CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DECLARAŢIA Clubului Istoricilor din Republica Moldova privitoare la decizia preşedintelui Dodon de a celebra în data de 24 august „eliberarea Moldovei de fascism”

 

 

Preşedintele Republicii Moldova (RM) Igor Dodon a decis să celebreze pe data de 24 august 2017 numita de el „eliberare a Moldovei de fascism”.

Aducem la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pentru populaţia interfluviului Pruto-nistrean, anul 1944 a fost unul deosebit de dramatic.

În primăvara acelui an trupele Frontului II Ucrainean au cucerit partea de nord a RM şi au impus cu forţa armelor populaţia băştinaşă să întreţină cu hrană militarii sovietici, fără ca aceştia să plătească produsele alimentare, ceea ce făceau trupele române și germane în ajun. 

Să presteze gratis diverse sericii, să restabilească căile ferate Râbniţa-Floreşti şi Bălţi-Edineţ, să curețe Prutul de „munţi de cadavre, ce împiedicau curgerea apei”. Cunoaştem modul barbar al sovieticilor de purtare a războiului împotriva Germaniei hitleriste şi aliaţilor acesteia.

Acest mod de luptă nu ne-a ocolit pe noi: în conformitate cu decizia Consiliului Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti (CCP al RSSM) din 29 aprilie 1944, bărbaţi, femei şi copii din raioanele Orhei, Susleni, Criuleni, Bravicea au fost mânaţi la anihilarea minelor, puse în pământ de forţele militare germane şi române la retragere.

Numai în raioanele Corneşti şi Ungheni au fost curăţate 105 ha de terenuri minate, pe care şi-au găsit moartea sau au fost rănite 377 de persoane civile, basarabeni.

Oamenii erau impuşi să se ia la braţ unul cu altul şi să meargă pe câmpul minat. Nenorociţii care călcau pe mine erau sau ucişi, sau grav răniţi. Ultimii au fost împuşcaţi de trupele NKVD, altfel spus – au fost „eliberaţi” de chinuri.

Linia frontului s-a stabilizat pe segmentul Ungheni-Orhei şi la est spre Nistru. Pentru a se pregăti de ofensivă (viitoarea operaţiune militară, numită de sovietici „Operaţiunea Iaşi-Chişinău”), Înaltul Comandament sovietic a decis la 5 mai 1944 să evacueze populaţia din zona frontului înspre nordul RSSM.

Conform deciziei CCP al RSSM din 8 mai 1944, toată populaţia din raioanele Ungheni, Corneşti, Bravicea, Orhei, Susleni, Dubăsari, Slobozia şi Criuleni urma fi evacuată, iar din raioanele Făleşti, Sângerei, Chiperceni, Grigoriopol şi Tiraspol – evacuată parţial. Conform surselor arhivistice, au fost evacuate cu forţa 71 461 familii, care numărau 263 777 persoane.

Autorităţile comuniste nu au creat condiţii pentru evacuarea oamenilor şi nu era nici o siguranţă că proprietăţile lăsate vor fi ocrotite.

Între altele, remarcăm lipsa condiţiilor sanitare şi de igienă, ceea ce a dus la o explozie a tifosului exantematic (în iunie 1944 de această maladie erau afectaţi 4 351 persoane, în rezultat câteva mii au murit).

La 20 august 1944 trupele sovietice au trecut în ofensivă, iar la sfârşitul lunii oamenii, supuşi evacuării, s-au întors la casele lor. Ei nu puteau crede ochilor.

,,Bravii,, militari sovietici nu doar au curăţat depozitele şi beciurile oamenilor de provizii şi băuturi, dar au şi scos uşi, ferestre, au rupt garduri etc., toate acestea sub pretextul  „necesităţilor de război”. 

Întorşi din numita „evacuare”, slăbiţi de foamete şi boli, „oamenii şi-au găsit casele distruse, iar averea prădată.

Într-o stare deplorabilă erau şcolile, clădirile administrative, bisericile”.

Cităm din memoriile dlui Efim Şalin:

„Pe la sfârşitul lui august [1944] am primit o veste nespus de îmbucurătoare. S-a anunţat ca fiecare să se întoarcă la casele lor. Îmi amintesc cât de înviorată era ziua aceea. Drumul se îndesea cu căruţe, unii o luau de-a dreptul pe jos, că ar fi mai aproape.

Iar când am ajuns în sat ne apucase o mare jale. Satul [Ocniţa-Răzeţi, comuna Cucuruzeni, raionul Orhei] era de nerecunoscut: ogoarele nefiind semănate, erau îmburuienate de nu se vedea omul… Îmi amintesc că în acea zi mama nu se mai putea opri din plâns, de cum arăta casa şi ograda noastră: buruiană toată ograda ca la tot satul, toate uşile de la casă, sarai şi de la beci erau luate, iar ferestrele erau stricate.

În beci rămăseseră numai butoaiele goale cu fundurile găurite de gloanţe, care pluteau în vinul vărsat şi amestecat cu apă de ploaie. Multe lucruri din casă nu s-au mai găsit…”.

Peisajul era apocaliptic: case transformate în grajduri pentru cai, biserici vandalizate, cu icoane găurite de gloanţe şi călcate cu picioarele. Făptaşii dezastrului sunt cunoscuţi: militarii brigăzii motorizate nr. 56 a Armatei 52.

La 23 august 1944, la Bucureşti, regele Mihai I a ordonat arestarea mareşalului Ion Antonescu, a numit un alt prim-ministru, a anunţat ieşirea României din războiul împotriva statelor şi popoarelor Coaliţiei antihitleriste şi a declarat război Germaniei.

La 24 august 1944 trupele sovietice au cucerit oraşul Chişinău – capitala RSSM. Acea zi a fost considerată de sovietici ca „ziua eliberării Moldovei de sub cotropitorii fascişti germano-români”.

Operaţiunea militară „Iaşi-Chişinău”, numită „cea de-a şaptea lovitură stalinistă”, între altele, s-a încheiat cu restabilirea regimului comunist în întreaga RSSM.

Reprezentanţii regimului totalitar sovietic (militari, activişti ai PC (b) din URSS, administratori) s-au comportat deosebit de brutal cu populaţia băştinaşă.

Ei îşi dădeau aere de „eliberatori” şi „victorioşi”, mulţi din ei, în stare de ebrietate, arestau şi maltratau populaţia civilă, violau sau încercau să violeze tinere sau femei etc., etc.

Revenită în Basarabia (RSSM), puterea sovietică a realizat mobilizarea totală a bărbaţilor pe Frontul de Est.

Dacă până la venirea Armatei Roşii pe teritoriul numitei RSSM, în localităţile rurale erau 343 000 bărbaţi, în decembrie 1944 rămăsese doar 77 719.

Restul – 265 281 – au fost mobilizaţi în felul următor: în Armata Roşie (Fronturile 2 şi 3 Ucrainene) – 123 776 persoane,  în districtele militare Harkov, Odesa şi Kiev –  91 978 persoane, în NKVD – 378 persoane, în unităţile militare dislocate la frontiera cu România – 966 persoane. 

Restul bărbaţilor, de regulă – de alte etnii decât români (găgăuzi, cehi, unguri etc.), dar şi români, au fost trimişi la întreprinderile industriei grele din Federaţia Rusă sau la scos cărbune în minele din Donbas.

A treia parte din cei mobilizaţi au fost trimişi forțat la şcoli de meserii (de ucenici) –  FZO – şcoli din cadrul uzinelor şi fabricilor.

Bărbaţii moldoveni, mobilizaţi la front, de multe ori – tata cu feciorii, sau fraţi, rude – necunoscând limba rusă, neinstruiţi, au fost trimişi pe cele mai primejdioase sectoare ale Frontului – la Balaton (Ungaria), la Königsberg sau Berlin (Germania) -, unde au fost folosiţi în calitate de carne de tun.

Circa 50 000 de moldoveni nu s-au întors de pe câmpurile de luptă. Dar pentru basarabeni războiul nu s-a încheiat la 9 mai 1945, odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei.

Ei au fost urcaţi în trenuri şi duşi să lupte împotriva Armatei japoneze în Manciuria şi nordul Coreii, pentru satisfacerea ambiţiilor politice ale regimului stalinist.

În memoriile fiului lui Stalin Vasiliy, „De tata nu mă dezic”, publicate postum,  în 1964, în ziarul Jeminjibao (China) și editate în premieră recent la Moscova, autorul regreta că unele popoare sunt dezbinate.

Drept exemplu, generalul Vasiliy Stalin a adus Ucraina, Bielorus, Coreea și… Moldova.

Urmările acestei politici au avut efecte dezastruoase pentru noi.

Apăruse problema demografică: depopularea forţată a satelor de bărbaţi – principala forţă de muncă din agricultură, a apărut decalajul bărbaţi-femei, natalitatea a scăzut dramatic etc.

Tinerii plecaţi pe şantierele Federaţiei Ruse sau Ucrainei au fost folosiţi ca forţă de muncă ieftină, necalificată, prost îmbrăcată, hrănită, salarizată.

În consecinţă – am avut familii distruse, populaţie înfricoşată, supusă rusificării şi altor abuzuri din partea autorităţilor comuniste. 

Aşadar, ceea ce a urmat actului din 24 august 1944 a însemnat un dezastru  pentru basarabeni.  Am avut mii de tineri şi mai în vârstă care nu s-au mai întors de pe fronturi, tineri  trimişi la munci  grele, în condiţii vitrege, peste frontierele RSSM, mulţi din ei nu s-au întors, rămânând cu traiul, la locurile de muncă, întemeindu-şi acolo familii.

Pe teritoriul RSSM s-a instaurat administraţia sovietică  îngâmfată, mereu  în stare de ebrietate (cu excepţii, bineînţeles), adusă cu tot cu familii, stabilită în apartamentele, confiscate de la proprietarii de drept şi de fapt.

Să nu se lase impresia cum că moldovenii au fost entuziasmaţi de „eliberatorii” care „uitaseră” să plece.

Basarabenii au opus rezistenţă  armată ocupantului sovietic: au fost cazuri de revolte armate; bărbaţii s-au ascuns în faţa mobilizării totale, promovate de ocupantul bolşevic etc.

Igor Dodon doreşte să sărbătorească începutul marii tragedii a basarabenilor – 24 august 1944 – punctul de pornire a re-comunizării României dintre Prut şi Nistru, a celei de-a două ocupaţii sovietice, numită de Dodon „eliberare”.

Basarabenii au mai fost „eliberaţi” în anii 1946-1947: datorită politicilor, promovate de sovietici, a FOAMETEI, organizate de Kremlin şi subalternii acestuia de la Chişinău, 200 000 de concetăţeni de-ai noştri, umflaţi de foame, au „eliberat” spaţiul terestru, trecând la cele veşnice.

În 1949, apoi 1951, alte mii de basarabeni au „eliberat” pământul natal, fiind trimişi, pentru vecie, în Siberia sau nordul Kazahstanului.

Aflăm din comunicatul pentru presă al preşedintelui RM Igor Dodon că la grandiosul concert din Piaţa Marii Adunări Naţionale, alături de Orchestra prezidenţială, va evolua corul arhieresc de la Mănăstirea Curchi.

Nu este pentru prima dată când Biserica ortodoxă proKremln  se implică în manifestări politice: în loc să aprindă lumânări în biserici şi să ţină slujbe de pomenire pentru cei morţi într-un război blestemat de toată lumea (afară de miile de morţi ale băştinaşilor, în 10 zile, Armata roşie a pierdut 67 130 de militari, morţi şi răniţi), iată că cinstitele feţe bisericeşti vor interpreta melodia „Smugleanka, moldavanca” – un cântec cu îndemnuri expansioniste din 1940 (cuvintele aparţin poetului Iakov Şvedov, muzica –compozitorului Anatolii Novikov), care a anticipat raptul sovietic al Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa.

În plus – pe scena din Chişinău vă apărea Grigorii Leps, un susţinător fervent al preşedintelui Vladimir Putin, declarat persona non grata în SUA pentru legăturile acestuia cu lumea criminală  din Rusia.

Din 2015  Gr. Leps este declarat persona non grata şi în Ucraina.

Având în vedere cele expuse mai sus, membrii CIRM se pronunţă categoric împotriva unor astfel de manifestări respingătoare („dansuri pe morminte”), organizate de preşedintele Igor Dodon. Cerem partidelor politice din RM să protesteze împotriva dezmăţului socialist.

Rugăm cetăţenii RM să conştientizeze sensul acestor „evenimente” dodoniste şi să acţioneze conform îndemnului inimilor şi conştiinţei lor.

Adoptată la 21 august 2017, Chişinău    

SURSA:  

 http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=2338#more-2338  

 

 

 

NOTĂ :

      Ziua de 28 iunie 1940 fusese declarată, printr-un decret semnat de președintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, „Ziua ocupației sovietice” în Republica Moldova şi a comemorarii victimelor regimului totalitar comunist şi cerea Rusiei sa-si retraga urgent trupele de pe teritoriul Republicii Moldova.

Curtea Constituţională de la Chisinau a declarat neconstituţional decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice. Curtea şi-a motivat decizia prin faptul că, prin acest decret, s-a incercat să se dea o interpretare juridică unui eveniment istoric.

Decretul fusese atacat de un grup de comunişti care considera că Ghimpu a încălcat articolul 15 din Constituţie si că scindează societatea şi unitatea poporului.

La rândul ei, Duma de Stat a Rusiei a condamnat decretul, într-o declaraţie votată în unanimitate, în care se spunea că „este nu numai un act al unei campanii politice planificate, indreptată împotriva relaţiilor ruso-moldovene, ci şi o încercare directă de a denatura faptele istorice, de a revizui istoria mondială şi totodată de a justifica eşecul politicii duse de puterea din Moldova”.

 

 

Anunțuri

28/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 1 comentariu

Ungaria,Trianonul şi „jihadul” împotriva României

 

 

 

 

 

27/08/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un eseist care masacrează istoria noastră – Lucian Boia. VIDEO

 

 

Imagini pentru lucian boia photos

 

Istoria poporului român de la Rösler la Lucian Boia

În privința exprimării adevărului istoric, cărțile de după 1989 ale lui Lucian Boia (profesor universitar doctor, plătit de statul român la Universitatea din București) nu sunt cu nimic mai presus de vestita teorie a „spațiului vid” a lui Eduard Robert Rösler („Romänische Studien. Untersuchungen zur älteren Geschichte Rumäniens” [Studii românești. Cercetări asupra istoriei mai vechi a României], Leipzig, 1871).

Și nici cu aberațiile insultătoare ale lui H.R. Patapievici, care are măcar circumstanța că e alogenetic. Dar Lucian Boia?

 

 

 

Cărțile sale,, Istorie și mit în conștiința românească” și „Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, apărute la Editura Humanitas, sunt extrem de periculoase pentru conștiința identitară, pentru că orice distorsiune istorică venită din partea unui specialist, recomandat ca atare de titulatura academică, îi dezarmează mental pe cititorii români neavizați și îi înarmează politic pe dușmanii neadormiți ai României.

Iar scuza autorului de la ultima carte („Nu este o istorie «completă», ci un comentariu: o suită de interpretări, în jurul unor probleme-cheie“) nu este de fapt, o scuză, ci o probă incriminatorie.

Pentru că, de fapt, Lucian Boia îi recuză pe toți istoricii de până la el ca fiind autori ai ideilor de-a gata, ai prejudecăților și falsurilor istorice.

 

 

 

 

 

Urmările unor asemenea cărți (care sunt ele însele, de fapt, falsuri sau răstălmăciri istorice) pot fi dezastruoase.

Mai ales acum când, după 25 de ani de „democrație intensivă”, singura armă de apărare care ne-a mai rămas împotriva deznaționalizării conștiințelor este istoria.

Iată ce scrie un autor maghiar, Dini G. Jónas, despre ultima carte a lui Lucian Boia, apărută anul trecut la (unde se putea altfel?) editura HUMANITAS:

 

Adevăr istoric contra mitologie naţională

Unul dintre miturile cele mai înrădăcinate ale românilor, ridicat până şi la nivel de sărbătoare naţională, este cel al Unirii de la 1 decembrie 1918. Aceasta ar   fi fost un act entuziast al întregului popor ardelean. 

Care este însă adevărul istoric? Ni-l spune chiar reputatul istoric român, domnul profesor Lucian Boia, în cartea sa „Primul război mondial”, apărută anul trecut la Editura Humanitas.

Cu obiectivitate și moderaţie, eminentul istoric arată cum un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis unirea, fără să ţină seama de celelalte naţionalităţi ardelene.

Care ar fi fost însă dorinţa lor reală? Probabil, influenţaţi de cultura maghiară, care înregistrase în ultimii ani progrese repezi printre ei, ar fi preferat să rămână în graniţele Ungariei, cu o largă autonomie, la egalitate cu celelalte naționalităţi conlocuitoare (sârbi, croaţi, slovaci etc.).

De altfel, aceşti intelectuali nu reprezentau, conform obiectivului recensământ maghiar din 1910, decât aproximativ o treime din populaţia oraşelor.

Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire. Autorul stabileşte apoi o serie de adevăruri istorice.

El arată cum imperialistul Brătianu a cerut, pentru a intra în război, teritoriul până la Tisa.

Apoi, cum catastrofala armată română a intrat repede (probabil în câteva zile) în derută, în contrast cu puternica armată austro-ungară, în care multiplele nationalităţi au arătat atâta entuziasm.

În sfârşit, cum injustul Tratat de la Trianon a răpit Ungariei şirul de trei oraşe din apropiere de frontieră, ca, de exemplu, cel denumit de localnici Sătmar, în maghiară Szatmar (nu denumirea oficială românească actuală de Satu Mare).

Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritar maghiar.

Lucrarea domnului Boia ar trebui cât mai repede tradusă în limbile de circulaţie internaţională, ca şi în maghiară.   

Dini G. Jónas

8 aprilie 2015

Din fericire, nu toți istoricii împortășesc interpretările lui Lucian Boia. Iată ce scrie reputatul istoric Ioan Scurtu (profesor universitar doctor, ca și Lucian Boia) despre lucrările colegului său de breaslă și ale „comunității intelectuale” ale acestuia:

„Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român.

Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”.

Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.

Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ.

 

 

 

Foto: Profesor universitar doctor

Ioan Scurtu

 

Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri.

În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală.

Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”.  

Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. – sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor.

Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”.

Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere.

Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit.

Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale”.

Luate punctual, teoria lui Eduard Robert Rösler și „părerile” lui Lucian Boia, nu seamănă între ele, dar merg în aceeași direcție și urmăresc același scop: estomparea sau anularea identității istorice a poporului român.

Acesta, conform lui Rösler, s-ar fi format la sud de Dunăre, de unde ar fi emigrat la nord de fluviu.

Teoria nu a fost inițiată de el, însă îi poartă numele, ca urmare a publicării, în 1871, a cărții sale „Romänische Studien”.

Lucian Boia merge mai departe și consideră că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri.

Rezultatul este același iar articolul lui Dini G. Jónas îl ilustrează destul de clar.

Nu ne rămâne decât să ne rescriem istoria. Echipa de „röslerieni” este făcută iar Lucian Boia este dispus să o coordoneze.

 

Sursa:

http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/ 

 

Să urmărim atenţie în cele ce urmează acest videoclip în care se fac comentarii desp+re tezele antiromâneşti promovate de Lucian Boia:

 

 

13/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: