Harta etno-demografică a României dinainte de iunie 1940 – Executarea silită a României

 

 

HARTA CARE NE DOARE –  Executarea silită a României. 1920-1940

  Ori de câte ori privim, retrospectiv, tragicele evenimente ale anului 1940, când marile puteri europene ale momentului, sfidând orice normă de drept internaţional, realitatea istorică şi demografică, au sfâşiat România, ne vin în minte, involuntar cuvintele rostite de Juan Ruiz Alemansa: “Istoria fără demografie este o enigmă”.

Eruditul spaniol a făcut această remarcă în anul 1948, la finele semnării tratatelor de pace care încheiau al doilea război mondial, ocazie cu care diplomaţii şi politologii, conştient sau nu, invocaseră permanent etnodemografia.

     Recurgând la “Histoire a rebours” se poate spune că aceeaşi situaţie a existat neîntrerupt în timpul tuturor discuţiilor premergătoare sau finale ale unui război. Cazul României este concludent în această direcţie! În zilele precizării sistemului de tratate de pace cunoscute sub numele Versailles-Washington, pentru stabilirea hotarelor României Mari a fost invocată permanent situaţia etnodemografică.

S-a ajuns astfel la conturarea hotarului României Mari cuprinzând o suprafaţă de 295.049 km pătraţi şi 15.900.000 locuitori în 1919, ţinându-se cont de situaţia ei etnodemografică şi de un element determinant pentru epoca modernă: niciodată nu se poate trasa o linie de marcaj între state, astfel încât să se ajungă la separarea absolută a unor grupuri umane pure din punct de vedere etnic. Totdeauna vor exista interferenţe între popoare, în special în zonele de graniţă şi grupuri etnice mai mult sau mai puţine compacte, în teritoriile din interior.

     Urmărirea hărţii României sub aspect etno-demografic, în sensul larg al noţiunii, care depăşeşte limitele strict cantitative, permiţând corelări şi deschideri de perspective, arată respectarea acestor principii. Graniţa de sud a ţării cu Bulgaria era convenţională pe o lungime de 232 km, prin Dobrogea, şi naturală, cu o lungime de 388 km pe cursul firului apei Dunării.

În continuare, către sud, şi sud-vest, România se mărginea cu Iugoslavia, de-a lungul unei frontiere naturale de 40,8 km, urmând firul apei Dunării şi a alteia, convenţionale, de 283,6 km prin Banat.

Către vest, cu Ungaria este o graniţă naturală de 208 km, succedată de alta convenţională de 407,2 km. Stabilirea acestei graniţe a impus cele mai ample discuţii în preajma semnării tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. În final, delegaţia română condusă de dr. Ion Cantacuzino şi de Nicolae Titulescu şi cea maghiară avându-l în frunte pe contele Albert Apponyi au convenit să aibă ca temei pentru trasarea frontierei demo-politice, harta întocmită de Kosuth Lajos căreia i s-au adus corectivele necesare.

     La rândul lui, către nord, hotarul cu Cehoslovacia era natural, pe o lungime de 66 km, pe firul apei râului Tisa şi 135 km convenţional. În continuare, cel cu Polonia, situat tot către nord, măsura 271 km în forme naturale şi 75 km în cea convenţională. În fine, către est, cu U.R.S.S. hotarul, exclusiv natural, lung de 812,6 km, era fixat pe firul apei fluviului Nistru.

     În acest cadru locuia marea masă compactă a românilor. La frontierele României Mari, în afara lor, trăiau numeroşi români, fie în grupuri compacte, fie dispersaţi. În părţile meridionale, în Bulgaria şi Iugoslavia vieţuiau atât români emigraţi din nordul Dunării, în special datorită procesului de transhumanţă, cât şi români băştinaşi: daco-români din ramurile sudice (aromâni, meglenoromâni şi istroromâni) extinşi până în Grecia.

Nu s-a putut stabili numărul lor nici relativ nici absolut deoarece lipsesc datele statistice oficiale concludente. Se ştie însă că era şi este vorba despre milioane de suflete! Aceeaşi situaţie a existat către vest, la hotarul cu Ungaria.

Nu s-a putut ajunge la o cifră, acceptată ştiinţific, pentru structura etnodemografică a Ungariei, datele oferite de diverse lucrări variind între 200.000 şi 800.000 de români, datorită modului de lucru al recenzorilor.

Criteriile folosite de slujbaşii guvernelor horthyste, moştenite de la cei din Imperiul Habsburgic, au fost două: cel lingvistic şi cel religios. Neîndioelnic, ele nu pot reda realitatea apartenenţei etnice deoarece limba vorbită curent – umgangs – nu se suprapune celei materne, iar religia a avut totdeauna un caracter polietnic.

     Spre nord, în Cehoslovacia şi în Polonia, au existat şi pot fi încă identificate, zone relative cu sate româneşti. Spre deosebire de celelalte puncte cardinale, se poate aprecia că numărul lor a fost mai mic în această direcţie, dar nu este posibil să se facă aprecieri absolute.

     În fine, spre est, la frontiera cu U.R.S.S., numărul românilor aflaţi în afara statului lor, în Transnistria, a fost însemnat. Acceptându-se cu rezervă cifra indicată de Ştefan Ciobanu, pe baza statisticilor sovietice, de o jumătate de milion, dintre care 173.000 formau o masă compactă, se poate susţine că ea justifică întemeierea, din 1924, a Republicii Sovietice Autohtone Moldova, care grupa însă, simbolic, doar o mică parte a băştinaşilor români neslavizaţi.

     În interiorul hărţii etnodemografice a României din anul 1940 se remarcă uşor că cifrele şi procentele populaţiei avansate de diverşi autori, au la bază datele recensământului din decembrie 1930. El rămâne singurul izvor autorizat, serios care a fost acceptat ca instrument unic de lucru de toţi demografii, sociologii şi istoricii reputaţi.

Două exemple sunt concludente şi suficiente în acest sens. În Germania nu s-au folosit cifrele statistice fanteziste publicate în “Porunca vremii”, ci acelea din recensământul oficial socotit un “model de lucru statistic”. La rândul lor, cifrele oficiale maghiare pentru populaţia de origine etnică maghiară din Transilvania au fost corectate prin prisma recensământului din 1930.

A reprezentat o necesitate deoarece evreii de acolo, vorbitori de limbă maghiară, fuseseră incluşi, ca şi ţiganii, slovacii, rutenii şi numeroşi germani, nejustificat, între etnicii maghiari.

     Criteriile utilizate de Sabin Mănuilă pentru recensământul din 1930 au fost trei: “cel de neam”, prin care s-a înţeles originea etnică, “cel de limbă”, prin care s-a înţeles limba maternă şi “cel de religie”, prin care s-a înţeles confesiunea sau religia căreia îi aparţinea fiecare. În cadrul recensământului, recenzorii erau obligaţi să înregistreze declaraţia liberă a fiecărui subiect la aceste trei rubrici şi, în final, să stabilească apartenenţa şi procentele etnice generale.

Ca urmare, s-a conchis şi s-a acceptat de către toţi demografii probi şi serioşi, că în decembrie 1930, România număra 18.052.896 suflete, dintre care 71,9 la sută erau români, 7,9 la sută maghiari, 4,1 la sută germani, 4 la sută evrei, 3,2 la sută ruteni şi ucrainieni, 2,3 la sută ruşi, 2 la sută bulgari etc. Situaţia statistică oficială permite să se tragă mai multe concluzii:

     1. Statul român s-a aflat în situaţia oricărui stat modern unitar unde există o majoritate etnică net dominantă alături de care vieţuiesc, firesc, minorităţi stabilite pe pământul majorităţii, de-a lungul vremii;

     2. Procentul impresionant de mare al românilor explică neîntrerupta depăşire a graniţelor de stat către toate punctele cardinale;

     3. S-a realizat în timp, ca urmare a convieţuirii şi realităţilor politice din diferite etape istorice, atât un proces de “românizare” prin asimilarea alogenilor cât şi unul de deromânizare în zonele în care alogenii trăiau în mase compacte sau când aceştia (cazul ungurilor) au făcut din sporirea pe cale artificială, un scop în sine.

     În legătură cu ultimul punct, al treilea al primelor concluzii parţiale, afirmaţia este susţinută de privirea şi discutarea hărţii etnodemografice din anul 1940. Din 71 judeţe câte număra România în perioada ianuarie-iunie 1940, numai 7 aveau o componenţă etnică încât să poată menţine procentele din recensământul efectuat în anul 1930. Celelalte 64 judeţe, adică 91 la sută aveau o populaţie majoritară românească în continuu proces de mărire prin spor natural.

     Urmărirea repartizării ei arată că în 1940 circa 75 la sută din total locuia în mediu rural. Dar, după cum a remarcat Hansen, satul invada oraşul. Fenomenul definit plastic de Pierre Chaunu ca fiind al “oamenilor născuţi la ţară, veniţi să trăiască la oraş” a contribuit la “românizarea” oraşelor din regiunile de colonizare medievală ungaro-germană unde alogenii au fost pur şi simplu înecaţi de băştinaşi.

     În favoarea acestui proces pledează cifrele din Anuarul Statistic 1940 care arată că, faţă de 1930, procentul general al populaţiei de origine etnică românească a sporit la 75 la sută. Prin prisma acestui procent, România se prezenta aşadar, în 1940, ca cel mai mare şi unitar stat etnic din sud-estul Europei.

     Evoluţia evenimentelor istorice nu a ţinut seama de situaţia etnodemografică din Europa, în general, şi din România, în special. Consideraţiile etnodemografice, ades invocate în timpul discuţiilor pentru semnarea tratatelor de pace din sistemul Versailles-Washington, al discursurilor de la  L.N.U. au fost brusc preluate de politologii statelor revanşarde, semnatare ale “Pactului de Oţel”: Germania nazistă, Italia fascistă şi Japonia militarist-imperială.

O preluare deformată însă, deoarece ele au invocat criteriul etnico-demografic, în primul rând prin formularea teoriei “spaţiului vital” pentru a-şi fundamenta doctrina politică expansionistă, agresivă, lipsită de orice esenţă etică. Văzând succesele acestor state, politologii, aparţinând unor state mai mici, au adoptat aceeaşi doctrină.

Profitându-se astfel de indiferenţa marilor puteri liberale, preocupate să menţină pacea cu orice preţ, după repetate încălcări ale tratativelor de pace de la Versailles-Washington, la 23 august 1939 s-a semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care a deschis porţile celui de-al doilea război mondial.

     Din punctul nostru de vedere, al evoluţiei hărţii etnico-demografice a României, în anul 1940, pactul din 23 august 1939 şi, mai ales, revizuirea lui în noiembrie 1939 au avut implicaţii tragice.

Încă de la 23 august 1939, clarvăzătorul premier român Armad Călinescu nota în jurnalul său “Lovitura de teatru a acordului germano-sovietic: Socotesc situaţia foarte gravă! S-au înţeles oare la o împărţire a Poloniei şi României?”. Conducătorul guvernului român, care va sfârşi asasinat la 21 septembrie 1939, s-a vădit un om cu o intuiţie politică remarcabilă. La 29 martie 1940, în şedinţa Sovietului Suprem al U.R.S.S. la Moscova, V.M. Molotov a declarat că o ţară cu care U.R.S.S. nu a încheiat un pact de neagresiune este România. Situaţia se datora numai nerezolvatei probleme a Basarabiei a cărei unire cu Ţara, la 27 martie / 9 aprilie 1918, Stalin nu voia s-o recunoască. Imediat au început presiunile concertate ale Moscovei asupra Bucureştilor.

Ele au avut loc în condiţiile ofensivei reuşite a celui de al treilea Reich împotriva Franţei, ale renunţării guvernului român, prezidat de Ion Gigurtu, la garanţiile oferite de Franţa şi de Anglia şi, în fine, ca  noutate documentară, în clipa de faţă, ale sprijinului necondiţionat oferit Moscovei de Berlin, credincios pactului de la 23 august 1939.

Punctul culminant al presiunilor sovietice asupra românilor a fost atins la 26 iunie 1940, orele 22, când reprezentantului diplomatic al României la Moscova, Gh. Davidescu i s-a înmânat un ultimatum prin care se cerea ca, în termen de 3 zile, să se cedeze U.R.S.S.-ului Basarabia ca fostă parte integrantă a Rusiei Sovietice “…populată în special de ucrainieni”.

Drept „despăgubire”, după cum se exprimă comunicatul Molotov, pentru că România ocupase şi deţinuse 22 de ani Basarabia, trebuia cedată U.R.S.S.-ului Bucovina de nord, adică regiunea Cernăuţi şi, suplimentar, ţinutul Herţa.

     În cadrul consiliilor de coroană convocate de regele Carol al II-lea, dintr-un total de 26 prezenţi, numai 6 membrii – N. Iorga, Şt. Ciobanu, V. Iamandi, E. Urdăreanu, S. Dragomir, T. Pop – s-au pronunţat ferm împotriva cedării de teritorii U.R.S.S., cerând să se ajungă până la luptă armată dacă va fi cazul. Alt element nou, rezultat din stenogramele inedite ale guvernului, constă în relevarea opoziţiei premierului Ion Gigurtu la cesiuni teritoriale.

El s-a referit, expressis verbis la Bucovina asupra căreia ruşii nu puteau invoca nici măcar prtextul unei ocupaţii anterioare, aceasta fiind smulsă prin forţă Moldovei de Imperiul romano-german în 1775 şi deţinută de Habsburgi până în 1918. Numai intervenţia regelui la presiunea ministrului Germaniei la Bucureşti, Fabricius, l-a determinat pe premier să-şi schimbe atitudinea.

     La 28 iunie 1940, României i s-au luat Basarabia cu o suprafaţă de 44.500 km pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 suflete, dintre care 62 la sută erau români şi Bucovina de Nord cu ţinutul Herţia, cu o arie de peste 6.300 km pătraţi şi o poulaţie de circa 500.000 suflete.

 

 

 

 

     Discutând problema componenţei etnice a populaţiei din Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, profesorul Vladimir Trebici a conchis că numai aparent se poate afirma că acolo a existat o populaţie majoritară ucraineană, deoarece, în realitate, cifrele indică – aici intervine o altă noutate – că erau numeroase sate ucrainizate ai căror locuitori ştiau că erau şi se declarau de origine română. Fiind un studiu nefinalizat, nu ne este posibil să avansăm procente absolute astfel încât ne menţinem în stadiul unei aproximaţii relative.

     După acest prim act de modificare brutală, nejustificată, a hărţii etnodemocratice a României, s-a permis statelor vecine mai mici, cu obiective revanşarde mari, să emită şi să-şi materializeze pretenţiile – Ungaria a reluat vehement contestarea tratatului de pace semnat la Trianon şi a cerut României să-i cedeze Transilvania, în sensul cel mai larg al noţiunii, iar Bulgaria a pretins Dobrogea.

     După tratativele de la Turnu-Severin (16-24 august 1940) între Valer Pop şi András de Hory, terminate fără rezultat deoarece ungurii nu au avut argumente etnodemografice, politice şi culturale peremtorii, Budapesta a cerut ajutorul Berlinului şi al Romei. Din nou intervine o noutate documentară: ea a primit şi sprijinul nesperat al Moscovei.

Ca urmare, s-a convocat conferinţa de la Viena în zilele de 29-30 august 1940, acolo unde trebuiau să participe delegaţiile României, Ungariei, Germaniei şi Italiei, pentru a discuta revizuirea hărţii etnico-demografice a României şi problema Transilvaniei.

Delegaţia română a fost condusă de ministrul afacerilor străine, Mihai Manoilescu, avându-l ca expert principal în probleme etnodemografice pe Anton Golopenţia.

Este astăzi unanim recunoscut că discuţiile de la Viena s-au transformat într-un dictat antiromânesc sprijinit de concentrări de trupe germane şi sovietice la frontierele României. Argumentele solide prezentate de Anton Golopenţia nu au fost luate în seamă, iar unele nu mai pot fi reconstituite total astăzi, deoarece arhiva lui s-a pierdut, el însuşi pierind în condiţii tragice.

S-a folosit expresia “argumentele nu pot fi reconstituite total” deoarece s-a reuşit să se regăsească o parte a schiţelor hărţilor demografice folosite la Viena, la executantul lor, octogenarul geograf Nicolae Economu.

Relaţiile etno-demografice au fost sfidate de cei care au prezentat noua hartă a Ungariei la Viena, făcându-l pe Mihai Maniolescu să leşine când a văzut-o şi pe Anton Golopenţia să declare lui Mircea Eliade, la revenirea la Bucureşti “dacă nu aş avea copii, m-aş sinucide”.

     Sentimentele lor au fost împărtăşite de toţi românii deoarece, fiecare avea în familie cel puţin un membru care se jertfise în anii războiului de reîntregire a ţării, între 1916-1918, pentru eliberarea şi unirea Transilvaniei cu România.

Astfel au fost atunci răpiţi României, 43.492 km pătraţi din nordul Transilavaniei, cu o populaţie de 2.609.000 suflete.

Anuarul Statistic arată clar că, la 1 ianuarie 1940, în acea zonă locuiau 50,2 la sută români şi numai 37,1 la sută unguri, secui şi maghiarizaţi, deci nu a existat nici o justificare etnico-demografică, aşa cum s-a căutat să se susţină de către revizioniştii unguri.

     În fine, concomitent cu dictatul de la Viena, s-au purtat discuţii la Craiova, finalizate la 7 septembrie 1940, printr-o nouă modificare a hărţii etnodemografice a României. Atunci, fără o justificare etnodemografică, Bulgaria, cu sprijin german, italian, sovietic şi maghiar, a rupt din trupul României Cadrilaterul, adică judeţele Durostorum şi Caliacra, cu o suprafaţă de 6.921 km pătraţi şi o populaţie de 410.000 locuitori.

Fiind pierdute sau inaccesibile documentele din arhivele referitoare la populaţia judeţelor Durostorum şi Caliacra, se poate face numai o apreciere aproximativă pe baza Anuarului Statistic din 1940, afirmându-se că acolo românii reprezentau circa 51 la sută din total, restul fiind greci, turci, găgăuzi, ţigani, bulgari.

     Astfel, în mai puţin de trei luni, între 26 iunie şi 7 septembrie 1940, harta etnodemografică a României s-a schimbat prin pierderea unei suprafeţe de 100.913 km pătraţi adică 33,8 la sută din totalul naţional al ţării şi a 6.777.000 locuitori reprezentând 33,3 la sută din populaţie la 1 ianuarie 1940.

 

 

În cifrele absolute se indică o scădere a numărului locuitorilor de la 20.088.968, câţi erau la 1 ianuarie 1940, la 13..311.969 suflete, dar şi o întărire a componenţei naţionale – 11.380.000 adică 85,6 la sută erau români, şi numai 536.000, adică 4 la sută maghiari, 525.000, adică sub 4 la sută germani, 328.968, adică 2,4 la sută evrei, 75.000, adică 0,6 la sută ruteni, ucrainieni şi ruşi, 17.000, adică 0,1 la sută bulgari etc.

     Cum a fost privită şi ce rezultate a avut noua hartă etnico-demografică a României?

     Nu se va stărui asupra manifestaţiilor de mulţumire din Ungaria şi Bulgaria către Germania şi aliaţii ei, nici asupra demonstraţiilor de protest ale românilor din toate pământurile rupte de patria mamă şi ale celor de acasă, căci ele sunt cunoscute.

Pe baza unor documente inedite se va releva starea de spirit a conducătorilor politici şi a românilor conştienţi de realitatea nou apărută în sud-estul Europei în vara anului 1940: datorită intervenţiei brutale a marilor puteri, România nu mai era cel mai mare şi mai puternic stat din această zonă a pământului lui Jaffet.

Exprimând gândurile celor care au înfăptuit raptul, Hitler i-a declarat lui Sztoyai, la 10 septembrie 1940, că n-a fost uşor să fie siliţi românii să cedeze un teritoriu atât de mare, “dar.. dacă puterile Axei pierd războiul… aceste revizuiri devin nule”.

Conştienţa Führerului asupra fragilităţii acestor acte dictatoriale, împărtăşită şi de guvernanţii celorlalte state participante la raporturile teritoriale, se baza pe o realitate. Se ştia din toate rapoartele secrete ale observatorilor diplomatici de pe pământurile româneşti, că românii priveau cesiunile teritoriale numai ca pe nişte acţiuni temporare.

     Istoria a arătat că românii au avut dreptate să considere că atunci nu s-a rezolvat problema naţională. Între 31 august şi 25 octombrie 1944, trupele române au făcut din nou ca pământul Transilvaniei să fie udat de mai mult sânge românesc decât de apa ploilor, dar au realizat, prin acest sacrificiu, o primă şi parţială revenire la harta etno-demografică a României dinainte de iunie 1940.

În ceea ce priveşte restul teritoriilor pierdute, dacă a fost şi este îndreptăţită credinţa Românilor în România Mare, ne-o va arăta evoluţia evenimentelor viitoare!

 

Dr. Radu-Ştefan Vergatti

http://www.dacoromania-alba.ro/

 

 

 

 

 

Publicitate

Cum au fost smulse nordul Bucovinei si Tinutul Herta din teritoriul Romaniei?

 Molotov semnează Pactul            Stalin şi Ribbentrop,                                                                   Kremlin, 23 august 1939

 

 

 

 

 

Cum ne-a luat Molotov Bucovina si Tinutul Hertei

Cum au fost smulse nordul Bucovinei si Tinutul Herta din teritoriul Romaniei? A cui a fost ideea de a rapi aceste provincii romanilor si a le atasa URSS-ului? Cine a fost direct responsabil pentru aceasta actiune?

Viaceslav Mihailovici Molotov, care timp de trei decenii a avut, dupa Stalin si Lenin, cea mai inalta functie in conducerea URSS, a marturisit plin de satisfactie in conversatiile cu poetul – biograf Felix Ciuev cum s-au inghesuit toti membri Biroului Politic al URSS sa-l felicite pentru obtinerea Bucovinei si a Tinutului Herta in negocierile cu Hitler, pentru ca nici unul dintre ei nu a crezut posibila aceasta manevra.

Pentru a putea intelege prezentul trebuie mai intii aflat si descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice ale vremii, s-a lasat intentionat sa se astearna colbul uitarii.

Historia este o revista vie, inepuizabila, care din arhive de ’’circuit inchis’’ sau eminamente secrete, scoate la iveala documente si intimplari ce au decis soarta omenirii –conflicte majore pornite din orgolii marunte, razboaie si lungul alai de catastrofe ce le incumba, unele putind fi evitate desi ’’atirnau de un fir de par’’’, sau impartirea cinica a zonelor de influenta pe glob.

Asupra unor astfel de momente extrem de importante pentru soarta Romaniei s-a aplecat cu migala Michael Nicholas Blaga in recenzia cartii Molotov remembers.

Inside Kremlin Politics, scrisa de fostul ministru de Externe al lui Stalin si presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului (functie de sef al Guvernului, echivalenta in zilele noastre celei de prim-ministru).

Tot din amintitirle lui Molotov publicate in respectiva carte aflam si ca Moscova acuza acum Romania ca a fost marul discordiei dintre Germania hitlerista si Uniunea Sovietica stalinista (Razvan Dupleac).

Cartea de amintiri a lui Molotov –Molotov remembers. Inside Kremlin Politics (Amintirile lui Molotov. In interiorul politicilor Kremlinului)– prezinta interes si pentru cititorii romani, deoarece descrie circumstantele in care Romania a pierdut nordul Bucovinei si Tinutul Herta in anul 1940, odata cu Basarabia.

’’Nu cunosteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop.

Nu stiam geografia granitelor dintre Rusia, Germania si Austro-Ungaria. Am cerut sa trasam granitele in asa fel incit orasul Cernauti sa ne apartina noua. Germanii mi-au spus:

«Dar voi n-ati avut niciodata Cernautiul, el a apartinut Austriei.

Cum puteti sa-l cereti?», «Ucrainenii il cer!

Sunt ucraineni care traiesc acolo, ei ne-au ordonat sa facem asta!», «Dar Cernauti n-a fost niciodata oras rusesc, a fost parte a Austriei si apoi a Romaniei!» a raspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova.

«Da, dar ucrainenii trebuie sa se uneasca!», «Nu sint multi ucraineni acolo… Hai sa nu discutam chestiunea asta!», «Trebuie sa luam o decizie. Ucrainenii sint acum in ambele parti, in Ucraina Trans-Carpatica si in partea de est; toata asta apartine Ucrainei si dumneavoastra vreti sa pastrati o bucata in afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheama asta… Bukovina».

Schulenburg s-a foit in fotoliu, a oftat si apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat si Hitler a acceptat’’ (pag. 11).

Am ales sa asez in debutul acestui articol exact cuvintele prin care Molotov descrie cum a smuls din teritorul Romaniei provinciile romanesti mentionate.

Nici vorba de un ordin al ucrainenilor in acest rapt teritorial.

A fost ideea lui Molotov ca, odata cu Basarabia, sa ceara de la Hitler si Bucovina.

Toti membrii Biroului Politic -scrie Molotov cu satisfactie- s-au inghesuit sa-l felicite ulterior pentru obtinerea Bucovinei si a Tinutului Herta, pentru ca nici unul dintre ei n-a crezut posibila aceasta manevra; si si-au exprimat deschis scepticismul la initierea ei de catre Molotov, odata cu ultimatumul asupra cedarii Basarabiei…

Aceste dezvaluiri ale lui Molotov confirma justetea pozitiei lui Nicolae Iorga, care s-a opus la Consiliul de Coroana ca aceste teritorii sa fie cedate Rusiei fara vreo rezistenta din partea Romaniei.

Carol al II-lea si clasa politica romaneasca de atunci au admis pierderea provinciilor fara sa traga un singur foc de arma! (…) Molotov sustine ca l-a adus pe Hitler la disperare

Mai sint insa si alte dezvaluiri uluitoare pentru cititorii romani ai cartii lui Molotov. El descrie cum a reusit sa-l scoata din sarite pe Hitler cu pretentiile Rusiei asupra Romaniei.

In vizita de stat efectuata de Molotov la Berlin in noiembrie 1940, el a purtat tratative directe cu Hitler privind impartirea lumii intre Rusia si Germania, dupa 15 luni de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Acel pact, semnat la 23 august 1939, prevedea ca Germania si Rusia sa pastreze liniste la granitele lor comune atunci, dupa desfiintarea Poloniei, si, in acest scop, sa nu aiba trupe militare in tari vecine Rusiei.

Molotov i-a reprosat lui Hitler ca nu respecta aceasta prevedere a pactului si ca a dus trupe militare in Romania si in Finlanda.

Cererea lui Molotov ca Germania sa-si retraga trupele din Romania s-a izbit de rezistenta surda a lui Hitler, care nici nu voia sa discute subiectul acesta.

’’«De ce aveti acele trupe acolo? Cum putem discuta probleme majore daca nu putem sa convenim in coordonarea actiunilor noastre in aspecte secundare?»

El o tinea pe a lui («Mofturi, fleacuri») si eu pe a mea. El a devenit agitat. Eu am persistat. Intr-un cuvint l-am adus la disperare” (pag.15-16).

O alta clauza a Pactului Ribbentrop-Molotov prevedea ca nici una dintre partile semnatare nu va initia actiuni internationale in terte tari, fara consultarea in prealabil a celeilalte parti semnatare a pactului.

Molotov i-a reprosat lui Hitler ca a violat si aceasta clauza a pactului, oferind Romaniei garantii de aparare a integritatii sale teritoriale, dupa semnarea de catre ministrul roman, Mihail Manoilescu, a cedarii Ardealului de nord Ungariei (Dictatul de la Viena).

Rusia nu fusese consultata in prealabil – a subliniat Molotov.

Nedumerit, Hitler a replicat iritat ca el a dat Rusiei tot ce a cerut si ca, pe linga Basarabia, Rusia a luat si Bucovina care a fost teritoriu austriac, deci se cuvenea sa apartina Germaniei.

 

 

 

Foto: Protocolul Aadiţional Secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, versiunea în germană

Romania, marul discordiei dintre Germania si Rusia?

Molotov a justificat nemultumirea Rusiei fata de garantiile date Romaniei de Hitler prin faptul ca granita naturala a Rusiei era pe linia Carpatilor rasariteni si nu pe raul Prut.

’’Deci acum vreti toata Moldova!’’, a spus Hitler.

In acel moment s-a produs o ruptura serioasa in atmosfera discutiilor dintre cei doi negociatori, moment care face obiectul atentiei istoricilor din Occident, intrucit asta l-a convins pe Hitler ca nu se poate baza pe rusi.

Mai mult chiar, documente din arhivele germane atesta ca, imediat dupa plecarea lui Molotov din Berlin, Hitler a ordonat generalilor sai intocmirea Planului Barbarossa de atacare a URSS-ului.

Merita studiat si din perspectiva americana acest moment crucial al intrevederii lui Molotov cu Hitler la Berlin, intrevedere care s-a incheiat atit de rau pentru cele doua tari gigant.

Jurnalistul american William Shirer, aflat la Berlin in acea perioada, scrie in cartea sa, The Rise and Fall of the Third Reich (Ascensiunea si prabusirea celui de-Al Treilea Reich), ca, la reprosul lui Molotov ca Germania a dat garantii Romaniei, Hitler i-ar fi declarat exasperat acestuia ca tarile lor sint prea mari pentru a se certa pentru niste petece de pamint din Romania.

Hitler a schimbat subiectul discutiei si i-a propus lui Molotov ca Rusia sa faca presiuni asupra Turciei pentru controlul Stramtorii Dardanele si, mai ales, Rusia sa invadeze Peninsula Arabiei cu preluarea tuturor statelor de acolo (Arabia Saudita, etc).

 

  Modificările hotarelor 1938-1948, consecinţă a Pactului Ribbentrop – Molotov (Ribbentrop-Stalin)

 

 

 

Aici s-a rupt filmul negocierilor pentru ca Molotov, in loc sa ceara timp de gindire sau detalii, asa cum i-a reprosat Stalin la sosirea sa la Moscova, i-a dat lui Hitler un raspuns negativ care l-a ofensat pe acesta in asa masura incit a precipitat decizia sa de a invada URSS-ul.

Rusii acuza acum Romania ca a fost marul discordiei dintre Germania si Rusia, care a dus la agresiunea lui Hitler contra URSS. Restul este istorie.

Nu Beria a fost responsabil de Marea Teroare Dar cartea lui Molotov cuprinde si alte aspecte inedite si interesante pe linga cele referitoare la Romania.

De exemplu, la moartea lui Lenin s-a pus problema cine sa-i ia locul de presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului, echivalentul de azi al functiei de prim-ministru.

Adjunctii lui Lenin la guvern erau Kamenev, Tiurupa si Rikov.

Desi Kamenev avea cele mai multe voturi de sprijin, a fost preferat Rikov deoarece Kamenev era evreu, iar functia trebuia sa fie ocupata de un rus get-beget. (…)

Un alt aspect interesant din cartea de fata este acela ca Stalin, si nu Lavrenti Beria, poarta raspunderea istorica pentru uciderea atitor oameni in decursul istoriei URSS. Practic, Molotov il exonereaza complet de orice vina pe Beria in acest subiect intunecat. ’’

Beria a fost numai un functionar in acea vreme. El muncea numai pentru a-si asigura interesele proprii.

In opinia mea au fost excese, dar aceste excese au fost provocate de Stalin.

Beria se temea foarte tare de Stalin. El n-ar fi mers asa departe, dar Stalin, in opinia mea, a impins lucrurile un pic prea mult. (…)

Nu, eu nu l-am considerat niciodata pe Beria a fi principalul raspunzator al terorii.

Am sustinut intotdeauna ca raspunderea principala apartine lui Stalin si acelora dintre noi care au aprobat teroarea si au fost activi in implementarea ei.

Iar eu am fost intotdeauna activ si am fost in favoarea adoptarii acestor masuri.

Nu am regretat niciodata si nu voi regreta vreodata ca am actionat foarte brutal. Dar greseli au fost facute, desigur’’. Printre victimele terorii a fost si scriitorul Maxim Gorki, otravit de Yagoda.

Stalin n-a avut o moarte naturala, teorie la care adera si Molotov, care scrie ca Beria i s-a confesat in luna mai 1953 ca el, Beria, i-a scapat pe toti de Stalin, ca altfel erau impuscati la ora aceea.

N-a precizat insa cum i-a scapat de Stalin, prin otravirea lui sau prin blocarea accesului medicilor la Stalin, care a zacut paralizat 15 ore pe podeaua vilei sale de la Kuntevo, fara vreo interventie medicala.

Molotov mai scrie in aceste memorii ca la moartea lui Stalin n-a fost timp sa i se confectioneze o uniforma noua si l-au pus in sicriu intr-o uniforma veche, reparata in graba.

Suprem paradox si ironie a vietii: omul cel mai puternic din lume n-a avut la moartea sa un costum nou, pe care sa-l arate lumii in sarcofag de sticla!

Lenin si Stalin n-au lasat in urma lor carti de memorii, dar acum, ridicind cortina asupra secretelor statului sovietic, avem memoriile lui Molotov, care, dupa Lenin si Stalin, a avut timp de decenii cea mai inalta functie din conducerea URSS: el a fost comunist timp de 80 de ani si a decedat la 8 noiembrie 1986, la virsta de 96 de ani.

MICHAEL NICHOLAS BLAGA – Revista HISTORIA.

Cartea de amintiri a lui Molotov – Molotov remembers. Inside Kremlin Politics (Amintirile lui Molotov. În interiorul politicilor Kremlinului) 

 

 

Cititi si : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/06/28/pactul-ribbentrop-molotov-nota-ultimativa-sovietica-26-iunie-1940-raspunsurile-guvernului-roman-27-si-28-iunie-1940-video/

23 august 2011 – 72 de ani de la încheierea Pactului criminal Ribbentrop – Molotov

72 de ani de la încheierea Pactului Ribbentrop – Molotov, 23 august 1939

 Molotov                                       Ribbentrop

Istoria omenirii a cunoscut si va mai cunoaste, neindoielnic, intelegeri, aliante, compromisuri si alte forme de statuare a unor raporturi intre doua sau mai multe state, dar ceea ce s-a complotat la Moscova in urma cu sapte decenii intrece cu mult tiparele unei diplomatii cat de cat normale.

Anormalitatea Pactului de neagresiune semnat de cei doi ministri de Externe ai Germaniei si Uniunii Sovietice se situeaza intr-un perimetru al cinismului si faradelegii care a purtat girul celor doi dictatori, Hitler si Stalin, constituind prologul declansarii celui de al Doilea Razboi Mondial cu traumele sale atat de dezastruoase pentru intreaga omenire.

De ce si cum s-a ajuns la acest acord sovieto-german care la sapte decenii de la semnarea sa continua sa atraga atentia istoricilor ca un moment de referinta a acelei vremi si de rascruce in viata internationala?

Impactul asupra Romaniei

Istoricul german Andreas Hillgruber subliniaza ca aceasta intelegere a avut un efect paralizant asupra libertatii de actiune a Romaniei. Hitler avea serioase temeri cu privire la atitudinea tarii noastre in eventualitatea izbucnirii unui razboi in Europa.

 La 8 august 1939 el a facut o declaratie ministrului de externe ungur, Csaky: “Teoretic Romania (Gafencu) face politica unui misit cinstit, practic insa incearca sa mobilizeze impotriva noastra pe cat mai multi.

 Dandu-si seama cat e de slaba armata romana, Gafencu este, fireste, prudent.” Grigore Gafencu era ministru de externe in acel moment.

 O pozitie asemanatoare a exprimat Führerul patru zile mai tarziu, la 12 august 1939 adresandu-se ministrului de externe al Italiei, contele Galleazzo Ciano: “Romania se teme de Ungaria si din punct de vedere militar este extrem de slaba , iar pe plan intern corupta. Fara indoiala ca, daca nu va fi nevoit, Regele Carol nu va renunta la neutralitate.”

Tratatul de neagresiune sovieto-german semnat la 23 august 1939 a fost precedat de mai multe conventii si convorbiri bilaterale: semnarea la Berlin a noului tratat comercial germano-sovietic (19 august), scrisoarea expediata de Hitler lui Stalin cuprinzand propunerea de primire a lui Ribbentrop la Moscova in vederea semnarii tratatului de neagresiune intre cele doua tari (20 august), raspunsul afirmativ al lui Stalin (21 august) prin care ministrul de externe german era asteptat la Moscova la 23 august, ziua semnarii tratatului.

Foto: Semnarea Pactului  Ribbentrop-Molotov(Pactul Hitler-Stalin), un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene,  care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940

Fiecare dintre cele doua parti au avut de castigat, bineinteles in defavoarea Romaniei; atat Germania cat si URSS isi asigurau neutralitatea tarii noastre. Hitler era interesat de relatia economica a Reichului cu Romania, indeosebi de livrarile de petrol de la noi catre Germania.

 In ce priveste Uniunea Sovietica, potrivit punctului trei al protocolului aditional secret al Tratatului de neagresiune acesta preciza ca: “In privinta sud-estului Europei, partea sovietica atrage atentia asupra interesului ei in Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste regiuni.”

La 21 august 1939 guvernul Romaniei informa pe cel al Poloniei ca va pastra o stricta neutralitate in situatia unui conflict germano-polon, atitudine validata de mersul evenimentelor petrecute la inceputul lunii septembrie 1939.

Pactul de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august 1939 a fost ratificat de catre Reichstag si de Sovietul Suprem in chiar ziua declansarii celei de a Doua Conflagratii Mondiale, odata cu atacarea Poloniei de catre Germania hitlerista. Stranie coincidenta si care spune mult despre intelegerea oculta dintre cei doi dictatori ai Europei.

Este interesant de subliniat pentru a ilustra semnificatia Pactului de neagresiune sovieto-german pentru cele doua tari, mesajul trimis la 25 august 1939 de Adolf Hitler lui Benito Mussolini: “Germania si Rusia s-au angajat in restabilirea de relatii politice reciproce. Necesitatea a fost amplificata de situatia politica internationala hotaratoare pentru puterile Axei.

 1. Japonezii au taraganat mult, nu si-au definit pozitia fata de Anglia si Franta, iar cand s-au pronuntat si pentru o alianta impotriva Rusiei, devenise de interes secundar, atat pentru Germania cat si pentru Italia.

 2. Relatiile cu Polonia au fost nesatisfacatoare, nu datorita unor greseli comise de Reich, ci mai degraba, amestecului Angliei. Graba manifestata de Kremlin pentru refacerea relatiilor cu Germania a devenit evidenta dupa plecarea lui Litvinov. Totul s-a desfasurat atat de repede, de aceea nu v-am informat in mod detailat.”

In continuare Hitler scria: “Turcia este nevoita sa-si revizuiasca pozitia, iar Romania nu se mai afla in postura de a mai putea lua parte la un conflict impotriva Axei. 5. Pot sa va spun, Duce, ca s-a creat o situatie politica internationala cu totul noua, situatie care poate fi considerata ca cea mai mare cucerire a Axei. In cateva saptamani noi suntem gata de actiune in Polonia (Alarmzustand). si daca suntem provocati vom actiona imediat”.

De retinut faptul ca potrivit punctului 3 din mesajul catre Mussolini, se infaptuise inlocuirea lui Maxim Litvinov, diplomat de cariera, dar care era evreu si deci neacceptat de germani, cu Viaceslav Molotov, care, desi nespecialist in problemele politicii externe era extrem de agreat de Kremlin si unul din oamenii de incredere ai lui Stalin.

 Foarte graitor pentru cei doi dictatori, Hitler si Stalin “spiritul” Pactului de neagresiune germano-sovietic se deduce cu usurinta din cuprinsul documentului citat mai inainte.

Din cauza situatiei internationale foarte incordate, Romania a mobilizat circa 500000 de oameni la sfarsitul lui august 1939, intr-un context tensionat al relatiilor romano-ungare, guvernul de la Budapesta acuzand Bucurestiul ca ar fi construit o tripla linie de aparare amplasata la granita intre frontiera iugoslava si Muntii Carpati.

Filmul evenimentelor se va derula cu repeziciune. Trupele sovietice trec frontiera polona la 17 septembrie 1939, iar guvernul roman a fost pus in situatia de a nu-si putea respecta obligatiile fata de Varsovia, dar cu toate aceste imobilisme ce decurgeau din politica de forta a Uniunii Sovietice, Romania nu a pregetat sa acorde presedintelui Poloniei si membrilor guvernului acestei tari posibilitatea de a intra in Romania in postura de persoane particulare.

O declaratie a primului ministru al Romaniei, Armand Calinescu, la 19 septembrie 1939 avea darul sa sublinieze noua situatie politica si militara din aceasta zona dupa ce URSS invadase partea de est a Poloniei: ” Inaintarea rusilor schimba situatia.

Pericolul german se indeparteaza. Acum pe prim plan este amenintarea rusa. Se impune schimbarea dispozitivelor noastre militare si concentrarea trupelor noastre pe Valea Siretului”.

Disparitia Poloniei si izolarea si prabusirea Romaniei

Accelerarea evolutiei evenimentelor politice, diplomatice si militare din Europa dupa incheierea Pactului de neagresiune din 23 august 1939 si izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial au insemnat pentru Romania inceputul dureros al unui drum presarat cu obstacole si incertitudini al carui capat se va termina cu nedreptele si abuzivele rapturi teritoriale din vara si toamna anului 1940.

La 17 septembrie 1939 trupe sovietice patrund in Polonia iar istoria Europei consemna a patra impartire a acestei tari; Uniunii Sovietice ii revine mai mult de jumatate din totalul celor 385000 de km2 ai teritoriului polonez.

 Plin de aroganta Molotov declara in ultima zi a lunii octombrie 1939 de la tribuna Sovietului Suprem al URSS:

“Armata germana, apoi cea rosie n-au mai lasat nimic de pe urma acestui vlastar diform al tratatului de la Versailles.”

Echilibrul european devenise inexistent din cauza pactului sovieto-german care facuse posibila disparitia de pe harta Europei a patru state independente: Austria, Cehoslovacia, Albania si Polonia, urmand la rand alte trei tari: Lituania, Letonia si Estonia.

 La sfarsitul anului 1939 datorita noilor raporturi de forta de pe continent, a jocurilor de culise ale conducatorilor celor doua state totalitare, Germania si Uniunea Sovietica, Romania fusese izolata si incapabila sa mai reactioneze. Dupa cum foarte bine remarca istoricul Nicolae Ciachir:

” Neutralizarea Romaniei din punct de vedere politic si militar era un fapt implinit la sfarsitul anului 1939″.

 De la aceasta noua dar si tragica situatie pentru ea au inceput sa decurga pericole, amenintari si in cele din urma anexarile teritoriale din vara si toamna anului 1940, iunie-septembrie. Spiritul revizionist si revansard al Ungariei fata de Romania se exprima prin canale diplomatice fara nici o rezerva, jocurile urmand sa fie facute intr-o maniera foarte clara si hotarata, mai exact Ungaria urma sa ofere trupelor germane dreptul de libera trecere pentru a ajunge in zona petroliera a Romaniei, pentru a stapani perimetrele cu hidrocarburi; in schimb pentru asemenea facilitate, cabinetul de la Budapesta cerea de la germani sa primeasca Transilvania.

Tot mai mult crestea si agresivitatea Uniunii Sovietice impotriva Romaniei, Basarabia devenind obiectul revendicarilor sovietice, dupa cum declara Molotov intr-un discurs din 29 martie 1940, expozeul ministrului de externe sovietic fiind astfel comentat de Alexandru Cretzianu, secretar de stat la Ministerul de Externe:

“Simptomul cel mai amenintator dintre toate era cuvantarea lui Molotov din 29 martie 1940, in care acesta sublinia existenta unei probleme nesolutionate: chestiunea Basarabiei”.

Amenintarea tot mai fatisa a Uniunii Sovietice fata de Romania, precum si prabusirea Frantei, una din garantele tarii noastre in anii de dupa Primul Razboi Mondial, determina Romania sa aleaga calea gasirii unui sprijin in Germania, ajungandu-se in acest sens la Pactul petrol-armament intre Romania si Germania, din 27 mai 1940, iar doua zile mai tarziu, ministrul de externe, Grigore Gafencu este inlocuit in aceasta functie cu Ion Gigurtu, un om de afaceri cunoscut pentru orientarea sa politica pro-germana.

Acelasi Alexandru Cretzianu sublinia drama Romaniei din primavara anului 1940: “(…) nici o forta nu mai putea sta intre noi si formidabilul imperiu, iar destinul ne plasase la frontierele sale. Singura putere militara care mai parea capabila inca sa impiedice expansiunea sovietica era cel de-al III-lea Reich. Dar in acest moment Germania era pentru toate intentiile si scopurile aliatul Uniunii Sovietice.”

Pe langa Basarabia… si Bucovina plus tinutul Herta

A intervenit insa o noua problema care nu fusese mentionata in Pactul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, anume cea a Bucovinei, pe care Molotov, la 23 iunie 1940, o considera ca ar trebui sa revina Uniunii Sovietice, intrucat populatia de aici este ucraineana.

 

Noua situatie a surprins cercurile conducatoare germane, dar sovieticii au batut oarecum in retragere, Molotov informandu-i pe aliatii lor ca Moscova isi manifesta disponibilitatea nu asupra intregii Bucovine ci doar asupra partii de nord a acesteia cuprinzand insa si orasul Cernauti. Al III-lea Reich primea asigurari ca populatia germana din Bucovina va fi protejata de autoritatile sovietice.

Odata cu pierderile sale teritoriale din lunile iunie, august si septembrie 1940, Basarabia, Bucovina si tinutul Herta, Transilvania de nord-vest si Cadrilaterul, Romania a fost sacrificata de cele doua mari puteri totalitare ale Europei – Germania hitlerista si Uniunea Sovietica comunista. Nefastul Pact de neagresiune de la 23 august 1939 isi indeplinise rolul sau devastator si distrugator impotriva intereselor legitime ale unor tari mici si mijlocii din Europa, intre care si Romania.

Adolf Hitler, coducătorul Germaniei Fasciste

Divizarea Europei de Est în urma Pactului Ribbentrop-Molotov (1939).

Iosif Stalin, conducătorul U.R.S.S.

Maresalul Alexandru Averescu anticipase in acest sens: “Cea dintai primejdie pentru un stat mic sau slab populat este Marea Putere cea mai apropiata geografic.” Urmarile tratatului sovieto-german coroborate cu esecul proiectatelor intelegeri tripartite la Moscova intre Anglia, Franta si Uniunea Sovietica au creat o situatie noua in sud-estul Europei pe care diplomatul roman Alexandru Cretzianu o explica in termeni realisti: “Din momentul cand Hitler a ajuns la o intelegere cu Stalin (…) destinul tarilor din Balcani nu a mai ramas in mainile propriilor conducatori.

 Barbatii de la conducere puteau sa incerce sa vireze sau sa schimbe directia. Ei puteau sa incerce o derivatie, sa mearga mai strans in sensul vantului sau sa arunce ancora de salvare. Puteau sa arunce balastul care-i incurca. Dar mainile lor nu mai tineau ferm carma. Vasul lor era in voia celui dintai val care putea sa-l inghita, indiferent de abilitatea pe care o desfasura echipajul.”

Ceea ce reprezenta de jure si de facto tratatul de la Moscova a fost exprimat printr-o judecata rece si clara de catre diplomatul Grigore Gafencu: “Nimeni in Europa nu s-a putut insela asupra semnificatiei tratatului de la Moscova.

 Marea coalitie preventiva murea.

 Tot atunci aveau sa dispara asociatiile mai mici. Politica Antantei Balcanice, politica Turciei au fost paralizate dintr-o lovitura. Estul European s-a trezit rupt de Occident. (n.n.)” O cutie a Pandorei care o data deschisa a imprastiat asupra Europei si a intregii lumi totodata un cortegiu de rautati si dezastre, de suferinte si nenorociri.

Pactul Ribbentrop-Molotov s-a dovedit a fi un instrument al unei politici agresive si generatoare de noi si periculoase strategii geopolitice.

 Conciliatorismul anglo-francez i-a permis lui Hitler sa subjuge Europa occidentala. Incurajarea lui Stalin de catre Hitler i-a facilitat dictatorului de la Kremlin apetitul tot mai nesatios al cotropirilor teritoriale, intr-o Europa bulversata, intr-un razboi care devenea tot mai amenintator si care contabiliza tragic pierderi umane: morti, raniti, disparuti si prizonieri.

Dupa incheierea Tratatului Romania a trecut la livrarea in regim de urgenta catre Germania a unei cantitati de petrol evaluate la 1500 milioane de lei (25 august 1939), aprobarea unor cereri exprimate de scolile confesionale germane din Romania (30 august 1939), etc, iar din octombrie 1939 se constata o crestere semnificativa a comertului Romaniei cu cel de al III-lea Reich in spiritul Tratatului economic dintre cele doua tari incheiat la 23 martie 1939.

Dupa declansarea “Operatiunii Barbarossa” la 22 iunie 1941 de catre Germania impotriva URSS deruta rusilor si a conducatorilor lor a fost totala.

 In patru luni de operatiuni militare de anvergura, armatele Wermachtului ajunsesera la portile Moscovei iar pierderile sovieticilor au devenit uriase ridicandu-se la 92 la suta din militarii incorporati la inceputul razboiului (morti, raniti sau prizonieri).

Dezastrul pierderilor materiale a inregistrat procente de necrezut: 92 la suta din blindate si 90 la suta din avioane erau distruse. Atitudinea lui Stalin in primele doua saptamani dupa declansarea razboiului a fost aproape de neinteles, deoarece el s-a retras intr-o mutenie care a pus pe jar conducerea sovietica a vremii, incapabila sa inteleaga ce se intampla cu liderul de la Kremlin.

Pe data de 3 iulie 1941 Stalin a rupt tacerea si a rostit o cuvantare radiodifuzata in care a expus un program al luptei antihitleriste, utilizand un discurs cu un pronutat caracter national in care evoca personalitati militare de seama ale trecutului si faptele lor de eroism impotriva invadatorilor externi: Alexandr Nevski, Suvorov, Kutuzov.

Imobilismul lui Stalin fata de atacul Germaniei a fost amplu comentat si interpretat de catre analistii militari si politici.

 Una dintre tezele acceptate si acceptabile s-a referit la increderea nemarginita a dictatorului in loialitatea lui Hitler in litera si spiritul Pactului de neagresiune din 23 august 1939. Asemenea unei perdele de fum care incetoseaza nu numai privirea ci si mintile oamenile Pactul a insemnat potrivit unei afirmatii a lui Adolf Hitler o mare inselaciune: “Marea masa a oamenilor cade victima mult mai usor unei minciuni mari decat uneia mici.”

Glasul  unor voci competente si al opiniei publice

Istoricul militar Radu R. Rosetti, consemna chiar in ziua incheierii Pactului de neagresiune semnat la Moscova: “Incheierea acestui pact aduce o mare primejdie: stiind ca Rusia nu va misca, Germania va fi si mai agresiva fata de Polonia.”

In opinia lui Pamfil Seicaru incheierea acordului de la Moscova a fost “o noua izbitura pe care a trebuit sa o sufere ordinea europeana.” Dupa incheierea pactului sovieto-german opinia publica din tara noastra isi exprima teama fata de un posibil pericol din partea Uniunii Sovietice, iar acelasi istoric Radu R. Rosetti scria la 27 septembrie 1939 despre calculele geopolitice ale germanilor si sovieticilor dupa incheierea pactului de la Moscova: “Iesind spre seara pentru plimbarea zilnica intalnesc mai multi ingrijorati, mai ales de rusi.

Eu socotesc ca nici rusii nu ar dori sa vada pe nemti ajunsi la Marea Neagra, precum nici nemtii nu au interes sa aibe rusii stapani pe gurile Dunarii”. Mai tarziu, intr-un articol publicat despre al Doilea Razboi Mondial, intitulat Politica Romaniei intre 1933-1944, ziaristul Pamfil seicaru, aflat in exil, foarte cunoscut dar si foarte temut pentru stilul sau coroziv scria referindu-se la unul dintre subiectele tabu ale istoriografiei romanesti din perioada regimului comunist:

” Tinerilor istorici romani le este interzis sa aminteasca de Pactul Ribbentrop-Molotov ca si de ultimatumul Rusiei sovietice, dat in iunie 1940, imediat dupa infrangerea Frantei.

 “Independenti si suverani”, ne proclamam oficial, dar suveranitatea limitata subzista, adevarul in legatura cu politica Rusiei este interzis. Inutil sa ne revoltam, este consecinta fatala a actului de la 23 august 1944.”

Interesul istoricilor dar si al opiniei publice de la noi si din alte tari nu a incetat pentru aceasta intelegere diabolica care a constituit unul dintre pilonii fundamentali ai celei de a Doua Conflagratii Mondiale.

 La 26 iunie 1991 a avut loc o conferinta internationala cu tema: “Pactul Ribbentrop – Molotov si consecintele sale pentru Basarabia” iar istoricul roman Florin Constantiniu a publicat in acelasi an cartea Intre Hitler si Stalin, Romania si pactul Ribbentrop – Molotov, aceste exemple dar si altele asemanatoare ilustrand interesul constant pentru un moment relevant al istoriei contemporane.

româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940.

 Dragoș Galbur –basarabia91.net

 23 august 2011

Bibliografie

– Nicolae Ciachir, Marile puteri si Romania (1856 – 1947), Editura Albatros, Bucuresti, 1996

– A. Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996

– Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol si maresalul Antonescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994

– Radu R. Rosetti, Pagini de jurnal, Editura Adevarul, Bucuresti, 1993

– Grigore Gafencu, Insemnari politice 1929-1939, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991

– Grigore Gafencu, Ultimele zile ale Europei, Editura Militara, Bucuresti, 1992

– Pamfil seicaru, Scrieri, vol. 2, Editura Victor Frunza, Bucuresti, 2002; vol. 4, Bucuresti, 2005-2006