Uciderea de Crăciun a soților Ceaușescu – un RITUAL SATANIC

Pe 25 decembrie 1989 sotii Ceausescu au fost executati:

Nu au acum relevanță discutiile de tipul dacă soții Ceaușescu meritau sau nu sa fie condamnati la moarte de catre un complet de judecata intr-un proces normal, ci de ce acel teatru și acea execuție au avut loc tocmai în zi Sfântă de Crăciun.

Evreul Silviu Brucan e cel ce a hotărât ca soții Ceaușescu trebuiau sa fie omorâți neaparat de Craciun, iar Gelu Voican Voiculescu s-a străduit din răsputeri să se asigure ca ordinul va fi pus in practică, argumentând multora dintre cei implicati in aceasta crima ca “intr-o revolutie vechii conducatori trebuie sa moară”.

Si intr-adevar, toate marile revolutii au fost orchestrate de oamenii papusarilor si de fiecare dată au fost ucisi vechii conducatori scrie https://saccsiv.wordpress.com/2020/12/25/ritual-satanic-uciderea-de-craciun-a-sotilor-ceausescu.

Intr-un interviu acordat ziarului francez Le Monde pe 30 decembrie 1989, Silviu Brucan recunostea:

„Sunt o eminenţă cenuşie”

Intrebat fiind “Cine a decis să se ţină procesul şi când?” raspundea ca decizia a fost luată pe 24 decembrie seara de biroul executiv al frontului, un organism care avea 11 membri: „Iliescu, Mazilu, Roman, eu, plus alţi câţiva al căror nume nu este făcut public din raţiuni de securitate. Este vorba de tineri care au fost alături de noi la ministerul apărării.”

Iata si cateva detalii despre aceasta eminenta cenusie:

Saul Bruckner (1916 – 2006), evreu, in septembrie 1944 este numit secretar general la “Scanteia“ declanșând cu timpul o acerba campanie pentru incarcerarea politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu si Corneliu Coposu.

De asemenea a cerut pedeapsa cu moartea a anti comunistilor Radu Gyr si Pamfil Şeicaru.

Sotia sa, stalinista Alexandra Sidorovici a devenit procuroare la Tribunalul Poporului, calitatea in care a cerut multe alte condamnari la moarte.

Brucan a mai fost si profesor de jurnalism la Universitatea din București, ambasador in SUA in 1955 si la Națiunile Unite, intre 1959 – 1962. In martie 1989 a scris “scrisoarea celor șase“ semnată mai apoi de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Corneliu Mănescu si Constantin Pîrvulescu, citită la Radio Europa Libera si Vocea Americii.

Dictatura ceaușistă n-a prea avut efecte asupra sa, el putând să se plimbe ca voda prin loboda intre Moscova si Washington pentru a pregati terenul răsturnării regimului Ceaușescu.

In legatura cu evenimentele din decembrie 1989 declara:

“Am știut când vine trenul, am stat pe peron si l-am luat.“

Spre sfârșitul anilor 1990 avea emisiunea Profeţii despre trecut la ProTV (patroni familia Lauder). De asemenea mai avea o rubrica la Ziarul Financiar.

Altfel spus, putem spune despre el ca facea parte din randul papusarilor mondiali, avand ca obiectiv Romania. Cand s-a decis instaurarea bolsevismului in tara noastra, a actionat exact in acest sens.

Când s-a decis dărâmarea blocului estic și punerea sa impreună cu restul omenirii pe făgașul NOII ORDINI MONDIALE, Brucan a acționat din nou, extrem de eficient.

De ce de Craciun? Ca simbol. Caci ei, satanisti fiind, intotdeauna lucreaza cu simboluri…

Publicitate

Un top al celor mai mari criminali români

 

 

 

 

 

 

 

Top 10 criminali români

 

 

 

De multe ori alegem sa ignoram aspectele negative ale vietii de zi cu zi si incercam sa ni le imaginam cat mai departe de noi si de ceea ce ne inconjoara. Nu realizam insa ca, la doar cativa pasi, o alta lume decat cea cunoscuta noua isi tese itele intunecate… .. lumea tenebroasa a criminalitatii.

In aceasta ordine de idei, Descopera.ro isi propune sa va aduca in fata, intr-o forma narativa, cazurile celebre care au constituit subiectul anchetelor politienesti din Romania de-a lungul timpului si, totodata, imaginea sumbra a catorva dintre cei mai temuti criminali de la noi din tara.

 

 

10. Gica Cioc – Balaurul

 

 

 

 

 

Anul 1945. Romania se resimtea încă dupa Marele Razboi in care fusese implicata, iar situatia politico-economica degenerase intr-un val de infractiuni fara egal cu precadere in cartierele bucurestene, acolo unde infractorii deja formasera bande extrem de violente si de bine inarmate.

Ca si cum nu era de ajuns, in vara aceluiasi an, o serie de crime inexplicabile lovea Capitala. Peste 10 persoane fusesera ciuruite cu gloante provenind din arme rusesti. Cine ar fi incercat totusi sa ancheteze un rus, fie el si criminal, in plina dominatie sovietica? Asa cum era de asteptat, dosarul crimelor a fost inmanat comisarului Alimanescu, probabil singurul care nu se lovea de asemenea piedici.

Cercetarile acestuia au scos la lumina o informatie interesanta. Criminalii nu erau soldati sovietici, ci romani get-beget, iar victimele nu erau altceva decat rezultatele unui sangeros razboi intre grupari de tip mafiot. Autorii asasinatelor? Gica Cioc, poreclit Balaurul datorita temperamentului sau violent, un cunoscut infractor din Ferentari si rivalul acestuia, Sandu Moise, cel poreclit Hitler, dupa mustata similara cu cea a dictatorului nazist.

Era 31 decembrie 1945, atunci cand comisarul Alimanescu afla de la un informator ca „Hitler” se gaseste intr-un restaurant de pe Calea Calarasilor, acolo unde petrecea noaptea dintre ani in compania membrilor bandei sale. Era momentul ca oamenii legii sa intre in actiune.

Spre surprinderea acestora insa, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodata. In aceeasi noapte, Alimanescu ajungea in fata unei scene grotesti. „Hitler”, impreuna cu toti acolitii sai zaceau intr-o balta de sange. Printre victime se aflau si oamenii lui Gica Cioc. Motivul? „Hitler” ii „suflase” iubita aliatului sau cu luni in urma. Inaintea oamenilor legii, infractorii se ucisesera reciproc, toti fiind inarmati cu arme automate rusesti. „Epidemia crimelor” se stinsese.

 

 

9. Petre Silberschmied – Argintaru

 

 

In perioada imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial, Argintaru era un nume de temut pentru oamenii legii. Zeci de politisti, jandarmi sau gardieni cazusera sub rafalele de pistol automat trase de membrii temutei bande a lui Petre Silberschmied, alias Argintaru, si nimeni nu parea sa stie cine era autorul temutelor asasinate urmate de jafuri in banci si magazine.

Era cazul de care nu se putea ocupa decat „spaima infractorilor” acelor vremuri, comisarul Eugen Alimanescu. Studiind tacticile criminalilor, comisarul realiza ca armele folosite de acestia sunt de provenienta germana, absolut toti parand a fi tintasi extrem de buni.

In plus, niciun informator nu putea da date despre atacurile care parea ca nu se vor termina niciodata. Alimanescu intuia atunci ca ucigasii erau dezertori din armata germana, cel mai probabil din temutul corp Dirlewanger, corp de armata creat la cererea expresa a lui Himmler din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. Si nu se inselase.

Ocazia de a anihila banda de infractori a venit la sfarsitul lunii august 1945, atunci cand un gardian public anunta prezenta suspecta a unui camion, in miez de noapte, in apropierea magazinului „Sora”. Era chiar banda lui Argintaru. Lupta care s-a deschis intre oamenii legii si infractori a durat peste o ora, soldandu-se cu victime de ambele parti.

Momentul crucial a fost insa cel in care un jeep cu insemne americane sosea in tromba la locul conflictului, iar din el cobora un individ purtand uniforma de capitan, care le cerea oamenilor legii sa opreasca imediat focul. Diversiunea nu a functionat iar capitanul, nimeni altul decat Argintaru, a fost arestat. Era singurul supravietuitor al bandei sale. Criminalul nu a mai apucat sa isi auda sentinta. In timpul unei tentative de evadare era impuscat mortal de agentii comisarului Alimanescu.

 

 

 

8. Grigore Uruc – Asasinul de Anul Nou

 

 

 

 

Un caz deosebit este si cel al taranului analfabet, Grigore Uruc, si al dosarului „Cerasela”, numele primei sale victime. Nu putini au fost cei care, la sfarsitul anilor ’80 vorbeau de aparitia unui nou Ion Ramaru, iar neputinta autoritatilor il determina chiar pe Nicolae Ceausescu sa ia o pozitie transanta vis-a-vis de actiunile indreptate impotriva criminalului care actiona in orasul Buzau. Prima victima, Cerasela Diminet, un copil al strazii de numai 14 ani, fusese descoperita in interiorul unei centrale termice, la 2 ianuarie 1985.

Cadavrul micutei fusese strapuns de numeroase lovituri de cutit desi moartea, asa cum au concluzionat medicii legisti, survenise chiar de la prima lovitura. Aceiasi medici afirmau ca omorul avusese loc chiar in noaptea de Anul Nou.

Criminalul parea insa de negasit, autoritatile vremii clasand dorsarul A.N. (autor necunoscut), si asta in ciuda unui efort intens depus de oamenii legii. Un an mai tarziu, tot in noaptea de Anul Nou, un al copil al strazii, un baietel in varsta de 13 ani, a fost descoperit in apropierea Scolii Generale nr. 4.

Chiar daca trupul acestuia fusese ulterior sfasiat de cainii vagabonzi, medicii au putut identifica urmele lasate de arma crimei. Era vorba de acelasi autor. In Buzau umbla in libertatea un criminal care ucidea doar din placere.

Era anul 1987, atunci cand ceea ce oamenii legii asteptau cu groaza s-a intamplat. O a treia victima, Cosmin Gruiu, un copil fara adapost in varsta de 14 ani, fusese strapuns de nu mai putin de 24 de ori cu un cutit. Si totusi, criminalul parea sa fi intrat in pamant. Era momentul in care oamenii legii isi dadeau seama ca ucigasul venea in Buzau doar pentru a ucide si asta se intampla doar o data pe an.

Anul nou 1988 a insemnat insa sfarsitul terorii. Avand sub observatie toate locatiile prin care criminalul ar fi putut patrunde in oras, autoritatile il identificau pe autorul abominabilelor crime.

Era Grigore Uruc, un taran analfabet din comuna Tintasi de Buzau. Din pacate, in momentul arestarii, ucigasul apucase sa ia viata celei de a patra victime, o fetita in varsta de 13 ani. Judecat rapid, acesta era condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la moarte din timpul regimului comunist.

 

7. Eugen Grigore – Amarul gust al răzbunarii

 

Povestea lui Eugen Grigore este una aparte in istoria criminalisticii romanesti. Cazul sau a fost musamalizat de autoritatile comuniste, tocmai pentru a nu se afla ca Romania anilor ’70 se afla in pragul unui conflict interetnic de proportii. „La export”, toate informatiile din tara trebuiau sa arate bine.

Cutremuratoarea poveste a iesit la lumina cu mult mai tarziu, mai precis in anul 2002, atunci cand o razie a politiei iesene il scotea la lumina din canalele aflate in apropierea campusului studentesc al Institutului Agronomic pe cel considerat mai mult o legenda urbana.

Cine este insa acest personaj misterios? Totul incepea la inceputul anilor ’70, atunci cand Eugen Grigore, un simplu sofer la o autobaza din apropierea Iasilor, isi gasea familia macelarita si casa incendiata. Sotia si cei trei copii fusesera ucisi cu bestialitate, iar autorii oribilelor crime dadusera foc casei in speranta ca urmele vor fi sterse.

Cum autoritatile nu dadusera inca de urma ucigasilor, Eugen Grigore a pornit o ancheta pe cont propriu, iar cei care stiau cate ceva i-au indicat pe vinovati… membrii unei satre tiganesti din apropierea satului in care locuia. Ceea ce a urmat pare sa tina mai degraba de un scenariu de film.

Cu mintea ravasita de pierderea celor dragi, Grigore se suia pentru ultima data la volanul unui camion. Cu pedala acceleratiei apasata la maximum, acesta a intrat in plin in corturile si carutele tiganilor fara sa tina cont de cine se afla in ele. In acea zi au murit 24 de persoane, printre victime numarandu-se mai multe femei si copii. Cazul a fost repede musamalizat de autoritati.

Supravietuitorii carnagiului au fost mutati de membrii Securitatii in alte zone ale tarii iar Eugen Grigore primea pedeapsa cu inchisoare pe viata. Dupa 28 de ani de detentie, a fost eliberat, luand drumul canalelor din Iasi. Singura sa sursa de supravietuire erau bunurile pe care le primea din cand in cand de la studentii milosi.

 

 

 

6. Nicolae Purecica , poreclit „Nae Chioru”– Ferentariul de acum 60 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 

Renumele de cartier rau famat al Ferentariului nu este unul dobandit de ieri de azi. Asa cum vom vedea, Bucurestiul anilor de dupa ultimul mare razboi cunostea deja faima ucigasilor ascunsi in casele Ferentariului. Poate cel mai cunoscut criminal care a actionat in aceasta zona a fost Nicolae Purerica, poreclit Nae Chioru, o porecla ce avea sa devina legendara cu trecerea timpului.

Era anul 1947, acelasi an in care teroarea, de aceasta data la adresa infractorilor, instituita de Eugen Alimanescu isi punea puternic amprenta asupra raufacatorilor bucuresteni.

Multi dintre ei alegeau sa paraseasca orasul in cautarea unor destinatii mai „sigure” in care sa poate actiona.

Printre cei care alesesera calea fugii se numara si Nicolae Purecica, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc.

Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu.

La scurt timp, prezenta „Justitiarului” a dat roade. Doua bande bucurestene, deplasate clandestin la Oradea, erau anihilate. Un intreg arsenal de arme, ustensile de spart seifuri si bunuri furate, era recuperat de agentii speciali ai lui Alimanescu. Dar crimele continuau.

Lungile si minutioasele cautari ale comisarului scoteau insa la iveala un „fir” de la care oamenii legii puteau incepe cautarile.

Cele mai multe victime erau barbati care calatorisera cu trenul si care sosisera la Oradea in scop de afaceri. Urmand traseul ultimilor oameni ucisi, Alimanescu il descoperea intr-un tren chiar pe Nicolae Purecica.

 Evitand sa il aresteze imediat, comisarul il urmareste impreuna cu oamenii sai pana la Oradea. Ucigasul deja isi alesese urmatoarea victima. Nu a mai avut timp insa sa o ucida. In momentul in care se pregatea sa atace, criminalul era doborat de o rafala de gloante. Alaturi de el se prabuseau si cei patru acoliti ai sai.

 

5. Iancu Berila – Ucigasul brutarilor

 

Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte.

A ramas in schimb zicala peiorativa „ca Berila”, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret. Si totusi, cine a fost Iancu Berila? Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei.

Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele sale erau, in marea lor majoritate, brutari.

Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era de fiecare data acelasi. 

Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos. Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel poreclit si „Comisarul de Fier”, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia „Fulger”.

 La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului. Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei. Ajutat de inca doi agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea. Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima… chiar cel care il angajase.

Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus.

4. Ion Rîmaru – Teroarea anilor ‘70

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. 

 

 

 

 

 

Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi.

O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute.

Sute de persoane au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru.

Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. 

Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.” Ce vroia oare sa spuna criminalul?

 

3. Florea Ramaru – Ereditatea crimei

 

 

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale. 

Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii ’70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala.

Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati.

Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Râmaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului.

O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia aducea un rezultat socant.

Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

 

 

2. Vasile Tcaciuc – Măcelarul din Iași

 

 

 

 

 

Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu succes in galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la mai bine de 70 de ani de la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta incearca inca sa inteleaga acel resort interior care a fost capabil sa tranforme un om intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata. 

Totul a inceput in 1935, an in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui musafir, caine care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei.

Curios, acesta sapa in locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor, iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea ucigasului nu a fost atat de dificila pe cat s-ar crede.

De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul politiei iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut faptele, confruntat cu doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si marturisea autoritatilor crudul adevar.

Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea celor sase victime pe care le ingropase chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta nu era decat inceputul unui sir ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de 26 de persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful. 

Dupa cum el insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat astfel incat sa nu alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima. Nu a mai apucat sa fie judecat. In timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa scape prin fuga, profitand de lipsa de atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit povestea celui poreclit de presa vremii „Macelarul din Iasi”.

 

 

 

1. Vera Renczi – Vaduva Neagra

 

 

 

 

 

 

Foto: Vera Renczi – Vaduva Neagra

Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. 

Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie.

Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri.

Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo.

La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata.Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania. Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sarb.

La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe domeniul de la Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata.

La insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului 35 de sicrie de zinc.

In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei. 

Mai mult, intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele fusesera otravite cu arsenic.

Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clementa legii care nu permitea executia femeilor si a fost transferata pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate. La scurt timp, criminala in serie se stingea in urma unei hemoragii cerebrale.

 

Sursa: „Cei mai odiosi 100 criminali romani” – Traian Tandin, Editura Tritonic, preluat de https://www.timpul.md/top-10-criminali-romani 

 

 

 

 

 

 

 

S-au împlinit 65 de ani de la moartea criminalului Stalin. VIDEO

În ziua de  2 martie 1953, lumea comunistă primea o veste cutremurătoare: Iosif Vissarionovici Stalin, „părintele popoarelor” şi continuatorul lui Lenin, în vârstă de 73 de ani, era în comă şi paralizat pe partea dreaptă a corpului.

Câteva zile mai târziu, respectiv pe 5 martie, la ora 21,50, inima acestuia a încetat să bată.

Oficial, Stalin a murit de hemoragie cerebrală, determinată de hipertensiune şi aterioscleroză, maladii de care acesta s-ar fi îmbolnăvit din cauza stresului din anii războiului.

Aceste afirmaţii au fost susţinute de toţi cei care l-au văzut ultimii pe Stalin în viaţă: Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov, imediat după ce ei au ajuns la putere.

Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin, aceştia hotărâseră cum să împartă puterea.

Actul care certifică acest lucru este protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al URSS şi al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 5 martie 1953, care a fost încheiat la ora 20,40.

În 2003, un grup de cercetători ruşi şi americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta este plauzibilă.

Cauza morţii Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului.

 După cum spune Hruşciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de miniştrii săi, după care dormea toată ziua, aşteptând ca ei să rămână treji şi să conducă ţara.

Unii istorici vorbesc de aceste dineuri ca despre  un ritual, pe care Stalin îl urma înaintea unor epurări pe care plănuia să le facă în rândul celor din jur.

Se pare că puterea lui Beria, temutul şef al poliţiei politice sovietice  crescuse în aşa de mare măsură , încât dictatorul sovietic se simţea ameninţat.

La  1 martie 1953, după un astfel de ospăţ întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și fruntaşii comunişti Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov,  Stalin a suferit un atac cerebral, care i-a paralizat partea dreapta a corpului.

Lăsat fără asistență medicală ore îndelungate, cu complicitatea întregului Birou Politic, moare pe 5 martie 1953 fără să-și fi recăpătat cunoștința. 

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită.

El a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi.

În 2003, toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otravă pentru şobolani).

Când un organism este invadat de o astfel de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă.

În noaptea de 5 martie, testele de sânge şi urină – consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc fără dubiu, că Stalin fusese otrăvit.

Toată ziua de 5 martie,dictatorul a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza tegumentelor.

Potrivit rapoartelor , medicii i-au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit.

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat.

Niciodată însă înainte de aceasta, lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalină.Imediat după aceea, conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin murise.

 

“Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

 

 

 

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior.

Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

Hemoragia cerebrală a fost declarată oficial drept cauză a morții temutului dictator. 

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, în urma căreia au fost  desemnaţi drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov.

Apoi întreg grupul  s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit

Înmormântarea acestuia a fost una  specială, urmând elementele de bază ale ritualului comunist. Expunerea trupului conducătorului pentru perpetuă glorificare a fost centrul ceremonialului, întrucât slujbele religioase erau religios este exclus, iar varianta publică de priveghi este garda la catafalc.

În plus, participanţii la ceremonie prefigurau  viitoarele ierarhii în cadrul familiei politice prezente la înmormântare.

Trupul său a fost mumificat,  ritualul funerar fiind asemănător celui la care fusese supus Lenin, părintele fondator al URSS, fiind păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică.

Apoi, a fost îngropat lângă zidul Kremlinului.   

În 1990, revista „Slovo” dădea o nouă interpretare circumstanţelor morţii lui Stalin.

 

Sub titlul „Spioni ticăloşi şi asasini, sub masca unor profesori de medicină”, ziarul Pravda din 13 ianuarie 1953 dezvăluia…conspiraţia: un „grup terorist de medici”, compus din 9, apoi din 15 persoane, majoritatea evrei, erau acuzati de a fi profitat de funcţiile lor de la Kremlin pentru a-l asasina pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Stalin, A.A. Jdanov, în 1948, şi a fi pus la cale, în complicitate cu Intelligence Service şi American Joint Distribution Committee (organizaţie de asistenţă evreiasca), lichidarea lui Stalin şi a unor lideri militari sovietici.

Au fost arestate, fiind vorba despre aşa-numitul „complot al halatelor albe”, eminente personalităţi ale lumii medicale, în frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu.

O nota informativă secretă adresată lui Stalin, purtând data de 14 ianuarie 1953, reproducea câteva…gânduri ale populaţiei Moscovei.

Astfel, o femeie pe nume Kulikova, casnică, era convinsa că „toţi evreii sunt tradatori şi ar trebui să li se interzică practicarea medicinei, întrucât ei răspândesc cancerul şi alte boli”!

Stalin ceruse, cu puţin timp înaintea morţii, ca toţi evreii din U.R.S.S să fie strânşi şi deportaţi în Asia Centrală.

Membrii de frunte ai partidului comunist, împreună cu Lavrenti Beria – evreu, unul dintre cei mai sângeroşi şefi ai poliţiei secrete din perioada stalinistă, au cerut anularea dispoziţiei date de dictator.

Stalin, indignat şi pentru prima oară contrazis, a căzut fără cunoştinţă. Atunci Beria ar fi strigat cu încântare :

„Tiranul a murit, suntem liberi!”. Conform principului că însuşi Stalin obişnuia să spună: „Moartea rezolvă totul, nu mai e omul, nu mai sunt nici problemele”.

Se pare că, într-un ultim efort, Stalin a deschis ochii, moment în care au înlemnit cu toţii de frică.

Beria a căzut în genunchi să îi ceară iertare, dar se pare că l-a ajutat să moară cu ajutorul unei fiole de otravă. Medicii au fost chemaţi abia după cinci ore…

 Şocul morţii „Tătucului” avea să fie urmat de şocul dezvăluirilor.

La o lună după dispariţia lui Stalin, s-a anunţat că medicii evrei arestaţi şi torturaţi de poliţia secretă, nu erau vinovaţi.

O serie de ofiţeri superiori au fost arestaţi pentru rolul jucat în „complotul doctorilor”.

Au urmat arestarea şi executarea lui Beria şi alte dezvaluiri, nu toate publice, parte fiind vehiculate doar în circuitul închis al partidului şi Securităţii.

 

 

 

 

 

În epocă s-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Începând din 1956, publicaţiile occidntale de prestigiu Die Welt, Paris Match, Der Spiegel, au publicat versiuni asemănătoare ale morţii lui Stalin, cu completări şi precizări în 1990, din spusele vechilor bolşevici, care au participat la comisiile de cercetare a crimelor lui.

Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. 

Liderul comunist Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

 

În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale.

Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este foarte plauzibilă.

Geniul malefic al lui Stalin a constat în primul rând în a se face subestimat de inamicii săi, începând cu Troțki, care îl considera ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”.

Mărturiile lui Churchill și faptele demonstrează contrariul, avea o memorie și inteligență strălucite.

Chiar dacă a fost unul dintre cei mai mari  criminali ai secolului XX, nu era bruta incultă și trândavă zugrăvită de adversarii săi învinși, ci un remarcabil muncitor care în pofida orarelor bizare – se culca spre 4 dimineața- a respectat toată viața o disciplină strictă de lucru, citind cu nesaț în special lucrări de istorie și biografii, având o cunoaștere aprofundată a problemelor pe care le aborda.

A exercitat o tiranie constantă asupra colaboratorilor apropiați, amestecându-se în problemele lor de familie, arestându-le și deportându-le soțiile- pe cea a lui Molotov, ministrul de externe sau a secretarului său Poskrebîșev- și împușcându-le frații – pe cel al lui Kaganovici, responsabil cu agricultura.

Și-a ridicat abil colaboratorii unul împotriva celuilalt, veghind ca nicio relație de amiciție să nu se instaureze între ei.

Nu uita niciodată o ofensă, chiar dacă trebuia să aștepte ani pentru a-și potoli setea de răzbunare, așa cum s-a întâmplat cu Troțki.

A avut grijă să-și arate sadismul doar în fața cercului restrâns de prieteni. În fața celorlalți se prefăcea că este un arbitru imparțial plin de înțelepciune, un om care nu se decide să-și condamne aproapele decât cu reținere și doar sub povara unor copleșitoare dovezi.

Actor desăvârșit, înzestrat cu umor negru, adeseori macabru, avea o imensă autoritate asupra oamenilor, știind să manifeste însă și farmec.

Hrusciov își amintește:

„Pentru a supune oamenii și a-i manevra a făcut dovada unei îndemânări superioare. Era în el ceva demn de admirație și în același timp sălbatic”.

Nu există un număr exact al victimelor crimelor comise din ordinul lui Stalin, dar istoricii susţin că acesta a fost responsabil de moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni – intelectuali, ţărani înstăriţi, opozanţi politici, naţionalişti din ţările cotropite de URSS, prizonieri de război etc.

Marea pasiune a lui Stalin a fost să-şi exercite puterea asupra altora: puterea de a seduce și de a distruge.

Acestă pasiune l-a îndreptat spre bolșevism, sistemul politic  care promitea o dictatură absolută, în scopul distrugerii vechiului regim.

Stalin a crezut sincer în comunism și nu s-a mulțumit să utilizeze ideologia marxistă și modelul leninist de organizare spre a-și satisface setea de putere.

Dovadă stă faptul că a comis importante erori de calcul din cauza acestei ideologii. Își închipuia că un atac german asupra URSS ar atrage insurecții muncitorești în întreaga Europă, credea că după 1945 economia americană va fi doborâtă de o criză.

Îndeobște foarte realist, și-a construit uneori strategia pe aceste postulate eronate și a plătit scump consecințele.

Stalin a lucrat toată viața pentru consolidarea prin toate mijloacele, inclusiv prin crime în masă, a  partidului-stat sovietc și a sistemului comunist mondial, pregătindu-se pentru confruntarea supremă care, după cum era convins, avea să aducă victoria comunismului la scară planetară. 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/01/ziua-de-1-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iulie-video-3/

 

 

 

 

SURSE:

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/62570-galati-viata-libera-cotidian-cum-a-murit-%E2%80%9Cmarele%E2%80%9D-iosif-stalin-unul-dintre-cei-mai-cruzi-dictatori

http://dosaresecrete.blogspot.com/2018/03/moartea-lui-stalin-65-de-ani-de.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-65-de-ani-de-la-moartea-lui-stalin-cat-era-de-malefic/

http://evz.ro/a-deschis-ochii-si-toti-au-inlemnit-de-frica-dezvaluiri-despre-moartea-lui-stalin-video-1026.html?v=347635&page=2