România, o scenă a confruntării dintre suveraniști și globaliști

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vântul schimbării care bate tot mai cu putere pare să imprime forță mișcărilor politice care promit să schimbe totul din temelii.

Un detaliu deloc de trecut cu vederea pentru marketingul politic, nici cuvântul „populism” nu se mai aude la fel de tare ca înainte, fiind din ce în ce mai prezent  în limbajul mediatic și politic din ultima vreme cuvântul „suveranism”, pentru a denumi noua tendință care se conturează contra curentului europenist și globalist. 

Termenul este împrumutat din limba franceză și desemnează o opțiune politică bazată pe apărarea suveranității fiecărei țări, spre deosebire de doctrinele care pledează pentru o mai mare integrare europeană.

Mișcarea suveranistă este o doctrină politică de susținere a suveranității naționale a unei țări în fața instanțelor supranaționale, în țările UE fiind înțeleasă ca o opoziție față de federalizarea Uniunii Europene.  

„Souverainisme”, denumește așadar ideea de politici naționale gândite să recâștige controlul asupra tendințelor socio-economice generate de politicile internaționale, sau ale organizațiilor transnaționale, neavând conotații de dreapta sau de stânga explicite, o mișcare de apărare a suveranității naționale, opusă transferului exercitării puterii la nivel supranațional care denunță transferul de suveranitate ca o amenințare la adresa identității naționale.

Suveranismul este îmbrățișat atât de familii politice de dreapta, cât și de stânga, în condițiile în care conceptul de naționalism, legat de NAȚIUNE,  a căpătat in timp, o anumită conotație negativă, considerându-se că accentuarea  factorului etnic poate germina șovinism și poate genera excese.

Conceptul de suveranism – care pune accentul pe noțiunea de STAT (și pe suveranitatea sa), nu pe cea de națiune, pare mai potrivit, pentru a explica valul unor reactii față de UE în unele state membre.

Ar fi vorba de o atitudine doctrinară orientată spre limitarea, reducerea zonelor de suveranitate partajată cu Bruxelles-ul și preluarea acestor zone în mod politic, inapoi, de către autoritătile naționale, scrie fostul prim ministru al guvernului României, pe Adrian Nastase Blog.

Acest curent este tot mai evident in statele membre ale Grupului Vișegrad, dar și în state precum Italia, Spania, Grecia sau în state asociate cu UE, spre exemplu Turcia.

De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste eurosceptice.

 Propaganda establishment-ului, recognoscibilă inclusiv la televiziunile de ştiri din România,  pune fenomenul pe seama prostiei sau inculturii, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sau când a fost ales Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Cum s-ar zice, proştii şi inculţii, incapabili să înţeleagă proiectele minţilor luminate ale birocraţiei bruxelleze şi ale guvernelor aflate  mână în mână cu aceasta, cad victime demagogiei populiste, echivalată bineînţeles cu extremismul!

Să acceptăm termenul. Ce înseamnă totuşi „populism”, ce conţinut politic i se subsumează, dincolo de conotaţiile peiorative atribuite lui de propagandiştii sistemului?

Există deosebiri de la ţară la ţară, însă în linii mari populismul corespunde protecţionismului, în particular protecţionismului social, precum şi unei anumite mobilizări civice, opusă aroganţei elitiste a clasei politice, despre care vorbea Marine Le Pen.

În condiţiile unui capitalism global tot mai puţin temperat de legislaţia socială, în condiţiile austerității bugetare impuse de autorităţi pentru a susţine marea finanţă internaţională, în condiţiile în care politicienii cu vocaţia europenismului se preocupă mai mult de stabilitatea monedei unice decât de puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, statul naţional apare drept singurul sprijin instituţional de care dispun oamenii simpli în faţa pieţei nereglementate şi a dictatului bancar.

Dorinţa de protecţie legală este rezonabilă şi legitimă, nu are nimic extremist, cu atât mai puţin revendicarea suveranităţii ca formă de reprezentativitate democratică, invers proporţională cu tehnocraţia şi „guvernanţa” fiscală suprastatală pe care le promovează Comisia Europeană.  

Asistăm astăzi la un fenomen dublu: pe de o parte partidele socialiste – ne referim la cele din Internaţionala Socialistă – se manifestă ca formaţiuni de centru, reprezentante ale mediului de afaceri şi ale europenismului cu inserţie oligarhică, pe de altă parte dreapta naţionalistă care evoluează către stânga, mai exact către o formulă etatistă incluzând măsuri de creştere a siguranţei cetăţeanului şi împotriva delocalizărilor generatoare de şomaj.

În acest context, o parte din electoratul de până acum al socialiştilor se reorientează la rândul său către partidele naţionaliste, dar nu fiindcă ar fi devenit de dreapta, ci pentru că partidele de dreapta s-au deplasat la stânga, venindu-i în întâmpinare după reorientarea socialiştilor la centru.

Situaţia actuală mai comportă un aspect. Întrucât se deplasează la stânga, partidele naţionaliste, sau cel puţin o parte a lor, se întâlnesc cu formaţiunile stângii autentice de tipul SYRIZA din Grecia, Podemos în Spania, Front de Gauche din Franța, grupate în aşa-numitul Partid al Stângii Europene.

Motivaţiile acestora sunt diferite, au alte referinţe doctrinare, dar se apropie de partidele naţionaliste pe terenul suveranismului, adică al confruntării concrete cu internaţionala nedeclarată a capitalului, condusă de Grupul Bilderberg.

În Parlamentul European există grupuri politice care susțin suveranitatea, identitatea, tradiția, independența / democrația, în condițiile schimbărilor dramatice din sânul civilizației occidentale europene al cărei motor este cultural.

Influența Bisericii scade dramatic, în timp ce așa-numita familie tradițională – care este pur și simplu familia naturală – își pierde valoarea socială  în condițiile în care politica se concentrează din ce în ce mai mult pe promovarea individualismului a-cultural, a-religios și național.

În plan economic cresc inegalitățile care au devenit explozive, pe fundalul accelerării și amplificării ciclului crizelor sociale. 

Consecinţa practică pentru partidele politice din Parlamentul European este schimbarea alianţelor, formaţiunile din Partidul Stângii Europene renunţând să-i mai susţină pe socialiştii centrişti care doar mimează interesul pentru problemele oamenilor simpli, în favoarea unor înţelegeri cu naţionaliştii, mai dispuşi se pare la îngrădirea puterii companiilor multinaţionale şi a organismelor bancare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială). Nu peste tot şi nu fără condiţii, evident.

Poţi să te înţelegi cu Frontul Naţional din Franţa, al cărui „extremism” naționalist se reduce esenţialmente la cererea de limitare a imigraţiei, dar nu cu Zorii Aurii din Grecia – organizaţie recunoscută pentru acţiunile sale violente.Cu alte cuvinte, situaţia trebuie nuanţată de la partid la partid.

Dacă Zorii Aurii, din Grecia, se afirmă într-adevăr ca o formaţiune de tip paramilitar, Frontul Naţional rămâne fundamental adeptul parlamentarismului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bascularea electoratului de stânga este susceptibilă să conducă partidele respective la o asemenea repoziţionare; la fel şi realismul politic, atâta vreme cât, cum spunea Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, ceea ce contează este să prindă şoareci.

Cu alte cuvinte, mai importantă decât etichetele ideologice, mai importantă decât retorica umanistă fără substanţă, este adoptarea efectivă a unei legislaţii sociale protecţioniste, indiferent de mijloace.

  În unele ţări din Uniunea Europeană, ca de pildă România, problema nu se pune fie şi numai pentru că lipsesc actorii necesari. Din punct de vedere analitic trebuie să remarcăm totuşi că demarcaţia majoră în politica actuală urmează mai curând axa europenism – suveranism, decât axa dreapta – stânga, ceea ce fără îndoială nu înseamnă că între ele nu sunt puncte de intersecţie, ori că termenii de dreapta şi stânga ar fi devenit neoperaţionali.

Și în România, un risc intern major, aflat în plină ascensiune îl reprezintă abordarea pretins suveranistă a naţionalism – populismului, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană.

Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc.

De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană.

”Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate, iar Brexitul este proba că dezmembrarea UE este posibilă din interior.

Guverne şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene stabileşte un număr mare de competenţe exclusive ale Uniunii Europene, respectiv competenţe partajate între Uniunea Europeană şi statele membre. Odată cu intrarea în Uniune, statele membre au cedat, de bună voie şi la cererea lor, o parte importantă a suveranităţii.  

Din acest motiv, partidele tradiţionale pro-europene au obligaţia să dezvolte un larg proces de explicare a Tratatelor Uniunii Europene, în aşa fel încât partidele extremiste şi antieuropene să nu mai poată manipula populaţia, precum în cazul Brexit”, scrie https://pmponline.ro/suveranismul-si-nationalism-populismul-risc-major.

Suveranismul a avut câştig de cauză când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, a fost aproape de victorie la ultimele alegeri prezidenţiale din Austria şi la cele parlamentare din Olanda.

Următoarea miză, mai importantă decât celelalte, o reprezintă Franţa.

Este din ce în ce mai evident faptul că se încearcă  acreditarea partidelor naţionaliste drept sursă a crizei de încredere de care suferă Uniunea Europeană, în condiţiile în care ascensiunea lor este de fapt un simptom.

Să nu se iluzioneze nimeni: criza de încredere caracterizează un segment de populaţie mai larg decât electoratul partidelor naţionaliste, care nu fac decât să preia progresiv nemulţumirea pe care socialiştii nu mai sunt capabili să o catalizeze.

  Vedem că este  preferabil să susţii că partidele naţionaliste subminează Uniunea, decât să recunoşti că aceasta nu-i mai mulţumeşte pe oameni, sau mai exact pe oamenii simpli,în vreme ce corporaţiile multinaţionale o preferă fără echivoc.

În perioada interbelică, mediile de afaceri au căutat să intrumentalizeze naţionalismul împotriva comunismului. Astăzi îl iau ca alibi în favoarea unui sistem în care democraţia riscă să devină formală.

Național-suveranismul. Curentul, avându-I în prim plan pe italianul Matteo Salvini și pe franțuzoaica Marine Le Pen are ecouri majore în țările Vișegrad, dar și în Austria, Germania, Olanda și alte state puternice.

România nu are o mișcare reprezentativă în această zonă, iar tentativele de resuscitare a PRM, marele partid naționalist român de după 1990, au eșuat.

Pe de altă parte, PSD – deși curtat de Salvini – nu s-a decis să facă pasul spre suveranism, în ciuda unei politici apropiate și a simpatiei reciproce între social democrații români și suveraniștii europeni.

 

 

 

 Foto: Matteo Salvini și Marine Le Pen

Se pare că alegerile europarlamentare din 2019 vor fi dominate de tendința partidelor naționaliste de a câștiga tot mai mult electorat, dar și de evidenta creștere a unui fenomen alarmant și, spunem noi, fără legătură cu național suveranismul – tendințele extremiste.

De altfel, presa mainstream face o voită confuzie între naționalism, național-suveranism  și mișcările de extremă dreapta.

Ideea principală este  curentul anti-sistem, iar mainstream-ul de orientare Bruxelles sau Deep State american omit  stânga extremă, de factură internaționalistă – anti-suveranistă!  

Cunoscutul jurnalist Val Vâlcu, șeful agenției ”DC News”, disecă foarte precis fenomenul:

”În România, nu sunt partide împotriva sistemului, ci împotriva PSD” ”Alianța USR-PLUS, care ar fi putut fi în această linie europeană, este nu doar anti-PSD, ci și puternic internaționalistă, neavând un profil naționalist”.

Vâlcu arată astfel că bătălia din România se duce contra singurului partid mare, cu tendințe clare suveraniste – și care a preluat câțiva dintre liderii marcanți naționaliști.

”Liderii și susținătorii alianței vor ”o țară ca afară”, nu au încredere în statul național, apelează la instituții transnaționale de arbitraj, protestează la Bruxelles”, mai scrie Vâlcu.

Pe de altă parte, atrage atenția jurnalistul,  stânga românească, reprezentată de PSD, deși teoretic și tradițional ar trebui să aibă ”un profil internaționalist, încearcă să capteze electoratul naționalist”.

”Însă discursul este moderat, iar măsurile concrete aproape lipsesc” subliniază Vâlcu , făcând o referire evidentă la o apropiere decisivă de suveraniști.  ”Principalul partid naționalist din România aproape s-a dizolvat odată cu moartea fondatorului, iar cele noi nu au o poziționare ideologică clară”, mai scrie Val Vâlcu. 

Analiza lui Val Vâlcu este importantă pentru că arată clar inversiunea din România  și confirmă că  România devine un furnizor de pseudo-antisistem.

În realitate, România devine un furnizor de susținători ai dominației Bruxelles-ului asupra statelor membre al UE, al pierderii suveranității în favoarea unor puteri sporite, decizionale, ale instituțiilor și grupurilor de putere internaționale.

Ceea ce se întâmplă acum e o mișcare care elimină România din curentul reformator european, transformând-o într-un sprijinitor al dominației Bruxelles-ului.

 

 

 

 

 

Presa străină despre soarta care se pregăteşte popoarelor Europei

De două ori în istorie, civilizația musulmană a fost la un pas de a islamiza Europa. I-a lipsit însă baza demografică.

Astăzi, dimpotrivă, demografia şi migraţia masivă, dau un avânt fără precedent Islamului pe continentul nostru.

 

 

Foto: Musulmani rugându-se pe o stradă din Paris

GEORGE SOROS: „POT AFIRMA CU SIGURANŢĂ CĂ ULTIMA GENERAŢIE DE COPII ALBI SE NAŞTE ACUM”.

 

Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei austriece, afirmă pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), că ONG-urile lui SOROS din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa.

Iată ce spunea George Soros despre viitorul pe care-l dorește rasei albe în Nya Dagbladet, Judisk miljardär bakom stöd till invandrargrupper Publicerad – 9 maj 2014:

„A simți și chiar a crede că rasa albă este inferioară în fiecare plan imaginabil este natural, având în vedere istoria sa și documentele curente. Fie ca țara vestică a rasei albe să piară în sânge și suferință. Trăiască societatea multiculturală, rasial amestecată și societatea ecologică fără clase! Trăiască Anarhia”.

”Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu albi.

Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre, bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire.”

Tot în ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014 se spunea că:

„Incitarea la dispariție a popoarelor autohtone din Europa se regăseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a găzdui milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu (ianuarie 2000), pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York, intitulat: „Emigrări de schimb – o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.”

Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât de precisă, dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei.

Dacă privim în jur în Europa de azi, observăm ca planul, pare că s-a realizat deja aproape în întregime.
Războiul demografic din Europa e la apogeul său, iar extincția popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricând:

În 15 ani, jumătate din populația Europei va fi constituită din musulmani. Asta fără imigrația masivă de azi, a sute de mii dacă nu chiar milioane de imigranți care bat deja la ușa Europei, în aceste zile. Suntem martorii deprecierii Europei.

Axioma „Noii Civilizaţii”, susţinută de evanghelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat.

Europenii sunt naufragiaţi în metisișm, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici.

Sub dubla presiune a ignoranţei populaţiilor locale, care nu sunt corect informate de dezastru demografic în care sunt târâte, iar pe de altă parte sub presiunea șmecheriilor „umanitare” propagate zilnic de organizațiile și ONG-urile bine sponsorizate de peste ocean, precum și a apelurilor „la solidaritate și umanitate” lansate continuu de mijloacele de comunicare în masă – se urmărește acceptarea „ca necesitate umanitară” a colonizării Europei cu milioane de imigranți.

Și ca să fim bine inteleși și să nu dăm loc la false interpretări, afirmăm deschis că IMIGRANȚII (proveniți din țările distruse de războaie și „revoluții”, războaie și „revoluții” programate „de aceeași” care au programat și acest Exod), sunt VICTIME, la fel cum suntem și noi AUTOHTONII.

În același timp, se urmărește a se impune europenilor o ideologie care le neagă propriile origini și prin care se încearcă distrugerea propriei lor identități etnice, istorice și culturale.
A-şi conserva identitatea etnică, istorică și culturală e un drept al oricărui popor și al oricărui grup etnic.

Această conservare a propriei identități nu presupune în sine, atacarea vreunui alt grup etnic.
Cei care încearcă să insinueze acest lucru sunt mincinoși și o fac fiind rău intenționați.

Motivul care îi mână este ura lor față de identitatea etnică, istorică și culturală a altor popoare. Dimpotrivă, conservarea propriei identități etnice, istorice și culturale impune, pe principiul simetriei, susținerea și conservarea identităților oricăror altor popoare și ale oricăror altor grupuri etnice.

Prin urmare toți cei care califică drept „xenofobie, extremism, etc…”, dreptul inalienabil al fiecărui popor de a-și conserva identitatea etnică, istorică și culturală nu fac decât să atace cu ura acelui popor, nu fac decât să se dedea ei însuși la acțiuni pline de ură, xenofobie și rasism împotriva acelui popor.

În lunga listă a acestor organizații întâlnim în primul rând organizațiile și ONG-uri de extremă stângă: comuniste, anarhiste, trotskiste, ecologiste, libertariene, progresiste, etc… multe dintre ele foarte bine finanțate de miliardari ca Soros, miliardari care și-au clădit averea prin falimente și prăbușiri ale monedelor și titlurilor de stat naționale, adică miliardari care au adus sărăcie și suferință popoarelor și care numai „binefacători ai celor mulți de pe aceasta planetă” nu sunt.

Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră „e un act progresist şi umanitar”, că a incerca să-ți păstrezi identitatea e „rasism” și că păstrarea identității culturale, istorice și naționale „e o idee extremistă și complet greşită” și fac asta doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte cetățeni orbi, care să consumăm ceea ce ni se oferă atât în plan mental cât și material.

Este exact ceea ce propunea și ziarul german „Der Spiegel”recent – pentru Europa de Est, când titra -”Imigrația: Europa de Est ratează o oportunitate”

O propagandă prin care Germania încearcă să scape de o parte din refugiații care au invadat-o și să-i redistribuie  în Europa de Est.

 

Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel amenință statele Uniunii cu „acționarea lor în justiție și cu procese europene”, dacă nu vor accepta COTELE OBLIGATORII de mii de imigranți, cote fixate de Germania și de Uniunea Europeană pentru fiecare stat european.

Ceea ce rămâne sigur, e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile.

Numai că măsurile economice și politice care se iau sunt exact contrare.

SITUAȚIA DEPOPULĂRII MASIVE A ROMÂNIEI ȘI A EUROPEI DE EST ÎN ULTIMII 25 DE ANI, PRIN PAUPERIZAREA POPULAȚIEI PRECUM ȘI URIAȘUL INFLUX DE IMIGRANȚI CARE ESTE TRIMIS ÎN ȚĂRILE EUROPENE, SUNT FAPTE INCONTESTABILE ÎN ACEST SENS.

Cazul României care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa, cu 4 milioane de români plecați și cu o scădere a populației de 13% la fiecare 10 ani, este relevant.

După 2100, dacă actualele trenduri se mențin, Românii vor ajunge o MINORITATE de doar 20%, în propria lor țară.

Și asta fără să luăm în considerare marile fluxuri migratoare de care vorbim.

Oricum am lua-o, fenomenul este echivalent cu o epurare etnică.

La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia.

SINGURUL SCOP AL ACESTOR MĂSURI ESTE ACELA DE A METISA COMPLET POPOARELE, TRANSFORMÂNDU-LE ÎNTR-O MASĂ DE INDIVIZI FĂRĂ NICIO COEZIUNE ETNICĂ, ISTORICĂ ŞI CULTURALĂ.

CAM ASTA SE PREGĂTEȘTE EUROPEI !
(material preluat din presa străină)

 

 

https://www.facebook.com/groups/147549975612807/permalink/242052276162576/

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/

Viitorul popoarelor Europei. Teoria „Marii înlocuiri”câştigă teren în ţările din vestul continentului nostru. VIDEO

 

 

 

„Marea înlocuire” este o teorie  conform căreia ar exista pe teritoriul francez un proces de apariţie a unei noi populaţii, care înlocuieşte populaţia locală.

În acelaşi timp, populația UE va fi înlocuită şi ea cu o populație non-europeană, provenită în principal din Africa  neagră și Maghreb .

Această schimbare a populației  presupune şi  o schimbare a civilizației  iar acest proces ar fi susținut de o mare parte din elita politică, intelectuală și media, fie prin ideologie, fie prin interes.

Oricât de greu ar părea de crezut, inamicul public numărul 1 al gardienilor corectitudinii politice din Franța nu este Marine Le Pen, lidera „extremistului” Front Național.

Nici măcar tatăl ei, Jean Marie, fondatorul aceluiasi Front, nu mai este ținta primordială, deși presa mainstream amintește cu orice ocazie faptul că a catalogat Holocaustul drept „un detaliu al istoriei”.

Marele inamic se numește astăzi Jean Renaud Gabriel Camus, un scriitor francez militant al extremei drepte, care a prezentat  principalele argumente demografice si culturale ale acestei teorii. Titlul uneia dintre  dintre cărțile sale a fost  The Great Replacement (Marea Inlocuire), publicată în 2011.

„Este foarte simplu: Aveți un popor și, aproape dintr-o dată, în decurs de o generație, aveți în locul acestuia unul sau mai multe neamuri înlocuitoare. Este transpunerea în realitate a ceea ce la Bertold Brecht părea o butadă: «schimbarea poporului”, scria Jean Camus.

 

 

 

 

 

 

Cum a ajuns acest scriitor prolific, gay declarat și proprietar al unui castel medieval în Gasconia, să întruchipeze rasismul si xenofobia?

 Primul incident a avut loc în anii 2000, titrează evz.ro. Camus a stârnit atunci o imensă controversă afirmând că mai toți criticii literari care se ocupau de emisiunea Panorama de la postul national de radio al Franței sunt de origine evreiască și tind să se concentreze aproape exclusiv asupra unor scriitori de aceeași etnie.

Comentariul, citat uneori inexact de media pariziană, a declanșat o amplă controversă, Camus fiind acuzat de antisemitism.

Ironia sorții, ajutorul a venit tocmai din partea unui filosof de origine evreiască Alain Finkelraut, și încet-încet scandalul s-a potolit. 

În 2010 însă, Camus şi-a asumat riscul promovării unei idei care atacă însăși esența corectitudinii politice.

Mai întâi într-o serie de trei alocațiuni, apoi într-o carte, el vorbește despre un plan secret care ar viza „Le Grand Remplacement”, adică înlocuirea francezilor din Hexagon prin colonizarea masivă cu imigranți musulmani din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

Într-o țară în care pericolul islamist este mai mare ca oricând și unde există enclave în care forțele de ordine, pompierii și chiar ambulanțele nu îndrăznesc să intre, teoria lui Camus a provocat un scandal imens.

Puțini lideri de opinie au îndrăznit să acorde credit teoriei lui, însă cei mai mulți intelectuali au catalogat imediat „Le Grand Remplacement” drept o nouă teorie a conspirației universale (Yannick Cahuzac).

Alții, cum ar fi de pildă istoricul Nicolas Lebourg, au declarat că ideea a apărut în mediile naziste încă din anii 50.

 Nicolas Bancel, Pascal Blanchard și Ahmed Boubeker l-au acuzat pe Camus că, printr-o incredibilă perversiune, reciclează antisemitismul anilor 30 împotriva musulmanilor. 

Puține voci au vorbit însă despre fondul problemei. Demografa Michèle Tribalat, cunoscută pentru pozițiile sale tranșante privind imigrația, a opinat că „populația europeană e pe punctul de a deveni ceva de nerecunoscut dacă nu intervine o înghețare a fluxurilor migratorii”, iar Gérard-François Dumont estima că, în 2025, numai imigranții și descendenții lor de primă generație din Africa și Asia ar ajunge să reprezinte 15,9% din populația franceză.

Conceptele manipulatoare au fost introduse în societățile occidentale cu succes în anii ’80-’90, prin intermediului asociațiilor subversive, precum SOS Rasism, Liga pentru Apărarea Drepturile Omului, LICRA, etc.

De la înființarea lor, aceste false oficine transnaționale și precursoare ale propagandelor LGBT, nu au făcut altceva decât să instrumentalizeze campanii de denigrare și calomniere împotriva populațiilor indigene.

Pe lângă manipularea neîncetată a opiniei publice, aceste oficine de terorism intelectual au inventat și instrumentalizat concepte și, mai ales, situații false care au fost ulterior prezentate de mass media ca fiind dovezi clare de comportamente și acte rasiste, xenofobe și, bien entendu, antisemite.

Victimele acestor campanii de denigrare și acuzare au, în general, un profil din care reies cinci defecte majore de neiertat: sunt albi, indigeni (autohtoni „de viță”) își iubesc țara și tradițiile, sunt naționaliști, sunt creştini și, cel mai grav,… sunt familiști convinși!, deci, după sistemul de valori actuale promovate cu agresivitate de clica colonizatoare „politic-corectă”: sunt extremiști, dom’le!

Un popor care își cunoaște clasicii nu se lasă aruncat fără să se opună la gunoiul istoriei. Cultura îndobitocirii, industria uitării, pusă tot mai mult în asociere cu industria amuzamentului, favorizează uniformizarea, la nivelul cel mai de jos, a maselor“.

În concluzie, înțelegem foarte clar următorul lucru: dacă poporul nu mai e mulțumit de conducătorii săi, într-o inversare perversă a logicii, conducătorii ar putea schimba poporul! Atunci când un instrument, o sculă, un aparat se strică sau nu-și mai îndeplinește funcțiile, este pur și simplu aruncat la gunoi și înlocuit. 

Teoria a fost îmbrățișată cu entuziasm în cercurile noului val al dreptei.

Marea Înlocuire (Le Grand Remplacement), schimbarea poporului, poate fi făcută posibilă doar de Marea Deculturalizare, fenomenul cel mai distrugător din istoria Franței şi al Europei de secole încoace și, probabil, dintotdeauna.

 

Grupul francez „Les Brigandes” a dedicat „marii înlocuiri”o melodie care a devenit hit pe internet, iar grupările identitare din toată Europa și-au asumat-o total.

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://evz.ro/camus-se-urmareste-marea-inlocuire-a-popoarelor-europene.html

http://www.napocanews.ro/2018/05/inlocuirea-popoarelor-europene-o-idee-controversata-care-face-prozeliti-in-franta.html

https://www.incorectpolitic.com/marea-inlocuire/