The Federalist: Lecții după 30 de ani de la căderea comunismului românesc

 

 

                      Foto. Cozile la alimente – un simbol al regimurilor comuniste

30 de ani mai târziu, 3 lecții de la căderea comunismului românesc

 

 

Când comunismul s-a prăbușit în Europa de Est, în 1989, procesul a fost rapid și surprinzător de pașnic.

Decenii de teroare și tiranie au luat sfârșit brusc, cu puține focuri trase: guvernele au abdicat, granițele s-au deschis, zidurile au căzut.

Cu toate acestea, o singură țară a făcut excepție.

În urmă cu 30 de ani, cetățenii României au fost uciși cu sutele în timp ce protestau pentru eliberarea de sub brutalul regim comunist .

Tulburările care începuseră pe 16 decembrie la Timișoara s-au răspândit imediat în toată România, alimentate de vestea că  Securitatea a tras în protestatari.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu, întors dintr-o călătorie în străinătate,  a încercat pe 21 decembrie să înăbușe haosul tot mai mare, printr-un discurs de la balconul său din București.

În timp ce privea peste masa obișnuită de oameni din rândurile organizate care purtau sloganuri marxiste și portretele lui  – despotul abia începuse discursul că a fost  întrerupt de un cor din ce în ce mai mare de huiduieli, fluierături și țipete.

Era ceva nu doar inedit, dar și de neconceput.

Pentru o clipă, camerele de televiziune au surprins și transmis națiunii chipul uluit al lui Ceaușescu, înainte de a fi întreruptă transmisia. Pentru prima dată, oamenii au putut să-i vadă vulnerabilitatea.

Era începutul sfârșitului.

 

 

 

 

 

Ceaușeștii au fugit din București a doua zi și au fost prinși de proprii oameni pe un drum rural.

În ziua de Crăciun – o Sărbătoare de mult timp suprimată de regimul ateu al lui Ceaușescu – dictatorul și soția sa au fost judecați de un tribunal militar.

Au fost rapid găsiți vinovați, scoși în curte și sumar împușcați.

Primul contact cu România

La cinci ani după revoluție, am ajuns pentru prima dată în România, tânără absolventă de liceu, aflată în prima mea călătorie lungă, departe de casă.

Când am ajuns, Ion Iliescu – noul comunist care a preluase controlul în haosul de după căderea lui Ceaușescu – era încă președinte.

Cicatricile proaspete ale comunismului erau evidente: orașe înțesate de structuri urâte, de beton cenușiu; copii zdrențăroși care cerșeau la colțurile străzii; lipsa comerțului și a viații civice.

Pe măsură ce petreceam mai mult timp în România –   trăind acolo un an, în 1997 și două decenii ulterior ca șef al unei organizații neguvernamentale de îngrijire a orfanilor – am început să discern cicatricile mai puțin vizibile ale comunismului.

Acestea erau omniprezente și devastatoare, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.

Deși mulți consideră conservatorismul ca fiind lipsit de compasiune, am devenit un  și mai ferm adept fidel al libertății și capitalismului american, tocmai datorită activității mele nonprofit în rândul copiilor abandonați din România.Am învățat că există o simetrie sumbră între promisiunile marxismului și rezultatele sale din lumea reală.

Mai simplu spus, ideologia marxistă promite virtuți specifice, dar livrează lucruri total opuse (cu siguranță nici un comunist nu vine la putere promițând cozi la pâine și lagăre de concentrare).

Rezultatul este suferința umană, care ar trebui întristeze orice persoană cu simț de compasiune.

Permiteți-mi să vă spun doar trei dintre tarele sociale pe termen lung la care am asistat.

 

1. Marxismul promite apartenența, dar oferă izolarea

Dorința de a aparține la un sistem este universal umană. Marxismul face recurs la această dorință predicând colectivizarea, cu drepturile individului subordonate societății în ansamblu. Sună bine și pare drept pe hârtie, în special pentru cei care au o dorință puternică să dea un sens vieții lor.

Nu ar trebui să renunțăm la propriile interese individuale pentru binele tuturor?

Cu toate acestea, ceea ce au lfăcut comuniștii din România a fost o distrugere totală a coeziunii comunității .

Nu numai că au demolat satele – relocând forțat țăranii în apartamente mizerabile de bloc – ci au distrus  și sentimentul de încredere și sprijin reciproc în rândul românilor.

Asociațiile comunitare neoficiale erau întotdeauna o amenințare pentru guvernele comuniste, care nu pot permite nicio altă loialitate mai mare decât cea pentru partid, iar România nu a diferit la acest capitol.

Spionii și informatorii se infiltrau aproape în fiecare relație și adunare. iar cei dispuși să își denunțe prietenii apropiați și familia au obținut favoruri speciale.Fără să aibă încredere în nimeni, românii au devenit profund izolați unul de celălalt.

Acest sentiment înrădăcinat de neîncredere reciprocă continuă să fie un obstacol major în aducerea laolaltă a românilor pentru rezolvarea problemelor sociale.

 

2. Marxismul promite egalitate, dar oferă sărăcie – pentru toată lumea, mai puțin pentru elite

 

Pe lângă faptul că este colectivist, marxismul reprezintă mai întâi de toate o ideologie a invidiei.  Oricine are mai mult decât mine, în mod clar ia ceva de la mine. Guvernul ar trebui să se asigure că suntem cu toții egali, nu doar în oportunitate, ci și în rezultat.

În realitate, ceea ce oferea marxismul, în România și în alte părți, era sărăcia. Lipsindu-le motivația necesară avansării, care alimentează cele mai multe realizări ale omului, economiile comuniste din Europa de Est au bătut pasul pe loc.

Întreg blocul sovietic suferea din punct de vedere economic, ceea ce l-a determinat pe Gorbaciov să promoveze reforme, care însă s-au transformat rapid în revoluții.

Suferința României a fost deosebit de severă.Prietenii mei români din clasa de mijloc își pot aminti exact prima dată când au văzut o banană sau o portocală – un prieten nu știa cum să facă cu banana, așa că a mâncat-o cu tot cu coajă. Alți prieteni și-au amintit de orele state la cozi pentru a primi rații sărăcăcioase de mâncare. 

Dacă toți cetățenii erau egali sub comunism, erau egali și în sărăcie.Dar adevărul este că nu erau egali.

Exista o cale către bogăție și prosperitate deschisă doar pentru câțiva: elitele din Partidul Comunist. În timp ce românii au ajuns la pragul înfometării și în timp ce jumătate de milion de copii au fost privați de copilărie în orfelinate, Ceaușescu  construia cel mai mare palat din lume, grotesc și uluitor de opulent.

 

3. Marxismul promite demnitate și compasiune, dar oferă degradare și cruzime

Peste tot unde a existat comunism, acesta s-a prezentat drept avocatul muncitorului, apărătorul omului obișnuit împotriva burgheziei lacome.

De obicei tinerii sînt plini  de compasiune pentru oamenii asupriți de cei bogați și de obicei sunt atrași, de ideologiile de stânga.În lumea reală  însă, am văzut cum comunismul nu favorizează altceva decât cruzimea, egoismul și lipsa empatiei.

Aceste efecte sunt rodul natural și amar al unei ideologii care izolează oamenii unul de celălalt, transformându-i în rivali pentru aceleași bunuri insuficiente.

În România, chiar și în zilele noastre, rar găsești funcționari publici, aleși sau numiți, care își văd pozițiile ca fiind altceva decât o platformă pentru avansare și îmbogățire prin corupție. 

Dogma „pentru toți” a marxismului se transformă rapid în „fiecare pentru el”.Cei slabi și vulnerabili sunt primii care au de suferit. O caracteristică comună a națiunilor comuniste a fost moștenirea orfelinatelor inumane de stat.

România a devenit  cunoscută pentru orfelinatele sale infernale,iar revoluția ei haotică a permis  jurnaliștilor occidentali să intre și să descopere ce se întâmplă peste tot în întregul bloc sovietic.

Chiar și astăzi, deși condițiile pentru copiii abandonați s-au îmbunătățit în mod incontestabil, mentalitatea comunistă și lipsa de compasiune  din rândul oficialilor guvernamentali continuă să îngreuneze munca de a ajuta copiii aflați în dificultate.

Marxism vs Comunism vs Socialism

 

În cele din urmă, un cuvânt despre termeni: am folosit în mod repetat termenul „marxism” pentru a cuprinde atât socialismul, cât și comunismul, ambele fiind etape ale teoriei marxiste.

Cu toate acestea, vorbind cu prietenii români despre sistemul de guvernare sub Ceaușescu, unii s-au opus folosirii termenului „comunism”.

„Nu, nu, nu eram o țară comunistă, chiar dacă eram conduși de Partidul Comunist”, mi-a spus un prieten. „România a fost o țară socialistă. Ne-au spus asta încontinuu, în școli și peste tot. Ne îndreptam spre comunism, dar nu l-am atins”.

Într-adevăr, urmărind din nou discursul final al lui Ceaușescu, am numărat în total opt menționări ale „socialismului” sau „România socialistă”, cu o menționare rară a comunismului.

Lăsând subtilitățile terminologice la o parte, este din ce în ce mai clar că tinerii americani sunt din ce în ce mai atrași de ideologii din spectrul marxist.

Nici măcar termenul „comunism” nu pare să poarte stigmatul pe care îl are „fascismul”, în ciuda faptului că este o formă de tiranie la fel de sălbatică și de ucigașă.

Pe orice american înclinat să creadă mai degrabă promisiunile false ale marxismului,  decât realitatea istorică, și pe oricine crede că această ideologie este umană în vreun fel sau plină de compasiune, îl avertizez că am văzut cu ochii mei urâțenia, sărăcia și disperarea pe care o lasă în urmă.

Am vorbit cu cei care au suferit în închisorile marxiste și am văzut memorialele celor care au murit pe străzi în căutarea libertății.

Mi-am petrecut viața de adult lucrând pentru a atenua daunele aduse copiilor vulnerabili – care încă suferă zi de zi –  din cauza moștenirii îngrozitoare a comunismului.

Nu vrem ca asta să se întâmple și în America. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru asta !

 

 

 

Jayme Metzgar
The Federalist

 

Publicitate

România a ocupat în 2019 locul 45 în clasamentul mondial prosperității, înregistrând în ultimii trei ani un avans de trei poziții

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

România în clasamentul prosperității: locul 45 din 149

 

 

În a treia ediţie a raportului anual privind prosperitatea în Europa Centrala si de Est, publicată de Erste Group şi Institutul Legatum în anul 2019, România a ocupat locul 45 în clasamentul mondial al prosperității, care include 149 de state, relatează http://www.amosnews.ro

România a avansat, în ultimii ani, cu trei poziţii în Indicele Prosperităţii, de la locul 48, în 2016.  

Austria are cea mai bună poziţie în regiune, ocupând locul 15 mondial, în timp ce Serbia se află pe locul 56, cu cel mai scăzut indicator al prosperităţii din ECE.

 

 

 

 

 

 

 

 

Indicele Prosperităţii Legatum măsoară prosperitatea luând în calcul atât bogăţia materială, cât şi bunăstarea socială. Indicele clasifică ţările în funcţie de nouă domenii diferite: calitate economică, mediu de afaceri, administraţie publică, educaţie, sănătate, siguranţă şi securitate, libertate personală, capital de încredere şi mediul natural. 

Ediţia din anul 2019 a raportului privind prosperitatea în ECE se axează pe condiţiile de trai, sănătate şi educaţie.

Indicele reflectă creşterea remarcabilă a prosperităţii în ECE din ultimele trei decenii şi convergenţa nivelurilor de trai cu cele din Europa Occidentală. 

Cu toate acestea, odată cu salariile, au crescut şi aşteptările oamenilor şi costul vieţii, ceea ce înseamnă că majorarea veniturilor nu s-a corelat mereu şi cu creşterea gradului de satisfacţie privind nivelul de trai.

Acest aspect este evident în rândul tinerilor care, spre deosebire de părinţii lor, nu analizează retrospectiv cât de mult a crescut calitatea vieţii de la căderea comunismului încoace, ci văd lucrurile global şi, în special, prin comparaţie cu tinerii de aceeaşi vârstă din Europa Occidentală.

Potrivit realiatorilor indicelui, marile speranţe ale oamenilor de a duce o viaţă mai bună după 1989 nu s-au materializat, iar dezamăgirea populaţiei a contribuit la creşterea migraţiei în regiune.

“Pentru a face faţă unui mediu social şi economic instabil, oamenii au decis să se mute în altă parte.

Atât oameni calificaţi, cât şi necalificaţi au plecat în căutarea unui loc de muncă, deşi cei cu studii superioare au emigrat mai des şi au stat în străinătate mai mult timp”, se arată în document.

Pe ansamblu, 18 milioane de emigranţi au părăsit regiunea Europei centrale și de est de la căderea comunismului.

În cazul României, aproape 20% din populaţia activă a emigrat începând cu anul 2004.

Creşterea costului vieţii a influenţat indicatorii de prosperitate. În România, preţurile bunurilor şi serviciilor au crescut cu 257%, între 2000 şi 2017, comparativ cu 98%, în Ungaria, şi cu 87%, în Letonia, media UE fiind 36%. Cu toate acestea, media creşterilor salariale în România, Croaţia, Cehia, Estonia şi Slovacia nu a depăşit 3 euro pe oră, faţă de 10 euro, în Franţa.

Costul ridicat al vieţii şi salariile scăzute înseamnă că un loc de muncă nu este întotdeauna garanţia unui nivel de trai decent.

Tocmai de aceea, în România s-a constatat că18,9% dintre persoanele ocupate sunt expuse riscului de sărăcie, cel mai ridicat procent din UE.

Potenţialul României de a-şi creşte prosperitatea este dat de sistemul educaţional, clasat pe locul 39 în lume.

„Mai exact, un nivel ridicat al educaţiei – în special în disciplinele tehnice – a fost până acum un atu specific regiunii ECE, în ansamblul ei. Atât numărul studenţilor, cât şi cel al absolvenţilor sunt în creştere. Cererea în domeniul educaţiei terţiare a crescut exponenţial de la căderea comunismului, unele ţări din ECE înregistrând o creştere de 168% a ratei înscrierilor.

Totuşi, ca pondere în PIB, finanţarea publică a învăţământului superior în ECE ajunge la doar 30-40% din fondurile alocate în mod obişnuit în Europa Occidentală”, se mai menţionează în document.

Cu un număr tot mai mare de start-upuri şi cu rate ale ocupării forţei de muncă în sectoarele high-tech peste media Uniunii Europene, sunt şanse reale ca economia cunoaşterii să devină următorul motor al creşterii pentru ţările din ECE, inclusiv în România.

Aproximativ 210.000 de români lucrează în domeniul IT&C, reprezentând 2,5% din totalul forţei de muncă din ţară. Contribuţia sectorului la PIB al României a crescut semnificativ, în ultimii ani, ajungând la 5,9%.

Dar cel mai problematic aspect al prosperităţii în România este capitalul social încă slab, cu impact esenţial asupra atingerii prosperităţii generale în ECE, deoarece este vital în realizarea tranziţiei complete către democraţie şi economia de piaţă.

Potrivit realizatorilor clasamentului, legăturile şi încrederea dintre cetăţeni, precum şi între cetăţeni şi instituţii este substanţial mai slabă în ECE decât în alte regiuni ale lumii.

Încrederea este esenţială pentru o diviziune a muncii bazată pe piaţă şi pentru o piaţă a creditării eficientă şi corectă.

În plus, ţările cu niveluri iniţial ridicate ale capitalului social au suferit recesiuni economice mai puţin severe între  2007-2016.

Îmbunătăţirea capitalului social va juca un rol decisiv în continuarea tranziţiei şi convergenţei veniturilor în România, ţară în care mai bine de un sfert din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, comparativ cu 17,1%, pe ansamblul ECE, şi 5,1%, în Europa Occidentală. 

 

Presa rusă: Salariul mediu în Rusia este mai mic decât în oricare dintre statele Uniunii Europene, inclusiv România

 

 

 

 

 

Salariul mediu în Rusia este de 569 de euro, mai mic decât în orice stat UE, sau chiar în comparație cu unele țări balcanice precum Serbia și Bosnia și Herțegovina.

Salariul mediu în România este de 1018 euro, cu 56% mai mare decât cel din Rusia, în timp ce în unele state din Europa de Est acesta este și de peste două ori mai mare – Slovacia (1162), Polonia (1235), Cehia (1320), Estonia (1455).

În 5 țări est europene există încă salarii mai mici de 500 de euro pe lună.

Salariul mediu în Republica Moldova este cel mai mic din Europa de Est, iar rușii au un salariu mai mic decât oricare stat din Uniunea Europeană și chiar față de unele state balcanice.

Astfel, potrivit unor informații publicate de portalul rusesc Vecerni Kurier (Curierul de seară ), salariul mediu brut în Republica Moldova este de 308 euro, urmând Ucraina cu 344 de euro și Georgia – 360 de euro.

În Armenia și Belarus salariile medii sunt de 422 de euro.

În ceea ce privește salariul mediu lunar în țările din estul Europei, datele sunt următoarele:

Moldova (308), Ucraina (344), Georgia (360), Armenia (422), Belarus (422) , Albania (478), Rusia (569), Serbia (613), Bulgaria (616), Bosnia (705), Lituania (970), România (1018), Grecia (1060), Letonia (1077) , Croația (1162), Slovacia (1162), Polonia (1235), Republica Cehă (1320), Estonia (1455). 

Toate salariile specificate sunt salariul mediu lunar (brut), adică „înainte de impozitare”.

 

Autor: Roman Andreev https://vk-smi.ru/economy/158076