Dedesubturile emiterii legitimaţiilor de maghiar și secui

Dupa destramarea imperiului austro-ungar, la sfirsitul primului razboi mondial, o treime din etnicii maghiari din Europa centrala au fost separati de patria-mama, se arăta intr-un articol publicat în revista americana Time.

Sub titlul ”Imperiul contraatacă”, articolul se dorea o expunere neutra a situatiilor conflictuale suscitate de faptul ca guvernul de la Budapesta a adoptat controversata lege a statutului, care confera celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țările vecine Ungariei drepturi generoase.

Vecinii Ungariei acuză

Legea statutului votată la Budapesta a atras protestele oficialitatilor din unele state vecine Ungariei, care au argumentat că legitimatia de maghiar incalcă suveranitatea statală si este discriminatorie față de populatia non-maghiara.

Harta: Zonele cu populație maghiară în  țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.

Ungur şi „maghiar”. Dedesubturile unei legitimaţii.

O întreagă „elită” publicitică, prea grăbită şi prea puţin instruită sau doar „interesată”, considerând că aplombul poate înlocui cultura, pune semnul egalităţii între „nemţi” şi „germani”, „români” şi „vlahi”, ceea ce dumneavoastră, domnule Mircea Dogaru, consideraţi că este corect, dar şi între „unguri” şi „maghiari”, echivalenţă pe care aţi conestat-o în repetate ocazii; (Bătălia pentru România, Dr. Mircea Dogaru în dialog cu jurnalistul Septimiu Roman) – http://istorie-adevarata.blogspot.com.)

Cine ar fi, aşadar, după opinia dvs. „maghiari” şi de ce nu sunt totuna cu „ungurii”?

Mircea Dogaru: În accepţiunea etnică a cuvântului, „ungurii” nu sunt „maghiari”, tot aşa cum „românii” nu sunt „traci” (decât pentru unele minţi bonlave ori pentru agenţii de influenţă pro-Est) sau „francezii” nu sunt „galli”. Iar în accepţiunea politică de după „dualism” (1867)a cuvintelor, dacă toţi „ungurii” sunt „maghiari”, nu toţi „maghiarii” sunt, etnic, unguri, tot aşa cum „ruşii” erau „sovietici” dar nu toţi „sovieticii” erau, etnic, „ruşi”.
Se ştie că, în tendinţa de deznaţionalizare prin rusificare a popoarelor cotropite, bolşevicii au vorbit iniţial despre „popoarele sovietice”, sfârşind prin a afirma existenţa „poporului sovietic” şi a „naţiunii sovietice”.

La fel stau lucrurile şi cu termenul de „maghiar”, inteligent reintrodus în circulaţie, după 1867, în cadrul programului de stat de deznaţionalizare a slavilor, românilor, germanilor şi celorlalte etnii din cuprinsul Ungariei dualiste. Dar … să nu anticipăm!
Ca toate (fără excepţie) popoarele moderne europene, inclusiv poporul român şi ungurii sunt rezultanta unui proces de etnogeneză, un proces, în ceea ce-i priveşte, extrem de complex. Cei care au venit din Asia au fost „maghiarii finici” sau „copii pământului”, cum ar suna, în traducere, numele lor.

Dar între cei care s-au stabilit în Europa Centrală, maghiare erau, după Simon de Keza, „108 neamuri (familii patriarhale – n.n.) nu mai multe. Ceilalţi erau, potrivit cronicarului cu dublă ascendenţă spaniolă, proclamat ieri „hungarus„, astăzi „maghiar” de arhitecţii celei mai mari minciuni din istorie, „străini sau provenind din robi”.

Majoritatea valului de migraţie eterogen condus de Almus, apoi de Arpad, era formată din populaţii türcice, kazari (kabari)bulgari, bascurzi (de unde pejorativul „bozgor”) pecenegi alăturaţi la Kiev etc., grupaţi de autorii gestelor ungureşti sub numele generic de „cumani” deoarece, la 2-3 sute de ani după evenimente, „cumanii” erau türcici contemporanii lor şi care, în creuzetul pannonic, au participat masiv, la rândul lor, în veacurile XII-XIII la procesul etnogenetic ungar.

Tot după plecarea de la Kiev spre Vest, valului lui Almus i s-au alăturat numeroşi slavi şi, luaţi la remorcă, pe post de robi, „români” („volohi”, „voloki”, „voloci” pentru slavii nordici, de unde desemnările ungureşti „olah” şi „olahok”). Au urmat, la trecerea munţilor, luptele cu „volohii (românii) şi slovianii” din Carpaţii Păduroşi, după „Nestor”, lupte care au costat viaţa ducelui Almus, căruia-i succede fiul său, Arpad, şi stabilirea, cu mare efort, sau „muncă” într-o regiune românească, în care au ridicat, numindu-l după cuvântul „muncă” din „limba locului” un castru-Munkaci. În jurul lui, nota Simon de Kéza, dar tot „dincolo de codru” (erdö-elu), adică de marile păduri carpatice, au mai înălţat 6 castre.

De la aceste 7 castre ale Ungariei primare a pornit, voit, „confuzia”, dictată de raţiuni politice revizioniste a multor istorici unguri, cu viitoarea Transilvanie, numită aşa, „Septemcastra” (şapte castre), trei secole mai târziu, de viitorii colonişti saşi. În realitate, maghiarii, tücicii şi ceilalţi sub comanda lui Almus apoi Arpad, s-au aşezat în jurul Munkaci-ului (rom. Mucaceu) într-o regiune tot românească, astăzi, prin voinţă germano-rusă, numită „Ucraina subcarpatică„. Ţinând de Ţara Ungului, de pe râul Ung, locuitorii săi se numeau „unguari” (româneşte „Ungureni” de la „Unguar” sau „Ungheni”, de la „Ung„, după „Unghiul” pe care-l face acolo, între înălţimi, prelungirea pustei) ambele nume fiind adjudecate de noii veniţi („Ungaria” şi „ungur„).

Aceasta a devenit pentru asiaticii de sub comanda lui Arpad, în anul 896, noua patrie europeană, „Ungaria” iniţială şi aici începe procesul etnogenetic ungar, punctat de dobândirea (potrivit tuturor autorilor de geste), de către cuceritorii finici, türcici şi slavo-românii supuşi de Arpad (vezi căpetenia „Urs„) a unui nou nume, comun, acela de „unguar” sau „ungur„, după cucerirea cetăţii „Ung-ului” sau „Unguar-ului” şi lichidarea conducătorului acesteia, numit româneşte în textul latin al gestelor – „DUCA” (=dux).Împământenirea noilor veniţi s-a produs prin luarea în căsătorie de către Arpad a fiicei (româncă şi creştină) defunctului „DUCA” din Ţara Ungului.
Duce (dux) de „Unguar” (nu „Hunguar„), după ce şi-a consolidat stăpânirea prin numeroase razii în teritoriile nordice, româno-morave, Arpad a coborât cu soldaţii săi, numiţi de acum, generic, „unguari„, abia în anul 903 în teritoriile româneşti dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie ale ducelui „Salanus”, de unde a trecut în Pannonia. Atenţie, Pannonia istorică era în drepta Dunării, pentru că, prin extinderea ca noţiune geografică a termenului, s-a făcut o confuzie voită cu teritoriile româneşti din stânga.

Tot aşa cum, în privinţa numelui, pentru a eluda originea românească a numelor de „ungur” şi „Ungaria” (de la cuvântul „unghi„), ocolindu-se episodul „Ung” s-a încercat explicarea numelui dobândit de maghiari şi aliaţii lor prin „onoguduri„ numele unei federaţii de triburi bulgare, deşi nici un izvor de veac IX, nu îi menţionează ca „unguri” ci doar ca „maghiari”. Mai inteligenţi decât falsificatorii contemporani, autorii gestelor au scris „Ung” sau „Unguar” – „Hung” şi „Hunguar” pentru a forţa identificarea maghiarilor finici cu „hunii” turcici, identificare ce le-ar fi consolidat dreptul de stăpânire în „Pannonia” şi nu numai.

Recent, în România, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) acționează pentru introducerea în uz a unei cărți de identitate secuiești, ce ar urma să aibă menționate pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului (vezi harta).

Comitetul permanent al consiliului a supus în urmă cu câteva zile dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Introducerea cărţii de identitate secuiești a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie), a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc și a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.

Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

De Ziua autonomiei secuieşti care este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, liderii Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, întruniți la Budapesta au declarat că ”Autonomia este o solicitare legitimă a secuilor. Ceea ce solicităm pentru Ţinutul Secuiesc nu este un păcat împotriva lui Dumnezeu, ci o revendicare legitimă națională”.

Ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?

Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?

Publicitate

Clubul Izborsk și Planul de împărțire a Europei de Est între Germania și Rusia

 

 

 

 

Clubul Izborsk (Изборский клуб) a fost fondat în septembrie 2012, în oraşul Izborsk din Regiunea Pskov din Rusia, scrie  site-ul oficial al clubului.

Datele oficiale ale Serviciului Fiscal al Federaţiei Ruse,  arată însă că Societatea Necomercială Autonomă Clubul Izborsk a fost înregistrată la începutul anului 2013.

Societatea are reşedinţa fiscală în Moscova, într-un apartament de pe Bulevardul Frunze, vis-a-vis de renumitul Gorky Parc din centrul Moscovei, la jumătate de oră de mers pe jos de la Kremlin.

Potrivit site-ului său oficial, iniţiatorii clubului au fost mai mulţi politicieni, gânditori şi activişti civici cu viziuni „statalo-patriotice”, la care vom reveni ulterior. Printre scopurile principale declarate al clubului se numără crearea şi oferirea puterii şi opiniei publice din Rusia rapoartelor analitice, îndreptate spre formarea unei politici înnoite de orientare patriotică în toate sferele vieţii naţionale.

De asemenea, membrii clubului îşi propun să fie activi şi în regiunile Rusiei dar şi în străinătate şi să construiască cuiburi de intelectuali de stânga sub umbrela Clubului Izborsk.

Un alt scop important al clubului e formarea unei noi agende a mass-mediei ruseşti, pe care experţii clubului o văd ca fiind acaparată de forţe ostile Rusiei, „apărute în urma decăderii morale şi ideologice a societăţii liberale, care încearcă să controleze cele mai importante surse media federale electronice, dar şi cele tipărite”.

Încă un scop major al clubului e facilitarea formării unei coaliţii puternice politico-idiologice de patrioţi-statalişti, care să se opună manipulării, ,,realizare în politica rusă de centrele de influenţă străine şi de «coloana a cincea» din interiorul ţării.

Cu toate acestea, din informaţiile găsite în celebra scurgere de informaţii Dark side of Kremlin, reiese că reprezentanţii clubului se autocaracterizează ca latura ultraconservatoare de suporteri a lui Putin şi folosesc, în discuţii private, noţiunea de „club neoficial al preşedintelui Putin”.

Narativele Clubul Izborsk se preocupă cu elaborarea unei noi doctrine ruse, care să fie şi mai conservatoarea, izolaţionistă, bazată pe o contopire de valorile pravoslavnice şi cele sovietice.

 Totodată, experţii clubului declară că luptă cu propaganda anti rusească şi cu rusofobia. În opinia lor, Occidentul desfăşoară un război hibrid împotriva Rusiei, pentru a o îngenunchea politic şi economic, dar şi pentru a-i distruge valorile. Materialele clubului abundă în critici la adresa Occidentului, care este demonizat şi prezentat exclusiv în lumină proastă. Preponderent SUA este văzută ca sursa tuturor relelor, iar UE ca sora mai mică, aburită de valori liberale false, decadente.

Clubul încearcă nu doar să redreseze ideea naţională rusă, ci şi să o exporte în Vest, infectând cu valorile sale ţările din Europa. Aceştia consideră că Europa trebuie convertită la valorile împărtăşite de membrii clubului.

Uneori, ideile clubului se bat cap în cap. De exemplu experţii clubului sunt cei care au introdus termenul de socialism ortodox, în încercarea de a uni cei doi piloni de bază a ideologiei lor – ortodoxia şi nostalgia faţă de URSS.

Per ansamblu, ideile clubului sunt învăluite într-un misticism, aceştia des apelează la narative religioase (ca lupta dintre bine şi rău) în locul argumentelor logice. Ideologia Clubul Izborsk se poziţionează ca unul de orientare social-conservatoare şi se vrea a fi un liant între toate curentele a stataliştilor ruşi (de la socialişti şi patrioţi sovietici până la monarhişti şi conservatori ortodocşi).

Clubul Izborsk concurează cu toate celelalte institute de analiză şi cluburi de experţi, pe care membrii clubului le numesc ,,liberale”, şi care asigură suportul politicii oficiale ale Federaţiei Ruse.

  Practic, ce face clubul Izborsk este să unească naţionalismul şi comunismul, în ceea ce numesc ei naţional-conservatorism.

Astfel, Izboskul se vrea laboratorul unui nou proiect de ţară pentru Rusia, unul care să unească ideea eurasiatică a lui Dughin cu refacerea URSS-ului şi ortodoxia. Economistul şi cercetătorul rus Boris Korneiciuc a identificat trei piloni pe care se bazează, aşa cum o numeşte el, doctrina Izborks: Naţionalismul etnic baza pe principiul rusofobiei (în cuvinte simple, rusofobia promovează ideea că străinii, în special vesticii, îi urăsc pe ruşi şi, deci, vor să subjuge Rusia.

Practic, eticheta de rusofob este atribuită oricărui individ/stat/naţiune etc. care nu este de acord cu poziţia Rusiei. În realitatea socio-politică din Rusia lui Putin, eticheta de rusofob este aproape la fel de puternică ca cea de fascist – n.r.).  

Oficial, experţii clubului militează pentru introducerea unei ideologii de stat, modificarea Constituţiei şi organizarea statului pe principiul unui califat ortodox. Autorul citat, însă, notează faptul că în interiorul clubului acest principiu nu este împărtăşit de toţi, întrucât unii membri sunt musulmani, iar alţii socialişti (deci, atei).  

Al treilea pilon, însă, îi uneşte pe toţi: atitudinea negativă faţă de valorile democratice şi cele ale drepturilor omului.

Aceştia consideră că idealurile naţionale, propuse tot de ei, trebuie introduse prin forţa, până nu vor fi acceptate. În concluzie, putem afirma că doctrina Izborsk e una ultra-conservativă, care, chiar şi după aproape două decenii de regimul Putin reprezintă un segment marginal al societăţii ruse.

Cu toate acestea, trebuie recunoscut că ideile membrilor clubului produc rumori în societatea rusă, mai ales în condiţiile în care clubul uneşte gânditori care sunt figuri publice cunoscute şi care mai au la dispoziţie şi un întreg arsenal mediatic.

De exemplu, inginerul american de origine rusă Robert Zubrin, îi numeşte pe experţii clubului filozofi bolnavi, care îşi împroşcă ideologia veninoasă fascistă asupra figurilor aflate la putere în Kremlin şi împing lumea în pragul unui război. Membrii Clubului Izborsk în Siria, 2013.

Maxim Şevcenko, Alexandr Prohanov şi Mihail Leontiev. Constatăm deci că experţii clubului au legături incontestabile cu regimul de la Moscova şi cu toate acestea îşi permit să critice politica Kremlinului şi chiar pe însuşi Putin (ceea ce nu-şi permite opoziţia sistemică din Rusia, de exemplu).

Prin urmare, se ridică întrebarea de ce Kremlinul tolerează acest club?

Nu avem un răspuns cert la această întrebare, însă o ipoteză lansată de jurnalista americană Natașa Bluth pare plauzibilă: Kremlinul are nevoie de acest club pentru că aceştia au un inamic comun în faţa susţinătorilor apropierii Rusiei de Vest, adică a aşa-numitor liberali, şi pentru că pe fundalul ideologiei extremiste a experţilor de la Izborsk, regimul lui Putin poate fi catalogat drept centrist.

Foto: Harta răspândirii filialelor Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului (adev.ro/q5u1ls)

 Clubul Izborsk  are filiale în Letonia, Republica Moldova, teritoriile ocupate din Ucraina şi în mai multe regiuni din Rusia. Harta Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului De asemenea, clubul organizează şi diferite evenimente în străinătate scrie http://ttolk.ru.

De exemplu, aceştia au realizat o masă rotundă în Brazilia, menit să tatoneze terenul unei viitoare colaborări cu elitele intelectuale ruse şi cele din statele Americii Latine. Fapt care merită menţionat e că de organizarea propriu zisă sa ocupat o structură a ministerului rus de externe Serviciul rus al Păcii.

Clubul Izborsk a mai organizat evenimente similare în regiunile ocupate din Ucraina.

Clubul Izborsk este de părere că  a viitoarele acțiuni comune ale  Rusiei și a Germaniei îi va permite acesteia din urmă să anexeze teritoriile pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial: Sudetenland, Silezia, Prusia de Est.

La rândul lor, Polonia, Ungaria și România  vor recupera  Bucovina, Galizia și Volhynia de la Ucraina. Lituania ar fi împărțită în două de Germania și Polonia. Rusia va  primi înapoi Baltica, Novorossiya și Transnistria și, de asemenea, va institui un protectorat peste Belarus. Totodată Germania va oferi Rusiei bani pentru o nouă industrializare.

Așa își imaginează  Izborsky Club noua lume a Europei de Est.

„Cum va putea fi  reorganizată întreaga lume?”

„ Soft powerul  Kremlinului se bazează, printre altele, pe analizele „Clubui Izborsk”. Șeful acestuia, Alexandr Prohanov, este un obișnuit al mass mediei federale, iar un membru proeminent al clubului, Serghei Glaziev, este un asistent al președintelui Federației Ruse.

Izborsk Club  își desfășoară activitățile nu numai pe teritoriul Rusiei, ci și în străinătate. Membrii acestuia operează în R.Moldova, Moldovei și  în statele baltice, iar planurile lor includ și o prezență extinsă în Europa.

În primul număr al revistei cu același nume din 2017, Alexander Gaponenko, președintele filialei baltice a clubului Izborsk, a lansat conceptul de „aranjament” al Europei de Est.  El este doctor în economie, director al Institutului de Studii Europene și profesor de onoare al Academiei Internaționale Baltice.

Articolul lui Gaponenko este intitulat „Europa de Est ca câmp de luptă între Rusia și anglo-saxoni” (revista pdf).

Articolul reflectă vechiul vis al eurasienilor ruși și al „noii dreapte” privind o strânsă alianță între Germania și Rusia, care să se opună lumii anglo-saxonilor (Marea Britanie și Statele Unite) în conformitate cu conceptul Nomosul Pământului vs. Nomosul Mării.

Iată mai jos câteva fragmente dintr-un articol care redă câteva din analizele acestui grup de politologi și geopoliticieni: 

„În cazul dezvoltării ulterioare a conflictului etnic în Ucraina, Polonia va începe o acțiune de recuperare forțată a pământurilor foștilor proprietari din Galicia și Volînia, apoi le va coloniza .

Guvernul polonez nu va pretinde în ptima fază retrocedarea acestor teritorii.. Cel mai probabil, ca răspuns la colonizarea economică în regiunile respective   vor începe acțiuni  militare împotriva coloniștilor polonezi, ceea ce va permite Varșoviei să trimită trupe pentru a opri violențele în Galicia și Volînia, este puțin probabil ca aceste trupe să fie retrase în scurt timp, fiind posibilă transformarea conflictului într-o operațiune militară pe scară largă între Polonia și Ucraina.

(Harta așezării românilor pe teritoriul Moldovei și Ucrainei în 1940)

Pe lângă Polonia, România și Ungaria pot face și ele cereri împotriva unei Ucraine slăbite. Deja, Adunarea românilor din Bucovina a făcut apel la președintele Ucrainei, cu o cerere de a acorda pentru regiunea Cernăuți în care trăiește o  populație  compactă de  români, un statut de autonomie teritorială.
Budapesta și Bucureștiul eliberează masiv pașapoarte pentru membrii diasporei lor din Ucraina.

În cazul slăbirii puterii centrale în Ucraina, nu este exclusă posibilitatea introducerii trupelor române în Basarabia și Bucovina de Nord și a trupelor maghiare în Transcarpatia „pentru a asigura siguranța” conaționalilor lor, iar retragerea acestor trupe va fi foarte problematică.

Cu toate acestea, rolul principal în dezvoltarea evenimentelor din Europa de Est îl va juca nu Polonia, ci Germania. 

Zeci de organizații de germani și succesorii lor deportați după război există de mult timp în Germania, iar aceștia sunt pregătiți să  emită pretenții  materiale și teritoriale împotriva Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Lituaniei (regiunii Klaipeda) și Rusiei (regiunii Kaliningrad), precum și  recompense materiale de la  Letonia și Estonia pentru deportările populației germane.

Până în prezent, guvernul Merkel a blocat efectiv aceste cereri, dar este puțin probabil ca acest guvern să dureze mult după criza refugiaților.

În Germania, se poate constata o creștere a influenței partidelor naționaliste de dreapta care ar face posibilă o creștere accentuată a sentimentelor revanșarde și o sporire a interesului Germaniei pentru teritoriile care i-au aparținut în trecut

  Dacă Varșovia va lua măsuri practice pentru redobândirea Volîniei și Galiziei, Germania poate cere restituirea Pomeraniei, Sileziei, Prusiei de Est și Sudetenlandului.

O confruntare militară directă între Germania și Polonia este  greu de presupus , dar relațiile politice dintre țări se vor deteriora vizibil. În aceste condiții, întregul echilibru al puterii în Europa de Est va fi dereglat. 

Ca o pârghie de presiune asupra Republicii Cehe și Slovaciei în cazul unor revendicări  teritoriale, viitorul guvern german poate folosi Ungaria, care este, de asemenea, interesată să-și crească teritoriile în detrimentul Ucrainei (în Transcarpatia). În aceste condiții, Ungaria va încerca să recâștige teritoriile în care care ungurii trăiesc în România (Transilvania de Nord) și în sudul Slovaciei.

Rolul  Germaniei în Europa de Est este limitat datorită  faptului că are încă statutul unei puteri care a pierdut în cel de-al doilea război mondial și are restrânsă  libertatea sa de acțiune. Activitatea politică în Europa de Est este dominată de Statele Unite, Marea Britanie și Rusia. Rolul Marii Britanii în această regiune va scădea după retragerea sa din Uniunea Europeană și slăbirea posibilităților sale de presiune prin Bruxelles asupra Germaniei.

Statele Unite își slăbesc prezența militară în Europa, în special în Germania, din cauza problemelor economice și a nevoii de concentrare asupra Asiei de Sud-Est, în care rolul RPChineze crește.

Pentru a-și păstra influența în Europa, anglo-saxonii au început să stimuleze  haosul în Germania și în țările asociate acesteia, direcționând către ele  un flux de migranți din Africa de Nord și Asia.

Judecând după felul cum, după ce și-a asigurat consimțământul URSS, RFG s-a unit ușor cu RDG, rolul Rusiei în acest triunghi de forțe pare a fi decisiv.

Este foarte posibil ca Rusia să nu se opună oficial cerințelor Berlinului față de Varșovia în privința retrocedării   Pomeraniei, Sileziei și părții   poloneze a Prusiei de Est.

În schimbul acestui lucru, Germania și Rusia vor da consimțământul  pentru întoarcerea regiunilor  estice din Ucraina la Polonia.

Este posibil ca Berlinul și Varșovia să fie de acord și cu privire la împărțirea Lituaniei și ca regiunea Vilna va fi returnată în Polonia, regiunea Memel în Germania. 

Vilnius va fi obligat să continue o politică prietenoasă față de Rusia în fața amenințării combinate germano-poloneze. 

În schimbul acordului de a revizui frontierele estice ale Germaniei în detrimentul Poloniei și granițelor estice ale Poloniei în detrimentul Ucrainei și Lituaniei, Rusia ar putea pretinde dreptul de a anexa teritoriile ucrainene și moldovenești locuite de ruși – „Novorossiya” și Transnistria. 

Apoi, influența „occidentalilor” din Kiev va slăbi, iar restul Ucrainei se va transforma într-un stat prietenos cu Rusia. Această mică Rusie nu va mai include Volînia și Galiția.

După toate aceste schimbări, schimbările posibile, Moldova va avea de ales: să se transforme într-un stat independent prietenos cu Rusia sau să fie anexată României ca provincie.

Este puțin probabil ca problema să se ajungă în punctul în care germanii cer compensații teritoriale  Letoniei și Estoniei, dar pot fi prezentate cereri de compensare pentru bunurile pierdute.

Rusia, împreună cu Germania, în aceste condiții, vor putea rezolva problema încetării discriminării în aceste țări a  populației ruse.

Dacă ar ajunge la un acord cu Rusia privind reorganizarea teritorială a Europei de Est, Germania ar scăpa  de controlul politic al  Statelor Unite și și-ar recupera statutul de mare putere.

Pentru ea, acesta ar fi un câștig mai important decât achizițiile teritoriale și compensațiile materiale. Principalul domeniu de acțiune pentru Germania poate deveni apoi Uniunea Europeană, în care țările din Europa de Est controlate de ea vor rămâne – Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România.

Rezolvarea conflictelor etnice din aceste țări va deveni o problemă pentru Germania.

În cazul unui acord cu Germania, Rusia ar câștiga controlul asupra țărilor baltice, Novorossiei, Moldovei și Ucrainei. De asemenea, își consolidează influența asupra Belarusului,  scutind această țară  de amenințarea unor tulbrări sociale și de răsturnarea guvernului, cum a fost în cazul Ucrainei fenomenul Maidan.

Rusia va scapă complet de presiunea anglo-saxonilor prin țările est-europene. În plan economic, Rusia va primi sprijin economic din partea Germaniei.

Astfel, se creează o centură de securitate externă pentru Rusia „.

( Notă: Fanteziile conservatorilor imperiali ruși și planuri precum cele ale Clubului Izborsk,  pot doar să conducă  la o alianță și mai strânsă a țărilor din Europa Centrală și de Est în cadrul NATO și UE, care reprezintă pur și simplu garanția existenței lor, permițând  Statelor Unite  să justifice instalarea pe aceste teritorii a unor baze militare ).
 

Fantoma Ungariei Mari se agită în Europa

 

 

În timp ce Uniunea Europeană se luptă cu probleme interne și externe,  în Ungaria este în creștere  hidra  șovinismului de mare putere. Noua constituție maghiară permite  Budapestei să intervină în treburile statelor vecine, iar atacurile împotriva țiganilor au început în interiorul țării, scrie publicația rusă http://ttolk.ru/?p=3383

În parlamentul de la Budapesta, conservatorii și naționaliștii au format o majoritate covârșitoare.

Constituția adoptată la inițiativa premierului Viktor Orban  a înspăimântat birocrații și stânga europeană: fiind  pătrunsă de declarații privitoare la rolul creștinismului în Ungaria și fraze patriotice în spiritul anilor 30 privtoare la „națiune”.

În plus , Ungaria se angajează să protejeze etnicii maghiari în afara țării (fiecare al patrulea etnic maghiar trăiește în afara Ungariei). Conform estimărilor, 1,5 milioane de unguri trăiesc în România în Transilvania și Banat, Crișana și Maramureș, peste 300 de mii trăiesc în Voivodina sârbă, de la 50 la 100 de mii în Croația, cel puțin 500-550 mii în Slovacia și aproximativ 200 mii în Ucraina .

 

 

Ungaria distribuie pașapoarte ungurilor care locuiesc în  țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.

Astfel, în viitorul apropiat va exista o masă de oameni pe care Budapesta va trebui să îi protejeze.

Unele publicații ucrainene au prezis deja că Ucraina de Vest va fi prima victimă a șovinismului de mare putere din Ungaria.

Ungaria este văzută ca cel mai important aliat al Germaniei în Europa de Est și, prin urmare, Berlinul  închide ochii la așa zisa „creșterea identității naționale” din Ungaria, care se manifestă în prin organizațiile naționaliste paramilitare de tipul  Gărzii  Maghiare, care este o anexă a partidului Jobbik,

Extremiștii maghiari nu sunt încă pregătiți să se confrunte cu naționaliștii din Ucraina Occidentală, dar se răfuiesc cu țiganii locali, considerați a fi  una dintre cele mai importante probleme ale Ungariei. Țara are între 500 și 650 de mii de țigani, ceea ce constituie 5-6,5% din populație.

Problema este că țiganii practic nu se integrează în societatea locală și ciocnirile dintre maghiari și țigani sunt comune.

 

În multe sate și orașe mici din Ungaria, așa-numitele miliții cetățenești ,  organizează raiduri în cartierele țigănești, nefiind exclusă posibilitatea organizării unor masacre. 

 

 

„În fapt, unitățile noastre de autoapărare ajută poliția să lupte împotriva criminalității țigănești. Noi îi prindem pe făptași și îi predăm secțiilor de poliție”, spune Janos Volner, membru al parlamentului ungar din partea Jobbik. Liberalii recunosc neoficial  că în zonele în care populația roma este densă situația infracțională este foarte proastă .

Cu toate acestea, țiganii sunt departe de a fi principalul dușman al ungurilor. În opinia lor, toate necazurile țării lor se datorează faptului că  Tratatele internaționale au fost  extrem de nedrept cu Ungaria în secolul XX.

De exemplu, Regatul Ungariei (galben) ca parte a Austro-Ungariei a fost destrămat în urma Păcii de la Trianon:

Foto: harta Austro-Ungarie și a Ungariei mari

În Austrio-Ungaria, maghiarii, împreună cu germanii și o parte a  evreilor, erau națiuni privilegiate.

Totul s-a schimbat după prăbușirea imperiului în 1918.

Noile frontiere ale Ungariei au fost neacceptate de  naționaliștii locali care nu au scăpat prilejul de a se   alia ai celui de-al treilea Reich.

Cu sprijinul lui Hitler, în 1938 mari părți din Slovacia, și puțin mai târziu părți din transilvania românească, și Voivodina iugoslavă.

Astăzi mințile maghiarilor sunt dominate de  ideea de a reînvia Ungaria Mare sperând ca dacă va apărea un val de criză, aceste idei pot deveni realitate.

Foto: Harta anexiunilor Ungariei înaintea și în timpul celui de- Al Doilea Război Mondial.