CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce s-ar fi putut întâmpla, dacă România nu accepta arbitrajul germano-italian din 30 august 1940, cunoscut sub numele de „Dictatul de la Viena”

Dictatul de la Viena, dincolo de Wikipedia: „Dacă nu acceptam, dispăream de pe hartă”

Transilvania ocupată de Ungaria, Moldova și Dobrogea, de URSS și Muntenia de Germania nazistă. Acesta ar fi cel mai plauzibil scenariu pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla, dacă România nu accepta arbitrajul germano-italian din 30 august 1940, cunoscut la noi în țară sub numele de „Dictatul de la Viena”.

Anul acesta, la 30 august, se împlinesc 81 de ani de la pierderea de către România în timpul celui de al doilea război mondial, a Transilvaniei de Nord.

Decizia a rămas în istorie ca „Dictatul de la Viena”.

Cu ajutorul istoricului  Ottmar Trașcă, specializat în perioada celui de-al doilea război mondial,  publicaţia Transilvania Reporter a încercat să reconstituie jocul politic internațional al acelei veri funeste, când România a cedat Basarabia, Transilvania de Nord și Cadrilaterul.

Privind cu detașarea pe care ți-o imprimă cele trei sferturi de veac trecute, cu luciditatea impusă de rigoarea cercetării, dar și cu sensibilitatea unui ardelean, istoricul spune tranșant: dacă România nu ceda Transilvania de Nord în 1940, dispărea ca stat.

În istoriografia străină, decizia de la 30 august 1940 este numită arbitraj, al doilea arbitraj de la Viena, deoarece a mai fost un arbitraj, cel din 2 noiembrie 1938, între Ungaria și Cehoslovacia. Și în România, această decizie a fost numită arbitraj până în 1945.

Abia după această dată începe să se vorbească de un dictat germano-fascist, sau fascisto-nazist sau germano-italian, prin care României i s-au răpit 42.000 de kilometri pătrați, iar ulterior s-a încetățenit acest termen.

A fost vorba de un arbitraj internațional cerut de statul român şi există documente care arată că încă de la sfârșitul lui iunie 1940, guvernul român avea în vedere obținerea unui arbitraj al Germaniei în litigiul cu Ungaria privind granița dintre cele două țări.

România a trebuit să negocieze atunci și cu Bulgaria pentru Cadrilater (sudul Dobrogei), și cu Ungaria, pentru Transilvania. Dacă în primul caz, cedarea teritoriului nu a creat o mare emoție în rândul opiniei publice, în cazul Transilvaniei, lucrurile nu au fost așa de simple, deoarece această regiune era văzută, pe de o parte, ca leagănul civilizației române, dar și pentru maghiari, cea mai dureroasă pierdere prin Trianon a fost Ardealul.

Transilvania a fost percepută de maghiari ca o pierdere mai dureroasă decât sudul Slovaciei.

În plus, trebuie să ne punem și în situația liderilor maghiari. Cei mai mulți oameni politici importanți din lumea politică maghiară proveneau din Transilvania, Bethlen, fostul prim-ministru, Teleki Pal, prim-ministrul de atunci, Csaky, ministrul de Externe. Oamenii aceștia erau extrem de interesați de redobândirea provinciei istorice pierdute.

Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop, la o defilare în Como, în 1939

Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop la Como, în 1939

În iulie, partea română, prin guvernul de extremă dreaptă pro-german al lui Ion Gigurtu, încearcă să obțină sprijinul Germaniei în litigiul cu Ungaria. Dar Germania era în continuare neîncrezătoare în Carol al II-lea, iar Hitler transmite guvernului român că trebuie să se înțeleagă pe cale directă cu cel ungar și că este vremea ca „pretențiile legitime” ale Ungariei să fie îndeplinite, dar pe cale pașnică.

În 26 iulie, Gigurtu și ministrul de externe, Mihail Manoilescu, se întâlnesc cu Hitler, la Berchtesgaden, și acesta le repetă acest lucru. La această întâlnire, partea română pune întrebarea dacă Germania ar fi de acord să arbitreze disputa cu Ungaria, iar Hitler spune nu.

Și a spus chiar așa: noi avem experiența unui arbitraj care a nemulțumit pe toată lumea – e vorba de primul arbitraj de la Viena, cel dintre Ungaria și Cehoslovacia – și nu ne mai trebuie unul.

În august, Ungaria face presiuni prin note diplomatice și se ajunge la tratativele dintre România și Ungaria de la Turnu Severin, care nu duc niciunde.

Aici e interesant că cele două delegații, română și maghiară, erau conduse de câte un ardelean, Valer Pop și, respectiv, Andras Hory, care era clujean.

Aici s-au confruntat două puncte de vedere diametral opuse. Guvernul român, speriat de reacția opiniei publice în cazul cedării unei părți mari din Transilvania, sau a întregii Transilvanii, a încercat să tergiverseze lucrurile, să câștige timp, propunând prima dată un schimb de populație, urmând ca apoi să delimiteze un teritoriu de-a lungul frontierei, care să fie cedat Ungariei, pentru a fi locuit de populația maghiară strămutată.

Ungurii aveau însă o cu totul altă perspectivă. Ei spun că acceptă o soluție, „de compromis”, adică nu cer toată Transilvania, ci doar cam două treimi din aceasta, până la linia Mureșului,  dar și dincolo de ea, pentru a cuprinde Secuimea și inclusiv Brașovul.

Toate acestea reies dintr-un schimb de note diplomatice care sunt preambulul tratativelor de la Turnu Severin.

În 16 august, la prima întâlnire de la Turnu Severin, Andras Hory prezintă linia de frontieră agreată de maghiari, cu 66.000 de kilometri pătrați din Transilvania, deci două treimi, care urmau să revină Ungariei, urmând ca apoi să aibă loc un schimb de populații.

La auzul acestei revendicări, ai noștri au un șoc, cer un răgaz de trei zile, se discută, și vin cu contrapropunerea: prima dată schimbul de populații, și, ulterior, eventual, trasarea unei noi linii de frontieră. Negocierile se împotmolesc și în 24 august se încheie, fără niciun rezultat.

Soluționarea pe calea tratativelor a disputei teritoriale a eșuat la Turnu Severin şi în acest moment, maghiarii încep să se gândească la atacarea României, deja în 23 august 1940, armata maghiară elaborează un plan de atacare a României.

Mai mult, în 24 și 25 august, guvernul maghiar ia legătura cu Moscova, sondând atitudinea acesteia față de un conflict militar româno-maghiar, iar  Molotov răspunde : „simpla existență a României a fost o jignire pentru Uniunea Sovietică, Bulgaria și Ungaria”.

În acest context, în care URSS își declară din nou atitudinea binevoitoare față de revendicările Ungariei, la frontiera sovietică cu România încep concentrări de trupe și au loc incidente de frontieră. Această situație îl face pe șeful statului major român să ceară guvernului: „faceți ceva, că ne vom trezi atacați și de maghiari și de ruși”.

Inclusiv serviciul de informații german raportează în același sens, că maghiarii urmau să atace pe 28 august, dimineață. Dar marea temere a lui Hitler era că în momentul în care se vor pune în mișcare trupele maghiare, vor ataca și rușii, aceștia vor ocupa Moldova până la Carpați și poate și regiunea petroliferă din zona Ploieștiului.

Așa că și nemții își luaseră măsurile lor de prevedere, pentru a proteja rezervele de petrol de importanță strategică.

Astfel, ei pregătesc o divizie de parașutiști, pe care să o lanseze deasupra regiunii petrolifere și câteva divizii blindate erau pregătite să mărșăluiască dinspre Viena spre România, pentru a face joncțiunea cu trupele de parașutiști și a preveni o ocupație sovetică.

Și totuși, cum s-a ajuns la arbitrajul Germaniei?

Hitler, confruntat cu această viziune catastrofică, acceptă ca Germania să arbitreze diferendul româno-maghiar. Viziunea lui era aceea ca arbitrajul să satisfacă într-o oarecare măsură pretențiile maghiare, dar nici statul român să nu fie prea tare lovit, ca să intre în colaps. Și atunci se ajunge la soluția aceasta de la Viena, cu 42.160 de kilometri pătrați cedați, cu o populaţie de 2 388 774 locuitori, din care românii reprezentau 50,2 %, maghiarii 37,1% iar germanii 2,7% .

În schimb, potrivit datelor statistice maghiare teritoriul obţinut de Ungaria la Viena era de 43 104 km2, locuit de 2 577 000 locuitori din care 1 343 000 maghiari (52,1%), 1 069 000 români (41,5 %), 47 000 germani (1,8%) şi 116 000 alte naţionalităţi (4,6%) .

Din cifrele prezentate mai sus se poate constata lesne că soluţia aleasă de Hitler în diferendul teritorial româno–maghiar nu a urmărit reglementarea aspectelor demografice complexe din regiunea aflată în litigiu.

A doua rundă de negocieri a avut loc la palatul Belvedere din Viena, iar cei care au „arbitrat” diferendul româno-maghiar si au decis au fost Italia fascistă a lui Mussolini și Germania nazistă a lui Hitler

Era un compromis între cei 14.000 de kilometri pe care România s-a arătat dipusă să-i cedeze, în timpul întrevederii din 26 iulie de la Berchtesgaden și cei 66.000 de kilometri pătrați ceruți de partea maghiară la negocierile de la Turnu Severin.

Însă, această linie e trasată foarte prost, pentru că din punct de vedere economic, într-adevăr, cele mai multe bogății rămâneau României, dar pe de altă parte, din punct de vedere al transportului feroviar, de exemplu, frontiera a fost o calamitate, pentru că linia de cale ferată care mergea în Ținutul Secuiesc trecea de cinci ori linia de frontieră!

Se poate afirma că frontiera trasată la Viena de arbitrii germano-italieni a urmărit, în principal, satisfacerea intereselor politice, economice şi militare ale celui de-al III-lea Reich, respectiv prevenirea izbucnirii conflictului româno-maghiar şi implicit îndepărtarea spectrului unei posibile intervenţii a Armatei Roşii în România, asigurarea controlului german asupra obiectivului strategic reprezentat de Carpaţii Orientali (prin intermediul Ungariei), protejarea regiunii petrolifere de la Ploieşti şi, nu în ultimul rând, subordonarea din punct de vedere politic a celor două state, fapt ce permitea Berlinului manevrarea lor pe viitor în conformitate cu cerinţele proprii .

În acest sens, relevantă este caracterizarea deciziei de la Viena, făcută de ministrul de Externe german Joachim von Ribbentrop omologului său bulgar:

„Ce poate adeveri mai pregnant justeţea arbitrajului de la Viena decât faptul că după pronunţarea lui, ministrul de Externe român a leşinat, iar ministrul de Externe maghiar şi–a anunţat demisia” . 

Preluarea nordului Transilvaniei, care îi revenea Ungariei, s-a făcut  între 5 și 13 septembrie. În perioada asta, administrația românească a evacuat zona retrăgând inclusiv armatae.

Automat, în loc s-a instlat stăpânirea maghiară. În prima fază, până în noiembrie, a venit o administrație militară.

La nivelul unui oraș asta însemna că  exista și primar, dar deasupra lui exista comandantul orașului. Ulterior, din noiembrie încolo, se introduce administrația civilă.

Toate denumirile devin maghiare, categoric. Străzi, piețe sunt denumite în limba maghiară. Conform arbitrajului, populația română din nordul Transilvaniei, la fel ca și cea maghiară din sudul Transilvaniei, avea dreptul de opțiune vreme de șase luni, dacă voiau să se stabilească în cealaltă țară.

Numai că nici guvernul român, nici cel maghiar nu au încurajat acest lucru. Ele nu aveau niciun interes ca populația să plece.

De exemplu, dacă pleacă populația română din Transilvania de Nord, cum să mai emiți apoi pretenții asupra teritoriului? Nu mai ai legitimitate, pentru că nu mai sunt români acolo. Exact la fel și guvernul ungar, în ce îi privește pe maghiarii rămași în România, pentru că spera pe mai departe că va obține la un moment dat toată Transilvania.

Viața de zi cu zi a românilor din Transilvania s-a schimbat. Avem asasinate, masacre, avem expulzări. Apoi, din octombrie începe așa numita politică de retorsiune, care se aplică de fapt până în 1944.

Adică, dacă maghiarii încep expulzările, la fel fac și românii cu maghiarii, și invers. De exemplu, în Cluj, comandantul orașului a luat 300 de nume la întâmplare, din cartea de telefon și i-a expulzat. Bine, maghiarii invocau la rândul lor expulzări făcute de guvernul român. De exemplu, e un caz la Simeria, unde 300 de muncitori feroviari maghiari au fost obligați să plece.

Toată povestea asta se răsfrânge asura minorităților, adică asupra populației maghiare din sudul Transilvaniei și a celei românești din nordul provinciei.

Comunitatea germană a fost de asemenea ruptă în două – sașii bistrițeni, treceau la Ungaria, iar ceilalți, grosul, rămâneau în România.

Germanii erau protejați în ambele cazuri, dar fără doar și poate, situația minorităților era mai grea în Ungaria decât în România.

După cum s-au exprimat de mai multe ori conducătorii Reichului, în România nu s-a întâmplat niciodată, ca în Ungaria, ca un Muller să devină Molnár…

Ministerul de Externe al Ungariei, Istvan Csaky, semnând arbitrajul

Ministrul de Eeterne al Ungariei, Istvan Csaky, semnând arbitrajul

Există un curent de opinie care condamnă faptul că armata s-a retras fără un foc de armă… dar se trece cu vederea faptul că România nu avea nici șansă! Decizia de acceptare a arbitrajului, după părerea istoricului a fost salutară.

Altfel, dispăream de pe hartă. Noi am avut un moment în care nu trebuia să cedăm, trebuia să luptăm, și acela a fost 27 iunie, când am primit ultimatumul sovietic pentru părăsirea Basarabiei.

Acolo trebuia să luptăm, nu aveam voie să cedăm fără luptă. Cedând fără luptă, de fapt, noi am încurajat revendicările maghiare și bulgare.

Mihail Manoilescu: „Voi fi blestemat de toți țăranii din Ardeal pe care  i-am iubit așa de mult”

Foto sus: Ministrul român de Externe, Mihail Manoilescu (stânga), și Valer Pop, au în față harta cedărilor teritoriale pe care România a trebuit să le facă Ungariei : ” De acum înainte voi fi blestemat de toți țăranii din Ardeal, pe care i-am iubit aşa de mult, pe care dovedisem că-i iubesc…”.

Însă, în momentul august 1940, dacă noi încercam să rezistăm, ne aștepta soarta Poloniei

Polonezii au șarjat într-adevăr împotriva tancurilor… au luptat vitejește, dar care a fost rezultatul, până la urmă? Ei au fost marii sacrificați ai războiului: partea germană a ajuns un câmp pentru experimente rasiale, iar partea ocupată de sovietici, unul pentru experimentele sociale.

Acolo s-au ciocnit cele două ideologii, iar rezultatul a fost exterminarea evreilor, fiindcă cea mai mare populație evreiască exterminată acolo a fost, nu mai vorbim de exterminarea intelectualilor de către sovietici. Ei, în momentul august 1940, dacă nu acceptam arbitrajul, Ungaria ne ataca, pentru asta nu există dubii.

Dacă rămânea un conflict  româno-maghiar, șansele ca Ungaria să învingă nu erau mari. Nu cred că putau să ne învingă. Numai că toate indiciile conduc spre concluzia că am fi fost atacați și din Est, de sovietici.

De asemenea, Germania era pregătită cu o divize de parașutiști  și cu două divizii blindate, pentru a asigura zona petroliferă. În momentul în care nu am fi acceptat arbitrajul, acea divizie de paraşutişti ar fi fost lansată deasupra Ploieștiului, asta spun documentele germane. S-ar fi ajuns la ciopârțirea României.

Pentru că Ungaria, probabil, ar fi luat Transilvania, sovieticii ar fi luat Moldova, Delta Dunării și restul Dobrogei, pentru a face legătura cu Bulgaria, și Muntenia ar fi fost poate ocupată de Germania.

Cei care susțin că noi puteam rezista, că brava armată română… astea sunt povești de adormit copii. Nu aveam absolut nicio șansă, am fi fost pur și simplu distruși. Faptul că regele a acceptat decizia, după părerea mea, a salvat statul român.

Revenind la viața de zi cu zi a oamenilor în acei ani, s-a pus în anii 1980 accentul pe oprimarea la care au fost supuși românii.

Toată istoria din punctul de vedere al istoricilor din acei ani s-a redus la Ip și Treznea, din păcate mai sunt corifei și în ziua de azi, care susțin același lucru. Or, pentru a ști exact ce se întâmplă, trebuie să cercetezi mult mai multe surse. Viața de zi cu zi a fost la fel de grea și pentru români și pentru maghiari.

Scumpetea, foametea a lovit și pe unii, și pe alții. Au rămas școli în limba română, dar numărul lor a scăzut drastic. Există rapoarte și sinteze voluminoase din 1940 și 1942, care detaliază situația școlilor sau a bisericilor.

Au fost obligați mulți intelectuali români să plece. Cea mai lovită biserică a fost cea ortodoxă.

Au fost dărâmate unele biserici ortodoxe, în Ținutul Secuiesc. Altele, au fost transformate în magazii. Însă nu poți generaliza. Au fost cazuri și cazuri, localități și localități.

Existau încă școli în limba română, existau secții române la universități, dar cu cifre de școlarizare mult reduse. Evident, tendința a fost clară, de diminuare a ponderii și influenței bisericilor și școlilor. Dar, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, și Guvernul Antonescu a făcut la fel cu biserica unitariană, de exemplu.

S-a ajuns până acolo încât maghiari din Transilvania de Sud și români din Transilvania de Nord să se adreseze guvernelor român, respectiv maghiar, spunându-le să nu mai ia măsuri împotriva minorităților, deoarece totul se răsfrânge asupra lor, printr-un efect de bumerang.

În vara lui 1942 situația s-a deteriorat încât nu a lipsit mult să înceapă un război între cele  două țări. Acest lucru  nu s-a întâmplat, însă, deoarece, Germania, vă dați seama, angajată într-un efort de război pe Frontul de Est, numai de un conflict militar aproape de casă nu avea nevoie, și încă între doi aliați alături de care lupta pe frontul sovietic.

Comunitatea germană a fost de asemenea ruptă în două – sașii bistrițeni, în Ungaria, iar ceilalți, grosul, în România.

Germanii erau protejați în ambele cazuri, dar fără doar și poate, situația minorităților era mai grea în Ungaria decât în România. După cum s-au exprimat de mai multe ori conducătorii Reichului, în România nu s-a întâmplat niciodată, ca în Ungaria, ca un Muller să devină Molnar.

Deşi conducerea celui de-al III-lea Reich a sperat că arbitrajul din 30 august 1940 va contribui la dezamorsarea situaţiei tensionate şi relansarea colaborării economice şi politice dintre Bucureşti şi Budapesta , evoluţia ulterioară a raporturilor româno-maghiare a infirmat categoric aceste speranţe.

În perioada 30 august 1940-23 august 1944, relaţiile dintre România şi Ungaria nu numai că nu s-au îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-au deteriorat rapid şi ireversibil.

În acest interval de timp raporturile dintre cele două state vecine pot fi caracterizate prin existenţa unui război rece, care, nu de puţine ori a fost pe punctul de a se transforma într-unul cald .

În consecinţă, raporturile dintre România şi Ungaria în intervalul de timp amintit au stat sub semnul consecinţelor (politice, economice, sociale etc.) nefaste ale sentinţei arbitrale din Viena, respectiv sub semnul competiţiei acerbe declanşate între cele două state în scopul obţinerii „bunăvoinţei” Germaniei în vederea soluţionării definitive a chestiunii Transilvaniei.

Pe de altă parte, cel de-al doilea arbitraj de la Viena a avut repercusiuni majore inclusiv asupra situaţiei interne din România, respectiv în privinţa evoluţiei relaţiilor dintre Bucureşti şi Berlin.

Guvernul român care a acceptat Dictatul de la Viena a căzut imediat după aceea, iar la dată de 6 septembrie a fost instaurat un guvern condus de generalul Ion Antonescu.

Antonescu a contestat Dictatul de la Viena inclusiv în discuţiile cu Adolf Hitler şi Benito Mussolini, dar nu a obţinut decât o vagă promisiune de revizuire a acestuia în primăvară lui 1944 din partea lui Adolf Hitler.

După lovitura Regelui Mihai de la 23 august 1944 şi  întoarcerea armelor contra fostului aliat, Germania, armata română a participat la luptele pentru eliberarea nordului Transilvaniei în toamna anului 1945, apoi, prin participarea la luptele din Ungaria şi Cehoslovacia.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică nu a acceptat reinstaurarea administraţiei civile româneşti în Ardeal decât în martie 1945, după instaurarea guvernului prosovietic condus de dr. Petru Groza.

Pe durata Conferinţei de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze chiar şi o mică parte a teritoriului acordat prin Dictatul de la Viena.

Aceste demersuri au rămas fără rezultat, astfel că articolul 1, punctul 2 al Tratatului de Pace cu Ungaria şi articolul 2 al Tratatului de Pace cu România, prevedeau nulitatea deciziilor sentinţei de la Viena din 30 august 1940 şi restabilirea frontierei dintre România şi Ungaria aşa cum exista la data de 1 ianuarie 1938.

Surse:

Surse:

http://transilvaniareporter.ro/esential/dictatul-de-la-viena-dincolo-de-wikipedia-decizia-de-acceptare-a-arbitrajului-a-fost-salutara-altfel-dispaream-de-pe-harta/

http://www.clujulcultural.ro/istorie-politica-despre-arbitrajul-de-la-viena-sau-al-iii-lea-reich-si-noul-curs-politica-externa-romaniei-iulie-august-1940/

Istoricul Ottmar Trașcă/ Foto: Bogdan Stanciu

Foto: Istoricul Ottmar Trașcă/ Foto: Bogdan Stanciu

Cine este Ottmar Trașcă ?

Istoricul Ottmar Trașcă, autorul considerațiilor de mai sus, este un transilvănean get-beget. Vorbește maghiara, are un prenume nemțesc și când se referă la România spune „ai noștri”.

Cu un bunic sas, o bunică unguroaică, o mamă jumătate-jumătate și un tată român, istoricul a făcut școala alternativ, în română și maghiară și a efectuat numeroase stagii de cercetare în Germania. și-a dat doctoratul în istorie cu teza „Relațiile politico-militare româno-germane. Septembrie 1940-august 1944” și este specializat în cercetarea relațiilor româno-germane și româno-maghiare în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial și în timpul acestuia.

A fost în mai multe rânduri bursier al unor institute prestigioase din  Germania și este autorul mai multor lucrări științifice. 

A fîcut cercetări profunde de arhivă în Rusia, Moldova, România, Austria, Ungaria și alte țări.

A scris și editat mai multe cărți de istorie extrem de bine documentate, fapt ce a dus la premierea lui de către Academia Română.

30/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un avertisment adresat românilor privitor la existenţa unui plan în desfăşurare, care vizează subminarea unităţii statale a României de către forţe din interiorul şi exteriorul ţării noastre

 

 

 

 

 

 

 

 

În cele ce urmează, jurnalistul Alexandru Cumpănaşu avertizează românii cu date şi fapte apărute de-a lungul timpului în presă, asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor la care e supusă România de către forţe ostile unităţii noastre naţionale. 

„Nu mi-a fost niciodată şi nu imi este frică, decât cel mult de câini care m-au muşcat când eram mic, dar niciodată de lupta pentru ideile mele şi pentru ţara mea.

Voi prezenta câteva comentarii, întrebări poate retorice şi fapte care ar trebui să dea de gândit serios celor care tratează riscul de pierdere a identităţii naţionale şi destrămarea statului român ca pe o glumă sau exagerare.

Acestea vor fi din surse deschise şi la îndemâna oricui să le consulte fără a putea preciza multitudinea de surse şi discuţii din zone sensibile care nu pot fi făcute publice.

Nu fac decât să spun cu voce tare, ceea ce este cunoscut de foarte mulţi ani de oameni cu putere de decizie din România şi îmi asum deranjul creat şi sunt conştient de forţa pe care o au cei despre care am scris în materialul de ieri.

Astfel, fără a face comentarii suplimentare, voi enumera câteva dintre aceste fapte:

 

1. 3 februarie 2015, Agerpres (http://www.agerpres.ro/externe/2015/02/03/rusia-intentioneaza-sa-ceara-germaniei-reparatii-pentru-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-09-46-51): Rusia intenționează să ceară Germaniei reparații pentru cel de-Al Doilea Război Mondial

„Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) intenționează să creeze un grup de lucru pentru calcularea daunelor cauzate de Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a anunțat Mihail Dehtiarev.

Conform lui Dehtiarev, doar pagubele materiale se ridică la aproximativ 600 miliarde de dolari, iar suma totală a reparaţiilor de război pe care Rusia le-ar putea cere Germaniei ar putea să se ridice la 3-4 trilioane de euro.

2. 8 august 2015, Dc News (http://www.dcnews.ro/ungurii-pregati-i-pentru-federalizarea-romaniei-dupa-unirea-cu-moldova_481940.html )– „Ungurii, pregătiți pentru federalizarea României, după unirea cu Moldova”

Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, şi vicepreşedintele, deputatul Szavay Istvan, au participat la Tabăra de Vară a Tineretului Maghiar Ardelean unde au fost prezenţi peste 1.000 de tineri maghiari din România, Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovacia.

Apendice al FIDESZ şi al Moscovei şi cu finanţare dovedită din partea Rusiei, mesajul celor doi pentru cei 1.000 de tineri maghiari din cele 5 ţări a fost următorul:

„Sunt sigur că poate peste 5,10,15 ani România se va uni cu Moldova, toate semnele şi procesele indică acest lucru. (…) Noi credem că ascunde o posibilitate, pentru care diplomaţia maghiară şi politica naţională trebuie să fie pregătită. (…) Această mare unire trebuie să ducă la o federalizare de un anumit nivel a României, nu cred că Romania se va uni cu Moldova astfel încât structura statului să nu fie afectată.” (din declaraţia preşedintelui Jobbik).

3. 6 iulie 2015, Mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/daraban-ccir-in-top-100-exportatori-din-romania-se-regasesc-doar-3-firme-cu-capital-romanesc-14549099) – „Daraban, CCIR: În top 100 exportatori din România se regăsesc doar 3 firme cu capital românesc”

„Sunt 22.052 de exportatori în România, dar primii 1.000 deţin 82,4% din exportul României, ca să nu mai vorbesc că primele cinci companii deţin 14,4% din exporturi. În primele 100 sunt doar trei firme cu capital românesc, deci trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre, avem mult de lucru.”, a declara Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

4. 8 octombrie 2013, Adevărul (http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html) – „Ruşine: Germania şi Rusia somează România să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov”

„În vizită la Bucureşti, Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al CDU din Germania, a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. A ţinut să sublinieze că Germania are legături puternice comerciale cu Rusia.”

5. 1 decembrie 2015, Evenimentul Zilei (http://www.evz.ro/de-aici-vin-extremistii-care-au-vrut-varsare-de-sange-in-romania-galerie-foto-video-cu-miscarea-de-tineret-64-de-comitate-hvim-ungaria.html) – „De aici vin EXTREMIŞTII CARE AU VRUT VĂRSARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Galerie FOTO-VIDEO cu Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria”

„Ziua Naţională a României a fost marcată de un eveniment care a ameninţat securitatea românilor şi care a fost pregătit de Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria.

Din fericire, procurorii DIICOT au descoperit la timp o bombă pe care un bărbat de origine maghiară avea de gând să o detoneze în Târgu Secuiesc. (…) Organizaţia paramilitară militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și refacerea Ungariei Mari (…)”

Aceştia au slogane precum: „Ieși din zona de confort, vezi cum e viața în HVIM”, „Fă parte din rezistență”, „Noi nu luptăm doar în spațiul virtual, steagul libertății noastre flutură din nou. Vino cu noi pe tărâmul acțiunii.”, scrie Rise Project.

6. 24 octombrie 2016, Realitatea.net (https://www.realitatea.net/salvam-clujul-de-bucure-ti-mesajul-controversat-de-pe-un-panou-electoral-al-udmr_1995753.html) – „Salvăm CLUJUL! De București.” Mesajul controversat de pe un panou electoral al UDMR”

„Un panou electoral al UDMR stârneşte controverse în mediul online. Organizaţia maghiară a ales să se promoveze în Cluj-Napoca printr-un mesaj considerat de unii comentatori ca fiind separatist.
„Salvăm Clujul! De Bucureşti.”, se poate citi pe un panou stradal instalat în Cluj-Napoca. Mai jos este adăugat mesajul „Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul. Nu Capitala!””

7. 4 octombrie 2016, Ştiri pe Surse (http://www.stiripesurse.ro/cum-finanteaza-moscova-organizatia-revizionista-maghiara-64-de-comitate_1155500.html) – „Cum finanţează Moscova organizaţia revizionistă maghiară 64 de Comitate”

Rise Project a investigat o parte din activităţile organizaţiei 64 de comitate şi a aflat că în spatele ei stă un lanţ de interese care trece prin Budapesta şi se opreşte la Moscova.

„SRI a semnalat constant că HVIM, care a fost înfiinţată în 2001 la Budapesta, funcţionează după principii paramilitare şi că membrii ei se antrenează în tabere clandestine. „

Reporteri ai RISE Project au mers într-o astfel de tabără şi au stat de vorbă cu liderii grupării, apoi au studiat sursele de finanţare ale organizaţiei şi implicarea lor în alte mişcări separatiste din regiune: fonduri publice din Ungaria (fondurile fundaţiilor partidelor maghiare), filiera rusească.

Conform Rise Project, SRI l-a interceptat anul trecut pe Szocs Zoltan, şeful local al HVIM, arestat oficial pentru activităţi de teorism, discutând despre surse externe de finanţare.

Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?

Sebestyen Teleki Istvan: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva.

8. Coaliţia Naţională pentru Moderizarea României (CNMR) a încheiat în data de 26.09.2016 un Acord cu Camera Deputaţilor şi Grupurile parlamentare care prevede printre altele:

„Stabilirea de către Camera Deputaţilor a unui set de activităţi parlamentare dedicate celebrării a 100 ani de la Marea Unire, în sprijinul unităţii statului, toleranţei şi echilibrului social, unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni, precum şi dreptului la identitate.”

Deloc surprinzător, liderul Grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor s-a declarat împotriva demnării acestui acord şi a fost singurul care a lipsit de la ceremonia de semnare a Acordului. Oare de ce?? Acesta având o poziţie contrară încă de la şedinţa Biroului Permanent.

9. Multiplele declaraţii ale diverşilor lideri politici din România împotriva Serviciilor de informaţii, Parchet, Justiţie cu consecinţa tăierii instrumentelor de acţionare directă din partea SRI, respectiv interceptare, filaj, supraveghere tehnic-operativă. Decredibilizarea SIE prin transformarea în principalul subiect de campanie electorală prezidenţială a ofiţerilor acoperiţi ai SIE. Implicarea unora a numelui Serviciului de Informaţii Externe în scandaluri publice ce implică conducători ai altor instituţii ale statului român (ex: scandalul Black Cube).

10. Subfinanţarea cronică a armatei române şi distrugerea sistematică a capacităţii de apărare a României cu complicitatea unor înalţi oficiali ai statului, culminând cu un buget de 0,95% din PIB în anul 2009.
Distrugerea aviaţiei, artileriei, vânătorilor de munte, gărzii naţionale civile, sunt doar câteva dintre acţiunile de sabotare directă a capacităţii de apărare a statului.

11. Declaraţiile Ambasadorului SUA la Chişinău, E.S. James Pettit, care, în ciuda unor gafe privind istoria Basarabiei, a dat un mesaj foarte clar din partea establishment-ului american cu acceptul şi la solicitarea Departamentului de Stat cu privire la unirea deîndată cu România şi prezervarea suveranităţii Republicii Moldova.

Este un mesaj ce trebuie descifrat în următoarea cheie: SUA nu au în acest moment dorinţa şi resursele de a începe un război cu Rusia, plecând de la agitarea spiritelor în cele două ţări, Republica Moldova şi România, pentru unificare.

Un referendum în Republica Moldova ASTĂZI şi o unire a României cu Republica Moldova ar echivala cu un război deschis cu Rusia şi crearea pretextului pentru ca aceasta să acţioneze şi mai agresiv în regiune.

12. Înlocuirea materiei Istoria poporului român cu Ştiinţele cunoaşterii, iar Limba şi literatura română cu Ştiinţele comunicării.

13. Declaraţia Ambasadorului Republicii Moldova la Bucuresti, E.S. Mihai Gribincea, în cadrul Emisiunii Ambasador Romania din data de 23 ianuarie 2016: „Transnistria are 17000 de soldati pregatiti sa invadeze Moldova…”

14. 3 februarie 2014, UBB Radio (http://radio.ubbcluj.ro/investitii-straine-in-transilvania/)

„Transilvania a devenit cea mai bogată zona din România, cu ajutorul germanilor care continuă să investească în zona Ardealului.

Compania germană, producătoare de automobile Daimler şi-a propus să construiască, până în 2016, o fabrică în Sebeş, investiţia urmând să se ridice până la 300 de milioane de euro.

Specialiştii presupun că în 2014, investiţiile nemţilor în Transilvania vor ajunge la o jumătate de miliard de euro, cele mai căutate orașe fiind Cluj-Napoca şi Sibiu, conform citynews.”

15. Aprobarea legii vânzării dreptului de proprietare pentru cetăţenii străini în locul concesiunii. VÂNZAREA PÂNĂ ÎN PREZENT A PESTE 1.000.000 de hectare către cetăţeni străini sau fonduri de investiţii cu acţionariat dubios sau necunoscut.

Acestea au fost doar câteva dintre exemplele din surse deschise pe care oricine le poate consulta şi poate constata că planul descris este unul aflat în desfăşurare.”

 

Sursa:

https://www.dcnews.ro/ Alexandru Cumpănașu / MARELE PLAN: Independența Transilvaniei, Federalizarea României – partea a doua

30/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

TRANSILVANIA- ISTORIE FURATĂ. TRANSILVANIA – INIMA ROMÂNITĂŢII. FILME DOCUMENTARE

 

Atunci când nu îți cunoști istoria, riști să o repeți! Mai ales când forțe oculte doresc să îți șteargă identitatea de român…

Cum ar trebui oare interpretate afirmațiile istoricului Lucian Boia (profesor la Universitatea din București și „eroul“ editurii Humanitas – fost secretar cu propaganda în Biroul Organizaţiei de Bazǎ a Partidului Comunist Român de la Facultatea de Istorie, înainte de 1989) atunci când acesta spune în cartea sa “Primul Război Mondial.

Controverse, paradoxuri, interpretări”( Humanitas: 2014) că Transilvania, înainte de 1918, “nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859” și, în consecință, românii puteau invoca doar “dreptul etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric”?!?

Acest gen de afirmații, descalificante pentru orice istoric serios, sunt esența unei minciuni uriașe, foarte folositoare Budapestei, care îl și iubește enorm pe Lucian Boia pentru aceasta.

De ce? Pentru că extremiștii maghiari îl pot invoca oricând pe Lucian Boia, atunci când spun că Transilvania este un pământ unguresc. “Păi”, vor spune acestia, “până și istoricii români spun că ei nu au drepturi istorice în Transilvania!!!“ Nu?

De ce afirmațiile lui Boia sunt mincinoase? Haideți să vedem:

1. Lucian Boia îl scoate din calcul în primul rând pe Mihai Viteazul care, la 1600, unește cele trei țări românești într-una singură.

Gândiți-vă că individul pretinde în carte că Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859.

Cum nu, dacă Mihai Viteazul a realizat Unirea? Cui a aparținut Transilvania atunci? Vietnamezilor?

2. Mircea cel Bătrân a stăpânit pentru o perioadă și părți însemnate din Transilvania. Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, în 1418, sub forma:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Păi cum, niciodată, domnu’ Boia?!?

Ca să aveți o imagine mai bună, vedeți harta de mai jos, cu teritoriul stăpânit de Mircea cel Bătrân…

Argumentele de mai sus sunt în principal argumente politice și fac trimitere la îmbrobodirea cu “Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859”.

Din punct de vedere al dreptului istoric, ceea ce spune Boia nu are, de asemenea, nicio acoperire pentru că din această perspectivă, drepturile românilor sunt cel mai bine susținute. Mai ales de izvoarele istorice maghiare…

3. Să îi amintim așa-zisului istoric că la venirea lui Arpad, vlahii erau prezenți până în Panonia. Să îi amintim de Glad, Gelu și Menumorut, voievozii valahi care stăpâneau Transilvania în secolele IX și X.

4. Să îl informăm pe așa-zisul demitizator că românii sunt în principal urmașii geto-dacilor (indiferent de ce alte influențe mai poartă românii de astăzi), că județele Harghita, Covasna și Mureș reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăți și așezări civile dacice din toată țara – peste 70 de cetăți și peste 200 de așezări civile – și că, în consecință, în virtutea continuității evidente, noi avem drepturi istorice aici încă din antichitate.

5. Să îi atragem atenția acestui personaj că portul popular românesc și majoritatea tradițiilor (mai ales în Transilvania) poartă amprenta geto-dacilor (acei strămoși de care individul nu vrea să audă!), de la care le-am și moștenit, o altă dovadă a continuității…

Și atunci, cum ar trebui să înțelegem afirmațiile mincinoase ale lui Lucian Boia, o sfidare majoră a realităților istorice?

Chiar dacă suntem membrii ai UE și ai NATO, nu înseamnă că există garanții absolute în ceea ce privește integritatea teritorială.

Tocmai de aceea, este necesar să se contracareze manevrele perverse care se operează de mulți ani în direcția ruperii Transilvaniei de România, manevre conduse de extremiștii și revizioniștii maghiari, asistați de români fără minte sau de-a dreptul trădători, care visează la o Transilvanie autonomă economic (în prima fază), iar ulterior politic și teritorial.

În acest context delicat, cu o politică imprevizibilă a marilor puteri, un film documentar precum TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ, este mai mult decât necesar, din mai multe considerente:

– le oferă românilor informații extrem de valoroase, sintetizate, comunicate într-un mod accesibil, dându-le astfel o înțelegere mult mai bună asupra propriei istorii, asupra drepturilor istorice pe care le au în Transilvania;

– le oferă străinilor o altă imagine asupra istoriei Transilvaniei decât cea contrafăcută de Ungaria și de mistificatorii istoriei din interior;

– aruncă în aer teoriile revizioniste, toată argumentația extremiștilor maghiari care visează încă la o utopică Ungarie Mare, pentru că filmul folosește în primul rând izvoare istorice maghiare. Izvoare maghiare medievale sau moderne care vor fi de acum, mai mult ca niciodată, o uriașă piatră de moară agățată de picioarele extremiștilor maghiari.

Gândit să facă informația cât mai ușor de receptat, filmul este realizat pe capitole autonome, care tratează teme distincte. În varianta finală, filmul va avea trei părți, fiecare de câte o oră.

 

Vă invit, așadar, să vizionați  în cele ce urmează, două filme documentare de excepţie care aruncă în aer revizionismul maghiar, dar şi alte tipuri de revizionism antiromânesc!

Recomandați-le pretenilor, colegilor și cunoscuților!

E important ca informația istorică adevărată,  să ajungă la cât mai mulți!

 

 

 

 

29/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: