Asasinii viitorului

 

 

 

Corectitudine politică şi terorism cultural

 

 

 

Când vorbim despre originile corectitudinii politice, derivată direct din asa-zisul marxism cultural şi despre cei ce au creat acest virus care au provocat un adevărat declin al civilizatiei occidentale în ultima sută de ani, este necesar să ştim care sunt începuturile sale şi cine sunt creatorii acestui adevărat  flagel. 

Să arătăm pentru început, că asa-zisul marxism cultural  îşi are originea în situaţia politică complexă de la sfârsitul primului război mondial, când un număr de evenimente revoluţionare aveau să zdruncine sistemul capitalist din două ţări ale Europei, Germania şi Ungaria, fără însă a reuşi să impună comunismul în vreuna din ele.

Aceste încercări avortate de revoluţie care au produs  sute de morţi, nu au fost decât un ecou al asa-zisei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, în fapt o lovitură de stat dată în Rusia imperială de un grup de evrei comunişti, care si-au spus mai apoi bolşevici, în frunte cu Lenin, Trotki, Zinoviev, Buharin, Sverdlov si altii.

Succesul acestei revoluţii declanşate în  Rusia, a dat speranţe militanţilor marxişti în succesul instaurării pe plan mondial a utopiei comuniste, care să-i propulseze în vârful piramidei puterii.

„Visul de aur al omenirii” – comunismul – s-a năruit rapid însă în Germania şi Ungaria, instaurarea sa în aceste două ţări eşuând la prima lovitură mai serioasă, pentru că clasa muncitoare s-a arătat prea puţin interesată de o aşa zisă nouă ordine socială.

Aşa se face că republica sovietică instaurată în Ungaria  sub conducerea  evreului Bela Cohn, (zis si Bela Kun) s-a prăbusit la primul atac mai serios al armatei române, în timp ce revolta spartachistă comunistă din Germania a fost făcută ţăndări de către foştii veterani de război Freikorps.

 Înainte să luăm în discuţie ideile principale enunţate de teoreticienii marxişti, să observăm faptul că subminarea ordinii sociale existente nu se putea realiza fără a ataca componentele esentiale ale sistemului de valori al civilizatiei occidentale,adică sistemul ei imunitar, respectiv credinţa religioasă şi familia.

Odată anihilate aceste componente fundamentale ale civilizatiei occidentale, valori universale de altfel, trebuia pus ceva în loc, nu-i asa?

Evident că teoreticienii marxisti au dat şi aşa zise soluţii, dar trebuie să observăm că evreii, persecutati timp de secole, popor fără ţară, obsedat să-şi conserve religia si tradiţiile, chestiune de toată lauda de altfel, nu se simt în largul lor decât într-o societate cosmopolită, multiculturală, multietnică, cât mai eterogenă şi mai liberală cu putinţă, în care să-si poată desfăşura în linişte toate activităţile lor, la fel de bine-cunoscute.

Fruntaşii lor ştiu foarte bine că într-o tară dezbinată rasial, moral si social, grupul etnic cel mai unit detine supremaţia, stimulat fiind şi de puterea sa economică şi mediatică.

Nu trebuie să ne mire că mare parte din aceşti teoreticieni marxişti evrei s-au refugiat pe pământ american, iar teoriile lor au început să dea roade tot acolo, astfel încât America de azi a ajuns să semene extrem de mult cu societatea prefigurată în lucrările lor.

Dar să vedem cine sunt acesti teoreticieni… Unul dintre precursori, un ne-evreu, în scrierile căruia se putea întrezări noua ideologie, a fost italianul  Antonio Gramsci.

Fasciştii italieni au înţeles repede pericolul prezentat de teoriile acestuia, asa că l-au trimis în închisoare, unde a şi murit în scurt timp în 1937.

Scrierile si ideile sale se vor bucura însă de un mare succes după război.

Cel care însă a încercat pentru prima dată să pună în practică în mod independent aceleaşi idei, o oportunitate nesperată apărându-i cu ocazia revoluţiei comuniste maghiare din 1919, a fost Georg Lukacs.

Să vedem acum o scurtă fişă biografică a acestuia, datele fiind extrase în parte din wikipedia.

În imagine, Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre şi teroristul comunist Che Guevara, în Cuba, prin 1960, în „schimb de experientă”. 

Primele experimente

Georg Lukacs (Löwinger György Bernát) s-a născut la Budapesta, fiul unui bogat bancher evreu. În 1919 îl regăsim printre liderii revolutiei maghiare, comisar pentru cultură în guvernul bolsevic al lui Bela Kun.

După zdrobirea tinerei republici sovietice maghiare, se refugiază în Austria, pentru ca în 1930, în urma unei vizite la Moscova, să fie retinutacolo, revenind în Ungaria abia după cel de-al doilea război mondial.

În 1956 îl regăsim în guvernul lui Imre Nagy, rezultat în urma insurectiei anti-comuniste si anti-sovietice. După interventia în fortă a Armatei Rosii se refugiază împreună cu Imre Nagy si alti demnitari în România(sic!), ale cărei autorităti comuniste îi vor preda noilor autorităti maghiare instalate de sovietici, în frunte cu Janos Kadar.

Cu toate că Imre Nagy va fi judecat si spânzurat în secret, Georg Lukacs va reusi să scape ca prin urechile acului de spânzurătoare, ocupându-se de atunci doar de lucrări de estetică si filozofie marxistă, criticând din când în când comunismul de tip sovietic. Da, cam asta e esenta.

Ceea ce nu ne spune wikipedia, (oare de ce?) este că dânsul, în 1919, pe când era comisar pentru cultură în guvernul comunist al lui Bela Kun, având pentru prima dată o ocazie nesperată de a pune în practică ideile pe care le preconiza de ceva vreme, a lansat în scolile din Ungaria un violent program de educaţie sexuală şi de contestare a valorilor tradiţionale.

Cursuri organizate în scolile de toate gradele, materiale tipărite, filme si fotografii, au fost utilizate în scoli pentru a instrui copiii despre iubirea liberă, sexualitate, natura perimată a valorilor familiei burgheze, caracterul depăsit al monogamiei si inutilitatea credintei religioase, care privează omul de toate plăcerile.

Copiii erau îndemnaţi să se revolte contra autorităţii paterne, dar şi contra autorităţilor bisericesti şi să nu mai ţină seama de preceptele morale cu care fuseseră îndoctrinati până atunci. Ideea nu era nouă, încă din timpul Revolutiei Franceze s-au raportat orgii sexuale cu prostituate, desfăsurate chiar în altarul catedralelor, pentru a elibera chipurile pe revolutionari de tirania sentimentului religios.

Odată ce tot setul „valorilor burgheze” fusese pus la îndoială, rezultatul a fost că destui elevi s-au transformat în delincvenţi, unii chiar în asasini de cea mai joasă speţă, aşa cum au fost bunăoară membrii bandei Băieţii lui Lenin, conduşi de un anume Joseph Czerny, adevărati teroristi urbani din timpul republicii sovietice maghiare.

 

 

 

Foto:  Grupul paramilitar comunist maghiar „Baieţii lui Lenin”.  În imagine, Joseph Czerny, împreună cu câţiva din membrii acestei bande criminale.  Imbracati in haine de piele neagra, ei constituiau varful de lance al „Terorii Rosii” în Ungaria sovietelor. Numeroase atrocităţi, arestari si execuţii sumare,  au fost inregistrate în cele patru luni cât a funcţionat regimul Republicii Ungare a Sfaturilor.  

„Baieţii lui Lenin” apăreau în autocamioane, peste tot unde se semnala cel mai mic semn de opoziţie la regimul bolşevic de la Budapesta. Ei atacau ceremoniile religioase cu grenade şi mitraliere şi îşi executau victimele pe loc, fără judecată. 

După înăbuşirea revoluţiei comuniste maghiare, vor fi vânaţi fără milă de autorităţi şi împuşcati pe loc, ca nişte fiare turbate ce erau.

Chemarea la revoltă contra părintilor adresată copiilor a fost însotită de instigarea femeilor maghiare contra obiceiurilor sexuale din epocă.

Acest program, pus în practică în timpul asa-zisei revolutii comuniste din 1919, va fi teoretizat mai târziu sub numele de Terorism cultural, ideile sale despre transformarea radicală a societătii regăsindu-se în lucrarea „Istorie si constiintă de clasă” (1923), care l-a propulsat pe Georg Lukacs pe locul doi după Karl Marx în top-ul teoreticienilor comunismului.

 

Foto: György Lukács, născut György Bernát Löwinger, (n. 13 aprilie 1885, Budapesta – d. 4 iunie 1971, Budapesta).

A rămas toată viata fidel ideilor din tinereţe şi nu a recunoscut niciodată degradarea valorilor umane şi a culturii în comunism.

Si acum, iată câteva citate edificatoare din gândirea  lui:

„Am văzut distrugerea revoluţionară a societătii ca reprezentând singura si unica solutie pentru contradictiile culturale ale epocii.”

„Întrebarea este: Cine ne va elibera de sub jugul civilizatiei occidentale?”

„Orice miscare politică menită să aducă bolsevismul în Occident va trebui să fie demonică.”

„Odată abandonată unicitatea sufletului, nimic nu se mai poate împotrivi ”dezlăntuirii” fortelor diabolice ce stau ascunse în toate actele violente necesare instaurării revolutiei.”

 Bizar, nu-i aşa? Când citeşti toate acestea, nu se poate să nu-ţi pui întrebarea dacă nu era mai bine ca el să se fi rezumat doar la eseistică si estetică.

Până în ultima clipă a vietii sale, a continuat să afirme că „cea mai îngrozitoare societate socialistă este superioară celei mai bune societăti capitaliste”.

Ce bine de zecile sau sutele de milioane de victime ale lui Lenin, Stalin, Mao sau Pol Pot! Au crăpat de frig si foame în gulaguri sau cu un glonte tovărăsesc în ceafă având sufletul împăcat, doar muriseră de partea bună a baricadei.

Să adăugăm că în 1923, în cadrul unei reuniuni din Germania, Georg Lukacs a lansat ideea „Pesimismului Cultural” care urma să fie indus occidentalilor, în scopul de a amplifica starea de alienare a individului, ca o premisă a revolutiei sociale.

 

 

 

Asta e! Tristă consecvenţă demnă de o cauză mai bună a unui teoretician, care s-a dovedit din păcate a fi un adevărat geniu al răului.

Vom vedea cum, în jumătate de secol, experimentele sale din 1919 vor da roade în campusurile universitare americane.

Tot la întrunirea din 1923 s-a decis înfiintarea Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea Frankfurt din Germania, o organizatie compusă din psihologi, sociologi si alti intelectuali marxisti si de orientare comunistă, care a ajuns sa fie cunoscută ulterior ca Scoala de la Frankfurt – institutie dedicată implementării programului initiat de Georg Lukacs.

 

 

 

Institutul a fost modelat după chipul si asemănarea Institutului Marx-Engels din Moscova si a fost finantat de un anume Felix Weil, mostenitorul evreu al unei averi fabuloase.

În cadrul acestui institut, Georg Lukacs va dezvolta subiectul Revolutie si Eros, punând totodată bazele teoretice de utilizare a sexualitătii drept instrument principal în răsturnarea ordinii sociale.

Pentru aceasta, a pornit de la teoria lui Sigmund Freud asupra sexualitătii, pe care a adaptat-o la teoria marxistă a revolutiei.

Nici Freud, evreu si el de altfel, nu era străin de toate acestea, dat fiindcă prin teoriile sale asupra sexualitătii a contribuit din plin la erodarea conceptului de instinct sexual uman, redus mai degrabă la nivelul unor simple pofte animalice.

În lucrările sale fundamentale, Sigmund Freud acuză în principal moralitatea sexuală de esentă creştină, curăţenia trupească si sufletească drept cauza principală a bolilor mintale.

Teoriile lui Freud si ale discipolilor săi, sustinute cu o perseverenţă drăcească, nu erau decât un asalt planificat punct cu punct, în haită, asupra valorilor fundamentale ale civilizatiei occidentale, exact marsul despre care vorbea Gramsci.

Freud a încercat să explice cauza bolilor mintale prin prisma inconstientului si dorintelor sexuale refulate, inventând psihanaliza, o pseudo-stiintă mai degrabă decât o disciplină a medicinei, având caracteristici similare cu o miscare politică si religioasă, si nu tocmai din întâmplare.

Prin teoriile sale, propagate zgomotos de mass-media controlată în bună parte de evrei, el a subminat în continuu conceptele de fidelitate sexuală si fundamentele institutiei casniciei. În 1915, Freud a declarat, citez:

”…moralitatea sexuală asa cum o defineşte societatea, în forma ei cea mai extremă, cea americană mi se pare vrednica de tot dispretul. Sustin o viată sexuală incomparabil mai liberă”.

Prin această combinaţie între teoriile lui Freud, interpretate unilateral, si conceptele marxiste, teoreticienii Şcolii de la Frankfurt au creat un cocteil letal, astfel încât instinctul sexual, unul din cele mai efervescente aspecte al psihicului uman a fost pus în slujba răsturnarii ordinii sociale prin distrugerea familiei, componentă de bază a civilizatiei occidentale.

În 1933, în Germania, odată cu venirea la putere a partidului national-socialist, membrii Scolii au luat calea exilului. Cei mai multi au plecat în America.

Noi le aducem ciuma! , (They don’t realize that we are bringing them the plague) ar fi afirmat Freud fată de un prieten, Carl G. Jung, pe puntea vaporului ce-l ducea spre Statele Unite în 1909.

Chestiune pe care a omis s-o comunice si autoritătilor americane de resort. Poate că totusi glumea, sau se referea la acuzatiile aduse evreilor în timpul Ciumei Negre de la 1347 ce a decimat populatia Europei.

Din păcate, cele afirmate de el atunci, aveau să se adeverească mai curând decât spera, astfel că rezultatul devastator al teoriilor sale, ca si ale discipolilor săi se va vedea cu claritate în mai putin de jumătate de secol.

Dacă urmările experimentelor lui Georg Lukacs din perioada scurtei existente de 133 de zile a republicii sovietice maghiare au fost rapid anihilate de politica conservatoare a guvernelor ce au urmat, politică ce continuă până în zilele noastre, iar lucrările sale teoretice au avut o circulatie redusă, fiind cunoscute doar în cercul restrâns al filozofilor si cercetătorilor marxisti, nu acelasi lucru se poate spune despre restul membrilor Scolii de la Frankfurt emigrati în America.

Vorbim în ordine, de Wilhelm Reich, Erich Fromm, Herbert Marcuse si Theodor Adorno.

Cei patru cavaleri ai Apocalipsei, s-ar putea spune. Ar părea o glumă, dar, din păcate, realitatea de azi întrece si cele mai sinistre previziuni. Cu riscul de a ne repeta, să facem observatia că, spre deosebire de cei patru mentionati anterior, Georg Lukacs s-a refugiat volens-nolens în Uniunea Sovietică, putând constata pe pielea sa “binefacerile”   comunismului.

Încetând din viată în 1971, a putut vedea în 1968 încercarea de reformă a sistemului comunist, ceea ce s-a numit mai apoi Primăvara de la Praga, ca si sfârsitul ei, prin invazia brutală a Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varsovia.

Nu stim exact ce concluzie a tras, respectiv dacă sistemul comunist poate fi sau nu reformat pe cale politică. Părerea mea e că nu, chestiune care nu se aplică chiar tuturor regimurilor totalitare, ci numai comunismului, acesta având si dezavantajul că este un sistem utopic, împotriva firii, total opus naturii umane.

Iar atâta vreme cât sistemul comunist este condus de o elită politică obsedată fie să-si conserve privilegiile materiale, fie să-si conserve puterea absolută, fie ambele, acestanu este capabil de a se autoreforma, cel putin n-a dovedit-o până în prezent.

Spre deosebire de Lukacs, restul membrilor proeminenţi ai Scolii de la Frankfurt au emigrat în Statele Unite, putând verifica la fata locului teoriile marxiste ce anunţau iminenta prăbuşire a sistemului capitalist, respectiv marea criza economică din anii ‘30, imperialismul, stadiul ultim al capitalismului, în care vârfurile cele mai obtuze şi mai reacţionare ale burgheziei industriale şi bancare împingeau popoarele iubitoare de pace spre carnagiul mondial organizat, ascensiunea Uniunii Sovietice si a Germaniei naziste, ororile celui de-al doilea război mondial.

Aşa parcă se zicea în epoca de tristă amintire…  

 

 

 

 

Sursa: 

 

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/tag/asasinii-viitorului/

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/22/o-istorie-a-zilei-de-22-august-video-3/

 

 

 

 

 

Publicitate

Versiunea comunistă românească a „problemei evreiesti”

“Problema evreiască” nu a apărut în România interbelică, ea are rădăcini adânci în istora noastra.

S-a acutizat pe la jumătatea sec. XIX, după intrarea în Moldova (mai ales) şi Muntenia,a unui mare număr de evrei proveniţi din Polonia şi Ucraina.

Dacă reprezentanţii comunităţii evreieşti condamnă, cu voci stridente, persecuţiile interbelice şi crimele din timpul războiului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu perioada comunistă.

De ce este trecută sunt trecute cu vederea deceniile 50-60, când s-a petrecut un adevărat genocid în România, când o ţară întreaga şi-a târât existenţa sub teroare şi umilinţă ?

De ce nu se foloseşte aceeaşi unitate de măsură ? Un răspuns îl putem găsi chiar în conversaţiile şi notele înalţilor demnitari comunişti din acele vremuri pătate cu sângele poporului român :

“Americanii joacă acum cartea evreilor şi într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic şi cultural, nu este greu de jucat această carte. Nu vă faceţi iluzii că îi puteţi schimba.

Negustorii de ieri, fabricanţii de ieri, jucătorii de la bursa neagră nu-i puteţi transforma, chiar dacă vin şi vă demonstrează că l-au citit pe Marx şi că-l studiază pe Lenin […] Plin de evrei, peste tot evrei […] Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea [în România.] […]

Noi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă colanei a cincea sioniste, pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid.” (Petru Groza într-o discuţie cu Emil Bodnăraş, 23 iunie 1949)

“În 1945, o mare parte a aparatului de stat şi de partid era în mîinile evreilor, aşa încît, în 1950, se ajunsese la o situaţie penibilă, în care poate 2% din populaţia ţării, deţinea peste 25% din posturile cheie ale regimului.

În această perioadă se povestea că singura deosebire între Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Economiei din Israel consta în faptul că în ministerul israelian se puteau găsi şi cîţiva arabi.” (din raportul de uz intern “Evreii din Romania: o minoritate care dispare” al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, datat 26 febr. 1964, sustras de Securitate din clădirea ambasadei, reprodus în versiunea tradusă de Securitate în Marius Oprea 2002 şi Solomovici 2004)

“Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: „Eu te-aş ruga să-mi spui de ce la CSP [Consiliul de Stat al Planificării] peste 80% sunt elemente de origine evreiască ?

Tov. [Leonte] Răutu: „În sistemul editorial sunt peste 40% evrei.‟

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: „S-ar putea aduce nenumărate exemple.

Am întrebat de ce la Consiliul de Miniştri sunt peste 60% elemente evreieşti, cine i-a adus acolo, au venit singuri?‟ (din stenograma şedinţei Biroului Politic din 19 febr. 1960).

 

“În primii ani de domnie ai tovarăşului Gheorghiu-Dej, evreii comunişti ocupaseră fotolii în toate etajele superioare ale politicii, culturii şi ale administraţiei de stat […]

Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […].” (istoricul Teşu Solomovici 2001).

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/24/istorie-restituita-situatia-evreilor-intorsi-dupa-razboi-in-romania-dezbatuta-intr-o-sedinta-a-cc-al-pcr/

Sursa: http://istoriaincomoda.wordpress.com/2012/10/20/problema-evreiasca-versiunea-comunista/