PORTRETUL BESTIEI BOLȘEVICE Martin Lacsis, fondator al CEKA, una dintre cele mai criminale structuri din istoria omenirii

Profil de bestie: bolșevicul Martin Lacsis, unul dintre cei mai prolifici criminali ai CEKA

Publicația online https://www.podul.ro., scrie că autorul bloggului de istorie pereklichka.livejournal.com, Stanislav Smirnov, a cercetat și coroborat mai multe documente din arhivele orașului Nijnii Novgorod privitoare la Martin Lacsis (foto), cel care, alături de Dzerjinski, a stat la baza fondării CEKA, una dintre cele mai criminale structuri de represiune din istoria întregii omeniri. 

În cele ce urmează vă prezentăm informațiile publicate de Stanislav Smirnov, acestea fiind bazate pe studiul minuțios al documentelor din arhivele și din bibliotecile ruse: 

Războiul civil și teroarea leninistă 

„Martin Lacsis nu a fost doar una dintre figurile principale ale CEKA. El a fost, de asemenea, un maniac al terorii roșii din Arzamas, provincia Nijni Novgorod, care, din august 1918 până în februarie 1919, a găzduit cartierul general al Frontului Roșu de Est și infrastructura ramificată a acestuia, inclusiv CEKA de pe front.

Vara anului 1918. Războiul civil face ravagii în Rusia, fiind provocat de uzurparea puterii de către bolșevici, de dizolvarea Adunării Constituante, de încheierea unei păci rușinoase cu Reichul german (mai degrabă o capitulare necondiționată) și de jefuirea nerușinată a populației, de teroarea și de persecuțiile împotriva Bisericii. Peste tot au izbucnit proteste și revolte. Puterea uzurpatorilor atârnă în balanță. 

În aceste circumstanțe, Lenin și clica sa apelează la ultima soluție – teroarea în masa. Țara era deja acoperită de o rețea densă de comisii de urgență – centrală, provincială, districtuală, rurală, de transport ș.a.m.d.. Teroarea roșie face ravagii în orașe și județe, dar și în cadrul Armatei Roșii. Trenul Troțki-Bronstein circulă de-a lungul căii ferate Moscova-Kazan, are o tipografie, un tribunal, un pluton de execuție. Practica decimării – împușcarea fiecărui al zecelea om din Armata Roșie dintr-o unitate care și-a abandonat pozițiile (ca în Roma antică) – devine o practică obișnuită. Ordinele zboară pe teren cerând pedepse și strangulări.

CEKA de pe front 

La 7 august, unitățile locotenent-colonelului V.O. Kappel din Statul Major General ocupă Kazan-ul. Bolșevicii erau pe punctul de a-și pierde cel mai important centru din spate, Nijni Novgorod (acolo se pregătea deja o conspirație a muncitorilor și angajaților de la fabrica Sormovo, care amenința să repete revolta muncitorilor din Ijevsk și Votkinsk).

La 10 august, trenul lui Troțki a trecut prin Arzamas, după ce, cu puțin timp înainte, emisese un ordin înfricoșător de înființare a unor lagăre de concentrare aici, precum și la Murom și Sviyazhsk.

Două zile mai târziu, întregul cartier general al Frontului de Est a ajuns, de asemenea, la Arzamas. Orașul a fost inundat de trupe și de nenumărate noi instituții. Printre acestea se număra și CEKA Frontului, condusă de letonul Martin Lacis. Regimentul 5 leton Zemgale, învins de Kappel în bătăliile pentru Kazan, a preluat funcția de securitate.

Numele real al șefului structurii CEKA de pe front a fost Jan Friedrichovich Sudrabs (aka Martin Lacsis). El făcea parte din cercul intim al lui Dzerjinski: era membru al Colegiului CEKA, din luna mai a coordonat departamentul de conducere al acesteia pentru lupta împotriva „contrarevoluției”.

În iulie a fost însărcinat să conducă „Comisia extraordinară pentru frontul cehoslovac”, singura la acea vreme, având în subordine Comisia extraordinară din nouă provincii: Astrahan, Vyatka, Kazan, Nijni Novgorod, Orenburg, Perm, Samara, Saratov, Simbirsk și Ufa și „statul major” al districtului Arzamas. 

Ucenicul de tâmplar devine terorist bolșevic 

În autobiografia sa, Lacsis-Sudrabs (foto sus) a scris că s-a născut în 1888 în Livonia, a absolvit școala parohială și a început să lucreze ca ucenic de tâmplar la vârsta de 15 ani. După o tentativă nereușită de a trece examenele pentru seminarul de învățători, a abandonat studiile și munca și s-a alăturat Partidului Social-Democrat în 1905.

A devenit membru al unui escadron de luptă, participând activ la atacuri asupra unităților armatei și la incendierea de proprietăți. Apoi – o viață în clandestinitate, agitație împotriva războiului cu Germania, exil în provincia Irkutsk și evadare din ea, în cele din urmă un rol proeminent în lovitura de stat din octombrie ca membru al Comitetului Militar Revoluționar din Petrograd.

Teroarea roșie

Fermentul terorist dobândit în bandele „Fraților Pădurii” fac din el cel mai odios fanatic al terorii roșii. Lacsis promovează pe scară largă execuțiile pe criterii sociale și publică ziare speciale pentru a-și răspândi cât mai mult metodele sadice.

În săptămânalul său „Teroare roșie”, care servea drept ghid pentru comisiile provinciale, el formulează crezul cekist: 

„Nu mai luptăm împotriva indivizilor, ci distrugem burghezia ca clasă. Toți membrii personalului comisiilor extraordinare și toți muncitorii sovietici, mulți dintre ei asumându-și rolul de interlocutori, trebuie să țină cont de acest lucru. Nu căutați dovezi incriminatoare în dosar dacă s-a răzvrătit împotriva sovieticilor cu arme sau cu vorbe. Primul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să-l întrebați din ce clasă face parte, care este trecutul său, care este educația sa și care este profesia sa. Acestea sunt întrebările care trebuie să decidă soarta acuzatului. Acesta este sensul și esența terorii roșii. Linia frontului este încă plină de Garda Albă. Încă mai există un loc pentru teroarea roșie. Trăiască teroarea roșie!”

Băi de sânge

Frontul Roșu are nevoie de tot mai multe trupe. Pentru a le reface, se efectuează mobilizări totale în provincie, inclusiv în districtul Arzamas. Populația, obosită de războiul mondial și nedorind să participe la un carnagiu fratricid, răspunde prin proteste în masă.

Ca răspuns, Latsis și subalternul său, șeful poliției de urgență a districtului, Zinoviev, inundă orașul și districtul cu sânge.

Pentru a-și dezlega mâinile, cekiștii inventează un caz de conspirație contrarevoluționară în Arzamas. La Novy Usad au început refuzurile în masă de a se mobiliza. Mulți recruți din satele din parohia cu același nume s-au adunat acolo. Apoi, mișcarea s-a extins la Abramovskaia, Vyzhnovskaia, Kamenskaia, Kovakskaia, Krasnoselskaia, Semionovskaia, Cernuhinskaia și alte volosti, unde au avut loc, de asemenea, adunări cu adoptarea de rezoluții de refuz al mobilizării. 

Un rol proeminent în cadrul evenimentelor a fost jucat de intelectualitatea rurală, printre care se aflau mulți tineri ofițeri demobilizați. Acum erau împinși înapoi în război, dar deja împotriva propriului popor.

Organele CEKA au recurs la un mijloc încercat și testat pentru a pune capăt mișcării de protest – lichidarea fizică a activiștilor săi. În acest scop a fost inventată presupusa conspirație a Gărzii Albe. În sursele disponibile nu există o listă completă a victimelor crimelor de la Arzamas.

În raportul Nizhgubchek se spune că, numai în luna septembrie, în Arzamas au fost arestate 303 persoane și 38 au fost împușcate, printre acestea numărându-se 19 foști ofițeri, 8 executorii judecătorești, 5 agenți ai departamentului de securitate, 3 guvernatori de oraș și jandarmi, un preot, un agent de securitate, un lucrător feroviar.

În septembrie, liste mari de execuții privind Arzamas au fost publicate de „Rabochyokrecyansky Nizhny Novgorodski Listok” și „Săptămânalul CEKA”. Execuțiile au continuat și în timpul iernii. 

Cartea regională a memoriei include un total de 18 arzamașeni uciși în beciurile CEKA din Arzamas din august până în decembrie și achitați în timpul primului val de reabilitare: V. A. Alekseev, I. M. Azhimov, I. M. Argentov, N. T. Vasin, Arhiereul A.A. Voskresensky, G.F. Glazkov, D.I. Grazhdanov, S.I. Evlin, A.P. Kuznetsov, N.I. Murakhin, V.A. Pakhomov, A.A. Plakunov, V.L. Samarov, I.I. Sivov, F.I. Chanov, S.N. Chebotarev, V.I. Chichkanov și I.T. Shchennikov. Agronom și subofițer din satul Panov, numele lui Piotr Voskresenski se află în Cartea Memoriei, dar până de curând i s-a refuzat reabilitarea pe motiv că ar fi opus rezistență armatei „pedepsitorilor”. Numărul total este de 19.

Cu toate acestea, majoritatea victimelor asasinatelor au rămas în afara domeniului de aplicare a reabilitării în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Numele unora dintre victime sunt împrăștiate în ordinele CEKA ale Frontului de Est, în ziarele centrale și locale și în paginile săptămânalului VChK.

De exemplu, Ordinul nr. 15 al CEKA de pe Front, datat 7 septembrie, conține numele polițiștilor Mihail Sorokhtin, Ivan Drozdov, Gerasim Krachin, Vladimir Lilov și al jandarmului Pavel Bokalinov.

Într-un punct separat al ordinului se spunea că șapte țărani din satele Kichansino și Chetvertakovo au fost executați sumar (nu pentru fosta lor ocupație, ci pentru agitație contrarevoluționară): Feodor Korsakov, Ivan Arkhipov, Konstantin Nesterov, Nikolay Shvetsov, Andrey Rybkin, Vasily Golovkin (fost polițist) și Semen Vertyanin.

Izvestia a tipărit aceleași nume la 17 septembrie, adăugându-i pe cei împușcați „pentru încercarea de a fugi la cehoslovaci”: ofițerii Bakhtin Innokenti, Zamyatin Nikolai, Klyuchnikov Andrei, Petrov Konstantin, Orlov Nikolai, Rybakov Nikolai, Khrysogonov Vladimir, Tsyviliev Stepan, Cherkasov Nikolai și Shmykal Joseph. De execuții s-a ocupat n CEKA de pe Frontul de Est. 

Execuția a fost efectuată și de către Cheka de pe Frontul de Est. Cei mai mulți dintre cei împușcați erau membri ai unor familii respectate din oraș. Unul dintre principalii lideri ai organizației se numește Serghei Stepanovici Gorkiev, învățător, participant la Războiul Mondial, locotenent-colonel.

Urmează apoi Dmitri Petrovici Monaciov, student și locotenent; frații Viaceslav și Konstantin Vasilievici Bebeșin, student, respectiv elev; Nikolai Stepanovici Periakov, profesor, locotenent, mobilizat la detașamentul gărzii feroviare; Nikolai Ivanovici Terin; Alexei Nikolaevici Chicherov, student; Petru Ivanovici Dergunov, „participant la revolta de la Murom din detașamentul Saharov”. Ziarul a relatat că toți aceștia au fost împușcați prin sentința CEKA din Nijni Novgorod.

Astfel, lista cu singurele nume publicate ale participanților la complotul de la Arzamas care au fost împușcați se ridică la 49 de persoane. Numărul total este mult mai mare.

Mai multe detalii despre crimele bolșevicilor în regiunea Nijnii Novgorod AICI 

Publicitate

STATUL POLIȚIENESC RUS ȘI ISTORIA DESPRE CARE SE VORBEȘTE PREA PUȚIN

Rusia este o tara cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.

– Proverb sovietic –

O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

„Rusia este o țară fara granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevarata identitate centrala. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se intinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeana Kaliningrad pana la Stramtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska.

Daca ne mai gândim si ca multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populatia este izolata, toate acestea ne ajuta sa explicam de ce mentinerea controlului central a fost o adevarata provocare si de ce pierderea acestui control asupra tarii i-a obsedat pe conducatorii ei.

Am intâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: „Am crezut intotdeauna ca e vorba despre totul sau nimic: fie tinem tara cu pumn de fier, fie se va destrăma”.

Presupun ca predecesorii lui, de la ofiterii taristi la primii cneji medivali, aveau cam aceleasi ingrijorari – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicatiilor moderne, le au cu siguranta in ziua de azi.”

– MARK GALEOTTI–

Istoria ne dezvaluie povestea complexa a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra înca se intinde peste o parte din lume si de ai carui demoni inca nu ne-am exorcizat.

Publicului i s-a spus o poveste simplificată a felului in care cruzimea, cooperarea si compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra inca se intinde peste o parte din lume si de ai cărui demoni inca nu ne-am exorcizat…

De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toata inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Se dezvaluie din ce în ce mai mult rolul si activitatile politiei secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale și în privința realitatilor complexe din spatele unui sistem represiv de lunga durata.

Băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară.

O mare parte a informatiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90.

Sa nu uitam ca multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

Sunt încă multe lucruri ascunse populatiei ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerata de unii istorici similar unui „genocid secret”.

Urgia foametei crâncene care lovit Ucraina înainte de războiul mondial a fost o incercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, incercările poporului ucrainean de obtinere a independenței naționale, o perspectivă care „irita” autoritatile sovietice.

In Ucraina, perioada de infometare in masa este cunoscută sub numele de Holodomor (exterminare prin infometare)… Este greu de stiut exact câti oameni au murit in Holodomor, dar estimarile mai noi sugerează ca numarul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane erau ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau in Ucraina. Numarul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizarii a fost mai mare decat al oricarei alte nationalitati din URSS.” (Martyn Whittock).

 Crimele în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn sunt acum în mare parte cunoscute și întoarse pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Pentru a ințelege modul foarte complicat si ascuns in care a funcționat puterea sovietica în tot acest timp destul de indelungat, 1917-1991, trebuie să avem în vedere că istoria omenirii a trecut prin catastrofe, momente de ruptura si reconfigurare care au dus la lumea de astazi. Fără intelegerea contextului în care s-au desfășurat evenimentele secolului trecut, nu avem nicio sansa sa pricepem acest secol din care, iata, au trecut deja primele decenii.

Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste si comuniste, sfârsitul Razboiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrala si de Est – toate si-au lasat amprenta asupra prezentului extrem de complex in care intreaga lume evolueaza.

Cu toate că KGB-ul a luptat cu toate armele pentru supraviețuirea Uniunii Sovietice, el nu i-a putut controla implozia din 1989. Singura variantă a fost asigurarea propriei supraviețuiri. Denumirile s-au schimbat, însă metehnele nu. Puterea a fost transferată de la sovietici la oligarhi, iar șef al statului a devenit un fost locotenent-colonel KGB. „Cekiștii” sunt (încă) eroi, ba chiar 20 decembrie, data înființării CEKA în 1917, este „Ziua membrilor serviciilor de securitate”:

„În 2017, la centenarul de la înființarea CEKA, Putin a lăudat public organele de securitate pentru «demnitatea și onestitatea» lor, membrii ei «fiind întotdeauna adevărați slujitori ai statului și patrioți». Cuvântul «întotdeauna» subliniază continuitatea din timpurile sovietice. Făcând aceasta, «paravanul de protecție» între imagine și realitate a primit o şi mai mare validare oficială și încă un strat de izolație”.  

Secreta sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem sa-l prefiguram, dar nicidata nu vom sti dinainte ce se va intampla. ”Cine ar fi bănuit, la sfarsitul anului 2019, ca in numai cateva luni lumea se va trezi intr-o criza pandemica al carei precedent il gasim in gripa spaniola de acum o suta de ani, de la sfarsitul Primului Razboi Mondial? Ne-am intors, dupa un veac, intr-o situatie similara, dar in alte circumstante, evident. Nu inseamna ca istoria se repeta, dar nici ca nu trebuie sa fim atenti la lecțiile ei!” , a spus Ion M Ionita, redactor-sef al revistei Historia

Pătrunzând în hățișul Rusiei contemporane, care oscilează între statutul privilegiat în politica mondială și poziția sa profund amenințătoare, se cer analizate atent previziunile diferite privind obiectivele lui Putin: „Unii sugerează că președintele rus și-a propus să reconstruiască Rusia imperială ca un stat autoritar, cvasisovietic, care nu se va lăsa până când nu va deveni puterea dominantă în Europa și dincolo de aceasta. Pentru alții, Putin, cu atitudinea lui belicoasă și agresivă, este doar personajul negativ, născocit de elitele occidentale dintr-o pantomimă. Regimul Putin continuă tradiția de legături strânse între organele de securitate (ai căror membri domină acum multe zone ale statului), elita politică și mafia rusă.

Asemeni lui Stalin, înaintaşul venerat,  Preşedintele Federaţiei Ruse de azi  îmbracă mantia unui ales al destinului.  Invazia din Ucraina este doar un capitol din marea luptă de veacuri a ruşilor pentru reunirea pământurilor lor. Contemplat în oglinda istoriei ruse, putinismul apare drept succesorul natural al  expansionismului autocratic. Despotismul intern este  acompaniat de agresivitatea externă : nimic nou în această strategie ce tinde să sufoce libertatea, în numele consolidării puterii. Imperiul este raţiunea de a fi a statului rus, iată ceea ce  reafirmă  comentariile lui Putin cel Mare. Agresivitatea criminală deschide calea spre triumful  Rusiei eterne .

„Rusia este o ghicitoare învelită într-un mister, înăuntrul unei enigme”, spunea celebrul lider britanic din cel de-al doilea război mondial, Winston Churchill.

CĂLĂII LUI STALIN

 

 

 

 

                                                  Foto: Călăii lui Stalin

 

 

Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU asasinii lui Stalin

  

 

 

La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făcând publice numele câtorva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat în sângele lor nevinovat. 

 

Cum chinuiau oamenii călăii nemiloși ai lui Stalin

Piotr Maggo: „Când împuști, îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Adepții lui Stalin păstrează secretul asupra unui tip aparte de „stahanoviști”, asasinii NKVD- ului.

Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a împușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni sau Piotr Maggo – 10 mii.   

Majoritatea călăilor au murit de moarte bună, au fost îngropați cu onoruri și până în prezent se bucură de aprecierea urmașilor lor din forțele de securitate ruse.

Vorbind despre represiunile staliniste, oficialitățile amintesc doar Gulagul, cu toate că el a reprezentat doar o parte a represiunii comuniste, într-o vreme în care sute de mii de oameni nici nu ajungeau până în lagărele din Gulag, fiind împușcați fără judecată.

 

Dimensiunile acestui sistem represiv uimește și astăzi. În timpul Marii terori din 1937, au fost uciși 353.074 de oameni, aproximativ câte o mie de persoane pe zi, iar în anul 1938 – 328.618 de persoane.

În următorii ani, numărul celor împușcați a scăzut : 1936 – 2552, 1940 – 1649, 1950- 1609, dar în tot acest timp  călăii erau ocupați să ucidă zeci de mii de ofițeri polonezi la Katyn, sau executau fugarii din timpul deportărilor.

 

 

 

 

 

                                            Echipă de executori NKVD 

 

 

 

 

 

 

Blohin, călăul care a răpit peste 20 mii de vieți

 

 

Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după câteva interogări organizate de „troika” și de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau în principiu în capitală.

Cercul acestora era destul de restrâns – în toată Moscova, doar 10-15 persoane.

Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un „adevărat” călău trebuie să fie un meșter desăvârșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia în NKVD) și devotament.
Unul dintre acești „meșteri” care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin.

În cariera lui, generalul Blohin a împușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia – câte 10 mii de oameni fiecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                    Foto: Vasilii Blohin

 

 

 

 

Vasilii Blohin s-a născut în 1895, în regiunea Vladimir, într-o familie de țărani săraci. La 15 ani a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer, iar din anul 1921 – în Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului.

 La vârsta de 15 ani, a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer. Din 1921 – în Ceka.

Ajunge comandant al OGPU-NKVD-MGB – din 1926, și comandant permanent al execuțiilor până la pensionarea sa în 1953.

 În 1933 a absolvit la locul de muncă Institutul de Arhitectură și Inginerie Civilă din Moscova.

Serviciul lui Blohin era greu: practic el a fost  unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, întotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.
Apropo, Blokhin a fost cel care a condus execuțiile în masă ale polonezilor de la Katyn și a filmat personal acolo aproximativ 700 de asasinate.

Emelianov, unul dintre călăi,  își aduce aminte:

„ Beam vodcă până la pierderea cunoștinței. Orice ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii.

Oboseam atât de tare, încât nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam până la brâu cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge și praf de pușcă. Chiar și câinii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe”.

 

 

Executorii își ieșeau din minți

 

 

Nici nu e de mirare că executorii decedau la o vârstă fragedă sau își ieșeau din minți.

Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei – cum este în cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice – în cazul lui Maci.

În foaia de concediere a lui Emelianov scria:

„Tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung în rândul organelor de drept”.

Piotr Maggo a avut un adevărat acces de furie, într-o bună zi, după ce a împușcat 20 de oameni,

A început să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confundându-l cu încă o jertfă: „Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te împușc pe loc!”, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist.

Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berg.

Acesta a menționat într-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: „Trăiască Stalin!”

Hotărârea conducerii a fost următoarea: „Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului în cel mai nepotrivit moment!”.

Astfel, înainte de moarte condamnaților li se făcea morală. 

   NKVD-ul (ulterior MGB) a pus la punct un sistem de execuții care funcționa ca o mașinărie bine unsă.

Majoritatea covârșitoare a execuțiilor (până la 60%) au fost efectuate la Moscova, după scurte interogatorii în închisoarea Lubyanka și iminenta sentință extrajudiciară a „troicii”. 
  
Filmarile execuțiilor erau privite ca un fel de artă. Peter Maggo  îi învăța  pe călăii fără experiență în acest fel:

„Persoana pe care o împușcați va avea mâinile legate în urmă cu sârmă. Îi porunci să urmeze înainte, iar el, cu o armă în mână, îl urmărește. Dacă este necesar, comandați „dreapta”, „stânga” până când ajungeți la locul unde este pregătit rumeguș sau nisip. 

Acolo a suflat în spatele capului și trrrah! Și în același timp, dai o lovitură puternică în fund. „Pentru ca sângele să nu stropească tunica și ca soția să nu mai fie nevoită să o spele.”

 

Responsabilul masacrului de la Katyn

 

În 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: „Prizonierii polonezi au fost împușcați cu pistoale germane „Walter”. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză întreagă.

Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne împărțea pistoalele, iar când operațiunea se termina, tot el le strângea înapoi”.

 

Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi în regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940:

„Blohin ne-a făcut semn spunând: „ Să mergem, e timpul să începem”. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele până la cot.

Pentru mine a fost un moment impresionant – am văzut un călău.

Oamenii erau aduși câte unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus într-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin.

Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. Îl întrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală.

După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se îmbrăcau cătușe și erau duși în „Camera de executare”. Aici lua sfârșit viața prizonierului.

Călăii cu experiență împușcau în gât, ținând pistolul oblic în sus. În acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare.

Astfel, sânge era mai puțin decât în cazul, când prizonierul era împușcat în cap. Ucideau câte 250 de oameni pe zi.

Corpurile neînsuflețite erau scoase în curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul.

Mașina era spălată în fiecare zi de sângele și fragmentele de creier care rămâneau acolo.

Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse într-o pădure nu departe de Mednoe.
Atunci, când toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat o libație de adio, pentru aceia care au ucis mai mult de 6000 de oameni.

Blohin a primit ca premiu – salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane”.

 

500 de execuții într-o singură noapte

 

După moartea lui Stalin, represiunea care a urmat nu i-a atins pe călăi.

Unul dintre aceștia, Nadaraia, un specialist ”multilateral” care conducea personal anchete și împușca personal,a fost ridicat în grad până la șeful securității lui L. P. Beria. 

 

 

 

 

 

 

                                            Foto: Călăii Sarikov și Nadaraia

 

 

 

Se deosebea printr-o productivitate înaltă, efectuând până la 500 de execuții într-o singură noapte.

În anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit în 1965, după care și-a petrecut liniștit viața în Georgia.

Însă  călăii care au ucis până la câteva sute de oameni, sfârșeau adesea prin a fi împușcați.

Semnificativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la execuțiile în masă a circa 2000 de persoane la închisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh, în octombrie 1937.
Execuțiile  au început la 27 octombrie, apoi activitatea a fost stopată pentru patru zile, din cauza că un prizonier a fugit (în scurt timp prizonierul a fost prins și împușcat).

Execuțiile au reînceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie.

La sfârșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai târziu, au fost arestați.

 

Unii călăi au sfârșit executați

 

Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu masacrul de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova.

Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD al URSS de la Moscova,   Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul Veinștoc Iacov ,Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P.

Toți aceștia, au fost învinuiți că ar fi fost spioni și executați de către fostul coleg de serviciu, Vasilii Blohin.

Cu toate acestea, toți acești foști călăi NKVD-iști executați  au fost reabilitați post-mortem în decursul anilor următori .
Principalul executor al crimelor de la închisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, în martie 1939.

Soarta lui Matveev, în comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună.

A  fost condamnat la zece ani de închisoare, dar cazul său a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și pedeapsa i-a fost redusă până la trei ani.

Nici de medalii nu a fost deposedat. În afară de aceasta, Matveev a fost eliberat înainte de termen.

În timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei închisori, iar în afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin. Câteodată, acesta se reîntorcea la vechea funcție – executa prizonierii.

A murit de moarte bună, pe timpul când la conducere era Brejnev.

Călăul Garin, care a ucis aproximativ 400 de persoane, în primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef în lagărul din Karelia, în 1940 a decedat de un atac de cord și a fost îngropat la Moscova.

Călăul Raevskii, care a împușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca „unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki”.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a redobândit gradul de locotenent-colonel.

În prezent, toți acești asasini executori, sunt considerați „Jertfe ale represiunilor lui Stalin”. Câțiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.

 

   

Vasili Ivanovici Blohin a fost înmormântat în 1955 la cimitirul Novodevici. În același loc, în alte locuri de onoare, au fost înmormântați alți călăi staliniști.

După arestarea șefului NKVD-ului, odiosul criminal  Beria, Blohin a fost lipsit de gradul de general maior și de 8 ordine pe care le primise, precum și de pensia de 3.150 de ruble (salariul mediu în țară era atunci de 700 de ruble).

Călăul nu a putut suporta această „represiune” și a murit în urma unui atac de cord.La sfârșitul anilor 1960, a fost reabilitat, iar  rangurile și ordinele primite i-au fost returnate postum.

                                                                 

 

                      Foto: Mormântul asasinului veteran Vasili Blohin

 

Și asasinul fruntaș Maggo este înmormântat în cimitirul Novodevici , Din când în când cineva scrie pe mormântul său inscripția – „călău”.

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://ttolk.ru/articles/stalinskie_palachi-rekordsmenyi prin
https://www.timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin

Traducere de Stela Televca