FEŢELE LUI IANUS

Foto: Ianus- zeul roman al alegerilor şi al începuturilor şi al sfârşiturilor.

Îndopaţi cu lozinci despre istorica „misiune” civilizatoare a urmaşilor lui „Szent Istvan” (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre „nedreptatea” la fel de „istorică” ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (la 4 iunie 1920), specialiştii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor teritoriale, opţiunea politică internă şi externă.

Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după 1 noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, „republicană” şi „antantofilă”, mai democratică şi mai europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.

Mihály Ádám György Miklós Károlyi de Nagykároly (n. 4 martie 1875, Budapesta – d. 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider politic a proclamat Prima Republică Ungară, pe care a condus-o ca prim-ministru între 31 martie 1918-19 ianuarie 1919 și ca președinte între 11 ianuarie 1919-21 martie 1919.

Spirit vizionar, Karoly a autorizat în acelaşi timp (24 noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi, după ce a constatat la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că „UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI – UNGARIA GROFILOR ŞI A NEMEŞILOR, SILUITOARE DE CONŞTIINŢE, ASUPRITOARE DE NAŢII – UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MAREA NEDREPTĂŢITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! l-a adus de la Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor, aşa cum o recunoştea însuşi Lenin:

” GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ŞI-A DAT EL ÎNSUŞI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUŞI TRATATIVE CU COMUNIŞTII, CU TOVARĂŞII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ŞI A RECUNOSCUT EL ÎNSUŞI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR”.
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă cu Rusia sovietică, care prevedea graniţa pe Carpaţii Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie Maghiară, a atacat Slovacia și apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România.

Foto: 1919 – Trupe române în fața Parlamentului de la Budapesta

Rezultatul se cunoaşte – ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către „opinca românească” (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea „o fortăreaţă a tranşeelor fasciste” din Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forţe nazisto-fasciste – provinciile româneşti şi slave revendicate.

Devenit şef de stat, Miklos Horthy (foto) a restructurat monarhia, proclamându-se „regent”, a instaurat „teroarea alba” masacrând peste 5000 de opozanţi,a aruncat în lagăre şi închisori alţi 70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de… „atrocităţile comise de valahi”.

A dat apoi „LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂŢENEŞTI”, prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin „Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale”.

Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat „Ném, ném, sóha!”, a proclamat 4 iunie „zi de doliu naţional” şi România „actualmente şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman” organizând ad-hoc, „brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare” cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea:

„Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la Adriatica”!
Nu ştim cu câte dintre aceste „brigăzi” teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul „România stat izolat”, elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape:

1) în timp de pace, prin sabotarea economică, a vieţii politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară;

2) etapa încordării în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate şi

3) etapa mobilizării şi a războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor paramilitare secrete ungureşti, camuflate în „ligi” şi „asociaţii” culturale şi sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică.

Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă comună pe… Carpaţii Orientali.

Foto: Contele István Bethlen (n. 8 octombrie 1874, Ghernesig, azi Gornești, județul Mureș — d. 5 octombrie 1946, Moscova, URSS) a fost prim-ministru al Ungariei din 1921 până în anul 1931.

Bethlen a încercat fără succes la sfârșitul celui de-al doilea război mondial să negocieze o pace separată cu Aliații.

Când trupele sovietice au intrat în Ungaria în aprilie 1945 a fost capturat și trimis la Moscova, iar în 5 octombrie 1946 a fost executat împreună cu alți oameni politici maghiari prizonieri.

Alertat de agenţii din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.

În aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lunii august 1940 opţiunea şi, chemând la „arbitraj”la Viena reprezentanţii Ungariei şi României şi-a „dictat” voinţa la 30 august – împărţirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, România și Ungaria, urmând ca după victorie, să ia decizia finală.

Foto: Harta Ungariei după Dictatul de la Viena

Acesta este adevărul în privinţa pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi fascişti zeloşi după scurtul „intermezzo” cu ruşii au dezlănţuit „genocidul” căruia i-au căzut pradă peste 540.000 de cetăţeni români de alta etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii.

Şi pentru că metodele „Kozlodui” şi „Roşia Montană” nu fuseseră încă inventate, marea majoritate a acestora a fost trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau.

Locul lor a fost luat, pentru „îmbunătăţirea” componenţei etnice ungureşti de cei peste 400.000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul… armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte… comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti şi crearea „Regiunii” Mureş Autonome Maghiare.

Publicitate

Politica “pas cu pas“ a iredentismului maghiar

 

 

 

 

  Politica antiromânească a iredentismului maghiar este și va rămâne de actualitate, atâta vreme cât acțiunile provocatoare la adresa țării noastre nu încetează, dimpotrivă constituie un real pericol pentru unitatea statalității României.

În același timp, nu putem să nu atragem atenția asupra faptului că politicienii noștri nu au nici o străbatere vs de asemenea provocări, mai mult decât atât preferă să se elimine reciproc din “competiția” oarbă pentru putere, ajungând până la trădarea intereselor țării și poporului român.

Și în primul rând, generează scandaluri neîntrerupte, dezbinare și ură în viața publică președintele Iohannis, care apelează la orice fel de mijloace pentru a-și atinge scopul de a avea un guvern “al meu”, în vreme ce în exterior, trădând interesul național, decredibilizează vârtos și fără vreo remușcare România.

Ţara este sufocată de tot felul de trădători și cozi de topor, care pentru a-și atinge interesele meschine sunt în stare de orice mârșăvie.

Atâta vreme cât reședintele Iohannis și șleahta lui de euro-deputați din parlamentul U.E. decredibilizează țara, trădându-i interesele, putem să ne mai mirăm de ce iredentismul maghiar își face de cap și își vede nestingherit de strategia sa provocatoare la adresa României?

Și așa cum mai spuneam, Ungaria iredentistă are ținte precise, iar partidele și organizațiile etnice maghiare din Transilvania nu fac altceva decât să răspundă la comenzi și să reacționeze cu provocări și obrăznicii la adresa statului național unitar român.

Dar să le luăm pe rând și să punem în discuție măcar câteva din acțiunile și declarațiile lor antiromânești care nu înseamnă doar obrăznicie, ci ele dau fiori prin amenințările proferate.

Mai ales că în ultima vreme s-au amplificat, urmărindu-se inclusiv atacarea și compromiterea celebrării Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia.

Bunăoară, chiar în săptămâna marii noastre aniversări, la Cluj, în inima Transilvaniei, un anume Janosi Potapi, secretar de stat în guvernul maghiar, plimbându-se nestingherit pe pământ românesc, declara că “veacul de singurătate în Bazinul Carpatic” a luat sfârșit și că “guvernul Ungariei nu renunță la acest pământ, nu renunță la maghiarime, la părțile națiunii maghiare și la istoria maghiarilor”.

Altfel spus, este o declarație grosolană care reprezintă până la urmă punctul de vedere al autorităților de la Budapesta și care de fapt se înscrie în șirul de acțiuni ofensatoare la adresa României, reluându-se bineînțeles cu o și mai mare intensitate programul revansard-revizionist de anulare a Tratatului de la Trianon (1920), dar și de modificare a Actului final de la Helsinki (1975).

Ambele devenite, după încheierea celor două războaie mondiale, acte internaționale definitorii pentru legitimitatea actualelor granițe statale, pentru stabilitatea și pacea lumii.
În altă ordine de idei să ne referim și la acțiunile unui așa-zis “grup de intelectuali” și oameni politici români și maghiari, care, în preajma aniversării Centenarului Marii Uniri, au semnat  o “declarație româno-maghiară” prin care e acreditată ideea unui viitor proiect de țară al românilor, maghiarilor și celorlalte minorități, cu precădere din Transilvania.

Or un astfel de demers, de viitor de țară comună și parafat tot la Cluj, nu este altceva decât o reluare a unei alte declarații semnată la Budapesta în vara anului 1989 tot de un astfel de grup de indivizi recrutați din diaspora maghiară și românească și care cereau ca Transilvania să devină un “spațiu al complementarității”, mai exact un principat autonom, cu posibilități de desprindere din teritoriul României și evident o revenire în vechile granițe maghiare, implicit cu o refacere a Ungariei Mari.

Din păcate, această declarație separatistă avea să fie semnată ulterior și de ex-regele Mihai, în intenția inițiatorilor de a da respectivei declarații o anumită greutate propagandistică.

Pentru ca acum să-l întâlnim la tot pasul pe cel mai înverșunat adept al unui astfel de demers iredentist, chiar pe “eroul” de la evenimentele din decembrie ’89-Laslo Tokes, alăturându-i-se de alți “eroii” precum Toro Tibor, Szilagyi Zsolt, Bodo Barna, Krisztina Sandor, Bakk Miklos, Molnar Gusztav și alți lideri ai formațiunilor maghiare șovin-autonomiste.

Ei încearcă să resusciteze acel proiect privind complementaritatea transilvană, atrăgând în jocul acesta murdar și cozile de topor din rândul așa-zișilor activiști și intelectuali români, dar cu rădăcini ascunse, de genă și interese maghiar-separatiste, reamintindu-i aici fără a ne face vreo plăcere, între alții, pe al de: Lucian Nastasa Kovacs, Sabin Gherman și Smaranda Enache.

 

 

 

 

 

 

Acești indivizi sprijină oare, dezinteresați ideea promovării curentului autonomist transilvan, de vreme ce s-a dovedit că au implicare directă, sprijin logistic și financiar din afară, pe filiera Budapesta și Fundatia Soros?

Și ofensiva antiromânească, înscrisă cu rigurozitate în strategia guvernului maghiar de a alimenta și favoriza mișcările autonomist-separatiste din Transilvania se simte ca un fior amenințător și prin proiectul UDMR și Federația Minorităților Naționale din Europa, intitulat “Inițiativa Cetățenească Europeană” (Minority Safepack), care odată adoptat la nivelul UE ar deschide calea autodeterminării etnice și separarea regiunilor din Transilvania, cu populație majoritar-maghiară, de România.

În acelasi timp, UDMR, uniune etnică și “balama” pentru toate guvernele post-decembriste, nu pierde vremea nici în parlamentul României, cerând mereu privilegii pentru maghiarii din Transilvania, chiar dacă prin Constituție sunt garantate, deopotrivă, drepturi și obligații egale pentru toți cetățenii țării, fără niciun fel de discriminare etnică, sau de altă natură. Bunăoară, în guvernarea PSD- ALDE, deputații lor șantajează mereu, constienți că voturile lor contează, iar Coaliția cedează, făcându-le concesii uneori inacceptabile întrucât nu fac altceva decât să diminueze suveranitatea statului român.

Ultima ispravă făcută de actualul guvern a fost legată de predarea limbii române la clasele primare cu predare în limba minorităților de către cadrele didactice de la clasele respective și nu de profesori care cunosc bine limba română.

De asemenea, au cerut insistent, prin propunere legislativă, ca ziua de 15 martie să fie declarată oficial ca dată calendaristică, adică recunoscută prin lege ca sărbătoare a comunității maghiare, solicitare care a avut câștig de cauză, chiar dacă, întorcându-ne în istoria Transilvaniei acelor vremuri, avem suficiente exemple de anti-românism feroce, de răzbunare și teroare comise de hungariști împotriva românilor, pentru simplu motiv că vorbeau limba lor maternă, dar și împotriva pașoptiștilor transilvăneni, neîmpăcați cu gândul de a suporta stăpânire străină pe pămânul lor strămoșesc.

Apoi, prin strategia pașilor mici, UDMR a reușit să obțină în parlamentul României și eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităților naționale în instituțiile statului, dar și montarea de plăcuțe bilingve în localitățile cu populație mixtă.

Iar solicitările lor și concesiile făcute de către autoritățile statului român nu se opresc aici, având în vedere și multiplele înlesniri făcute în învățământul cu predare în limba maghiară, înființarea și finanțarea unor noi unități școlare cu autonomie proprie, inclusiv în învățământul superior, după cum se dorește în ultima vreme și ruperea Universității Babes-Bolyai și reînființarea Universității “Bolyai”.

În fine, se cere tot mai insistent autonomia etnică și multiculturală a așa-zisului “Ținut Secuiesc”, proiect care deocamdată este blocat în parlamentul României, dar care a înfuriat guvernul maghiar și forțele extremiste din Ungaria și nu numai, făcându-se insistent demersuri la organismele U.E. pentru punerea pe tapet a respectivului proiect, cu bătaie lungă de a se găsi soluții radicale, cu referiri directe la încălcarea Tratatului de la Trianon.

Altfel spus, obrăzniciile iredentei maghiare nu se opresc, provocările și mașinațiunile anti-românești continuă, apelându-se la tot felul de trucaje și mijloace, inclusiv cu acțiuni de gherilă, menite să dea și mai multă neliniște și fiori.

Altfel, sunt acuzate permanent autoritățile statului român că se împotrivesc dialogului, când este vorba de drepturile colective, de steagul comunității și egalitatea de șanse în utilizarea limbii materne în învățământ, cultura, administrație, sănătate, etc.

Și se continuă cu multe alte bazaconii, avertizându-i mereu pe români că “problema maghiarilor este departe de a fi rezolvată”, fluturându-se prin tot felul de manifestări publice stindardele anti-Trianonului și infamului Diktat de la Viena, în urma cărora teroarea hortysto-fascistă în Transilvania atinsese cote inimaginabile, foarte mulți români fiind uciși în chinuri groaznice, încât până și unele ziare ungurești ale vremii, dar și istorici maghiari cu vederi democratice relatau și condamnau astfel de barbarii.

  Românii poartă marea vină că de 30 de ani încoace nu înțeleg să dea mandat electoral unor conducători și guvernanți adevărați, legați trup și suflet de neamul și țara lor.

Iar ultima mare greșeală a fost alegerea în fruntea statului român a lui Klaus W. Iohannis care nu trage pentru patria noastră comună, în schimb îi antagonizează pe români contra români.

Atunci, o altă firească întrebare, adică dacă te-a făcut țara
Președinte, atunci de ce nu-i slujești interesele și nu-i unești pe români, ci îi urăști și dezbini, făcând atât de mult rău prin abuzuri și fărădelegi statului și națiunii noastre străbune?

Or înainte de toate, nu este, în primul rând, de datoria aleșilor să apere interesele României, înțelegând că acolo unde adevărul despre naționalism este distorsionat, forțele distructive din interiorul și din afara fruntariilor țării, acționează monstruos împotriva ființei și unității noastre naționale?

Sau dacă bravul domnitor, Alex. I. Cuza, în urmă cu 160 de ani și marii noștri patrioți de la 1918, i-a unit pe români, nevrednicul Iohannis și actualii politicieni, iresponsabili și incapabili să priceapă rânduielile și nevoile României, caută să-i dezbine pe români, îngenunchind și înstrăinând poporul în fața stihiilor străine, ignorând cu bună-știință sentimentele patriotice ale neamului, iubirea de țară și dăruirea pentru demnitatea și apărarea pământului strămoșesc, în special pe segmentul educației tinerei generații?

Altfel spus, de o bună vreme încoace ne paște marele necaz al lipsei de unitate frățească la români, cu atât mai grav cu cât ne așteaptă în continuare vremuri grele în apărarea ființei naționale și gliei neamului, de unde nevoia stringentă de a medita și acționa cu toții, mai mult la niciodată, la versurile pline de subînțeles din testamentul nostru național, anume…

” Români din patru unghiuri acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă în simțiri / Strigați în lumea largă că Dunărea-i (n.n. România) furată / Prin intrigă și silă, viclene uneltiri…”

 

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

 

Prof. VASILE IROD

Gorjeanul.ro