UNGARIA ARE ȘI EA UN ”ȚINUT SECUIESC” dar legislativul maghiar a refuzat recunoașterea secuilor drept grup etnic minoritar

ȚINUTUL SECUIESC DIN UNGARIA: JUDEȚELE TOLNA ȘI BARANYA

Existența secuilor în Europa este general cunoscută. Etnogeneza și istoria acestui grup etnic este puțin cercetată, în mediul științific conturându-se ipoteza unanim acceptată că secuii sunt un popor de origine turcică.

Nu se cunoaște perioada sau data exactă a strămutării secuilor din Asia în Europa însă, potrivit mai multor mărturii scrise de-a lungul timpului, secuii au avut propria lor limbă și scriere (runele turcice), diferită de limba și scrierea românilor, maghiarilor sau a altor popoare cu care au intrat în contact sau conviețuit.

Runele turcice sunt și astăzi folosite în unele localități din România și alte state în care au locuit sau mai locuiesc secui. Un șir de toponime din Ungaria și alte state cuprind numele etnic Secui sau derivate ale acestuia.

Secuii locuiesc atât în Ungaria, cât și în România și Serbia. În România se atestă existența secuilor în județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Hunedoara și Suceava, în Ungaria – în județele Tolna și Baranya, iar în Serbia – în unele districte din Provincia Autonomă Voievodina. Etnicii secui din România reprezintă o comunitate diasporală, dat fiind că matricea etnogenetică secuiască este situată în limitele actuale ale statului maghiar, în județele mai sus amintite: Baranya și Tolna. Centrul administrativ al județului Tolna este situat în orașul Szekszard, din paradigma etnonimului Szekely, iar centrul administrativ al județului Baranya – în orașul Pecz. De asemenea, sursele maghiare atestă prezența etnicilor secui, diferiți de maghiari, în fostele județe Szerém, Temes, Abaúj, Gömör, Bars, Moson și Fejér din cuprinsul actual al Republicii Ungare sau din Provincia Autonomă Voievodina din Serbia.

Este de precizat că în anul 2018 a fost lansată în Ungaria o inițiativă legislativă populară pentru recunoașterea secuilor din județele maghiare Tolna și Baranya (vezi harta), drept grup etnic minoritar, scrie https://cubreacovblog.wordpress.com.

Academia de Științe a Ungariei a avizat favorabil această inițiativă legislativă, iar Autoritatea Electorală Centrală a Republicii Ungare a preluat inițiativa, conform procedurilor. Cu toate acestea, proiectul de lege a fost respins de Legislativul maghiar, care, de asemenea, se opune recunoașterii oficiale a minorității evreiești din Ungaria.

În prezent, există doar 13 naționalități recunoscute de stat în Ungaria: armeană, bulgară, croată, germană, greacă, poloneză, rromă, română, ruteană, sârbă, slovacă, slovenă și ucraineană (în limba maghiară: bolgárok, cigányok, görögök, horvátok, lengyelek, németek, örmények, románok, ruszinok, szerbek, szlovákok, szlovének, ukránok).

Foto: Manifestație sub deviza ”Secuii nu sunt maghiari!”

De fapt, grupurile etnice secuiesc și evreiesc reprezintă, după țigani (300-450 de mii), cele mai numeroase minorități naționale din Ungaria.

Ironia sorții este că tocmai aceste numeroase minorități nu sunt recunoscute oficial de către statul maghiar și nici nu pot beneficia de drepturi naționale, în spirit european.

Alte minorități etnice nerecunoscute oficial în Ungaria sunt: hunii (în maghiară: hunok, de origine turcică, 2 381 de persoane înregistrate la ultimul recensământ), iașii (jászok, de origine osetă/alană), bunevații (bunyevácok, de origine sud-slavă).

Se estimează că numărul etnicilor secui din Ungaria ar fi în jur de 200 de mii. Potrivit mai multor sociologi și etnografi, aceștia reprezintă o minoritare silențioasă, deopotrivă cu minoritatea evreiască mozaică maghiarofonă din Ungaria, care ezită să-și asume și afirme public identitatea distinctă (Ungaria este, în afară de Federația Rusă, statul european cu cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa) și nu-și declară, decât cu rare excepții, această identitate cu ocazia recensămintelor populației.

Una dintre cauzele pentru care evreii din Ungaria ezită să se declare ca atare la recensăminte se explică prin trauma istorică suportată în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când cea mai mare parte a evreimii maghiare a fost exterminată în lagărele de concentrare.

Astfel, un foarte mare număr de cetățeni maghiari declară la recensămintele populației ca ar deține două naționalități concomitent. Desigur, recenzorii și organele de statistică rețin de fiecare dată naționalitatea maghiară ca fiind ”de bază”, iar cea de-a doua naționalitate ca fiind ”facultativă”. Există localități întregi din Ungaria în care între 50% și 90% din populație declară că ar aparține atât etniei maghiare, cât și unei alte etnii nemaghiare. Nu cunoaștem dacă dubla etnie este o invenție pur maghiară sau se mai practică și prin alte state. Autoritățile ungare folosesc pentru asemenea cazuri noțiunea de ”identitate hibridă”. Observăm din harta de mai jos o concentrație maximă de localități din Ungaria populate de persoane de ”dublă etnie” chiar în zona adevăratului Ținut Secuiesc care cuprinde județele Baranya, Tolna și zone largi din județele limitrofe.

Harta Ungariei pe localități după persoanele cu ”dublă etnie”. A két nemzetiséget deklarálók összlakosságon belüli aránya, 2011// Proporția celor care declară două naționalități în totalul populației, 2011. Sursa: Dr. Tatrai Patrik. Etnikai folyamatok Magyarországon az ezredforduló után. Budapest, 2014. // Dr. Tatrai Patrik, Minoritățile etnice din Ungaria după cumpăna dintre milenii. Budapesta, 2014.

Mai mulți cercetători atestă și o ezitare a etnicilor secui din România de a-și asuma deschis și afirma identitatea secuiască distinctă, diferită de cea a românilor sau maghiarilor, vorbindu-se de asemenea despre o minoritate silențioasă. Acum două decenii a fost înregistrată Uniunea Secuilor din România, în frunte cu președintele ei fondator Kiss Kalman, care a clamat constant recunoașterea secuilor ca minoritate națională distinctă, cu toate drepturile aferente minorităților în sistemul democratic românesc.

În istoria veche și cea contemporană se atestă existența mai multor popoare care vorbesc o altă limbă decât cea a strămoșilor lor, adoptând idiomuri străine, cărora le-au conferit particularități distincte, astfel apărând etnolectele. A se vedea irlandezii vorbitori nativi de limbă engleză, evreii vorbitori nativi de limbă idiș (germanică), ladino/sefardă (latină), karaimă (turcică) sau romaniotă (grecească), grecii vorbitori nativi de limbă urumă (turcică), rromii vorbitori ai unor etnolecte românești sau maghiare etc., etc. Mulți cercetători afirmă că secuii vorbesc în prezent un etnolect propriu, de origine maghiară, care nu este identic cu limba maghiară standard vorbită de etnicii maghiari din Ungaria sau din alte state.

Exprimăm opinia că organismele internaționale pentru drepturile omului ar trebui să acorde o atenție deosebită chestiunii minorității secuiești autohtone din Ungaria și să insiste asupra recunoașterii oficiale a acestei minorități silențioase (dar și a minorității evreiești nerecunoscute), susținând orice demers de autodeterminare a acestei minorități de origine turcică în adevăratul Ținut Secuiesc, care cuprinde actualele județe Tolna și Baranya și zone limitrofe din alte trei județe ale Ungariei (Fejér, Somogy și Bács-Kiskun).

Vlad Cubreacov: GHIVECIUL ETNOGENETIC UNGURESC

 

Potrivit mai multor surse străine, inclusiv ungurești, triburile nemaghiare din care s-a constituit plămada etnică ungară și masa demografică pentru maghiarizare, au fost destul de multe și diverse. Să le vedem pe rând…

1. Barsilii/Bersilii (Varsány în maghiară), trib asiatic de origine turcică, înrudit cu kazarii și bulgarii. Numele tribal reprezintă un eponim format după numele strămoșului legendar Barsil/Bersil, considerat a fi fiul lui Togarma și fratele lui Khazar, Avior, Turis, Avar, Uguz, Trn, Znur, Bulgar și Savir/Sabir.

2. Berenii/Barangerii (Berény în maghiară), trib asiatic, presupus de origine tunguzo-manciuriană (turanică), care a făcut parte din marea Hoardă avară, instalat în Câmpia panonică aproximativ în anul 670;

3. Bulacii (Bulak în maghiară), trib asiatic de origine protobulgară (turcică), instalat în bazinul carpatic între anii 750-800, alături de strămoșii nemaghiari ai secuilor.

4. Cozarii (Kozár în maghiară), nume generic dat kazarilor, urmașii lui Khazar;

5. Eslarii (Eszlár în maghiară), trib de origine alană (indoeuropeană).  Numele este păstrat în denumirea localității Tiszaeszlár (Tisza-Eszlár) din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg.

6. Herenii/Cecenii (Herény în maghiară), trib caucazian care a făcut parte din vechea uniune tribală maghiară.

7. Iorșii (Örs în maghiară), trib asiatic de origine turcică. Se presupune că acesta este, alături de Kavari și Kalizi, unul din cele trei triburi kazare care au aderat la vechea uniune tribală maghiară;

8. Ladanii (Ladány în maghiară), trib caucazian de origine iraniană (indoeuropeană) stabilit în Panonia împreună cu ungurii;

9. Nandorii (Nándor în maghiară), trib de origine bulgară (turcică) instalat în Panonia înaintea invaziei maghiare, mai exact în anul 830.

10. Kalizii (Káliz/Kálaz în maghiară) unul din cele trei triburi kazare (alături de Kavari și Iorși), presupus de origine indoeuropeană, care au aderat la vechea uniune tribală maghiară;

11. Kelfanii/Kolpanii (Kölpény în maghiară), un grup etnic european de origine incertă, probabil scandinavă, a cărui denumire s-ar putea să provină din vechiul scandinav kylfingr(de la kylfa – bâtă, ciomag). Au fost recrutați de maghiari ca ostași de elită.

12. Paloții (Palóc în maghiară), populație de origine incertă, presupus turcică, considerată a fi descendentă din Pecenegi, fapt sugerat de etnonimul Paloț < Poloŭț < Poloveț/Polovți atribuit pecenegilor de către slavi.

13. Pecenegii (Besnyő în maghiară), uniune tribală asiatică, de origine turcică, instalată în Câmpia Panonică înaintea maghiarilor. Dintre triburile maghiarizate complet ne sunt cunoscute următoarele:

· Culbeii (Külbej în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Ciurii (Csur în maghiară),  trib de origine pecenegă;

· Erdimii (Értem în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Baii (Baj în maghiară), trib de origine pecenegă;

· Tolmacii (Tolmács în maghiară), trib de origine turcică de tip peceneg;

14. Sabirii (Szabir/Szabor în maghiară), trib asiatic de origine turcică (hunică) care a participat la etnogeneza kazarilor. Există și ipoteza originii ugro-finice a acestui trib, cu precizarea că a suportat un proces profund de turcizare. De la numele acestui trib provine denumirea Siberia, spațiul de formare a ugrofinicilor;

15.  Secuii (Székely în maghiară), trib asiatic de origine turcică, de tip kâpceac, care a primit un aport turcic suplimentar, prin contopirea cu Bulacii.

16. Șagii (Ság în maghiară), trib de orgine incertă, considerat de unii a fi de origine indoeuropeană, înrudit cu alanii;

17. Tărcanii/Tarcanii (Tarkány în maghiară), trib de origine turcică descendent din kavarii kazari. A nu se confunda cu tribul bașkir al tarianilor (Tarján în maghiară), de asemenea asimilat de maghiari;

18. Varhuniții (Várkony în maghiară), trib de origine avară, al cărui nume este explicat ca fiind unul compus: avar-huni, instalat în Panonia în anul 567.

Bineînțeles că în afara acestor seminții auxiliare ale ungurilor trebuie să luăm în considerație și populațiile nemaghiare, indoeuropene și destul de numeroase pentru acele vremuri, peste care s-au așezat triburile din vechea uniune tribală maghiară (triburi bașkire și 1 trib dominant ugric) la sosirea lor în Câmpia panonică: 1. germanii, 2. slavii, 3. românii.

Faptul că ungurii de astăzi reprezintă rezultatul unui amplu proces de asimilare a diverselor triburi și neamuri nemaghiare iese imediat la vedere dacă analizăm repertoriul numelor de familie maghiare, format în special în secolul XVIII, când posedarea unui nume de familie a devenit obligatorie.

Astfel, în lista celor 98 de nume de familie purtate de peste 10 mii de persoane din Ungaria, listă întocmită potrivit Registrului general al populației din Ungaria, întâlnim următoarele nume etnice:

1. Tóth (214 040 persoane, poziția 3) – cu sensul de slovac(în vechime – sârb).

2. Horváth (199 982 pesoane, poziția 5) – cu sensul de croat.

3. Németh (92 312 pesoane, poziția 9) – cu sensul de german, neamț.

4. Oláh (38 373 persoane, poziția 17) – cu sensul de român, valah.

5. Török (26 944 pesoane, poziția 22) – cu sensul de turc.

6. Magyar (21 050 persoane, poziția 33) – cu sensul de maghiar.

7. Orosz (22 754 pesoane, poziția 50) – cu sensul de rus.

8. Lengyel (14 014 persoane, poziția 66) – cu sensul de polonez, leah.

9. Székely (12 036 pesoane, poziția 77) – cu sensul de săcui, secui.

Totodată, întâlnim destul de des la maghiari și nume de familie formate după vechile denumiri ale triburilor nemaghiare care au fost înghițite de seminția dominantă: Berényi, Varsányi, Herényi, Kozár, Örsi, Eszlári, Nándori, Kálazi, Palóci, Besnyő/Besnyői, Csuri/Csűry, Tarkányi, Várkonyi, Székelyi.

Numele de familie maghiare formate de la nume etnice se situează pe locul II (20%), după numele de familie desemnând ocupații și meserii (40%). Știindu-se că numele de familie au, în general, funcție distinctivă, este ciudat să descoperim în lista celor mai răspândite nume de familie ale maghiarilor din Ungaria, pe poziția 34, numele Magyar.

Această ciudată situație este unică în Europa, după cum unic este și fenomenul asimilării unui număr atât de mare de autohtoni europeni de către o seminție asiatică aluvionară.

Cât privește numele de familie de origine română purtate de maghiarii din Ungaria, vom reține următoarea statistică: Bogdán (17 309 persoane), Fábián (13 987 persoane), Kozma(12 428 persoane), Jónás (12 250 persoane), Major (11 781 persoane).

Publicitate

Popoarele Caucazului de Nord au luptat fără încetare împotriva colonialiștilor ruși și sovietici

Lupta militanților nord-caucazieni împotriva regimului sovietic din anii ’70





Popoarele nord-caucaziene au fost relativ loiale puterii supreme a Rusiei doar perioadă scurtă de timp, în anii 1920, imediat după revoluția bolșevică.

În rest, acestea au luptat neîncetat pentru independență, ducând un război implacabil împotriva cotropitorilor ruși.

În perioada postbelică, în Republica Socialistă Sovietică Autonomă Cecenă-Ingușă din Caucaz, au existat în permanență grupuri înarmate de luptători antisovietici, consemnează publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/borba_severokavkazskih_boevikov_protiv_sovetskoy_vlasti_v_1970-h_godah.

Iată ce scria generalul maior KGB Eduard Boleslavovici Nordman pe site-ul oficial al FSB:

„În 1968 am participat la o inspecție de rutină a activității KGB din Cecenia-Ingușetia și din discuțiile cu ofițerii locali, am aflat că două bande care se formaseră în timpul războiului se ascundeau încă în munți.

Când m-am întors la Moscova, autoritățile au început să mă întrebe despre situația din Cecenia-Ingușetia. Când a venit vorba de formațiunile de bandiți, m-au oprit. Numai secretarului Comitetului Central Kirilenko, i-am putut spune povestea până la capăt și i-am propus să creez în cadrul KGB un departament pentru combaterea banditismului, pentru a rezolva problema. Andrei Pavlovici a răspuns: „Înțelegi ce spui? După atâția ani de la război noi să spunem că nu i-am terminat încă pe fascisti? O rusine!”

Mi-am luat curaj, m-am dus la Andropov, am raportat situația, iar el a ordonat imediat crearea unui departament special.

Ultimul luptător care era activ încă din vremea lui Stalin, Khasukha Magomadov, a fost împușcat mortal … în 1976, la vârsta de 69 de ani. El și grupul său de luptă era activ încă din 1939.

Iată raportul morții sale:

Aceasta este fotografia postumă a acestui luptător antisovietic:

În același timp, tot în acea perioadă, vechea generație a fost înlocuită de o nouă mișcare de rezistență nord-caucaziană.

În 1975, în această regiune a apărut un nou grup armat, al cărei nucleu era format din partizanii Gegirov (lider), Shogenov, Kyarov, Bitsuev și Gedogushev.

La apogeul luptei sale , numărul membrilor acestuia ajunsese la 32 de persoane, iar aria sa de acțiune se întindea de la Stavropol la Kabardino-Balkaria, Karaciay-Cerkessia și Osetia de Nord.


La început, grupul a făcut mai multe raiduri asupra unor obiective civile (cooperative de consum, cafenele, magazine universale, etc.), pentru a obține bani și a cumpăra mașini și arme .

O parte din încasări – aproximativ 9 mii de ruble – le-au dat clerului musulman pentru a tipări Coranul și alte cărți de literatură religioasă.

În cele din urmă, în 1979, au decis să meargă la Nalchik și să captureze arme. Raidul nu a avut succes decât pe jumătate – armele din depozit neputând fi capturate, dar au fost luate mitralierele de la gardienii închisorii.

După aceea, au fost întreprinse raiduri armate asupra unor secții de poliție, la birourile de înregistrare și înrolare militare și la magazinele universale. În acel moment, banda era înarmată cu mitraliere, iar la dispoziția sa se aflau 7 mașini.

După raiduri, partizanii au stat o vreme ascunși în satele de munte, după un timp fiind localizați și luați cu asalt în Nalchik – la lupte participând armata și blindate.

17 militanți ceceni au fost capturați, dar niciun oraș rus nu a vrut să găzduiască procesele acestora, din cauza fricii de complicii inculpaților care rămăseseră în libertate.

Abia după șase luni, a fost ales ca loc de judecată orașul Vladimir, unde a fost găsită o clădire, ale cărei ziduri ar fi putut rezista oricărui asalt și care în plus era păzită de transportoare blindate și de peste 300 de soldați.

În 1981 aici au fost condamnați la moarte militanții Khabala Osmanov, Aslan Gegirov, Ruslan Gubacikov și Safrail Kyarov.

Între 12 și 18 partizani s-au retras în 1980 în munții din Kabardino-Balkaria și la 8-9 ani după acest verdict, a început în Caucazul de Nord un nou val de lupte împotriva autorităților sovietice.

O MINCIUNĂ URIAȘĂ: Componentele costumului național românesc ar avea nume… împrumutate de la străini !

 

   

 

Moştenit de câteva milenii, portul popular românesc îşi are originile în negura timpurilor, în vremea ilirilor şi geto-dacilor…

Specialiştii spun că româncele de azi au moştenit de la aceste triburi portul catrinţelor şi fotei, iar bărbaţii – portul cămăşii lungi şi a cioarecilor.

Reconstituirile au fost posibile în special pe baza reprezentărilor de pe Columna lui Traian, dar şi pe monumentul de la Adamclisi.

Totodată, există şi opinii care coboară originile portului popular, acum câteva milenii.

Statuetele incizate, aparţinând Culturii Cucuteni, au dus adesea cu gândul fie la tatuajele ritualice sau ”body-painting”, fie la veşminte frumos decorate şi colorate, cu motive care s-ar regăsi mai apoi, în portul tradiţional românesc.

 

 

 

 

 

Cea mai veche reprezentare a portului românesc, aşadar după formarea etniei române, apare în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou cu  voievodul muntean Basarab I. (foto sus).

În acele imagini se observă clar portul autentic al bărbaţilor valahi ( adică români).

Aveau cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din pielicele de oaie pe cap.

Costumul popular respectiv nu avea ornamente sau elemente spectaculoase pentru decor.

Este simplu.

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național ? 

           

Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”?…

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice.

Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan, katiuşa, kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod,computer, mouse).

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen?

Da, nu majoritatea pieselor de port naţional care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.
Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile.

Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet.

Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul.

Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată o catrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca.

Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.Iia [3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani.

O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc.

Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume.

Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta.

Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului.

Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie.

Pentru ciorapi[5]a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuni închipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă.

Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.Pentru brâu [6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.Să nu uităm de traistă [7].

Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi.

Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci !

NOTA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică are un nume împrumutat din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian.

Ce mizerie! Ce mistificatori!!!Sumanul [8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga [9], opincile, nojițele cică au nume bulgărești. Cojocul[10] l-ar fi  luat de la slavi.

Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord.

Dovada: acest radical lingvistic există în mai multe limbi indo-europene.

Evident, lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene…

Altfel, nu se poate face etimologie științifică.

N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc, cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”.

Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare.

Metoda comparativă, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării.

De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare.

Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”.

Lingvistul Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”, Capidan din aromână, cioară ,,șireturi pentru picioare”.

Observați intenționata încâlceală.

Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”.

Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul –iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromână ciorecu. Iar în română cioarec(i).

Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică.

Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul.

Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turcibaltagul[14].

Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la unsuflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

Dar măcar capul, creierul, mintea, amunci, agândi sunt ale lui?

Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul.

Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Un articol de Iulia Branza Mihaileanu

Nota : Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric.

Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva?

În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav.

Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!! 

 

Daniel Roxin

(http://www.cunoastelumea.ro/uriasa-minciuna-din-dex-conform-acestuia-toate-piesele-componente-ale-costumului-national-romanesc-au-nume-luate-de-la-straini-nimic-de-la-geto-daci/).

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/11/o-istorie-a-zilei-de-11-septembrie-video-4/

 

 

 

 

 

---

             

(adev.ro/pbchwr).

   [1] Din fondul pre-latin. Cf. MihaiVinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 166.

                [2] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 188-189.

                [3] Din radicalul proto-indo-european lino, care definește inul. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 431; p. 434.

                [4] Din radicalul proto-indo-european al- ,,a crește”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 74; p. 445.

                [5] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 230.

                [6] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 155.

                [7] Origine dacică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 843.

                [8] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 798.

                [9] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 398-399.

                [10] Din radicalul proto-indo-european keug’-, koug’– ,,coajă”, înveliș”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 253.

                [11] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 754.

                [12] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 842.

                [13] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 116.

                [14] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 113.

                [15] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 647.

                [16] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 217.

                [17] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 850.

                [18] Din radicalul proto-indo-european bhel-, bhle- ,,a (se) umfla, sufla”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 796.