Tito şi planul secret al „Republicii Socialiste Valahia” (Iugoslavă), cu capitala la București
Dezvăluiri despre planul secret al lui Iosif Broz Tito! …o Românie ciuntită pe post de „Republica Socialistă Valahia” (Iugoslavă) cu capitala la București.
Există istorici care afirmă că Tito avea în plan o Iugoslavie mult mai mare, mai puternică, nu doar o putere regională, ci chiar mondială!
Iosip Broz Tito
Există mulți care mai simt și astăzi nostalgia Iugoslaviei, recurgând mereu la argumentul că pe vremea lui Tito și a Iugoslaviei s-a trăit mai bine, pentru că exista o viață lipsită de griji și mult mai sigură, în timp ce alții cred că Iugoslavia era o creație artificială, care prin forță a ținut de zeci de ani la un loc împreună națiuni și etnii diferite.
Dar cine știe ce soarta ar fi avut Iugoslavia, dacă s-ar fi făcut public din timp un plan mai puțin cunoscut al lui Iosif Broz Tito se întreabă astăzi istorici dar și jurnaliști din spațiul fostei Iugoslavii.Unii istorici cred că Tito a dorit o Iugoslavie mai mare, mai puternică, nu doar o putere regională, ci și chiar una de talie mondială.
A se vedea express.hr, ba.n1info.com, dnevno24.com și Blic
Pentru prima dată, omul de știință american Sabrina Petra Ramet, profesor de științe politice la Universitatea de Științe și Tehnologie a Norvegiei, a făcut dezvăluiri despre existența acestui plan secret, pentru cotidianul Blic din Serbia, unde a argumentat că Tito a dorit să creeze o Iugoslavie, care ar fi inclus zonele de frontieră din jurul Iugoslaviei: Grecia, Albania, Bulgaria, cel puțin o parte din provincia austriacă Carintia, precum și întreaga provincie italiană Friuli.
Printre susținătorii iredentismului iugoslav cu astfel de viziuni ale Iugoslaviei mari au fost înainte monarhiști dar și republicanii (de orientare socialistă) în epoca de dinaintea crearei Iugoslaviei din 1918.
Sabrina Ramet, amintește pentru Blic, declarația politicianului Svetozar Pribćevići, care afirma că „Iugoslavia ar trebui să se extindă de la Soci la Salonic”.
Privind această hartă, poate că cel mai ciudat lucru îl reprezintă faptul că sunt înglobate în componența Iugoslaviei, Bulgaria și Albania. (Foto – contur plin cu verde)
Cu toate acestea, viziunea nu este departe de adevăr, dacă luăm în considerare că a existat o mișcare politică – „ Zveno” în Bulgaria , care a sprijinit ideea de a transforma Bulgaria și Albania într-un stat comun al slavilor de sud.
Mai mult, organizația Zveno a participat chiar la lovitura de stat în Bulgaria anului 1934.
Atunci, ei au cerut o alianță cu Franța și includerea Bulgariei în Iugoslavia! Câțiva ani mai târziu chiar și guvernul britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a sprijinit ideea de a crea o Iugoslavie mare, ca răspuns la aderarea Bulgariei la puterile Axei.
Mulți au uiat că după al doilea război mondial, Iugoslavia lui Tito a declarat că Trieste și întreaga Karınca, inclusiv Carintia din Austria aparțin Iugoslaviei!
„Ne- a scăpat Carintia, dar condițiile internaționale erau de așa natură încât a trebuit să o părăsim temporar. Carintia este al teritoriul nostru și vom lupta pentru el” – declara Tito câțiva ani mai târziu.
In plus, după cum mărturisește istoricul Sabrina Ramet, a existat o hartă foarte interesantă, hartă care reprezenta proiectul pentru o Iugoslaviei, care la vremea aceea după cum plănuia Tito, părea să aibă în parte sorți de izbândă, cu excepția a două cazuri:
* Această viziune a mareșalului Tito a inclus Albania și părți din România și Grecia, inclusiv Salonic !
* A existat un acord între Tito și omul politic bulgar Dimitrov, care stipula integrarea Bulgariei în comunitatea țărilor Iugoslave.
Autorul acestei neobișnuite hărți subliniază faptul că într- un „univers paralel”, dacă revoluția comunistă din Grecia ar fi reușit iar SUA, Marea Britanie și occidentul nu ar fi putut să impună „regimul coloneilor”, planul acestei Iugoslavi s-ar fi materializat cel puțin parțial, aducând câștig de teritorii desprinse din Grecia și alăturate Iugoslaviei.
Același lucru este valabil pentru Valahia/Țara Românească, fostul principat, și astăzi o provincie istorică a României, care puțin probabil să fi fost alipită Iugoslaviei.
Dacă prin absurd ar fi existat această șansă, era mult mai puțin probabil să fi putut să aibă loc scenariul extinderii Iugoslaviei până la Istanbul.
Dincolo de fierbințelile iredentismului sârb, se pot pune o sumedie de întrebări punctuale despre acest plan care trebuie judecat la rece din perspectiva fiecărei națiuni vizate de acesta și neapărat în lumina celor petrecute recent în războiul civil din Iugoslvia, în timpul căruia atrocitățile sârbilor împotriva croaților, bosniacilor, albanezilor și a altor etnici au oripilat o lume întregă.
Ca o concluzie, putem nota stranietatea harții cu pricina, care se suprapune mai vechilor narative bolșevice / sovietice cu privire la România și anume Transilvania înglobată în Republica Socialistă Ungaria, iar Moldova istorică desprinsă de Republica Valahia și înglobată într-o Moldovă mare sovietică.
Să ne amintim și de încercările sovietice din anii 50 ai secolului XX, de a reorganiza economic țările comuniste prin care cel puțin față de România se viza la fel de straniu, o uniune economica agrară între sudul României și Bulgaria, fară industrie, iar pentru Moldova istorică o altă viziune economică prin care să fie ruptă de sud și „mai legată de RSSM peste râul Prut”.
Iată cum „Toate-s vechi si nouă toate” după cum spunea marele Mihai Eminescu.
Ce este de fapt cu acest Panslavism, unealtă geopolitică atât pentru iredentismul sârb cât și pentru naționalismul rus?
Panslavismul este o viziune politică concretizată pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea, ca mișcare social-politică ce urmărea ca scop declarat unirea tuturor popoarelor slave. Atenția principală era îndreptată către Balcani, unde slavii sudici erau guvernați de două mari imperii: Austro-Ungaria și Imperiul Otoman.
De Panslavism s-a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Țarist – Rus cât și de Uniunea Sovietică.Mișcare a început odată cu încheierea războaielor din anul 1815. Odată cu încheierea păcii, conducătorii europeni au încercat să restabilească status quo-ul antebelic. Reprezentantul Austro-Ungariei la Congresul de la Viena, Metternich, și-a dat seama că cea mai mare amenințare la adresa acestui status-quo în Austria erau mișcările naționalităților imperiului, care doreau independența. Supușii împăratului de la Viena erau membri a numeroase grupuri etnice, (italieni, români, unguri, etc), proporția de slavi fiind foarte ridicată.
Prima convenție panslavă s-a ținut la Praga – Boemia în 1848, în timp ce mișcarea slavilor sudici a devenit activă după ce Serbia și-a obținut îndependența de sub dominația Imperiului Otoman. În acest timp, în Austria a fost pusă în practică o politică internă represivă pentru a pune stavilă naționalismului care amenința unitatea imperiului.Panslavismul din Balcani a fost total diferit de cel din Europa Centrală, orientându-se fără echivoc către obținerea sprijinului Rusiei. Mișcarea panslavă sudică era apărătoarea obținerii independenței de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Otoman.
Sârbii căutau să-i unească pe toți slavii balcanici sub conducerea lor. Serbia, imediat după cucerirea independenței, era un stat mic și, în ciuda instabilității Imperiului Austro-Ungar, acesta din urmă era un adversar redutabila al Serbiei. În această situație, ideea implicării în conflict a Rusiei a părut o alegere bună.
În 1806 și mai apoi în 1815, Serbia și-a consolidat independența față de otomani. Imediat după obținerea independenței, sârbii au început să caute să extindă controlul tânărului lor stat asupra tuturor slavilor din balcani dar și peste românii balcanici.
Cum a ajuns Serbia să se extindă și să înglobeze vechi teritorii ale românilor – Timocul?
Miloș Obrenovici, un luptător sârb pentru eliberarea de sub dominația otomană, obține în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pașalâcului de Belgrad, reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est și Timoc, însă nu cucerește Timocul și Craina.
La Pacea de la Adrianopole din 1829 și prin Hatișeriful de la 1830, Miloș Obrenovici solicită anexarea județelor majoritar românești, Timoc și Craina. Printr-o intervenție militară trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc.
În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească.
În 1833 ocupă de facto militar Timocul, dezlânțuind groază printre români. Preoții învățătorii și notabilitățile locale (etnici români) sunt uciși iar în locul lor sunt aduși sârbi care începînd cu acel an interzic limba română, botezul cu nume românești.
Despre ocuparea militara sârbă a Timocului la 1833. Mărturie video la RBN Press despre deznaționalizarile și opresiunile sârbe la adresa românilor din Timoc – Interviu cu Natașa Tosic, președinta Mișcării Democrate a Românilor din Serbia (25 august 2014).
https://romaniabreakingnews.ro/natasa-tosic-marturie-video-despre-ocupatia-militara-sarba-a-timocului-romanesc-1833-2014/
Pe timpul Austro-Ungariei, slavii sudici erau împărțiți în mai multe entități: slovenii (Steiermark/Štajerska, Kärnten/Koroška, Görz/Goricija, Krain/Krajn) și sârbii (în Bosnia) în zona austriacă, croații și sârbii în zona maghiară (în regatul autonom Croația). Datorită pozițiilor diferite încadrul imperiului, scopurile slavilor sudici difereau în rândurile diferitelor grupuri etnice.
O alternativă puternică la panslavism era austroslavismul, activă în special în rândul slovenilor. Datorită faptului că sârbii erau distribuiți în mai multe provincii, cât și datorită legăturilor lor speciale cu statul independent Serbia, ei se numărau printre cei mai puternici susținători ai independenței slavilor de sud față de Austria.
Deși la încheierea primului război mondial s-a creat Regatul Iugoslaviei sub coroana sârbă și cei mai mulți slavi sudici au fost uniți într-un singur stat, o mare problema a reprezentat-o tendințele opresiv-dominatoare ale sârbilor.Panslavismul timpuriu a surescitat ceva interes printre polonezi, dar această orientare și-a pierdut din importanță datorită dominației Rusiei, care în timp ce vorbea despre eliberarea altor popoare slave prin acțiunile frățești ruse, în zonele pe care le stăpânea în Polonia ducea o politică opresivă.
Așa au realizat polonezii cam ce este panslavismul. Panslaviștii ruși aveau o atitudine ambiguă față de polonezi, reprezentanți pe de-o parte ai unei națiuni slave, dar pe de altă parte, reprezentanți ai unuia dintre cei mai puternici adversari istorici ai Rusiei, Papalitatea Romană.
Influența panslavismului secolului al XIX-lea a avut o influență mică asupra polonezilor, cu excepția simpatiei pentru alte națiuni slave aflate sub dominație străină și care se luptau pentru câștigarea independenței.
După ce Polonia și-a recucerit independența de sub dominația prusacilor, austriecilor și rușilor în 1918, nici o forță politică responsabilă din Polonia nu a avut în programul lor o prevedere panslavă.
În timpul epocii comuniste în Polonia, URSS-ul a folosit unealta panslavistă pentru justificarea controlului exercitat asupra fraților polonezi.
Autor: Marko Vlajovici – romaniabreakingnews.ro
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 