „Pravda” şi „Izvestia” la 29 iunie 1940. Broşura a fost trimisă spre publicare la Moscova la 30 iunie 1940 și a apărut într-un tiraj de 100000 de exemplare, fiind difuzată cu titlu gratuit.

 

 

Marele violonist și dirijor Serghei Lunchevici (1934-1995) își amintea că tatăl său a fost arestat din cauza că deținea literatură „contrarevoluționară”.

„Prima veste de la el a sosit abia peste patru ani, odată cu frontul, când a făcut un drum de trei luni de la Kolîma până acasă. După război, probabil prin amnistie, se întoarce în patrie, ca în mai 1950 KGB-ul să-l deporteze pe încă zece ani, în satul Krasnoiarsk, regiunea Djambul din Kazahstan.

Odată, citind în samizdat, povestea fiicei lui Stalin „Scrisori către un prieten”, el a zis: „Uite așa m-au impus și pe mine să iscălesc… că am fost membru al partidului național-țărănesc”.

Cei din jur au rămas împietriți. „Și ai iscălit?”, a întrebat cineva. „D-apoi ce aveam să fac?”. „Bine, tată, dar tu n-ai fost membru al niciunui partid”. „Ce contează?”, a zis el cu glas stins.

În semn de solidaritate, familia a vândut casa și, la 16 iulie 1951, au pornit la drum. La Krasnogorka, tata a cumpărat o căsuță cu două odăi.

Calea ferată era la 40 km distanță. Tata n-avea dreptul nici măcar să vadă trenul. La 28 aprilie 1955, a fost chemat la comendatură, unde i s-a spus că este eliberat „iz-za otsutstvia prestuplenia”.

I-au dat și o spravcă, în baza căreia a primit pașaport. În el au fost introduse câteva cuvinte – i se interzicea să locuiască în orașe mari”.

Oamenii de cultură, terorizați și uciși

Ținta terorii comuniste s-a orientat și asupra intelectualității de creație, rămasă în Basarabia. Pedagogul Alexandru Oatu (1878-1940), născut în familia preotului Ioan Oatu, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău, licenţiat al Facultății de Litere a Universităţii din Dorpot (denumirea veche a orașului Tartu, Estonia), a fost profesor la Riga și în Crimeea, iar la Chişinău a activat în cadrul Gimnaziului particular al lui Simacov. După Unire şi până la pensionare a condus Liceul „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Imediat după ocuparea Basarabiei, s-a sinucis, fiind terorizat de un ofiţer sovietic.

La rândul său, Emil Gane (1906-1966), licenţiat al Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, doctor în literatura slavă comparată, a fost subdirector la Arhivele Statului din Chişinău, secretar general al Regionalei Fundaţiilor Culturale Regale „Principele Carol”, redactor al ziarului „Cuvânt moldovenesc”. În perioada 1940-1955, a fost deportat pe insula Sahalin.

Un destin asemănător l-a avut şi marele folclorist, pedagog şi sociolog Petre Ştefănucă, care, la vârsta de 33 de ani, în 1939, a devenit director al Institutului Social Român din regiune.

Acesta a fost acuzat de „românofobie”, „fascism” şi „antisovietism”, pentru atitudinea sa categorică împotriva moldovenizării şi introducerii alfabetului rus.

A fost arestat la 9 octombrie 1940, iar în aprilie 1941, după şapte luni de detenţie în închisoarea din Chişinău, Tribunalul Militar Mobil din Odesa l-a condamnat la moarte prin împuşcare, confiscându-i toate materialele ştiinţifice. După o cerere de graţiere, familia sa a fost anunțată că pedeapsa cu moartea a fost schimbată în zece ani de lagăr stalinist.

Poetul, filologul şi traducătorul Boris Baidan s-a aflat în lagărele staliniste timp de 18 ani. În condiţii misterioase a murit și renumitul compozitor Mihail Berezovschi. Tragic a fost şi destinul lui Nicolae Moroşan, savant de renume internaţional, fost director al Liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău şi profesor al Universităţii din Iaşi, care a realizat cercetări în domeniul geografiei naturale, geologiei şi paleontologiei istorice.

Pentru a-l atrage de partea lor, sovieticii i-au oferit postul de profesor la Institutul Pedagogic din Chişinău şi l-au numit director al Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, promovându-l şi ca deputat în Sovietul Suprem al RSSM.

În timpul Războiului germano-sovietic, a fost evacuat în URSS, iar în februarie 1944 a fost găsit mort la Moscova. Printre ultimii arestați au fost și scriitorul Nicolae Costenco, și poeta Sanda Lesnea.

 Se publicau doar „modelele de fericire” pentru popor…

O atenţie sporită se acorda educaţiei tinerei generaţii în spiritul culturii sovietice, care se identifica cu cea rusă. În acest scop, au fost traduse din limba rusă multe lucrări artistice cu caracter propagandistic.

Astfel, Ion Canna a tradus romanele propagandistice „Născuţi în furtună” şi „Aşa s-a călit oţelul” de N. Ostrovski; M. Pleşca şi A. Miţul au tradus povestirea „Dubrovski” de Al. Pușkin; A. Lazareva a tradus povestirea „Pavlik Morozov” scrisă de E. Smirnov. Volumul „Povestiri din Borislav” de I. Franko, scris în ucraineană, a fost tradusă de L. Cornfeld.

Traducerile erau difuzate prin şcoli, fiind utilizate în timpul orelor de curs şi îndeosebi la „cursurile serale de lichidare a analfabetismului”.

În acelaşi timp, erau recunoscute şi publicate doar operele scriitorilor, care proslăveau lovitura de stat bolşevică din Rusia, socialismul, evenimentele din 28 iunie 1940 etc.

Poeziile „28 iunie” și „Cântecul basarabeanului” de Leonid Corneanu, „Tinereţe” și „Ţara sovietică” ale lui Emilian Bucov, poemul „Sat uitat” al lui Andrei Lupan etc. erau prezentate cititorilor ca „modele de fericire” pentru popor.

Mariana S. Țăranu,
conferențiar universitar, doctor în istorie

Timpul md.

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/04/o-istorie-a-zilei-de-4-noiembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

04/11/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord in primele zile ale ocupatiei sovietice

Fișier:Greater Romania.svg

 

 

Harta  Romaniei pana la „eliberarea” Basarbiei si Bucovinei de Nord de catre haitele bolsevice

 

 

Prima perioada de teroare; evacuarea: 28 Iunie – 3 Iulie 1940:

 

 

 

 

„La Chisinau era exercitata (teroarea) de catre «patrulele de autoaparare», cu sediul pe strada Armeneasca si dirijata de faimoasa „Rozenberg cea Roscata”, de Bubis, de Klinicikov si de Melnic.

Avocatul Sternberg a actionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule.

 

A doua perioada: de la 3 Iulie la sfarsitul lunii August:

 

— Preluarea administratiei de catre functionari adusi din Rusia;
—Inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionisti»;

 

 

 

 

 

 

— Arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor politici, mai ales cei din Sfatul Tarii, care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania din 1917:

5 fosti deputati in Sfatul Tarii (printre care: Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli), un fost senator – acuzati de… tradare de patrie (sovietica, se intelege);

— fosti ofiteri in Armata Alba;

— functionari civili si militari – toti acestia au fost transferati pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextand ca nu mai era loc la Chisinau…

Sarbatorirea liberarii Basarabiei de sub jugul boierilor Romani – la Chisinau – la 6 Iulie 1940:

Statuia Regelui Ferdinand pe care evreii scrisesera lozinci profanatoare si antiromanesti, a fost invelita in panza rosie si impodobita cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotnitei Catedralei (invelite in rosu): portretele lui Stalin si Molotov;

In tribuna oficiala: N.S. Hrusciov, comisarul Mehlis, maresalul Timosenko (el condusese «operatiile militare»).

Reprezentanti ai truditorimii localnice: fratele lui Timosenko, taran analfabet din Furmanovka, Cetatea Alba; Kralov, primarul Chisinaului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.
Cordoanele Garzii de Onoare (comandata de generalul NKVD Bodin), erau alcatuite din trupe NKVD si trupe SS (un batalion de SS-isti se afla in Basarabia, pentru a-i conduce in Germania pe colonisti Germani din Sud – vezi si marturia lui Gr. Vindeleanu).

In aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa radioficarea.
S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.
La 2 August a fost adoptata legea de «Alcatuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Unionale».
Tot atunci s-a declarat «reuniunea RSSM (U) cu RSSAM»(!)

Nou presedinte al guvernului, tovarasul Konstatinov, anunta ca judetul Hotin si Sudul (judetele Ismail si Cetatea Alba), nu mai fac parte din Basarabia, ci din Ucraina.

 

Organizare:

 

RSSM (U) condusa de o «comisie guvernamentala creata de catre Sovietul Comisarilor Poporului», in care intra:

– tov. Ilinski, loctiitor al presedintelui (Konstatinov);
– tov. Sazakin – ministrul de Interne
– tov. Orlov. seful Carmuirii Republicane (?)
– tov. Soracian, – gospodaria comunala
– tov. Melnic, pres. al sovietului orasenesc Chisinau.

Dupa cum se vede: nici un aborigen moldovean…

Colectivizarea s-a facut fara opozite: taranii erau deja terorizati, traumatizati de brutalitatea ocupatiei – si au «consimtit».
S-au ridicat din biblioteci, de la particulari, toate cartile tiparite cu litere «burgheze» si au fost arse.
Scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 Rusesti, 17 «Moldovenesti», 5 Evreiesti.

Facultati la Chisinau si Cernauti – de filologie-pedagogie – insa numai in Ucraineana si Rusa.

Facultati tehnice: numai in afara «republicii», cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisi la scoli-intemat (FUZ) in Ucraina.

La 1 Ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost inlocuit cu cel chirilic.

Fabricarea „limbii Moldovenesti” – din arhaisme, din rusisme, din adaptarea rusismelor si eliminarea neologismelor franceze – dar nu si germane !

„Biserica” – a fost interzisa abia in faza a doua (la 1 Ianuarie 1941). Lacasurile au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri.

In «campania contra ateismului» majoritatea zdrobitoare a comisarilor: Evrei.

Inchisoarea: pana la 15 Februarie 1941 au fost arestate 48.000 persoane.

 

 

 

 

 

 

Deportarea: fara judecata – «pe baza de lista»;

a) capi de familie
b) familii intregi

 

Pe vagoane scria : «Tren cuprinzand muncitori Romani care au fugit din Romania de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori».

Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca au fost cel putin 300.000 de persoane.

In locul lor au fost adusi circa 200.000 de nemoldoveni.

Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei si a Bucovinei. Scopul: deznationalizarea.

In toamna anului 1941 unitati ale Armatei Romane au descoperit, langa Odesa, un tren de marfa; in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate prin peretii de lemn (Doar acest tren a cuprins 1.000 de victime).

Adulti, femei, copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia, cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului…

«Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare benevola»:

— pana in Septembrie 1940 trimisi in URSS (din Teritoriile Ocupate: 135.000 muncitori
— in Octombrie-Noiembrie: 19.200
— in Decembrie: 27.000
— Acestia erau «trimisi liberi».

Asasinatul individual, colectiv:

— arestatii mai putin periculosi erau deportati;
— periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se smulgeau scrisorile care trebuiau sa para expediate din… Siberia.
— la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. In Septembrie ’41 (trei luni dupa liberare) au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna – maini, picioare legate;
— la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Vaitoianu: 6 cadavre (5 barbati, o femeie), mainile legate la spate;
— la Cetatea Alba: 19 Aprilie 1941 – 19 cadavre;
— la Cernauti: inainte de 22 Iunie 1941 au arestat «prea multi, nu-i mai puteau transporta»; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos – au trecut cu tancurile peste ei.

Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu prin tara. S-a intors in 3 Iulie (1940). In gara Chisinaului toti muzicienii au fost suiti in camioane, dusi langa Orhei si impuscati in Valea Morii;

Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executati 15.000 ostatici si prizonieri romani, ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia Comandamentului de la Odessa.

Dupa o statistica sumara alcatuita de romani: intre 28 Iunie 1940 si 22 Iunie 1941 au fost asasinate sau moarte sub tortura circa 30.000 de persoane.

In ajunul Pastelor 1941, un grup de 40 de elevi de la Institutul Pedagogic nr. 2 din Orhei au redactat manifeste antisovietice – Dumitru Avramoglu: «Ne-am saturat de regimul si de painea sovietica! Vrem paine romaneasca! Jos Bolsevicii! Jos NKVD! Jos Stalin»

Tradati de o colega evreica, au fost arestati.

 In frunte cu profesoara, elevii majori: Anatolie Guma, Grigorie Mihu, Vichentie Eprov, Victor Bradeachi, Anatolie Cotun, Onisie Cozma au fost executati ca «spioni si tradatori de tara»; minorii au fost condamnati la cate 25 de ani.

 

 

 

 

 

Pe ocupanti îi impresionasera magazinele alimentare (…). Cumparau cantitati enorme de alimente. Mancau pe loc, pana li se facea rau. Trimiteau colete uriase la ei, in Rusia.
Spre uimirea localnicilor, Rusii cumparau mari cantitati de vase de bucatarie, mosorele de ata, zeci de metri pe panglica, ace de cusut, ace pentru masini de cusut nasturi – mai cu seama nasturi.

In magazinele de imbracaminte erau uluiti de ce se putea gasi – nu se atingeau de palarii, cravate (considerate «burgheze»).

Era frecvent ca rusoaicele sa iasa in oras imbracate in camasi de noapte, crezand ca sunt rochii de strada.

Au fost vazute purtand sutien peste rochii, peste bluze.

In noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (joi spre vineri), a inceput deportarea masiva a basarabenilor si a bucovinenilor.

Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel: «Numai 100.000») oamenii au fost deportati in Siberia.
«Intr-un sfert de ora sa fiti gata!»

De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane in fiecare vagon (de marfa).
Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari».

In judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite familiile;

in RSSM: barbatii au fost dusi separat in lagare de munca fortata, familiile in Siberia.

 

Numarul

 

La Comrat denuntatorul-sef: Rimanov. Spre deosebire de alti ticalosi, el nu s-a retras cu Armata Rosie dupa 22 Iunie 1941. Localnicii l-au linsat.

Pe drum (era iunie, vara), oamenii cereau apa. NKVD-istii le aruncau prin ferestrele zabrelite peste sarat, spunandu-le: «Na, apa sovietica pentru banditi Romani!».
«Supravietuitorii, cand primeau Adeverinta de reabilitare (!), constatau ca data condamnarii era cu cel putin un an ulterioara arestarii. Deci fusesera deportati fara decizie juridica.

Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941:
Serov – inalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSS Moldovenesti;
Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin (a fost executat odata cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!);
Nasedkin, seful Gulag-ului pe intreaga Uniune Sovietica (in luna Mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia si Bucovina de Nord);
Borodin – prim-secretar al PCM…

 

Bilantul unui (mai putin de) un an de putere sovietica:

— arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 Romani, reprezentand 12,23% din populatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, procentul victimelor avea sa urce la peste o treime din total.
— Foametea organizata intre 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane (vezi, pe larg in volumul Basarabia, la ed. Jurnalul Literar 2002).
— Arestarile in vederea deportarii din 1949: peste 11.000 de familii.

 

La Chisinau: din ziua de 28 iunie 1940: Etea (Petia?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul (un articol de ziar bulgar il desemna ca inginer) Steinberg (Strenberg) – locuitori ai orasului au pornit in patrulele de autoaparare, conduse de Tovarasa cu Parul Rosu, Rozenberg, de pe strada Armeneasca, sediul NKVD.

Ei au fost primii care si-au manifestat, pe strazi, bucuria de a fi fost „liberati de sub jugul mosieristilor Romani”, agitand listele negre (alcatuite de cine stie cand…) si urland amenintarea:

«Ne-a venit noua randul sa va ardem noi pe rugul Inchizitiei!» – daca i-ai fi intrebat cine/cand ii arsese pe rugul Inchizitiei (Basarabenii? Care nici nu stiau ce-i o Inchizitie?), ar fi pretins ca insasi intrebarea ta este, cum altfel: antisemita;

— tot ei s-au aflat in fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce incercau sa iasa din oras pentru a se indrepta spre Prut – coloane alcatuite din functionari, profesori, elevi, studenti;

— la indemnul si prin exemplul celor trei (dirijati de la sediu de Tovarasa-Rosie, Rosenberg), „populatia pasnica indignata” – alcatuita de evrei locali, adusi de peste Nistru (dar si dintre cei veniti din timp de peste Prut – nici o greutate:

atunci nimeni din Romania mosieristilor si burghezistilor nu avea nevoie de pasaport ca sa treaca Prutul de pe malul drept pe cel stang) – tineau deja pregatite: pietre, bate, vase cu uncrop, oale de noapte, pline.

Refugiatii romani au fost batuti cu pietre, opariti, ciomagiti, dezbracati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii si preotii cazuti la pamant, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevarat), apoi tarati si inchisi in subsolurile cladirilor Facultatii de Teologie, unde NKVD-ul amenajase una dintre inchisori, specializata in, mai cu seama, anchetarea ostasilor rapiti in timpul retragerii;

 

 

 

 

Inca o data – nu, nu e inutila repetarea: aceste acte de barbarie au avut loc incepand din 28 iunie 1940, in teritoriile revendicate de Sovietici – dar inca necedate oficial – si perpetuate mai cu seama de evrei asupra romanilor localnici.

In iulie 1941, dupa liberarea Chisinaului de bolsevici, in curtea Consulatului Italian, unde NKVD-ul isi stabilise unul din sedii, au fost dezgropate 80 cadavre, in majoritate ramase neidentificate, intr-atat fusesera mutilate (membre, capete taiate), batjocorite (organe sexuale in gura), arse la flacara in timpul „anchetei”, iar dupa moartea anchetatului cu var viu si cu acizi.

 Dupa resturile de imbracaminte, s-a dedus ca martirizatii fusesera preoti, studenti, elevi, ceferisti (dupa chipie);
S-a constatat ca in subsolurile Palatului mitropolitan fusesera amenajate celule individuale pentru „nationalistii Romani”;

 

 

 

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 12

Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, cateva cifre:

— La data de 7 Septembrie 1941, la Chisinau au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane gasite in gropile din curtile Consulatului Italian, Palatului Mitropolitan, Facultatii de Teologie – multe ramase neidentificate din pricina mutilarilor
— In mai putin de un an de ocupatie bolsevica s-au inregistrat in afara de… lipsa celor cca 300.000 refugiati in ce mai ramasese din Romania) in jur de 30.000 arestati, din care unii au fost impuscati pe loc, altii au fost deportati, au murit in detentie, au disparut…;
— In Basarabia, pe langa secerisul rosu al oamenilor, dintre 1940 – 1941 au fost dinamitate, incendiate de autoritatile sovietice: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor.

La aceste crime impotriva Romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au participat cu zel (si eficace) foarte, prea multi evrei, unii numiti de noua autoritate directori de scoli, de institutii, de colhozuri, de sovhozuri etc., insa cei mai numerosi erau voluntari in aparatul politico-represiv: partid, Komsomol, sindicat, militie, NKVD.

Dupa retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, in Iulie 1941, alde Rozenberg, Goldenberg, Axelrod, Beiner, Pikraevski, Brunn, Sternberg, Derevici, Fluchaser, Zuckermann, Glaubach, Burman, Glinsberg, chiar si marii rusi de la Popauti care, pe cand ucideau popi, declarau ca ei vor «Moldova pana la Seret!», au sters-o in furgoanele Armatei Rosii, in Kazahstan, nu au ramas, sa dea seama de faptele lor, oalele sparte le-au platit nevinovati, unii (medici, profesori, negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor.

Dar chiar daca cei ce scriu istoria o vor consemna potrivit adevarului istoric, fara a manipula cronologia – ce-ar fi?

Ar fi pedepsiti intr-un Nürnberg II (pe care il imaginam in romanul Ostinato, scris in Romania incepand din 1965) si marii-vinovati-comunisti, aflati de ani buni la adapost in Lumea Capitalista?:

in USA (unde nu sunt tolerati criminalii nazisti-fascisti; criminalii bolsevici, da, cu precadere „lucratorii” din politiile politice comuniste, fiice ale NKVD-ului – numai daca sunt evrei), in Germania (ca despagubiti);

in Franta ca pensionari ai Rezistentei, desi dupa razboi fusesera expulzati cu sutele ca spioni sovietici.

Dupa decenii de activitate in aparatele represive ale democratiilor populare, unde fusesera tot raul imaginabil (mai degraba din razbunare oarba si din interes material decat din convingere politica), au dat fuga la adapost la capitalisti plangandu-se ca, in Ungaria, in Cehoslovacia, in Polonia, in Bulgaria, in Romania (tovarasii-justi ca Perahim, Marcou, Mirodan, Maria Bonus, Tertulian, G. Horodinca, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Ana Novak s.a.) fusesera cumplit persecutati, in dubla lor calitate de… comunisti si de evrei !

In „prelungirea in Orient a Occidentului”: Israel, pensionarii NKVD, KGB, komisarii politiilor politice ale tarilor sovietizate isi petrec ultimele momente din viata lor dedicata triumfului bolsevismului in toata lumea (dar nu in Israel!), in reculegere, in pace si in „rugaciune-mistica” – nu era un pleonasm in gura lor atunci cand ii vanau, cu revolutionara daruire, pe nefericitii crestini din Tarile Comunismului Biruitor.

Din pacate, nu.
Ceea ce nu inseamna ca cei care pot da glas indignarii – sa taca.

Vorba mea: «Daca tac ma doare si mai tare».

Paul Goma

 

 

 

 

 

01/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: