CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM AM AJUNS SĂ NE PROCOPSIM CU BĂSESCU?

Rămâne, pentru mine, de neînțeles de ce faptele, informațiile și opiniile privitoare la cariera lui Traian Băsescu sunt sintetizate atât de târziu. Presa românească, mai ales anumite posturi de televiziune, l-au atacat de mulți ani. Fără efect.

Simpatia și solidaritatea unui segment electoral, cel după chipul și asemănarea lui Băsescu, naivitatea altui segment, susținerea financiară și morală a «prinților electori», au păstrat departe de mânia electoratului, care vedea ce era de văzut, catastrofala gestiune și populismul ieftin al președintelui.
-Dan Culcer –

Ion Coja. Cine ne-a pricopsit cu Băsescu?

Acum, când anii de preșidenție ai lui Băsescu se dovedesc a fi nu numai ani pierduți, ci și anii cei mai păguboși din istoria noastră, întrebarea care ne bântuie dureros prin minte este cum de a ajuns un asemenea individ să conducă o țară! Să ne conducă pe noi, românii, care nu suntem chiar ultimii proști de pe planeta asta!…

Pentru acest accident deopotrivă rușinos și catastrofal, aud felurite explicații, începând cu defecțiunile sistemului așa zis democratic și terminând ezoteric prin invocarea ghinionului nostru românesc, atât de activ în ultima sută de ani!

Stupoarea cea mai mare o stârnește faptul că înainte de a fi ales președinte de țară, individul avea cel mai greu dosar penal la tribunal, pentru mari și bine cunoscute prejudicii aduse economiei naționale, în principal pentru dispariția flotei, la care s-ar adăuga dezastrul din CFR, început tot sub oblăduirea sa. Și multe altele! Ce i-a împiedicat pe magistrați să-și facă datoria față de noi, păgubiții, și față de infractor?

     1. Băsescu, spun unii, este așa cum este. Dacă nu ne-am dat seama ce este de capul lui, nu este vina lui. Este, zic aceștia, vina noastră, a societății românești, a electoratului, a poporului român, că l-am făcut președinte. Concluzia: popor de năuci, de adormiți!

     2. În principiu, un popor, o comunitate de oameni, cum se apără de ne-oameni ca Băsescu? Destul de simplu. Societatea omenească seamănă mult cu un organism viu! Când un organism este agresat, pus în pericol de o celulă stricată sau de un corp străin, organismul reacționează prin celulele sănătoase aflate în vecinătatea celulei care pune în pericol întreg organismul.

Dacă infecția se produce la genunchi, reacționează celule din zona genunchiului, nu celulele de la cot sau din creștetul capului!
      La fel, în societatea omenească, într-o comunitate, când se ivește un ins periculos pentru ceilalți, primii care semnalează pericolul și încearcă să-l izoleze, să-l facă inofensiv, sunt sau trebuie să fie oamenii din preajma individului: vecini, colegi, rude…
     Care este situația lui Băsescu?

     3. Este lucru sigur că, dacă nu interveneau evenimentele din decembrie 1989, numele lui Traian Băsescu nu ajungea niciodată să fie cunoscut de toți români. Prin deducție logică, numele respectiv nu ajungea nici să fie vreodată înjurat de toți românii! Politica și serviciul de cadre al PCR nu ar fi admis niciodată ca un astfel de individ să urce prea sus.
      Ce s-a întâmplat cu Băsescu după decembrie 1989?

     4. După 22 decembrie, cu Traian Băsescu s-a întâmplat lucrul cel mai normal cu putință: Colegii și mai ales subordonații săi, de comun acord și cu superiorii acestuia, l-au dat afară pe Băsescu din funcție și din servici, din funcția de mare director pe care o avea în Portul Constanța! L-au dat afară cu huiduieli! Au ținut oamenii muncii ședință în Portul Constanța, unde lucra ca director neisprăvitul, și au fost cu toții de acord să se lepede de el ca de un corp străin, ca de unul care nu era de-al lor etc.

La Ministerul Transporturilor, din partea oamenilor muncii din toată Țara, au venit în zilele acelea câteva zeci de propuneri de îndepărtare din funcție a unor directori. Printre ei și Băsescu al… al nostru! Cu alte cuvinte, oamenii care îl cunoșteau pe Băsescu câte parale face și-au făcut datoria de cetățeni și de slujbași, denunțându-l ca pe un ins fără valoare ca om, ca navigator, ca șef sau coleg! Un impostor!
     Orice societate pe acest principiu funcționează: cei care îl cunosc, care au lucrat cu persoana în cauză sunt primii care trebuie să bareze, dacă este cazul, drumul impostorului. Sau, dimpotrivă, dacă este cazul, să-l susțină!

Așadar, cariera lui Băsescu, atât de fulminantă după 1990, nu a avut sprijinul colegilor, al celor care îl cunoșteau cel mai bine!… Opoziția, în cunoștință de cauză, a colegilor trebuia să-i îngroape Băsescului toate veleitățile de parvenire! Putem spune că noi, ca popor, prin reprezentanții noștri autentici – colegii Băsescului, prin anturajul uman al acestuia, ne-am făcut datoria și l-am demascat pe neica nimeni că nu-i nimic de capul său! În mod normal, nu mai trebuia să se audă de Băsescu decât, cel mult, prin sălile tribunalelor și la apelul de seară al penitenciarelor etc.
     Cum spuneam mai sus, când apare în organism o infecție, reacționează celulele din jur ca să apere restul organismului! Celulele din corpul care este ființa poporului român au reacționat normal, firesc, și-au făcut datoria!
     Așadar, la întrebarea: cum a fost posibil ca un om ca Băsescu să ajungă președinte?! Ce popor sunt românii ăștia de și-au ales așa președinte?, răspunsul este acesta: Românii sunt un popor normal, ei au reacționat normal prin cei din anturajul lui Băsescu și l-au pus pe goană pe Băsescu!
      La fel și cu alt individ care sfidează poporul român: Patriciu! Cum a ajuns atât de bogat un ins mediocru intelectual și cu hibe de caracter vizibile de la prima vedere?!
      Societatea românească a reacționat normal și în cazul Patriciu! Când Petre Roman – alt neavenit, l-a propus ministru pe Patriciu, s-a produs o veritabilă revoltă de indignare a studenților și profesorilor de la Arhitectură! Au ieșit în stradă, au trimis scrisori etc. Audiat la comisia parlamentară, Patriciu a fost respins… Trebuia să fie punctul terminus al carierei sale! Dar nu! Pe căi ocolite, evitând verdictul de respingere al celor care îl știau câte parale face, s-a îmbogățit peste noapte, nu investind, nu prin spirit întreprinzător!

Nu a pus în mișcare mii de oameni care să producă ceva după ideile sale! Ci s-a priceput să fure! Să fure și atât! Să fure de la stat! Pe care a avut și cinismul să-l declare „cel mai prost administrator”! Te cred!…
      A mai furat Patriciu și de la particulari, dar sume mici, găinării de câteva milioane! Restul, până la miliardele cu care se laudă, a furat de la statul român, din buzunarul anonim, aflat în custodia guvernanților din care s-a priceput să facă complici la marea delapidare! Priceperea asta a avut-o Patriciu! În aceasta a constat competența și talentul său! Priceperea de a corupe înalți funcționari, inclusiv prim miniștri! E și ăsta un talent…

3. Revenim la Băsescu. Primul care se face vinovat de ascensiunea nemeritată sa ipochimenului este Corneliu(?) Burada, ministrul post-decembrist al Transporturilor. Acesta, după ce a aprobat hotărîrea luată de colegii directorilor demiși, la câteva zile se răzgândește și face excepție cu unul singur dintre acei directori alungați, face excepție cu numitul Băsescu. Revine asupra primei decizii și îl repune în funcție. Evident, n-a făcut-o din proprie inițiativă, ci la cererea cuiva. A cui? A primului ministru Petre Roman, a președintelui Ion Iliescu?… A cuiva mai puternic decât cei doi?… Au fost în zadar protestele celor din Portul Constanța, articolele din presă, dezvăluirile care s-au adăugat la ce știau toți din port!
      Din păcate, reacția de apărare a corpului social a fost surclasată de intervenția din afară a cui? Aceasta este marea întrebare? Cine s-a ocupat de cariera lui Băsescu, susținându-l din umbră și împotriva tuturor defectelor și tarelor care îl marchează pe individ atât de evident ca persoană nedemnă de o funcție de stat mai înaltă?!

     4. Băsescu va avea acordul celor doi, numiții Petre Roman și Ion Iliescu, atunci când va fi instalat ministru al Transportului, după alegerile din 20 mai 1990. Adică la numai câteva luni, vreo trei, după ce colegii săi l-au dat afară, Petre Roman l-a adus la București, căci la Constanța nu voia nimeni să-l mai ia în serios ca director!… Și l-a făcut ministru! Mai mare peste toți directorii din toată Țara!…
     Unii îi reproșează lui Băsescu, ca ministru al transporturilor, că a pus la dispoziția minerilor trenurile cu care aceștia au năboit în București în iunie 1990. Nu avea cum să n-o facă, ordinul venise de la primul ministru și de la Președintele Țării. Din proprie inițiativă Băsescu va face cu totul altceva!
     Și anume va declanșa o  vastă strategie de distrugere a transporturilor din România!
     …Va începe cu CFR-ul. El, Băsescu, a inaugurat suspendarea trenurilor de călători, cât mai multe, pentru a face rentabile firmele private de transport auto de persoane. Safteaua a făcut-o cu trenul Craiova – Cluj-Napoca. În ziua când acest tren n-a mai circulat, în fața gărilor de pe traseu au apărut ca prin farmec autobuzele unei firme mascate de-a lui Băsescu! Călătorii care nu mai găseau la peron acceleratul Craiova – Cluj Napoca au fost invitați în piața gării să ia autobuzele lui Băsescu!

     În timp, s-a dezvoltat o rețea auto care concurează și e pe cale să falimenteze CFR-ul. Proprietarii acestei rețele sunt Băsescu și alți miniștri ai Transporturilor care i-au urmat… Ca să meargă treaba bine, ministerul a avut grijă să bage în reparații cele mai circulate rute, astfel încât trenurile să circule cu viteze din secolul al 19-lea.

Cel mai bun exemplu, linia București-Constanța. Când eram student, drumul dura 2 ore și jumătate! După 1990 a durat și șapte-opt ore! Vreme de aproape 15 ani! Cum să nu preferi incomodul autobuz, care te scutea totuși de cele 3-4 ore suplimentare?!
      Este mai puțin cunoscută contribuția decisivă a Băsescului la distrugerea CFR-ului! Deopotrivă călători și marfă!… Va continua această lucrare diabolică după 1966, când va reveni ca ministru la transporturi!
      Cine l-a pus ministru?
      Doi mari criminali: Petre Roman și Ion Iliescu! Și cu Emil Constantinescu, trei!
      Nu cred că exagerez numindu-i criminali. În cel mai bun caz, cozi de topor! Ale unui topor pe care l-a acționat o mână străină, ascunsă de privirile noastre, nouă rămânându-ne să vedem numai efectele: distrugerea României!
      Distrugerea flotei a fost un dezastru mai evident, mai spectaculos, mai bine mediatizat. A ajuns și pe mâna justiției! De bine, de rău, aceasta era cât pe ce să-și facă datoria, trimițându-l în judecată pe „terminator”! S-a opus clasa politică: lichidarea flotei nu l-a îmbogățit numai pe Băsescu! Complici la jaf au fost și alți tovarăși de structuri mafiote, din actualul PSD mai ales. Și din alte partide parlamentare. Alături de Băsescu, bunăoară, trebuia să meargă la tăiat stuf și Miky Șpagă, fostul factotum al PSD!… Domnul Iliescu și gașca pesedistă ar trebui să ne explice măcar acum de ce n-au lăsat justiția să-și facă treaba în 2004 sau mai înainte în dosarul Flota!
      Nici acum n-ar fi prea târziu!

      5. Erbașu… Cazul Erbașu… Cu o seară sau două înainte de a fi asasinat printr-o sinucidere înscenată, Erbașu apăruse la OTV și-l acuzase pe Băsescu de lucruri foarte grave. Erbașu s-a angajat la acea emisiune că va veni în zilele următoare cu documentele despre care vorbise! N-a mai apucat… Nu! Nu insinuez nimic cu adresă la persoana lui Băsescu. Dar mă întreb totuși cine era interesat ca Băsescu să nu-și încheie cariera politică?!

      6. Ca parlamentar în toate legislaturile, cred că Băsescu deține un record greu de egalat: n-a luat niciodată cuvîntul în plen, să susțină vreo idee, vreun amendament!… S-ar putea să mă înșel. Ar merita verificat! Nu m-ar mira să am dreptate! De ce n-a luat Băsescu cuvîntul în Parlament? Simplu de ce! Pentru că astfel de intervenții nu au niciun efect, sunt timp pierdut pentru un ins ca el. Nu are nicio idee politică în cap! Are numai scheme ale unor diversiuni și mișculații, de tot felul! Eficiente pentru Băsescu sunt întâlnirile și aranjamentele de taină, din culisele vieții politice! În așa ceva s-a dovedit a fi maestru!

      7. Căpitanul de vas Băsescu a avut o singură calitate prin care și-a atras simpatia marinarilor: știa să aranjeze la vamă să treacă fiecare marinar cu „buful” adus din voiaj! Prin experiența astfel căpătată de Băsescu, vama a devenit mai târziu un domeniu de excelență al PDL. Aproape un monopol!
     A comandat petroliere, adică tipul de vas comercial cel mai comod, care dădea bătaie de cap foarte puțină, atât la încărcare, cât și la descărcare. Trebuia să fii un favorit al regimului ca să primești comanda unui petrolier… Examenul cel mai important pentru un comandant de vas l-a dat cu dispensă de a nu se prezenta la toate probele de examen… Cum spuneam deunăzi: gradul bate funcția de examinator, de profesor…

      8. Are o mare calitate: știe să fie convingător atunci când minte. Probabil pentru că este greu să te uiți în ochii săi și să-l citești ce-i poate pielea… Nu-ți dai seama când – semn că l-ai prins cu minciuna!, își ferește privirea!…

     9. A avut consilieri inventivi în materie de furat voturile, de falsificat alegerile. A inventat și el scheme pentru a frauda alegerile. O mulțime! Dar acesta este un subiect prea tehnic. Cu altă ocazie!  
     Schema cea mai utilizată de Băsescu a fost să cumpere sau să șantajeze oameni din tabăra adversă! L-a costat enorm fiecare scrutin, dar a știu să nu iasă în pagubă per total! Dimpotrivă! A recuperat cu vârf și îndesat!
    Cei mai mulți bani l-au costat voturile favorabile de la Curtea Constituțională.

     10. N-ar fi reușit mare lucru Băsescu dacă nu l-ar fi ajutat adversarii. De altfel, așa zisa adversitate dintre partidele noastre parlamentare este o mare cacealma! La nivelul liderilor, toți fac parte din aceeași „echipă de zgomot”, a marelui scamator! A Marelui Manipulator!   
     Scamatoria cea mai mare fiind aceea de a controla din același loc și puterea, și opoziția! Iar cine nu poate fi controlat, este scos din joc! Vezi soarta PUNR, a PDAR, a PSM, a ecologiștilor. A lui Șerban Săndulescu, Antonie Iorgovan…

     11. La alegerile prezidențiale din 2009 s-au petrecut lucruri tare ciudate. Este lucru sigur că Băsescu nu a avut voturile necesare. În principiu, i-au lipsit mai multe voturi decât putea el să fure! Lumea se lămurise cine este individul! Poporul român și-a făcut datoria și nu i-a mai dat votul! Se pare că nici în 2004 n-a avut voturile necesare. Și totuși a reușit să ne păcălească încă o dată! Cum a făcut?

      12. Ajutorul cel mai important l-a primit de la …Crin Antonescu! Părerea mea!
      ….Acest veritabil candidat contra naturii sale intime, conform înțelegerii dintre el și Mircea Geoană, dintre PNL și PSD, ar fi trebuit să-l atace pe Băsescu „din toate pozițiile”. Avea și argumente temeinice, irefutabile, iar de gură este mai mai bun ca Băsescu! În confruntările cu Băsescu l-a pus în umbră pe falsul constănțean. Numai că atunci când s-au întâlnit toți trei, nevrednicul Crin în loc să-l atace pe Băsescu, s-a dat la Geoană, l-a ironizat, l-a atins și sub centură, i-a pus bine în evidență punctele slabe.

De ce acest act de veritabilă trădare? Individul, amețit de succesul de galerie din confruntarea cu Băsescu și-a făcut socoteala că ar putea intra el în turul doi în locul lui Geoană! N-a ajuns în turul doi. A ajuns Geoană, dar cu un mare deficit de voturi cauzat de atacurile neloiale ale lui Crin Antonescu! Cei mai mulți dintre cei care l-au votat pe Crin Antonescu, în turul doi nu l-au votat pe Geoană! Mesajul lui Crin Antonescu, de susținere a lui Geoană, rostit neconvingător, mai mult i-a iritat! Cred că acesta a fost și efectul urmărit!…

      13. Din păcate, lui Mircea Geoană i-a lipsit sprijinul propriului partid, mai exact spus, sprijinul lui Iliescu și Năstase, cu cohorta de lachei ai acestora, în frunte cu Ponta, cel care ar fi trebuit să fie sufletul campaniei lui Geoană! Și n-a fost!
      Fac o dezvăluire foarte importantă și-mi asum orice răspundere pentru ce spun: în strategia lui Iliescu de a recăpăta controlul asupra PSD, un succes al lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale însemna încheierea carierei politice a lui Iliescu. Îl obliga să-și ia gândul de la viitorul său politic, ca lider de facto al PSD!
      Mircea Geoană și susținătorii săi îl obligaseră pe Iliescu să părăsească cârma partidului. La cârma Țării Iliescu nu mai avea cum să ajungă. Nici el, nici omul său de încredere Năstase. Pentru Iliescu și Năstase exista o singură posibilitate de a reveni în fruntea PSD și în politica mare: înfrângerea lui Mircea Geoană în confruntarea cu Băsescu!(!) Și au jucat pe această carte: era mai important pentru Iliescu și Năstase să redevină ei piesele esențiale din PSD decât ca PSD să-l dea pe președintele României!… Decât ca România să nu-l mai aibă președinte pe Băsescu! Un Mircea Geoană președinte al României și lider în continuare al PSD era tot ce putea fi mai rău pentru Iliescu!… Unde mai pui firea răzbunătoare, ranchiunoasă a lui Iliescu, care nu-i putea trece cu vederea lui Geoană afrontul că l-a învins la alegerile din PSD „pe bune”, fără să fure voturi, fără să măsluiască!
      Act clar de trădare din partea lui Ion Iliescu atât față de PSD, de propriul partid, cât și față de electoratul român! Al câtelea act de trădare față de poporul român?!…
      Am aflat de acest joc al lui Iliescu în septembrie 2009 și am urmărit ce se întâmplă mai departe din perspectiva acestei informații. Am primit o mulțime de confirmări!… Inclusiv cea finală:
      PSD a susținut, cu probe și cu argumente clare, că adevăratul câștigător al alegerilor a fost Geoană! Dar mare lucru nu au făcut pentru a contesta rezultatul alegerilor! Se naște următoarea mirare, întrebare: dacă în PSD s-a știut că de fapt Geoană a câștigat alegerile, de ce i-au mai reproșat acestuia pierderea alegerilor și l-au demis din funcție?… Simplu de ce: pentru că demiterea lui Geoană a fost gândul secret cu care Iliescu & comp au angajat PSD în alegerile prezidențiale, gândul ca Mircea Geoană să le piardă! Așa că PSD l-a lăsat pe Băsescu să fure nestingherit de nimeni și să mai rămână cinci ani la Cotroceni!
      Refuzul electoratului față de Băsescu a fost așa de net, încât chiar și cu ajutorul tainic al lui Iliescu acesta a pierdut alegerile, nu a avut voturile necesare! A trebuit să le fure, a trebuit ca oameni ca Teodor Baconski să-și calce principiile și, mulți dintre ei pentru prima oară în viața lor, să fure și ei! Să mintă! Să se dezică de Dumnezeu! De ei înșiși!

      14. Dacă este să fac un pomelnic al crimelor săvârșite de Băsescu, pe primul loc aș pune crima pe care n-aș putea nicicum să i-o iert! Crima cea mai urîtă, cu consecințele cele mai tragice: a supus tentației de a se lăsa corupți o mulțime de persoane care încă nu trecuseră prin experiența traumatizantă a trădării. Mai ales suflete tinere, care nu au rezistat unor zeci sau sute de mii, chiar milioane de euro în multe cazuri, prin care Băsescu le-a cumpărat conștiința! I-a mutilat sufletește pentru totdeauna!

Ziariști, judecători, procurori, militari, polițiști, ofițeri SRI, scriitori, lideri de opinie, lideri ai unor organizații, ai unor sindicate sau partide chiar, a căror privire nu mai este aceeași! Pe al căror chip și-a pus pecetea veștedă experiența sperjurului. Biete făpturi care, în restul de conștiință care le-a rămas, ca-ntr-un ciob de oglindă, tot mai reușesc să-și vadă chipul adevărat în clipele lor de luciditate!… Ce dezastru sufletesc pentru unii! Pentru alții afundarea e tot mai adâncă în mâlul minciunii, al ticăloșirii!
      La cei tineri poate că mai este timp să-și recapete demnitatea de om, să se lepede de pactul cu Diavolul! Dar ce te faci cu cei cărora vârsta nu le mai îngăduie nici timpul, nici energia unei recuperări de sine? Și-au vîndut liniștea și demnitatea senectuții! Și-au vîndut sufletul și abia acum descoperă cât era de prețios, acum când nu-l mai au! Diavolul de Băsescu l-a cumpărat și nu-l mai dă înapoi! Nici nu poate… Căci dacă s-ar putea, ar începe, probabil, cu sine! Cu propriul suflet, vîndut încă de pe treptele liceului militar…
     Mi-e milă de individ. Sunt momente, clipe, da, când mi se face milă de asemenea ne-oameni. În rest, vorba unei slugi a Băsescului: să se aplice legea!                           
                                                                                            

       15. Nu am zis nimic despre contribuția serviciilor secrete la ascensiunea acestui veritabil Arturo Ui. Fără acest sprijin nu izbândea nicicum Băsescu. Cât a fost de bună sau greșită decizia acestor servicii de a-l sprijini de individ, o știu cel mai bine liderii acestor servicii. Nu trebuie să uităm că au fost angajate în sprijinul Băsescului și cele mai importante ambasade din România. Ambasada SUA mai pe față, cea a Rusiei mai discret!

Ar fi de neînțeles, în condiții normale și în situația de azi, ca acest sprijin al servicilor speciale românești să mai continue! Știu că este vorba de servicii unde inteligența este arma cea mai folosită.

La drept vorbind dacă cineva ne-ar fi spus în 1990 că Băsescu, alungat de colegii săi din port, apoi ministru falimentar la transporturi, dovedit corupt ca primar până în măduva oaselor, va candida la prezidențiale, cine ar fi luat în serios ideea că ne-ar putea fi președinte?!…

Probabil că Băsescu va rămâne în istorie cu acest merit: după cei 10 ani petrecuți la Cotroceni, oricine, orice persoană, oricât ar fi de vinovată în fața legii penale și morale, se poate simți îndreptățită să aspire, să emită pretenții la orice funcție de încredere publică! Precedentul a fost creat de Traian Băsescu pentru orice infractor!

Majoritatea dintre infractorii din România sunt mai compatibili decât era Băsescu în 2004 sau 2009 cu funcția supremă din stat!

18/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acțiuni subversive ale unor mari puteri îndreptate împotriva unirii Moldovei cu Muntenia

 

 

 

 

 

Image result for unirea de la 1859 photos

1859 – Unirea Principatelor Române

 

 

Între evenimentele epocale petrecute în istoria noastră după Războiul Crimeei (1853-1856), pierdut de Rusia în confruntarea acesteia cu coaliţia marilor puteri europene, un aspect mai puţin cercetat a fost acela al conspiraţiilor antiunioniste, puse la cale atât de forţe interne cât şi externe, în perioada premergătoare Unirii de la 1859.

Deosebit de periculos pentru cauza Unirii, a fost complotul pus la cale de prinţul Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor al Moldovei, Mihail Sturdza, sprijinit de Rusia şi finanţat de bancherii evrei Şmul Rbinovici şi Leiba Kan, care urmărea să pună prin orice mijloace mâna pe tronul ţării şi care a fost doar la un pas să-şi aducă la îndeplinire planul, care a fost dejucat de unionişti în ultima clipă.

Deşi învinsă în Războiul Crimeei şi nevoită să cedeze atât teritorii, cât şi din influenţa sa în politica sud-estului Europei, Rusia nu putea accepta totuşi ideea de a lăsa din mână Principatele Române, astfel încât a ales în acţiunile sale de împiedicare a Unirii, soluţia uneltirilor din umbră şi a finanţării de spioni, unul dintre pionii săi de bază în aplicarea acestei strategii fiind tocmai acest beizade Grigore,dornic să acceadă cu orice preţ pe tronul moldovean.

Prinţul moldovean s-a sprijinit în acţiunile sale pe contele polonez, Nieczuka Wierzebicki, un mercenar aflat în timpul Războiului Crimeei în slujba turcilor şi care a fost plătit de bancherul Rabinovici, pentru a-l sprijini pe Grigore Sturdza.

În scurt timp, Wierzebicki va recruta o adevărată armată de 1200 de mercenari polonezi, gata să intervină la primul semnal.

Potrivit planului, dacă Sturdza nu ar fi reuşit să ajungă domn prin coruperea deputaţilor, ar fi intrat în acţiune în forţă mercenarii pentru a-l impune pe tron, beneficiind totodată de tot sprijinul logistic şi diplomatic Rusiei.

În conformitate cu strategia adoptată, mercenarii fuseseră aduşi în taină în jurul capitalei Iaşi, ulterior ei urmând să fie concentraţi pe graniţa cu Muntenia şi trimişi în marş spre Bucureşti.

Fără îndoială, reuşita acestui plan ar fi blocat, cine ştie pentru câtă vreme, acţiunile unioniste care luaseră amploare în cele două ţări române.

Complotiştii nu aveau nici o îndoială asupra atuurilor lor, fiind convinşi că vor avea succes, mai ales că unii dintre liderii unioniştilor, printre care Kogălniceanu, Manolache Epureanu sau Anastasie Panu, făceau joc dublu, promiţând prinţului Grigore sprijinul, pentru ca acesta să acceadă la tron.

Reuşita planului părea atât de sigură, încât agentul rus William Sollioms, îi scria unuia dintre complotişti : ” Grigori Sturdza s-a ales Domn, prin urmare vei avea şi d-ta o bucată de pâine”.

Ar fi absurd sâ credem că în „Partida Unioniştilor” se aflau numai idealişti naivi şi că lipseau oamenii hotărâţi şi pragmatici, care să nu şovăie nici un moment în lupta inegală totuşi, pentru aducerea la îndeplinire a idealului secular al unirii poporului român, împotriva imensului pericol reprezentat de forţele din interior ostile Unirii, susţinute de forţa enormă a imperiilor vecine: Rusia, Turcia şi Austria.

Lovitura de stat pusă la cale, a fost dejucată în preajma zilei de 5 ianuarie, când unioniştii l-au propus domn pe Alexandru Ioan Cuza, comandantul oştirii moldovene, anihilând astfel şansele complotiştilor de a recurge la forţă, după ce acţiunile secrete ale lui Grigore Sturdza pentru coruperea unui număr suficient de deputaţi unionişti, eşuaseră.

Legenda spune că în seara zilei de 3 ianuarie 1859, unionistul Costache Negruzzi, dădea buzna în sala unde juca biliard Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei moldovene, pentru a-l înştiinţa că a fost ales să devină domn al celor două Principate Române  unite.

Este poate doar o poveste, dar ceea ce ştim acum este că alegerea lui Cuza a înclinat hotărâtor balanţa spre Unirea, aflată efectiv la momentul respectiv pe muche de cuţit.

A rămas de pomină şi răspunsul pe care l-ar fi dat Cuza, nevenindu-i să creadă , aducătorului veştii :

” Hai sictir, farsorule ! „.

 

 

 

 

Image result for unirea de la 1859 photos

Harta Principatelor Române unite la 1859

 

Planuri finanţate de puteri străine prin care se urmărea blocarea acţiunilor Partidei Unioniste în cele două ţări române.

Într-o declaraţie dată după dezvăluirea complotului prinţului Grigore Sturdza, Alecu von Onciul spunea că:

„Nu se ştia decât de atacarea Iaşilor şi de hotărârea complotiştilor de a-l ucide pe Domn şi pe deputaţi”. 

Deputaţii  Partidei Unioniste aflaseră de pericolul grav care îi pândea şi au decis în ziua de 3 ianuarie, după o lungă dezbatere care a avut loc în casa deputatului unionist Pisoschi, să-l susţină ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei moldovene.

Un alt unionist se grăbeşte să-l aducă în faţa adunării pe Cuza, care după acceptarea candidaturii, a jurat că va abdica dacă proiectul unionist eşuează.

La sedinţa hotărâtoare, desfăşurată în ziua de 5 ianuarie, prinţul Sturdza infiltrase în sala unde urma să aibă loc votul agenti polonezi, instruiţi să anihileze eventualele proteste, în cazul în care va fi ales el.Surpriza a fost mare atunci când lui Sturza, sigur de victorie, i s-a respins candidatura, iar Cuza, comandantul oştirii ales domn, a adus trupe în jurul clădirii.

După eşuarea complotului, comandanţii polonezi reuniţi în aceeaşi zi, hotărau uciderea unor lideri ai unioniştilor, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, pe care îl considerau trădător.

Prinţul Sturdza decisese data de 13 ianuarie pentru lovitura de stat, însă Alecu von Onciul şi Iacob Antosz i-au dezvăluit în 10 ianuarie lui Cuza planurile acestuia, astfel încât conspitaţia fost lichidată în ultimul moment.

Au urmat arestări in rândurile complotiştilor, printre primii numărându- se comandantul mercenarilor polonezi, Wierzbicki, asupra căruia au fost găsite între altele, scrisori cifrate şi sigiliul lui Grigore Sturdza.

Într-un raport secret consulul britanic la Iaşi, Henry A.Churchill, clarifica mai multe aspecte:” Acest evreu, Şmul Rabinovici, care a fost arestat ca implicat în conspiraţie, a mărturisit că a fost martor la o conversaţie care a avut loc între contele mercenar Wierzbicki şi ambasadorul Rusiei de la Constantinopole, unde s-a făcut aluzie la planul complotului.

Wierzbicki (alias Murad bey), care urma să plece în Principate, a primit din partea ambasadorului scrisori adresate consulului rus Popov de la Iaşi, cu recomandarea insistentă de a i se acorda tot sprijinul”.

Acelaşi evreu a adăugat ca Wierzbicki cheltuise 3000 de ducaţi pentru a cumpăra armament şi muniţie, pe care le-a ascuns într-o pădure şi că planul prevedea declararea unirii la Focşani şi proclamarea lui Sturdza domn în cele două principate române, cu binecuvântarea Rusiei.

Consulul britanic mai relata în secret la Londra faptul că ofiţerul Constantin Moruzi din armata rusă şi de asemenea un preot rus, Pop Costa, au întreprins în perioada premergătoare alegerii noului domn, numeroase acţiuni de incitare a norodului.

Unirea s-a înfăptuit totuşi la 5 ianuarie la Iaşi şi 24 ianuarie la Bucureşti, în  ambele principate fiind ales un singur domn – Alexandru Ioan Cuza.

Complotiştii implicaţi în conspiraţia din Moldova, inclusiv mercenarii polonezi, au fost aduşi în faţa Curţii Criminale şi acuzaţi de „tentativă de dezordine publică” şi de „pregătire a unei răscoale”.

Au fost pedepsiţi să primească fiecare câte douăzeci de lovituri şi pentru că mulţi dintre ei erau cetăţeni ai unor state străine, au fost predaţi reprezentanţilor ţărilor lor, cu interdicţia de a mai reveni.

Cuza a intervenit personal pentru eliberarea prinţului Grigore Sturdza.Cu toată clemenţa care le-a fost arătată, conspiratoriii nu s-au resemnat, acţionând în continuare pentru împiedicarea Unirii.

La 1 februarie 1859, la Bucureşti a avut loc un atentat cu bombă nereuşit, care îl viza pe domnitorul nou ales al celor doua Principate Române, Alexandru Ioan Cuza.

Nu s-a aflat nici până în zilele noastre cine a pus la cale acesastă acţiune…

 

 

 

 

 

Image result for unirea de la 1859 photos

Foto: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi deputaţii Unirii

 

Elitele româneşti ale timpului au înţeles şansele extraordinare pe care le aveau şi au acţionat magistral

 După înfrângerea Rusiei de către marile puteri europene aliate ale Turciei, în Războiul Crimeei (1853 -1856), noua situaţie geopolitică de pe continentul european, a fost statuată de prevederile Tratatului  semnat în urma Congresului de Pace de la Paris, care a reuşit să blocheze câteva decenii expansionismul rus în Balcani.

Potrivit acestui Tratat, Rusia a trebuit să retrocedeze Moldovei judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad, aflate în sudul guberniei ţariste Basarabia, pe care o anexase în 1812 şi pierdea accesul la Gurile Dunării. De asemenea, zona Mării Negre a fost demilitarizată şi, ceea ce era foarte important, Rusia a pierdut controlul asupra Munteniei şi a Moldovei, care fuseseră la un pas de anexare, după ce guvernatorul rus Pavel Kiseleff, înaintase o propunere în acest sens, cu câţiva ani înainte.

După 1856, Principatele Române intrau sub garanţia celor şapte puteri europene, care au fost de acord să consulte românii în privinţa felului în care doreau să fie guvernaţi în viitor, înfiinţând în acest scop Adunările AD Hoc, menite să reprezinte toate straturile populaţiei.

Rusia şi-ar fi dorit o Unire  formală a acestora, sub conducerea unui domn marionetă, astfel încât să-şi poată perpetua prezenţa în zonă, motiv pentru care l-a sprijinit puternic din umbră pe prinţul trădător Grigore Sturdza.

Nici Imperiul Austriac şi nici Imperiul Otoman (care avea statutul de putere suzerană), nu acceptau ideea unirii prin voinţa poporului român, încercând prin fel de fel de ingeriţe grosolane, să-şi impună interesele politice.

Austria avea în Ţările Române o puternică agentură de spionaj şi subversiune, a cărei misiune era blocarea Unirii.

Agenţii austreci au început să facă mărturisiri…

Agentul Ignasy Ferdinand Kek mărturisea în fața tribunalului ca agenturile austriece aveau misiunea de a provoca în cele două ţări române dezordini grave sociale, care să justifice intervenţia armatelor străine, împiedicarea alegerii unui domnitor, „căci interesul ginăral ar fi ca Austriea să poată căpăta Moldova şi Valahiea, fie măcar cu preţul Galiţiii”.

Principalul pion al subversiunii turceşti în Moldova acelor vremuri, a fost Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), grec la origine, fost Ministru de Finanţe al Moldovei, în perioada  18 decembrie 1856 – 7 martie 1857, sub căimăcămia lui Teodor Balş şi ulterior el însuşi caimacam (regent) al Moldovei),  între anii 1857 – 1858. 

S-a căsătorit cu Ecaterina „Cocuţa”Conachi, care avea numai 17 ani si era singurul copil al logofătului Costache Conachi şi  al Smarandei Negri,  mama  marelui om politic Costache Negri.

 La cununia sa a asistat şi domnitorul Mihai Sturdza. Noua familie şi-a luat şi numele de Conachi, după dorinţa marelui logofăt, care neavând un moştenitor, a dorit ca astfel să-i fie perpetuat numele.

După ce a fost numit caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins, mai ales după ce primise toate asigurările de la  Austria şi Turcia că, în cazul în care Marea Unire nu se va înfăptui, „caftanul de domnitor al Moldovei va fi al său”, astfel incât el a  falsificat fara nici o remuşcare  listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc din Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Vogoride                  Caricatură din presa vremii

 

 

Între postura de prima doamnă a ţării şi  simţămintele sale  patriotice unioniste, soţia sa, Ecaterina Conachi Vogoride, n-a ezitat să opteze pentru Unirea poporului  sau.

S-a integrat în mod natural în tabăra unioniştilor, alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Moruzi ş.a.

Când soţulsău şi-a impus prin fals  antiunionismul, Ecaterina Conachi n-a ezitat să sustragă corespondenţa secretă a acestuia cu Înalta Poartă, in care lui Vogoride îi era promis tronul tarii, dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc, şi să divulge uneltirile separatiste   ambasadorului  Franţei,  care a  facut in asa fel  ca acestea să fie publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient” ( Steaua Orientului), care apărea la Bruxelles, generând un imens scandal diplomatic la nivel european.

Apoi, traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice”, cu menţiunea că  scrisorile  „sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles)”.

În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligându-l  pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa.

In situatia in care Austria şi Anglia, susţineau Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război, însă după  întrevederea de la Osborne între imparatul Napoleon al III- lea  al Frantei şi regina Victoria a Imperiului Britanic, unde s-a încheiat un acord de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele, Poarta Otomană a consimţit  la 12 august 1857, anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei, şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată s-au  soldat cu o majoritate unionistă.

La 22 septembrie 1857 s-a întrunit Divanul Ad-hoc al Moldovei, iar la 30 septembrie cel al Munteniei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, comandantul oştirii moldovene, s-a  numărat printre deputaţii noi aleşi în Divan.

Majoritatea unionistă era zdrobitoare şi dorea formarea unui singur stat, sub numele de ROMÂNIA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentanţii românilor, au sintetizat cinci solicitări de bază: se cerea autonomie faţă de Turcia, Unirea celor două principate româneşti sub un principe străin, neutralitatea statului, reforme sociale şi necesitatea ca puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări Obşteşti, care să reprezinte toate interesele naţiei.

Conferinţa de la Paris din 7 octombrie 1858, a elaborat un document final, având rolul unei adevărate Constituţii pentru cele două principate. Unirea avea să fie una formală, fiecare principat român urmând să albă propriile sale instituţii executive şi legislative şi câte un domnitor..

Deputaţii l-au ales domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859, pe Alexandru Ioan Cuza, iar în data de 24 ianuarie 1859, şi în Muntenia. A fost o mişcare inspirată şi curajoasă, care a exploatat o lacună a Convenţiei de la Paris, care nu specifica nicăieri interdicţia de a fi ales acelaşi domn în ambele Pricipate.

Obiectivul imediat următor, a fost infăptuirea Unirii depline, fără a mai aştepta deciziile altor reuniuni internaţionale, Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat al celor două principate, a armatelor lor, a legislatiei, vămilor, etc.

În 1861, Înalta Poartă a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care era admisă unirea politică şi administrativă a celor două ţări române.

Pe 11 decembrie, domnul Cuza, a dat publicităţii o Proclamaţie prin care aducea la cunoştinţa tuturor că „naţionalitatea română este întemeiată”.

Din 1866, conform Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite au început să se numească oficial ROMÂNIA.

 

SĂ TRĂIASCĂ ÎN VECI PATRIA NOASTRĂ, ROMÂNIA ! 

 

 

 

 

 

Surse: http://ro.blastingnews.com/cultura/2017/razboiul secret; https://cersipamantromanesc.wordpress.com/ portretul-unui-tradator;

 

24/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

1937. Au votat impotriva lui Stalin ,au fost împuşcati!

Au votat împotriva sa si i-a  împuşcat!

 

În 1937, ca urmare a  deciziei  Plenului  din februarie-martie a Comitetului Central al PCUS ( b), Partidul a organizat o monitorizare completă a alegerilor .

Au fost organizate  întâlniri speciale pentru  instruirea activistilor  cu privire la modul de a desemna candidaţii pentru  alegerile de deputaţi şi reprezentanţii la adunările electorale raionale.

In  1937 doi   locuitori din  satul  Pokrovka, A. Dmitriev şi  S. Nikolaev au venit  beti  la  secţia de votare  au rupt portretul lui Stalin spânzurat şi au început să le calce în picioare . În dimineaţa următoare ,au fost arestaţi   şi   trasi la răspundere penală în temeiul art. 58 oră 10 RSFSR Codul Penal ( agitaţie anti- sovietica şi propagandă ) , si  împuşcati.

Într-o ideologie rigidă ,astfel de acte sunt considerate crime,în alte circumstanţe  ele se incadreaza la  huliganism …

  NKVD-ul a fost obligat să înregistreze toti chiaburii , cei considerati  mai ostili fiind imediat arestati şi executati in baza unor hotarari date de o  troica  a NKVD-ului . 

In acel an fatal au fost cazuri de oameni condamnati pentru ca,beti fiind ,au pierdut buletinele de vot.

Un anume   Koshelev la secţia de votare № 58 din districtul Kirov din Orenburg  a fost la  femei şi a dormit cu ele  şi fiind în chef  nu a mai mers la  întâlnirea  electorală. Koshelev a fost arestat şi judecat în conformitate cu art. 58 oră 10 Cod penal.

În scurt timp a crescut  numărul denunturilor , spionomania  si s-a declansat o adevarata vanatoare de oameni, care erau  condamnati in numar din ce in ce   mai mare Nu a existat o lupta electorala,alegerile avand un singur  tur de scrutin  si doar un singur nume inscris pe buletinul de vot.

Propagandistii au explicat  celor care votau ca  : ” pentru că în raionul  exista un singur candidat , atunci nu poate  fi şters.

In data de 17 .11 .1937 Asistentul  procurorului  sovietic Pakhotin a t finalizat investigarea cazului Obuhov Vasili Nikolaevici sicu condamnre  la zece ani de închisoare ” .

Obuhov s-a dovedit a fi fost  amembru al Gărzii Albe  , care sistematic facea propagandă contra- revoluţionara împotriva Constituţiei lui Stalin  si a alegerilor pentru Sovietul Suprem.

 

În 1937 , se facea puscarie grea si pentru o gluma  nefericita. Intr-o zi cetateanul  Fiodor Cheremisov  fiind foarte beat la un miting în satul Novo- Mikhajlovka ,districtul Pokrovsky  , a declarat: „Eu nu sunt fericit ! ” .. ”  A primit si el  10 ani de puscarie.

 

O glumă nereuşită a condus si la condamnarea  contabilului  Orenburg, pentru propaganda contrarevoluţionara   In 1932. Pe data de 2 decembrie 1937 , el a cumpărat în Orenburg , pentru coltul rosu  o statuie a lui Stalin . Sosit  cu  statueta la sediu, a spus că Stalin a fumat deja pe drum  o ţigară şi a terminând pe locul al doilea. Ancheta a fost finalizată intr-o zi. A  fost condamnat la moarte .

La alegerile pentru Sovietul Suprem al URSS p din 12 12 1937 . Participanţii au fost 96.8 % din alegători . Alegătorii , de fapt , a avut de spus „da” sau „nu”,adica sa  aprobe sau sa nu aprobe politica de stat , neavand de ales decat o persoană.

 In  Sovietul Suprem a fost ales 1143 deputati  . In rândul deputaţilor a fost 460 de  muncitori(42%) , agricultori – 337 (29,5 %), funcţionarilor şi intelectuali – 326 ( 28,5% ).

Cu  70 ani în urmă, in U.R.S.S.alegerile au fost formale, fara a lasa alegatorilor posibilitatea de a  alege cu adevarat  …  Dar acum?

 

rszodergava.ru

к.и.н. Приказчикова О.В. Оренбург

12/09/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: